Adevěrul, ianuarie 1910 (Anul 23, nr. 7299-7327)

1910-01-15 / nr. 7311

Anul si EXIMen No. 7$1­ FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU BULICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate (CAROL SCHULDER )a Comp. BUCUREȘTI strada Harageorgevici, 18. — Telefon 314 Birourile ziarului: Strada Sărindar No. 11 ó Bani rximplarul Vineri 15 Ianuarie 1910 DIRECTOR POLITIC CONST­ MIN­E ABONAMENTE: . . Lei 10.— 1­9 luni . • • M 8.— I o lună. Pentru străinătate prețul este îndoit TELEFONI Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția d­a Capitala 9 .» ii * I» Provincia .» • • ii Străinătatea !»­­%3&/4­0 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate­. Un an 6 luni. Lei A.— 1.50 Regele și­­ micrul guvern — Ce a spus generalul Manu — Discuția continuă, în toate cercurile po­litice, asupra importantelor declarațiuni ale d-lui general Manu. Toate chestiunile au căzut pe al doilea plan de cîteva zile, așa de mare senzație a provocat interviewele fruntașului con­servator. De altfel e foarte explicabil de ce se acordă un așa de viu interes declarațiu­­nilor făcute de fostul președinte de con­­siliu. Generalul Manu a vorbit deschis, a fă­cut o analiză a situațiunei partidelor po­litice cu cea mai mare nepărtinire. Și chiar dacă­ unele păreri exprimate n’ar fi împărtăși­t în anumite cercuri politice, un lucru nu se va putea contesta că s’a făcut de către unul din cei mai autorizați fruntași ai conservatorilor, o expunere sin­ceră și reală a situațiunei politice, fără pa­timă și fără părtinire. In mijlocul luptelor de azi, înăsprite tind de unii cînd de alții, după cîteva campanii electorale în cari patimile au clocotit, cuvîntul generalului Manu a ve­nit la timp și dovada cea mai bună e im­presia produsă de declarațiile făcute. * * * Am relevat ori că liberalii caută să ex­ploateze din interviewul generalului nu­mai acea parte cu care cred ei că vor pu­tea risipi atmosfera deprimantă din par­tid și din parlament. Liberalii se prezintă acum cu certifica­tul generalului Manu spunînd atît car­­piștilor cit și takiștilor că nu se poate for­ma acum nici un fel de guvern conser­vator. Toate organele liberale, aparținînd tu­turor nuanțelor, comentează în acest sens declarația generalului Manu. Cu toate acestea am spus că din ex­punerea făcută de fruntașul conservator nu rezultă că nu ar fi posibil chiar și azi alcătuirea unui guvern conservator, bine­înțeles dacă se va lua declarația genera­lului Manu în întregimea ei, dacă nu va fi sofisticată. Liberalilor le convine însă de minune să tragă foloase politice din exploatarea acestor declarațiuni, ignorînd cu rea cre­dință energia cu care generalul Manu s’a ridicat în­potriva guvernarei liberale. Liberalii caută acum să-și strecoare toa­te acele reforme și proecte cari, într’o si­­tuațiune limpede, nici n’aV îndrăzni să le enunțe. Dar acum cred guvernanții că e cel mai oportun moment ca să aducă la în­deplinire o serie de angajamente ne­chibzuite, să prefacă întreaga magistra­tură, să... dezlege pe repezeală o serie de mari probleme economice și sociale și a­­poi să aștepte desfășurarea evenimente­lor, să vadă dacă nu cumva vor putea să își prelungească existența, fără nici o gri­jă, pînă la toamnă sau chiar pînă la 15 Februarie 1911 cînd expiră legislatura actuală. Acest vis le-a redeșteptat atît declarația generalului Manu cît și acea a d-lui P. P. Carp făcută la Iași d-lui Bădărău. Generalul Manu n’a fost însă preocupat de ceea ce vor zice politicianii liberali despre declarațiile ce le va face. F­ostul președinte de consiliu cunoscînd bine obiceiurile politicianilor