Adevěrul, iulie 1910 (Anul 23, nr. 7477-7505)
1910-07-24 / nr. 7498
Anul al XXIea No. 7498 fondator ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate " CAROL SCHULDER « Comp. Strada Karageorgevici No. 13.— Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI i București, Strada Sărindar No. 11 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noși BANI UN NUMĂR Afacerile napoal-literare — Goana după certificate de la adversari ! Faptul că opinia publică primește cu o vie satisfacție campania pornită din toate părțile, și chiar din unele cercuri liberale, în contra spiritului de acaparare toate se manifestă zilnic în clica brătienistă, a făcut pe acei cari se resfață în cașcavalurile stăpînite de dinastie să se milogească la acei așa ziși reprezentanți ai partidelor de opoziție pentru a dobîndi de la ei certificate de cinste și de bună purtare. Procedeul acesta e iarăși o șarlatanie brătienistă. Deocamdată ei fac, în culise, apel la cutare și cutare personaj politic introdus de ei în instituțiile prt cari le-au acaparat pentru a certifica cât, de impartial și patriotic se conduc instituțiile create de dinastia Brătianu. După ce vor aduna aceste certificate. Vor avea probabil curajul să ieie ofensiva și să denunțe pe toțî acei cari s’au ridicat împotriva acaparăreî acestor așezăminte economice și financiare, ca niște calomniatori și vîndutî străinilor! Pentru moment au dobîndit un certificat de complezentă dela d- Mișu Seulescu, a cărui amabilitate e bine cunoscută și care nu poate refuza o îndatorire, mai ales unui adversar. De pe acum brătieniștii băută a exploata acest certificat. Dar organul d-lui Filipescu, ziarul „Epoca“ nu s’a intimidat față de scrisoarea d-lui Seulescu, al cărui frate e deputat guvernamental, și „Enoca" continuă a denunța spiritul gheșeftăresc care preocupă mai ales anturajul șefului liberalilor. * Dar procesul acesta care se deschide dinastiei Brătianu pentru procedeurile ei în instituțiile cari exploatează drepturi ale statului și cari abuzează în chip revoltător de oarecare privilegii, procesul acesta trebuie astfel îndrumat cînd se va relua, la toamnă, activitatea politică. Acei conservatori carpiști sau conservatori-democrațî nu pot rămînea în instituțiile brătieniste ca reprezentanți ai partidelor lor și mai ales n’au dreptul, prin atitudinea lor, de a solidariza partidele din cari fac parte cu activitatea acestor instituții. Acest scandal trebuie să înceteze dacă intr’adevăr acțiunea contra gheșeftarilor din lagărul brătienist este sinceră din partea carpiștilor și a takiștilor. Un exemplu viu de îndrăzneala brătieniștilor este procedarea lor cu loteria statului. Iată o Instituție, bună sau rea, faptul nu-i în discuție, dar care servește un fond însemnat pentru scopuri sanitare, instituție creată de conservatori și pe care partidul liberal, în special d. Ionel Brătianu și partizanii săi, au combătut-o cu cea mai mare vehemență și au promis desființarea ei. Cînd au venit însă liberalii la guvern, au renunțat la desființarea loteriei și au pus ochii pe această instituție pîndind momentul pentru a-și instala și acolo partizanii. * Intr’adevăr d. Ionel Brătianu nu s’a sfiit să ceară conservatorilor cari se aflau în direcția și administrația loteriei să plece de acolo și să facă loc partizanilor guvernului, adică să plece acei cari au creat loteria și s’o acapareze tot brătieniștii.Conservatorii și takiștii, au fost siliți să plece. D. Dimitrie Nenițescu, al cărui nume a fost o garanție pentru buna administrare a loteriei și care a organizat funcționarea ei, văzînd la ce manopere recurge d. Brătianu ca să acapareze și această instituție, a plecat și locurile s’au dat unor tineri din anturajul primului-ministru. S’au transformat astfel funcțiunile de control cari au fost la loterie, în adevărate sinecure, căci numirile