Adevěrul, iulie 1916 (Anul 29, nr. 10527-10557)

1916-07-24 / nr. 10550

Anul XXIX-lea—NO 10550­5 Saul Exemplarul FONDATOR ALEX. V. BELDSMANU DIRECTOR POLITIC CONST. MILLS Abtmanicanu» cu promih­ ­a Bn...................................... « • • • le* H*se Imii ♦ • • • » M v.aa VM' *«ul .....••»»•• • »» Pentru străinătate rrîtul este indult TELEFON: Capitala ..... No. 14 1© ................................... 34 73 Provincia . . • • n 14 99 Străinătatea . • • » 12/40 PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. Str. Karageorgevici, Mo. C­EL LA-telefon l­A BIROURILE ZIARULUI* No. 11, București Strada Sărindar No. 11 «♦» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «♦'» D&amraEftie&i 24 SisIS© 19“!© D. Brătianu filă de străinătate Un exemplu între o mie, ne va da încă o dovadă ce opiniune îşi I face străinătatea de noi şi de d. Brătianu care este conducătorul] acestei ţări. 1 • •• / — „Se ştie că în Rusia sínt o sută douăzeci de mii de prizo­nieri romi­ni, luaţi de la austro­­maghiari. Tot astfel sínt şi sîrbi, tot astfel sínt şi bohemi. Ei bine, pentru sîrbi şi pentru bohemi, s’au luat dispoziţiuni ca să fie aleşi de celelalte naţionalităţi, puşi la o parte şi cu ajutorul o­­fîţerilor de aceeaşi naţionalitate, reorganizaţi, apoi echipaţi din cap pînă la picioare, şi gata să fie trimişi în luptă, contra ina­micului lor natural—ungurii şi austriaciî. Cînd a fost vorba de romîniî prizonieri, cei mai numeroşi, dintre naţionalităţile din Aus­­tro-Ungaria, nu s’a făcut nimic. — D. Brătianu, n’o să meargă nici odată, a fost vorba generali­lor ruşi—şi romîniî au rămas dezorganizaţi amestecaţi cu un­gurii şi nemţii pe cînd sîrbiî pot fi văzuţi la Reni, nu mai depar­te. Să presupunem însă ca „d-nul Brătianu o să meargă”, că ge­neralii ruşi ne vor privi cu mai multă bunăvoinţă, că romîniî vor fi organizaţi şi echipaţi. Es­te însă o forţă apreciabilă de are vor fi lipsiţi mult timp. Pîn^ nă ce soldaţii romînî vor fi aleşi din toată Rusia, pînă ce vor fi reorganizaţi, pînă ce vor fi instruiţi, în mod unitar, căci ei aparţin diferitelor arme, va tre­ce un timp preţios. Şi aceasta din cauza proastei reputaţii a d-lui Brătianu, din cauză că nici odată n’a vorbit categoric şi n’a spus adevărul, din cauză că a dus o politică mizerabilă de duplicitate, care l’a descalificat şi ne-a înjosit şi pe noi. Tot astfel a fost cu prizonie­rii romînî din Serbia. A fost vorba ca să ni-î dea nouă Ser­bia. Ar fi fost pentru dînşii o u­­şurare, iar pentru noi un cîştig. D. Brătianu însă s’a codit.—Ce-o să zică Austria? Sintem­ in neu­tralitate! Şi astfel în convorbiri şi în purparieuri inutile s’a pierdut timp, pînă ce a venit invadarea Serbiei şi prizonierii romînî au fost pentru totdeau­na pierduţi. • •• Iată omul ! Şi soarta Romî­­niei, îi este încredinţată lui; el tae şi spînzură, el este omnipo­tent. E o ruşine pentru ţara^ ro­­mînească, şi totuşi nu-i nici o speranţă ca să fie scăpată de el. Ba încă pe seama lui este re­zervată sarcina să îndeplinească înfăptuirea idealului naţional­­ Const. Mille Sinaia Sperietoarea ENVER PASA cu ale cărui trupe au început ger­manii să ne amenințe, de cînd o brigadă turcească a ajuns în Gali­­ția. » ,©♦ A­d­e­v­er­uri Germanomanul I Tretrul, ca sa se afirme nu numaî germanofil ci şi germanoman, pu­blică o infamie datată Berlin, la care spune nici mai mult nici mai puţin decit că „în regimentele „franceze de cavalerie s’au format „detaşamente cari afl însărcinarea „de a ucide copiii refugiaţi pe cîmp „şi în munţi al căror părinţi au fost „mai înainte ucişi“. Şi totuşi Tretrul ar fi gata să in­tre într’un guvern naţional spre a merge alăturea cu Franţa ? !