Adevěrul, aprilie 1923 (Anul 36, nr. 12000-12027)
1923-04-02 / nr. 12001
v r Adeverul fondatori / AL- v- BELDIMAN 1888-1897 FONDATORI / CONST. MILLE 1897—1920 jrSIBLIONLCA..ASTRA" »miTXXXVI.no. 12001 1 leii exemplaril In toata tara 2 lei exemplarul in străinătate) Luni 2 Aprilie ?9 Tadica opoziţiei O revizuire e necesară o delegaţiune a chiriaşilor s’a prezentat ieri fruntaşilor opoziţiei democrate şi le-a cerut ca să se ducă în Cameră, pentru a combate proiectul guvernamental care regulează raporturile dintre chiriaşi şi proprietari. Răspunsul, evident, nu a putut fi decât unul. Deputaţii opoziţiei democrate nu se pot abate de la declaraţia lor că nu vor lua parte la lucrările parlamentare. Delegaţia chiriaşilor a primit în schimb făgăduiala că, după cum nu recunoaşte Constituţia, tot aşa opoziţia democratică nu recunoaşte nici legea d-lui Jean iTh. Florescu, şi că aceasta, ca şi cealaltă, este pentru ,dânsa nulă şi neavenită, pin nefericire legea chiriilorva fi imediat aplicată iar neajunsurile precum şi nedreptăţile şi suferinţele pe cari le va cauza, nu vor mai putea remediate. Din acest punct d de vedere votarea ei, e deci mai gravă dcât chiar votarea Constituţiei. Dar ne cunoaştem doar, şi ştim că chiar prezenţa opoziţiei în Parlament, nu arfi putut împedeca votarea unei legi, a cărei paternitate şi-a însuşit-o însuşit primul-ministru, f " A * r * 4 * " Totuşi incidentul survenit ca această ocaziune între delegaţia chiriaşilor şi parlamentarii opoziţiei democratice, ar merita să fie meditat de aceştia. El arată nu numai că abstinenţa parlamentară, nu e o tactică fără cusur, dar şi că opinia publică nu are pentru dânsa o deplină înţelegere. De acord, că modul cum a fost ales actualul Parlament, îndreptăţeşte cea mai adâncă revoltă. De acord că chiar de ar fi fost ales altfel, acest Parlament nu putea să-şi aroge dreptul de a vota Constituţia ţărei. De acord că modul cum a votat-o, precum şi conţinutul ei, impun fiecărui democrat să nu dezarmeze până când această monstruoasă ilegalitate şi acest monstruos atentat la cele mai sfinte drepturi cetăţeneşti, nu vor fi stârpite. Dar justifică toate acestea, şi renunţarea la una din cele mai eficace şi mai esenţiale arme de luptă ? S’a părut la un moment dat că abstinenţa opoziţiei dela lucrările parlamentare, jenează guvernul. S’a dovedit în puţinele zile când opoziţia a asistat la dezbaterea Constituţiei, că mult mai mult îl jenează prezenţa ei în Parlament. Nu trebuie tras din aceasta, nici o deducţiune, nici o învăţătură ? ! Şi nu trebue ţinut în seamăfaptul că, alegătorii cari, înfruntând presiunea şi violenţa guvernamentală, au dat totuşivotul lor reprezentanţilor opoziţiei trimiţându-i în Parlament, nu înţeleg ca aceştia să nu exercite aceste mandate cinistit câştigate, pentru a striga măcar, la fiecare ocaziune, majorităţei numite, păsurile mulţimei, nevoile şi dorinţele, suferinţele şi revoltele acesteia, înfierând totodată toate slăbiciunile, toate servilităţile acelei majorităţi 5S x ■-s ." temerile intră în vacanţa Paştilor. O odihnă bine meritată şi din care ar fi de dorit să nu mai iasă. Dar dacă acţiunea opoziţiei, extraparlamentară, care nu poate fi extralegală, de vreme ce guvernul i-o violentează chiar şi pe cea legală, nu răstoarnă ministerul, şi Parlamentul acesta continuă să lucreze, să voteze legi, să desfiinţeze drepturi ,vechi, să sancţioneze abuzuri noi, şi opoziţia democrată crede că tot e bine să renunţe de a da lupta pe terenul cu cea mai mare resonanţă ? Abstinenţa parlamentară, orice s’ar spune, nu-i o cestiune de principiu, ci rămâne o cestiune de tactică, ori cât ar fi ea motivată cu argumente principiale. Tactica însă, cea politică, cea parlamentară, asemenea celei militare, nu poate şi nu trebuie să fie rigidă. Ea trebuie să fie suplă, adaptată împrejurărilor, şi mai puţin dictată de sentimente proprii, oricât de