Adevěrul, ianuarie 1916 (Anul 29, nr. 10354-10377)

1916-01-15 / nr. 10361

5 Bani Exemplarul Anul XXIX-lea. No. 1036T F­O­NDAT­OR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate £ AROL SCHULDER A Comp. LAv IUrageorgevici, No. 8 Et. La Telefon */# BIROURILE ZIARULUI 3 No. 11, București Strada Sărindar No. 11 Vineri 15 ianuarie isi­ DIRECTOR POLITIC i CONST. MIU.E Abonamente cu premiu­ «N» an ......... Lei !*.«­«M* Ioni ................... J> • • . . n fi?-S raf Inni ............ n A Pentru strâinătafi* «rănit este indoiL TELEFON: Capitala. * . . «No. h­i« „ . .... M 3473 Provincia . ... n f * Străinătatea ...» 12­49 •14i» Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi «« • Agentul provocator Urechile agentului provocator din str. Mercur, au ieșit pe deplin la iveală. Guvernul este de astă­ dată acela care simte mai direct acțiunea infamă a acestui personagiu­ bolnav de setea de situațiuni politice, chiar și cu prețul dezastrului unui neam întreg. Toată lumea își aduce aminte cum, a doua zi după izgonirea sa din fruntea partidului con­servator, po­liticianul acesta dezgustător, care după­ ce semnase declarațiunea de raliare a R­omîniei la politica alia­ților, s-a alăturat politicei contelui Tisza, a început să agite pe agrarieni inc­eresmt o agitațiune împotriva unor anumiți membri ai guvernului pe carei acuza că sunt ruina țărei și a agricultorilor, de­oarece au oprit exportul, spre a favoriza pe aliați. Azi, acelaș ticălos politician, în goana după­ ace­leași monstruoase și mizerabile combinațiuni poli­tice, încearcă o altă campanie împotriva acelorași membri ai guvernului, pe tema diametral opusă , că de ce după ce au vîndut nemților 30.000 de va­goane cereale, au vîndut și englezilor 80.000, prin comisia de export, instituită de guvern. Acum două săptămîni asmuțea pe nemți împotriva candidaturilor naționaliste, prezentîndu­­le ca o provocațiune și incitînd mereu pe tema, că „ce s’ar zice dacă s'ar cere de la Pesta și Berlin explica­­simp asupra „tolerărei“ candidaturilor lui Lucáct și Goga —, iar după ce agentul­ provocator a preparat astfel terenul, întrebările au venit. Azi, în ajunul unei noui oferte nemțești pentru 00.000 de vagoane cereale, agentul provocator pre­pară terenul... și prețul, printr’o nouă campanie, acu­­zând o parte din guvern că face treburile aliaților. Guvernul, care grație unei atitudini mereu șo­­văelnice, nu are curajul de a demasca pe omul nem­ților, se mulțumește a și spune că alimentează intrigi și face pe delatorul calificînd de „șicană“ condi­­țiile de vînzare către nemți. „Insinuația aceasta er­fid fi­e incalificabilă se mărginește a spune ’Independance Roumaine“. Se poate ca pentru guvern cuvîntul să fie sufi­cient. Pentru întreaga lume romînească este însă evident că pe pămîntul Rom­îniei se află un mizerabil, care nu se mulțumește, ea, fost ministru român și înot acum senator român, de a fi trădat cauza romînismu­­lui, dar împinge ticăloșia pînă a conduce de aci de la noi un serviciu zilnic de delațiune și provocațiune împotriva țărei. Asta umple gșupa pe care acest mișel o întinde de ct­ta vreme țărei. Agentul provocator trebue scos din politica aces­tei țări. Nu e destul să nu mai poată vătăma un partid. E mai necesar să nu mai poată vătăma o țară, și un HdCUHi AD. Ultima escrocherie nemțească este cea cu capitularea" Munte­­n­egrului"și este ultima pînă acum. O asemenea escrocherie nu s’a pomenit încă în istorie. Azi, cînd adevărul nu se mai poate ascunde, comunicatul oficial din Viena spun că e indiferent din punctul de ve­dere militar, daca Muntenegrul capitulează