­­ Ce tacîm S­t Inoportun S’ar părea că corespondenţa Mar­­ghiloman-Hruschka e mai mult ino­portună pentru şeful caterisit. Dacă ea s’ar fi publicat cînd ruşii erau în retragere, Tretrul ar fi zis şi „merci“ • Arbitra! In foaia d-lui Carp, un colabora­tor, d. Maturescu, cere ca Romînia să meargă cu Germania, fiindcă Ro­mînia e arbitra situaţiei! Dacă e aşa, atunci desigur că Ger­­mania o să meargă ea cu România ! Rigoletto Tatoi si 9 Telegramele au anuntat la timp groaznicul incendiu din Tatoi. Acum ,ştiri din Atena anunţă că regele s’a retras la Kifissia. Reproducem din interesantele note de călătorie Razna ale poetului Radu D. Ro­­setti, apărut in editura Sfetea, o Scurtă descriere a ambelor locali­tăţi. ...Cu Atena am isprăvit-o maî re­pede decît mi-aş fi închipuit. Să-l vedem acum împrejurimile. Cu „drumul de fier“ la Kifissia. Din mijlocul unei pieţe, plecăm în­­tr’un tren sărăcăcios ca vai de el, dea lungul unei cîmpii foarte ase­mănătoare , celor din Italia de sud. Pămînt steril, sate mizerabile avînd casele despărţite cu garduri de pă­mînt, ca’n vremurile vechi, ici colo cite un lămîî, cîte-un chiparos sau cîte-un portocal, amintind solul­­meridional. Cîrmind un ceas şi jumătate la de Radu D. Rosetti se zăreşte Marathonul şi Hymetta, unde se făcea în antichitate cea­ maî dulce miere din lume; dar nu acesta este scopul călătoriei noa-­ stre de azi, așa că, după o juma-­ tate de oră, ne coborîm la Kifissia. „Sinaia grecilor“ e departe de-a putea fi comparată cu mărgăritarul nostru de pe poetica vale a Praho­vei. Sunt, ce-i drept vile destule, în mijlocul unei vegetaţiuni luxuri­ante, locuite vara de bogătaşii ate­­nienî, dar majoritatea sunt constru­ite fără gust, aproape n’au pers­­petivă pe şesul unde sunt înghesu­ite, unele lingă altele. Intr’adevăr frumos, e drumul cu trăsura, printr’o pădure de măs­lini, de la Kifissia la reşedinţa re­gală tratei. Cum ar fi bunăoară şo­seaua de la Sinaia la Castelul Per­leş. Mi-a rămas întipărită în minte şi nu mi se şterge multă vreme din lui Decembrie, lăsînd să se vadă din cînd în cînd, ca un contrast, cîte un paltin sau un stejar cu frunzele căzute, ca să-ţî amintească,­­,e tarnă“, cascadele reci şi spumoase de la răspînti­, şi ţărîna roşiatică şi uscată în care potcoavele cailor lasă urme adinei. La o distanţă bunicică de castel, pina nu se zăreşte clădirea, birja­rul, cu care nu ne putem înţelege neam, opreşte, o luăm şi noi spre locuinţa regelui „per pedes“. Prin tufişuri, case multe, dar nici una cu aspect de castel. Zadar­nic întrebăm în toate părţile santi­nelele, făcînd cele mai expresive gesturi, cu neputinţă să ne facem înţeleşi. — Vasilevs! Regele­­ o nimere-'­şte în cele din urmă amicul meu lovindu-se pe frunte, la amintirea îndepărtatei lecţii de elenă. Soldatul interpelat ne arată casa din faţă. Şi ,,Baedeker-ul“ anunţă „Le superbe Palais neuf!