Adevěrul, decembrie 1912 (Anul 25, nr. 8343-8371)
1912-12-08 / nr. 8350
V 1 Anul al XXV-lea, No. 8380 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agentiei de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. Strada Doamnei» No. 8 Bl. L — Telefon AM BIROURILE ZIARULUI , București, Strada Sărindar No. tf 6 Bani Exemplarul g£tr .’ij i MM «U I — A mhi Slmbata 8 Decembrie 1912 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE 1 î«“...............*......................... . titl • ...................... m f&j* f. Pentru străinătate prețul este îndoit ^ TELEFON: ifii Capitala..................No. 1410 A'Mf -jgf. ............................ „ 34/79 MF* Provincia . . . . „ 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 ..11 «Ci» - Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «i*i» In slujba Austriei*** Cu toate dezminţirile, se pare că sîntem aşa de strîns legaţi de soarta Austriei, că vom fi nevoiţi să o urmăm orbeşte... Şi lucrul nu-i de loc cu neputinţă, deoarece dacă timp de treizeci de ani, am fost satelitul statului vecin, de ce adică, în anul de graţie 1912, am fi schimbat directiva politicei noastre de ruşine şi de dezastru ? Desigur că ar fi trebuit să ne deschidem ochii, dar, cum singur regele este conducătorul exclusiv al politicei din afară, cum pe acest rege îl cunoaştem, — firesc este ca şi mîine să avem aceeaşi linie de conduită nenorocită pe care am avut-o ori și în lungul șir de ani dearindul... • • • Dacă în adevăr aceasta ne este soarta, permis fie-ne să cercetăm încă odată incoherenta acestei politici, fată de idealurile și interesele noastre, mai ales astăzi, cînd războiul din Balcani, atît de nefericit pentru împărăţia turcească, ne-a deschis noui orizonturi şi ne-a dat o nouă bază politicei noastre !n acest moment, întreaga Europă, nu mai este îngrijorată de starea de război şi din Balcani. La Londra se discută pacea între Turcia şi cele patru state aliate, pace, care cu toate intrigile Austriei, probabil se va Încheia Europa. Insă, este neliniştită de atitudinea ciudată a Austro-Ungariei. Împărăţia habsburgică este în fierbere, e în plină mobilizare, se pregăteşte de războiţi. Contra cui, însă? se întreabă toată lumea. Nu pentru a închide gura sîrbilor în dreptele lor revendicatiuni spre Adriatica, deoarece pentru a face încă odată să facă nenorocita Serbie, nu e nevoe de acest un milion de oameni, pe cari ii are pe picior de războiu. Si cu atît mai îngrijorată este Europa, cu cît Austro-Ungaria păstrează o tăcere plină de înţelesuri. Ea aproape nu cere nimic, ea nu-şi explică mobilizarea, ci prosteşte o neagă, o ascunde, ca si cînd asemenea mişcări de trupe se pot ascunde — după cum s’a putut ascunde altă dată şi de jumătate numai" cauzele şi peripeţiile mortei fostului moştenitor al tronului habsburgic, Rudolf... • • • E evident clar că Austro-Ungaria se pregăteşte să dea o lovitură mare şi decizivă. Pentru a înţelege atitudinea ei, treime să ne mărginim să facem simple ipoteze şi să cercetăm: care ar fi şi rolul nostru în acest caz ? Să luăm prima ipoteză: un conflict armat cu Serbia. Dacă celelalte trei state abandonează pe aliata lor, e evident că războiul va fi scurt și nenorocit pentru adversara Austriei, fără de complicațiuni pentru celelalte state. Rusia este prea nepregătită pentru războiu ca să intervie în acest conflict... . . Dar dacă Serbia este ajutată de bulgari, de muntenegreni şi de greci? Atunci rolul nostru este evident. Vom interveni contra celor