îndreptăţite, decât de efectul ce-l produce asupra adversarului. Opoziţia democrată are de partea ei opinia publică întreagă, care înţelege greutatea luptei pe care o duce, dar nu înţelege ca să renunţe măcar la una din armele ce-i stau la dispoziţie. Campania extraparlamentară e necesară, ea trebue dusă cu perseverenţă şi energie. Chiar azi au întrunire la Galaţi. Mâine una de cartier în Capitală. Zilnic ar trebui să se manifesteze această campanie, pentru ca zilnic să răsune glasul de protestare şi zilnic guvernul să fie hărţuit. Dar prin natura lucrurilor, o campanie extraparlamentară, nu poate avea eficacitatea uneia parlamentare, şi nu poate avea toată eficacitatea, dacă nu e însoţită de una parlamentară. * După vacanţă guvernul va veni cu legile de aplicare ale Constituţiei. El o spune şi nu avem cuvânt să nu-l credem. Aceste legi de aplicare, pot fi mai grave decât Constituţia însăşi. Şi opoziţia să nu dea lupta contra lor, să nu-şi spuie iarăşi cuvântul ei, să nu dea glas sentimentului public ? Cu riscul de a displăcea acelora, cari cred că în mijlocul luptei nu trebuiesc discutate metodele, cari cred mai ales că disciplina democratică se aseamănă cu cea a partidelor istorice, că exclude adică dreptul de critică, insistăm asupra necesitatei ca opoziţia democratică să cugete asupra tacticei sale şi să cântărească dacă o revizuire a ei nu e necesară. SINCERUS * * Nu e fals? Am semnalat într’im număr trecut cu nepotrivire între textul Constituţiei promulgate cu privire la regimul presei, şi textul articolului respectiv aşa cum fusese votat de Senat. Nepotrivirea consta în faptul că textul de la Senat trimitea tribunalelor ordinare numai calomniile aduse funcţionarilor atinşi în viaţa lor particulară, pe când in Constituţia definitivă gasalin şi adaosul „sau în cinstea lor personală“. Pentru toata siguranţa, ne-am servit la comparaţie de însuşi textul publicat de „Viitorul“, şi publicat de oficiosul guvernamental în semne de citaţie, ceea ce însemna că era redat întocmai. . „Viitorul“ susţine că nui există nici o deosebire de texte, şi, ca s’o dovedească, citează ura pasagiu din discursul deputatului Vespasian V. Pella Iată-l: „D. VESPASIAN V. PELLA: Din punct de vedere al competenţei, în orice caz trebue să facem deosebirea precisă între calomniile referitoare la viaţa privată şi calomniile privitoare la viaţa publică a unei persoane! D. Dr. MARMELIUC: Aşa s’a făcut la Senat! D. VESP. V. PELLA: Onoratul coleg dela universitatea din Cernăuţi se înşeală. Amendamentul Senatului nu tree mărgineşte numai la calomniile cari lovesc în viaţa privată a unei persoane, ci trimete la tribunalele ordinare şi defăimările, injuriile şi calomniile cari ating cinstea personală a funcţionarilor publici. Or această noţiune de ,,clusie personală“ nu exclude calomniile politice cari ar trebui să rămână neapărat incompetenţa juraţilor“. Ce rezultă din cele spuse de d. Pella? Ca textul tipărit, aşa cum îl aveai d-sa înaintea ochilor, conţinea cuvintele cu pricina. Insa ce rezultă din întreruperea făcută de d-l deputat Marmeliuc? Că şi d-sa ştiai cum ştia toată lumea, cum ştiaiu şi noi, şi cum ştia şi „Viitorul“, că la Senat se votase un amendament care făcea „deosebirea precisă între calomniile referitoare la viaţa privată şi calomniile privitoare la viaţa publică a unei persoane“. Nu cumva cel care se înşela era Petra, care se luau după textul tipărit ulterior, şi nu toţi aceia cari — cal d. Marmeliuc şi ca însuşi „Viitorul“ — se luau după ce ştiau? „Viitorul“, fără să se oprească la cuvintele d-lui Marmeliuc şi fără să explice textul publicat de el însuşi — în semne de citaţie — se mulţumeşte să deducă din spusele d-lui Pella că „în proiectul discutat în Cameră existau cuvintele cinste personală". Asta înseamnă că modificarea s’a făcut după votul dala Senat. ./........... ' ■’ ....