“ In ce cu­lori ar trebui descris atunci minu­natul nostru Costel Peleş? Acum e vorba, cum ne omorîm cele două ceasuri cîte mai sunt pînă la plecarea trenului? Ne în­­vîrlim ce ne învîrtim printre chipa­roşii de ,pe „piatia“, pină ce frigul de seară ne îngheaţă, şi atunci in­trăm în prima cafenea din cale. Spectacolul nu e lipsit de interes. Pe la mese, stau grecotei fumînd din ciubuc sau nerghelea fiecare a­­vînd cîte-o cafea dinainte — şi-atît. Altă consumaţie nu se pomeneşte. E o întreagă perturbare pînă să ni se servească cele două ceaiuri ce­rute. Atît e de neobişnuit chelnerul cu asemenea lux de consumaţie, că el, care pune „limonia“ şi ’n lapte, nouă uită să ne-o aducă. Să nu pierdem din vedere, însă, că ne aflăm într’o cafenea pur gre­cească. Aci, afară de cafea, singurul ali­ment pus în consumaţie e rahatul, con lucumil să ştiţi c’a cîştigat la loterie. Dar, „Ce-i al Cezarului, e-al Ce­zarului“, trebue să recunoaştem că poporul e foarte sobru, şi afară de­­mania ,ciupelii“ despre care voia vorbi la timp, aproape n’are viţii. Douăzeci de zile, cît am stat în Grecia, n’am văzut pro beat. Pînă şi mastica băută la noi dintr’o duş­­că, grecul o înjumătăţeşte cu apă. Prin fumul gros din locandă ne facem de lucru privind cum un grup de vre-o şase farmienţi îşi trec unul altuia nergheleaua, trăgînd din ea cu aceeaş satisfacţie cu care sorb din cafea, le urmărim pe ghicite tai­fasul, în care numele lui Ralys, Ve­­nizelos şi Scuzis se repetă mereu. Mai filozof ca ei, un bătrîn şade ceva mai la o parte şi deapănă bo­biţele de chiparos din mătăniile pe car le ţine în mină. E un alt obiceiu al ţării. Şi azi se pot vedea în par­lamentul grec, cum se vedea odini­oară în Divanul nostru „Ad-hoc“, oratori cari, pe cînd vorbesc, în fo­cul peroraţiei, tacănă în mina stin­gă cîte-un şir de mătănii. Ce se petrece Eri ne-a sosit din Berlin o ediţi­a ziarului „Berliner Tageblatt” pi­nă acum oficios al cancelaruli Beethman Hol­weg, care pe o pag­ină albă anunţă hotărirea cenziii militare ca ziarul să nu apară. Cai­za, se zice, că e un articol din cat transpiră că d. de Buelow şi al bărbaţi ar fi oprit izbucnirea răz­boiului, dacă ar fi fost consulta la timp!... Se petrec la Berlin lucruri foar­te importante, pe cari partidul u­­itar vrea să le ascundă cit se­­ putea. De altfel, interzicerea intri­nirei socialiste, după ce se trim­b­­ase încuviinţarea ei, compiecteau starea de spirit din capitala Ge­maniei. Pressa germană continuă a fi pr­ocupată de atitudinea Romînia deşi informează publicul că „a tr­cut momentul critic iminent”! Fără a se încumeta să afirm , pressa germană consideră Român pierdută pentru puterile centrale. Tactica de a anunţa apropia , dar nu imediata ei intrare în ac­­­une alăturea de aliaţi, rezidă tendinţa de a provoca cum­va de minţirî sau discuţiuni din cari poată trage vriun folos.­­ ■ Fapt este însă că cu cît pres­a germană e preocupată mai mult l­a atitudinea Romîniei, cu atît ace­st joc apare mai suspect în ochii s!­celor cari cunosc nehotărirea d-l­u­i Brătianu.­­ La Sofia îşi face drum un cure ? care împinge la un atac împotri Romîniei. Se pare că mai sint cîţî­ va oameni cu scaun la c ’ cari’şî dau seama la ce s’ar expu Bulgaria. Fireşte, în­dărătul acelora ei împing la această aventură stau cei cărora puţin le pasă de viitor ’’ Bulgariei. Pentru ei totul e creat încă a unui expedient pentru înt­iî­zierea dezastrului austro-german . Nici­odată Bulgaria nu a av mai multă nevoe să’şi cumpănes­că propriile-i interese şi să urme o politică a ei şi numai a ei. ’ La Salonic, generalul Sarrail ti )_ ce In revistă forţele din aeropli ceea ce’î permite a’şî da bine sear­a­ şi de acele ale adversarilor... 