trei aliaţi, în prima linie contra Bulgariei. „ , lată-ne dar băgaţi întrun conflict care nu ne priveşte, care,dimpotrivă, ne este dăunător, fiindcă ne strică tocmai cu acele state cu cari astăzi avem tot interesul ca să fim in termeni buni. Dacă in sudul răsăritean al Europei se creiază un nou și puternic factor politic, noi trebue să fim alături de el, pentru a deveni independent fată de statele mari europene, cari pînă acum n’au făcut decit sa ne exploateze. ,■'■■■ .. In căzui acesta. Austria, pe lingă că-si asigură si mai uşor victoria, apoi mai reuşește ^ sa ne strice rostul nostru cel nou, si aceasta fără nici un interes pentru noi, deoarece noi nu trebue sa rîvnim să răpim Bulgariei o parte de teritoriu, iar pentru ca sâ căpătăm mica rectificare de truntare, pe care o cerem ca gaj al prieteniei noastre viitoare — şi pe care o vom căpăta şi pe cale anticar , pentru această rectificare nu face să purtăm războiu şi să ne incindem porţile idealului nostru meu pentru multă vreme Dar dacă în conflict este atrasa si Rusia ? Rolul si pozitiunea noastră devin si mai periculoase. Vom avea de luptat pe trei fronturi : la Dunăre, cu Bulgaria, despre mare cu marina de război a Rusiei, care va putea debarca în Dobrogea cite trupe va voi si va putea, iar despre Prut cu armata de uscat a imperiului moscovit. In cazul acesta, dacă soarta armelor ne va surîde, cel puţin vom avea ce cîstiga : Basarabia. Dar se pune întrebarea : dacă pentru moment sîntem noi în măsura să întreprindem o operă atît de mare $i atît de grea și dacă fizicul nu-i prea mare ? In adevăr, Rusia poate să fie și bătută, precum este posibil să fie ea triumfătoare. Pielea lupului este riscat să o vinzi, pe cit timp lupul este încă în pădure. Și apoi, avem de-a face cu perfida noastră amică Austria, care este capabilă să facă pace cu Rusia, punîndu-ne pe noi să plătim oalele sparte. • • • Am lăsat bine înţeles in umbră întreaga complicatiune europeană, la care ar putea să dea loc o declaraţie de războifi a Austriei. Am luat numai ipotezele cari ne urivesc pe noi direct. Or, ele nu ne pot de loc surîde. Singura atitudine care ni se impune este de-a ne tine absolut neutri, de a mobiliza la prima ştire de războiu şi de a avea o singur? ţintă , aceea de a ne păzi cu arm? în mină şi cu cerbicie, neutralitatea cea mai strictă, în aşteptarea evenimentelor şi a întorsăturii lucrurilor la graniţa noastră Orice alt? linie de conduită este prea plină de primejdii şi fără de perspectiva a niscaiva foloase. In tot căzui, a merge cu Austro-Ungaria, a ne lega orbeşte de soarta ei, este ultima prostie, de care zadarnic ne va pare? rău mai tîrziu.... Dar, cine ştie ! tocmai fiindcă prăpastia este aşa de mare şi de evidentă, de aceea mergem într’acolo, că de ! nu degeaba politica externă a țării noastre este condusă de regele Carol de Hohenzollern. Const. Miile ! AZbV'I I Harta Peninsulei balcanice Erl' am primit o adresă foarte L°0^casâ, de editură' din străinătate ne propune un număr cît de mare de exemplare dintro harta a ^ Peninsulei balcanice, numai cu 2 lei «xemplarul ! Vorba aia : dela 20 de ^Săraca Veninsulă balcanică- Prost a ajuns, dacă nu «ai fac decît doi lei, cu tot tractatul de Berlin și cu toată Europa care-î garanta mered ' tpar’cä°vM și harta Europei ajunsă, la 50 bani, a doua zi după ce vor schimba-o cei cari.fim echilibrat pe o muche de cuțit ’. Pac. Să se facă dreptate — Alegerea episcopală — Nu odată, în cursul crimei bisericeşti, am afirmat punctul nostru