Adevěrul, ianuarie 1923 (Anul 36, nr. 11912-11940)
1923-01-15 / nr. 11924
nu XXXVI. No. 119231 POTSmATORl / AL- V, BtSLUUMAlN lööo FONDATORI | CONST. MILLE 1897 AL. Vf BELDIMAN 1888—1897 -1920 8bk ziua aamlui néu Grecia porneşte r âzboli Ungurii mobilizaţi? O telegramă sosită ori, a anunţat ‘‘a trupele greceşti au intrat în Troja Orientală şi au ocupat Adrianopolul. Comandantul francez din acest oraş ar fi protestat zadarnic. Crtacii ar fi continuând înaintarea. • Ştirea aceasta, alături de cele despre o mobilizare clandestină a armatei ungare, au aruncat o umbră asupra revelionului. Cu toate acestea este bine să ne păstrăm calmul şi să nu exagerăm consecinţele lor. . In faţa acordului absolut al Micei Antante, Ungaria nu poate îndrăzni să încerce măcar un război. Un singur rezultat ar putea l avea şi vor trebui să aibă în tot cazul aceste rătceli războinice ale guvernului din Budapesta: căderea regimului Horthy.. Cât despre înaintarea grecilor, dacă se va adeverei complect, ea constitue necontestat un fapt grav. Prin armistiţiul cu hemaliştii, semnat de toate puterile mari aliate şi de Grecia, Adrianiolul a fost cedat Turciei şi la frontiera celor două Tracii s’a creat o zonă neutrală, pe care şi trupele turceşti şi cele greceşti erau angajate s’o respecte. Când guvernul aşa zis revoluţionar al Greciei, a manifestat tot mai multe veleităţi războinice, marile puteri aliate, au făcut un serios demers la Atena, prevenind acolo împotriva oricărei încercări opresive. Pentru a arăta că acest demers e mai mult decât platonic, trupele franceze au ocupat după cum a anunţat o telegramă, zona neutrală. Pe când din Lausanne se anunţă o apropiată rezolvire a cestiunilor pendinte şi înainte ca, in tot cazul, să se fi ajuns acolo la un sfârşit, se produce deci în Orient o mişcare militară, care repune toată problema în discuţiune. Toată întrebarea este acumt Are Grecia şi de astă dată sprijinul tainic, îndemnul tainic a! Angliei, care cu ajutorul ei vrea să-şi salvgardeze interesele sale la Lausanne ? Cu alte cuvinte: Are dezacordul anglo-francez din Occident, o repercusiune în Orient, menită să dezlege mâinile Angliei? Şi sunt deci toate declaraţiile de amiciţie simple fraze impuse de un paralelism de cestumî în cari cei doi interesaţi sunt siliţi să se tolereze reciproc. situations de,care Anglia ar încerca să scape prin înaintarea grecilor ? Sau au făcut cei din Atena o lovitură nebunească ? In primul caz situaţiunea în Orient va merge agravându-se. In al doilea, grecii vor fi readuşi la respectarea tratatului şi cel mult poate turcii vor deveni mai concilianţi şi mai tratabili. In puţine zile lucrurile acestea vor trebui să se lămurească. Atunci se va lămuri complect, odată cu situatiunta din Orient, ci și cea din Occident. „Adiavorul” Pagios pământ / Cine a crezut că după război Europa va reintra în starea ei anterioară, ca şi cum nimic nu s’ar fi schimbat în mentalitatea popoarelor, nu şi-a dat seamă de realităţile şi consecinţele marelui cataclism. Aceste realităţi îşi produc efectele, iar orbirea conducătorilor popoarelor se dovedeşte din an în an mai evidentă prin faptul că, împotriva prevederilor, declaraţiilor şi făgăduelilor lor oficiale, repetite şi iprecizate, situaţiunea internă a fiecărui Stat în parte şi situaţia generală a Europei, în loc să se amelioreze, se înmieşte. Faptul acesta ne dovedeşte neîndoios că rătăcim pe căi greşite şi că până ce nu vom intra pe calea Cea adevărată, nu ne putem aşteptadecât la sporirea relelor de care Suferim. Frământările şi zvârcolirile vor ş i tulbura aşadar Europa suferindă şineputincioasă de a -şi regăsi echilibrul. Poate că noui vărsări de sânge şi strămutări de hotare se vor produce, sau alte prăbuşiri de tronuri, revoluţiuni şi contra-revoluţiuni. Păturile conducătoare îşi închiruie că mai pot guverna popoarele acum după război precum le guverna înainte de război. Eroareprofundă ! 