Adevěrul, decembrie 1912 (Anul 25, nr. 8343-8371)

1912-12-08 / nr. 8350

V 1 Anul al XXV-lea, No. 8380 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agentiei de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp.­­ Strada Doamnei» No. 8 Bl. L — Telefon AM BIROURILE ZIARULUI , București, Strada Sărindar No. tf 6 Bani Exemplarul g£tr .’ij i MM «U I — A mhi Slmbata 8 Decembrie 1912 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE 1 î«“­...............*......................... . titl • ...................... m f&j* f. Pentru străinătate prețul este îndoit ^ TELEFON: ifii Capitala..................No. 1410 A'Mf -jgf. ............................ „ 34/79 MF* Provincia . . . . „ 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 ..11 «Ci» - Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «i*i» In slujba Austriei­­*** Cu toate dezminţirile, se pare că sîntem aşa de strîns legaţi de soarta Austriei, că vom fi nevoiţi să o urmăm orbeşte... Şi lucrul nu-i de loc cu neputinţă, deoarece dacă timp de treizeci de ani, am fost satelitul statului vecin, de ce adică, în anul de graţie 1912, am fi schim­bat directiva politicei noastre de ruşine şi de dezastru ? Desigur că ar fi trebuit să ne deschidem ochii, dar, cum singur regele este condu­cătorul exclusiv al politicei din a­­fară, cum pe acest rege îl cunoa­ştem, — firesc este ca şi mîine să avem aceeaşi linie de conduită nenorocită pe care am avut-o ori și în lungul șir de ani dearindul... • • • Dacă în adevăr aceasta ne este soarta, permis fie-ne să cercetăm încă odată incoherenta acestei poli­tici, fată de idealurile și interesele noastre, mai ales astăzi, cînd răz­boiul din Balcani, atît de nefericit pentru împărăţia turcească, ne-a deschis noui orizonturi şi ne-a dat o nouă bază politicei noastre !n acest moment, întreaga Eu­ropă, nu mai este îngrijorată de starea de război şi din Balcani. La Londra se discută pacea între Tur­cia şi cele patru state aliate, pace, care cu toate intrigile Austriei, pro­babil se va Încheia Europa. Insă, este neliniştită de atitudinea ciuda­tă a Austro-Ungariei. Împărăţia habsburgică este în fierbere, e în plină mobilizare, se pregăteşte de războiţi. Contra cui, însă? se întrea­bă toată lumea. Nu pentru a în­chide gura sîrbilor în dreptele lor revendicatiuni spre Adriatica, de­oarece pentru a face încă odată să facă nenorocita Serbie, nu­ e nevoe de acest un milion de oameni, pe cari ii are pe picior de războiu. Si cu atît mai îngrijorată este Eu­ropa, cu cît Austro-Ungaria păs­trează o tăcere plină de înţelesuri. Ea aproape nu cere nimic, ea nu-şi explică mobilizarea, ci prosteşte o neagă, o ascunde, ca si cînd ase­menea mişcări de trupe se pot as­cunde — după cum s’a putut as­cunde altă dată şi de jumătate nu­mai" cauzele şi peripeţiile mortei fostului moştenitor al tronului hab­­sburgic, Rudolf... • • • E evident clar că Austro-Ungaria se pregăteşte să dea o lovitură mare şi decizivă. Pentru a înţele­ge atitudinea ei, treime să ne măr­ginim să facem simple ipoteze şi să cercetăm: care ar fi şi rolul nos­tru în acest caz ? Să luăm prima ipoteză: un con­flict armat cu Serbia. Dacă celelalte trei state abando­nează pe aliata lor, e evident că războiul va fi scurt și nenorocit pentru adversara Austriei, fără de complicațiuni pentru celelalte sta­te. Rusia este prea nepregătită pen­tru războiu ca să intervie în acest conflict... .