Adevěrul, iunie 1915 (Anul 28, nr. 10136-10164)

1915-06-11 / nr. 10146

6 Bani Exemplarul anii XXviiMea No lOHo FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Str. Karageorgeviei, No. 9 Et. I,«Telafon 9 BIROURILE ZIARULUI» No. II, Bucureşti Strada­ Sărindar No. II «♦» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi* «!♦» re Palatul şi lacheii lui De cînd Ferdinand al Romî­­niiei s’a url­at pe tron, aproape l 'am. lăsat în’pace. Şi de ce l’am fi atacat, cînd îl­­credeam inofen­siv şi gata —­ de nevoie dacă nu; de voie — să se pună în capul ar­matelor noastre, pentru a trece Carpaţiî ? De aceea toată lupta noastră s’a­ îndreptat împotriva guvernului şi în special a d-luî Ion Brătianu, care are cuvântul hotărî­tor, şi în guvernul şi în partidul liberal. • • • r Cu toate acestea se pare că ne-am înşelat. Şi aceasta o spune bunul simţ popular. El este sim­plist în judecata lui, dar tocmai de aceea poate că părerea lui re­prezintă realitatea. Ori acest bun simţ popular, cari îşi dă seama de­­atotputernicia Coroa­nei, faţă de partidele politice, raţionează astfel: —Pr­iviţi ati­tudinea­­Mor Brătianu şi Mar­ghiloman. Şi aşii ştiu­ că la noi în ţară poţi sa devii şi să însemnezi ceva, numai prin Palat. Ori dacă atît d. Brătianu­ cit şi d. Mar­ghiloman sînt în potriva intră­­rei în acţiune, dacă unul se ser­­veşte, pentru a adormi şi înşela ţara, de amînări şi pretexte, dacă celălalt se declară partizan al politicei nemţeşti, este ca amîn­­ăloi se călăuzesc după­­sentimen­tele Palatului. Regele nu vrea să ducă războiul contra Austro- Ungariei şi deci contra Germani­ei, contra Hohenzollernului de pe tronul german. Brătianu, şef al partidului liberal şi şef al gu­vernului, îl poate servi de minu­ne. Tot astfel pînă mai era era şi d. Al. Marghiloman. D-nii N. Fi­­lipescu şi Take Ionescu pot fi ig­noraţi , deşi astăzi decapitarea d-lui Marghiloman a cam încur­cat iţele planului infernal al Pa­latului regal. Aşa cugetă şi simte poporul, opiniunea publică şi mărturisim că începem să credem că drepta­tea este în partea aceasta,­­că noi am fost­ cu toţii nişte naivi, naivi cînd am crezut pe Fer­dinand inofensiv, naivi cînd am dat crezare lui Brătianu, care a minţit şi păcălit pe toată lumea, naivi cînd n’am descoperit pla­nul şi înţelegerea între rege şi cei doi trădători de ţară şi de neam. De altfel — ceea ce ne părea inexplicabil, ceea ce părea o e­­nigmă, devine, limpede ca­ lumi­na zilei, cînd descoperim în re­ge şi în voinţa lui de suveran al ţărei nemţeşti, cu delegaţie pen­tru Romînia — descoperim în el izvorul tu­turor încurcăturilor şi al tuturor ticăloşiilor în cari ne zbatem, de aproape un an de zile. Ba chiar trebue să recunoa­ştem­, că în îndeplinirea aces­tui rol de delegat al împărăţiei germane pe tronul r­omânesc, re­gele Ferdinand a dat dovadă de oare-care dibăcie, de­oarece ni­meni aproape, afară de d. Costa- Foru, nu i-a descoprit jocul — şi că dacă astăzi putem vedea lim­pede, a fost nevoe ca opiniunea publică,să ne deschidă ochii şi să ne arate cu degetul pe cel vi­novat şi pe lacheii lui. Ne-am deşteptat, recunoaştem, cam tîrziu, dar totuşi la­ vreme, pentru a nu lăsa să se îndepli­nească planul celor trei trădă­tori. Odată planul descoperit, toate lucrurile se explică, toate enigmele au înţelesul lor şi —da­că este vorba să lovim, de ce a­m începe cu lacheii şi nu am lovi în stăpînul lor ! Const. Hille Declaraţiile