Adevěrul, octombrie 1912 (Anul 25, nr. 8282-8312)

1912-10-14 / nr. 8295

fjfitxi »i ? »; FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. '$ Strada Doamnei, No. 8 Et. I. — Telefon 3/4 ■ * ——— BIROURILE ZIARULUI: București, Strada Sărindar No. DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii: Ol­an ..... .......................................... Lai ÎO.­Şase luni ... .......... . ÎL.­ Trei luni.................................................. . Pentru străinătate prețul este Îndoit. TELEFON: Capitala ..... No. 14 10 99/ 34/73 Provincia . . . . „ 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 «!♦!• Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi Bani Exemplarul Duminică 14 Octombrie 1912 Lupii decisivi iminenta Crima noastră ------------------»*--------*-------­----­wwwwwlingi Adrianopole Crimă contra noastră, crimă împotriva umanităteT! In conflictul singeros care a izbucnit între Turcia si statele balca­nice, pe lingă Europa întreagă care s’a arătat neputincioasă, noi, în prima linie, ne-am dovedit fără suflet și fără de minte. Puteam îm­piedeca măcelul, puteam sa ne asigurăm de pace și n’am făcut-o, fiindcă altfel erau ordinele venite dela Viena şi Berlin. In adevăr, dacă mobilizam, Bulgaria nu putea să se aventureze în războiă, căci in cazul acesta se ştia dinainte zdrobită, avind de luptat şi contra Turciei şi contra Romîniei. Am fi fost în adevăr dacă nu JANDARMUL EUROPEI, dar jandarmul păceî, jandarmul civilizaţiunei, pe lingă că ami fi fost şi propriul nostru jandarm. Cine ştie azi în ce aventură ne va tini războiul, dacă noi înşine nu vom fi luaţi de val­­vritejul tuturor complicaţiunilor şi al tuturor nebunilor! Acesta era rolul nostru şi am fi binemeritat şi dela Patrie şi dela Umanitate. Din nefericire, altfel am procedat, fiindcă altele sunt inte­resele „AMICEI NOASTRE AUSTRIA“. Ea duce două politici, joacă joc dublu. E fără îndoială, că pe sub mină Bulgaria este înţeleasă cu Austro-Ungaria şi că şi-au­ împărţit dinainte prada. Noi — aliaţii fideli ai Austriei, — suntem­ ţinuţi pe joc pentru ca Bulgaria să învingă pe Turcia mai uşor şi Austria să-şi ia plata indoită şi a politicei sale perfide faţă de Turcia şi a politicei de păcăleală faţă­­de noi. La caz de înfringere a Bulgariei şi a statelor aliate, cînd Austria şi Rusia se vor certa asupra pradei, noi vom fi puşi înainte şi cînd duş­manii se vor pune de acord, de sigur că aceasta se va face iarăşi pe socoteala noastră... Am făcut dar o crimă naţională, că n’am mobilizat acum o lună, nu acum bine­înţeles, cum cere OMUL DELA RÂTEŞTI, căci astăzi este prea tîrziu, dezastrul este săvîrşit şi acum atîta ne mai rămîne: să ne aşteptăm soarta şi de va mai fi timp, să ne învăţăm minte, ce va să zică prietenia Austriei şi cum singura linie de conduită inteligentă şi pa­triotică este să te conduci numai după interesele tale şi în conformi­tate cu desfăşurarea evenimentelor. Pină atunci, politica nenorocită a regelui Carol s'a dovedit şi mai mult că este o politică lipsită de omenie, e lipsită şi de patriotizmul cel mai elementar—şi nu e politica Romîniei, ci aceea a Austro-Germa­­niei pe ţărmurile dunărene­­­i Const. Miile N­AZ BI­T 1 Colaborare şi concentrare Scoasă de pe afiş ca o piesă care