1j Conducătorii Statelor nu-şi dau seamă de marea scădere suferită în prestigiul lor şi în încrederea de odinioară a guvernanţilor. Aceiaşi încrederenimenea nicăieri nu le-o pmai acordă. Neprevederea şi incapacitatea lor au fost prea vădite şi prea funeste, iar pierderile şi suferinţele popoarelor mult prea mari!.. . * • Bătrâna Europă, obstinându-se a trăi în vechile ei tradiţii, cu gu-Serne supraîncărcate cu atribuţii restrictive şi privative de libertate, centralizatoare şi în continuă preocupare de noui acaparări, jurea să continue să întreţină armate numeroase ruinătoare pentru finanţele ei şi mai necesare siguranţei interne decât celei externe. Ea nu simte că de când popoarele ei au luat contact cu armatelede cetăţeni americani veniţi să puie capăt războiului, şi care, de fapt, l-au şi curmat prin intervenirea lor, acele popoare au aflat de traiul liber, îmbelşugat şi fericit din marea republică de peste Ocean, care le-a dat râvna d’a trăi la fel. Libere, autonome, independente şi sigure de o pace pe viitor netulnirată, ar trăi popoarele Europei dacă ele s’ar constitui într’o confe- feratie de State la fel cura sunt Statele Unite ale Americei de Nord. In ioc d’o guvernare in folosul aproape exclusiv al guvernanţilor, popoarele ar avea atunci guvernare în folosul lor propriu. Ele ar putea dezarma, căci teama războaielor ar dispare. - -Naţionalităţile n’ar fi nici asuprite nici asupritoare, nici rivale, nici vrăşmaşe, ci unite şi înfrăţite pe câmpul larg deschis al muncii şi al Progresului. Atunci am putea compta în cea mai largă măsură pe ajutorul bogatei Americi. Ea ne-ar descurca întreaga situaţie bănească, — altfel inextricabilă — trimeţându-ne miliardele sale de dolari, cu acelaş generos avânt sufletesc cu care acum patru ani ne-a trimis milioanele sale de ostaşi spre a ne scăpa din ororile unui interminabil războiu. Statele-Uniite ale Europei lucrând mână în mână frăţeşte, cu Statele Unite ale Americei, — asta ar fi pacea asigurată pe cele două principale continente ale globului, ar fi cea mai repede realizare a bunului trai pentru toţi, o fericire! omenire!, şi îndrumarea eî spre îndeplinirea dumnezeeştei porunci, care d’atătea secole zadarnic răsună în biserici: Pace vouă pe pământ! S’ar putea oare ca popoarele bătute de greaua furtună, care de la război încoace din an în an se înteţeşte, s’ajungă chiar în acest an 1923, la limanul ce întrevăzurăm? De ce nu? Sunt obstacole, te ştim cu toţii; dar când popoarele vor hiotărâ şi pomi, nu există obstacole pe lume care să le oprească. Destul va fi să deschiză popoarele ochii. Pentru aceasta ajunge ca noi cei care putem să le arătăm calea, să nu încetăm de a ne face datoria. C. G. Costa,Foru Luni io ianuarie 1923 1 ieo exemplari in toata tara 2 Lei exemplarul In străinătate Adevărul Oficiosul guvernului e de părere că „anul 1923 trebue să aducă în inimile noastre încrederea şi bucuria“. ...De ce n’ar vota guvernul o lege prin care să se impună, sub sancţiuni severe, cuvenita încredere şi bucurie? Altfel, nu ştim cum le-am dobândi... Diferendul nostru cu Ungaria Maria a dat un răspuns care departe de a fi o scuză, nu e văc măcar o recunoaştere a faptelor petrecute. El dă o nouă dovadă a impenitenţii, trufiei şi nesinceritaţii sale, care sileşte ţara noastră la măsuri mai drastice pentru restabilirea, siguranţei graniţelor noastre apusene. Aceste măsuri drastice sunt pe cale de a fi luate. Cum resursele diplomaţiei nu sunt epuizate, ele vor fi încă paşnice. Informaţiile unime vorbesc de un nou demers românesc in unire cu Cehoslovacia şi Iugoslavia. Se va