Adevěrul, ianuarie 1916 (Anul 29, nr. 10354-10377)
1916-01-15 / nr. 10361
5 Bani Exemplarul Anul XXIX-lea. No. 1036T FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate £ AROL SCHULDER A Comp. LAv IUrageorgevici, No. 8 Et. La Telefon */# BIROURILE ZIARULUI 3 No. 11, București Strada Sărindar No. 11 Vineri 15 ianuarie isi DIRECTOR POLITIC i CONST. MIU.E Abonamente cu premiu «N» an ......... Lei !*.««M* Ioni ................... J> • • . . n fi?-S raf Inni ............ n A Pentru strâinătafi* «rănit este indoiL TELEFON: Capitala. * . . «No. hi« „ . .... M 3473 Provincia . ... n f * Străinătatea ...» 1249 •14i» Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi «« • Agentul provocator Urechile agentului provocator din str. Mercur, au ieșit pe deplin la iveală. Guvernul este de astă dată acela care simte mai direct acțiunea infamă a acestui personagiu bolnav de setea de situațiuni politice, chiar și cu prețul dezastrului unui neam întreg. Toată lumea își aduce aminte cum, a doua zi după izgonirea sa din fruntea partidului conservator, politicianul acesta dezgustător, care după ce semnase declarațiunea de raliare a Romîniei la politica aliaților, s-a alăturat politicei contelui Tisza, a început să agite pe agrarieni inceresmt o agitațiune împotriva unor anumiți membri ai guvernului pe carei acuza că sunt ruina țărei și a agricultorilor, deoarece au oprit exportul, spre a favoriza pe aliați. Azi, acelaș ticălos politician, în goana după aceleași monstruoase și mizerabile combinațiuni politice, încearcă o altă campanie împotriva acelorași membri ai guvernului, pe tema diametral opusă , că de ce după ce au vîndut nemților 30.000 de vagoane cereale, au vîndut și englezilor 80.000, prin comisia de export, instituită de guvern. Acum două săptămîni asmuțea pe nemți împotriva candidaturilor naționaliste, prezentîndule ca o provocațiune și incitînd mereu pe tema, că „ce s’ar zice dacă s'ar cere de la Pesta și Berlin explicasimp asupra „tolerărei“ candidaturilor lui Lucáct și Goga —, iar după ce agentul provocator a preparat astfel terenul, întrebările au venit. Azi, în ajunul unei noui oferte nemțești pentru 00.000 de vagoane cereale, agentul provocator prepară terenul... și prețul, printr’o nouă campanie, acuzând o parte din guvern că face treburile aliaților. Guvernul, care grație unei atitudini mereu șovăelnice, nu are curajul de a demasca pe omul nemților, se mulțumește a și spune că alimentează intrigi și face pe delatorul calificînd de „șicană“ condițiile de vînzare către nemți. „Insinuația aceasta erfid fie incalificabilă se mărginește a spune ’Independance Roumaine“. Se poate ca pentru guvern cuvîntul să fie suficient. Pentru întreaga lume romînească este însă evident că pe pămîntul Romîniei se află un mizerabil, care nu se mulțumește, ea, fost ministru român și înot acum senator român, de a fi trădat cauza romînismului, dar împinge ticăloșia pînă a conduce de aci de la noi un serviciu zilnic de delațiune și provocațiune împotriva țărei. Asta umple gșupa pe care acest mișel o întinde de ctta vreme țărei. Agentul provocator trebue scos din politica acestei țări. Nu e destul să nu mai poată vătăma un partid. E mai necesar să nu mai poată vătăma o țară, și un HdCUHi AD. Ultima escrocherie nemțească este cea cu capitularea" Muntenegrului"și este ultima pînă acum. O asemenea escrocherie nu s’a pomenit încă în istorie. Azi, cînd adevărul nu se mai poate ascunde, comunicatul oficial din Viena spun că e indiferent din punctul de vedere militar, daca Muntenegrul