nu mai face nici 5 lei la casă, ,vCon­­centrarea“ a făcut loc „Colaborărea“, care speră să ţie şi ea....serie! Concentrarea nu s’a putut realiza fiindcă mai ales acei cari doreau „sin­cer“ Concentrarea înţelegeau ca... să nu se schimbe nimic, ca şi Farfuridi cînd cere revizuirea Constituţiei. Acuma se tratează „Colaborarea“, care probabil se va traduce prin ce­rerea ca d. Take Ionescu să facă pe colaboratorul... gratuit. Un zeflemist a rezumat astfel situa­ţiunea: — Ori ne concentrăm şi nu colabo­răm; ori colaborăm și nu ne concen­trăm! Pac. întrunirea de mîine Se pare că şi guvernul se sfieşte de întrunirea de mîine, convocată, în lipsa unor anumite personalităţi, de către „reprezentanţii Ilfovului în parlament Iniţiatorii par a avea şi ei un curaj destul de îndoelnic, întru­cit au­ avut grija de a declara că întru­nirea nu e îndreptată împotriva ni­­nănuî, altfel se cam înţelegea că ar fi îndreptată împotriva şi a gu­vernului şi a celor cari au­ inventat guvernul de azi, dină prima lovitură d-luî Carp şi determinînd acuma demisia d-sale. Căci dacă se afla, fie la guvern, fie în opoziţie, dar ca şef efectiv şi înconjurat de unii ai săi, d-mil Carp ar fi continuat lupta sa cu regele. Numai cînd a văzut că nu numai regele ci și ai săi îl înlă­tură, atunci sa dat singur la o parte. Lumea se întreabă, deci, ce rost poate avea întrunirea de mîine, convocată și încurajată de acei cari ar fi putut evita pasul d-luî Carp dacă nu calculau ce poate să le fo­losească mai mult: sacrificarea d-luî Carp. sau menținerea d-sale? Se spune in convocare că e vor­ba de: „cinstirea virtuţilor cetăte­­ne­şfî" ale d-luî Carp. Ei, această cinstire nu poate veni din partea acelor cari se uită cu un ochiu­ la d-t­ul Cantacuzino, cu ce­­lalt, la d-nul Filip­escu şi dacă ar mai avea şi al treilea s’ar uita şi la d-nul Marghiloman, fără să mai vorbim că sunt gata sări întoarcă pe amindoi către d-nul Take Ionescu. Virtuţile d-luî Carp, cari după noi sint mai mult personale de­cit ce­tăţeneşti, nu au­ nevoe de cinstire; ele cinstesc pe d-nul Carp atît cit nul pot cinsti cuvintele unora şi ti­rajele agenţilor de partid. Cunoaştem pe d-nul Carp şi sin­tem­ convinşi că priveşte ca o ex­ploatare a hotărîreî sale larma pos­tumă pe care o fac acei cari nu pot dispare ca­­sa din arena politică, fiindcă nu s’ar prea sinchisi mulţi de dispariţia lor. Nu credem că d-nul Carp a demi­sionat dela şefia partidului conser­vator spre a provoca întruniri la „Dacia” şi a primi manifestanţi sau delegaţiuni cu moţiuni, spre a pu­tea reveni asupra demisiei sale. Cauzele acestei demisii sunt prea bine motivate prin tăcerea d-lui Carp, ca să merite ridiculul unor demonstrativul de operetă. S. U. R. Balstrad­.Islgboreiei — Iar se face î­n ideea unui guvern de coaliţie conservator şi conservator-demo­crat surid& ambelor partide. Ultimele întrevederi au­ inspirat mai multă încredere decit concen­trarea. Anit democraţii cit şi conservato­rii cred că un cabinet de colaborare va putea guverna in linişte măcar pină ce va lua sfirşit războiul din Balcani. Un guvern de colaborare va pu­tea apoi ajunge mai lesne la con­centrare, mai ales dacă opoziţia li­berală va lua o poziţiune ostilă fa­ţă de noul guvern. Atunci forţele conservatoare