Adevěrul, octombrie 1913 (Anul 26, nr. 8640-8670)

1913-10-14 / nr. 8653

Anul a­ XXVI-Iea No. 8653 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei, No. 8 Et. I. -*- Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI, nr. 11, București Strada Sărindar No. 11­5 Bani Exemplarul "XT DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii: .Ua an ..............................................................­­Ș*se luni .................................... . .­*.......................­­ . • Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON: Capitala....................No. 14/to­­t „ ...«•­­n 34/73 ; Provincia . . . • „ 14/99 /■/ Străinătatea . . . ... 12/40 «© i» - Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice dela corespondenții săi Luni 14 Octombrie 1913 tel 20H „ ll.-J <j.~i Constituția! ' Nu’mî aduc aminte, care bărbat politic, îmî spunea că el ar da cel mai mare premiu—fie și acel al A­­cademiei Române, de douăsprezece mii lei—șefului de guvern, care, în loc să facă să se voteze legi noui care ar face și mai diform și mai­ indigest — Codul d-lui C. Haman­­giu­, ar întreprinde o operă mai cu­minte și mai patriotică, acela de a aplica legile existente. ® « © ! Aceste vorbe înțelepte îmi vin în minte în clipa cînd eu însumi — naivul — mă văd atras într’o discu­­țiune fără de rost, asupra modifi­­cărei Constituției. Partidul Omului­­ de la Rătești, ci­că vrea să vină la guvern în baza unui program, în ca­pul căruia stă: modificarea Consti­tuției. E vorba în prima linie de a lărgi — vorba vine — colegiile elec­torale — și apoi de a schimba ba­zele proprietăței funciare rurale, făcînd-o să treacă din mîinile mari­lor proprietari în mîinile țărănimei.. Și atunci, într’o clipă de clară Observațiune, mi-am adus aminte de vorbele cuminți ale bărbatului politic de care vorbesc mai sus. Da, da, fără îndoială, este nevoe de dat ,viată clasei țărănești, nu suferă dis­­cuțiune că legea electorală de as­­tă­zi a distrus orice­­ Vestigii de viață politică și a ucis ori­și­ce ca­racter, este indiscutabil, că cele șapte milioane de țărani, sînt lă­sați în întunerecul cel mai negru și sînt înstrăinații vieței politice pe cînd statul român este condus, și condus oribil de prost, de o oli­garhie fără de scrupul, fără de ru­șine și lipsită de orice patriotism. • ® © Dar, ce folos va fi mîine, dacă vom avea o Constituție nouă, pe cînd cea veche, n’a fost și nu este [aplicată? Folia de hîrtie pe care es­te tipărit pactul nostru fundamental [este frumoasa, dar încă odată la ce ne folosesc aceste declaratiuni platonice de principii, cînd ele ră­­mîn literă moartă? Avem de pildă libertatea Presei și totuși, contrar Constituției, chiar în acest mo­ment, în închisorile militare, zac ziariști, cari sunt traduși înaintea instanțelor militare în loc ca ei~să fie traduși înaintea juraților. Dar dacă am lua articol cu articol, — toate dispozițiile constituționale, vom fi siliți să constatăm că toate sunt literă moartă. Atunci te întrebi — dacă în loc să schimbi Constitu­ția cea veche, n’ar fi mai cuminte să începem să o aplicăm mai întîiu și apoi să o modificăm ? in a­­devăr, dacă este vorba, ca și noua Constituție, să pățească rușinea Constituției celei vechi, nu ’i truda zadarnică, nu’i degeaba întreagă a­­ceastă agitațiune, pentru a schimba ceea ce ’i mort, pentru a înlocui, un mort prin­ altul, o inexistență prin Neant?.. . . . Dacă ar fi astfel, ar fi o jucărie ‘de copii, ceea ce vor să întreprindă Cei trei frați, ar fi să fim din nou prinși în mrejele unei discuții fără de rost, ar însemna ca să ne ba­tem joc de noi înșine și a ne afla în treabă, a ne da iluziunea unei realități, care nu ființează... Consti­tuție, legi. Constituantă, cînd te gh­idești bine, nu sunt toate acestea, ca un fel de frac, îmbrăcat de un