capitulează sau nu Credem și noi. Dar pină acum ni se vorbea tocmai de valoarea politică și morală a „capitulării de zi ce trece populația imperiilor centrale dă mai multe semne de exasperare. Pentru a mai potoli furia mulțimii, guvernele respective sunt silite să recurgă la invenții pe cit de necinstite pe atît și de caraghioase, cum a fost „capitularea" Muntenegrului și să le însoțească de comentarii idioate ca acela că imediat după Muntenegru va veni, în mod inevitabil, rîndul Franței, Angliei, Italiei și Rusiei. Acum, citiți urgia de comunicate germane și austro-ungare date spre a zăpăci lumea: ba că regele a cerut pacea, ba că nu se știe dacă o mai vrea; ba că dezarmarea continuă fără rezistență, ba că e făcută cu forța și că populația rezistentă declarată prizonieră; ba că guverenul a rămas în Muntenegru, ba că nu se știe unde este. O serie de escrocherii mărunte, ca salveze pe cea mare, întrebarea e însă dacă popoarele de sub stăpînirea lor se vor mai lăsa înșelate.In tot cazul, lumea cealaltă — omenirea întreagă — după ce a rîs de tapajul făcut in jurul „marei victorii... morale", se indignează de imensitatea escrocheriei.R. Z. Comandanții ruși GENERALUL K. SMIRNOV doul comandant suprem al armatei ruseștî din Bucovina și Galiția răsăriteană*. Iar tăcere! SA NU SE VORBEASCĂ DE NOTA dela Berlin De opt zile am făcut și s’au făcut destăinuiri asupra intervențiuie: dela Viena și dela Berlin cu privire la candidaturile nationale și la afacerea engleză. In cercurile nemteiști se puteau lesne culege toate amănuntele cu privire la aceste interventiuni. S’a vorbit ceva mai mult: s’a spus că la Niș s’a stabilit un acord într austro-germani și bulgari asupra unui eventual atac contra Romîniei. Avem ferma convingere că suntem în fața unui „bluff“, în fața unor amenințări ridicule cari nu mai pot speria absolut pe nimeni. Dar nemții s’au înfuriat. Nemții au avut pretenția să monopolizeze la noi cumpărările de cereale și în acelașî timp au crezut că nici nu e posibil, în acest moment, să se prezinte pe piața noastră un concurent fiindcă ei ne-afi încercuit Cînd concurentul s’a prezentat și cînd noi i-am vîndut chiar mai mult decît nemților, s’a crezut la Viena Și la Berlin că s’a isprăvit ci neutralitatea noastră și s’au repezit cu protestări. Acum foile oficioase guvernamentale se bocesc că vorbim de intervențiuni și ne fac o morală fățarnică. De obiceiu, foile liberale, chiar cînd sunt silite a spune adevărul, se căznesc să-l prezinte sub o așa formi incit trebue să strecoare și insinuațiunî și falsități. Acesta e cusurul sectarilor toate au conducerea foilor liberale. Nu vorbesc nici odată deschis, real. Deci sunt cei din urmă în presă cari au dreptul să predice altora morala. De astă dată, foile guvernamentale vor să impună tăcere asupra intervențiilor dela Viena și Berlin-Dacă n’ar fi adevarate destăinuirile cari s’au făcut, chiar pe temeiul unor mărturisiri din cercurile nemțești, apoi am fi avut dela K. B. și Agenția Wolff comunicate categorice. N’avem pînă acum nici un comunicat și nici foile nemțeiști nu au fost măcar autorizate să desmintă. Ceea ce însă nu se poate desminți e faptul absolut cert, cunoscut bine și de cercurile noastre superioare militare, cum că austro-germaniî, împreună cu bulgarii, au făcut, zilele acestea, mișcări de trupe, în Dunăre, cu un caracter vădit ostil nouă. Asta firește că are o mai mare importantă decît notele de protestare deși nu au emoționat pe nimeni aceste mișcări, fiindcă nici un om cu mintea întreagă nu mai poate pricepe