Adevěrul, aprilie 1923 (Anul 36, nr. 12000-12027)

1923-04-02 / nr. 12001

v­ r Ad­eve­rul fon­datori / AL- v- BELDIMAN 1888-1897 FONDATORI / CONST. MILLE 1897—1920 jrSIBLION­LCA..ASTRA" »miTXXXVI.no. 12001 1 leii exemplaril In toata tara 2 lei exemplarul in străinătate) Luni 2 Aprilie ?9 Ta­di­ca o­poziţiei O revizuire e necesară o delegaţiune a chiriaşilor s’a prezentat ieri fruntaşilor o­­­poziţiei democrate şi le-a cerut ca să se ducă în Cameră, pen­tru a combate proiectul guver­namental care regulează ra­porturile dintre chiriaşi şi pro­prietari. Răspunsul, evident, nu a pu­tut fi decât unul. Deputaţii o­­poziţiei democrate nu se pot abate de la declaraţia lor că nu vor lua parte la lucrările parlamentare. Delegaţia chi­riaşilor a primit în schimb fă­­g­ăduiala că, după cum nu recu­noaşte Constituţia, tot aşa o­­poziţia democratică nu recu­noaşte nici legea d-lui Jean iTh. Florescu, şi că aceasta, ca şi cealaltă, este pentru ,dânsa nulă şi neavenită, pin nefericire legea chiriilor­­va fi imediat aplicată iar neajunsurile precum şi ne­dreptăţile şi suferinţele pe cari le va cauza, nu vor mai putea­­ remediate. Din acest punct d de vedere votarea ei, e deci mai gravă dcât chiar votarea Con­stituţiei. Dar ne cunoaştem doar, şi ştim că chiar prezenţa opoziţiei în Parlament, nu ar­­fi putut împedeca votarea u­­nei legi, a cărei paternitate şi-a însuşit-o însuşit primul-mi­­nistru, f " A * r * 4 * " Totuşi incidentul survenit ca această ocaziune între dele­gaţia chiriaşilor şi parlamen­tarii opoziţiei democratice, ar merita să fie meditat de aceş­tia. El arată nu numai că ab­stinenţa parlamentară, nu e o tactică fără cusur, dar şi că o­­pinia publică nu are pentru dânsa o deplină înţelegere. De acord, că modul cum a fost a­­les actualul Parlament, în­dreptăţeşte cea mai adâncă re­voltă. De acord că chiar de ar fi fost ales altfel, acest Parla­ment nu putea să-şi aroge dreptul de a vota Constituţia ţărei. De acord că modul cum a votat-o, precum şi conţinu­tul ei, impun fiecărui demo­crat să nu dezarmeze până când această monstruoasă ile­galitate şi acest monstruos a­­tentat la cele mai sfinte drep­turi cetăţeneşti, nu vor fi stâr­pite. Dar justifică toate aces­tea, şi renunţarea la una din cele mai eficace şi mai esen­ţiale arme de luptă ? S’a părut la un moment dat că absti­nenţa opoziţiei dela lucrările parlamentare, jenează guver­nul. S’a dovedit în puţinele zile când opoziţia a asistat la dez­baterea Constituţiei, că mult mai mult îl jenează prezenţa ei în Parlament. Nu trebuie tras din aceasta, nici o deduc­­­ţiune, nici o învăţătură ? ! Şi nu trebue ţinut în seamă­­faptul că, alegătorii cari, în­­fruntând presiunea şi violenţa guvernamentală, au dat totuşi­­votul lor reprezentanţilor opo­ziţiei trimiţându-i în Parla­ment­, nu înţeleg ca aceştia să nu exercite aceste mandate cin­­istit câştigate, pentru a striga măcar, la fiecare ocaziune, ma­­­jorităţei numite, păsurile mul­­ţimei, nevoile şi dorinţele, su­ferinţele şi revoltele acesteia, înfierând tot­odată toate slă­biciunile, toate servilităţile a­­celei majorităţi 5S x ■-s ." temerile intră în vacanţa Paştilor. O­ odihnă bine meri­tată şi din care ar fi de dorit să nu mai iasă. Dar dacă ac­ţiunea opoziţiei, extraparla­mentară, care nu poate fi ex­­tralegală, de vreme ce guver­nul i-o violentează chiar şi pe cea