făcute de guvernul actual n’au alt caracter. Foarte rau au făcut conservatorii și takiștii că s’au pretat și la această samavolnică acaparare. D. Nenițescu, care este unul din cei mai autorizați fruntași și cu mai multă autoritate în partidul conservator, trebuia să ceară comitetului executiv carpist, din care face parte, să releveze cum se cuvine acest asalt, îndrăzneț contra unei instituțiuni creată de guvernul conservator. — Dacă e scuzabil că n’a făcut-o dintr’un sentiment de delicateță explicabil, fiind personal în joc, nu e însă iertat ca un partid să se arate așa de nepăsător cînd adversarii se reped să acapareze o instituție creată și organizată, cu toate protestările partidului potrivnic. Se impunea clar atunci o acțiune energică contra acaparatorilor și dacă s’ar fi răspuns la acel atac cu demisia reprezentanților conservatori din instituțiile brătieniste, fără îndoială că d. Brătianu ar fi dat din colț în colț ca să aplaneze conflictele și atunci s-ar fi putut dobîndi o prefacere a tuturor instituțiilor brătțieniste. Timpul nu e pierdut- Manoperile brătieniștilor trebuesc zilnic denunțate, iar acei adversari politici ai liberalilor care oferă serviciile lor acaparatorilor,trebuesc somați să-șî clarifice situațiunea. Unii din ei se dedau acum la manifestațiunî tocmai pentru a-și pregăti trecerea la liberali, căci nu mai au nici un rol la conservatori. .. Față de aceștia se impune o execuție politică sumară. R. X. NAZBÎTII D. Iorga și învățătorii £ D. lorga e supărat foc pe învățători. Supărarea d-sale provine din faptul că acești învățători au îndrăznit să discute cesiunea laturilor, a stăreî lor materiale că au îndrăznit să vorbească de tot și de toate, numai de d. lorga n’au vorbit. Auzit d-voastră ingratitudine, oameni buni. Tot Neamul Romînesc răsună de laudele- „apostolilor satelor“ - și cînd colo acești apostoli nu trimit nici măcar o biată telegramă d-lui Iorga î Și ce-i mai rau, acești apostoli se lasă a fi prezidați de un takist ? Nu, asta nu se poate. Și d. lorga pornește campania și împotriva d lui Lungu pa care ar voi să-l scurteze și înpotriva învățătorilor cari vor să lungească leafa lor atît de scurtă. Vor să mănînce mai bine învățătorii ! Să telegrafieze d-lu. Iorga, d.sa le va arăta cum se poate trăi cu nevastă și copii dintr’o leafă lunară mai mică de o sută de lei și se va explica cum un profesor universitar nu poate trăi cu una de opt sute. 13C* Chestiaghelei Chestiagheței amenință să devie o adevărată calamitate. Căldurile care ating în zilele acestea apogeul,—au făcut ca cererea de ghiață să crească mult. Cererei acesteia nu i se opune însă decit o cantitate foarte restrînsă de ghiață. Urmarea este că ghiața atinge prețuri fabuloase și că pentru bolnavi chiar nu se găsește decit cu foarte mare greutate și cu sacrificii materiale pe can nu oricine le poate atinge. Și cînd te gândești că comuna are o fabrică de ghiață, cu care ar fi putut evita tot acest neajuns, dacă noi n’am fi avut o administrație comunală cu adevărat orientală! Căci, dacă fabrica de ghiață a comunei n’a lucrat cîțiva ani de zile,pentru că Dumnezeu se îngrijise de bucureșteni și le pregătise ghiață de cu iarnă, — acesta era un motiv ca fabrica de ghiață să fie lăsată în părăsire în așa har nicit la momentul oportun să nu poată funcționa, să se constate că lipsesc piese întregi d intr’însa?.. Doar era cunoscut că fabrica aceasta nu s’a făcut ca să funcționeze în permanență ci tocmai ca să se puie în funcțiune atunci cînd un anotimp defavorabil ar împiedica facerea de provizii de ghiață... Și dacă aceasta era cunoscut, care era prima datorie a administrațiunei? Era să aibă grijă ca fabrica să fie în așa bună stare, incit la oriși ce moment să poată funcționa. Mai mult, în Decembrie 1909 și în Ianuarie anul curent se știa că nu vom avea în vara aceasta