­­ . Dar dacă Serbia este ajutată de bulgari, de muntenegreni şi de greci? Atunci rolul nostru este e­­vident. Vom interveni contra celor trei aliaţi, în prima linie contra Bulgariei. „ , lată-ne dar băgaţi întrun con­flict care nu ne priveşte, care,­dim­potrivă, ne este dăunător, fiindcă ne strică tocmai cu acele state cu cari astăzi avem tot interesul ca să fim in termeni buni. Dacă in su­dul răsăritean al Europei se cre­­iază un nou și puternic factor po­litic, noi trebue să fim alături de el, pentru a deveni independent fată de statele mari europene, cari pînă acum n’au făcut decit sa ne exploateze. ,■'■■■ .. In căzui acesta. Austria, pe lin­­gă că-si asigură si mai uşor vic­toria, apoi mai reuşește ^ sa ne strice rostul nostru cel nou, si a­­ceasta fără nici un interes pentru noi, deoarece noi nu trebue sa rîvnim să răpim Bulgariei o parte de teritoriu, iar pentru ca sâ că­pătăm mica rectificare de trunta­­r­e, pe care o cerem ca gaj al prie­­teniei noastre viitoare — şi pe care o vom căpăta şi pe cale anticar , pentru această rectificare nu face să purtăm războiu şi să ne incin­­dem porţile idealului nostru meu pentru multă vreme Dar dacă în conflict este atrasa si Rusia ? Rolul si pozitiunea noa­stră devin si mai periculoase. Vom avea de luptat pe trei fronturi : la Dunăre, cu Bulgaria, despre mare cu marina de război­ a Rusiei, ca­re va putea debarca în Dobrogea cite trupe va voi si va putea, iar despre Prut cu armata de uscat a imperiului moscovit. In cazul acesta, dacă soarta ar­­melor ne va surîde, cel puţin vom avea ce cîstiga : Basarabia. Dar se pune întrebarea : dacă pentru mo­ment sîntem noi în măsura să în­treprindem o operă atît de mare $i atît de grea și dacă fizicul nu-i prea mare ? In adevăr, Rusia poate să fie și bătută, precum este posi­bil să fie ea triumfătoare. Pielea lupului este riscat să o vinzi, pe cit timp lupul este încă în pădure. Și apoi, avem de-a face cu perfida noa­­stră amică Austria, care este capa­bilă să facă pace cu Rusia, punîn­­du-ne pe noi să plătim oalele spar­te. • • • Am lăsat bine înţeles in umbră întreaga complicatiune eu­ropeană, la care ar putea să dea loc o decla­raţie de războifi a Austriei. Am luat numai ipotezele cari ne urivesc pe noi direct. Or, ele nu ne pot de loc surîde. Singura atitudine care ni se impune este de-a ne tine absolut neutri, de­ a mobiliza la prima ştire de războiu şi de a avea o singur? ţintă , aceea de a ne păzi cu arm? în mină şi cu cerbicie, neutralitatea cea mai strictă, în aşteptarea eve­nimentelor şi a întorsăturii lucru­rilor la graniţa noastră Orice alt? linie de conduită este prea plină de primejdii şi fără de perspectiva a niscaiva foloase. In tot căzui, a mer­ge cu Austro-Ungaria, a ne lega or­beşte de soarta ei, este ultima pro­stie, de care zadarnic ne va pare? rău mai tîrziu.... Dar, cine ştie ! toc­mai fiindcă prăpastia este aşa de mare şi de evidentă, de aceea mer­gem într’acolo, că de ! nu degeaba politica externă a țării noastre este condusă de regele Carol de Hohen­­­zollern. Const. Miile ! AZbV'I I Harta Peninsulei balcanice Erl' am primit o adresă foarte L°0^casâ, de editură' din străinătate ne propune un număr cît de mare de exemplare dintro harta a ^ Pe­ninsulei balcanice, numai cu 2 lei «xemplarul ! Vorba aia : dela 20 de ^Săraca Veninsulă balcanică- Prost a ajuns, dacă nu «ai fac de­cît doi lei, cu tot tractatul de Berlin și cu toată Europa care-î garanta mered ' tpar’cä°vM și harta Europei ajun­­să, la 50 bani, a doua zi după ce vor schimba-o cei cari.f­im echilibrat pe o muche de cuțit ’. Pac. Să se facă dreptate — Alegerea episcopală — Nu odată, în cursul crimei bise­riceşti, am afirmat punctul nostru de vedere, care