de vedere, care este şi-al tuturor oamenilor doritori de a întări principiul de dreptate în ţara noastră, nu persoana, nici erarchia bisericească a episcopului Safirm, şi mai puţin încă competiţiunile sinodale ne pot interesa întru ceva pe noi. Unica chestiune care ne-a preocupat şi asupra căreea vom păstra pină la capăt una şi aceeaşi parere e că o nedreptate simţită de toată lumea s’a făcut episcopului de Roman şi ea trebue reparată. Şi ori de cite ori a fost de atunci o vacanţă episcopală am cerut acela? lucru. „Ii cerem şi azi — cu atît mai mult cu cit neagitînd cauza episcopului de Roman, dar proclamînd’o dreaptă, conservatorii-democraţi aflai mai mult putinţa de a face dreptate, mai cu seamă că e o cauză împotriva căreea nu au nimic de Zistice conservatorii. Iată de ce lumea așteaptă o rezolvare definitivă. ^ Obrăznicia brătienistă Felul cum se comportă Dinastia din capul partidului liberal faţă de ,,acordul“ cerut de rege în politica externă este de natură a revolta toate spiritele libere şi detmne. Nu numai abandonarea totală a tramvaiului în mîinile Celor Trei preşeftari este preţul acestui „acord“, dar cel mai mic gest al vre unui membru a! majoritate! provoacă numai decît șantajul brătienist amenințînd cu ruperea .,acordului“. Oamenilor acestora trebue să i se cumpere pînă și atitudinea în momente ca acele prin cari trecem astăzi. Se poate ca aceasta să fie nevoit" a o face fără protestare acei care au răspunderea situaţiei. Noi nu sîntem ţinuţi la aceeaşi atitudine faţă de această obrăznicie , şantajiştilor politici din capul hartidului liberal. De aceea îi denunţăm temei. Cr să vadă că nici un momente grele pentru ţară oamenii aceştia nu se astîmpără. Nu mai puţin însă este adevărat că dacă Cele Trei Caracatiţe car au acaparat partidul liberal îşi permit asemenea obrăznieli, meritul e în bună parte şi al acelor conservatori din actualele majorităţi parlamentare cari turburînd cu chestiuni înveninate acţiunea actualul guvern, dau astfel nas obrăzniciei brătieniste. Nu există alt mijloc de tăia nasul acesta decît întărirea frontul?" «Guvernamenta! aşa fel, ca Dinasti- Brătianu-Simulescu să fie pusă ciotul pe labe. Dacă nici de astădată conservatorii mi vor înţelege aceasta, vina vr fi numai a tot căci nu vor fi făcu ceea ce țara întreagă vede că trebue și-i îndeamnă să facă. A. B. .... .. .. ..■■ ' «Iripiemi Midial liskfil Reuniunea ambasadorilur.— „Iniţiativa“ de la Viana. Rezultatul acţiunei noastre diplomatice Acţiunea noastră diplomatică directă a început din ziua în care a venit la Bucureşti d-nul Daneff. Trimisul Bulgariei cam aflase, din cercurile diplomatice vieneze, despre intenţiunile şi revendicările noastre. D-nul Daneff n’a venit cu propuneri, nici măcar să trateze asupra revendicărilor noastre, ci a venit să afle din cercurile noastre autorizate, ce voim sau mai bine zis ce credem noi că ni se cuvine atît pentru neutralitatea bine-voitoare ce am păstrat în timpul campaniei bulgare cît și pentru satisfacerea legitimelor noastre interese — și apoi dacă înclinăm sau nu pentru o politică mai amicală, în viitor, cu Bulgaria. D. Daneff a văzut pe rege, a auzit mesajul de deschidere a corpurilor legiuitoare, s’a încredinţat personal de atmosfera din parlament si s’a intrefinut cu primul ministru si cu şefii partidelor noastre. Fireşte că d-nul Daneff nu putea să ne spună un cuvînt hotărîtor, nu putea nici măcar să trateze asupra chestiunilor formulate de noi, n’avea mandat, pentru aceasta. A luat