ghiață. Dacă deci s’a făcut, greșala de a se lăsa fabrica de ghiață în părăsire, — trebuia ca cel puțin din Decembrie sau Ianuarie să se repare, — iar nu în Iulie să plece abia inginerul comunei ca să aducă piesele lipsă, așa că în cazul cel mai bun vom avea ghiață pe la sfîrșitul lui August, cînd nevoia nu va mai fi atît de mare. Și te pomenești că la anul, vom avea ghiață naturală și fabrica comunală iarăși nu va lucra și atunci iarăși vor dispare diferite piese și comedia departe de a se sfîrși, se va repeta. ______________________*P roplezam Jg iisteia iR Gordaraa relațiilor taruo-touilare Tinerii turci vor să asigure liniștea și ordinea în imperiul lor. In acest scop, au socotit că unul din mijloacele practice pentru a mai astâmpăra zelul revoluționar al populațiilor diverse din Turcia , să nu le mai permită a purta arme, decit atunci cînd acestea le-ar fi încredințate de autorități. Ideia a fost pusă îndată in aplicare. Autoritățile turcești au primi ordinul să procedeze la dezarmarea populației și ordinul se execută cu cea mai mare stricteță. F.se umblă din casă în casă și confiscă toate armele pe cari le găsesc. Se înțelege însă că această măsură a produs mari nemulțumiri, mai cu seamă în populația bulgară. Bulgarii macedoneni constitue elementul cel mai turbulent din Turcia. A-i lua arma înseamnă a-i lua vlaga, puterea.Neavind însă putința să reziste autorităților turcești, bulgarii macedoneni au început să emigreze în massă în Bulgaria, iar în acest fregat s-au format îndată grupuri de bulgari, cari au trecut granița spre Turcia și au alcătuit mici bande, în scopul de a intimida și teroriza pe turci și a opri astfel executarea măsurei de dezarmare. Pe deo parte, emigrarea bulgarilor macedoneneî; pe de alta, formarea bandelor, au produs plîngeri din partea celor două guverne, bulgar și turc, plîngeri cari pun în primejdie bunele relații turco-bulgare și se pot transforma într-un conflict serios. Firește, atît în Bulgaria, cit și în Turcia, presa se silește să demonstra că fiecare guvern are dreptatea de partea lui în formularea nemulțumirei sale. Punctul de vedere turcesc e simplu: ea aplic o măsură pe care o cred folositoare țarei mele. Severitatea e necesară pentru că bulgarii macedoneni recurg la tot felul de mijloace nepermise pentru a nu preda armele și preferă să emigreze dar să-și păstreze armele. Pot eu, guvern turcesc, să mă supun spiritului lor rebel și pot eu să o împiedic de a emigra? Și dacă eu iau măsuri pe cari le cred bune pentru liniștea mea, pot eu îngădui să fiu terorizat de bande bulgărești și n’am dreptul să.ți pretind, ție, guvern bulgar, să împiedici trecerea peste graniță a acestor bande? Punctul de vedere bulgar e ceva mai complicat. Pe cînd guvernul protestează că ar fi dînd concurs formării acestor bande, vina formăriilor se aruncă totuși asupra guvernului turcesc și, pe de altă parte, se declară că emigararea e insuportabilă pentru Bulgaria și că Turcia are datoria să-șî menajeze populațiile din Macedonia. Iată de altminteri, pentru luminoasa cunoaștere a situației, un articol de fond al ziarului „Reporetz“, organ semi-oficial al guvernului bulgar : „După ultimile știri cari ne vin din Macedonia, scrie ziarul, bandele au început din nou să se formeze. Ele reapar contra voinței și așteptărei tuturor. Apariția lor e rezultatul mijloacelor la cari au recurs autoritățile turcești, ca și sub vechiul regim, mijloace cari pot aduce zile sîngeroase în Macedonia și să pricinuiască o răcire a relațiilor dintre Bulgaria și Turcia. Azistînd la formarea bandelor, n’avem destule cuvinte ca să ne exprimăm indignarea împotriva acelora din ziarele noastre, cari, dintr’un spirit de partid, vor să dea să se înțeleagă că guvernul bulgar participă la reapariția lor. E o infamie mizerabilă de a lansa o asemenea acuzare împotriva guvernului