Adevěrul, februarie 1923 (Anul 36, nr. 11941-11968)

1923-02-05 / nr. 11945

imii XXXVI. Ko. 119451 ten wefiram in toata tara ? UI rawlalui In strainatata Luni 5 Februarie 1923 Adeverul -rrtfx31 | AL. V. BELDIMAN 1888-1897 FONDATORI CONST. MILLE 1897—1920 Guvernul s’a deșteptat ! „ „Viitorul“ de aseară publică pe cuvânt pe d. Brătianu turnătorul entuziast comuni când afirmă atât de categoric cat : câ nu-î trebuie mişcări antise-Nici în cursul zilei de elî, nici in mite şi nu le vrea cu nici un cursul nopţii ş i nici tizi Până la a- chip. Dar este clar că unii mimiază nu s’a mai semnalat vreun nistri — ca d-niî .Văitoianu şi incident. După cum am arătat, autorităţile sunt ferm hotărite a pune capăt cu orice preţ acestor agitaţiuni cari nu pot fi decât dăunătoare bunului mers a vieţii noastre de stat în genere■ Anghelescu — nu sunt de această părere, sau cel pufin n’au fost până acum. Intru atâta suntem siliţi să menţinem părerile noastre anterioare cu privire la amestecul cu Studenţimea universitară,^ văzând vemuluî în turburările ce s’au Pe deoparte măsurile energice luate perindat mal bine de jumătate autorităţi iar pe de cdtă parte ţe audăndu-şi seama ea însăşi că drumul pe care a apucat e greşit, e probabil că va renunţa la o acţiune care fără de a-i aduce nici un folos, dăunează prestigiul ţarei, înregistrăm şi noi cu plăcere constatările pentru prezent şi tut pentru viitor. Ne mărturisim însă păcatul: nu ne putem Să sperăm însă că acei miniştri cari căzuseră în păcatul majorităţilor liberale şi al diferitelor autorităţi, vor recunoaşte acum, ca şi d. Leonte guvernului Moldovanu, că au făcut o gafă speranţele — şi se vor cuminţi. Acţiunea antisemită e, înainte de toate, o prostie. Evreii entuziasma prea mult, pentru pot piacă sau să-ţi dis simplul cuvânt că ceea ce se piacă. Chestie de gust. Dar nuîntâmplă e foarte firesc. Cu tomai şarlatanii şi proştii maltul extraordinar a fost numai ceea ce s’a întâmplat până aceuma. Noi am spus de mult că ar ajunge cinci minute pentru a pune capăt tulburărilor antisemite. Atât trebuia atunci. Fireşte, acum a fost nevoie de o sforţare ceva mai apreciabilă. E mai bine de-o jumătate de an de când au început instigaţiile antisemite. Am atras atenţia asupra lor şi am cerut să fie oprite. Am accentuat că nu cerem nici ilegalităţi, nici Acordul dintre partidele naţional, ţărănesc şi cel al poporului n’a fost ratificat de comitetul execubrutalităţî. Ceream doara cu,, tiv a! ţărăniştilor.. Dar faptul acesta în numele legii, să se împiedi- nu poate constitui un motiv de butoi ce făceaţi1 fin»iîgaloric în , cune pentru partidul iineral, căci potriva el. Am atras atenţia că, nesemnarea acordului nu înseamalt-fel, agitaţiile vor degenera nă câtuşi de puţin dezbinarea apuşi vor lua proporţii. zidei. Nimic n’ar putea îndreptăţi Guvernul n’a ţinut seama. Pe Oberali să spere că după votul de avertismentele noastre, Re-i comitetului executiv ţărănesc, parpultatul a putut să-l vadă el însuşi. Nepăsarea guvernului a fost atât de izbitoare, atât de sufletele din opozite vor începe a se război între ele, spre cea mai mare satisfacţie a regimului liberal. Cu sau fără acordul partidelor din opoziţie pentru o acţiune unitară, gestivă, încât până şi autorită- lupta împotriva regimului de astăzi zile, superioare şi inferioare, a- Va fi continuată paralel Şi în modul junseseră să creadă că Ini îî cel mai energic, convin agitaţiile, tulburările1 ~-----şi chiar eventuale pogromuri. Noi înşine ne-am văzut siliţi să tragem această încheiere, şi se va vedea mai jos în ce măsură o putem atenua. Câtă dreptate au avut auto