negru, care poartă pe cap pe deasu­pra și joben, iar picioarele îi sunt goale ? Și cel ce vorbește astfel, nu a e de loc un oribil reacționar, ci un re­voluționar, care însă nu consimte a fi luat de valurile beției de cu­vinte ale legilor fără de aplicare, și a unei Constituții, de care toti gu­vernanții își bat joc, începînd cu guvernul Oamenilor de la Rătești! Corsst. Szilie O­­ezmintire D. FILIPESCU DECLARA CA NU FACE POLITICA ! In corpul ziarului reproducem o declarațiune a d-lui Nicu Filipescu. Fostul ministru de războiu afirmă că n’are nici o înțelegere cu d. Marghiloman, că nu s’a consfătuit cu nimeni, că nu se ocupă de poli­tică! Partizanii d-sale cari s’au agitat, zilele acestea, și cari au­ anunțat intrarea în acțiune a d-lui Filipes­cu pentru a doborî colaborarea, vor remînea de­sigur cam uluiți de această dezmințire. Dar de o bucată de vreme, a­­ceasta e... politica d-lui Filipescu : să nu se­­ știe că face politică ! Omul s’a retras din parlament, s’a retras din organizația conser­vatoare oficială sau­ guvernamen­tală, deci nu se poate întoarce așa fără o prealabilă explicație, fără o platformă salvatoare. Prin urmare în culise d-sa se a­­gită cît se poate, dar în public spu­ne că... nu se ocupă de politică. Cu toate acestea e de prevă­zut că în curînd d. Filipescu va izbucni, mai ales dacă s’ar întâm­pla cumva minunea ca colaborato­rii să se înțelegă, să mai stea la guvern. fi. K­. N AZIIATIL FEAȚIA GRECO-ROMINA Literatura c­uadrilateră, după ce a aranjat chestia Silistrei, nu se pu­tea să nu atingă raporturile­ dintre Grecia și România. Prezența d-lui Venizelos a inspi­rat numai decit lira d-lui Thoma M. Drăgulinescu, „avocat, ziarist, publicist, cavaler al ordinului „Co­roana Romîniei“, care a tipărit la Ibraila „Un salut de bună sosire închinat Excelenței Sale E. Veni­­zeilos“. Salutul se închee astfel: P­omînî din orice parte, e zi de fericire Că un brav fin al Eladei se află­­ între noi Cu cil­dul pentru pace, cu simțul de înfrățire Căci grecii și romînii sînt neamuri de ori. Șîi trăești d-le Drăgulinescu! Și vivat frăția greco-romînă ! Pac Romînia și administrația ungurească ----------------------------------------------------——------------------------------------------­Arbitrarul și nedreptatea, dogme de gu­vernămînt In nici o țară din lume, adminis­trația publică, cel puțin pentru o a­­nume categorie de oameni, nu este mai draconic și mai machiavelic întocmită ca în Ungaria. In această „fericită“ țară, admi­nistrația publică și de stat este de două categorii: una blajină și to­lerantă pentru cei de naționalitate maghiară, iar cea de a doua ne­dreaptă, abuzivă și crudă pentru naționalitățile nemaghiare, precum sunt romînii, sîrbii și slovacii, dar mai ales romînii. Pentru acești din urmă, subpre­fectul ungur —­ a fost Olgabíró­sir — este un adevărat pașă, un zbir ne­rușinat și fără scrupul, ale cărui deciziuni administrative sunt fără a­­pel și de așa natură, nicit­ele tre­ime să izbească cu ultima rigoare pe cei cari nu împărtășesc ideia de stat maghiar, așa precum o înțelege guvernul din Budapesta și organele sale administrative, menite, să amă­rască și să chinuiască mai mult de­cât să apere viața și averea cetățe­nilor de altă limbă. Două mostre tipice de adminis­trație ungurească vor fi, credem, de ajuns ca să lămurească pe ori­cine de altă dreptate se­ bucură cetă­țenii nemaghiari în vecina noastră „țară ungurească“. Ele sunt azi de domeniul public, căci au­ fost aduse în discuția consiliului județian al comitatului Tîrnava-mică de către energicul advocat dr. Romulus Bă­­ilă din Dicio-Sân-Mărtin, care a protestat cu violență în contra ar­­bitrariului și sălbăticiei ce domneș­te în administrația ungurească. In scurt, iată de ce este vorba: Un țăran român a fost condamnat pe cale