vor fi împinse spre o trainică concentrare, întrevederile din ultimele 24 de ore au stabilit raporturi mai bune între conservatori şi democraţi. Precum am arătat er­, guvernul de coaliţie, dacă se va putea forma va fi alcătuit pe baza unei perfecte egalităţi, fără a se aduce de vreo parte cea mai mică ştirbire fie or-­­ ganizatiilor distincte, fie programe­lor ambelor partide. Dacă regele va primi solutiunea­­ atunci se rezolvă şi marea ch­esti- j­­une a celui de al treilea partid, a­­dică se consacră şi partidul conser­vator-democrat ca partid de gu­vern. Dacă conservatorii au reuşit să înlăture in Main­ un guvern Take Ionescu, aceasta se datoreşte fap­tului că de pe atunci se anunţa o ferbere în Balcani şi regele a invo­cat evenimentele externe pentru a propaga, din nou, concentrarea con­servatoare. Atunci conservatorii au tras un folos politic. Acum insă tot evenimentele poli­tice, vor contribui cel puţin la al­cătuirea unui guvern de coaliţie şi astfel va rămîne consacrat şi al treilea partid dacă nu se va putea ajunge mai tîrziu la o concentrare. Guvern de coaliţie in asemenea conditiunî n'a mai fost la noi. Guvernul Catargiu — Carp n’a reprezentat o coaliţie între două partide, ci o colaborare între parti­dul conservator şi grupul junimist, care nici n’avea organizaţiune de partid. Acum însă se tratează dela par­­tid la partid şi coaliţia se va decla­ra în mod formal, stabilindu-se în prealabil toate condiţiuile şi fi­­xîndu-se de mai înainte modul de rezolvire a diferitelor chestiuni la ordinea zilei. * In întrevederile cari vor mai a­vea loc azi, dacă acordul se va menţine, se va aranja totul, se vor repartiza şi ministerele, aşa că pină Luni să avem constituit noul gu­vern. Dar dacă cum­va şi de astă dată vor interveni noul neînţelegeri, a­­tuncî Luni vom avea o schimbare de regim,—aceasta a devenit ine­vitabil. A. VI. Citiți în pag. IV-a continua­rea senzaționalului roman Haste­lagiei lOIn YIä|# Muriéi Antoanet« Turcii se retrag! Turcii nu iau ofensiva. Kirkilisse părăsit. Declaraţiile lui von der Solz. Tactica ‘hărţuielei. Războiul pare a nu fi favorabil turcilor. Ziua de erî ne-a adus ştirea că bulgarii au ocupat Kirkilisse. La în­ceput ştirea n'a găsit crezare. Kir­kilisse e o poziţiune întărită şi exis­tau cuvinte să se creadă că dela declararea mobilizare! întăririle au fost complectate şi perfecţionate. S’ar fi putut crede că turcii ră­­mînînd chiar şi în defensivă^ vor putea rezista aci vreme îndelungată-Curind însă orice îndoială era în­lăturată. Chiar dela ministerul de războiu din Constantinopol se a­­nunța că din motive tactice, arma­ta turcă de Est se retrage. Motivele ..tactice" cari au deter­minat o asemenea măsură nu sint arătate de comandamentul turc și nici nu pot fi ghicite. Retragerea s’a operat, atîta e clar, după o înver­șunată luptă, la care insă n’aă luat parte de cit puţine trupe. Asupra pierderilor din ambele părţi nu ni se spune nimic. Aflăm insă că turcii au­ operat retragerea fără a putea fi împiedecaţi de bul­gari, — ba aceştia au­ aflat-o abia după ce s’au­ văzut in Kirkilisse. S'ar putea deci ca intr’adevăr re­tragerea să fi avut la bază conside­­raţiuni de ordin tactic. Pe de altă parte însă este sigur, că dacă ar fi putut, turcii ar fi