Ceea ce desparte, pentru moment, opoziţia, e punctul referitor la nerecunoaşterea Constituţiei liberale dacă, eventual, nu se va putea împiedica la timp votarea acesteia. Ţărăniştii vor un angajament formal cum că onoairea nu va recunoaşte Constituția liberală, rităţile să interpreteze astfel Averescanui n’ar voi să se angajelucrurile, se vede din faptul că de în mod formal asupra acestui şi majorităţile parlamentare j nrnet, cerând ca acordul să se întot aşa le-au interpretat. Guvernul s-a văzut în situaţia penibilă de a fi contrazis şi dezminţit de propriii săi partizani. Pentru a drege lucrurile măcar pe viitor, d. Ionel Brătianu fost silit să-i convoace la o „consfătuire“ de bruftuială, în care le-a spus : puteţi să aveţi sentimente antisemite, dar — pentru numele lui Dumnezeu ! — nu le manifestaţi ! Iar bieţii majoritari, în frunte cu Săveanu, au răspuns cu o pocăinţă prin care străbătea totuşi revolta justificată , de unde era să ştim că asta e atitudinea necesară ! D. Ionel Brătianu, în cuvântarea sa, a stăruit asupra inutilităţii campaniei antisemite şi asupra marilor neajunsuri— adevărate primejdii — pe cari le implică. A mai stăruit şi asupra felului absurd şi feroce în care e dusă. D-sa a vorbit cu indignare şi oroare de cele scrise în gazeta aşa zisă studenţească, pătrunsă de spiritul maniacului plagiator A. C. Cuza. Guvernul s’a deşteptat! Era mai bine dacă se deştepta mai curând. Ar fi cruţat ţara de multe amărăciuni, de mult zbucium, de multe pagube morale şi materiale. Şi s’ar fi cruţat şi pe sine însuşi. Astăzi el e silit să închidă universităţile, e silit să urmărească un număr de studenţi, e silit să recurgă la procedeul ilegal şi profund anti-democraţie de a suprima o gazetă, fapt împotriva căruia nu putem să nu protestăm, oricare ar fi acea gazetă. Şi de ce toate acestea ? D. Brătianu a constatat deosebire de vederi între guvern şi majorităţi. E însă ceva şi mai grav :e deosebire chiar între membrii guvernului. N’avem dreptul să nu-l credem pot afirma că este posibil să ne întoarcem la evul mediu. Ţării nu-i arde de frământări inutile şi odioase. A înţeles-o până şi guvernul. Const. Caraasi Acţiunea opoziţia tindă numai asupra luptei comune pentru împiedicarea votărei Constituţiei liberale. Asupra acestui punct toate partidele sunt înţelese, şî nesemnarea acordului de către ţărăneşti nu schimbă intru nimic situaţia. Admiterea punctului de vedere ţărănesc—împărtăşit şî de partion naţional—ar fi însemnat, fără îndoială, un pas înainte, o accentuare a hotărârei de înotă a opoziţiei. Căci una e să lupţi împotriva proeetului liberal dar să a cerni Constituţia odată votată, şi alta e să declari din capul locului că în nici un caz nu vei recunoaşte Constituţia liberală. Faptul principal rămâne acela că partidele din opoziţie vor continua în mod energic jupta împotriva Constituantei liberate şi nu se ştie dacă în cele din urmă, nu se va stabili totuşi un acord în toate privinţele. Pan NA ZBATII Foarte simplu D. Vintilă, Brătianu, ca s’arate că leul deşi scade e totuş voinic, sau că, vorba ăluia, deşi — e rău totuşi e bine a declarat că ar prefera, pentru binele valutei, să vadă pe d-rul Lupu dormind. Din parte-i, d. ministru de finance, a făcut tot ce a putut să producă fericita anestezie, a vorbit două zile de-a rândul. Degeaba!, doctorul a rezistat. Ştim că unii vintilişti au propus patronului să încerce şi cu cloroform. Noi credem, însă, că singurul mijloc eficace ca d-rul Lupu s’adoarmă e utilizarea Simionaladei... E un anestezic pe care-l deţine numai cuvântul d-lui Simion Mândrescu. Să se aplice, deci, d-lui