interesul puterilor centrale de a mai ridica, chiar acum, împotriva lor o forță de 700.000 oameni, A. B, Hegii vor anaj ogoarele asta ——------**—------------ Foarte mulți încă nu și-au dat seama că politica noastră externă, de 50 ani în urmă, nu mai aparține țărei, ci regelui. Și se mai miră dumnealor cum, din acest abuz, profită nu România, ci Germania. Pare că nu s’ar cunoaște vorba neoașă romînească: «tusele apă nu se face." 50 de ani dea rîndul Germania s’a folosit în toate chipurile, de punga statului român. De la concesiunea Strasberg, care a îmbogățit pe toți privițișorii caliciți din Germania, pînă la ultimele furnituri militare, Germania a înghițit cîteva miliarde din munca romînească. Ar fi vrut ca să se folosească și de brațele romînilor de aci, la fel cum Austro-Ungaria se folosește de brațele romînilor de dincolo, — în chip de carne de tun — dar a vrut Dumnezeu cu noi: răposatul rege era prea bătrîni și actualul rege e prea slab ca să ne poată vißjenta hotărîta noastră împotrivire. Ințelegînd că nu ne poate avea cu dînsa, acum Germania mi ne cere decît să nu fim contra ei. Apoi, ce ne-o face cînd i-o veni bine», vom vedea noi... vai de noi !... Regele stă și nu îndrăznește să își spună gîndul.Omul ține la tron, la lista civilă, la venitul domeniilor Coroanei, — multe, foarte multe milioane venit anual, — pe care se teme să nu le piardă. Dar așteaptă ca acei cari îi ghicesc gîndul să-i îmbucure inima. Marghiloman stă gata , dar Brătianu e cel cu majoritățile. Acesta ce zice ? A izbutit, oare, sau va izbuti regele să aducă și pe Brătianu la înțelegere ?, Atunci treaba e făcută. Pînă acum ce a zis, ce a promis, ce a învârtit, i-a succes. Pe Brătianu l’a convins, ca înduplecat, l’a păcălit cu așteptatul. Fapt e că glasul Germaniei, care acum cîteva huni era rugător, acum răsună amenințător, poruncitor. Regele, pe cit poate, îi tine isonul. El, de, e constituțional, va face ce Camerile vor decide.. dar.» prudent ar fi, să ne opunem ?... Uite Belgia, uite Serbia, uite Muntenegrul. Hotare lungi, munițiuni puține... Bulgarii și turci deoparte, ungurii și nemții pe de alta... Cum o vrea d. Brătianu, lui nu îi e frică, va trage sabia chiar contra Germaniei... dar se gîndește la țară, la biata țară... patria lui cea iubită, la armata lui, la poporul lui, — căci toate sînt ale lui aci, nu se satură s-o afirme în toate ocaziile. Ii va succede regelui Ferdinand să ne lege brațele în neutralitate, apoi să stea și să se roage la Dumnezeu să dea Germanii victoria finală; căci de unde nu, praf se va lege de tot ce jinduia să-și păstreze, aci, sieși și dinastiei sale, împătrita alianță, victorioasă, nu va fi nebună să mai îngăduie, pe tronurile țărilor noastre, regi nemți sau prea nemțiți. Pe de altă parte nici popoarele nu-i va mai răbda. Eu sper că, pentru o mai bună precauțiune și garanție de liniște și de pace în viitor, se vor suprima tronurile, iar Coroanele se vor trimite la muzeu. O confederație de state, autonome fiecare, dar unite între ele, ar fi tot ce ne-ar trebui pentru a propăși în folos propriu, feriți de ruginea de a ne plăti stăpin pe cărnii lostru și de a îngrășa neam străin cu munca noastră. La această confederație de state unite în Europa de sud, mulți au visat, mulți și-au scris visurile și chiar au lucrat la realizarea lor. toți s’au izbit de același obstacol: domnii regi. Dumnealor nu vor să audă de confederațiune. De altfel, — kcru ciudat, — ce e pe gustul popoarelor se întâmplă, în genere, să nu fie pe gustul regilor. Chiar cînd jură credință