1 Sfârşitul lui Iulie şi începutul August va vedea multe! Ad. Liberalii nemrofili ------------------------------ * Se răţoieşte presa celor trei raţî pe tema că nu era nevoie nici, le lupta Acţiune! Naţionale şi a Fe-j ieraţiei, nici de lupta opoziţiei pentru înrdumarea sănătoasă a o-j piniei publice; şi nu era nevoie,­ pentru că această îndrumare a fă-t­­ut-o partidul liberal prin şefii şi su­b-şefii lui. Cu aserţiunea asta cele două oficioase liberale ne rad, in senzul franţuzesc al cuvântului. Ia să vedem însă — printr’un scurt şi fugitiv examen — ce fel de îndrumare au putut să dea fra­ i­ţii Brătianu şi devotaţii lor. Mai întîî, şeful. Dînsul, împingînd­­ pînă la abuz discreţia pe care cre­dea că i-o impune situaţia sa oficia­lă, a făcut cum zic moldovenii, pe mortul în popuşoi. Va să zică, des­pre partea d-sale, opinia publică se putea îndruma orî-cum şi nu în ori­ce direcţie, căci nimeni n’a ştiut vre-o dată ce crede şi ce vrea d-sa. Apoi, primul sub-şef, fratele Vin­­tilă. Cu conferinţele şi articolele sale, pretextînd chestia Dardanele­­lor — excelentă diversiune — a fă­cut, în realitate, propagandă nem­ţească. Pe urmă, d. Fericide, omul cel mai de seamă al ocultei brătienis­­te. A fost samsarul şi avocatul nem­ţilor, protectorul exportatorilor nemţi, puşi să înfometeze România, ca să hrănească pe austro-ger­­mani. Dar lista se poate lungi la infinit. D. Orleanu, fost ministru, şi şeful liberalilor gălăţeni, ca şi d. Stere, fostul şef al liberalilor ieşeni şi fost ministeriabil, am făcut propaganda nemţească cunoscută. Tot aşa: d. C. Iarca, şeful liberalilor din Bu­­ză­i; d. Mateiu Cantacuzino, frun­taşul liberal din Iaşi; d. V. Missir, preşedintele senatului; doctorul Sion, anti-sanitar­ul director al ser­viciului sanitar; generalul Hiotu; generalul Mustaţă, reprezentantul guvernului în consiliul de adminis­traţie al Casei dotaţiei oastei; de­putatul Jean Th. Ghiga, cel care re­conforta pe d. Marghiloman cu cărţi de vizită germanofile; dr. Manolescu-Strunga, deputat liberal şi colaborator la „Steagul”. Ge­L/1 UuCI O 111 I lUllGoLU“ I­­­IJIIllILCctliU , u» j loan D. Filitti, avocat la creditul­­ rural, pe care-1 pomenim pentru a­­­­ceastă singură dată și care ne-a pi­­­­sat mortal, n’a consimțit nici o sin­­­­gură dată să scrie un articol mai­­ scurt de 5 coloane. Dar cu­i nu sunt? Iată-l pe senatorul liberal E­­năşescu, pe care desfacerea recol­tei sale, cu cîştig excepţional, îl interesează mai mult decît luarea Transilvaniei; iată-l şi pe deputa­tul liberal Manolache Chiuloglu,­­ protectorul exportatorilor, ca şi­­ mai marele său Ferekide. Mai adăugaţi pe fiii de prin ar­mată ai fruntaşilor liberali, cari au împănat lumea militară şi civilă cu cărţi în cari se face apologia nem­­­­ţilor. : I Iată o înşirare fugitivă a mani­­­­­festărilor liberale, ca să vedeţi da­­­­că presa guvernului are dreptul să­­ se răţoiască. ■­ Brătienii şi ai lor au făcut totul , ca să transforme partidul libera!­ir • agentură iversenistă, şi tara în codi' ■•ţă nemţească. Dacă tara nu s’a ■ nemţit, ci a rămas credincioasă i­dealurilor sale, asta se datoreşte ş­i instinctului ei sănătos, dar şi acţi­­ unei adevăraţilor patrioţi. Xi N A Z B­I­Ţ­I­I „ARPEJELE“ LUI VIRGHICA E dat dracului amicul Virgilică Ghinion! Inspirat de vameşul un­gur dela Predeal, el declară aseară prin oficiosul său şi al lui corin Pe­­trache, că ne paşte o mare nenoro­cire, că şobolanii lucrează pe sub pămînt să intrăm în acţiune, că nici­odată n’a crezut că e lucru serios, dar acuma crede şi desluşeşte ,ţin­tul zilei de mîine, care se anunţă in arpe­je, prevestitoare de răsplată“! Dacă e vorba de „arpeje“, apoi să ştiţi că vameşul dela Predeal a sus­pendat abonamentul la foaia lui Vir­gilică şi „nenorocirea“ a fost confir­mată