d-nului N. Filipescu­ ­**­Manifestaţia de la clubul conservator­ ­Statutele clubului conservator central prevăd că şeful partidului nu poate fi în acelaşi timp şi preşe­dinte al clubului. Spre a se aplica această, dispozi­­ţiune a statutului, adunarea genera­lă a clubului conservator a proce­dat er­, după propunerea d-luî Ioan­­Lahovary, la aclamarea d-lui Nicu Filipescu ca preşedinte al clubului central. S-a îndeplinit deci şi această ulti­mă formalitate care consacră noua situaţiime din vechiul partid con­servator. Cu această ocaziune fruntaşii conservatori cari au determinat în­lăturarea d-lui Marghiloman de la şefie, au avut marea satisfacţiune de a constata că organizaţiimea vie a conservatorilor din Capitală a ră­mas la matcă şi că în jurul diziden­ţei junimiste se află numai elemen­tele scul­se de d. Marghiloman din toate grupările politice, elemente în mare parte interesate şi ori­cînd gata să treacă la adversari pentru o situaţie mai burtă. D. Filipescu luînd efectiva condu­cere a clubului central ne putem aştepta că va proceda repede la o prefacere imediată a organizaţi­ei din Capitala şi la restabilirea ordi­nă in partid, căci mai sunt elemen­te marginlomaniste cari încearcă în­­lăuntrul organization să producă confuziune. In afară de această chestiune in­ternă s'a maî discutat ori, in adu­narea generală a clubului conserva­tor, şi chestiunea externă. B-nii Lahovary şi Filipescu au­ făcut importante declaraţiuni. . Noul şef al conservatorilor a afir­mat în mod categoric că d. Marghi­loman nui mai putea fi şef al con-­ servatorilor fiindcă atitudinea d-sale nu era conformă nici cu vederile partidului şi nici cu idealul romî­­nesc şi „ceea ce susţine pe un şef de partid e puterea morală, ,e dra­gostea, încrederea, unitatea de ve­deri cu partidul, e ca inima şefului să bată la unison cu cei ce te-au ridicat şi te-au cinstit cu încrederea lor". Cuvintele acestea ale noului şef •iui fost ori semnificativ aplaudate •le adunarea conservatoare. [). Lahovary a terminat cuvinta­­rea­ sa spunind că „astăzi suntem toti intr’un cuget pentru intrarea în ficţiune a Romîniei, căci ar fi o ne­norocire să nu sune,ceasul intră­­reî ! L­. Filipescu vorbind de politica zicnicală a declarat că menţinerea acestei politici s'ar traduce prin o catastrofă internă şi externă, căci imensa majoritate a ţărei e pentru­­acţiune şi aşteptarea nu mai are ni­ci un rost. In privinţa tratativelor diploma­tice d. Filipescu a criticat faptul că tiu s’d aranjat cu sirbit chestia Ba­natului cînd Dardanelele erau des­chise? Şi Serbia nu deţinea asupra noastră linia de comunicaţie cu Eu­ropa, că înainte de intrarea în ac­ţiune a Italiei am fi tratat mai uşor d­e aliaţii, iar dacă ruşii nu sufereau înfrîngerile din Galiţia s’ar fi putut trece şi peste noi ! ‘ D. Filipescu a accentuat că parti­dul conservator nu cere de­cit­ rea­lizarea angajamentelor ce s'au­ luat faţă de Europa întreagă încă în De­cembrie, angajamente pe cari azi le reneagă. " In afară de aceste declaraţiuni, a ■căror importanţă nu va scăpa ni­mănui, d. Filipescu a mărturisit că a fost amăgit, înşelat şi că d-sa, per­sonal, va ispăşi greşala că înşelat fiind a înşelat şi d-sa, va plăti vina neiertată de-a fi un amăgitor. Dacă guvernul tot mai aşteaptă şi tot mai crede că ceasul intrăreî în acţiune n’a sosit, a sosit insă cea­sul răfuielei cu acei cari au­ făptuit neiertata greşală de a fiu