vre-unmi petre de hîrtie zis Constituție, altă grijă mai de seamă n’au decît cum s’o înlăture în fapt. Și niciodată nu zici mai cu poftă decît atunci cînd, la alegeri, vre-un ministru mai pișicher, a știut să-și bată joc mai bine de prea naivii alegători. Ce vom mai rîde ,și noi, cînd ne va veni rândul nostru să râdem! Tot bine s’a zis cîndva, că „Cel care rîde la urmă, rîde mai cu poftă“. Mult, pînă atuncia, nu mai este. Destul că acum s’a constatat, mai bine ca niciodată, mi numai inutilitatea regilor, dar chiar nocivitatea lor. « Sînt o seamă de interese opuse pe cari regii vor să le impute popoarelor și o semmă de puteri uzurpate de cari dumnealor se folosesc în acest scop, asupra cărora popoarele, azi deșteptate, au deschis în fine ochii. De aci înainte, s’a sfîrșit cu vicleimul acesta, care prea seamănă celui dela Crăciun. Kaizerul, cu războiul lui, ne-a săturat de regi. Tino din Atena și Ferdinandul din Sofia au adăogat claie peste grămadă. Al nostru.... nu mai puțin. Popoarele, trezite la realitățile Vieței) așteaptă pacea cu nerăbdare ca să se puie , pe muncă și pe economii. . Cea dirrtît va fi' suprimarea cheltuielilor enorme ale Curților regale și imperiale. Lux inutil! Primejdie permanentă! Obstacol permanent dovedit la îndeplinirea voinței popoarelor. Cei ce vor plăti din gros greșelile regilor, ..împăraților și altor factori tot atîti de nerăspunzători, vor pretinde — și cu drept cuvânt — să-și facă în viitor pe placul și pe voia lor. Așa va fi , și va fi bine ! C. G. COSTA-FORU * * „Capitularea“ Muntenegrului care a fost delegat de guvernul austro-ungar să trateze pacea cu Muntenegrul și care nu are cu cine trata. Eduard Otto a fost pînă la izbucnirea războiului ministru al Austriei la Cetinje. Cind s’a început, ofensiva impotriva Muntenegrului, Otto fost atașat ca delegat, al ministerului de externe pe lângă statul major al generalului Kövess, cu misiunea de a obține cu orice preț capitularea Muntenegrului. Printr-o ofertă avantajoasă a reușit să producă un moment de șovăială la regele Nichita. Acest moment a fost exploatat de Austria ca o mare victorie și Otto a alergat la Viena să ia împuternicirea pentru rndicarea păcii. Acum a rămas cu împuternicirea, dar fără pacea, mult dorită. EDUARD OTTO Numai să vrea! Un ziar marghilomanist vorbind despre situația armatelor anglofranceze la Salonic, spune că comandantul trupelor germane e generalul Nnssingen, un specialist, care dacă se va hotărî să atace, este cert că operațiunea va fi dusă la bun sfîrșit. Orîăt de formidabilă ar fi armata germană, și orîcît de specialiștii generalii ei, nu toate operațiunile le-au putut duce la bun sfîrșit și nu odată li s’a întîmplat neplăcutul accident de a mitica bătie. Servilismul acesta de a spune că e suficient ca o acțiune să fie începută de un general german, pentru ca— fără discuțiune—victoria să-i și încunune drapelele, servilismul acesta întrece chiar modul cum înșiși germanii văd eventualitatea unor operațiuni contra Salonicului. Acolo se află trupe minunate franco-engleze, comandate de un general cel puțin tot atât de specialist ca d. Unssingen. Știind toate acestea, ziarele germane vorbesc cu mai puțină siguranță de reușita atacului germano-bulgar, de cum o face presa omului care trebue să fi speriat și pe nemți cu orbul său germanofilm. Dacă mîine ne-am afla și noi în luptă cu soldații lui Unssingen, va fi suficient ca acesta să se hotărască să înceapă operațiile, ca să ne și dea gata ? Dacă totul ar depinde, numai de hotărirea generalilor germani de a