este şi-al tuturor oamenilor doritori de a întări prin­cipiul de dreptate în ţara noastră, nu persoana, nici erarchia biseri­cească a episcopului Safirm, şi mai puţin încă competiţiunile sinodale ne pot interesa întru ceva pe noi. Unica chestiune care ne-a preo­cupat şi asupra căreea vom păstra pină la capăt una şi aceeaşi pare­­re e că o nedreptate simţită de toa­tă lumea s’a făcut episcopului de Roman şi ea trebue reparată. Şi ori de cite ori a fost de atunci o vacanţă episcopală am cerut ace­la? lucru. „Ii cerem şi azi — cu atît mai mult cu cit neagitînd cauza episcopului de Roman, dar proclamînd’o dreap­tă, conservatorii-democraţi afl­ai mai mult putinţa de a face dreptate, mai cu seamă că e o cauză împo­triva căreea nu au nimic de Zis­­tice conservatorii. Iată de ce lum­ea așteaptă o re­zolvare definitivă. ^ Obrăznicia brătienistă Felul cum se comportă Dinastia din capul partidului liberal faţă de ,,acordul“ cerut de rege în politica externă este de natură a revolta toate spiritele libere şi detmne. Nu numai abandonarea totală a tramvaiului în mîinile Celor Trei preşeftari este preţul acestui „a­cord“, dar cel mai mic gest al vre u­nui membru a! majoritate! provoa­că numai de­cît șantajul brătienist amenințînd cu ruperea .,acordului“. Oamenilor acestora trebue să i se cumpere pînă și atitudinea în momente ca acele prin cari trecem astăzi. Se poate ca aceasta să fie nevoit" a o face fără protestare acei care au răspunderea situaţiei. Noi nu sîntem ţinuţi la aceeaşi ati­tudine faţă de această obrăznicie , şantajiştilor politici din capul harti­dului liberal. De aceea îi denunţăm temei. Cr să vadă că nici un mom­ente grele pentru ţară oamenii aceştia nu se astîmpără. Nu mai puţin însă este adevărat că dacă Cele Trei Caracatiţe car au acaparat partidul liberal îşi per­mit asemenea obrăznieli, meritul e în bună parte şi al acelor conser­vatori din actualele majorităţi par­lamentare cari turburînd cu ches­tiuni înveninate acţiunea actualul­ guvern, dau astfel nas obrăzniciei brătieniste. Nu există alt mijloc de­­ tăia na­sul acesta de­cît întărirea frontul?" «Guvernamenta! aşa fel, ca Dinasti- Brătianu-Simulescu să fie pusă c­­iotul pe labe. Dacă nici de astădată conservato­rii mi vor înţelege aceasta, vina vr fi numai a tot căci nu vor fi făcu ceea ce țara întreagă vede că tre­bue și-i îndeamnă să facă. A. B. .... .. .. ..■■ ' «I­­ripi­emi Midial lisk­fil Reuniunea ambasadorilu­r.— „Iniţiativa“ de la Viana.­ Re­zultatul acţiunei noastre diplomatice Acţiunea noastră diplomatică di­rectă a început din ziua în care a venit la Bucureşti d-nul Daneff. Trimisul Bulgariei cam aflase, din cercurile diplomatice vieneze, des­­pre intenţiunile şi revendicările noastre. D-nul Daneff n’a venit cu propuneri, nici măcar să trateze a­­supra revendicărilor noastre, ci a venit să afle din cercurile noastre autorizate, ce voim sau mai bine zis ce credem noi că ni se cuvine a­­tît pentru neutralitatea bine-voitoa­­re ce am păstrat în timpul campa­niei bulgare cît și pentru satisface­rea legitimelor noastre interese — și apoi dacă înclinăm sau nu pentru o politică mai amicală, în viitor, cu Bulgaria. D. Daneff a văzut pe rege, a auzit mesajul de deschidere a corpurilor legiuitoare, s’a încredinţat personal de atmosfera din parlament si s’a intrefinut cu primul ministru si cu şefii partidelor noastre. Fireşte că d-nul Daneff nu putea să ne spună un cuvînt hotărîtor, nu putea nici măcar să trateze asupra chestiunilor formulate de noi, n’a­­vea mandat, pentru aceasta. A luat cunoştinţă