sau nu­ Credem și noi. Dar pină acum ni se vorbea tocmai de valoarea politică și morală a „capitulării de zi ce trece populația imperii­lor centrale dă mai multe semne de exasperare. Pentru a mai potoli furia mulțimii, guvernele respective sunt silite să recurgă la invenții pe cit de necinstite pe atît și de cara­ghioase, cum a­­ fost „capitularea" Muntenegrului și să le însoțească de comentarii idioate ca acela că imediat du­pă Muntenegru va veni, în mod inevitabil, rîn­dul Franței, Angliei, Italiei și Rusiei. Acum, citiți urgia de comunicate germane și austro-ungare date spre a zăpăci lumea: ba că regele a cerut pacea, ba că nu se știe dacă o mai vrea; ba că dezarmarea continuă fără rezistență, ba că e făcută cu forța și că populația rezistentă declarată prizonieră; ba că guver­e­nul a rămas în Muntenegru, ba că nu se știe unde este. O serie de escrocherii mărunte, ca salveze pe cea mare, întrebarea e însă dacă popoarele de sub stăpî­­nirea lor se vor mai lăsa înșelate.In tot cazul, lumea cealaltă — o­­menirea întreagă — după ce­ a rîs de tapajul făcut in jurul „marei vic­torii... morale", se indignează de i­­mensitatea escrocheriei.R. Z. Comandanții ruși GENERALUL K. SMIRNOV doul comandant suprem al armatei ruseștî din Bucovina și Galiția ră­­săriteană*. Iar tăcere! SA NU SE VORBEASCĂ DE NO­TA dela Berlin De opt zile am făcut și s’au făcut destăinuiri asupra intervențiu­ie: dela Viena și dela Berlin cu privire la candidaturile nationale și la afa­cerea engleză. In cercurile nemteiști se puteau lesne culege toate amănuntele cu privire la aceste interventiuni. S’a vorbit ceva mai mult: s’a spus că la Niș s’a stabilit un acord într austro-germani și bulgari asupra unui eventual atac contra Romî­­niei. Avem ferma convingere că sun­tem în fața unui „bluff“, în fața u­­nor amenințări ridicule cari nu mai pot speria absolut pe nimeni. Dar nemții s’au înfuriat. Nemții au avut pretenția să monopolizeze la noi cumpărările de cereale și în acelașî timp au crezut că nici nu e posibil, în acest moment, să se prezinte pe piața noastră un con­curent fiindcă ei ne-afi încercuit Cînd concurentul s’a prezentat și cînd noi i-am vîndut chiar mai mult decît nemților, s’a crezut la Viena Și la Berlin că s’a isprăvit ci neutralitatea noastră și s’au­ repe­zit cu protestări. Acum foile oficioase guverna­mentale se bocesc că vorbim de in­tervențiuni și ne fac o morală fă­țarnică. De obiceiu, foile liberale, chiar cînd sunt silite a spune adevărul, se căz­nesc să-l prezinte sub o așa form­i incit trebue să strecoare și insi­­nuațiunî și falsități. Acesta e cusu­rul sectarilor toate au conducerea foilor liberale. Nu vorbesc nici o­­dată deschis, real. Deci sunt cei din urmă în presă cari au­ dreptul să­ predice altora morala. De astă dată, foile guvernamen­tale vor să impună tăcere asupra intervențiilor dela Viena și Berlin-Dacă n’ar fi adevarate destăinui­rile cari s’au făcut, chiar pe temeiul unor mărturisiri din cercurile nem­țești, apoi am fi avut dela K. B. și Agenția Wolff comunicate cate­gorice. N’avem pînă acum nici un comu­nicat și nici foile nemțeiști nu au fost măcar autorizate să desmintă. Ceea ce însă nu se poate desminți e faptul absolut cert, cunoscut bine și de cercurile noastre superioare militare, cum că austro-germaniî, împreună cu bulgarii, au făcut, zi­lele acestea, mișcări de trupe, în Dunăre, cu­ un caracter vădit ostil nouă. Asta firește că are o mai ma­re importantă decît notele­ de pro­testare deși nu au emoționat pe ni­meni aceste mișcări, fiindcă nici un om cu mintea întreagă nu mai poa­te pricepe interesul puterilor