cunoştinţă de dorinţele noastre ad-referendum. La Londra în reuniunea ambasadorilor iarăşi nu se va deslega nimic în ceea ce priveşte revendicările noastre. Dacă vom participa sau nu la conferinţa ambasadorilor, aceasta nu se ştie pînă acum. Noi n’am cerut nici direct, nici indirect să luăm parte. A cerut-o Austria si după informaţiunile corespondentului nostru vienez, iniţiativa Austriei a avut imediat si asentimentul de la Berlin, apoi s’a asociat si Italia. Numai la Paris si la Petersburg s’au făcut oarecarî rezerve discrete, iar atitudinea guvernului englez nu e încă lămurită, — de aceia nu se poate afirma pînă acum dacă si sub ce formă si in ce conditiunî vom participa la reuniunea ambasadorilor. * Iniţiativa aceasta luată la Viena pentru participarea noastră la reuniunea ambasadorilor, a fost dată la iveală înainte ca să se ştie dacă demersul Austriei va reuşi. Natural ca la noi a făcut o rea impresie nu intenţia bună a Austriei, dar faptul că face demersuri directe pentru noi ca si cum am fi un stat vasal. Cum insă reuniunea ambasadorilor n’are un caracter deliberativ asupra chestiunilor la ordinea zilei si cari ne preocupă si pe noi, prezenta sail absenţa ministrului nostru plenipotenţiar dela această reuniune nu poate avea o inriurire decizivă asupra chestiunilor cari vor face obiectul deliberărei in conferinţa de pace. De un lucru, insa, s’au putut de sigur pătrunde cercurile diplomatice de la Viena şi de la Berlin şi anume că toată suflarea romînească aşteaptă să vadă de astădată rezultatele efective ale fidelei politici externe a Romîniei. Toate partidele politice, cari ascultă pe rege, sprijină dar pentru ultima oară această politică din afara. Dacă nici acum politica externă a Romîniei nu va satisface modestele şi legitimele noastre interese şi revendicări, nici un guvern, nici un om politic dela noi nu va mai putea îndrăzni să mai impună ţărei continuarea unei poitici externe inspirată de la Viena şi Berlin. Deocamdată, însă, cercurile noastre oficiale au indicaţiuni mulţumitoare, au informaţiuni satisfăcătoare asupra atitudine! puterilor amice faţă de noi, aşa că, in acest moment, sunt speranţe că se va tine seamă, în conferrinţa păcei, de interesele Romîniei. RV. Preocuparea sferelor politice din Franţa este în acest moment concentrată asupra apropiatei schimbări ce se va produce în cea mai înaltă magistratură a republicei. La 4 (17) Februarie 1913 expiră mandatul de preşedinte de republică al d-luî Armand Fallières şi, după termenii legei constituţionale, cu o lună înainte, la 4 (17) Ianuarie 1913, cele două corpuri legiuitoare trebue să se adune în congres la Versailles pentru a alege pe noul preşedinte. Acest important eveniment dă loc la dispute politice foarte aprinse, diferitele grupuri politice năzuind să poată asigura succesul candidatului lor. Cu toate acestea o candidatură definitivă nu e încă desemnată. Se vorbeşte despre mulţi candidaţi, se fac chiar prognosticuri în mod firesc timide, dar persoana care va ocupa cea mai înaltă demnitate din stat nu a apărut încă într’un contur definit. Totuşi, cîntărindu-se probabilităţile, două sínt persoanagiile despre cari s’a asigurat că ar avea cele mai multe şanse de reuşită la prezidenţie; sínt d-niî Léon Bourgeois şi Paul Deschanel. D. Leon Bourgeois e ministru al itiunceî în actualul cabinet Poincaré. E omul dorit şi solicitat pentru prezidenţie. Democrat fără reticenţe, cu un trecut politic şi social glorios şi impecabil, are de partea sa toate