legală, nu răstoarnă mi­nisterul, şi Parlamentul acesta continuă să lucreze, să voteze legi, să desfiinţeze drepturi ,vechi, să sancţioneze abuzuri noi, şi opoziţia democrată crede că tot e bine să renunţe de a da lupta pe terenul cu cea mai mare resonanţă ? Abstinenţa parlamentară, orice s’ar spune, nu-i o ces­­tiune de principiu, ci rămâne o cestiune de tactică, ori cât ar fi ea motivată cu argumente principiale. Tactica însă, cea politică, cea parlamentară, a­­semenea celei militare, nu poate şi nu trebuie să fie ri­gidă. Ea trebuie să fie suplă, adaptată împrejurărilor, şi mai puţin dictată de sentimente proprii, ori­cât de îndreptăţite, de­cât de efectul ce-l produce­ asupra adversarului. Opoziţia democrată are de partea ei opinia publică întrea­gă, care înţelege greutatea lup­tei pe care o duce, dar nu înţe­lege ca să renunţe măcar la una din armele ce-i stau la dis­poziţie. Campania extraparla­mentară e necesară, ea trebue dusă cu perseverenţă şi ener­gie. Chiar azi au întrunire la Galaţi. Mâine una de cartier în Capitală. Zilnic ar trebui să se manifesteze aceas­tă campanie, pentru ca zilnic să răsune glasul de protes­tare şi zilnic guvernul să fie hărţuit. Dar prin natura lucru­rilor, o campanie extraparla­mentară, nu poate avea efica­citatea uneia parlamentare, şi nu poate avea toată eficacita­tea, dacă nu e însoţită de una parlamentară. * După vacanţă guvernul va veni cu legile de aplicare ale Constituţiei. El o spune şi nu avem cuvânt să nu-l credem. Aceste legi de aplicare, pot fi mai grave decât Constituţia în­săşi. Şi opoziţia să nu dea lupta contra lor, să nu-şi spuie iarăşi cuvântul ei, să nu dea glas sentimentului public ? Cu riscul de a displăcea acelora, cari cred că în mijlocul luptei nu trebuiesc discutate meto­dele, cari cred mai ales că disciplina democratică se aseamănă cu cea a partidelor istorice, că exclude adică drep­tul de critică, insistăm asupra necesitatei ca opoziţia demo­cratică să cugete asupra tacti­cei sale şi să cântărească dacă o revizuire a ei nu e necesară. SINCERUS * * Nu e fals? Am semnalat într’im număr trecut cu nepotrivire între textul Constitu­ţiei promulgate cu privire la regi­mul presei, şi textul articolului res­pectiv aşa cum fusese votat de Senat. Nepotrivirea consta în faptul că textul de la Senat trimitea tribunalelor ordinare nu­mai calomniile aduse funcţionari­lor atinşi în viaţa lor particulară, pe când in Constituţia definitivă gasalin şi adaosul „sau în cinstea lor personală“. Pentru toata siguranţa, ne-am servit la comparaţie de însuşi tex­tul publicat de „Viitorul“, şi publi­cat de oficiosul guvernamental în semne de citaţie, ceea ce însemna că era­ redat întocmai. . „Viitorul“ susţine că nui există nici o deosebire de texte, şi, ca s’o dovedească, citează ura pasagiu din discursul deputatului Vespasian V. Pella Iată-l: „D. VESPASIAN V. PELLA: Din punct de vedere al competenţei, în ori­ce caz trebue să facem deosebi­rea precisă între calomniile referi­toare la viaţa privată şi calomniile privitoare la viaţa publică a unei persoane! D. Dr. MARMELIUC: Aşa s’a făcut la Senat! D. VESP. V. PELLA: Onoratul co­leg dela universitatea din Cernăuţi se înşeală. Amendamentul Senatului nu t­ree mărgineşte numai la calomniile cari lovesc în viaţa privată a unei per­soane, ci trimete la tribunalele ordi­nare şi defăimările, injuriile