Lupu un discurs simionesc pe zi, — și e gata!... Kix. Războiul din Ruhr E un război, cât cel mare Are toate caracterele celui mare Ceea ce se petrece în Ruhr, este un război, un război în toata regula. S’a spus că războiul este continuarea politicei cu alte mijloace. Războiul din Ruhr este continuarea războiului ,din 1918, cu alte mijloace. Atunci a vorbit tunul şi puttea. Azi războiul este alb, fără sânge, fără moarte, fără foc, fără răniţi,—dar tot aşa de aprig şi tot atât de crâncen ca cel din 1914. Atunci a fost un războiu militar şi economic. Acum e numai economic. Azi, ca şi atunci, războiul s’a dat esenţialmente între Franţa şi Germania, azi, ca şi atunci, auzim că acela îl va câştiga care va avea mai multă răbdare sau nervii mai tari, azi ca şi atunci războiul are aşa proporţii şi repercusiuni atât de depărtate, încât suferă pe urma lui şi ori cari se abţinee la dânsul şi nimeni nu poate şti dacă în desfăşurarea evenimentelor, nu vor fi şi ei atraşi într’însul. . . A fost nevoe oare de acest nou 51 război ? După încheerea păcei dela Versailles, d. Lloyd George a constatat că în marele războiu toate statele au intrat fără voia lor. Oare în acest nou râzboiu lucrurile s’au petrecut cu mai multă chibzuinţă ? Trebuiau numaide cât să ajungă lucrurile între Franţa şi Germania până aci ? Opinia publică engleză, ostilă în mare parte ocupaţiunei Ruhrului, crede în general, ca şi cei mai mulţi dintre specialiştii economişti că ocupaţiuna Ruhrului a fost o greşală. Chestiunea daca Franţa ruinată de război şi cu finanţele sale avariate avea dreptate s’o facă, ţiu este în discuţiune. Chestiunea dacă avea dreptul s'o facă, poate fi discutată, dar e de un ordin eminamente speculativ teoretic. Chestiunea care interesează şi care se discută este dacă intreprin zâmfe a făcut btee Dură adică.. deslantuînd războiul economic la care azistăm, are cel puţin şansa de a obţine printr’însul mai mult, decât putea obţine dela Germania înţelegându-se cu Anglia. La chestiunea aceasta s’a răspuns teoriteceşte că nu. Cum însă practica e mai sigură decât teoria, lupta se dă acum pentru a se dovedi şi obţine contrarul. Lupta e cu atât mai grea, cu cât Germania opune o rezistenţă pasivă. Pînă acum nu se pot încă desluşi metodele ei de rezistenţă. Cum nu se cunosc metodele franceze, decât pe măsură ce se aplică, tot așa cele germane nu se desvă- luie de cât dela caz la caz. Germania pare a duce un războiu economic de guerilla. Ici se stinge o grevă, colo izbucnește. O primă fază în acest războiu s’a terminat, cu ziua de 31 Ianuarie. Cu interzicerea exportului de Cărbuni din Ruhr în Germania neocupată, Franţa a pornit războiul de blocadă, de flămânzire a industriei germane, a cărei pâine este cărbunele din Ruhr. Aceasta-î a doua fază a războiului. Ce va face Germania în ţeastă a doua fază, rămâne să vedem. Deocamdată consecinţele sunt rele pentru toată lumea. De Germania, nu mai vorbim. Moneta ei, a atins aproape nivelul mărcei poloneze. Dar nici Franţa nu a scăpat de deprecierea monetei sale. Francis Delaissy a făcut în „L’Oeuvre“ socoteală că la o depreciere a francului, de la 62 franci lira sterlină, la numai 70 franci, naţiunea franceză plăteşte numai asupra importului ei, un phis de 200 milioane franci, pe lună, ceea ce ar face 2 miliarde 400 milioane franci pe an. Dar deprecierea valutei franceze a atras după ea şi scăderea celorlalte monete continentale. Valutele apar ca nişte alpinişti legaţi între dânşii cu funia, când cel mai tare ar cădea în prăpastie, tot ar veni fatal după dânsul. Şî valuta nu face decât să oglindească dezastrul economic. De