• 7. , NAZBATII» ,,Kraiţ-polca” d-lui Jeantehaş E cineva la „Viitorul“ foarte ironic cu confratele meu de năzbâtii — i-aşi zice maestru dacă s’ar mulţumi să le scrie şi nu le-ar mai face! — cu d. Jeantehaş. Voind să ne arate cât de valoroasă e legea chiriilor, ironicul dela „Viitorul" scrie: „proectul este un pas înapoi spre normal şi altul înainte spre dreptatea socială!". E, cum vedeţi, un fel de „Kraiţpolcă“, o reminiscenţă de pe vremea când d. Jeantehaş frecventa „comploturile“ ca om al poporului. Numai că nu ştiu pe ce arie se joacă.... Nu cumva e potrivită muzica din: „Du-te, du-te, n’ai mai fi!". • •' Kix. Unde pot duce tuiburariie Degenerarea mişcărei studenţeşti în mia curat şi anarhie antisemită, hrom prevăzut de amintreli chiar dintru început de oamenii cuminţi şi obiectivi, ridică chestiuni foarte grave, deschide perspective primejdioase. Faptul că la Iaşi s’au spart geamurile, de laolaltă mozaicilor ca şi creştinilor şi că pe străzi trecătorii au fost loviţi la întâmplare fără ca diomăgaşii să fi întrebat căreia confesiuni aparţin, faptul acesta e mai îngrjitor decât mişcarea însăşii, căci el e foarte simptomaii. Va fi destul ca mâine să se spargă o prăvălie şi să se prade alta, de elementele cari fatalmente se vor strecura printre rândurile studenţilor, pentru ca imediat un fior de bucurie să treacă şi printre rândurile pungaşilor şi ale feluriţilor răufăcători de meserie, astăzi atăt de numeroşi, precum şi printre nevoiaşii pur şi simplu ai mahalalelor, aceştia cu miile şi cu zecimile de mm la număr, după mărimea oraşelor Atunci vandalizmele, devastările şi crimele contra proprietăţii şi a persoanelor nu vor mai cunoaşte margini şi mişcarea anarhică va fi sau stăpână pe situaţie sau înecată în locuri de sânge, fără a mai socoti pagubele morale, şi materiale pe cari le va suferi ţara. Să nu se creadă că exagerăm. Mizeria neagra şi neagul tesperit sunt mai întinse şi mai adânci decât se crede, în masele populare. Scumpireanecontenită a traiului, agravată prin nouile impozite,, prin legea chiriilor şi prin amil agricol defavorabil care pare că se anunţă, complicarea nevoilor celor mici prin campania rudă de clădiri din vara aceasta, prin criza industriali, ce mereu,se agravează şi va fi încă puternic influenţată de stagnarea construcţiilor, acestea şi altele încă pe cari mi le mai înşirăm, fac să existe în poporul orăşenesc cel puţin un mediu lesne inflamabil. Şi nu credem că la sate situaţia e cu mult mai bună. O scăntee va fi deci de ajuns ca să aprindă un foc groaznic, cu atât mai lesne cu cât se vine şi cu excitarea prejudecăţilor. E absolut cazul de a zice că „ţara piere de tătari şi baba se plimbă ca lăutari". Vrea guvernul să ţină hangul babei? Afară named dacă nu se pregăteşte doar de opoziţie. Dar atunci ce zice opoziţia de astăzi care va fi guvernul de mâine ? Cineva trebue să fie, în ţara asta, cu mintea trează, și cu ochii în pafetiv?!.. . Index tru!: ^ Legea s’a votat Sub presiunea aprigă a primului ministru care a stat de strajă până la sfrşitul şedinţei, Camera a votat ori legea chiriilor aşa cum a venit dela Senat, fără nici o modificare. S’au ratificat astfel toate spărturile propuse la Senat ?i consimţite de diletantul de la Justitie in garanţiile pe carte mai aveau chiriaşii. Intrăm deci sub un nou regim, în care tribunalele vor geme iarăşi de procese şi in care alte mii de chiriaşi vor fi aruncaţi pe drumuri din pricina incapacităţii unui ministru încurcă-lume. D- Brătianu, sărind in ajutorul colegului său dela justiţie, a promis în mod solemn că la toamnă guvernul va veni cu o lege studiată, ceea ce era o recunoaştere făţişă că legea actuală nu e de loc studiată. Numai de nu s’ar repeta şi la toamnă tragi comedia de acum. Căci şi anul trecut guvernul a făgăduit pentm anul acesta o lege studiată, în locul căreia a venit cu pacostea votată ori. E curios că guvernul acesta al „competinţelor“, guvernul care s’a încumetat