cen­trale de a mai ridica, chiar acum, împotriva lor o forță de 700.000 oameni,­­ A. B, Hegii vor anaj ogoarele asta ——------**—------------­ Foarte mulți încă nu și-au dat seama că politica noastră externă, de 50 ani în urmă, nu mai aparține țărei, ci regelui. Și se mai miră dumnealor cum, din acest abuz, profită nu România, ci Germania. Pare că nu s’ar cunoaște vorba neoașă romînească: «tusele apă nu se face." 50 de ani dea rîndul Germania s’a folosit în toate chipurile, de punga statului român. De la concesiunea Strasberg, care a îmbogățit pe toți privițișorii caliciți din Germania, pînă la ultimele furnituri militare, Germania a înghițit cîteva miliarde din munca romînească. Ar fi vrut ca să se folosească și de brațele romînilor de aci, la fel cum Austro-Ungaria se folosește de brațele romînilor de dincolo, — în chip de carne de tun — dar a vrut Dumnezeu cu noi: răposatul rege era prea bătrîni și actualul rege e prea slab ca să ne poată vißjenta hotărîta noastră împotri­vire. Ințelegînd că nu ne poate avea cu dînsa, acum Germania mi ne cere decît să nu fim contra ei. Apoi, ce ne-o face cînd i-o veni bine», vom vedea noi... vai de noi !... Regele stă și nu îndrăznește să își spună gîndul.Omul ține la tron, la lista civilă, la venitul domeniilor Coroanei, — multe, foarte multe milioane venit anual, — pe care se tem­e să nu le piardă. Dar așteaptă ca acei cari îi ghi­cesc gîndul să-i îmbucure inima. Marghiloman stă gata , dar Brătia­­nu e cel cu majoritățile. Acesta ce zice ? A izbutit, oare, sau va izbuti regele să aducă și pe Brătianu la înțelegere ?, Atunci treaba e făcută. Pînă acum ce a zis, ce a promis, ce a învârtit, i-a succes. Pe Brătia­­nu l’a convins, ca înduplecat, l’a păcălit cu așteptatul. Fapt e că glasul Germaniei, care acum cîteva huni era rugător, acum răsună amenințător, poruncitor. Regele, pe cit poate, îi tine iso­nul. El, de, e constituțional, va fa­ce ce Camerile vor decide.. dar.» prudent ar fi­, să ne opunem ?... Uite Belgia, uite Serbia, uite Mun­­tenegrul. Hotare lungi, munițiuni puține... Bulgarii și turci deoparte, ungurii și nemții pe de alta... Cum o vrea d. Brătianu, lui nu îi e frică, va trage sabia chiar contra Germa­niei... dar se gîndește la țară, la biata țară... patria lui cea iubită, la armata lui, la poporul lui, — căci toate sînt ale lui aci, nu se satură s-o afirme în toate ocaziile. Ii va succede regelui Ferdinand să ne lege brațele în neutralitate, apoi să stea și să se roage la Dum­nezeu să dea Germanii victoria fi­nală; căci de unde nu, praf se va l­ege de tot ce jinduia să-și păs­treze, aci, sieși și dinastiei sale, împătrita alianță, victorioasă, nu va fi­ nebună să mai îngăduie, pe tronurile țărilor noastre, regi nemți sau prea nemțiți. Pe de altă parte nici popoarele nu-i va mai răbda. Eu sper că, pentru o mai bună precauțiune și garanție de liniște și de pace în viitor, se vor suprima tronurile, iar Coroanele se vor tri­mite la muzeu. O confederație de state, autono­me fiecare, dar unite între ele, ar fi tot ce ne-ar trebui pentru a pro­­păși în folos propriu, feriți de ru­ginea de a ne plăti stăpin pe cărnii lostru și de a îngrășa neam străin cu munca noastră. La această confederație de state unite în Europa de sud, mulți au visat, mulți și-au scris visurile și chiar au lucrat la realizarea lor. toți s’au izbit de același obstacol: domnii regi. Dumnealor nu vor să audă de confederațiune. De altfel, — kcru ciudat, — ce e pe gustul popoarelor se întâmplă, în genere, să nu fie pe gustul re­gilor. Chiar cînd jură credință vre-unmi petre de hîrtie zis Constituție, altă