noștri a ți­nut să spună că n’a văzut pe rege de a­­proape un an, că n’are nici o indicație de la palat, că regele nici nu dă indicațiuni menite a slăbi guvernul. Pentru ce a făcut această reală decla­rație? Tocmai ca nu cumva, cunoscîndu­­se buna-voința regelui pentru personali­tatea generalului Manu, să se creadă că d-sa s’ar pune la adăpostul, unor indica­­țiuni ale suveranului. Cu toate acestea se știe bine în cercuri­le politice că regele a îndemnat, în ulti­mul timp, pe mai mulți fruntași conser­vatori — și n’a ascuns faptul nici libe­ralilor — că s’ar impune față de situația internă și externă să avem și un partid conservator concentrat și puternic. Că aceasta e dorința regelui, sperăm că nu se va tăgădui de nimeni. Dintre conservatori singurul bărbat po­litic care are azi curajul s’o spună pe fa­ță, să se declare partizanul concentrărei, e generalul Manu. Se poate să fie și la cantacuziniști cîți­­va partizani, se poate că și d. Ioan Laho­vary să fie de aceiași părere, se zice că și d. Ionaș Grădișteanu e pentru împăcare La junimiști ar fi chiar un grup în cap cu d. C. C. Arion cari ar fi încîntațî dacă s’ar reconstitui partidul conservator. La takiști se spune că d. Dissescu s’ar fi de­clarat pentru concentrare. Dar... dar vorba generalului Manu sînt cîțiva, doî-trei oameni politici cari nu primesc o concentrare cu nici un preț, pentru considerațiuni personale, pentru ambițiunea de a deveni ei șefi ai parti­dului conservator. De altfel piedica cea mai mare e însuși d. Carp. Aceasta însă nu înseamnă că e foarte posibil, că e chiar mai mult de­cît pro­babil, că regele va încerca înainte de fi silit să tranșeze procesul dintre car­­piști și takiști, un guvern de concentrare. Numai în cazul cînd nu va reuși credința celor mai mult e că va reuși — atunci tot mai probabil e să avem un guvern mai popular, conservator demo­crat, de­cît un guvern reacționar care să reprezinte numai oligarh­ia noastră. NAZEITII Baricada dela Sinod D. Haret vă­zînd ori că nu mai găsește nici t o ușă de scăpare și că-î scapă episcopul de Ro­man, dare făcîndu-șî declarația voia să ple­ce, s’-a pus cu spatele în ușă, alăturea de e­­pis­copul de Huși— și cu un eroism roman, a strigat: — Nu veî trece, părinte, de cit peste cada. ■Vrui meu ! • ieși — dacă poți, în așa, tragică situație. A trebuit ca vrînd-nevrînd, episcopul de Roman să se întoarcă de la ușă, să cedeze în fața baricadei d-lui Haret și a episcopului de Huși — și așa s'a ajuns la soluția ca episcopul de Roman să iscălească retragerea­­afuriseniei. De nu iscălea, nu ieșea nici la Paști din lo­­cal J Pac, Guvernul și Papa Guvernul, simțind că audiența primu­­lui-ministru la Papa, a surprins și neli­niștit cercurile politice — și de­sigur că l’a surprins și pe el! — a crezut de cuviin­ță să publice o n­otă cu privire la „alar­marea“ d-lui general Manu, care se știe ce reflexii a făcut asupra audienței d-lui Brătianu la Papa, în convorbirea ce a binevoit a acorda ziarului nostru. Nota apărută într’o foae oficioasă^ îna­inte de toate alterează, ca de­ obicei­, re­flexia d-lui general Manu. D-sa n’a „atribuit primului-ministru „o greșală, anume aceea de a fi cerut au­diență Papei înainte de a fi fost primit ,,de regele Italiei“. Inexact, D. general Manu a adăugat: „Sau poate că regele Italiei nu era la Ro­­­ma. Altfel nu-mi explic această greșa­­lă“. Dacă vre-o greșală a fost, apoi a fost a guvernului, care prin „Agenția romînă“ a transmis întregei prese telgrama că primul-ministru a fost în audiență, fără a-i transmite știrea dacă mai înainte a fost ori nu în audiență la regele Italien Toată