de dorinţele noastre ad-referendum. La Londra în reuniunea ambasa­­dorilor iarăşi nu se va deslega ni­mic în ceea ce priveşte revendică­rile noastre. Dacă vom participa sau nu la con­ferinţa ambasadorilor, aceasta nu se ştie pînă acum. Noi n’am cerut nici direct, nici indirect să luăm parte. A cerut-o Austria si după in­­formaţiunile corespondentului nos­tru vienez, iniţiativa Austriei a a­­vut imediat si asentimentul de la Berlin, apoi s’a asociat si Italia. Numai la Paris si la Petersburg s’au făcut oarecarî rezerve discrete, iar atitudinea guvernului englez nu e încă lămurită, — de aceia nu se poate afirma pînă acum dacă si sub ce formă si in ce conditiunî vom participa la reuniunea ambasadori­lor. * Iniţiativa aceasta luată la Viena pentru participarea noastră la re­uniunea ambasadorilor, a fost da­tă la iveală înainte ca să­ se ştie da­că demersul Austriei va reuşi. Natural ca la noi a făcut o rea impresie nu intenţia bună a Austriei, dar faptul că face demersuri direc­te pentru noi ca si cum am fi un stat vasal. Cum insă reuniunea ambasadori­lor n’are un caracter deliberativ a­­supra chestiunilor la ordinea zilei si cari ne preocupă si pe noi, prezenta sail absenţa ministrului nostru ple­nipotenţiar dela această reuniune nu poate avea o inriurire decizivă asupra chestiunilor cari vor face o­­biectul deliberărei in conferinţa de pace. De un lucru, insa, s’au putut de sigur pătrunde cercurile diploma­tice de la Viena şi de la Berlin şi a­­nume că toată suflarea romînească aşteaptă să vadă de astădată re­zultatele efective ale fidelei politici externe a Romîniei. Toate partidele politice, cari as­cultă pe rege, sprijină dar pentru ultima oară această politică din a­­fara. Dacă nici acum politica ex­ternă a Romîniei nu va satisface modestele şi legitimele noastre interese şi revendicări, nici un guvern, nici un om politic dela noi nu va mai putea îndrăzni să mai impună ţărei continuarea unei po­­­itici externe inspirată de la Viena şi Berlin. Deocamdată, însă, cercurile noa­stre oficiale au indicaţiuni mulţu­mitoare, au informaţiuni satisfăcă­toare asupra atitudine! puterilor a­­mice faţă de noi, aşa că, in acest moment, sunt speranţe că se va tine seamă, în conferrinţa păcei, de interesele Romîniei. R­V. Preocuparea sferelor politice din Franţa este în acest moment con­centrată asupra apropiatei schim­bări ce se va produce în cea mai înaltă magistratură a republicei. La 4 (17) Februarie 1913 expiră mandatul de preşedinte de republică al d-luî Armand Fallières şi, după termenii legei constituţionale, cu o lună înainte, la 4 (17) Ianuarie 1913, cele două corpuri legiuitoare trebue să se adune în congres la Versailles pentru a alege pe noul preşedinte. Acest important eveniment dă loc la dispute politice foarte aprinse, diferitele grupuri politice năzuind să poată asigura succesul candidatului lor. Cu toate acestea o candidatură definitivă nu e încă desemnată. Se vorbeşte despre mulţi candidaţi, se fac chiar prognosticuri în mod fi­resc timide, dar persoana care va ocupa cea mai înaltă demnitate din stat nu a apărut încă într’un contur definit. Totuşi, cîntărindu-se probabilită­ţile, două sínt persoanagiile despre cari s’a asigurat că ar avea cele mai multe şanse de reuşită la preziden­ţie; sínt d-niî Léon Bourgeois şi Paul Deschanel. D. Leon Bourgeois e ministru al itiunceî în actualul cabinet Poincaré. E omul dorit şi solicitat pentru pre­zidenţie. Democrat fără reticenţe, cu un trecut politic­ şi social glorios şi impecabil, are de partea sa toate simpatiile şi