oprit pe bulgari de a lua Kirkilisse, chiar şi de ar fi fost numai pentru a evita efectul moral ce trebuie să producă asupra unei trupe şi asupra opiniei publice o retragere. * Dacă pucem seamă de declaraţiile mareşalului von der Goltz, care cu­noaşte perfect armata turcă pe care a reorganizat-o, apoi comandamen­tul turc a contat de mai înainte cu nevoia de a se retrage în faţa bul­garilor. Turciei i-ar mai trebui încă două luni pentru ca să fie gata de lovi­tura cea mare. Pină la această dată, ei vor opu­ne o rezistenţă defensivă, vor epui­za şi hărţui pe adversari, pe cari fiecare zi ce trece îi slăbeşte, ei avind în joc ultimul om şi ultimul franc, pe cînd pentru turci fiecare zi ciştigată însemnează o întărire rebelă. Tactica aceasta e necontestat bu­nă, mai ales că soldatul turc desfă­şoară calităţi extraordinare în răz­boiul defensiv (Vezi Plevna). Dar cu defensiva laşi adversarului să-ţi prescrie conditiunile in cari să te baţi, şi apoi, dacă au renunţat atît de lesne la Kirkilisse ,putea-vor rezista turcii la Adrianopole cele două luni, pină la complectarea mobilizărei lor ? Pe de altă parte, e drept că nimic decisiv nu s’a întimplat încă pe cîmpul de luptă, că luptele abia în­cep de acum încolo şi că aşa fiind orice concluziune grăbită nu poate fi decit greșită. In războiu mai ales e adevărat proverbul că ride mai bine cine ride mai la urmă­­. Cine a făcut alianţa balcan­că Isvolsky făureşte alianţa Turcii păcăliţi Uniunea vamală Alianţa statelor balcanice care tulbură acum pacea şi liniilea Eu­ropei. — este obiectul imen­tiunei tuturor oamenilor politici şi diplo­maţilor. Cestiunea: cine anume a realizat această alianţă şi în ce îm­prejurări a realizat-o, este de cea mai mare însemnătate pentru a se şti cum se vor desfăşura probabil in viitor, împrejurările politice. După informaţiuni din sursa cea mai bună, se ştie azi cu siguranţă că alianţa statelor balcanice s’a în­cheiat sub auspiciile Rusiei, — și a­­nume, nu de multă vreme. # Tn primele zile ale luneî Septem­brie alianţa aceasta a fost sigilată la Paris, sub protecţia ambasado­rului Rusiei, contele îsvolsky. Nici şease săptămîni n’au trecut de atunci şi alianţa se află in răz­boiu cu Turcia. Istoricul incheiereî acestei alianţe e extrem de interesant. Acum trei ani, Tscharikoff, am­basadorul rus din Constantinopol si fostul secretar general al lui Isvols­ky, pe citul era ministru de exter­ne, — începu in capitala Turciei o întinsă propagandă pentru o alian­ță intre toate statele balcanice in­­cluziv Turcia. Anexarea Bosniei și Herțegovinei îl servea de pretext pentru a ciştiga pe turci în favoarea ideeî sale. Efectul acestei propagande fu, da­că nu intrarea Turciei în alianţă, dar un şir întreg de concesiuni de cea mai mare gravitate făcute Serbiei şi Bulgariei. Sîrbilor li s’a ingăduit să importe arme prin Salonic şi Veskuek. Bul­gariei îi s’a îngăduit să treacă pul­bere şi alte provizii de războiu prin Bosfor.