lumea era, deci, în drept să facă reflexiile cari s’au și făcut. Răspunzînd azi d-lui general Manu, guvernul afirmă că primul-ministru a fost în audiență la regele Italiei în ajun’ de a merge în audiență la Papa. Mai fi­resc era să comunice aceasta prin „Agen­ția romînă“ odată, ori chiar în ajun de a comunica telegrama cu privire la au­diența ce a obținut la Papa. De altfel, vizita la Roma a primului­­ministru e plină de mistere și ciudățenii. Așa, de pildă, se anunță, cu toată discre­­țiunea cu care se laudă primul-ministru, cum că a participat la diferite prînzuri în capitala Italiei, anunțîndu-se însă că mai întîiu a fost la prînz la.... ambasada ru­să și apoi la ministerul de externe, iar printre cei cari au participat la prînzul de la ministerul de externe, din Roma sa văd citate diferite personagii, fără însă să se vadă printre ele președintele consi­liului de Sorino, nici contele Guiciardini minist­rul de externe, ci numai prințul de Scalia, deputat și sub-secretar de stat la externe. Asemenea știri sunt de natură a inspira tot soiul de reflexiune în cercurile unde se atribue protocolului însemnătatea pe care o are în cercurile diplomatice. Ca să ne ocupăm însă de­ocamdată nu­mai de audiența primului-ministru la Papa, vom releva că guvernul în nota sa se ferește a răspunde celeilalte declara­­țiuni a d-lui general Manu care ne-a spus: Eu nu cred să fi fost o vizită fără nici o semnificație și care mi-e frică să nu aibă vre-o­ legătură fa­vorabilă propagandei catoli­ce în România. Dacă aceasta­ s’ar adeveri, nu aș găsi cuvinte ca să înfierez pe d. Brătianu și să cer plecarea d-sale dela guvern cu o oră mai curînd. Eu nu admit de­cît o singură re­ligie de stat și sunt contra ori­cărei idei pen­tru o biserică unită, de­oare­ce aceasta ne-ar slăbi țara“. Fără nici o semnificare nu cere să fie și nu e primit de către Papa primul mi­nistru al unui regat care n’are nici o le­gătură cu Vaticanul. Poate să fi simțit șe­ful guvernului nevoia de a se ști că d-sa este prim-ministru în Romînia. Aceasta nu-l îndreptățea însă să se prezinte și a­­colo unde nu se explică vizite de ale primi­­lor-miniștri din Romînia, și acolo unde nu numai că nu se explică, dar apar in­solite și neliniștitoare, cum se vede. Fiindcă, înc’odată, n’a fost d. Bră­tianu la Papa, ci a fost guvernul Romî­­niei la Papa și atunci țara se întreabă: cu ce ocazie, în ce scop? Ad. «Adeveruri Roluri D-nul Filipescu a declarat că d-nul Take Ionescu joacă un rol istoric, dar infam. D-nul Filipescu joacă un rol.... isteric, dar caraghios. Buna-credință Cei de la „l’Indécence roumaine“ vorbesc de bună-credință. Nu poate fi vorba la ei nu numai de „bună - credință“, dar nici de... credință, fiind­că și-au­ mîncat’o de mult! Retragerea Carpiștii goniți de la București, Iași, Cra­iova, se retrag la Călărași și Slatina, de unde cetățenii îi vor trimite la Mizil, Berheci și alte centre, pentru a căuta să se impue la guvern! Rig­oletto Legea pentru contractul muncei Cite­­va observation! în­ sfîrșit putem­ lua cunoștință și de faimosul proiect de lege pentru contrac­tul muncei. Cînd s’a votat legea contra dreptului de asociațiune și grevă, ca un fel de compensațiune pentru această des­puiare de drepturi, guvernul a făgăduit că va veni cu o lege de protejare a mun­cei. Proiectul acestei legi îl avem astăzi sub ochi și sîntem deci în măsură de a aprecia calitatea acadelelor pe cari le oferă guvernul muncitorilor, asupra că­rora a lăsat să cadă coutul legei con­tra asociațiunilor și grevelor. Trebue să mărturisim că după cele ce eram în drept să așteptăm de la pornirile reac­ționare ale