administrativa la o amendă de 504 coroane pentru­ că a împuș­cat un epure din­­ pădurea unui nobil maghiar,, iar un alt țăran român a fost pedepsit, tot pe cale adminis­trativă, la 44 zile de închisoare pentru faptul că niște gîște ale bie­tului acuzat au intrat în grădina al­tui nemeș ungur. Faptele sunt, fără îndoială, destul de elocvente ca să mai fie nevoie de comentarii. Cu o așa păcătoasă administrație publică, care are ca dogmă arbitra­­riul și provocațiunea cetățenilor nemaghiari, se poate prevedea de pe acum fără a fi mare prooroc, ce grabnic sfirșit dezastros așteaptă actualul regim politic din Ungaria. I. Rusu Abrudeanu D-ra Alice Cocea Care pentru a egala succesul d-sale din țară, a reușit să fie ad­misă în unanimitate la­ Conser­vatorul din Paris, concurînd cu două sute de candidate. Spre reacțiile Știți ce­­ urmăresc liberalii prin reforma electorală pe care o preco­nizează ? Să umple prăpastia dintre clasele de sus și cele de jos. Viitorul o spune textual:" Argumentul determinant in favoa­rea reformei electorale e că nu pu­tem continua să ne îndeplinim me­nirea istorica și nici să exercităm o influență precumpănitoare, printre statele democratice cari ne înconjoa­ră, fi­ind departe de viața publică marea majoritate a națiunei. Prin felul de repartitiune al proprietatei funciare există deja un antagonism nefast intre popor și clasele ocîrmui­­toare. Prin lipsa oricărei solidarități în conducerea destinelor publice se sa­­pă și mai adîncă prăpastia dintre cei de sus și cei de jos. Foarte bine, și nu știm care de­mocrat sincer n’ar colabora la în­făptuirea unei reforme care ar tin­de­­ la un asemenea rezultat. Dar cum vor forățieniștii să înlă­ture antagonismul dintre­­ popor și clasele ocîrm­uit­oare? Printr’o lege electorală care ar săpa și m­ai a­­dînc acest antagonism! In adevăr, proectul brătienist, da­că s’ar admite, ar ajunge tocmai­­ la acest rezultat de a săpa o și mai mare prăpastie între clasele ocîr­­muitoare și țărănime. Colegiul unic, mărginit la știutorii de carte, dacă va spori numărul a­­legătorilor de la orașe unde se află marea majoritate a celor ce știu să scrie și să citească, va micșora nu­mărul alegătorilor dela sate, unde analfabetismul atinge proporții atît de mari. Prin excluderea alegători­lor de la țară cari votează pe baza cenzului și prin excluderea alegăto­rilor indirecți, votanții de la țară vor rămînea într’un număr infim față de numărul sporit al celor de la oraș. Prăpastia va fi deci mult mai ar­dîncă și antagonismul și mai pro­nunțat. Și se mai miră liberalii că ne ri­dicăm împotriva unui proect atît de reacționar ?. I. N. I si­i eu 1P sG idisieanu -MMM­ Problema rurală. — Chestia evreească Am reprodus în numărul de erî părerea bătrînului democrat Petre Grădișteanu asupra reformei elec­torale. Iată acum ce ne-a spus d-sa în privința exproprierei: — însuși d. Costinescu, unul din fruntașii partidului care se numeș­te încă liberal, a recunoscut că tot ce s’a făcut prin legi în favoarea țăranilor n’a dat nici un rezultat și că opera trebue reîncepută d'a capo. Eu­ cred că sistemul d-lui Miile, de a nu da țăranilor cîte un petic de pămînt ci de a-i chema la muncă obșteasca este cel mai nimerit Îmi permit însă a-î aduce un tempera­ment. Sistemul acesta nu poate fi apli­cat acum, printr’o largă expropri­ere a proprietății, oricît ne-ar su­păra oligarhia. "Nu are­­ țara destui bani și ar treb­ui saf așteptăm mult ca să putem expropi­ta pe latifun­diari. Putem­ însă expropria de pe acum •— cum susține și d. Dimitro­­pol — acele persoane morale cari au proprietăți rurale, fără să țină seama că le-au dobîndit în contra dispozițiilor Constituției, care face din dreptul de proprietate un drept politic. Așa, se pot expropria­­ bunu­rile dobîndite de Creditul Rural, de societățile