cere pe deoparte o satisfacţie cinstită pentru atacurile comise și pe de alta o severă respectare a tratatului, iar la sfârșit se E. Fii. unui factor dor şi cu gravitatea problemelor pe cari ele le privesc. Un confrate insă e impresionat de observaţia d-lui Cicerin că „prima dată declaraţiunile d-lui Cicerin fă Tot declaraţiile WBlOterin Suntem satisfăcuţi că de astă- noi să nu facem o politică împotriva Guvernul maghiar, în răspunsul dat protestărilor oficialităţii române, a ţinut să pună în cauză şi zia- rul nostru. Contele Bertden face Tate reprezentantului nostru la Laurăspunzător „Adevărul” de întregul fwf. A mai dezlănţuit la condiferend. Atacurile de la graniţă ar fTMW noştri, ca cu ocazia intervie.ii existat numai în imaginaţia celor ce scriu aceste pagini şi comunicatele ar fi eşit din condeele lor in-Vettst*’o nouă si mare cinste ce ni resturei. Comentariile sunt de mare şi mai puternică dintre vecise face Amorul nostru propriu miftä-data mal în conformitate cu cele sale, care este Rusia. Mai nu poate fi de cât măgulit de ridicarea , importanţa politica a declarat din seama cu o Rusie democratică, asefel. Ni se pcere că aşa ceva este premisa şi conditiunea ori şicărui acord pacific intre state. Intru cât priveşte ţara noastră, mi suntem chiar de părere că unul din punctele cardimie ale politicei sale externe, trebuie să fie raporturi de amicale relaţiuni cu cea mai vuhd doctorului Rakovski, acel curent de ostilitate, care îndreptat, mai mult contra noastră, putea compromite în acelaș timp uninteAdevărului la rangul diplomatic de primă însemnătate. Eri nişte confraţi ne acuzau că spntem singurii vinovaţi de tratativele romăno-ruse, astăzi magnaţii unguri, şifonaţi de lumina crudă a , x . nmcată de noi asupra unelti,Hor generale europene, ca să înceteze amenea raporturi sunt cu deosebire înlesnite. Rusia ţaristă ne-a răpit Basarabia şi aveam cu dânsa un serios punct de nemulţumire. Am fdcondiţkine a unui acord cu România cât de aceia un sfert de veac parte este ca în combimtmniie politicei fi un instrument al marilor Puteri, adm al Angliei, cari ar duce o politică agresivă împotriva Rusiei." Forma in care ă, Cicerin a inilor grosolane, ne acuză de a fi provocatorii iresponsabili al unui conflict româno-maghiar. Guvernul maghiar e, de sigur, , „„, , prea înțelept Pentru a putea crede] Meat «lela sa, nu e tocmai fericM. 1* Lina Lum»a cuhiernnmi «A Dar diplomaţia sovietică nuntre-. dintr’o constelaţie politică antirusă. Am putut pot face totuşi o politică antirusă ? Amintim că încă înainte de 1914, noi am schimbat spre Rusia, direcţiunea cârmei statului nostru în politica externă. Dar în cazul că Rusia sovietică ne-ar recunoaște posesiunea Basa-că prin asemenea subterfugii se,. . . y ... . , * . .. poate tranşa o chestiune de seriozi-bimf*** pitele, pentru atel as, robiei si am lichida cu dansa toate tatua celei ce preocupa guvernul smdirea, cern ce e un avan- diferendele - cum şi ane ar putea AimrnrP ’ mi existat si lin- festu pentru cei ce tratează cu imagina nebunia unei politice anin nostru. Atacurile au existat si un- . imnnr*n fnrnM Ut mse.sti Dnmnmol — „iară rmnr dânsa şi apoi nu importă forma, ci ruseşti a României, — afară doar fondul gândireî şi fondul gândirii dacă Rusia ar face ea una antiromân d-lui Cicerin este că prima condi- nească ? ! fiime a imul acord ca Rusia este ca* S. Criticele lui Gherea de IOSIF NĂDEJDE In editura „Vieţei Româneşti“ a apărut o nouă ediţie a Studiilor critice de C. Dobrogeanu-Gherea. Primele două volume s-au şi dat la librării; al treilea e încă sub tipar. Cum la pregătirea acestei ediţii am avut şi eu o parte atribuită chiar de Gherea, socot necesar să dau câteva lămuriri cu privire la felul în care însuşi marele dispărut