democrat... ...Sîntem în măsură să declarăm categoric că nici o bandă n’a trecut din Bulgaria în Turcia și că nici una nu va putea trece. De ce adică doar pînă ere nu erau bande în Macedonia și da ce sînt astăzi ? Se poate ușor răspunde la întrebarea asta. Guvernul turcesc sța gîndit că pentru a face ca liniștea să domnească în țară, trebue să recurgă la dezarmare. Idee nenorocită. Ordinea și liniștea nu vor fi restabilite decît atunci cînd se vor înlătura motivele de dezordine și de mulțumire, garantîndu-se libertatea, drepturile și siguranța populației. ....Totuși, sîntem împotriva acelora cari sfătuesc populația bulgară să nu predea armele. Ea e obligată să le dea îndată ce guvernul le va cere. Dar dezarmarea se face fără nici o orînduială. Se cer arme ori și cărui bulgar și nenorocire aceluia care n'are ! Brutalitățile la cari erau supuși bulgarii sub regimul lui Hamid nu, erau mai teribile decît cele pe cari sa sufere ei acuma cu ocazia dezarmărea. Este evident că guvernul bulgar nu poate rămînea nepăsător in fața unei asemenea situații. Adeveruri.6- Oamers Gheșefturile liberale nu se vor discuta niciordată la Cameră, după cum dorește „Viitorul“. Și știți de ce ? pentru că acolo ele se pun la cale. Export In interviewul d-sale, d. P- Carp a constatat că după încheerea convenției comerciale cu Austro-Ungaria, țara românească nu va putea exporta vite, ci pentru moment numai porci. Noi am fi vrut să putem exporta din țară și vitele și porcii, dar dacă nu se poate altfel ne mulțumim ca să ne scăpăm numai de cît mai mulți porci-Monopol Guvernamentalii nu văd decît monopolizare. Tot așa și opinia publică, cu o singură nuanță : ea nu vede monopolizare decît la guvernamentali Rigoletto Agitație pe toată linia De o bucată de vreme e mare agitație în țara noastră, încotro te întorc! nu vezi decît agitație, nu auz! decît de agitație. Citit! titlurile articolelor din ziare. Astfel avem deocamdată: agitația lucrătorilor tipografi, a pescarilor din Brăila, a lucrătorilor cavali din Buzau, a lucrătorilor tîmplari, a măcelarilor detailiști, a parlagiilor, a legătorilor de cărți, a Camerei de meserii, a corporațiilor de meseriași, a lucrătorilor brutari și a multor alți meseriași din țara întreagă, pe lingă cari se adaogă agitația funcționarilor comerciali din toate orașele, cari cer lărgirea legii repausului duminical și a negustorilor, cari cer restrângerea ei. In fiecare dimineață, cînd deschid ziarul, caut mai întîî articolele al căror titlu începe cu cuvîntul: Agitația .... spre a vedea ce agitație nouă s’a ivit Pe ziua de azi am descoperit o nouă agitație, aceea a lucrătorilor năsturari. Ziarul nu spune dacă se agită toți năsturarii din țară sau numai o parte din ei. Eu nu cunosc decît fabrica de nasturi a lui Meltzer, proprietarul stabilimentului de băi cu același nume, nu ștm de mai este și alta în Romînia. Dar în finel iată că se agită și năsturarii! Unde o să ajungem, Doamnei cu atîtea agitații? In tot cazul guvernul actual poate fi numit un guvern de agitatori, căci toate aceste agitații sunt fructul legilor și măsurilor sale. JDemocrit Pi Păreri și impresii —...-----r. —o Documentele pu IMIR tours BismarH S““d, -------- ■ —- -D nboiului din 1871, pun iarăși în evidență figura lui Bismarck. Intotdeauna mulțimea i-a plăcut să cunoască amănunte intime sau, în aparență neînsemnate din viața oamenilor mari. Se știe cîte anecdote circulă cu privire la Napoleon I. Unele din aceste anecdote sînt autentice, altele inventate, dar așa de potrivite cu caracterul lui Napoleon, încît au toate aparențele autenticitățil Și despre Bismarck circulă multe anecdote interesante. Astfel una acum abia publicată s’a petrecut cînd cu alianța cu Austria pentru ocuparea provinciei Schleswig-Holstein-Bismarck vorbea la un bal al Curiei cu ambasadorul Italiei, cu a căruia spadă