­­ Astfel turcii au înleznit aprovizio­narea şi înarmarea duşmanilor lor, crezînd că e vorba de un atac con­tra Austro-Ungarîei, şi nepricepînd că pielea lor e în joc, decit acum un an, cînd s’a desfăşurat chestia Dar­­danelelor. Dintre miniştrii statelor Balcani­ce, cel care a lucrat cu mai multă stăruinţă pentru realizarea alianţei a fost Venizelos, preşedintele con­siliului de miniştri grec. Ce ’l-a de­terminat la această cestiune, nu se poate vedea pină acum, dat fiind că int­eresele grecești din Turcia, sunt pretutindeni în conflict cu cele sla­ve. Acum deocamdată statele bal­canice se silesc să menţie alianța şi după terminarea războiului şi pen­tru a-î da tărie, au convenit să pro­clame uniunea vamală. rc. # Adeveruri Homo regius. Tg. Maiorescu este în momentul de faţă „Homo regius“. D'aia oare d. Filipescu declară că d. Carp ,a căzut în dizgraţie“?! Nenorocit partid I .Nenorocit partid“ exclamă oficio­sul francez al Celor Trei Fraţi la a­­dresa partidului de la guvern! O fi! Dar nu mai nenorocit decit partidul care are în cap „Dinastia“­ Rigolet­to. PĂRERILE PM ŞI SPECTATOR Situaţia din afară Alianţa statelor balcanice, dacă a surprins popoarele şi pe unele guverne, n'a surprins,însă pe toa­te cabinetele Europei. Plămădită, în mare taină, în folo­sul prim al Italiei, — pe care a­­ceastă diversiune a scos-o din în­curcătura grea în care intrase, — ea pare a fi fost efectuată sub ins­­tigaţiunile meşteşugite, dar nu de­­sinteresate, ale Austriei, cu ştirea discretă şi cu învoirea preţioasă a Germaniei. Această nouă ispravă a triplicei se va da pe faţă, sau se va tăgă­dui, după cum vor dicta împreju­rările, după cum va hotărî soarta, azi încă ascunsă, a armelor. Turcia, isbuti-va a bate pe aliaţi? Atunci vocea unanimă a Europei se va ridica într’un glas dojenitor contra micelor popoare, care n’au ascultat îndemnul marilor Puteri la pace. Tot însă aceste Puteri se vor uni toate pentru a pune o stavilă biruitorului şi a-i impune condiţii ocrotitoare nu numai pen­tru popoarele creştine dar şi pentru populaţiunea creştină din Imperiu, zădărnicind astfel biruinţa turceas­că şi mîngăind cu satisfacţii îndes­tulătoare pe statele învinse. Iar la conferinţa ce va urma, diplomaţii­le interesate vor presăra, în rîndu­­rile protocolului, sămînţa necesară intervenţiilor viitoare. Şi biată Turcia se va supune, u­­milită de şi victorioasă, căci Euro­pa are flotă puternică pe mare şi... jandarm bun pe uscat. Aliaţii isbuti­ vor a infringe pe Turc? Armatele lor victorioase, stă­­pîne pe Adrianopol, lua vor, unite, un avînt cuceritor spre Constanti­nopol? Atunci vocea diplomaţiei iar va răsuna şi va comanda tare şi puter­nic: Stai! căci Europa nu va admi­te a lăsa Turcia pradă de împărţit între cei mici. Pentru împărţirea ei între cei mari, înţelegerea încă nu-i făcută şi nu se poate face a­­cuma, liniştit şi fără primejdie, sub mirosul îmbătător al prafului de puşcă. S'ar ridica Rusia contra Austro-Ungarieî şi un conflict între aceste Puteri ar pune in mişcare grupările de forţe în care s’a îm­părţit întreaga Europă. Nu, nu! Aceasta nu se va întîm­­pla; nu se poate întîmpla. Prea multe, prea mari şi prea vitale in­terese s’ar primejdui pentru toţî, în toate părţile. Suma acestora a­­tîrnă în cumpăna Păceî mai greu de­cît toate poftele cuceritoare în cumpăna armelor.