aceia azi ca Şi după 1914, or ce licărire de speranţă, e salutat“ru bucurie. O asemenea speranţă se vree !BUYfatWUMPtete nici la nota Comisiunei reparațiunilor, că vrea să stea de vorbă cu trațisa și se mri vfri» în rwnV'i'W- rile pe cari d. Brantig, primu'-ministru suedez, le-a avut cu d. Poincaré. SINCERUS Osfislituţia litată Libertatea toăţămân- Mui Urmărind şirul de modificări condamnabile introduse în protowa Constituţiei suntem siliţi să ne oprim la, regimul ce se creiază învăţământului. In vechea constituţie articolul corespunzător începea prin fraza simplă şi lapidară: „învăţământul este liber“. Se stabilea un principiu pe care nici o lege ordinară şi nici um capriciu temporal nu putea să-l restrângă. Era o normă sinceră. Noul proect, lipsit de sinceritate şi încărcat de reserve premeditate adaugă aliniatului pomenit câteva cuvinte care-i anulează valoarea, învăţământul rămâne liber, dar „în condiţiunile stabilite prin legile speciale şi întrucât nu va fi contrar bunelor moravuri şi ordinei publice“. Se lasă deci, aici ca şi aiurea, legiuitorului ordinar putinţa de a modifica cu uşurinţă regimul învăţământului şi de a stabili „condiţiuni“ care pot echivala cu suprimarea libertăţii teoretice. Aşa cum e redactat articolul nu prevede nimic, nu conţine nici o garanţie şi lasă totul la discreţia autorilor legii ce se va face şi se va modifica de oricare guvern. Iată încă un principiu înprinţii, se verifie ş. . .prin prspectiul liberal. Dar acesta nu desfiinţează numai libertatea ci şi gratuitatea învăţământului, adică acea condiţie fundamentală care asigura la noi răspândirea instrucţiunii în poporul nostru analfabet şi lipsit de o mijlocie cu cultură .Gratuitatea se menţine numai la învăţământul primar de stat. Ea se abrogă în ce priveşte şco®1ele secundare şi universităţile. Ne închipuim ce vor deveni taxele şcolare, pe care până acum caracterul lor ilegal le mărginea la proporţii mai decente. învăţământul superior va deveni un lux accesibil numai bogătaşilor. Şi se face aceasta când? Tocmai în clipa când asistăm la o mişcarestudenţească rătăcită, provocată de greutăţile şi lipsurile cu care luptă tineretul nevoiaş şi înăsprită prin indiferenţa autorităţilor. F. Reprezentanţa germană în Rilf D. SCHMITT •primarul oraşului Düsseldorf, arestat de autorităţile de ocupaţie pentru împotrivire la aplicarea ordonanţelor franceze Cu privire la reforma învăţământului secundar de CONST. SERNEANU profesor ii la sută învaţă bine, cu folos, cu putinţă, întrucât vor fi ei, cu şi de dragul învăţăturei. Ceilalţi studiile lor liceale, superiori camarazilor lor cu studii curat utilitare? In sfârşit, accesul prea uşor la licee, încurajat de autoritatea şcolară şi exagerat de ambiţiile părinţilor, nu va pune oare în primejdie prin această preferinţă însuş viitorul învăţământului utilitar, de care Ţara întregită şi mărită are azi mai multă nevoie ca orişicând? şi de dragul învăţăturei. Ceilalţi elevi sau nu învaţă de loc sau învaţă foarte puţin. Vina nu este a lor. Ei nu învaţă, findcă nu pot fiindcă oricâtă osteneală şi-ar da şi oricât de ideal ar fi profesorul, rămân refractari învăţăturei teoretice, cari nu convine naturii lor intime. Căci fiecare din noi se naşte cu o anumită aptitudine firească pentru o direcţie sau alta spre care se simte atras mai mult şi în care s’ar putea distinge cu timpul fiind îndrumat într’acolo. Şi tocmai aceşti elevi lipsiţi de aptitudine pentru învăţătura intelectuală formează majoritatea unei clase de liceu! Oare intelectualizarea forţată a acestor elemente nu e dăunătoare viitorului lor şi un lux prea costisitor