simpatiile şi chiar adversarii lui politici sunt gata să-l aclame. PAUL DESCHANEL I s’a propus candidatura, dar dînsul a refuzat să ia o sarcină supremă ca cea de preşedinte al repubiiceî. După cum a declarat, această atitudine îi e dictată de motive de sănătate şi de un nobil scrupul: teama că ar trebui să decline sarcinele funcţiunei sale după cîteva luni sau săptămînî dela alegerea sa. Totuşi, se speră că va rămîne candidatul cel mai probabil şi numeroşii lui amici politici au convingerea că candidatura sa varii cea mai favorizată. * D. Paul Deschanel, actualul preşedinte al Camerei franceze, e al doilea candidat cu şanse de reuşită. In jurul lui sînt grupate toate forţele dreptei şi, prin faptul că e partizan al politicei proportionaliste, are avantagiul de-a se bucura chiar de simpatiile unora dintre socialişti. La noi în tară, d. Paul Deschanel e o figură cunoscută si nu e mult de cînd ne-a vizitat si s’a interesat de aproape de viata politică romînească. Dînsul pare hotărît să dea o luptă vie pentru a-şi asigura prezidenţia republicei, dar şansele sale vin în al doilea rînd după cele ale d-lui Léon Bourgeois şi pot fi cele dinţii numai dacă acest din urmă refuză irevocabil să candideze şi dacă nu intervin alte candidaturi democratice. Va fi o luptă interesantă, care ar putea pregăti chiar surprize. Plaimoia lomica Inittul şi cel mai mare efect pe care războiul din Balcani îl va avea asupra noastră, va fi militarizarea excesivă a ţărei. De pe acum se vorbeşte de sporirea efectivelor pînă la limita maximă, de crearea unor unităţi noi, de răspîndirea şi întărirea spiritului militar. Pilda Bulgariei, ale cărei jertfe imense pentru armată au fost răsplătite cu realizarea idealului ei naţional, ne e mereu scoasă înainte. Se uită însă un lucru. Bulgarii n’au învins numai cu mulţimea baionetelor şi a tunurilor, ci mai ales cu factorul sufletesc, care n’a fost pregătit în cazărmi, ci într’o viaţă politică democrată cum şi într’un mediu cultural mult mai întins decît la noi. Bulgarii n’au de cît 10 la sută analfabeţi, pe cînd noi avem mai mult de 70 la sută. In această privinţă statistica alcătuită de ministerul instrucţiune! publice vine tocmai la timp ca să ne arate că în 1909, din 933.998 copii In vîrstă de şcoală, abia 363.769 s.a urmat regulat cursurile. Dacă ţinem seamă că mulţi din aceştia, trăind într’un mediu înapoiat, uită repede ce-au învăţat, putem vedea cît de rau stăm din punctul de vedere al ştiinţei de carte. Cînd, pe de altă parte, vedem în publicaţia ministerului că în comurnete rurale avem abia 4475 de şcoale cu 6199 de învăţători—atunci cînd ne-ar trebui zece mii de şcoale cu cel puţin 12—14 mii de învăţători —■ înţelegem de ce ne lipseşte factorul sufletesc, care a revoluţionat Bulgaria şi pricepem că ceea ce ne trebue în primul rînd, e mai multă lumină. I. R. * Prezidenţia republici franceze Candidaţii probabili Sev. LEON BOURGEOIS Adeveruri *+ Derintexe»area_ Una adorabilă, dintr’o foaie brătienistă : „Nici adversarii noştri nu pot tă..gădui dezinteresarea noastră politică“ !! Se poate ? Dar s’a ocupat şi justiţia de ea! !... Politica externă O foaie cantacuzicistă a început să susţie pe d. Iorga şi în politica externă. Credeam că odată cu alegerea d-luî Iorga la Bloeştî cooperarea cu d. Iorga a încetat. Dacă şi în politica externă cantacuziniştiî sunt cu d. Iorga, de ce nu o spun în Parlament ? ! Aşteptăm! Clarificare D. Teodoroff, ministrul de finanţe, a declarat în Sobranie că pacea e pe cale de a fi încheiată, iar d. Daneff a declarat la Londra că nu e exclus ca războiul să reînceapă. Situația e, deci, clarificată! Rigoletto Apărarea Belgradului Poarta!