­­ Războiul va fi deci cu siguranţă localizat şi, la un moment dat, — probabil atunci cînd Germania, acum atît de tăcută şi reservată, va da semnalul. — beligeranţii se vor supune ordinului d­e oprire al Europei unită în dorinţa şi în ne­voia Păceî. Beligeranţii se vor supune de voie, sau siliţi. Europa are pentru aceasta, la porţile Balcanilor, un bun şi vrednic jandarm, căruia atît Germania cît şi Rusia i-au­ încredinţat cite un baston de onoare, care, eventual, ar cădea greu pe spetele nesupuşilor. * Ceea ce deci se poate d­ aCum prevede este că sîngele vărsat, gloriile culese, laurii victoriei, prea puţin vor folosi răsboiţilor. In con­ferinţa ce va urma tot marile Pu­teri vor hotărî asupra stăreî lu­crurilor în Orient; căci „chestia O­­rientuluî“ se va rezolva pe d’asupra Statelor mici, treptat, cu timpul, între Puterile cele mari, prin extin­derea tot mai protectoare a intere­selor lor economice, interese cari justifică şi determină limitele, mai mult sau mai puţin accentuate, a sferelor de înrîurire politică. Viitorul aparţine formaţiunilor mari. Aceasta este incontestabil. Teoria s’a adeverit în finanţe, în comerţ, în industrie; ea se adeve­reşte, din ce în ce mai mult, şi în politică. In această direcţie, dacă cuge­tăm, putem întrevede într’un viitor, fie chiar departat. Pentru noi mici­le ponoare din Europa, tristul sfîrşit ce­ d’un secol au­ avut, în Africa de rînd. Algeria, Egiptul, Tunisul Ma­­roco şi Tripolitania.­­ Cît mai vesel, însă, şi luminos străluceşte viitorul dacă am între-I vede făptuirea unei mari confede­raţiuni deschisă tutulor neamurilor şi tutulor confesiunilor! De ce nu s’ar putea uni într’un gînd de pace, de înfrăţire, de soli­darizare economică, politică şi so­cială, — care le-ar ridica, la totî, nivelul civilizaţiunei, fericireî şi bu­nului trai, — acele popoare pe cari le vedem­ azi, aşa d’odată, unite, ca prin minune, într’un avînt război­nic şi într’un cuget salutar de reci­procă întărire şi apărare? Oare u­­nirea şi înfrăţirea lor, în gînd de muncă comună pe ogorul Păceî, spre ridicarea lor economică şi cul­turală la nivelul Europei apusene, ar afla obstacole ce nu se pot trece? Oare prin această unire într’o confederaţiune în care ar intra Tur­ci şi creştini, Romîni şi Bulgari, Greci, Muntenegreni şi Sîrbî, con­­federaţiune care cu timpul ar putea absorbi şi alte elemente, pacea, a­­tît de necesară Europei, n’ar fi mai trainic asigurată? Şi ce pagubă ar fi, în realitate, pentru întinsa Rusie şi pentru atît de împestriţata Austrie ca să sfîr­­şească cu rivalităţile lor seculare şi să renunţe amîndouă la visurile lor de cucerire în Orient? De ce să credem utopie o unire ce vedem că, în parte, la ocasie, s’a putut aşa uşor realiza? Idealul meu pentru mărirea şi înflorirea ţăriei noastre a fost de mult şi a rămas neclintit în întări­rea ei prin înfrăţirea cu cele’lalte popoare înconjurătoare. Ură contra nici unui popor n’am simtit; m’am întristat însă adesea de rătăcirile altora şi d’ale noastre proprii. Dacă ideea ce mi-e scumpă, — aceea a unei confederatiuni de sta­te în Orient, — este un vis, el e de sigur un vis frumos și umanitar. Și de ce n’am crede în realizarea lui, — odată şi odată, — azi cînd ve­dem, în parte, realizate şi pe cale de realizare,—cu ştirea şi complici­tatea marilor Puteri,—visuri laco­me de jaf din împlinirea cărora curg şiroaie de sînge şi lacrimi de mame, sofii şi orfani. G. G. Gosta-Filiu CHESTIA ZILEI S­imbolul situației —• Ce e tabloul ăla