pentru Stat? In al doilea rând, e puţin de crezut ca, după 7 sau 8 ani de învăţătură teoretică, şi în ajun de a intra în Universitate, absolvenţii de liceu să mai fie dispuşi a pătrunde în carierele utilitare, cari nu se bucură de acelaş prestigiu. Şi admiţând că lucrul ar fi prin noua reforma a învăţământului secundar, liceul capătă un privilegiu asupra celorlalte ramuri de învăţământ: el devine şcoala principală prin care trebue să treacă toţi copiii ţării înainte de a opta pentru o carieră sau alta şi numai lui i se rezervă dreptul de a furniza elitele trebuincioase atât direcţiilor intelectuale cât şi celor de ordin utilitar. Cu alte cuvinte liceul devine o şcoală obligatorie pentru toţi absolvenţii claselor primare, şi un rezervoriu de elite intelectuale pentru toate carierele. Acest privilegiu, desigur, va aduce după dânsul, o extensiune şi mai mare a, liceelor, şi. .. are efluenţă şi mai numeroasa levi ca până acum. Să vedem dacă, în timpurile de faţă, şi ţinând seamă de nevoile de azi ale Ţării, preferinţa această acordată liceului este justificată, şi dacă mai ales ea va da roadele minunate la cari se aşteaptă reformatorii. Este într’adevăr o mare greşală de a se crede că absolvirea liceului este absolut necesară ori şi cui şi în orice carieră, pentru a deveni un element de seamă. * Mai întâi, nu orişicine este apt pentru învăţătura teoretică. Experienţa de toate zilele a suficientă pentru a ne o dovedi. Din tot efectivul unei clase, cel mult mulţi bărbaţi de seamă, tot aşa de buni români ca şi plămăditorii nouei reforme şcolare, nu s’au sfiit să dea pe faţă inconvenientele acestei preferinţe pentru învăţământul teoretic şi primejdia la care ne expune. Unul din ei, d-l dr. Ciuhondu, asesor consistorial din Ardeal, inspectând, în 1920, liceele din Arad (cel de băieţi cu 400 de elevi şi cel de fete cu 200 de eleve), a rămas îngrozit de numărul cel mare al celor căzuţi la examen, mai mult decât jumătate din efectivul total, fapt pe care îl atribue „afluenţei exagerate spre licee şi lipsei de pregătiri suficiente a elevilor pentru învăţătură“. Şi cu drept cuvânt d-sa adaogă: „Când lăudăm râvna pentru şcoala românească, trebue atunci să fim cu toată luarea aminte la urmări. Ni se impune adică să stăvilim această afluenţă, care dacă s’ar urma în aceleaşi proporţii, ar deruta însăş instituţia şcolilor noastre secundare, pe lângă că n’ar aduce nici elevilor, dar nici societăţii, acele foloase culturale sociale, a căror aşteptare este legată de ele". Apoi, după ce arată urmările dezastroase ale acestei intelectualizări forţate, termină făcând un apel la părinţi, „cari sunt datori să se întrebe ce e bine să se facă din copiii lor", şi la autoritatea superioară şcolară „care e datoare să iea măsuri de prevenire faţă cu acest curent de aglomeraare inconştientă şi fără de rost la licee". „E foarte de temut, închee d-sa, ca nu cumva prin această năvalnică afluenţă de azi la licee să se dea auză la creearea unui proletariat intelectual — cu sau fără studii de liceu terminate, — în vreme ce carierele reale aşteaptă, în zadar deocamdată, după acei tineri şi fete cari să se dedice carierelor reale, de cari avem cel puţin tot atât de mare necesitate, ca de cei cu studii de la teineri". (Vezi „Românul“ din Arad, 25 August, 1920). Aş putea multiplica exemplele în această privinţă, dar nu-mi îngădue spaţiul. Cu mult înaintea tuturora însă, pericolul afluenţei nenorocite spre licee a preocupat şi îngrijorat pe cel mai mare „om al şcoalei“, pe care l-a avut ţara noastră, pe răposatul Spiru Haret. In Raportul său către rege acest adânc