grijă mai de seamă n’au decît cum s’o înlăture în fapt. Și niciodată nu zici mai cu poftă decît atunci cînd, la alegeri, vre-un ministru mai pișicher, a știut să-și bată joc mai bine de prea naivii a­­legători. Ce vom mai rîde ,și noi, cînd ne va veni rândul nostru să râdem! Tot bine s’a zis cînd­va, că „Cel care rîde la urmă, rîde mai cu poftă“. Mult, pînă atuncia, nu mai este. Destul că acum s’a constatat, mai bine ca niciodată, mi numai inutili­tatea regilor, dar chiar nocivitatea lor. « Sînt o seamă de interese opuse pe cari regii vor să le impute po­poarelor și o semmă de puteri uzur­pate de cari dumnealor se folosesc în acest scop, asupra cărora popoa­rele, azi deșteptate, au deschis în fine ochii. De aci înainte, s’a sfîrșit cu vi­cleimul acesta, care prea seamănă celui dela Crăciun. Kaizerul, cu războiul lui, ne-a săturat de regi. Tino din Atena și Ferdinandul din Sofia au adăogat claie­ peste grămadă.­­ Al nostru.... nu mai puțin. Popoarele, trezite la realitățile Vieței) așteaptă pacea cu nerăbda­re ca să se puie , pe muncă și pe e­­conomii. . Cea dirrtît va fi' suprimarea chel­tuielilor enorme ale Curților regale și imperiale. Lux inutil! Primejdie permanentă! Obstacol permanent dovedit la îndeplinirea voinței po­poarelor. Cei ce­ vor plăti din gros greșeli­le regilor, ..împăraților și altor fac­tori tot atîti de­ nerăspunzători, vor pretinde — și cu drept cuvânt — să-și facă în viitor pe placul și pe voia lor. Așa va fi , și­ va fi bine ! C. G. COSTA-FORU * * „Capitularea“ Muntenegrului care a fost delegat de guvernul aus­­tro-ungar să trateze pacea cu Mun­­tenegrul și care nu are cu cine trata. Eduard Otto a fost pînă la izbucni­rea războiul­ui ministru al Austriei la Cetinje. Cind s’a început, ofensiva im­potriva Muntenegrului, Otto fost atașat ca delegat, al ministeru­­­lui de externe pe lângă statul ma­jor al generalului Kövess, cu misiu­nea de a obține cu orice preț capitu­larea Muntenegrului. Printr-o ofertă avantajoasă a reușit să­ producă un­­ moment de șovăială la regele Ni­­chita. Acest moment a fost exploa­tat de Austria ca o mare victorie și Otto a alergat la­ Viena să ia­ împu­ternicirea pentru rndicarea păc­ii. Acum a rămas cu împuternicirea, dar fără pacea, mult dorită. EDUARD OTTO Numai să vrea! Un ziar marghilomanist vorbind despre situația­ armatelor anglo­­franceze la Salonic, spune că co­mandantul trupelor germane e ge­neralul Nnssingen, un specialist, ca­re dacă se va hotărî să atace, este cert că operațiunea va fi dusă la bun sfîrșit. Orîăt de formidabilă ar fi arma­ta germană, și orîcît de specia­liștii generalii ei, nu toate operațiu­nile le-au putut duce la bun sfîrșit și nu odată li s’a întîmplat neplă­­cutul accident de a mitica bătie. Ser­vilismul acesta de a spune că e su­ficient ca o acțiune să fie începută de un general german, pentru ca— fără discu­țiune—victoria să-­i și în­­cunune drapelele, servilismul aces­ta întrece chiar modul cum­ înșiși germanii văd eventualitatea unor o­­perațiuni contra Salonicului. Acolo se află trupe minunate fran­­co-engleze, comandate de un gene­ral cel puțin tot at­ât de specialist ca d. Unssingen. Știind toate aces­tea, ziarele germane vorbesc cu mai puțină siguranță de reușita ata­cului germano-bulgar, de cum o fa­ce presa omului care trebue să fi speriat și pe nemți cu orbul său ger­­m­anofilm. Dacă mîine ne-am afla și noi în luptă cu soldații lui Unssingen, va fi suficient ca acesta să se hotăra­scă să înceapă operațiile, ca să ne și dea gata ?