& fiara fo rtifica|iunilor .. ,4iM¥ Woodrow Wilson Mulţimile cam curioase, entusiaste, zgomotoase şi flămînde de eterna noutate care veşnic e veche, au stat la 5 Noembrie, de la orele 7 seara, în zecile de oraşe mari ale Statelor Unite, înghemuite şi nerăbdătoare în faţa uriaşei şi albei pînze de proecţiune, şi-au dat seamă la miezul nopţii, după veştile venite din cele patruzeci şi opt de state unite, că alesul naţiunii e Woodrow Wilson. Voturile, cu sutele de mii, s’au împletit triumfătoare şi au învăluit în purpura majestăţii lor populare, pe candidatul partidului democrat. In ziua aceea toate circiumele Statelor-Unite au fost închise. O lege, severă, în materie electorală, trebue so recunoaştem,ferecă buteliile multicolorelor alcooluri, cu lacăte grele de amenzi. Nici ui, cetățean turmentat n’a fost in ziua aceea, să întrebe între două sughiţuri, pentru cine să voteze. Nici o incăerare, nici un geam spart, nici o bătătură călcată. Poporul american mă uimeşte.... Aşadar, viitorul preşedinte al Statelor Unite este Wilson. Casa Albă din Washington va găzdui de la Martie 1913, vreme de patru ani de zile pe profesorul de la universitatea din Princeton cu soţia şi cele trei fiice ale sale. Şi Wilson n’are nici măcar un nume de botez maleabil. Cum îl va numi poporul ? Theodore. Roosevelt a fost Teddy, William Taft a fost Bill, dar Woodrow Wilson ce va fi ? Woodrow... brrr ! Ce nume grefi, cavernos, sumbru. Şi-apoi mai e Si doctor în drept. Doctor! în cap cu loca academică, toca aceea patru-unghiulară, din mijlocul căreea se scurge un moț negru de fire lungi. Poporul american e îngrijorat... AL’am văzut pe Wilson în una din campaniile lui electorale. In Hartford, capitala statului Connecticut. A venit într-o zi de lucru să-şi fie conferinţa în sala teatrului „Parsons“. Un public select îl aştepta. La ora hotărîtă, sunetele unui marş şi uralele celor de afară, anunţară că a sosit candidatul la preşedinţia Statelor Unite. Aici e locul să ne amintim că un candidat la preşedinţia Statelor Unite, poate fi asemănat unui principe moştenitor, şi că cele cîteva luni de campanie, pentru cei nealeşi de naţiune, trebue să lase un rezidiu amar de păreri de rău. Aclamaţiile vulgului excită imaginaţia candidaţilor şi le deşteaptă pofte, cinstite uneori, dar mai ales mari. Apariţia lui Wilson nu mi-a desmintit aceste credinţe. Sală întreagă s’a ridicat în picioare, muzica a intonat imnul solemn al naţiuneî, uralele s’au stîrnit ca un uragan şi au durat cîteva minute. Profesorul, în haine cenuşii de oraş, încălţat cu nişte ghete prăfuite, cu un pantalon păstrind ’urmele genuchilor, dar cu o batistă arătîndu-şi cu o elegantă extremă vîrful în buzunarul din dreptul inimei, s’a aşezat grăbit pe un scaun în mijlocul scenei şi a aruncat sub masă, cu un gest energic, pălăria ori moale, de catifea cenuşie. Cît au durat uralele. Wilson, privind uimit parcă, mai mult ursuz, a stat așa ca apăsat de undele entuziasmului. Văzîndu-l, nu m’ani putut opune constatării irezistibile, deși aparențele păreau a fi dimpotrivă, că omul acesta gusta cu un deliciu incomensurabil în sinea lui, nectarul gloriei şi al actualităţii. Ca un naufragiat,care înainte de a se scufunda, îşi revede toată viaţa în fulgerarea unei clipe, aşa sînt sigur că profesorul îşi revedea existenţa, începînd de la modesta odae de student din orăşelul unde avea să devie rectorul universităţii, guvernatorul aceluiaşi stat în urmă, şi mai tîrziu—o, speranţă!