chiar adversarii lui po­litici sunt gata să-l aclame. PAUL DESCHANEL I s’a propus candidatura, dar dîn­sul a refuzat să ia o sarcină su­premă ca cea de preşedinte al repu­­b­iiceî. După cum a declarat, această atitudine îi e dictată de motive de sănătate şi de un nobil scrupul: tea­ma că ar trebui să decline sarcinele funcţiunei sale după cîteva luni sau săptămînî dela alegerea sa. Totuşi, se speră că va rămîne candidatul cel mai probabil şi nume­roşii lui amici politici au convinge­rea că candidatura sa varii cea mai favorizată. * D. Paul Deschanel, actualul pre­şedinte al Camerei franceze, e al doilea candidat cu şanse de reuşită. In jurul lui sînt grupate toate forţe­le dreptei şi, prin faptul că e parti­zan al politicei proportional­iste, are avantagiul de-a se bucura chiar de simpatiile unora dintre socialişti. La noi în tară, d. Paul Deschanel e o figură cunoscută si nu e mult de cînd ne-a vizitat si s’a interesat de aproape de viata politică romîneas­că. Dînsul pare hotărît să dea o luptă vie pentru a-şi asigura prezidenţia republicei, dar şansele sale vin în al doilea rînd după cele ale d-lui Léon Bourgeois şi pot fi cele dinţii numai dacă acest din urmă refuză irevocabil să candideze şi dacă nu intervin alte candidaturi democra­tice. Va fi o luptă interesantă, care ar putea pregăti chiar surprize. Plai­mo­ia lomica Inittul şi cel mai mare efect pe care războiul din Balcani îl va a­­vea asupra noastră, va fi militari­zarea excesivă a ţărei. De pe acum se vorbeşte de sporirea efectivelor pînă la limita maximă, de crearea unor unităţi noi, de răspîndirea şi întărirea spiritului militar. Pilda Bulgariei, ale cărei jertfe imense pentru armată au fost răsplătite cu realizarea idealului ei naţional, ne e mereu scoasă înainte. Se uită însă un lucru. Bulgarii n’au învins numai cu mulţimea ba­ionetelor şi a tunurilor, ci mai ales cu factorul sufletesc, care n’a fost pregătit în cazărmi, ci într’o viaţă politică democrată cum şi într’un mediu cultural mult mai întins decît la noi. Bulgarii n’au de cît 10 la su­tă analfabeţi, pe cînd noi avem mai mult de 70 la sută. In această privinţă statistica al­cătuită de ministerul instrucţiune! publice vine tocmai la timp ca să ne arate că în 1909, din 933.998 copii In vîrstă de şcoală, abia 363.769 s.a urmat regulat cursurile. Dacă ţinem seamă că mulţi din aceştia, trăind într’un mediu înapoiat, uită repede ce-au învăţat, putem vedea cît de rau stăm din punctul de ve­dere al ştiinţei de carte. Cînd, pe de altă parte, vedem în publicaţia ministerului că în comur­nete rurale avem abia 4475 de şcoale cu 6199 de învăţători—a­­tunci cînd ne-ar trebui zece mii de şcoale cu cel puţin 12—14 mii de învăţători —■ înţelegem de ce ne lip­seşte factorul sufletesc, care a re­voluţionat Bulgaria şi pricepem că ceea ce ne trebue în primul rînd, e mai multă lumină. I. R. * Prezidenţia republici franceze Candidaţii probabili Sev. LEON BOURGEOIS Adeveruri *+ Derintexe»area_ Una adorabilă, dintr’o foaie bră­­tienistă : „Nici adversarii noştri nu pot tă­­..gădui dezinteresarea noastră poli­tică“ !! Se poate ? Dar s’a ocupat şi jus­tiţia de ea! !... Politica externă O foaie cantacuzicistă a început să susţie pe d. Iorga şi în politica externă. Credeam că odată cu alegerea d-luî Iorga la Bloeştî cooperarea cu d. Iorga a încetat. Dacă şi în politica externă canta­­cuziniştiî sunt cu d. Iorga, de ce nu o spun în Parlament ? ! Aşteptăm! Clarificare D. Teodoroff, ministrul de finanţe, a declarat în Sobranie că pacea e pe cale de a fi încheiată, iar d. Da­neff a declarat la Londra că nu e ex­­clus ca războiul să reînceapă. Situația e, deci, clarificată! Rigoletto Apărarea Belgradului Poarta­­!