de asigurare etc. Cît pentru cultivarea acestor moșii de către obștiile țărănești, Casa Rurală ar trebui să nu mai fie supusă sistemului cointeresării ci să devie o instituție de stat. Ea ar trebui să dea țăranilor mijloa­cele de a lua în arendă moșii de la particulari, cari să nu mai fie ten­tați a lăsa pe țărani în ghiarele a­­rendașilor. Pentru a micșora numărul aren­dașilor ar ajunge o dispoziție în lege obligînd pe arendaș să plăteas­că fiscului în proporție cu arenda o taxă însemnată. Proprietarii ar fi siliți atunci să arendeze la obștii, primind de la Casa Rurală, pentru arenda obștea, scrisuri de ale ei cari, de­sigur ar găsi plasament al pari dacă nu peste valoarea nomi­nală. Aceasta ar fi o nouă ediție a bo­nurilor rurale. Cînd Cogălniceanu a voit să îm­proprietărească pe țărani și să plă­tească despăgubiri proprietarilor n’a pregetat să emită bonuri rurale cari atunci nu se vindea și decit cu 80—85 suta. Aceste bonuri nu e­­rau decît polite emise de stat pe socoteala țăranilor. Statul nu a pier­dut nimic din aceste operațiuni. Sistemul Casei Rurale instituție de stat a fost susținut cu tărie de d. Dimitrie Sturdza și cred că nu mă înșel­a afirmînd că această idee i-a fost sugerată de rege, dar a predominat sistemul păcătos al co­interesăr, care aduce, cîștiguri grase celor ce se închină cutăruî, sau­ cutărul partid. Nu cred necesar să mai revin a­­supra diferitelor dispoziții prin cari legiuitorul ar putea să împiedi­ce pe viitor crearea unor noui lati­fundii, ca de pildă interzicerea cetă­țenilor urbani de a dobîndi terenuri rurale prin donațiune sau­ succesiu­ne, și altele de asemenea natură pe cari, le-a propus vechiul meu amic Const. Mille, măsuri pe cari le a­­dopt și eu. • * * * — Să-mi dai voe acum — conti­nuă d. Grădișteanu — să-mi spun părerea și asupra unei a treia ches­tiuni la ordinea zilei : e vorba de drepturile cetățenești cari ar tre­bui recunoscute israeliți­lor pămîn­­teni. Era un timp cînd evreii, chiar născuți în țară, nu voiau să știe de­cît de profitul bănesc pe care pu­teau să-l realizeze din speculațiune, sentimentul iubirei către țară fiin­­du-le necunoscut. Azi, după ce cu atîta avînt au ve­nit toți să ia parte la campania de peste Dunăre, nu văd cum s’ar re­fuza încetățenirea unor oameni cari au fost gata să-și verse sîngele pentru susținerea drepturilor națio­nale. Ei au dovedit că au­ azi sen­timentul patriotic și prin urmare nu-i mai putem alunga. Eu cred că se impune o recunoaș­tere în bloc a tuturor israeliților născuți în țară cari au luat parte la războiu, și această încetățenire să fie dată și copiilor și părinților lor. Nu mă aștept ca toate aceste idei ale mele să fie admise și tranforma­­te în legi, dar îmi pare bine că ele vor putea servi altora cari vor veni după noi“. Rep. Nlu răzbunare, ci dreptate Ceia ce am prevăzut se îndepli­nește. Justiția militară—înconjurată de sentința­ Casației în procesul ad­vocatului Netter Comarnescu — ur­mărește cu o ură, sălbatecă pe toți aceia, cari desbrăcînd haina soldă­țească, au crezut ,că e de datoria lor, și așa era — să arate relele de care suferă armata și sălbătăciile făp­tuite în ultima campanie. Intre atitudinea Casației și între aceia a ofițerilor persecutori este o mare afinitate. Și prezidentul înaltei Curții și a­­ceștia din urmă urmăreau o răsbu­­nare împotriva gazetarilor. Chestia tramvaelor deoparte, și darea în vi­leag a tot ce este putregai și ticălos în armată iată leit motivele urei, d-lui Bagdat și a militarilor. Răzbunare.