guvernului,­proectul d-lui Orleanu încă conține cîte­va dispozițiuni bune. Dar și în alcătuirea lui a pre­­domnit pornirea împotriva muncitori­lor cari sunt tratați ca un fel de minori, ca un fel de slugi ale patronului nu ca niște colaboratori ai lui. Să se compare numai obligațiunile numeroase ale muncitorilor față de pa­troni, în raport cu puținele îndatoriri prescrise acestora față cu dînșii. Muncitorii sunt adesea la dispoziția interpretărilor patronului, a samavolni­ciei lui. Acestea le dovedim imediat cu fapte Și pentru a le dovedi nici nu avem ne­voe să intrăm într’un studiu mai apro­fundat al lege!. Iată de exemplu articolul 16, care este caracteristic pentru spiritul care a pre­domnit la facerea legei. Articolul în ces­tiune începe astfel: „Lucrătorul trebue să aibă respect de patron...“ Aceasta sună mai mult o dispoziție a unui regulament de servitori sau armată. Cu atît mai vîr­­tos nu se poate admite ca acest paragraf foarte elastic să figureze într’o lege pen­tru contractul muncei, cu cît nicăieri în proiectul publicat nu se vede aceiași gri­jă, pentru muncitor, nu se vede adică a­­rătat că și patronul datorește muncitoru­lui respectul de care nici un om liber și cu demnitate nu poate fi lipsit. Articolul 17 introduce libretul pentru muncitori. Nu sîntem partizani nici ai acestor librete cari pretutindeni unde s’au introdus au făcut mai mult rău de­cît bine, — dar proectul în discuție nicî nu obligă măcar autoritatea comunală, fîț­e datoare să dea acest libret muncitoru­lui care-i cere. Și astfel, cu moravurile noastre, libretul muncei poate deveni nouă armă de arbitraj administrativ, de șicană politică, de­­ persecuțiune, de înfrîn­­gere a libertăților constituționale. Aceasta cu atît mai vîrtos, cu cît „fără acest li­bret, muncitorul nu poate fi angajat la lucru“. Nu era absolut necesar, să se spue că autoritatea comunală e obligată a da libretul celor cari‘îl cer? In loc de aceasta s’a văzut obligațiunea pentru muncitor, ca să’l ceară. Nu vroim să afir­măm că autorul proectului cu intențiune a lăsat să plutească asupra acestui arti­col, de care depinde existența muncitoru­lui, vagul, dar el plutește nu mai puțin, și cu singur articolul acesta proectul con­tractului muncei poate deveni o teribilă armă contra libertatei muncitorilor. * Am spus că vroim astăzi să spicuim numai în treacăt, dezavantagiile ce aduce muncitorilor mult trâmbițatul proect de lege pentru contractul muncei. Ne oprim la articolul 23 care privește regulamente­le de atelier. Acest articol remite fie­cărui industriaș care ocupă zece lucrători, să facă opera ce tocmai proectul urmărește să îndeplinească, anume regulamentarea muncei și deci, de fapt, stabilirea gradu­lui de protecțiune al ei. Găsim în acest ar­ticol stabilit că regulamentul va putea prevedea amenzile ce s’ar aplica munci­torilor dacă ar contraveni la dispozițiile lui. Cu alte cuvinte, printr’o lege de stat se prevede că patronii au dreptul să pue a­­menzi muncitorilor lor, să fie adică jude­cători în propria lor cauză. Sistemul a­­menzilor este în general revoltător și o jignire adusă demnităței omenești. A’l prevedea și consfinți prin lege și a da executarea lui pe mîna patronilor, este a acorda un drept de judecată unei auto­rități neîndreptățite și neconstituite, a fa­ce o parte judecătoare în propria ei cauză. Și dacă aceste amenzi se destină fondului de ajutorare a muncitorilor, încă nu se răpește nimic din nedreptatea în sine. Mai adăugăți că muncitorul nu are drep­tul de apel contra amenzei, ci se spune numai că inspectorul industrial o poate anula, hotărîre contra căreia însă