începe o operațiune, de mult Kaizerul ar fi galopat la Paris, iar â. Marghiloman ar fi fost prim-ministru la București ! MAXIMIN Votarea serviciui militar obligator in Anglia LONDRA, 12 Ianuarie. — Mai multe cuvinten au fost rostite e.rl la Camera Comunelor după ce legea privitoare la serviciul militar obligatoriu a fost definitiv adoptată. Oratorii au relevat unitatea și hotărirea țărei in fața războiului. Deputatul socialist Tomas a declarat că e mulțumit de asigurările date de guvern. Deși nu crede că această lege era absolut indispensabilă, oratorul a declarat că va întrebuința toată influența de care dispune spre a face să fie primită de toți. D. Bonar Law, șeful conservatorilor, a spus: o schimbare extraordin rară s-a intimplat în atitudinea Camerei față de această lege : nu se mai găsește un singur deputat, care să nu fie hotărit să tragă din ea toate bunele rezultate pe cari le așteaptă guvernul. " Această lege asigură Angliei încă un milion de oameni care vor fi întrebuințați spre a asigura victoria. Oratorul a mulțumit claselor muncitoare jertfele făcute de ele și care pentru arată că toată țara e hotărîtă să sprijine guvernul englez în scop de a asigura victoria definitivă. Raportul anual, al partidului socialist, care ține miine un congres la Bristol, se termină prin declarația următoare : Partidul muncitorilor a dat tot sprijinul sau guvernului în privința războiului, rotind toate creditele, fiind convins că scopul unic e de a continua războiul pînă la metoria desăvârșită. WAÎURÎT II TIPUL „ALBATROS” Foaia franceză a Tretrului german nu aduce aseară o știre senzațională. ’Cel mai bun tip de biplan nemțesc este „Albatros“. 8 Adică crede Tretrul german ca s’a îndoit cineva, despre aceasta? Noi o spunem de mult că tipul aviatorului nemțesc este seniorul de la Albatros, care zi și noapte hrănește planuri și chiar biplanuri nemțești ! Toată lumea îl știe că zboară după o combinație maghiaro-germană. Dar vezi că nu tot ce zboară — fie și cu biplan „Albatros”! — se mănâncă ! 1 pac. I CHESTIA zilei Conu Petrache la Viena FRANTZ-IOSEF : Eu am mort e nădejde in d-am la București ! CONU PETRACHE « Dar eu nu prea am mare nădejde, în d-ta, la Viena.! / Iluzia pacei separate _________fr#------------------------— Uneltirile germane In Rusia de a ridica chesiunea unei păci separate.— Doamna Vasile» «eva.Răspunsul ministrului de interne.CuvinUrea împăratului. Că germanii în planul lor de cucerire nu au socotit, numai pe puterea lor, pe pregătirea lor, timp de patruzeci de ani, dar și pe revoluția din Rusia cum și pe greva sindicaliștilor francezi, nici nu încape vorbă. Dovadă sunt tentativele de a provoca revolta in Petrograd, în ajunul însăși al declarării războiului, printre lucrători și acțiunea lor diplomatică printre membrii dreptei din Dumă și naționaliști așa numiții cernosovieți, acțiune susținută prin fel de fel de persoane mai multe sau mai puțin suspecte, îndrăzneala nu lipsește emisarilor germani și agenților lor. In plin război cu Germania, membrii dreptei și ziarele lor au vorbit și scris că Germania nu poate fi și nu trebuie să fie învinsă căci distrusa Germania, va fi nimicit și principiul monarhic, al cărui cel mai sincer reprezentant e Wilhelm al II-a. Congresele naționaliștilor, ținute la Petrograd și Nijni Novgorod au uimit prin aceeași îndrăzneală cu care ei au atacat toată acțiunea comitetelor zemstvuirui și orașelor ,pentru ca acestea a urmat în mîinile lor nu numai furnisarea armatei, dar și pregătirea de munițiuni și pentru că prin zelul, și