­­ Dacă totul ar depinde, numai de hotărirea generalilor germani de a începe o operațiune, de mult Kaize­rul ar fi galopat la Paris, iar â. Marghiloman ar fi fost prim-minis­­tru la București ! MAXIMIN Votarea serviciu­­i militar obligator in Anglia LONDRA, 1­2 Ianuarie. — Mai multe cuvinten au­ fost rostite e.rl la­ Camera Comunelor după ce legea privitoare la serviciul militar obli­gatoriu a fost definitiv adoptată. O­­­ratorii au relevat unitatea și hotă­­rirea țărei in fața războiului. Deputatul socialist Tomas a de­clarat că e mulțumit de asigurările date de guvern. Deși nu crede că a­­ceastă lege era absolut indispensa­bilă, oratorul a declarat că va între­buința toată influența de care dispu­ne spre a face să fie primită de toți. D. Bonar Law, șeful conservatori­lor, a spus: o schimbare­ extraordin r­ară s-a intimplat în atitudinea Ca­merei față de această lege : nu se mai găsește un singur deputat, care să nu fie hotărit să tragă din ea toate bunele rezultate pe cari le aș­teaptă guvernul. " Această lege asi­gură Angliei încă un milion de­­ oa­­­meni care vor fi întrebuințați spre a asigura victoria. Oratorul a mul­țumit claselor muncitoare jertfele­ făcute de ele și care pentru arată c­ă toată țara e hotărîtă să sprijine guvernul englez în scop de a asigura­­ victoria definitivă. Raportul anual, al partidului so­cialist, care ține miine un congres la Bristol, se termină prin declara­ția următoare : Partidul muncitori­lor a dat tot sprijinul sau­ guvernu­lui în privința războiului, rotind toate creditele, fiind convins că sco­pul unic e de a continua războiul pînă la­ metoria desăvârșită. W­AÎURÎT I­I TIPUL „ALBATROS” Foaia franceză a Tretrului ger­man nu aduce aseară o știre senzațională. ’Cel mai bun tip de biplan nemțesc este „Albatros“. 8 Adică crede Tretrul german ca s’a îndoit­­ cineva, despre aceasta? Noi­ o spunem de mult că tipul a­­viatorului nemțesc este seniorul de la Albatros, care zi și noapte hră­nește planuri și chiar biplanuri nem­țești ! Toată­ lumea îl știe că zboară după o combinație maghiaro-germană. Dar vezi că nu tot ce zboară — fie și cu biplan „Albatros”! —­ se mă­nâncă ! 1 pac. I CHESTIA zilei Conu Petrache la Viena FRANTZ-IOSEF : Eu am mort e nădejde in d-am la București ! CONU PETRACHE « Dar eu­ nu prea am mare nă­dejde, în d-ta, la Viena.! / Iluzia pacei separate _________fr#------------------------— Uneltirile germane In Rusia de a ridica ches­­iunea unei păci separate.— Doamna Vasile» «eva.­Răspunsul ministrului de interne.­­CuvinUrea împăratului. Că germanii în planul lor de cu­cerire nu au socotit, numai pe pu­terea lor, pe pregătirea lor, timp de patru­zeci de ani, dar și pe re­voluția din Rusia cum și pe greva sindicaliștilor francezi, nici nu în­cape vorbă. Dovadă sunt tentativele de a provoca revolta in Petrograd, în ajunu­l însăși al declarării răz­boiului, printre lucrători și acțiunea lor diplomatică printre membrii dreptei din Dumă și naționaliști așa numiții cernosovieți, acțiune susținută prin fel de fel de persoa­ne mai multe sau mai­ puțin suspecte, îndrăzneala nu lipsește emisari­lor germani și agenților lor. In plin război cu Germania, membrii drep­tei și ziarele lor au vorbit și scris că Germania nu poate fi și nu tre­buie să fie învinsă căci distrusa Germania, va fi nimicit și princi­piul monarhic, al cărui cel mai sin­cer reprezentant e Wilhelm al II-a. Congresele naționaliștilor, ținute la Petrograd și Nijni­ Novgorod au uimit prin­­ aceeași îndrăzneală cu care ei au atacat toată acțiunea co­mitetelor zemstvuirui și orașelor ,pentru­ ca acestea a urm­at în mîinile lor nu numai furnisarea armatei, dar și­­ pregătirea de munițiuni și pentru că prin zelul, și