de d. Stere care a fost în au­diență la rege! Pau Servilism Ar fi o muncă inutilă şi o perde­­re de timp zadarnică, dacă ai voi să mai găseşti o ţară în care admi­nistraţiile publice să aibă atîtea sărbători : religioase, naţionale, dinastice, în cari să închidă porţile şi să ia vacanţă. In industrie, în comerţ, în presă, a batem în presă numaî o zi la Paşti şi una la Crăciun nu se mun­ceşte ! — se lucrează, fără să se fie seama de atîtea pretexte, unele cu totul umoristice, cari dau drept administraţiilor publice la vacanţe fără rost. Vacanţă la toate autorităţile — chiar şi la Statul-major (în aceste vremuri!) — de ziua onomastică a reginei. E oare un omagiu adus su­veranei dacă nu lucrezi ? Nu e munca mai preţioasă, nu poate mulţumi ea mai mult pe o suverană cu grijă adevărată de bunul mers al treburilor publice ? Onomastica reginei! Să fie să­nătoasă şi să serbeze cît mai multe asemenea onomastice. Dar nu erau suficiente felicitările soţului, săru­tările copiilor, şi închinăciunile curtenilor ? Să stea pe loc tot ruaju­l institu­­ţiunilor oficiale, atunci cînd aproape pe întreg pămîntul lumea nu are o clipă de odihnă ? Familia noastră regală e alcătui­tă din opt membrii; fiecare are cel puţin două aniversări: a naşterii şi a numelui. Dacă autorităţile sunt obligate să ia de fiecare aniversare regală sau princiară cite două zile vacantă, unde ajungem ? Nu e chestiunea aci de dinasti­­cism sau de antidinasticism. Regi­na doar e simpatică populaţiunea , însă nu trebue împins servilismul dinastic prea departe. Munca spornică bucură mai mult un suflet distins, decit lingușirile, sub orice formă ar veni ele. ________________Maximîw ^CERETI ^p. 92 din „Săptamlna HazSporaluiIfi S’a schimbat situaţia! La Sofia se ştie tot ce se pune la cale în Bucureşti. Guvernul Ra­­doslawoff a dat şi continuă să dea asigurări în numele Romîniei. Acum vre-o zece zile şi bulgarii au crezut de cuviinţă să ne ame­ninţe fiindcă au suspectat pe d. Io­nel Brătianu că s’ar fi înţeles cu aliaţii. Imediat au­ dat ordine co­mandanţilor trupelor de pază de la frontieră să ne hărţuiască, să ne sperie... Astăzi probabil că te regretă la Sofia pripeala. O telegramă ne-a a­­nunţat ori că bulgarii s’au liniştit căci s’au încredinţat că la Bucu­reşti iar s’au calmat lucrurile, sa schimbat situaţia. A fost un foc de paie săptămina trecută. Acum e ia­răşi linişte, calm, neutralitate. D. Ionel Brătianu e un diplomat şi mai fin decit d. Radoslawofî. *■ * *­ Se face chiar mare haz de ulti­ma întrevedere a premierului no­stru cu d. von dem Busche. Ministrul Germaniei povesteşte scena cu o oarecare satisfacţie. Diplomatul german a intrat, zilele acestea, în casa d-lui Brătianu a­­dreslndu-i aceste cuvinte: — Am auzit, Excelenţă, că la 2 August ne atacaţi... — Dar dacă la 2 August va ploua?! — răspunse d. Ionel Bră­tianu. Şi cu asemenea glume, mai mult sa fi mai puţin serioase, a continuat convorbirea şi d. von dem Busche s’a retras şi a comunicat probabil la Berlin că are impresia că d. Io­nel Brătianu iar s’a încurcat cu tra­tativele, iar şovăeşte, iar amină. Aşa se explică calmul dela So­fia. Se poate, e chiar foarte proba­bil ca d. Brătianu să fi asigurat pe ministrul Germaniei că de cîte ori se schimbă situaţia în favoarea a­­liaţilor nu poate adopta, măcar în aparenţă, altă atitudine decit acea care să facă să se creadă că în sfîrşit şi d-sa vede că a sosit mo­mentul intrărei noastre în acţiune. De astă-dată, faţă de dezastrul austriac, s’a impus o