şi ca­lomniile cari ating cinstea persona­lă a funcţionarilor publici. Or această noţiune de ,,clusie per­sonală“ nu exclude calomniile poli­tice cari ar trebui să rămână neapă­rat in­competenţa juraţilor“. Ce rezultă din cele spuse de d. Pella? Ca textul tipărit, aşa cum îl aveai d-sa înaintea ochilor, con­ţinea cuvintele cu pricina. Insa ce rezultă din întreruperea făcută de d-l deputat Marmeliuc? Că şi d-sa şti­ai cum ştia toată lumea, cum ştiaiu şi noi, şi cum ştia şi „Viito­rul“, că la Senat se votase un a­­mendament­ care făcea „deosebirea precisă între calomniile referitoare la viaţa privată şi calomniile pri­vitoare­­ la viaţa publică a unei per­soane“. Nu cumva cel care se înşela era Petra, care se luau după textul ti­părit ulterior, şi nu toţi aceia cari — cal d. Marmeliuc şi ca însuşi „Viitorul“ — se luau după ce ştiau? „Viitorul“, fără să se oprească la­ cuvintele­ d-lui Marmeliuc şi fă­ră să explice textul publicat de el însuşi — în semne­ de citaţie — se mulţumeşte să deducă din­ spusele d-lui Pella că „în proiectul dis­cutat în Cameră existau cuvintele cinste personală". Asta înseamnă că modificarea s’a făcut după votul dala­ Senat. ./........... ' ■’ ....• 7. , NAZBATII» ,,Kraiţ-polca” d-lui Jeantehaş E cineva la „Viitorul“ foarte iro­nic cu confratele meu de năzbâtii — i-aşi zice maestru dacă s’ar mulţu­mi să le scrie şi nu le-ar mai face! — cu d. Jeantehaş. Voind să ne arate cât de valoroa­să e legea chiriilor, ironicul dela „Viitorul" scrie: „proectul este un pas înapoi spre normal şi altul înainte spre drepta­tea socială!". E, cum vedeţi, un fel de „Kraiţ­­polcă“, o reminiscenţă de pe vre­mea când d. Jeantehaş frecventa „comploturile“ ca om al poporului. Numai că nu ştiu pe ce arie se joacă.... Nu cumva e potrivită muzi­ca din: „Du-te, du-te, n’ai mai fi!". • •' Kix. Unde pot duce tuiburariie Degenerarea mişcărei studenţeşti în mia curat şi anarhie antisemită, hrom prevăzut de a­mintreli chiar dintru început de oamenii cuminţi şi obiectivi, ridică chestiuni foarte grave, deschide perspective pri­mejdioase. Faptul că la Iaşi s’au spart geamurile, de laolaltă mozai­cilor ca şi creştinilor şi că pe străzi trecătorii au fost loviţi la întâm­plare fără ca diomăgaşii să fi între­bat căreia confesiuni aparţin, faptul acesta e mai îngrjitor decât miş­carea însăşii, căci el e foarte simp­tom­aii. Va fi destul ca mâine să se spar­gă o prăvălie şi să se prade alta, de elementele cari fatalmente se vor strecura printre rândurile studen­ţilor, pentru ca imediat un fior de bucurie să treacă şi printre rându­rile pungaşilor şi ale feluriţilor rău­făcători de meserie, astăzi a­­tăt de numeroşi, precum şi printre nevoiaşii pur şi simplu ai mahala­lelor, aceştia cu miile şi cu zeci­mile de mm la număr, după mări­mea oraşelor­ Atunci vandalizmele, devastă­rile şi crimele contra proprietăţii şi a persoanelor nu vor mai cunoaş­te margini şi mişcarea anarhică va fi sau stăpână pe situaţie sau îne­cată în locuri de sânge, fără a mai socoti pagubele morale, şi materia­le pe cari le va suferi ţara. Să nu se creadă că exagerăm. Mizeria neagra şi neagul tesperit sunt mai întinse şi mai adânci de­cât se crede, în masele populare. Scumpirea­­necontenită a traiului, agravată prin nouile impozite,, prin legea chiriilor şi prin amil agricol defavorabil care pare că se anunţă, complicarea