pregăti la vreme toate aranjamentele diploma­tice spre a putea executa în mod real și la ceasul nimerit angajamen­tele solemne ce le-am luat. 11 ■—B alflUM—1,1' A. B. Contre gazelor asfixiante Soldat german prevăzut cu o mască pentru a fi apărat contra ga­zelor asfixiante de cari se servesc acum germanii contra francezilor. Sa afirmăm voinţa, naţională! Bou­ă grele învinuiri sînt pe cale să necinstească numele Romîniei: Ro­­mînii­ din Ardeal şi Bucovina ne acută că prin în­tir trier ca ce punem de a tre­ce Garpăţii, înlesnim ungurilor şi aus­­tr­iacii or să-i secere pe un cap şi pier­dem tri­bu­ţii putinţa de a■ ne îndeplini menirea ist dii­că in ceasul acesta ce nu se va mai întoarce nici peste o sută, de ani. Puterile­­Impotrit­ei înţelegeri, cari sînt gata a ne da garanţii în ce priveşte recunoaşterea drepturilor ce vom cîştiga, cu arma în mină, încep şi ele a se îndoi de cuvîntul, de vredni­cia şi puterile Romîniei. Mai mari primejdii decit deznădej­dea fraţilor subjugaţi şi îndoiala fr­eci­or pe cari legăturile de rasă şi idealul comun i-au arătat naţiunei ro­mâne ca singurii prieteni şi aliaţi po­sibili — mai mari primejdii nu pot a­­meninţa viitorul Romîniei şi al romî­­nilor de pretutindeni ! Răspunderea primejdiilor acestora o poartă guvernul de azi. De ea tre­­bue să se scuture întreg poporul ro­mân. Prin purtatul cu vorba, prin făgă­­duelî şi amînări continue, zece luni de zile fie îngăduială au­ trecut. Italia a luat armele alăturea de Tripla înţe­legere şi Romînia, care ar putea deci­­fie sorţii în Balcani, întăreşte, graţie politicei guvernului, impresia că ar putea să piardă ceasul chemărei sale, să-şi­ calce nu numai cuvîntul, ci şi o­­­­noarea naţională. Baţi-vă bine seamă, cetăţeni ai Ca­pitalei, de pericolul acestei situaţiuni şi alăturea de toţi romînii de peste hotare aflători în Bucureşti, adunaţi­­vă Duminică 14 Iunie, orele 4 p. m. în Arenele Romane din Parcul Carol de la Filaret, într'o adunare din acelea cari să vă amintească adunările stră­bunilor voştri d­in Bla­j şi din cîmpia Filaretuluî. Coboa­re-se în sufletele voastre sfin­ţenia şi mîntuirea ceasului de azi, ca să găsiţi într’însele toată tăria cu care trebue să afirmaţi voinţa nestrămu­tată a poporului român de a-şî libera fraţii de sub jugul austro-maghiar şi de a da prin acest războiu de liberare, mina de ajutor pe care datori sintem­ s’o dăm Europei, spre a putea păşi la noua ei a­şezare» „adevărul» Manoperile dela Sofia De mult ni s’a semnalat că la So­fia agenţiile austro-germane insta­late acolo de la începutul războiu­lui — fără să fi avut îndrăzneala însă de a crea şi foi dirijate de le­gaţiile respective! — se dedau la tot soiul de manopere spre a a­­credita în lumea politică bulgară că Romînia va merge cu austro-ger­­manii. „Epoca“ de erî, află pe cale parti­culară din Sofia, că legaţiile austro­­germane de acolo asigură că se ur­mează, între guvernul român şi gu­vernele celor două împărăţii cen­trale, negocieri pentru ca Romînia să intre în război alături de Aus­tria şi de Germania. In schimbul intervenţiei sale, s’ar da Romîniei o parte din Bucovina, o rectificare de graniţă spre Tran­silvania, Basarabia afară de o par­te din nordul acestei provincii, re­giunea frotinuluî, care ar compen­sa, pentru Austria, sacrificiul care l’ar face dînd sudul Bucovinei. In afară de aceasta s’ar acorda autonomia Transilvaniei. Miniştrii Austriei şi Germaniei