se juca. Scoțând pe jumătate spada din teacă, Bismarck spuse: — Asta e spada Italiei ! In acest moment Bismarck lăsă ca să cadă spada din nou în teacă. Atunci ambasadorul Italiei observă: — E spada Italiei, dar nu vroiți să vă serviți de dânsa, pentru că ați găsit alt aliat. — Acest aliat nu l-am tocmit ! — ripostă Bismarck. — Atunci de ce luptă ? — Pour le roi de Prusse, încheie Bismarck convorbirea. O altă anecdotă mai recentă e următoarea: Bismarck avea la masă mai mulți aristocrați prusieci. După masă se servi la cafea și un excelent coniac. Un general refuză. Bismarck observă atunci : Acest coniac poate să-l bea și omul cel mai conservator... Dar generalul de colo: — Excelența voastră e oare conservator ? Atunci Bismarck sculîndu-se în picioare, lovi cu pumnul în masă și cu glasul celei mai adunei convingeri exclamă: — Dar ce dracu sînt ?.. Nici odată n’am fost altă ceva decît conservator.. Această anecdotă autentică confirmă ceea ce se știe, anume că în fond Bismark a fost conservator, chiar dacă a făcut uneori pact cu liberalii și politică liberală. Bismarck era un om de o cultură universală. Astfel prima parte din Faust o știa pe dea-ntregul pe de rost. Cu toate acestea aflăm din memoriile unui lituan care a făcut parte din anturajul cancelarului că acesta nu-l citise de loc pe Schoppenhauer. Discutîndu-se odată la masa cancelarului de opera marelui pesimist, unul dintre comeseni îi explică cum că cel mai mare merit al lui Schoppenhauer este de a fi stabilit primatul voinței în sufletul nostru. Candriarul observă : — Nu cunosc filosofia lui Schoppenhauer. Ceea ce știți însă e că și la mine voința a înaintea gîndirei. Adesea ori voința mea a realizat lucruri contra cărora gândirea se opintea. Această autocaracteristică ce a dat Bismarck despre fondul proceselor sale sufletești, aruncă o vie lumină asupra întregei sale activități. B Br. Joi 29 Iulie va apare în „DIMINEAȚA“, începutul marelui roman realist: ROBII ALBI Suferințele emigranților în America Cetitorii noștri vor urmări desfășurarea acestui roman, cu cel mai viu interes. Iată cîteva capitole: Plecarea unui disperat.— Catastrofa din Hamburg.— Furiile Oceanului. Misterele din New-York.—Hoții de cadavre.—Emigranții în stepă.—O romînca regina negrilor.—Fiica miliardarului răpită de chinezi. Nici că s’a scris pînă acum un roman mai emoționant și mai plin de adevăruri crude. SAU CHESTIA ZILEI Acțiune ! — Ce te gîndești ce. Petrache ? Os. Petrachia.—De, mă gindesc și eu dacă pe aceste călduri nu-î momentul să dau drumul... nebunilor. tar Sîmbată 24 iulie 1910 DIRECTOR POLITIC CONST. MINE ABONAMENTE: fun «a. • 1 • • Lei 16.— I Trei luni • • • Lei Șase Iuni . ■ . „ 8.— I O lună• • • I . ■ L. Pentru străinătate prețul este TuddL TELEFON. Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția cu Capitala „ 14/10 „ „ Provincia „ 14/99 „ / „ Străinătatea „ 12/40 UN NUMAR BANI SCRISORI DIN CĂLĂTORIE Oberamerofi și drama Patimilor In ziua cînd fiecare părinte își va lua copilul de mină — ceea ce fac englejii de pe acum — și-l va duce sau trimite în lume, nu numai să facă datorii prin cartierele Parisului ori să roadă băncile unei universități, ci să observe oameni, moravuri, munca și însușirile ei de pretutindeni, țările vor avea conducători și cetățeni altmintrelea pregătiți ca în zilele noastre. Eu am convingerea că precum astăzi se înmulțesc în învățământ escursiunile și se întind pînă peste fruntariile țărilor, tot astfel pedagogia viitoare va impune terminarea studiilor prin ani de călătorie pentru complectarea cunoștințelor generale și speciale prin proprie participare la mediile culturale și producătoare ale diferitelor popoare. Cunoașterea de aproape a unui sat cu însușiri bine dezvoltate e tot atît de folositoare ca și cunoașterea unui centru cît de însemnat... Spartul curiozităților, snobismul