­ Răzbunare cu orice preț împotriva tuturor acelora cari au căutat să arate relele de cari su­feră magistratura și armata. Dar aceia care voiau răzbunare nu și-au dat seama că prin atitudinea lor se sapă însăși temelia statului. In pornirea lor, militarii au fost așa de orbiți de patima răzbunărei, in­cît n’au știut sa salveze nici mă­car aparențele. Așa se explică ava­lanșa de ordine de arestări și dări în judecata împotriva acelora cari n’au făcut de­cît literatură, scriindu­­și impresiile de pe vremea mobili­­zărei. N’am dreptul după­ legile ostășești să scrii ceva de armată la „gaze­­turi“ iată lozinca militarului moș­­tec­ist pe care poate unii îl credeau de mult mort, care însă, stăpînește acum de fapt oștirea și cere velei­tăți de, a stăpîni și țara. Dar cui să mă plîng de nedreptă­țile din armată, ar fi întrebarea fi­rească la auzul lozincei de mai sus. — Șefilor tăi. — Dar dacă n’am încredere în el? — Atunci regelui ! Ați auzit ! Am dreptul să mă plîng regelui. Așa a făcut un tînăr advocat din Galați, d. Calavri. A­­cesta, printr’o suplică adresată su­veranului, arată cît a avut de îndu­rat—el a făcut mobilizarea ca plu­tonier—de la un sublocotenent anu­me Kun (de origină maghiară, la care deci se explică pînă la un punct apucăturile hunice). Regele ,primind plângerea advo­catului Calavri—care spunea că nu­mitul sublocotenent ori de cîte ori era în stare de „ebrietate“ și asta se repeta foarte des, devenea cu drept cuvînt un fel de biciu a lui Atila— a ordonat o anchetă. Rezultatul știiî care e ? Ofițerii însărcinați cu ancheta au opinat ca numitul advocat să fie dat judeca­tei pentru insulta superiorului , iar pe acesta, fiindcă a declarat pe „pa­­rolă de onoare“ că tot ce a spus d. Calavri este inexact, trebue crezut, deci lăsat în pace. Păcat că n’au o­­pinat pentru avansarea lui la gradul de colonel și încredințarea unui re­giment cu numărul 40 bis. Cît e de adevărat că corb la corb nu-și scoate ochii! Și așa fiind, este de admis că justiția militară—com­pusă și ea din ofițeri ca și cei ata­cați pentru diferite fapte de cari s’au făcut vinovați—să judece pe aceia care au denunțat aceste fapte ? E­­vident că nu. Ar însemna ca cineva să fie judecător și parte în proces, ceia ce nu se poate concepe. Iată de ce credem că toți aceia cari sunt urmăriți de justiția mili­tară pentru că au scris sau vorbit despre armata și ofițerime să nu fie judecați de militari. Delictele de presă se judecă de Curtea cu juri, spune Constituția. Ar fi să derogăm de la pactul nos­tru fundamental In prima linie și ’n a doua să lăsăm în ghiarele răsbu­­nărei ofițerilor pe toți aceia care au făcut operă de­ adevărați patrioți denumtind păcatele­­ armatei. Și să nu zică fariseii cu chipiu că­ noi am atacat armata. Nu ! E o ins­tituție a cărei necesitate o recunoa­ștem­­ mai mult chiar, am­ spus că avintului bravilor noștri ostași da­­torim frumoasa izbîndă de pe urma cărei Romînia iese mărită, dar nu este mai puțin adevărat că armata este tara, că în sînul acestei institu­­ tiî este o cangrenă, care trebuie să-i iată tocma, pentru ca Constituția, sa­ nu moară. 6. Metaxa­ foro M Adeverim Exproprierea d lui Paul G­recean a Foaia al-lui Virgil Arion relevând strigătul de alarmă al d-lui Paul Greceanu că se va distruge... fami­lia prin expropriere, conchide ast­fel : „D. Paul Greceanu are o unică și statornică proprietate : aceea de a spune prostii. Nu s’ar putea expro­­pia pentru cauză de utilitate pu­blică Ra da. Dar aceasta după reorga­nizarea partidului conservator pe baza unui program pentru suprima­­­rea proștilor. Condiții Unii locuitori din teritoriul ane­xat tot întreabă ce trebue să facă pentru a deveni cetățeni romîni. Să obție fiecare o slujbă și atunci vor fi cu adevărat cetățeni rom­îni. Fără de asta, vor fi cel mult îmi­­­tațți de cetățeni romîni. Ce este la sate „Ce este la sate" vrea să arate „Conservatorul“. Toată lumea știe „ce este la sate“, Mizerie multă I!