patro­nul are dreptul de a apela la ministrul industriei (ministrul industriei ocupîndu­­se de amenzile din fabrici, înțelegeți ce însemnează aceasta!) — și veți vedea că și această dispoziție poate deveni un mij­loc de șicană în contra muncitorului nea­great, pe lângă că după cum am spus, e nedreaptă în sine, contrară tuturor noți­unilor moderne de drept . Alături de spiritul patronal care a pre­­domnit la facerea acestei legi, a mai pre­­domnit și o superficialitate fără de mar­gini, ce nu se poate admite într’o legife­­are de importanța celei în cestiune. Pentru această superficialitate, consti­­tue un exemplu clasic, articolul 26 privi­tor la Casele de ajutor. Se știe că în străinătate aceste Case dau loc la­ cele mai aprige discuțiuni. In Ger­mania ele s’au alcătuit de către stat cu un succes care găsește acum­­ imitatori pretutindeni. La noi problema se trasea­­ză într’un articol de lege în modul ur­mător: „Art. 26. — Fiecare fabrică sau­­ atelier va îngriji să aibă o casă de ajutor, pentru cazul de boțală a muncitorului, femeei sau copiilor lui, nașterea unui copil și­­ moartea muncito­rului, femeei sau copiilor lui. „Aceste case se vor organiza după următoa­rele norme: „Muncitorul sau impiegatul va contribui cu cel mult 2 la sută din salarul sau, fără ca co­tizația să aibă vreodată de bază un salar mai mare de 2000 lei anual.. „Patronul va contribui cu o sumă identică. „La această Casă vor merge amenzile la cari muncitorii vor fi amendați conform pre­zentei legi, cum și alte venituri ce fabrica sau­ atelierul le-ar abandona. „Casele de ajutor dau muncitorului sau im­­pieganauî urămtoarele ajutoare. ..a) Ajutor cu 5 la sută din salar pe timpul Cît va­ fi bolnav, fără ca acest timp să treacă, peste 12 săptămîni și fără ca ajutorul să se scoboare vreodată sub un leu pe zi. „Femeea însărcinată este considerată bol­navă, o lună înainte și o lună după facere. ,,b) Doctor și medicamente gratuite, lui, fe­meei și copiilor lui. ,,c) Ajutoare pentru înmormintarea munci­torului, femeei sau copiilor lui cite 50 lei. „Muncitorul care se găsește cel puțin 10 zile În fabrică are dreptul la aceste ajutoare, afa­ră de acelea pentru nașterea unui copil, ce nu le poate obține de­cît dacă se găsește în fabri­că de cel puțin trei luni“. Lasă că soluția cuprinsă în acest arti­col, exclude răspunderea statului, — fără de o cotizare din partea căruia nici­oda­tă aceste Case de ajutoare nu vor putea deveni o realitate utilă! Dar ce superfici­alitate în redactarea articolului! Totul es­te arbitrar într’însul. S’a luat la întîmpla­­re cifrele. Cotizația să fie de atîta... Aju­torul de atîta.... Dar făcutu-s’a calculul dacă cu atîta cotizație se va obține atîta capital în­cît să se poată plăti sumele fixate ca ajutoare? Sau poate se va putea plăti mai mult? — Dar ce-l privește asta pe legiuitor. El are nevoe să arate că se îngrijește de muncitor... pe hîrtie și re­zultatul acesta îl obține., Apoi nici o grijă de rolul muncitorilor în aceste Case de ajutor creeate cu banii lor. Vor avea ei dreptul să participe la administrație sau nu? Căci dacă nu, a­­tunci și aceste Case de ajutor pot deveni arme contra lor, în cazul cînd s’ar realiza și ar începe să funcționeze.