și reclama, în care lumea serioasă a avut cuvînt să piardă încrederea, a ținut pe mulți departe de anume colturi, tocmai fiindcă se vorbea prea mult de ele. Printre acestea a fost faimosul Oberamergan, cu teatrul sau care reprezintă „Patimile lui Iisus“ și despre care se spunea, ba că e operă de propagandă religioasă, ba că e o maimuțărie ridicolă, ba că e o simplă afacere a unor negustorise știe că în genere, punerea pe scenă a lui Isus întâmpină și azi mari dificultăți în mai toate țările. Faptul în sine, al unui sat din munte, unde de două sute treizeci de ani, regulat, din zece în zece ani, se reprezintă drama patimilor lui Christos, ar trebui să decidă pe oricine se interesează i de fenomenele de artă și dezvoltare proprie a unei regiuni, să dea atențiune unei „curiozități“ ca cea de la Oberamergau. Cum zece ani își au rostul și socoteala lor în viața omului, n’am mai așteptat alți zece, de acum înnainte, spre a asista la reprezentarea dramei Patimilor, la Oberamergau * * * Mai interesanți sau cel puțin tot atît de interesantă, ca și drama, pe care o reprezintă, sunt locuitorii din această parte de sus a văii, dominată de lanțul alpin al Ammerului, al cărui cel mai de jos punct are o înnălțime de 837 m, iar cel mai de sus — Piscul Grueei — o înnlățime de 2185 m. Dacă originea acestui sat care numără azi două mii de suflete se pierde în întunericul dominațiunilor celtice și romanide ne arte secole însă Oberamergau își poate stabili cu hrisoave „cultura“ sa bavareză. Ierni lungi și grele sileau mereu pe acești vînători de cerbi și căprioare, ce adesea aveau de luptat cu urșii și lupii Alpilor lor, să aibă nevoie de lemnul se găsea în atîta abundentă în codri. In contact mereu cu lemnul, oamenii aceștia începură să-l cioplească în zilele și serile lungi de iarnă..Cu vremea ei ajunseră meșteri neîntrecuți în sculptura lemnului și de la grinzile necesare colibelor, trecură la cioplirea lingurilor de masă, a cuțitelor și furculițelor, a scaunelor și ușilor, pînă ce izbuteau să sculpteeze într’o coajă de nucă povestea patimilor lui Iisus. Cînd izbucni războiul de treizeci de ani, cei din Oberamergau erau meșteri recunoscuți în sculptatul lemnului și cu deosebirea chipului lui Christos — ceea ce le-a și dat numele de „Hergottschnitzer“. Din al patrusprezecelea secol meșteri de aceștia au trecut în Spania, Franța, Russia, Olanda și Italia, ducînd meșteșugul lor și făcîndu-și cunoscut satul natal. Azi, cu deosebire grație firmei centenare Lang, comerțul sculpturei în lemn din Oberamergau s’a întins peste ambele continente și o școală specială de sculptură și desen sprijină această industrie care dovedește nu numai sîrguința, dar și talentul, de secole cultivat, al sculptorilor din Oberamergau. Crescuți în tradiția frumosului și a chipului Mîntuitorului pe care-l sculptau mereu, ei au adoptat, încetul cu încetul, chipul lui Iisus, și-au lăsat părul și barba mare, încadrîndu-și fața ca să samene tot mai mult apostolilor. Acum vreo trei sute de ani, pe vremea când războiul de treizeci de ani secera atîtea vieți, ciuma decima și ea Germania și Tyrolul bavarez. Cei din Obern mergau căzură la rândul lor, victima flagelului și ca să înduplece mînia cerului se legară să serbeze din zece în zece ani, cu o mare solemnitate, viata, moartea și Invierea lui Isus. Izvorîtă astfel dintr’o epocă de îndoire suferințî, pricinuite de războiul între oameni, de învrăjbirea aceasta anti-umană și de cumplitele ravagii ale ciumei, izbucnită tot în vremea ucigătorului razboiu, reprezentarea aceasta a patimilor lui Isus a luat și a păstrat, prin tradiție, caracterul larg umanitar al unei pomeniri, al unei reculegeri din durerile și cruzimile sfîșierilor noastre, spre a ne înălța la iertarea reciprocă a păcatelor și împăcarea sufletelor* . Drama care se reprezintă azi își ars