devotamentul lor au făcut în acest război mai mult decît toate serviciile de intendență. Nu de mult generalul Danilov, șeful aproviziemărei armatei, a declarat unui ziarist că ambele comitete înlocuesc aproape un milion de soldați, cari ar fi trebuit luați din rîndurile combatanților spre a face serviciul pe care-l fac cei 175.000 de funcționari civili ai acestor comitete. Se înțelege că acțiunea dreptei a speriat pe toți acei cari doresc izbunia în Rusia. Faptul că din râidul dreptei este și un ministru la actualul cabinet, d. Chvostov, care are tocmai ministerul de interne în mâinile sale, a speriat și mai mult opinia, publică în Rusia. Pe de altă parte zvonul că tratatul dintre aliați prevede clausa ca unul din beligeranți poate semna pacea separată numai în caz de revoluție internă sau de ocupare a Capitalei sale, a tulburat și mai mult spiritele. In Rusia, ca și în alte țări, de altfel, se fac revoluții și de sus și cine e mai bine indicat de a face o atare revoluție, de cît ministerul de interne cu tot serviciul său de spionaj și de pretins serviciu al siguranței statului-Germanii cetin d in ziarele ruse și fiind informați prin agenții lor, care, desigur mișună pretutindeni, au îndoit zelul lor ca să provoace revoluția sau să forțeze mina guvernului de a semna pacea. Așa mai zilele trecute a fost arestată la Petrograd și expulsata apoi, de acolo, doamna Vasilcicova, care sosise nu de mult din Viena. Cine este această doamnă ? Fosta domnișoară de onoare la curtea imperială rusă, d-na Vasilcicova s-a căsătorit morganatic cu prințul de Lichtenstein, fost ambasador al Austriei la curtea rusească și văr cu împăratul Frantz-Iosef. D-na Vasilcicova este în strînsă legătură de rubedenie cu mari demnitari ruși, între altele e vara primară a d-lui Rodzianco, președintele Dumei. D-na Vasilcicova a intrat,nn de Citiți continuarea in pagina a II-a. de Gr. I« DUSCIA» „Cercetări critice și filozofice“ ----------------------------- f recensiune asupra volumului d-lui H. Sanielevici de B. BRANIȘTEANU Cuvintele cu care d. H.Sanielevici termină ultimul studiu din volumul acesta, mi se pare că arată caracterul întreg al autorului și operei sale. „Nu fără un sentiment dureros — scrie el — m’am hotărât să ridic în cîteva cuvinte, probleme cari mă frămîntă de treisprezece ani, pentru cari am făcut timp de trei anî cercetări în străinătate și cari formează de fapt scopul vieței mele". Iată deci în țara romînească din vremea noastră, un om care, în loc de a socoti ca scop al vieței sale să se cațăre cît mai repede și cît mai sus pe scara socială, în loc să aspire la un trai cît mai bun și mai lesnicios,—consideră ca scop al vietei sale, cercetarea și rezolvarea unor probleme filozofice cari l’au costat deja treî-sprezece dintre ceî mai frumoși anî aî acestei vieți’. Hotărit, — această preocupare intelectuală, străină de mizeriile și meschinăriile vieței, — din altă vreme, sau dintr’o vreme ce tiu a venit încă Setea aceasta de știință, de cunoștință, dorul acesta nemărginit de a cunoaște, cauza lucrurilor celor mai delicate ce a produs omul, deosebesc toate studiile pe cari ni le dă d. Sanielevici în noul său volum. Cu atît mai straniu mi s’a părut, că d-sa a făcut loc într’însul, unei „catizemî“ (intitulată: „Cetind scrisoarea d-lui Brătescu-Voinești“) care culminează în mărturisirea că „firea mea ( a d-lui Sanielevici) nu suferă filozofia“. Să faci un întreg volum flozofic, să declari că din rezolvarea tnei probleme, în ultimă linie filozofică, faci scopul vieței tale — și