concepuse această nouă ediţie a operelor lui. încă de acum zece ani Gherea se purta mereu cu gândul la alcătuirea unei noui ediţii a scrierilor sale, epuizate de mult. Nu era vorba însă numai de retipărirea celor trei volume de „Studii critice“ apărute la Socec, ci de strângerea la un loc a tuturor scrierilor sale literare şi politico-sociale. Unal patrulea volum de studii critice urma să cuprindă lucrările de această natură neapărute încă în volum, precum „Artiştii cetăţeni“, „Asupra traducerilor“, „Idealurile sociale şi arta“, Taras Şevcenco“ şi altele. Mai era vorba şi de unele lucrări încă inedite. Aşa, Gherea mi-a vorbit de un studiu asupra lui Ronetti- Roman şi îndeosebi asupra piesei „Manasse“. Dar nu cred să fi avut vremea să-l scrie ! Deasemeni voia să scrie un studiu asupra d-lui M. Sadoveanuu, scriitorul care-l interesa mai mult din generaţia mai nouă. Trebuiau să urmeze apoi, pe lângă „Neoiobăgia“, celelalte scrieri cu caracter politic sau economico-social, unele publicate în broşuri, altele prin reviste şi ziare. Cu toată selecţia pe care şi-o propunea s-o facă Ordinea prin dezordine La ce servsc agitaţiile antisemite încuraja prin lipsa unor măsuri hotărâte împotriva tulburătorilor, chiar când aceştia ocupă situaţii oficiale. Era evident că guvernului ii conveneau agitaţiile. In ce scop? Scopul se vede acum lămurit. Guvernul, luând ca pretext agitaţiile antisemite, suprimă pur şi simplu, printr’un revoltător abuz de putere dreptul de întrunire al opoziţiei Şi pe când agitaţiile antisemite continuă nestingherita, opoziţia nu mai poate ţine nici o întrunire. D. I. Mihalache a publicat in „Aurora“ un ordin telegrafic al prefectului de Muscel către administratorii de plasă în care se spune: „Faţă de lufiliaţiile antisemite în conformitate cu dispoziţiunile ordinului d-lui ministru de interne, vă facem cunoscut că interzicem cu desăvârşire până la noi dispoziuni orice fel de întruniri, cu excepţiunea acelora ce vor obţine autorizaţiunea prealabilă din partea prefecturei. Pe temeiul acestui ordin al ministerului de interne a fost împiedicată întrunirea d-luî dr. Lupu Ia Huşi. Şi tot pe temeiul lui a fost arestat d.I. Mihalache şi au fost oprite întrunirile plănuite de d-sa . E lucru limpede. Agitaţiile antisemite au furnizat guvernului pretextul căutat pentru a izbi în opoziţie şi a suprima dreptul de întrunire. Dar textul ordinului de mai sus subliniază un modul cel mai clar tot odiosul farsei înscenate de guvern pe această chestiune. Ordinul spune că întrunirile publice sunt suprimate cu desăvârşire din cauza agitaţiilor antisemite. E serios oare acest pretext? Pentru păstrarea ordine! guvernul n’are altă armă decât dezordinea? Căci ce dezordine mai caracterizată decât suprimarea libertăţilor publice printr’un ordin samavolnic al administraţiei! Guvernul are aerul de a pune publicul în alternativă, ori suprimarea dreptului de întrunire, ori dezordini antisemite! Dar aceasta constitue o farsă sinistră. Un guvern capabil şi respectuos de legi trebue să găsească mijlocul de a garanta şi ordinea publică, şi libertăţile cetăţeneşti. Nicăerî in statele normal guvernate ordinea publică nu e asigurată prin măsuri de escepţie şi prin stare de asediu. A pune însă alternativa de mai sus, înseamnă pentru un guvern sau a-şi mărturisi neputinţa, sau a da dovadă de o intolerabilă perfidie. Plestor Ar*, semnalat din capul îocuîaî atitudinea suspectă a guvernului față .—.---------------- , . de turburările antisemite. De formă, Vil arăta că in caz de refuz^sau ae .