­­ Rigoletto ! Goni canalie Un apel. La lucru ! Acum, cînd toate lipsurile și ne­ajunsurile ivite in armată, în tim­pul campaniei din Bulgaria, s’au­ dat la iveală, de unii în chip păti­maș, de alții în chip liniștit și dez­interesat, judecata rece impune în­dreptarea tuturora. Nimeni, în ța­ră, credem, că nu va fi contra a­­cestui lucru. Datoria tuturora, ma­re și mic, est­e, de a cere și de a­ stărui împlinirea lipsurilor în ar­mată. Patriotic și cinstit este a se lucra în acest sens. S’a văzut, că, în armată sunt a­­tâtea de îndreptat și de împlinit, căi cu cîrpeli și improvizații nu mer­ge. Deci, la­ lucru ’i zicem tuturora. Miniștri, ofițeri generali și supe­riori, oameni politici, cetățeni, cu toții trebue să se aștearnă la lu­cru. Fiecare în sfera sa de acțiune, largă sau mică, are îndatorirea pa­triotică de a stărui și cere întru îndreptrea celor observate în tim­pul campaniei. Toate elementele capabile de a da și de a produce o cît de mică energie în țara aceasta, să fie che­mate ca să contribue la renașterea armatei noastre. Lipsuri și defecte au fost, în ar­mată, constatate și oficial, și nici nu se putea fără lipsuri și defecte la o armată tînără și în­­ formațiune ca a noastră. Nimeni nu poate avea pretensi­­­unea ca totul să meargă perfect,­ teoretic, sistematic, ca in carte,­ cînd armata noastră nu are nici ve­­chimea, nici solicitudinea care este în armata germană, bunăoară. La noi, cînd multe servicii și u­­­nități au fost neglijate, la noi, cincii a mers pe cîrpeala, multă vreme și Viata literară și artistici Marii, scriitori și Biil Baganii­tanști Georg Brandes opt si să intre în Rusia.—Vladimir Koro­­­­lenko intervine în procesul de omor ritual sentimentele sale tenace, ura ne­împăcată ce poartă acelora cari, în studii obiective, străini de orice mobiluri pătimașe, a fi dezvăluit marele conglomerat de rele ce co­vârșește bietul popor rusesc. Acela care trebuia să cunoască acum în urmă îndârjirea veninoasă a zbiri­lor potentați din sfînta Rusie este celebrul critic danez Georg Bran­des, întemeietorul criticei științifice trebuia să țină niște conferințe la Petersburg, Varșovia și Messing­­fors, dar cînd s’a prezintat la con­sulatul rusesc din Copenhaga ca să i se vizeze pașaportul, i s’a răs­puns că intrarea sa în Rusia este oprită. Motivul invocat de consul n’a avut nimic interesant , i s’a spus că i se refuză intrarea fiindcă e evreii — în adevăr, Georg Bran­des se numește în realitate Morris Cohen , de aceea, acest motiv n’a GEORG BRANDES partit de­­loc convingător guvernu­ Huliganismul oficial a avut pri­­mul danez, din care face parte și un l­rbd să vădească zilele acestea­re-­socială a imperiului moscovit n’a frate al marelui critic, și el a făcut demersuri pe lângă guvernul ru­sesc ca să obțină revocarea inter­dicției. Cu acest prilej, ministrul de ex­terne al Rusiei a dat nota justă a sufletului huliganic, care fierbe în orice oligarh­ rus , nu pentru că e evreu nu poate intra Georg Bran­des în Rusia, ci pentru că nutrește sentimente rusosfobe. De ar fi fost numai evreii și ar fi tămîiat țaris­mul, întinzînd peste putregaiul so­cial al Rusiei pîntra frumos colora­tă a laudelor și minciuunei, Georg Brandes nu numai că ar fi putut trece în voie granița­­ rusească, ci poate chiar i s’ar fi făcut, o primire aleasă, cum se cuvine acestui gran­dios estetician. Georg Brandes nu va ține, deci, conferințele sale în Rusia , dar nu dînsul va pierde ce­va cu aceasta și nu o asemenea împrejurare îi va modifica în mai rău­ părerile sa­le hotărîte asupra reacționarismu­lui brutal al paturilor sus puse ale Rusiei. Le cunoaște de mult și le-a descris în mod magistral în studiile sale critice asupra scriitorilor ruși. Știe că ele nu s’au schimbat, că nu s’a produs încă aceea uriașă zgu­duire internă, care va trebui să răstoarne regimul despotic și ab­solutist de astăzi, că evoluția în­ceată de primenire care își urmea­ză calea sigură