să mărturisești că firea ta nu suferă filozofia, — asta e cel puțin paradox. Și paradoxele nu lipsesc nici în altele din studiile, d-lui Sanielevici. Dar recenzentul unui ziari care nu urmărește altăceva decît să atragă atențiunea asupra unui volum de studii, pe care -l socoate valoros și interesant, nu se poate avînta în polemici. Mai ales cînd e vorba de un volum de studii critice și filozofice, — o poate face cu atît mai greu. S'a imputat criticei literare că se agață de talente ca edera de arbori, — ce să mai spui de critica criticei literare ? Imputarea, tocmai pomenită, ce se face criticei, e adesea ori justificată. Sunt însă excepții fericite — și d. H. Sanielevici e una. Aceste excepții destramă opera literară, încă din ea un stachet grațios și agață de el flori frumoase și pomi plini de irod, — bogăția nebănuită a fantaziei și cunoștințelor lor. In grădina ce alcătuesc astfel, e o adevărată plăcere să te plimbi... Sentimentul acesta ți-l dă și volumul d-lui Sanielevici." D-sa a citit enorm de mult și știe foarte multe ,și din varietatea cunoștințelor sale, revarsă cu galantomie, pentru, a dovedi tezele sale și a lămuri mai bine gîndirile sale. Acestea însă convergeaza toate spre soluțiimea aceia, din care d. Sanielevici ,ne spunea sfirșitul volumului său, că a făcut scopul vieței sale. Această soluțiune este o nouă conceptiune a istoriei literaturei,— mai mult, a istoriei în general. Și iată încă un punct asupra căruia recenzentul nu se crede destul de competent și nu știe dacă va putea indica măcar ideile d-lui Sanielevici. Ar Ideile acestea sunt rezumate in noul volum al d-lui Sanielevici, în studiul intitulat: „De la critica literară, la ■ biologia maniferelor“. Autorul arată aci cum preocupările de critică literară, i-au condus deadreptul la studii antopologice. Urmarea acestui fapt a fost că d. Sanielevici a ajuns să caute ultimele cauze ale operilor literare — în antropologie. . . De cînd critica literară a fost pusă pe baze științifice, — introducîndu-se cercetarea mediului cosmic și social pentru priceperea operei de arta, printre mijloacele critice sau aplicîndu-se criticei literare cu consecvență concepția materialistă a istoriei. — d. Sanielevici înțelege toate încercările de a pune critica literara pe temelia solidă a unor criterii științifice, — crede a fi trecut însă peste aceste încercări, de a se fi depășit, — prin introducerea in priceperea operei de artă, a criteriului rasei, în sensul pe care-l dă acestui cuvînt antropologia modernă. Ideia in sine nu e noua. Intre alți, Nietzsche a spus’o, nu odată, că in ultima linie cestiunile de estetică, sînt cestiuni de biologie. Chamberlain, curiosul și izolatul diletant, a ridicat și el rassa la înălțimea unui criteriu hotărîtor pentru priceperea fenomenelor istorice, deci și a literaturei, — care nu e decît cel mai delicat, mai subtil, dintre fenomenele istorice. Dar originalitatea d-lui Sanielevici este în căutarea cauzelor diferențierilor de rasse și găsirea legăturilor dintre aceste rase diferite și produsele literare, ba chiar genurile literare, d-sa stabilind că fiecărei rase îi corespund aptitudinile pentru un anume gen literar. E datoria specialiștilor ca să analizeze, și să cerceteze, concluziile și solutiunile d-lui Sanielevici, cari, in tot cazul, sunt de un interes fermecător și pentru profan. Acesta va fi mai ales surprins de chipul cum pe calea științifică a antropologiei, d- Sanielevici ajunge la fiziognomică, la adevărul că trăsăturile fetei. Citiți continuarea fff pagina !!-a,