devotamen­tul lor au făcut în acest război mai mult de­cît toate serviciile­ de in­tendență. Nu de mult generalul Da­nilov,­­ șeful aproviziemărei armatei, a declarat unui ziarist că ambele comitete­ înlocuesc aproape un mi­lion de soldați, cari ar fi trebuit luați din rîndurile combatanților spre­ a face serviciul pe care-l fac cei 175.000 de funcționari civili ai­­ acestor comitete. Se înțelege că acțiunea dreptei a speriat pe toți acei cari doresc iz­bunia în Rusia. Faptul că din râ­i­dul dreptei este și un ministru la actualul cabinet, d. Chvostov, care are tocmai ministerul de in­terne în mâinile sale, a speriat și mai mult opinia, publică în Rusia. Pe de altă parte zvonul că tratatul dintre aliați prevede clausa ca unul din­ beligeranți poate semna pacea separată numai în caz de revoluție internă sau de ocupare a Capitalei sale, a tulburat și mai mult spiri­tele. In Rusia, ca și în alte țări, de alt­fel, se fac revoluții și de sus și cine e mai bine indicat de a face o atare revoluție, de cît ministerul de interne cu tot serviciul său de spi­onaj și de­ pretins serviciu al sigu­ranței statului-Germanii cetin d in ziarele ruse și fiind informați prin agenții lor, care, de­sigur mișună pretutindeni, au în­doit zelul lor ca să provoace revo­luția sau să forțeze mina guvernu­lui de a semna pacea. Așa mai zilele trecute a fost a­­restată la Petrograd și expulsata apoi, de acolo, doamna Vasilcicova, care sosise nu de mult din Viena. Cine este această doamnă ? Fosta domnișoară de onoare la curtea imperială rusă, d-na Vasilcicova s-a căsătorit morganatic cu prințul de Lichtenstein, fost ambasador al Austriei la curtea rusească și văr cu împăratul Frantz-Iosef. D-na Vasilcicova este în strînsă legătură de rubedenie cu mari demnitari­ ruși, între altele e vara primară a d-lui Rodzianco, președintele Du­mei. D-na Vasilcicova a intrat,nn de Citiți continuarea in pa­­gina a I­I-a. de Gr. I« DUSCIA» „Cercetări critice și filozofice“ -----------------------------­ f recensiune asupra volumului d-lui H. Sanielevici de B. BRANIȘTEANU Cuvintele cu care d. H.Sanielevici termină ultimul studiu din volumul acesta, mi se pare că arată carac­terul întreg al autorului și operei sale. „Nu fără un sentiment dureros — scrie el — m’am hotărât să ridic în cîte­va cuvinte, probleme cari mă frămîntă de trei­spre­zece ani, pentru cari am făcut timp de trei anî cercetări în străinătate și cari formează de fapt scopul vieței mele". Iată deci în țara romînească din vremea noastră, un om care, în loc de a socoti ca scop al vieței sale să se cațăre cît mai repede și cît mai­­ sus pe scara socială, în loc să as­pire la un trai cît mai bun și mai lesnicios,—consideră ca scop al vie­tei sale, cercetarea și rezolvarea u­­nor probleme filozofice cari l’au cos­tat deja treî-spre­zece dintre ceî mai frumoși anî aî acestei vieți’. Hotărit, — această preocupare intelectuală, străină de mizeriile și meschinăriile vieței, —­­ din altă vreme, sau dintr’o vreme ce tiu a venit încă­ Setea aceasta de știință, de cunoștință, dorul acesta nemăr­ginit de a cunoaște, cauza lucrurilor celor mai delicate ce a produs omul, deosebesc toate studiile pe cari ni le­ dă d. Sanielevici în noul­ său vo­lum. Cu atît mai straniu mi s’a părut, că d-sa a făcut loc într’însul, unei „catizem­î“ (intitulată: „Cetind scri­soarea d-lui Brătescu-Voinești“) care culminează în mărturisirea că „firea mea ( a d-lui Sanielevici) nu suferă filozofia“. Să faci un întreg volum flozofic, să declari că din re­zolvarea t­nei­ probleme, în ultimă linie filozofică, faci scopul vieței tale — și să mărturisești