nevoilor celor mici prin campania rudă de clădiri din vara aceasta, prin criza industriali, ce mereu,se agravează şi va fi încă puternic influenţată de stagnarea construcţiilor, acestea şi altele încă pe cari mi le mai înşirăm, fac să existe în poporul orăşenesc cel pu­ţin un mediu lesne inflamabil. Şi nu credem că la sate situaţia e cu mult mai bună. O scăntee va fi deci de ajuns ca să aprindă un foc groaznic, cu atât mai lesne cu cât se vine şi cu ex­citarea prejudecăţilor. E absolut cazul de a zice că „ţa­ra piere de tătari şi baba se plimbă ca lăutari". Vrea guvernul să ţină hangul babei? Afară named dacă nu se pregăteşte doar de opoziţie. Dar atunci ce zice opoziţia de as­tăzi care va fi guvernul de mâine ? Cineva trebue să fie, în ţara asta, cu mintea trează, și cu ochii în pa­­feti­v?!.. . Index tru!: ^ Legea s’a votat Sub presiunea aprigă a primului ministru care a stat de strajă până la sfrşitul şedinţei, Camera a vo­tat ori legea chiriilor aşa cum a venit dela Senat, fără nici o mo­dificare. S’au ratificat astfel toate spărturile propuse la Senat ?i con­simţite de diletantul de la Justitie in garanţiile pe cart­­e mai aveau chi­riaşii. Intrăm deci sub­ un nou regim, în care tribunalele vor geme iarăşi de procese şi in care alte mii de chiriaşi vor fi aruncaţi pe drumuri din pricina incapacităţii unui minis­tru încurcă-lume. D- Brătianu, sărind in ajutorul colegului său dela justiţie, a promis în mod solemn că la toamnă­ gu­vernul va veni cu o lege studiată, ceea ce era o recunoaştere făţişă că legea actuală nu e de loc studiată. Numai de nu s’ar repeta şi la toamnă tragi­ comedia de acum. Căci şi anul trecut guvernul a fă­găduit pentm anul acesta o lege studiată, în locul căreia a venit cu pacostea votată ori. E curios că guvernul acesta al „competinţelor“, guvernul care s’a încumetat să dea ţării o Constitu­­ţie, s’a arătat absolut incapabil de a rezolva o problemă atât de arză­­toare ca aceea a raporturilor din­tre proprietari şi chiriaşi Nu s’a atins de ea decât pentru a o în­curca, a învenina şi mai mult ten­­siunea dintre aceste două categorii sociale, şi a alcătui o lege hibridă, în care Şi-au găsit satisfacţia tot soiul de interese personale şi lă­turalnice, strecurate sub egida­.. dreptăţii sociale- • y, PA& B­I­B­I­I, Care e deosebirea dintre legea chirii­lor şi „Constituţie” ! Prin cea dintâi guvernul înlesneşte evacuările, iar prin cealaltă speră să se apere, pe el, împotriva... evacuării ! Concepţia Universităţii r I ------------­ In Franţa se fac căminuri pentru­­ studenţii străini i ' In vreme ce la noi, Universită­ţile sunt închise din pricină că cei câţiva emuli ai d-lui Cuza pretind ca înaltale noastre şcoli să se transforme într’un fel de mănăs­tiri tainice, — în alte părţi, Univer­sităţile se întrec să fie cât mai os­pitaliere cu cei ce vin cât de depar­te să le ceară lumină. Nu „numerus clausus“ împotriva propiilor cetă­ţeni dar nici cea mai mică piedi­că pentru străinii din orice parte a lumii. Şi, nu mimai că nu e vorba de vre-o piedică, ei­ se iscă între Uni­versităţile hunii o adevărată între­cere de daruri, pentru a ispiti pe băncile lor cât mai mulţi străini. In oita aceasta, bunăoară, e în­tre Universitatea franceză şi cea italiană o adevărată concurenţă de generozitate. Se ştiu favorurile di­verse de valută, de asistenţă şi de