a­­sigură, pe faţă, în cercurile politice din localitate, că în privinţa aceas­ta, acordul este aproape complect­­ şi că ar fi vorba numai de a se da cabinetului din Bucureşti mijlocul şi timpul necesar de a pregăti opi­nia publică pentru intrarea în acţi­une a României, alături de puterile centrale. Agenţii austro-germani, cari mi­şună aci ca şi la Bucureşti, întăresc aceste afirmări şi se silesc să le dea cea mai întinsă­­difuziune în public, pregătind astfel opinia pu­blică bulgară in sensul unei politice similare. Cum că tergiversările şi laşita­tea guvernului Brătianu înlesnesc legaţiilor austro-germane din So­fia asemenea manopere, cum în­lesnesc aceloraşi legaţii din Bucu­reşti înscenarea de manifestatione neutraiiste, aceasta e evident. Dar nu credem că cercurile politice din Sofia să aibă așa de pufine mij­loace de a se informa asupra ade­­văratei situatiuni din Romînia. Acei cari s’au rostit în Romiînia pentru o cooperare cu austro-ger­­maniî erau de mai înainte scoși din viata politică a ţăreî, iar acei cari au fost bănuiţi că vor să pîn­­dească vreun moment spre a mai face o încercare în acest sens, au fost înlăturaţi de la conducerea partidului conservator, aşa fel ca să nu mai încapă îndoială asupra politicei externe a acestui partid. Dar a se crede, chiar în afară de limpezirea situafmnei în sînul par­tidelor, că se mai poate constrînge naţiunea romina la o politică ală­turea de duşmanii istorici ai des­tinelor ei, aceasta este o aberatiu­­une. A«1«* ♦©Adeverim ©♦ Demisie­ . D. Jorj Diamandy s’a retras din „Acţiunea Naţională­“. Artiştii Teatrului Naţional speră că astfel d-sa se va putea ocupa pu­ţin şi de conducerea instituţiei de la care nu s’a retras. • 12 întrebări •D. Virgilică Ghinion cere d-lui Fi­lipescu răspuns la 12 întrebări. Iată un om care a şi uitat răspun­sul pe care Va încasat­ la una din în­trunirile comitetului conservator I­litioletto Dardanelele ! La băi! AMIRALUL USEDOM-PASCHA Comandantul german al apărării Dardanelelor și unul din organiza­torii acestei apărări. te. bunul nostru sin­cron ne-a luat o piatră de pe inimă. La o întrebare a d-lui lacob Negruţi, dacă poate pleca in străinătate să-şi caute de sănătate, regele ar fi răspuns — Pleacă liniştit. Ei ! Bine că, în sfîrşit, am auzit şi­ această deslegare augustă. Era o situaţie imposibilă, absolut imposi­bilă. Bine, „războiu“ „ideal naţio­nal", „fraţi". „Transilvania", sunt bune ele, dar merg pînă la un timp. Pe urmă încep să te plictisească. Omul mai are şi alte griji, mai are şi alte nevoi, şi, mai cu seamă, sunt si plăceri pe cari trebue să şi le sa­tisfacă şi nu cu „războiu" şi „Tran­silvanie", o să şi le împlinească. De pildă, viligiatura. Pentru po­pulaţia noastră, în deosebi pentru clasele mai de sus, viligiatura e un factor care contează enorm de mult,­­ şi de care nu înţelege să se dispen­­­­seze nici în vreme de războiu mon­dial ! Pînă acum, deşi suntem în 10 iu­nie, s'a discutat prea­ puţin de băî şi prea mult de­ Ardeal şi de neno­rociţii cari mor, cu miile, dincolo, peste munţi. Ajunge ! A se mai slăbi ! Toate au­ vremea tot şi toate trei. Inie să aibă un sfârşit. Am intrat d’a binelea inovată şi acest sufocant anotimp se ştie­ că nu pune decit o singură întrebare, categorică : un­de mergem? !). Marghiloman aprig viligiaturist, şi-a pus această între­bare dela priitele raze de soare mai arzătoare şi suprema sa ambiţiune, politică ar fi s’o vadă şi pe buzele întregeî ţări Hai, dar, să-i facem plăcere şi să ne întrebăm cu toţii : încotro o pornim, fiindcă putem s’o pornim, nu va fi nimic, ne asigură de aceas­ta factorul responsabil cel mai com­­petinte. Incotro, deci ? Problemă grea, fiindcă foarte multe localităţi celebre balneare şi climaterice strei­ne sunt azi ruine triste, cu plajele îmbibate de singe. Să fim deci mai modeşti .