de colo — ca o pată neagră? — E simbolic. Reprezintă... Concentrarea­­! F­ Pierderea Basarabiei IV de AL. CIURCU . Chestiile diplomatice se regu­­gulează din vreme şi dacă gouver­­­­ner c’est prevoir, atunci diplomaţii , noştri n’au prevăzut nimic în ajunul­­ războiului ruso-turc. Garanţiile în contra răpirii Ba­sarabiei nu se mai putea­î lua după ce primisem să mergem cu Rusia în contra Turciei şi după ce armate­le ruseşti intraseră în Rominia ca amice, ca aliate. Astfel de garanţii ar fi trebuit să se ia cu mult îna­inte­­de izbucnirea războiului inso­­turic şi numai înainte de acest răz­boi şi. La aceasta diplomaţii noştri de atunci ar fi putut răspunde: — Dacă Rusia şi chiar Europa ar fi refuzat să ne dea garanţii, ce ar fi trebuit să facem? Să ne aliăm cu Turcia în contra Rusiei. In ca­zul acesta, abstracţiune făcînd de partea morală, de faptul că noi ne-am fi împotrivit pravoslavnicei Rusii, care se ducea să libereze pe fraţii creştini, de aceiaşi lege cu noi, de sub jugul Semi-Lunei, e probabil că turcii dimpreună cu noi am fi fost bătuţi de ruşi. ţara noastră ar fi fost teatrul t ororilor războiului, iar după război şi nu ne-am fi ales nici cu atîta cu cît ne-am ales. Am fi pierdut Basara­bia şi poate mai mult, fără a dobîn­­di Dobrogea. Am fost deci prevăzători, fiindcă am prevăzut că Rusia va fi învingă­toare şi ne-am dat de partea celui mai tare. In ce priveşte partea morală, cred că trebuie cu totul înlăturată. Cruciadele nu mai sunt astăzi la m­odă şi ar fi ridicol ca numai noi să facem politică sentimentală, cînd toată Europa face politică mercan­tilă. Dovadă că astăzi sîntem mai apropiaţi de turci de cît de bulgari si că nici un român nu s’a revoltat la ideea că tara noastră ar putea fi aliata Turciei în contra Bulgariei. Dar n'am dovedit oare că chiar în acele vremuri liberalii susţineau prin pana lui C. A. Rosetti, înainte de a lua puterea, că sîntem aliaţii naturali ai turcilor, că această a­­lianţă cimentată prin vechile tra­tate ale Domnilor noştri a ocrotit existenţa noastră şi că nu trebuie să rupem legăturile noastre cu Turcia? Aceiaşi teorie era susţinu­tă în ajunul războiului de Ion Ghica şi de Dumitru Brătianu. Iată că înşişi bărbaţii noştri de stat nu considerau chestia religioa­să ca o pedecă la alianţa noastră cu Turcia. Franţa cea catolică şi evlavioasa Engliteră nu s’au dat în­­napoi de la alianţa cu Turcia ca să bată la Sevastopol pe creştineasca Rusie. Rămîne deci partea a doua, su-­­ premaţia militară a Rusiei asupra Turciei. Eevenimentele au dovedit că a­­ceastă supremaţie era o legendă şi că n’a lipsit de­cît foarte puţin pentru ca ruşii să fie bătutî pină la sfîrşit de turci. Acest puţin l’a­r fi putut forma armata romînă, dacă sabia Romîniei ar fi fost pusă în mod invers în cumpănă. Rusia avea şi are în Europa şi alţi duşmani de cît pe turci. Dacă diplomaţia noastră ar fi fost prevă­zătoare s’ar fi îngrijit din vreme de sprijinul acestor duşmani, cari d­acă n’ar fi contribuit cu aria tine lor, ne-ar fi susţinut de buna sea­­nă cu bani şi cu arme. în cazul a­­cesta armata romînă ar fi putut a­­vea o îndoită valoare de cît a avut şi dacă 40.000 de soldaţi romîni, mergînd cu turcii în loc de a mer-­­­ge cu ruşii făceau cît 80.000 de m­ii, o armată