& fiar­a fo rtifica|iunilor ..­­ ,4iM¥ Woodrow Wilson Mulţimile cam­ curioase, entusiaste, zgomotoase şi flămînde de eterna noutate care veşnic e veche, au stat la 5 Noembr­ie, de la orele 7 seara, în zecile de oraşe mari ale Statelor­ Unite, înghemuite şi nerăbdătoare în faţa uriaşei şi albei pînze de pro­­ecţiune, şi-au dat seamă la m­iezul nopţii, după veştile venite din cele patruzeci şi opt de state unite, că alesul naţiunii e Woodrow Wil­son. Voturile, cu sutele de mii, s’au împletit triumfătoare şi au învăluit în purpura majestăţii lor populare, pe candidatul partidului democrat. In ziua aceea toate circiumele Statelor-Unite au fost închise. O le­ge, severă, în­ materie electorală, trebue so recunoaştem,­­ferecă bu­teliile multicolorelor alcooluri, cu lacăte grele de amenzi. Nici ui, ce­tățean turmentat n’a fost in ziua a­­ceea, să întrebe între două sughi­ţuri, pentru cine să voteze. Nici o incăerare, nici un geam spart, nici o bătătură călcată. Poporul ameri­can mă uimeşte.... Aşa­dar, viitorul preşedinte al Statelor­ Unite este Wilson. Casa Albă din Washington va găzdui de la Martie 1913, vreme de patru ani de zile pe profesorul de la u­­niversitatea din Princeton cu soţia şi cele trei fiice ale sale. Şi Wilson n’are nici măcar un nume de botez maleabil. Cum îl va numi poporul ? Theodore. Roosevelt a fost Teddy, William Taft a fost Bill, dar Woo­drow Wilson ce va fi ? Woodrow... brrr ! Ce nume grefi, cavernos, sumbru. Şi-apoi mai e Si doctor în drept. Doctor! în cap cu loca aca­demică, toca aceea patru-unghiu­­lară, din mijlocul căreea se scurge un moț negru­ de fire lungi. Poporul american e îngrijorat... A­L’am văzut pe Wilson în una din campaniile lui electorale. In Hart­ford, capitala statului Connecticut. A venit într-o zi de lucru să-şi fie conferinţa în sala teatrului „Par­sons“. Un public select îl aştepta. La ora hotărîtă, sunetele unui marş şi ura­­lele celor de afară, anunţară că a sosit candidatul la preşedinţia Sta­­telor­ Unite. Aici e locul să ne a­­mintim că un candidat la preşedin­ţia Statelor­ Unite, poate fi asemă­nat unui principe moştenitor, şi că cele cîteva luni de campanie, pen­tru cei nealeşi de naţiune, trebue să lase un rezidiu am­ar de păreri de rău. Aclamaţiile vulgului excită i­­maginaţia candidaţilor şi le deştea­ptă pofte, cinstite uneori, dar mai ales mari. Apariţia lui Wilson nu mi-a des­­mintit aceste credinţe. Sală întrea­gă s’a ridicat în picioare, muzica a intonat imnul solemn al naţiuneî, u­­ralele s’au stîrnit ca un uragan şi au durat cîteva minute. Profesorul, în haine cenuşii de oraş, încălţat cu nişte ghete prăfuite, cu un pantalon păstrind ’urmele genuchilor, dar cu o batistă arătîndu-şi cu o ele­gantă extremă vîrful în buzunarul din dreptul inimei, s’a aşezat gră­bit pe un scaun în mijlocul scenei şi a aruncat sub masă, cu un gest e­­nergic, pălăria ori moale, de catifea cenuşie. Cît au durat uralele. Wil­son, privind uimit parcă, mai mult ursuz, a stat așa ca apăsat de un­dele entuziasmului. Văzîndu-l, nu m’ani putut opune constatării irezistibile, deși aparen­țele păreau a fi dimpotrivă, că o­­mul acesta gusta cu un deliciu inco­mensurabil în sinea lui, nectarul gloriei şi al actualităţii. Ca un nau­fragiat,­­care înainte de a se scu­funda, îşi revede toată viaţa în f­ul­­gerarea unei clipe, aşa sînt sigur că profesorul îşi revedea existenţa, începînd de la modesta odae de student din orăşelul unde avea să devie rectorul universităţii, guver­natorul aceluiaşi stat în urmă, şi mai tîrziu—o, speranţă!