^e dezaprobă; în realitate însă ie neputinţă de menţinere a ordinel guvernels Micei Antante sunt hotărâte s’o asigure chiar cu preţul unei înlocuiri silite a regimului Horthyst. Nu dorim ca lucrurile să ajungă până acolo, dar dacă din vina Ungariei reacţionare şi şovine, Mica Antantă va fi silită şi la acest act coercitiv, el va fi legitimat prin cel mai elementar drept de apărare proprie. Vom fi atunci cel din urmă printre cei ce vor deplânge dispariţia unui regim care nu are la activul lui decât cea mai ruşinoasă „teroare albă". Şi democraţia ungară va fi probabil alături de noi. Nu ne-am amestecat în discuţia ce s-a deschis în jurul manei de decoraţii ce a căzut de curând pe întinsul României, fiindcă — să ni se ierte păcatul — nu atribuim acestui chip de recompensă nici o valoare.. Ţinem, însă, seamă că sunt şi oameni cari o preţuesc. Pentru ei, e datoria noastră să înregistrăm plângerile drepte ce ni se adresează. Aşa ni se atrage acum luarea aminte asupra listei funcţionarilor poliţişti decoraţi cu prilejul serbărilor încoronării. Vedem că nu au primit platonica şi discutabila distincţie decât domnii cei mari ai poliţei, inspectorii şiminimum — comisarii. E, în adevăr, nedrept. Cei ce-au făcut în realitate ceva în timpul ziselor serbări au fost neîndoios subalterni, subcomisarii şi sergenţii, fiindcă cel puţin aceştia au păzit ordinea trotuarelor, pe când cei mari erau preocupaţi de mari şi tenebroase probleme de poliţism transcendent... Ne facem, deci, cu plăcere ecoul micilor funcţionari cari sufăr şi de această nedreptăţire, — fireşte mai suportabilă ca altele, dar cu atât mai antipatică cu cât e mai inutilă favorizaţilor ! ... ■■■. Gherea, tot aţr fi rămas, după propriile lui socoteli, material pentru cel puţin alte patru volume. Dar o bună parte din materialul acesta era împrăştiat prin numeroase publicaţiuni ale căror colecţii nu se mai găseau şi pe cari nici Gherea nu le mai avea. Afară de aceasta, multe amiele DOBROGEANU-GHEREA NAZBATII Măcar atât! In definitiv, guvernul nu rămâne chiar atât de indiferent faţă de emulii cari plagiază în diverse centre pe maestrul Cuza. El ţine să dea agitaţiilor o organizaţie serioasă şi bine controlată... Căci, iată ce cetim intr’un ziar de seară: „Ministrul instrucţiune! a delegat pe d. inspector general C. Georgescu să inspecteze dezordinele de la Nuşi”. Foarte bine! Măcar atât trebuia să, facă şi guvernul: să inspecteze dezordinele. Cred că datorită unei astfel de inspecţii, a izbutit d. David, directorul liceului din Huşi, să fie decorat.. Kix. Carnetul nostru Liceal „Klai viteazu” Nu e vorba de vre-o aniversare sau de cine ştie ce eveniment Îmbucurător. Dimpotrivă, e vorba despre ceva destul de jalnic , unul din cele mai vechi instituţii de cultură aleCapitalei e lipsit de local. Liceul care poartă numele cel mai glorios sălăşlueşte intr’o clădire care nu mai cu mare grijă şi cu grele jertfe se ţine pe picioare. Şi dacă nu era legea chiriilor, cursurile ar fi trebuit suspendate sau ţinute în Cişmegiu. Instrucţia noastră publică e adânc roasă de lepra indiferenţii. S’ar zice că toate guvernele şi toate parlamentele cari s’au succedat dela 1859 au fost cu desăvârşire analfabete. De-aceia nici într’o ţară, numărul neştiutorilor de carte nu e aşa de mare ca la noi. Eforia şcolară a acestui liceu — din care am cinstea a face parte dieşi a menţinut taxele cele mai mici şi a scutit anual 10—12 la sută din elevi săraci şi meritoşî, a găsit totuş! mijlocul să pue regulat de-oparte când o sută, când două sute de mii de lei în fiecare an, cu scopul de-a clădi un local. Şi s’a făcut un plan frumos pentru 24 de clase. Dar cu mijloacele proprii, şi cu ceia ce mai dă ministerul, nu se poate duce la capăt lucrarea începută, care riscă chiar să se strice dacă nu se continuă cu sumele trebuincioase. De aceia Direcţiunea liceului „Mihai Viteazul“ a făcut un călduros apel la public. In special la foştii luielevi, unii din ei ajunşi de