fel­ de­ fel de înlesniri pe care înal­tele şcoli italiene le oferă tinere­tului străin pentru ari atrage la lu­minile lor. E în amintirea Jutidon gestul gu­vernului francez, aprobat de una­nimitatea corpurilor legiuitoare, pentru a pune o sumă importantă la îndemâna studenţilor români. Dar, iată, avem azi înaintea noas­tră următoarea dare-de-seamă pe care o publică ziarele pariziene: „Societatea ,,Bienvenite francai­­se“ a ţinut adunarea sa generală la Institut, sub prezidenţia d-lui Ch- M- Widor, secretar permanent al Academiei de arte frumoase, vice­prezident delegat al societăţii ,,Bienvenue francaise­". „La deschiderea şedinţei, d. Emil Picard secretar permanent al Aca­demiei de ştiinţe a mulţumit socie­tarii „Bienvenue Imneaise“ de a fi luat iniţiativa unei campanii ener­gice în favoarea laboratoriilor şti­inţifice franceze­„D-na Boas, secretară generală, a dat apoi citire raportului său în care a anunţat adunării că d-na de Thors a făcut societăţii „Bienvenue franşaise“ o foarte importantă donaţie. De pe acum d-na de Thors dă folosinţa unei părţi din proprie­tatea sa, situată în împrejurimile Parisului, pentru a se instala o in­stituţie, unde vor fi găzduiţi tinerii studenţi străini care, în cursul stu­diilor lor, s’ar fi distins prin valoa­rea lor în ştiinţe, drept sau istorie. Această instituţie va primi denu­mirea de „Maison de la Bienvenue française“ (fondation Thors)“. Iată, deci, francezi can­ donează fonduri pentru străini veniţi la stu­dii în Franţa. Aşa de evident e a­­colo scopul Universităţii de a che­ma la picioarele catedrelor ei cât mai multă şi mai îndepărtată lume.Numai la noi, sunt oameni­i pu­ţini, e drept, dar din nenorocire mai efectivi ca cei mulţi — cari îşi îmchipue că Universitatea trebue să fie un culcuş, bine încuiat, al in­toleranţei! Ce­­tristă rătăcire! •'T. D, CH. Carnetul nostru Piramidele nordului E foarte natural ca să ne aştep­tăm zilnic la ştiri şi descoperiri de senzaţie când e vorba, au omenirea care se trudeşte încă periuţa pămân­tului. Dar e rar, foarte rar ca de la omenirea culcată în morminte să ne mai vie câte ceva care să ne surprindă peste măsura obişnuită. Pare totuşi că una ca asta s’ar fi în­tâmplat acu de curând şi că senza­ţia superlativă ne vine tocmai de unde nici cu gândul nu gândeam. Anume se zice că s’ar fi descoperit în peninsula Kola nişte piramide tot aşa’ de mari şi de interesante ca şi acelea ale Egiptului. Bănuesc că nici unul la sută din cititori nu ştiu ce-i peninsula Kola. Să nu se ruşineze nimeni căci lucrul e foarte natural. Peninsula aceasta, vecină cu polul nord, e o bucată de pământ cam cât vechea Românie, o întindere de ghiaţă şi de zăpadă care desparte Scandinavia de Rusia şi unde nu cred să existe mai mulţi lo­­cuitori decât în Podul Turcului, în mare majoritate laponi. E o regiu­ne izolată, dezolată, fără trecut, pre­zent şi viitor. Dar iără că dacă descoperirea cu piramidele se adevereşte, peninsula Kola cea îngheţată şi pustie a avut totuşi un trecut mare, frumos, ex­traordinar chiar, de­oare­ce numai un popor numeros şi bogat, solid organizat în formă de stat, poate clădi piramide, mai cu seamă pira­mide, care's produsul unui surplus de avere şi a unei abundente mâini de lucru. Ar rezulta prin urmare că acum cine ştie câte zeci de mii de ani, pe când Egiptul nu exista, nici Europa,­­decât doar