—preşedintele Statelor Unite din America. Restinosc că, multiplicitatea acestor aclamaţii l-a obişnuit cu vremea şi cu această culme. Ştiţi că sufletul omenesc se înglădie uşor noilor forme ale traiului. Dar o lumină de mulţumire de sine, cît un fir de nisip numai, tot mai ardea în adîncul etului lui Wilson, în momentul acela, cînd sta apăsat parcă de undele entuziasmului. Odată liniştită furtuna de aplauze şi de strigăte, Wilson s’a ridicat in grabă şi a mulţumit înclinîndu-se uşor şi zîmbind. Atunci, ochelarii şlefuiţi şi dinţii lui lucii, sclipiră prelung pe faţa-n ovală şi rasă. Şi profesorul a vorbit vreme de o oră. Pariez că prelegerile lui la facultate sînt mai bune decît conferinţa pe care a ţinut-o, vreme de o oră, în sala teatrului „Parsons“. Dar o prelegere, cît de bună ar fi, nu-ţî dă o preşedinţie. Iar o conferinţă.... electorală nu trebue să fie prea substanţială. Mai e şi scuza marelui număr de conferinţe, de discursuri, ocazionale pe care trebue să Ie fie un candidat în campanie, de cîteva ori pe zi şi în cîteva oraşe deosebite, înaintea unei afluente adunate, fie într’o sală oarecare, fie sub cerul liber, Ia un bilețir. Dar Wilson nu era de loc obosit și nici răguşit. Cu un cahil, cu adevărat anglo-saxonic, stînd drept şi mişcînd din cînd în cînd mina dreaptă, fixind cu degetul arătător pe dușmanul invizibil al Patriei, profesorul s’a achitat în mod conştiincios de datoria sie-şî impusă. A vorbit vreme de o oră, cu o voce puternică şi caldă uneori în accente, cu o dicţiune remarcabilă, şi cu un surîs de ironie fină, desenat în coiful gurii. Cîteva spirite au scăpărat cîteva clipe în ţesătura frazelor lui şi risetele publicului le-au subliniat. Apoi, sfîrşind, aclamaţiile publicului s’au reînnoit, Wilson şi-a luat de sub masă pălăria lui moale, de catifea cenuşie, a şters’o cu mîneca surtucului cenuşiu, şi-a pus’o în cap şi a plecat grăbit, aşa precum a venit. Leon Ferari ■' ■■■■ i———M—^ iculat La Londra se menţinea la Salonic pîrîe Incontestabil că în momentul erucii la Ceatalgea se semna armistiţiu!, blocul balcanic începuse să pîrîe din toate părţile. Semnul cel maiî alarmant al acestei desagregărî, foarte periculoase pentru sfîrşitul unei acţiuni începute cu atîta strălucire, a fost neacceptarea armistiţiu- lui de către greci. Dar o disensiune între aliaţii de ieri, o neînţelegere în momentul cînd urmau să înceapă tratativele de pace, ar fi slujit în chip admirabil in-’ teresele Turciei, de aceea întîia grije a delegaţilor statelor balcanice la Londra a fost să ia o înţelegere de- finitivă şi să se prezinte în faţa delegaţilor turci ca un bloc. Blocul acesta a şi avut prilejul să se manifeste pe chestia participăreî’ Greciei la tratativele de pace. Se ştie că Nizami paşa declarase acum '1 o săptămînă că Turcia nu va admite, cu nici un preţ ca Grecia să ia par-te la tratative, deoarece ea n’a semnat actul pentru încheerea armistiţiului. Iată însă că ceilalţi delegaţi au făcut cauză comună cu grecii, impunînd delegaţilor turci să renunţe la punctul lor de vedere. In această privinţă d. Daneff a finit un limbaj foarte hotărît: „Am făcut războiul în comun, vom semna şi pacea tot astfel: dacă turcii insistă să nu tra- teze cu grecii, ne vom revedea la Ceatalgea“. Urmarea acestei atitudini, a fost cedarea Turciei. Din ultimele telerigrame reiese, în adevăr, ca SureSJ