sigur în situaţii bune, ca să-i vie în ajutor. Nădăjduim că apelul va fi bine primit, că mai cu seamă foştii elevi nu vor cruţa niciun mijloc de-a întoarce băneşte şcolii care le-a dat lumina, şi putinţa de-a fi ceia ce sunt, darul sufletesc şi intelectual ce l-au primit, fiecare la vremea lui. Iniţiativa publică va dovedi astfel de ce-î capabilă. Ar fi un sfemn din cele maî îmbucurătoare să putem semnala izbânda apelului de mai sus. I. T. O arestare misterioasă Fiul regelui Carol” deţinut la Panghafi în caz concret da,.. Ilbarfata individuali Se povesteşte că în timpul guvernărei averescane, un corifeu politic, intervenind pe lângă d. Argetoianu pentru eliberarea unui nenorocit, pe nedrept deţinut, a primit de la fostul ministru de interne următorul răspuns: „Voi căuta să te servesc, dar nu ştiu de unde s’o încep, întru cât actualmente sunt vr’o şapte rânduri de autorităţi, cari dau ordine de arestare“. Răspuns sugestiv, care redă una din cele mai triste stări de lucruri, din câte a cunoscut, in ultimele decenii, ţara noastră. Libertatea individuală — esenţa însăşi a unui regim de libertăţi publice — nu mai există la ruşi. Marele principiu de bază al democraţiei nu mai are fiinţă în România. Abuzul cel mai îndrăzneţ şi sigur de impunitate, şi-a întins stăpânirea-i atotputernică. In special organele cărora fără nici un termen legal li s’a dat puterea de a recurge la aşa zisele „reţineri“, procedează cu un spirit de samavolnicie, necunoscut nici în autocratica Rusie. Starea de lucruri creată a devenit atât de insuportabilă, încât un partid de guvernământ se vede obligat a discuta şi înscrie în însăşi Constituţia ţarei, măsuri de garanţii necesare. Condica penală nu mai este suficientă, trebuie ca însăşi cartea fundamentală a legilor să cuprindă dispariţiuni precise. Faptele nu se menţin în cadrul, penaliştilor şi al oamenilor de drept. Ele preocupă organismele diriguitoare. Răul a căpătat dar un caracter profund social. Tămăduirea se impune. Totuşi, alt partid politic — cel de la putere — care tocmai în acest moment tinde să ne dea o nouă constituţie, refuză hotărît să înscrie în proiectul său garantarea temeinică a libertăţii individuale. Ca o simplă contribuţie la partea de critică negativă, socot util să povestesc cele ce urmează. Orcât cele narate ar putea apare ca expresiunea unei zămisliri fantastice, asigur că ele corespund purului adevăr. UN POPAS In seara de 28 August st. v. 1916 ambulanţa brigăzei a IV teritorialemixte poposise în faţa satului Pângăraţi, judeţul Neamţ. In zori de zi ea urma să-şi continue drumul spre, Ditro, pe şoseaua principală Piatra- Prisăcani. In cursul nopţei sosise însă ordinul că ambulanţa va aştepta la Prisacani nouă ordine. Dimineaţa am pătruns deci în sat şi am stabilit încartiruirea. Ofiţerii ambulanţei erau: medicul căpitan Uatu, în civilitate medic-şef al spitalului Zvorâştea, judeţul Dorohoi, doctorul căpitan Fulgeanu, medicul spitalului din Valea Rea, judeţul Bacău, dr. Octav Racovitza, medicul spitalului Lespezi, jud. Suceava, decedat acum câteva luni, după ce ajunsese medicul şef al judeţului Dorohoi, dr. Cristea Socor, medicul spitalului Fântânele, jud. Botoşani, şi subsemnatul ca medic asimilat. Mai făceau parte din formaţiune căpitanul Marica, farimen şi ş proprietarul farmaciei din Horezu, jud Vâlcea, şi Petru Bălan, locotenent de administraţie, avocat din Brăila şi apoi deputat ţărănist îu parlamentele Vaida şi Averescu. Are citat într’adins numele lor, pentru ca, eventual, cei în viaţă să poată confirma exactitatea spuselor mele. ■ Şi acum continuu. Am pătruns în sat, voioşi că razele soarelui ne mai răzbunau de frigul primelor nopţi de toamnă din munţi — aceasta intru cât duruisem pe câmp, în fân, acoperiţi cu