în viața politică și ajuns încă la resortul suprem, ca­re va zdruncina ordinea stabilită de acuma pentru a statornici un nou echilibru, pe­ baze constituțio­nale și democratice. Guvernul rusesc nu e sincer, se înțelege, cînd învinuește pe Georg Brandes­­ de rusofobie. Celebrul cri­tic danez nu e nici rusofob, nici rusofil,­­e un observator impartial, radical și pozitivist al tuturor ma­nifestărilor sociale internationale și un analitic al lor, fin pătrunză­tor, obiectiv. Cînd s’a ocupat de Rusia, a făcut critică literară, dar cu metodă științifică, cercetînd mediul care a creat pe scriitorii ruși și opera lor, explicînd condi­țiile sociale, filozofice și religioase cari au putut da Rusiei, bunăoară, pe Tolstoi și pe Dostoievski. Acea­stă analiză, trecută printr’um spirit științific și cosmopolit, trebuia în mod fatal să descopere toate răni­le de care sufere Rusia neguroasă și autocrată și aceasta nu e operă de rusofobie. Tocmai această finețe de analiză și seriozitate în cercetări, fac din Georg Brandes cel mai de seamă critic contimporan. Guvernul ru­sesc putea să o știe, dar huliganiz­­mu­l său înrădăcinat îl face orb și nebun.­ ­ Gestul inchizitorilor ruși lămu­rește toată turbarea lor împotriva spiritelor curagioase și libere, cari constată cangrena ce otrăvește și descompune viața națională ru­sească sau cari luptă din răsputeri să purifice atmosfera ciumată a imperiului. Totuși, furia lor, deși e sprijinită cu cnutul, teroarea și ocna siberiana, nu are nici un efect asupra luptătorilor eroici, cari au ca ideal regenerarea poporului ru­sesc, schimbarea moravurilor me­dievale cari sugrumă toată Rusia. O împrejurare nouă adeverește încă odată aceasta. In acest mo­ment în Rusia sunt răsculate pati­mile josnice ale antisemitismului prin înscenarea unui proces de omor ritual. Ca întotdeauna, gu­vernul, sinodul, clasa reacționară a marilor proprietari-moșieri, cau­tă să rătăcească massele pe căile sucite ale unei legende copilărești, pentru ca la adăpostul acestei di­versiuni să scape de răspunderile grave ale­ samavolniciilor și abu­zurilor ce săvîrșesc pe spinarea poporului. Dar democrația ruseas­că, în oamenii ei de frunte, intelec­tuali de toate categoriile, nu înțe­lege să se dea învinsă în mina re­­acțiunea și ea umple Rusia și în­treaga lun­e de clamoarea protes­tărilor ei vehemente împotriva procesului Beilis. Și iată ca pe scena luptelor, apa­re o figură măreață a Rusiei, scrii­torul actual al ei cel mai mare, cel mai curagios și nobil, E Vladimir Korolenko. Acesta a scris preșe­dintelui tribunalului din Kiev că vrea să vină să ia apărarea lui Beilis. El vrea să încerce ca să smulgă justiției țariste un nevino­vat, să înlăture dezlănțuirea unor noui pogromuri, cari vor fi urma­rea inevitabilă a condamnarea lui Beilic căci sentința condamnatoare va fi semnalul dat de guvern că e momentul ca evreii să fie masa­crați în toată voia. Korolenko cerea prin cu­vintul său simplu și inimos să dezmeticească pe jurați, să le arate toată grozăvia ce se pregătește.­ să spulbere din fața lor praful unei legende absur­de care îi orbește. Korolenko se ri­dică din nou în rolul sau de ocroti­tor al cugetării libere, al naționali­tăților asuprite din Rusia, căci el nu e numai un mare literat, ci și un mare luptător, care își consacră toată energia, ca și Tolstoi, în a combate nedreptățile sociale din Rusia, sub diferitele forme în cari se vădesc ele, și și-a paralizat pe cît posibil efectul lor dezastruos. & * * Cît de superbi, de grandioși sînt acești eroi ai Rusiei, cari cu con­deiul,­­cu­ cuvintul și cu fapta sfidea­ză omnipotenta țaristă, îndură toa­te prigonirile ei, pentru ca să faca să lucească în popor facla civili-• 8eu.'."" VLADO/.ÎR KQEOLE&KO­­zatiei și propresului social și tic ! CERE­T ! „Revista Modei1*

Next