manevră... di­plomatică mai zgomotoasă pentru ca să se potolească spiritele război­­nice. Au urmat explicaţiuu­ serioase sau glumeţe — vom vedea în Car­tea Verde ce s’a petrecut — şi a­­cum lucrurile s’au calmat, — cel puţin aşa ne asigură nemţii şi bul­garii. * * * Cită vreme va dura calmul a­­cesta, — nu ştim. Dacă cum­va Sarrail se va miş­ca, iarăşi vom avea agitaţie la So­fia şi la Bucureşti. Acum d. Brătianu nu-şi mai are privirea aţintită­­spre frontul aus­triac. Acolo Brussilow fugăreşte mereu­ armata austro-maghiară şi Hindenburg nu numaî că nu-şi mai poate salva aliatul, dar de abea mai stă în defensivă. In momentul acesta o singură teamă stăpâneşte pe d. Ionel Bră­tianu, ce are să facă In clipa cînd armata lui Sarrail va lua ofensiva. Armata dela Salonic va lua ofen­siva. De sigur că nu se va şti la So­fia cînd se va produce acest eveni­ment. Dar Sarrail va porni, poa­te chiar peste cîteva zile, poate mai tirziu. Acest secret militar probabil că nu va fi prealabil co­municat puterilor centrale. Dar cînd Sarrail va porni ne prin­dem că de la Sofia va porni îndem­nul ca puterile centrale să ne ofere în schimbul neutralităţei o compen­­saţiune mai serioasă. Intr’adevăr, datorită greşelelor neiertate ale d-lui Ionel Brătianu, ni s’a creat la Dunăre o situaţiune cam dificilă. Acum, dacă intrăm în acţiune, avem să ne apărăm pe un front lung de tot, mai lung de dit cel occidental. Dar iarăşi se schimbă situaţia în favoarea noastră dacă porneşte Sarrail. Prin urmare în momentul cind aramata de la Salonic va lua ofen­siva contra bulgarilor, în acel mo­ment are să fie o panică grozavă în lagărul nemţesc de la Bucureşti, iar intră Rmînina în acţiune! Aşteptăm cu resemnare ce va mai Inventa d. Brătianu — poate pînă atunci nemţii să inventeze ceva pentru d-sa — spre a putea prelungi „neutralitatea” cel puţin pînă se va vedea rezultatul real al ofensivei lui Sarrail. Nu se poate să ni se răpească li­bertatea de-a alege noi singuri mo­mentul intrării în acţiune. R. X. CHESTIA ZILEI SALVAREA! DERMANUL. — Haide, turcule, în Galiția, c’am ajuns în halul ca ’n tine să-mi fie toată nădejdea ! Situaţia internaţională a Romîniei după războiu de LUCIAN BOLCA* Cu toate zvonurile de pace, cari exprimă mai multe dorinţi decit certitudini, sîntem încă departe de a prevedea sfîrşitul războiului. In consecinţă, s’ar părea, că orice pro­nosticuri pentru ceea ce are să fie după războiu, ar fi cu totul prema­ture şi n’ar putea avea altă valoare decit pe acea a unor combinaţiuni asupra necunoscutului. Dar nu este tocmai aşa­. Putem să ne dăm seama de pe a­­cum, că însăşi bazele situaţiei inter­naţionale a Romîniei din ultimele decenii au fost puternic alterate. Astfel, alipirea Romîniei la Întreita alianţă a puterilor centrale a fost răsturnată printr’o serie de fapte, cari şi-au ajuns culminaţiunea în războiul deslănţuit de Austria la hotarele Romîniei, fără a-şî anunţa măcar aliata. Mai mult decît o o­­fensă — o adevărată trădare... De asemenea a fost răsturnat şi echi­librul balcanic, care asigura Romî­­niei o preponderentă faţă cu cele­lalte state din peninsula veşnic tul­burată şi, subminată. Bazele acestea după cari politica Romîniei s’a orientat dela congresul din Berlin şi pînă la Consiliul de coroană din Sinaia (Iulie 1914), nu noi le-am căutat. Ele ne-au fost da­te, izvorînd din alte trebuinţe, decît ale noastre. Noi am fost împinşi spre ele şi le-am­­ primit, fiindcă n­u puteam pune altele în locul lor. Ele ne-au servit atît cît ne puteau