—preşedin­tele Statelor­ Unite din America. Re­­stinosc că, multiplicitatea acestor aclamaţii l-a obişnuit cu vre­mea şi cu această culme. Ştiţi că sufletul omenesc se înglădie u­­şor noilor forme ale traiului. Dar o lumină de mulţumire de sine, cît un fir de nisip numai, tot mai ardea în adîncul etului lui Wilson, în mo­mentul acela, cînd sta apăsat parcă de undele entuziasmului. Odată liniştită furtuna de aplauze şi de strigăte, Wilson s’a ridicat in grabă şi a mulţumit înclinîndu-se u­­şor şi zîmbind. Atunci, ochelarii şlefuiţi şi dinţii lui lucii, sclipiră prelung pe faţa-n ovală şi rasă. Şi profesorul a vorbit vreme de o oră. Pariez că prelegerile lui la facultate sînt mai bune decît con­ferinţa pe care a ţinut-o, vreme de o oră, în sala teatrului „Parsons“. Dar o prelegere, cît de bună ar fi, nu-ţî dă o preşedinţie. Iar o confe­rinţă.... electorală nu trebue­ să fie prea substanţială. Mai e şi scuza marelui număr de conferinţe, de discursuri, ocazionale pe care tre­bue să Ie fie un candidat în cam­panie, de cîteva ori pe zi şi în cîte­va oraşe deosebite, înaintea unei a­­fluente adunate, fie într’o sală oa­­re­care, fie sub cerul liber, Ia un bileț­ir. Dar Wilson nu era de loc obosit și nici răguşit. Cu un cahil, cu ade­vărat anglo-saxonic, stînd drept şi mişcînd din cînd în cînd mina dreaptă, fixind cu degetul arătător pe dușmanul invizibil al Patriei, pro­­fesorul s’a achitat în mod conştiin­cios de datoria sie-şî impusă. A vor­bit vreme de o oră, cu o voce puter­nică şi caldă uneori în accente, cu o dicţiune remarcabilă, şi cu un surîs de ironie fină, desenat în coiful gu­rii. Cîteva spirite au scăpărat cîteva clipe în ţesătura frazelor lui şi ri­­setele publicului le-au subliniat. Apoi, sfîrşind, aclamaţiile publi­cului s’au reînnoit, Wilson şi-a luat de sub masă pălăria lui moale, de catifea cenuşie, a şters’o cu mîneca surtucului cenuşiu, şi-a pus’o în cap şi a plecat grăbit, aşa precum a ve­nit. Leon Ferari ■' ■■■■ i———M—^ icul­at La Londra se menţinea la Salonic pîrîe Incontestabil că în momentul erucii la Ceatalgea se semna armistiţiu!,­ blocul balcanic începuse să pîrîe­­ din toate părţile. Semnul cel maiî alarmant al acestei desagregărî, foarte periculoase pentru sfîrşitul u­­nei acţiuni începute cu atîta strălu­cire, a fost neacceptarea armistiţiu-­ lui de către greci. Dar o disensiune între aliaţii de i­eri, o neînţelegere în momentul cînd urmau să înceapă tratativele de pa­ce, ar fi slujit în chip admirabil in-’ teresele Turciei, de aceea întîia gri­­je a delegaţilor statelor balcanice la Londra a fost să ia o înţelegere de-­ finitivă şi să se prezinte în faţa de­legaţilor turci ca un bloc. Blocul acesta a şi avut prilejul să se manifeste pe chestia participăreî’­ Greciei la tratativele de pace. Se ştie că Nizami paşa declarase acum '1 o săptămînă că Turcia nu va admite, cu nici un preţ ca Grecia să ia par-­­te la tratative, deoarece ea n’a semnat actul pentru încheerea ar­mistiţiului. Iată însă că ceilalţi delegaţi au­­ făcut cauză comună cu grecii, impu­­nînd delegaţilor turci să renunţe la­ punctul lor de vedere. In această privinţă d. Daneff a finit un limbaj foarte hotărît: „Am făcut războiul în comun, vom semna şi pacea tot astfel: dacă turcii insistă să nu tra-­ teze cu grecii, ne vom revedea la Ceatalgea“. Urmarea acestei atitudini, a fost­­ cedarea Turciei. Din ultimele teleri­grame reiese, în adevăr, ca SureSJ ­

Next