­­ Sîntem departe de a fi epuizat tot ce se poate spune contra proectului, care trădează o complectă lipsă de familiarita­te cu cestiunile economice sociale. Așa de exemplu proectul aprobă cu multă dezin­voltură mun­ca în acord sau salariul cal­culat în schimbul muncei „după orice cri­teriu" (Art. 1). Cu alte cuvinte această lege protectoare a muncei n’are nimic de obiectat nici măcar contra faimosului sweating sistem, căruia îi deschide chiar portiță, prin articolul 3 dacă cumva îl înțeleg bine, dată fiind redacția sa con­fuză. Iată’1: „Art. 3. — Lucrătorul tratează direct“ cu pa­tronul sau prepusul acestuia. Nimeni nu are dreptul să trateze pentru un grup de muri­tori, afară de cazul cînd acei muncitori se gă­sesc în serviciul aceluia care vroește să le an­gajeze munca“. Dar vom reveni asupra acestui proect, în special asupra prevederilor sale pen­tru cazuri de invaliditate și bătrînețe și cu această ocaziune vom releva și unele dis­­pozițiuni bune pe cari le sugrumă însă cele cari sub o aparență favorabilă mun­citorilor, se îndreaptă contra lor, — după cum am arătat mai sus. Rp. Totuși șeful guvernului unguresc crede că deși are mari greutăți de învins, ele ar fi mai mici și mai neînsemnate de­cît­­ și­ le închipuia el înainte de numirea sa ca prim ministru. Dacă însă lucrurile vor ajunge la r­ăzboiu, din cauza opoziției a­­cerbe a partizanilor lui Kossuth și Justh, contele Khuen Hedervary va căuta să-l evite, precum și discuțiile lungi și sterse din Cameră, pe care o va dizolva, proce­dînd la alegeri noul cel mai tîrziu prin luna Main. Este evident că frații noștri de peste munți, dat fiind programul contelui Khuen Hedervary, privesc cu simpatie și cu oarecare încredere guvernul său. Ei sînt, pentru moment, în așteptarea eve­nimentelor cari, după ei, vor duce fatal din cauza opoziției coaliției la dizolvarea actualei Camere, în care­ numărul depu­taților romîni naționaliști se urcă abia la 14. Din nouile a­­egeri ce s’ar face sub un guvern Hedervary, ei speră să poată cuce­ri cel puțin 30 de scaune, ceea ce le-ar spori puterea și prestigiul în luptele lor viitoare. X . Rusu-Abradeanu Programul noului guvern unguresc Contele Khuen Héderváry forțat să dizolve Camera Cu toată venirea la putere a contelui Khuen Hédervary, viața politică a Un­gariei trece printr’o mare și acută criză. E la mijloc o gravă boală organică, pe care e chemat să o vindece noul prim-mi­nistru Khuen Hedervary. Cum însă boala a cuprins întreg orga­nismul de stat al vecinilor noștri unguri, medicul curant trebue să fie un om de o pricepere și abilitate extra­ordinară du­blat tot odată de o îndrăzneală neșovăi­toare în drasticele operațiuni ce e chemat să facă. Numai reformînd temeinic legea elec­torală, legea administrativă și justiția, se va putea tămădui organismul de stat al Ungariei. Acest important lucru l’a înțeles și con­tele Khuen Hedervary, căci în discursul sau program rostit în ședința de Lunea trecută a Camerei ungurești a declarat categoric următoarele: „In ce privește reforma electorală, gu­vernul admite și profesează egalitatea drepturilor politice, dar nu poate primi nici unul dintre proectele cari s'au pre­zentat pînă acum. Regret că nu pot face declarații mai amănunțite, dar declar că guvernul voește un vot universal fără pluralitate, care să nu altereze însă carac­terul maghiar al statului. $ „In ce privește chestia naționalităților și chestia socialismului, sperăm că și pe acest teren vom ajunge la rezultate mul­­țumitoare și vom putea rezolvi chestiile aceste prin reforme administrative grab­nice și juste și mai ales prin practicarea echitabilă a legei despre întruniri și aso­cieri" Pentru ducerea la bun sfîrșit a progra­mului său, contele Khuen Hedervary a început tratative cu șefii partidelor și în pecial cu contele Andrassy, fostul minis­tru de interne, pe care pare a-l fi cîștigat pînă acum numai pentru acordarea bud­getului provizoriu. In ce privește marea reformă a votului universal, se știe că atît contele Andrassy cît și