*­­de plecat trebue să plecăm—acesta e un punct cîştigat—dar să plecăm în localităţile din ţară, sau­­ ce-ar fi?— hai să trecem... Carnaţii, să ne sta­bilim la Braşov ,sau vii împrejur­­asmul frenetic“. . .­­. De altfel, Pernerstorfer se declară nule Sibiului. Ideea e foarte nimeri­tă şi pe deasupra e şi patriotică. Ia închipuiţi-vă ce splendid, ce măreţ ar fi, ca ungurii şi femeile românilor de dincolo, să vadă nă­vălind în locul vi­nat­orilor noştri, familii întregi, cu valize, geamanta­ne şi cărucioare cu copii ! Ah, ce vis, cu adevărat visul lui Mihai Bravul ! Maximii» Mentalitate germană Pernerstorfer, vice-preşedin­tele socialist al Camerei austria­ce, este una din figurile cele mai distinse ale socializmului austro-german. Este şi un om foarte simpatic, dacă-l jude­căm după activitatea unei vieţi în­tregi, iar nu după manifestările lui de acum. . . Am mai a­vut­ prilejul să-l cităm. O vom face şi azi. In revista burgheză „März’­ dela, 12 Iunie. Pernerstorfer publică un arti­col care începe cu această constatare senzaţională: „Germania este o ţară a păcii, cum cu greu s’ar mai găsi alta; aceasta, a dovedit-o ea de repe­­ţite ori în ultimele decenii“. Neade­vărul este evident. Dacă autorul e de­­bună credinţă, atunci de­sigur a pierdut orice putinţă de obiectivitat Acum, să vedeţi ce urmează: Per­nerstorfer constată cu deliciu unita­tea desăvîrşită a poporului german, nu numai a­­supuşilor lui Wilhelm, dar a tuturor germanilor, de oriunde. Cum rămîne însă­­cu­ minoritatea­­so­cialistă, care — fie şi cam tîrziu­ — şi-a venit în fire? „Puţinele sunete stridente cari au vrut să turbure u­­nitatea, au fost înăbuşite de entuzi­înciintat de uriaşa pregătire militară a Germaniei, ceea ce înseamnă că re­­gretă întreaga acţiune a socialiştilor contra înarmărilor. (Notă: ci­că ăsta nu’î faliment în toată regula ! !) Autorul se­­declară­­contra „păcii cu orice preţ“. El vrea o pace rodnică, adică nu înfrîngerea, ci zdrobirea ad­versarilor. In sfîrşit,, —- aţi crede-o ? — Per­nerstorfer e îneîntat de nimicirea Belgiei. El zice, asupra declaraţiei luî Beth­­mann-Hollweg, că a fost silit să­ calce neutralitatea Belgiei, duşmanii­­s’afi aruncat cu voluptate; poporul ger­man, în întregimea lui, nu i-a făcut nici un reproş,­­căci şi-a zis ca în lup­ta de existenţă a Germaniei, neutrali­tatea Belgiei nu joacă nici un rol’’. Evident, tot ce „nu joacă rol“ pen­tru interesele Germaniei, trebue şters de pe faţa pămîntuluî! Şi declaraţia lui Bethmann nu este numai tolerabilă; ca constituir­­, mîndria germanismului! De­sigur, mergem din surpriză în surpriză. Dar să cităm textual, căci­­altfel nimeni nu-şi va închipui cu ce poate să se mîndrească unul din­tre cei mai de seamă socialişti ger­mani: : „După părerea mea, s'a sco­s prea pu­ţin­ în relief «St, de mult Bethmann- Hollweg, cu declaraţia, lui, a pus in. lumina cea mal clară onoarea Iul și •a poporului german1*. Să mal comentăm ?. * S« T* N­A­Z­B­I­Ţ­I­I „ACTE DE SET D. Marghiloman e în deplină fa­cultate a conştiinţei sale,­­organizea­ză cursele de la Hypodrom cu aceeaşi pasiune, primeşte la dejun pe ace­iaşi ,,fruntaşî” aî vieţei noastre publice — dar are o singură me­teahnă: V­eţî fi auzit de acel tip original care vorbea foarte lucid ore întregi, dar deodată se pipăia cu ambele mîini de posterior şi’ţi spunea: - Ştii Că am posteriorul de sticlă ?! Aşa şi d.