originea în versificările din al nouălea secol, reprezentate în latinește de călugări benedictini, dezvoltate apoi în curajul veacurilor și în special de la 1662 pînă la 1790. Textul de azi, în proză, e al consilierului preoțesc Daisenberger și e al* cătuit după textele noului testament, din* legat în limbă literară cu caracter popular, iar muzica e de fostul organist din 1810 al bisericei din Oberamergau, Ro*chus Dedler. Scrisă fără pretenții, de un om care-șî dădea seama de simplitatea muzicală a concetățenilor săi, ea trebue privită din punctul de vedere al vremei și oamenilor pentru care a fost scrisa. Dedler e însă, evident, un admirator udmit al muzicei lui Haydn și Mozart, ceea ce e cu totul în favoarea sa. Drama cuprinde optsprezece scene, cât este un prolog, care anunță cum va continua acțiunea, sau comentează și deplin de cele petrecute. Tablouri vivante din istoria vechiului testament alternează în comparație cu scene din viața lui Isus și întretaie acțiunea propriu zisă, pe care corul și un corifeu (prologul) o explică, precum se obicinuia în tragedia antică. Acțiunea începe de la intrarea lui Isus în Ierusalim, cuprinde în prima parte gonirea negustorilor din templu, osîndirea lui Isus de către marele conciliu, trădarea lui Iuda, cina cea de taină, reconstituită după Leonardo da Vinci, Isus pe muntele măslinului, sărutarea lui Iuda și prinderea Mîntuitorului, iar în a doua parte Isus înaintea lui Annas și Kaiafa, osîndirea lui la moarte, aducerea inaintea lui Pilat și Irod, flagelarea, drumul spre Golgotha și răstignirea, care e de un realizm zguduitor, cumplita remușcare a lui Iuda, ieșirea din groapă și înălțarea lui Isus încheie drama. Din întreaga ei acțiune reiese revoltat lui Isus împotriva negustorimei și preotimei fariseene, cari au făcut din templul locaș de precupețire, ura acestora împotriva lui Isus în care văd o primejdia pentru... ordinea socială ! Cel puțin Nathaniel spune curat că a atentat la „privilegiile“ negustorimei, iar Isus, la cină, se întreabă: cine e mai mare? Acela care șcade ori acel ce servește la masă? Nu-e așa: acela care șcade la masă? Eu însă sunt în mijlocul vostru ca unul care serovește!... Tendința, aceasta democratică a învățăturilor lui Isus reiese din întreaga dramă, iar suferința lui se trage din păcatele omenirei pentru care s’a jertfit.La început reprezentarea dramei se făcea la cimitir, în sentimentul că cei morți își tin și dincolo de mormînt legămintul de a slăvi viața lui Isus. De la 1830, cînd încep să se facă pelerinagiile mai numeroase, ele se fac în locul pe care azi îl ocupă teatrul clădit de constructorul țăran Unhoch și ameliorat în 1890, în sensul fixărei caselor lui Pilat și Anna la cele două capete ale prosceniului și punerea de trepte dinaintea lor. Scena se compune din patru părți: prosceniul pentru cor și massele cari ating 700 de persoane, o scenă din mijloc pentru tablourile vivante și de interior,ca sfatul sau cina și din cele două străzi ale Ierusalimului în cari se desfășoară acțiunea mulțimei, cea mai grandioasă ce mi-a fost dat să vad pînă azi. Mișcarea lor la intrarea lui Isus în Ierusalim și apoi furia lor cînd, agitate de preoți, se întorc împotriva-își cer răstignirea este de o măreție realistă, care înfioară- Ea nu poate fi obținută de cit prin tradiție, prin ani de zile de studiu și prin seriozitatea și emulația participanților. Fixitatea și majestatea tablourilor vivante este altă minune de registrat și combinare de decoruri și costume. , 1eatrul, afară de scena din mijloc, din plină natură. Cerul e cupola lui și fondul îl alcătuesc dealurile verzi. Decorurile, cari la început constau în copii după zugrăvelile de pe case ale celebrului Franz Zwink, sunt azi desenate de Lautenschläger de la teatrele Curiei din München și executate la Burkart, la Muzeul din Oberamergau