ca nişte sălbă­ticiuni, în peninsula nordică înflo­rea o veche civilizaţie. Faptul acesta ar arunca asupra o­­mului şi a omenirei o lumină ex­traordinară. Din descoperirile făcute de curând în insula Creta se bănuia că civilizaţia e cu mult mai veche decât se crede, că înaintea perioadei homerice, situată cam la aceiaşi dis­tanţă înaintea începuturilor vieţii istorice greceşti cât sânt aceste în­ ceputuri depărtate de era creştină, a existat o perioadă foarte străluci­tă antehomerică, a căreia durată nu se cunoaşte. Ar fi din cale afară de curios şi de palpitant să se dovedească astăzi că înaintea perioadei antehomerice a mai fost o civilizaţie, îi­să zămis­­li,a fi trăită la ifcum­ătătea imediată a polului nord 1 • -mtyik­uytev » ■ i I ■ T» Guvernul e dator să răspundă într’un comunicat al consiliului de miniştri s’a spus că documen­tul, pe care l’am publicat şi noi, şi care divulga ordinele date jandar­milor cum să facă ingerinţele în alegeri, este apocrif. Cu multă emfază s’a anunţat că mistificatorii vor fi daţi in judeca­tă. In loc de aceasta, ni s’a comu­nicat că ancheta orânduită de gu­vern avea de scop să afle, nut cine-i autorul documentului, ci cu totul altceva, și mume cine a divulgat presei textul circulărei. Nu știm dacă delicventul a fost sau nu aflat. Dar din scrisoarea trimisă ori zia­relor de către d. Sever Dan, se con­stată că secretand general al par­tidului naţional îşi ia răspunderea în faţa justiţiei pentru autenticita­tea documentului. Prin urmare chestiunea nu mai poate rămâne în suspensie. Dacă guvernul ştie că circulara publica­tă e apocrifă, el trebue să cheme în judecată pe vinovaţi. Dacă nu o va face, va rămânea pe deplin dovedit că în realitate jandarmii au avut ordin de la cen­tru să lucreze cum au lucrat, şi că parlamentarii liberali nu sânt aleşii poporici, ci numirii jandarmilor. Autoritatea morală a Constituţiei votate de un astfel de parlament nu mai poate fi discutată. Ea este evidentă pentru om­ cine■ Cronica artistică de VICTOR ION POPA ■'*2'­­?’ /•­ Arta , în împlinirea căruia trebueşte a­­jutată. Anul acesta expoziţia Artei Ro­mâne, prezintă — ca ansamblu — o vădită inferioritate faţă de anul trecut când nu numai valoarea bu­căţilor luate ,în parte, dar totalul lor impunea cu armonia păstrată. Erai pus în faţa unei expoziţii bine închegatei, ale cărei lucrări, tablou de tablou aproape, fuseseră cu în­grijire alese. E mai multă negli­jenţă, mai multă dezarmonie acum şi poate nu i-ar fi fost greu unei societăţi aşa de doldora de talente să-şi aleagă mai cu severitate iu­perii artistice a mulţimii.^ „Arta căţile şi să le aranjeze ceva mai ar-Română“, prin executarea pricepută a principiilor noi de plastică, nein­ventând nimic dar alegând cu di­băcie şi folosind cu virtuozitate a­­cea ce au invetat alţii şi s’a dovedit a fi mai puţin trecător decât o modă bolnăvicioasă, formează cea de-a doua­ treaptă. Astfel expozanta de-acum, de la Ateneu, are în ţara noastră un rol monios. O vină de care ar fi de dorit ia­răşi să se ferească este şi neferici­tul sistem să se primească lucrări care au mai figurat prin expoziţiile personale. Prea miroase a sărăcie de lucrări şi a cârpeală. Şi asta prejudiciază însăşi societatea. $£ *X* vi-Expozanţii, cu vrea scin­e­boxl# V Spuneam cu prilejul expoziţiei pe care a făcut-o de­ curând „Tineri­mea Artistică“ la­­Ateneu, că în mişcarea noastră plastică, aceste două societăţi de artă au rosturi bine definite, şi dacă ele reprezintă două vederi cu totul deosebite, sunt amândouă tot aşa de necesare. In „Tinerimea Artistică“ vedem o artă cuminte, bazată pe vechi şi în­cercate principii plastice. Ea se menţine in cadrul picturii celei mai cinstite, aproape de tot de obârşia motivelor şi prin asta formează cea dintâi treaptă în dezvoltarea price­sunt acel de anul trecut. Lipseşte d. Jalea pe care-l regretăm şi lipsesc 4 a-nii Maxy, Tomescu şi Gamil Res­­su (iscălitura d-sale de pe un por­tret expus acum trebue să fie apo­crifă, prea e făcută lucrarea fără de artă). Nou venit este d. Iorgulescu şi d-sa îşi face o frumoasă intrare în plastică. Şi dacă nu ne înşelăm d-nui Paciurea şi Medrea expun pentru întâia oară cu societatea. Expoziţia e dominată de pictura d-lui Theodorescu.Sion şi sculptura d-luî O. Han. D. Theodorescu-Sion umblă acum pe cărări neumblate şi nu credem că suntem greşiţi spunând chiar mai mult: îşi desfundă un drum al său de­ocamdată, al nostru al tu­turora de-aicî, mai apoi. După ce-a trecut, învins, într’una prin ispitele tuturor viciilor plastice ce-au a­­parţinut vremii pe care a petrecut-o în străinătate, d-sa, reîntors în ţară a pornit o muncă severă de curăţa­re incontinuă a elementelor intrate sub penelu-i ager şi totuşi sensibil străine temperamentului său. An cu an l-am văzut schimbându-şi ma­niera, veşnic nemulţumit de aceia pe care o stăpânea şi astfel dând veşnic impresia să între aceia ce fa­ce şi aceea ce vrea să facă e o pră­pastie care se încăpăţânează să rămâie hojma deschisă. Anul trecut n­­i crezusem fixat. Găseam o atât de desăvârşită unitate în tot ceea ce expusese la Arta Română încât ne-a dat ghes dorinţa să-i vedem ei într’o anume formă, ca să afirmi şi să credem cu tot sufletul, că sfârşit a ajuns în drumul potri­vlui şi i-am citit iscălitura pe blourile expuse acum la Arta 1­mână, şi — de ce n’am spune-o cu mulţumire. Schimbarea acea de acum e mai mult decât, o schi­ţare de formă, e o schimbare fond. E într’ânsa un șuvoi am­­esc proaspăt, pe care nu i l’am zut până acum în perfectă ari­­nie cu tot ceea ce s’a schimbat f­ial în pasta paletei de azi. Pictura d-luî Theodorescu-Sion dă puternice sugestii de pictură mnfmnească, în sfârşit româness Ea se reazimă pe date precis biz­­tine, un reflex cultivat şi mode frate bun nouă, produse ale viei şi ale meleagurilor noastre. In a­stă azi taina succesului neţârmit al pictorului atât de contestat o m­oară. Realizându-se pe el insă cu credinţă şi cu cinste neocolită, Theodorescu-Sion impune de-oo­trivă celor pricepuţi în artă ca marelui public, strein de mărim­şurile meşteşugului (acele mărun­turi cari au scos din casa ei inşi arta, uneori ca ariciul din povest­e pildă pentru cei care încep încă o dovadă că arta adevăra mereu artă,n n are nevoe de bise­cuţe, nu ştie ce ’nseamnă conces (CitiJi conti­narea in nan.­u.