că firea ta nu suferă filozofia, — asta e cel pu­țin paradox. Și paradoxele nu lip­sesc nici în altele din studiile, d-lui Sanielevici. Dar recenzentul unui­ ziari care nu urmărește altă­ceva de­cît să atragă atențiunea asupra unui vo­lum de studii, pe care -l socoate valoros și interesant, nu se poate avînta în polemici. Mai ales cînd e vorba de un volum de studii criti­ce și filozofice, — o poate face cu­ atît mai greu. S'a imputat criticei literare că se agață de talente ca edera de arbori, — ce să mai spui de critica criticei literare ? Imputarea, tocmai pomenită, ce se face criticei, e adesea ori justi­ficată. Sunt însă excepții fericite — și d. H. Sanielevici e una. Aceste excepții destramă opera literară, încă din ea un stachet grațios și a­­gață de el flori frumoase și pomi plini de i­rod, — bogăția nebănuită a fantaziei și cunoștințelor lor. In grădina ce alcătuesc astfel, e o a­­devărată plăcere să te plimbi... Sentimentul acesta ți-l dă și volu­mul d-lui Sanielevici." D-sa a citit enorm de mult și știe foarte multe ,și din varietatea cunoștințelor sale, revarsă cu galantomie, pentru, a do­vedi tezele sale și a lămuri mai bine gîn­dirile sale. Acestea însă conver­­geaza toate spre soluțiimea aceia, din care d. Sanielevici ,ne spune­­a sfirșitu­l volumului său­, că a făcut scopul vieței­ sale. Această­­ soluțiune este o nouă conceptiune a istoriei literaturei,— mai mult, a istoriei în general. Și iată încă un punct asupra căruia recenzentul nu se crede destul de competent și nu știe dacă va putea indica măcar ideile d-lui Saniele­­vici. Ar Ideile acestea sunt rezumate in noul volum al d-lui Sanielevici, în studiul intitulat: „De la critica lite­rară, la ■ biologia maniferelor“. Auto­rul arată aci cum preocupările de critică literară, i-au condus dea­­dreptul la studii antopologice. Ur­marea acestui fapt a fost că d. Sa­nielevici a ajuns să caute ultimele cauze ale operilor literare — în an­tropologie. . . De cînd critica literară a fost pusă pe baze științifice, — introdu­­cîndu-se cercetarea mediului cos­­mic și social pentru priceperea oper­­ei de arta, printre mijloacele cri­tice sau aplicîndu-se criticei litera­re­­ cu consecvență concepția ma­terialistă a istoriei. — d. Sanie­levici înțelege toate încercările de a pune critica literara pe teme­lia solidă a unor criterii științifice, — crede a fi trecut însă peste ace­ste încercări, de a se fi depășit, — prin introducerea in priceperea o­­­perei de artă, a criteriului rasei, în­ sensul pe care-l dă acestui cuvînt antropologia modernă. Ideia in sine nu e noua. Intre alți, Nietzsche a spus’o, nu odată, că in ultima linie cestiunile de estetică, sînt cestiuni de biologie. Chamber­lain, curiosul și izolatul diletant, a ridicat și el rassa la înălțimea unui criteriu hotărîtor pentru priceperea fenomenelor istorice, deci și a lite­raturei, — care nu e de­cît cel mai delicat, mai subtil, dintre fenome­nele istorice. Dar originalitatea d-lui Sanielevici este în căutarea cauzelor diferențierilor de rasse și găsirea legăturilor dintre aceste rase diferite și produsele literare, ba chiar genurile literare, d-sa sta­bilind că fiecărei ra­se îi corespund aptitudinile­­ pentru un anume gen literar. E datoria specialiștilor ca să ana­lizeze, și să cerceteze, concluziile și solutiunile d-lui Sanielevici, cari, in tot cazul, sunt de un interes ferme­cător și pentru profan. Acesta va fi mai ales surprins de chipul cum pe calea­ științifică a antropologiei, d- Sanielevici ajunge la fiziognomi­­că, la adevărul că trăsăturile fetei. Citiți continuarea fff pagina !!-a,

Next