romînă mai bine pregătita , ar fi făcut cît 120.000. De veacuri Englitera urmează­­ principiul de a provoca şi de a în­treţine războaie continentale numai cu banii ei. De şease ori ea a coali­zat Europa în contra lui Napoleon I numai cu banii ei, şi se poate zice că Engliteră a dus războaiele în contra lui Napoleon I, deşi soldaţii ei steteau acasă şi că nu­mai auru­l englez a răpus pe leul neînvins pî­­nă la Water tos. Şi astăzi Engliteră susţine pe Turcia cu banii ei, iar împăratul Germaniei a căutat s’o susţină cu prestigiul său. Engliteră ne-ar­­fi ajutat în con­tra Rusiei dacă am fi mers cu tur­cii. Şi e de prevăzut că în cazul acesta ruşii ar fi fost bătutî. Dar tarizimu­l moscovit mai are un duşman şi mai teribil şi acesta e însuşi poporul rus, oprimat de cnutul absolutizmului şi ca­re face prin intelectualii săi desperate în­cercări de emancipare. Sunt apoi polonii din Rusia, cari aşteaptă să se libereze de sub apăsătorul jug moscovit,, sunt finlandezii cari sunt nemulţumiţi de guvernarea rusea­scă. O diplomaţie inteligentă ar fi ştiut să-şi alieze pe toţi aceşti duş­mani ai tarizmuilui. Pe Ion Brătianu probabil l-a vră­jit convorbirea pe care a avut-o la Livadia cu ţarul tuturor Rusiilor. Poate că el n’a văzut pericolul sla­­viizmului în mijlocul căruia poporul nostru formează o mică insulă. Poate că şi-a făcut iluzii asupra consecinţelor ulterioare ale alian­ţei cu Rusia­ şi a sperat într’un vii­tor conflict dintre această împără­ţie şi Austro-Ungaria, din care con­flict să ne alegem şi noi cu ţările române din această monarchie. Consecinţa acestei politici a fost nu numai pierderea Basarabiei, dar încă crearea la sudul nos­tru a u­­nui stat slav, care aspiră a deveni i din zi în zi mai puternic și ame­nință a deveni un nou pericol pen­tru noi. _ Al -Ciurcu * ionii carr­ea rusă Căsătoriile prinţilor au fost în toate timpurile supuse raţiunilor po­litice. Se ştie că Austria şi-a sporit multă vreme teritoriile şi influenţa politică, prin căsătorii. Marele Na­poleon a crezut şi el că e bine să facă o căsătorie politică şi a luat pe acea archiducesă de Austria care avea să se arate atit de nevrednică de dinsul. Casele imperiale şi regeşti, cînd e vorba de cestiunî matriomaniale, nu au alegerea mare. Şi chiar dacă ar avea-o, prinţul Carol al Romî­nieî ar fi o partidă bună. Nu-i vorba şi marea ducesă Olga, fiica mai ma­re a ţarului, e tot aşa. Combinaţia tin e rea deci şi ideia se poate chiar să se realizeze. De altfel prinţul Carol şi marea ducesă Olga, sunt şi rude, prin prin­­cesa Maria care, după cum se ştie e vară a tarului. In unele cercuri se crede că a­­ceastă alianţă, dacă s’ar realiza, ar avea şi consecinţe politice, ba că s’ar urmări chiar cu dinsa un scop politic. Foarte posibil este şi a­­ceasta, dar nu e neapărat necesar. In politica dintre state, pot interve­ni ca un factor şi relaţiiunile de fa­milie dintre suverani, dar domnesc mai presus de toate, interesele sta­ndul. Dacă e bine pentru interesele sta­tului nostru ca să apese asupra lor, fie și pentru o mică parte, interese de familie legate de Rusia. —­ iată cestiunea ce trebuie discutată si cumpănită in alianta aceasta ce se presupune a fi probabilă, intre prin­tul Garai si fiica tarului. Hap- :X

Next