prevăzător, scria: „Răul cel mai mare este că liceul absorbind el singur întreaga activitate a tinerimii şcolare, toate celelalte ramuri de activitate—comerţul, industria, agricultura, rămân părăsite, şi nici-un om cu prevedere nu poate sta indiferent la primejdia viitoare ce crează această dezechilibrare". (p. 248). Și în durerea lui sinceră de p-i-Citit! continuarea în pagina IF* Sfornându-se să explice căderea leu’u?.ed. Vintilă Brătianu a ajuns să declame şi poezii la Cameră. ...Aşa cum merg lucrurile, să nu vă miraţi dacă la viitoarea interpelare asupra valutei, va simţi nevoia să şi cânte !... Nu se putea, ca şi interpelarea d-lui Madgearu, în chestia valutei, să nu fie ren... atentat, împotriva, creditului ţării! Aşteptam ca răspunsul ministrului de finanţe s’o constate. Şi, d. Vintilă Brătianu a insistat, îndeajuns ca să ne convingă că râu se face ţării când se caută... explicaţia scăderii leului... — Ssslf, tăceţi, să n’audă Europa ! Iată preceptul moral ce ni se enunţă oridecâteori băgăm de seamă că politica şi gospodăria guvernului nu isbutesc să facă nimic pentru înlesnirea vieţii în România. — Ssst! că „discreditaţi" ţara in străinătate! E veşnicul dicton al moralei liberale, — când liberalii sunt la putere... Spui, bunăoară, că administraţia, în provinciile alipim, este execrabilă—mai discreditez ţara! Te îngrozeşti, apoi, de infecţialaipitarii; — faci jocul strâini- lor! Scrii că agitaţiile antisemite nu sunt posibile fără toleranţa administraţiei; — eşti in slujba duşmanilor! Aminteşti, în sfârşit, d-lui Vintilă Brătianu că n’a împlinit făgăduiala de a ridica teul; — săvârşeşti un atentat împotriva creditului naţional!... E curios doară, că Asemenea delicte se pot comite numai când la guvern sunt liberalii. Altminteri, faci foarte bine când de nunţi, critici, ba P°ţii să Ameninţi — e chiar extrem de patriotic... Deti. Carnetul nostru O modă nouă în America şi în Englitera femeile au adoptat monoclul. E un capriciu al modei, dar mai este şi un semn al vremii. Monoclul va da femeii o înfăţişare mai bărbătească, lucru care îi convine de minune astăzi când cere să fie pusă pe picior de egalitate cu bărbatul, dar convine mai puţin acelora, care văd în ea suprema poezie a naturii, în ritmul căreia măsurăm fericirea. Orice împrumuturi de solul acesta, scad din farmecul ei. Ochiul de sticlă va fi purtat, probabil, numai de doamnele elegante, pentru că monoclul este prin excelenţă un corolar al celei mai desăvârşite eleganţe, şi prin el va străbate, ca o turburătoare săgeată, privirea acelora dintre femei cari desobişnuite să mai roşească, s'au învăţat să nu mai închidă nici ochii, când Ie vei şopti la ureche un pasagiu din... „la gartone“! Monoclul prezintă inconvenientul de a nu mai putea face cu ochiul. Cel care va lua foraţă rotundă a ochiului de găină, e de la sine condamnat, iar pentru celălalt trebue o nespusă abilitate. Totuşi un ochi de femee privit prin monoclu va avea ceva din obiectul preţios păstrat cu sfinţenie, şi iată cum femeea va poetiza monoclu... 3. d. h. Cftastl’»xilaî O rrfcă explicare D. LEONTE MOLDOVANU s Nu te supăra, dra* ffă d-le Stern ; a fost o simplă eroare de birou .