contele Tisza sînt adversarii ei cei mai hotărîți. CHESTIA ZILEI C­uvernul și munciii oi Muncitorul . După ce ne-ați dat otravă, acuma ne momiți cu bucățele de zahăr Văicăreala generoșilor Sînt cîțî­va „generoși" cărora mișeliile celorlalți ș­i ale regimului de azi împotri­va muncitorilor și mai ales revolta și re­­acțiunea ce au produs în țară, le-a stîrnit scrupule de conștiință. Cum însă nu au curajul de a-șî părăsi „situațiunile cîști­gate“, se văicăresc, cerșind în dreapta și în stingă certificate de absoluțiune pen­tru ușurarea sufletului care probabil nu e tocmai împăcat cu sine­ însuși. In aceste lamentațiuni răsună roereți „leit-motivul“: n’am fost noi de bună cre­dință, n’am avut noi bune intenții, cînd am trecut la partidul liberal? Chiar de ar fi tocmai așa pentru unii din ei, cine a discutat ori discută acum aceasta? Cum în mod atît de luminos a arătat și Dobrogeanu-Gherea, în lupta ca­re se dă acum și în ce privește „istoria“ pusă înainte de elegiacii generoșilor, nu intențiile, ci actele, și numai ele, au va­loare și pot fi apreciate. Or, actele s’au văzut. Nu s’a ridicat unul — fie el și elegiac — care să oprească cu un moment mai îna­inte nebunia vărsărei de sînge nevinovat în răscoalele din 1907. Nu s’a ridicat unul care să spue turba­tului Jenică Atanasiu să înceteze, ca pre­fect de Galați, cu suspendările, prin cir­culari, a Constituției pentru muncitori, cu vandalismele la club, cu confiscările de registre, cu înlocuirea greviștilor prin armată și întreg cortegiul de mișerii con­tra muncitorilor organizați, cari n’au în­țeles să se facă zestrea d-sale, cu prilejul căsătoriei dintre generoși și „partida“ li­berală. Nu s’a ridicat unul care să protesteze contra infamelor machinațiuni, spiona­­gii, delațiuni, provocațiuni ale „echipe­lor" și „brigăzilor" noului „serviciu de siguranță a statului" față de salariații din uzinele sau fabricile fie ale statului, fie particulare, bănuiți ori cunoscuți ca fă­­cînd parte din organizațiile sindicale. Nu l’a emoționat pe nici unul, nici toate as­tea, nici listele negre, nici sutele de ex­pulzări, printre cari cetățeni romîni și romîni din Transilvania, fără a mai vor­bi de expulzarea d-rului Racovski și de tăgada de dreptate ce i se făcea, smul­­gîndu-1 cu forța dinaintea justiției, vio­lență pe care desfidem pe d. Stere să declare că o aprobă! Dar încoronarea mișeliilor — legea sce­lerată contra asociațiilor și a dreptului de grevă — pe care vor s’o arunce acum în spinarea vechilor liberali, este vreun ge­neros, fie și elegiac —­ care s’o fi combă­tut, care să n’o fi votat, sau care, după votare, să se rostească, împotriva ei, pen­tru desființarea ei? Și cînd au at­îtea negre păcate pe ca­pul lor, cerșesc absoluțiuni pentru „in­tențiile“ pe cari le-ar fi avut unii din ei acum mai bine de zece ani? Ar trebui să le fie rușine de asemenea văicăreli, cel puțin ca bărbați, dacă nu ca luptători ce se pretind. Alfa LIBERALII ȘI CONSERVATORII Problema alegerilor din Anglia Pe pe baze se da lupta.—Programul candidaților Alegerile din Englitera se apropie de sfîrșit. E bine sa recapitulăm în acest moment punc­­tele în care se cristalizează această luptă elec­torală. Trei mari chestiuni au fost ridicate în fatal poporului englez: una constituțională, una so­­cială și una economică. Chestia constituțională se referă l­a raportu­rile dintre cele două Camere, la drepturile respective dintre deputați și lorzi, la intere­pretarea tradiției nescrise, care a condus pâ­­nă acum viața publică engleză. Chestia socială are ca bază impozitele, cont­­dițiile funciare ale moșiilor, repartizarea