pături. Popota am instalat-o la cârciuma din capul satului, condusă de o văduvă, şi aşteptam cu nerăbdare ora, când, după şase zile, vom înghiţi o mâncare caldă. „FECIORUL REGELUI CAROL" Abia începusem dejunul şi iată că suie scările cerdacului un tip rumen, bine hrănit, cu pronunţată înfăţişare orăşenească. Ne salută, nu priveşte îndelung, ia in primire un pachet considerabil de alimente, şi pleacă. Cel mai curios de această apariţie a fost căpitanul Marica, originar din Ardeal, opa vici, vorbăreţ şi mucalit. De astă dată era insă vădit preocupat şi urmărea îndelung tipul în chestiune, ce-și ducea pașii pe șoseaua prăfuită, care pătrundea în pat. — Curios, zise căpitanul Marica. Eu cunosc pe acest tip. Doar am trăit destul în București și am văzut (Continuare în pagina ll-a) Ctoeii zilei Soricova d-lui Vintilă CETAJEANUL : Ia mai lasă-ne și d-ta că destul ne-ai sorcovit tot anul! pacei fContinuarea in pag. ll-a) apăruseră nesemnate sau sublileatentului, am avut deseori prin anverse pseudonime. Pentru stingerea lor ar fi fost nevoe de o muncă anevoioasă şi de cercetări îndelungate princolecţiile Academiei Române. Articolele nesemnate trebuiau să fie identificate. In sfârşit era vorba de selecţionarea celor ce prezentau destul interes spre a fi păstrate într‘o ediţie complectă şi definitivă. Bolnav ,şi neurastenizat de o necurmată activitate literară şi politică, Gherea n‘ar fi putut săvârşi singur această muncă. S‘a adresat deci semnatarului acestor rânduri. Am primit sarcina bucuros, fiind legat de Gherea prin simţimântul unei sincere, şi devotate admiraţiuni. Era însă în 1914 şi izbucnirea războiului ne-a ţinut în loc. Evenimentele au absorbit cu totul activitatea lui Gherea spre alte preocupări. Eu însumi, ca ofiţer de rezervă, am fost stingherit de numeroase concentrări cari s-au succedat din tot timpul neutralităţii. Fiind concentrat însă mai mult la Ploeşti şi pe valea lejul să stau de vorbă cu Gherea care mi-a explicat pe larg felul cum concepea ediţia cea nouă. La început Gherea se oprise la gândul unei refaceri complecte a studiilor critice. Modificările plănuite nu se refereau la idei, căci în această privinţă nu era loc pentru nici o revizuire. Voia însă să modifice compoziţia artistică a studiilor. Recitându-şi scrierile vechi, Gherea fusese izbit de unele repetiţii de idei cam acum i se păreau supărătoare. El spunea: — Studiile mele au apărut ca lucrări izolate în diverse publicaţiuni şichiar la mari intervale. Când scriam vreunul, aveam totdeauna impresia că vorbesc unui cetitor care nu e în curent cu ideile expuse în scrierile mele anterioare. Am socotit că nu e bine să trimit mereu prin fapte, pe cetitor, la aceste scrieri, cari poate nici nu-i erau la îndemână. Și cum nu vroiam să las din mintea cetitorului vre-o nedu- I merire, mă vedeam nevoit să rele- 1 pet în mod rezumativ ceea ce expusesem mai complect aiurea Am simţit această nevoie mai cu seamă la articolele de polemică. Pentru cetitorii de atunci ai revistelor la cari scriam procedeul meu a avut o parte bună. Dar pentru cetitorul care are la Îndemână opera complectă, repeţirile sunt de prisos şi poate chiar supărătoare. De aceea vreau să la suprim în ediţia definitivă. Dar Gherea mergea mai departe. Erau articole care, tratând aceeaşi ordine de idei, voia să lestrângă într'unul singur, iar pentru legarea părţilor îşi propunea să scrie pagini noui. îmi amintesc că Gherea voia să complecteze studiul asupra lui Eminescu pe baza amănuntelor biografice necunoscute de critic în momentul când şi-a scris studiul. I se părea apoi lui Gherea că unele articole copiind digresiuni fără interes şi părţi prea desvoltate cari lasă o impresie de prolixitate. Digresiunile voia să le suprime iar plăţile prea desvol