­­ Marghiloman vorbeşte foarte lucid, dar din cînd in cînd se pipăie şi'ţî spune: — Ştii că eu sînt­­şeful partidului conservator?! Uite, fac şi „acte de şef”, dau comunicate că nu eu am convocat pe membrii clubului din Bucureşti”. In faţa unor asemenea manifes­tări îţi faci cruce şi zici: Doamne păzeşte ! pac. 1 Va mn . fese In BIBLIOTE UNIVERSITĂȚI IAȘI «joi 11 iunie 19 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii: a­finâtate preţul este IndoiL TELEFON: a . . I. « . No. 1410 • • - $3 12/40 CHESTIA ZILEI Obsesiunea războiului Intre doi ambalați .* —­ Inchipuește-țî ca. rușii sint colo si german nit ici....... — Păzea că te calcă tramvaiul asasin !! Din ţara celor necăjiţi de Prof. Virgilul Pop­escu­ Asigurat de un. negustor fruntaş neamţ din nordul Ardealului, că o să­­pot călători fără supărări, prin ţinuturile lor, m’am înzestrat cu un paşaport cu poză şi cu viza legathmei austriace din Bucureşti, cum şi cu o doză bună de curaj şi am pornit acum patru săptămînî la drum în tovărăşia acelui prieten de ocazie La Predeal chiar, la poliţia ungu­rească, un întreg interogatoriu : „Unde te duci? Cit stai? Te o­­preşti la Braşov? La ce hotel? etc., etc.“. Şi pe urmă m’am con­vins că..toate aceste întrebîjrî n’au­ fost numai de claca, căci unde m’am oprit eram dinainte dat în primire şi trebuia să mă prezint la politic pentru viza paşaportului. In­ tren gălăgie multă. Tocmai se declarase războiul Italiei şi să te ţii la „haszontalan, pimasz, disznó, kutya-nap“ (popor de ticăloşi,­­pă­cătoşi, porci, cîinî) şi toate celelal­te graţiosităţî ungureşti de „trădă­tori, perfizi“ etc., la adresa italiani­­lor. Astea m­i-au­, auzit urechile pe tot drumul, plus, ameninţările că „Ii învăţăm noi minte. Nu ne oprim pî­nă la Roma şi nu o să fim proşti, cum a fost Attila, car­e s’a oprit în faţa papei Leon ; îi trecem pe toţi prin foc şi sabie şi din toată Italia nu o să răpună decît o ruină, nii rău­ decit Belgia, etc., etc“. Un paşă ca­tolic gras, gros, burduhos şi cu trabucul în gură, a deschis acum vorba de romînî. Atîta le-a trebuit mustăcioşilor mei tovarăşi din com­partiment : „Să­­îndrăznească să se mişte, că o să Ie arătăm noi şi pu­­turoşilor de valahi ,(budos olah) şi o sa le luăm pofta de Ardeal !“ Eu stăm cu neamţul meu la un colţ — vorbeam nemţeşte cu el, — m­agya­­remberii mei se uitau cam chiondă­­rîş la noi, dar de o vreme încoace s’au cam obicinuit şi cu nemţii, cari vin să’şi facă mai ales în Csiksze­reda şi Földvar încărcările de măr­furi din vagoane romîneştî în va­goane nemţeşti — şi aşa am putut-o duce înainte, fără a fi provocaţi la vorbă. In fiecare gară erau cite un jan­darm­ doi cu penele lor trufaşe şi nişte jerpeliţi de soldaţi, bătrînî şi nepuţineioşi, cu bandă albă la bra­ţu­l sting, chipurile ca să se arate, că sînt destinaţi pentru paza gări­lor. In apropierea a două gări am văzut procesiuni cu sute şi sute de persoane, numai femei, copii şi moşnegi, cîntînd toţi, trişti şi abă­tuţi şi implorînd ajutorul lui „Jé­zus“ şi „Maria“. Ce contrast ■ între aceşti nenorociţi şi între îngîmfaţii şi bătăioşii noştri tovarăşi din tren ! ♦­­ * Am ajuns la oraşul de destinaţie. Aci am nimerit tocmai o zi de trrg şi am putut să mă conving singur de scumpetea extraordinară ce este în toate. Din vite, tot ce a fost maî bun pe fă gospodari s’a luat pentru trebuinţele armatei în schimbul u­­nor bonuri ce se vor plăti la SJ. Aş­teaptă, iar nerechiziţionate au rămas numai nişte vite jigărite şi năcăjite cari sînt aduse pentru vînzare în bîlciu, dar şi acestea cu nişte pre­ţuri exorbitante, de 4—5 ori cit se cerea şi se lua pentru ele pe vre­muri normale. Am fost la magazinul de consum organizat de autorităţile administrative sub conduceria pri­marului şi iată ce mi-a spus aces­ta : „După cum vezi cartofi avem Şi am­ avut m­ereu şi-i vhîdem tu­ri­ fileri, kilogramul; fasole încă avem şi nu se caută cită avem, căci­­ scumpă: 80 fileri kilogramul, ■—, încolo nu mai avem nimic.­­ Făină n’am avut la acest maga­zin niciodată, de cînd s’a pornit războiul, iar prin oraş se găseşte din cînd în cînd, adusă de contra­bandă şi de orice calitate o fi, se vinde cu 1.50—1.80 coroane kilo­gramul. Şi cu toti, şi autorităţi şi particulari, nici nu ne mai gindira cum e adusă, ci cînd ne vine cite un sac doi, se înţelege numai de peste graniţă, căci din ţară — Un­garia şi Ardeal — făina nu se vinde curată­,—«năvălim cu toţii şi ne so­cotim favorizaţi, cînd putem intra în posesia unui kilogram două de făină. : . , * Porumb am avut mai în iarnă, dar de trei luni încoace nu ne-au mai venit decit zilele acestea 3 va­goane de porumb trimise de guver­nul nostru unguresc. Şi cum afi so­sit în mai puţin de o zi a fost tot vîndut şi acum iar aşteptăm să gă­sim de undeva, cu orice sacrificii, vre­o 2—3 vagoane cel puţin, căci ne moare populaţia de foame. Tifo­sul a început să se întinză atît aici în oraş, cit mai ales pe la fatele dimprejur din cauza alimentaţiei proaste. Tot speram să căpătăm, şi noi, ceva din cele 30 vagoane fă­găduite de guvernul român proto­popului nostru pentru populaţia ro­­mînească din împrejurime şi plătite cu avans în Bucureşti la Băncile populare, de aproape trei luni de zile. Noi aici am fi prea mulţumiţi, dacă am căpăta pentru oraş două­­trei vagoane, căci odată ce toate satele dimprejur ,vor fi aprovizio­nate cu porumb, nu o să măi vină să ne ia din al nostru. Nu știm de ce tot întîrzie acel porumb să vie, căci vedem cum trece zilnic po­rumb din Romînia prin gara noas­­tră spre Germania. ♦ ♦ * Am mai vorbit cu un bătrîn ro­mân dintr’un sat ardelenesc de lin­gă hotarul Moldovei şi mi-a des­cris mizeria din cele cîteva sate a­­proape în întregime romîneştî de lingă hotar, în culorile cele maî ne­gre. Tifosul şi alte boale le seceră cu nemiluita copii şi femeile (căci bărbaţii’ mai toţi sînt duşi la răz­boiţi), mai ales că de negoe au cum­părat dela nişte netrebnici de sam­sari veniţi din Romînia mălată stricat, care fusese încins­ă şi apoi uscat şi pentru această otravă au plătit cite 8—9 coroane feldera, a­­dică cam 55—60 bani kilogramul de mălaiii. . . Cînd au auzit nenorociţii de ro­­mîni de prin bîlciu că un domn din Romînia e la slujba dela biserica romînească — s’a strîns o mulţime de bătrînî şi femei şi soldaţi romînî răniţi din cele două spitale din oraş. De piatră să fii şi nu se poate să nu te înduioşeze, cînd Iţi povestesc Citiţi continuarea în pa­gina a ll-a* D. VIRGIL POPESCU

Next