* Chestia zilei Scopul soldelor Ofiţeri! capătă câte un adaos de­ soldă după cum au un copil, doi sau trei; mărimea adaosului e preţ porţională cu gradul ofiţerului. (Ziarele ) r­o» Bucata mea de pâine e mai mică decât a ta. .. — Păi eu trebuie să mănânc mai mult decât tine, că tăticii mea e mai mare în grad decât tăticu tău. Intre sârbi si bulgari de El. BATZAMA - Cu prilejul unui articol din „l’Echo de Bulgarie” -­ „Ech­o de Bulgarie“, ziarul de la Sofia scris­ în franţuzeşte, consacră un prim-articol care se întinde pe o pagină întreagă, ca să ne arate c­ă ne-am înşelat atât când am, socotit de folos să relevăm încer­cările de apropiere a diferitelor po­poare slave. Acelaş ziar ne asigură că pan­­slavizîaiul a murit şi că Bulgaria, pocăită, cuminţită şi revenită la rea­litate, nu urmăreşte nici o revan­şă, nici un gând ascuns şi că dorin­ţa ei ar fi de a întreţine raporturi de o sinceră prietenie cu toată lu­mea şi cu toate statele de pe glob-Să nu ne ia în nume rău „Echo de Bulgarie“, dacă, pentru motive bine întemeiate, nu-i putem primi fără rezervă asigurările sale şi de­claraţiile de dragoste şi pace uni­versală. Şi aceasta, între altele, pentru că atitudinea de azi a aces­tui ziar nu mai este atitudinea lui de ori şi nu va mai fi atitudinea de mâine. In adevăr, să nu se uite că „Echo de Bulgarie“ nu este un organ de partid, nu este organul uneia şi a­­celeiaşi grupări politice, indiferent dacă această grupare este la gu­vern sau în­­opoziţie, ci e un organ pus în slujba tuturor guvernelor bulgăreşti, fără să se îngrijească câtuşi de puţin­ de deosebirea, de contradicţia de program, şi de linia de conduită dintre guvernele care se duc şi cele care vin. „Echo de Bulgarie“ n’are decât o singură linie de conduită: s­’o sus­ţină, prezintând-o ca cea mai bună şi mai desăvârşită, politica orică­rui guvern bulgăresc. Bunăoară, în războiul mondial armatele bulgăreşti ocupaseră Ma­cedonia şi o bună parte din Serbia veche. Guvernul bulgar de atunci îşi­­ manifesta dorinţa de a anexa definitiv toate teritoriile invadate. „Echo* de Bulgarie“ găsea că e foarte­ îndreptăţită o astfel de do­rinţă şi se silea să dovedească cu un lux de argumente că nu num­a Macedonia, ci şi o bună parte din vechia Serbie sunt teritorii cu bulgăreşti. Mai târziu, când­­ Basarabia s­ unit cu vechiul regat acelaş ziar s­­arăta foarte indignat şi cerea ca în afară de Dobrogea, pe care o vroia întreagă, şi o parte din Ba­sarabia să fie dată Bulgariei. Intr’un cuvânt, n’a fost din parte bulgarilor o întreprindere cât d aventuroasă, n’a fost program c­’ de megaloman, care să nu fie­ avu aprobarea şi sprijinul entusiast ; sampitemului oficios scris în limb lui Voltaire, *­ * Lămuririle de mai sus* arată c declaraţiile şi asigurările lui „Eele de Bulgarie“ sunt departe de a .cuvinte de Evanghelie şi sunt * mai departe de a fi expresiunea u­nor convingeri oarecum sincere. In niciun caz ele nu sunt de ur­tură die a ne abate dela datoria c o avem şi care constă în a urmă, de aproape cu toată băgarea d seamă tot ce se petrece la vecii şi activitatea stăruitoare ce se des­făşură in vederea apropierei ci mai strânse a statelor şi popoareiie de rasă slavă. Nu în „Echo de Bulgarie“ vor căuta informaţii despre o astfel­­ activitate, precum şi despre sforţu­rile ce se fac dintr’o parte şi alt. Informaţiile noastre sunt luat de surse mai autentice şi dintr’ cunoaştere ce pretindem că avei despre starea­ de spirit ,a vecinilo noştri.­­Aşa, de pildă, nu scria mai dei­năzi un ziar de la Sofia — dar aces­ta un ziar neaoş bulgăresc­­— , bulgarii ar trebui să-i ajute p sârbi pentru ca aceştia, să ocup Salonicul, pe când bulgarii, sprij­­iţi de fraţii lor sârbi, să pună mâ (Citiţi continuare în pag. 11).

Next