con­­tribu­țiilor. Chesia economică e în legătură cu protec­țion­ism­ul sau liberul schimb, cu „Tariff re­form“1 sau „Free trade“, cu legile vamale ale pieței britanice. Rămîne să vedem cum se prezintă partidele în fața­­ acestor chestiuni, prin ce programe solicită ele voturile cetățenilor. Ne vom ocupa­ de cele două mari partide: liberalii și conser­­vatorii sau unioniștii, în care se rezumă pen­­tru moment întreaga­ politică engleză. La chestiunea dintîi, liberalii făgăduesc o reformă a Camerei lorzilor. Această reformă, după discursul rostit de Asquith la Albert Hall în Decembrie 1909, constă în a suprima dreptul de opoziție abso­­lut al lorzilor, d­e a le interzice orice inter­venție in chestiile financiare. Ea se bazează pe rezoluția votată de Came­ra comunelor în 1907, care lasă lorzilor un­ ve­­to suspensiv, adică ei nu pot să se opue numai de două ori la votarea legilor admise de ca­mera comunelor, în nici un caz nu de mai multe ori. Deci, reforma are de scop să treacă puterea reală numai uneia din cele două Camere și anume Camerei comunelor. Acestui program unioniștii (manifestul lui Balfour din Decembrie 1909) opun o altă re­formă, care nu atacă puterile relative ale Camerilor, ci vo­ește reorganizarea­­ Camerei lorzilor după o normă anumită. După ultimul discurs al lordului Landsdow­­ne, din ianua­rie 1910, unioniștii preconizează sistemul propus de comisiunea Rozeberg în 190.S, adică­ să se reducă numărul pairilor de la 615 la 400; să se suprime pâinile nelimita­te (ministerul Asquith a creat 33); să se alea­­gă 200 de pairi de către colegiul electoral al pairilor din Marea Britanie; 130 de pairi ere­ditari cari au ocupat funcțiuni publice im­portante, 40 de pairi pe viață din cel crecuți de rege și 10 pairi ai bisericei. După unioniști, reforma aceasta singură ar putea da Camerei lorzilor un prestigiu mare și i-ar îngădui să-șî îndeplinească pe deplin rolul. Asupra celui de al doilea punct, politica li­berală ia­ două forme. Una, care caută să stăvilească avîntul rui­­nător pentru țară al marei proprietăți și care, deci, urmărește să pue taxe mari asupra ma­rilor r­­ap T’Ptari mai cu seamă în orașe, pen­tru c­a astfel ei să fie nevoiți a vinde sau a ceda o parte din proprietățile lor în folosul micilor cultivatori. A doua formă tinde să dea dezvoltare fis­­mului arendășiei, în mic (legea din 1907) adică să închirieze pământurile cumpărate de auto­ritățile locale micilor cultivatori, fără a­ face dintr’îrușiî mici­ proprietari. Partea întâia a acestui program aparține lui Henry George, ,a doua­ lui Sydney Webb­, care e adversar unicei proprietăți.­­Rămîne chestia a treia, cea­ de natură econo­­­mică. In această privință, liberalii au un program de statu quo, pe care conservatorii îl numesc negativ. Liberalii spun că progresul statisticelor do­­vedește că nici odată comerțul englez nu a fost în așa propășire ca acuma. Unioniștii, din potrivă, își însușesc hotărî­­tor „Tariff-ul reform“ al lui­­ Chamberlain, ta­rif explicat chiar de creatorul său într-un re­cent manifest al sau. Această reformă a tarifului comportă la în­ceput o taxă moderată de cel mult 10 la sută ■asupra produselor manufacturate și asupra cerealelor importate; o atenție specială colo­niilor­­ britanice, care ar lua forma unei serii de tratate comercile cu fiecare colonie în parte. Unioniștii afirmă că această reformă nu va aduce scum­pirea vieței și amintesc că prețul plinei, în special, n’a variat nici­odată în ■proporția prețului griului. Unioniștii mai speră că reforma vamală "•"■« face să scadă lipsa de lucru, da­că nu chiar a va suprima ,cu totul

Next