ser­vi, dîndu-ne pacea şi putinţa unei dezvoltări economice în ciuda­ convenţiilor comerciale totdeauna nefavorabile pentru noi. Pînă după războiu nu putem gîndi la statornicirea bazelor unei nouă situaţii internaţionale ; dar ori­cine va înţelege, că nu vom mai pu­tea clădi nimic pe temeliile vechi, prăbuşite. Nu vom plînge noi trecutul, care nu ne putea da ceea ce ni­ se cuve­­nia. Dar cert era — şi cît este^de firesc gîndul, că nu vom putea lăsa să se aşeze temeliile unor nouă si­tuaţii internaţionale, fără să ne ai­­mestecăm şi noi, pentru a hotărî de schimbările, cari la rîndul lor vor hotărî de soarta noastră pen­tru zeci, pentru sute de ani ! Vii­toarea situaţie internaţională a Ro­mîniei nu va putea fi mai bună, decît cum ea însăşi va şti să şi-o facă. Iar dacă nu va şti, dacă nu va putea, să contribue cu nimic la hotărîrea situaţiei sale viitoare,—a­­tunci să ştim că mergem la o lote­rie, pentru care toate lozurile le-au­ cumpărat alţii. Să ne mai glndim lai un cîştig şi noi? Dar, oare, nu vom avea nimic de pierdut ? Este bine să se lămurească în conştiinţa tuturor gîndul acesta, că fără nici o contribuţie din partea noastră cu greu vom putea să ne facem un viitor mai fericit — şi este aproape exclus să putem păstra si­­tuafia ce o avem acum. # Nu s’a zguduit lumea din temelii, pentru ca să se aşeze din nou, fru­muşel, în făgaşele ei de mai înainte. Iar dacă va trebui să punem şi no­i umărul pentru a-i da o mai dreap­tă şi pentru noi mai fericită în drum mare, dacă va trebui să aruncăm şi­ noi armele noastre în vâlvătaia care a cuprins lumea, vom căuta,­ negreşit, să ştim : pentru ce ? Care să fie situaţia nouă, pentru care i­­nima ne-ar îndemna să facem jert­fa supremă? Dar, poate, este prea pretenţioasă întrebarea pusă astfel şi întîmplările nu vor voi să ni-o jertfească într’un mod atît de sim­plist. Vom cerceta, deci, care ar putea fi situaţia spre care ne va îm­pinge desfăşurarea evenimentelor, din cît le putem cunoaşte astăzi — şi cum vom putea să ne găsim mai bine rostul nostru în acea situaţie nouă? * Faptul cel mai hotărîtor, asupra căruia nu mai putem să avem nici o îndoială, fiind deja bine fixat, este, că nu vom mai avea legătura de mai înainte cu întreita alianţă, care nici nu mai există nici ea în forma­ţiunea ei de mai înainte. De altfel legătura aceasta de mult nu ne mai servea la nimic. Austria se pare că a cam urmat faţă cu noi totdeauna o politică de „două lun­tri“. Alianţa cu bulgarii, dată acum pe faţă, nici nu ne-a mai emoţionat măcar. In 1913 Austria se aşezase deja deabinele în luntrea bulgăreas­că. Şi chiar mult mai înainte, cînd cu atentatul contra profesorului Mî­­hăileanu. Austria era mai mult îrt luntrea bulgărească, decît în cea ro­­mînească. Nu ne plîngem și n’averm­ nimic de reclamat. Ca orice legă­tură împotriva firii, trebuia să se spargă odată și asta. Au existat, de bună seamă, con'e­diții, cari, în alte timpuri au dat o justificare alianţei Romîniei cu pu­terile centrale. Condiţiile acelea nu mai există. In orice caz, n’ant mai putea să-î concurăm în punc­tul acesta pe bulgari. Noi ne-am scăpat de o haină, care nu ne maî prindea de loc. Bulgarii se pare că au ajuns în vîrsta de a îmbrăca eî haina aceea. Şi au îmbrăcat-o. Iată totul. Dar, în materie politică, faptele explică mai mult şi mai convingă­tor decît parabolele. Să precizăm: 1) Pînă cînd Romînia credea, că­ găseşte în alianţa cu puterile cen­trale o garanţie maî mult pentru e­­xistenţa sa ca stat şi pentru libera

Next