* nu fusesem înștiinţat că partidul şi-a schimbat atitudinea ! ! Cronica socială de D. I. SUCHEANU Teoreticianul partidului nostru aşa-zis: „burghez“ Intr’un articol mai vechiu spu-j neam că, în sfârşit, partidul naţionalliberal şi-a găsit un apolog teoretic. Cânid zicem însă că l-a găsit, aceasta trebue luat în înţelesul în care se spune: „şi-a găsit ac de cojoc“, sau „şi-a găsit dracu capacu, fî’-fl” -tntr’un cuvânt e vorbă de a fi’ găsit, fără să fi avut nici cea maî mică dorinţă de a căuta. Partidul naţional liberal se fereşte de doctrine. Doctrinele angajază, şi sunt, prin aceasta, primejdioase. Bine spunea un deputat ţărănist. In România sunt două mari forţe ’ sociale: una constitue: ideologia ţărănească, cealaltă: frazeologia burgheză-Observat! bine. Nu este vorba de o ideologie, de o doctrină burgheză, ci numai de frazeologia eî- Prin aceasta se înţelege un mănunchi de locuri comune, de formule de efect, cari, prin prea mare uz, s’au demonetizat ştiinţificeşte- Circulaţia lor publică excesivă le-a prostituat, oare cum, înţelesul adevărat. Şi atunci, însamrtă când mai mult, când mai puţin decât Ie este permis ştiinţificeşte. Aşa sunt cuvintele: capitalism românesc, industrie naţională, exploatare prin noi înşine, capitalism bancar şi industrial, politică de finanţare, etc. Dacă o doctrină nu ambiţionează să fie ştiinţifică, ci se mulţumeşte să adune laolaltă şi să speculeze cât mai mult această frazeologie, atunci o asemenea ideologie poate fi însuşită de partidul naţional-liberal. Deşi,, şi aşa, nu fără oarecare greutate. Lupta pe tărâmul ideilor, ori câtă rea credinţă s’ar întrebuinţa, reclamă totuşi un minimum de abilitate în mânuirea ideilor. Or, toată lumea cunoaşte Inaptitudinea totală a membrilor partidului naţional-liberal pentru îndeletnicirile intelectuale. Chiar şi ei, cred, recunosc că nu au şi nu vor avea niciodată. Cugetători. Cunoscuta expresiune de „tânăr care se relevă" înseamnă cu totul altceva. Ea vrea să zică „energie" în general, nu capacitate intelectuală. Dar noul gânditor care-şî oferă serviciile partidului nostru aşa zis „burghez“ este departe de a fi lipsit de talent în manipularea ideilor, adăugaţî la aceasta conformitatea perfectă dintre proza acestui scriitor şi frazeologia de care vorbeam mai sus, şi veţi vedea că nu fără drept cuvânt credem că partidul T* “• r-'-.-r - ‘ '■ î I ’ ^ V ‘ ^ -cepta serviciile cari î se’ oferă. Bun înţeles, lăsând să treacă inevitabilul răstimp al stagiului. Partidul liberal nu se află la acele începuturi unde setea de prozelitism precumpăneşte, ci samănă mai mult cu o asociaţiime puternică, pretenţioasă în punerea condiţiuniilor sale de fidelitate, dificilă în ceea ce priveşte mai cu samă FELUL în care poţi fi fidel, spre deosebire de felurile în cari nu ai voe să fii fideL De aceea să vă aşteptaţi a citi încă multe studii de ale d-lui Zeleti înainte de a afla despre definitiva sa înscriere în regimentele neo-jezuitismului român, unde, întocmai ca la faimoasa „Compagnie de Jésus“, deviza este: perinde achintilă. In timpul acesta însă, d. Zeletin lucrează- iată o nouă, și tot atât de primejdioasă opiniune a d-sale (dacă nu chiar cea mai primejdioasă). De data aceasta ia taurul de poarbe. Articolul d-sale, apărut în Revista „Independenţa Economică“, este intitulat nici mai mult nici mai puţin decât: furt juridic şi furt economic ! Veţi vedea însă, îndată, care este straniul şi înmărmuritorul înţeles pe care îl ascunde un titlu în aparenţă atâta de democratic-Articolul începe foarte frumos. E vorba de un paradox economic. Cum putem explica — se întreabă d. Zeletin — că dela războiu încoace s’a adunat un capital de şapte miliarde de lei? Intr’adevăr, capitalizarea se petrece într-o perioadă de prosperitate, ea este „acumularea profitului unei producţii intense“. „Dar la noi, pe lângă că o capitalizare de şapte miliarde în câţiva ani ar trebui să reprezinte plusvaloarea unui capitalism naţional enorm, pe care suntem departe de a-l ave, — dar se mai adaogă și Citiți continuare în pagina II-a.