să dea ţării o Constituţie, s’a arătat absolut incapabil de a rezolva o problemă atât de arzătoare ca aceea a raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi Nu s’a atins de ea decât pentru a o încurca, a învenina şi mai mult tensiunea dintre aceste două categorii sociale, şi a alcătui o lege hibridă, în care Şi-au găsit satisfacţia tot soiul de interese personale şi lăturalnice, strecurate sub egida.. dreptăţii sociale- • y, PA& BIBII, Care e deosebirea dintre legea chiriilor şi „Constituţie” ! Prin cea dintâi guvernul înlesneşte evacuările, iar prin cealaltă speră să se apere, pe el, împotriva... evacuării ! Concepţia Universităţii r I ------------ In Franţa se fac căminuri pentru studenţii străini i ' In vreme ce la noi, Universităţile sunt închise din pricină că cei câţiva emuli ai d-lui Cuza pretind ca înaltale noastre şcoli să se transforme într’un fel de mănăstiri tainice, — în alte părţi, Universităţile se întrec să fie cât mai ospitaliere cu cei ce vin cât de departe să le ceară lumină. Nu „numerus clausus“ împotriva propiilor cetăţeni dar nici cea mai mică piedică pentru străinii din orice parte a lumii. Şi, nu mimai că nu e vorba de vre-o piedică, ei se iscă între Universităţile hunii o adevărată întrecere de daruri, pentru a ispiti pe băncile lor cât mai mulţi străini. In oita aceasta, bunăoară, e între Universitatea franceză şi cea italiană o adevărată concurenţă de generozitate. Se ştiu favorurile diverse de valută, de asistenţă şi de fel de fel de înlesniri pe care înaltele şcoli italiene le oferă tineretului străin pentru ari atrage la luminile lor. E în amintirea Jutidon gestul guvernului francez, aprobat de unanimitatea corpurilor legiuitoare, pentru a pune o sumă importantă la îndemâna studenţilor români. Dar, iată, avem azi înaintea noastră următoarea dare-de-seamă pe care o publică ziarele pariziene: „Societatea ,,Bienvenite francaise“ a ţinut adunarea sa generală la Institut, sub prezidenţia d-lui Ch- M- Widor, secretar permanent al Academiei de arte frumoase, viceprezident delegat al societăţii ,,Bienvenue francaise". „La deschiderea şedinţei, d. Emil Picard secretar permanent al Academiei de ştiinţe a mulţumit societarii „Bienvenue Imneaise“ de a fi luat iniţiativa unei campanii energice în favoarea laboratoriilor ştiinţifice franceze„D-na Boas, secretară generală, a dat apoi citire raportului său în care a anunţat adunării că d-na de Thors a făcut societăţii „Bienvenue franşaise“ o foarte importantă donaţie. De pe acum d-na de Thors dă folosinţa unei părţi din proprietatea sa, situată în împrejurimile Parisului, pentru a se instala o instituţie, unde vor fi găzduiţi tinerii studenţi străini care, în cursul studiilor lor, s’ar fi distins prin valoarea lor în ştiinţe, drept sau istorie. Această instituţie va primi denumirea de „Maison de la Bienvenue française“ (fondation Thors)“. Iată, deci, francezi can donează fonduri pentru străini veniţi la studii în Franţa. Aşa de evident e acolo scopul Universităţii de a chema la picioarele catedrelor ei cât mai multă şi mai îndepărtată lume.Numai la noi, sunt oamenii puţini, e drept, dar din nenorocire mai efectivi ca cei mulţi — cari îşi îmchipue că Universitatea trebue să fie un culcuş, bine încuiat, al intoleranţei! Cetristă rătăcire! •'T. D, CH. Carnetul nostru Piramidele nordului E foarte natural ca să ne aşteptăm zilnic la ştiri şi descoperiri de senzaţie când e vorba, au omenirea care se trudeşte încă periuţa pământului. Dar e rar, foarte rar ca de la omenirea culcată în morminte să ne mai vie câte ceva care să ne surprindă peste măsura obişnuită. Pare totuşi că una ca asta s’ar fi întâmplat acu de curând şi că senzaţia superlativă ne vine tocmai de unde nici cu gândul nu gândeam. Anume se zice că s’ar fi descoperit în peninsula Kola nişte piramide tot aşa’ de mari şi de interesante ca şi acelea ale Egiptului. Bănuesc că nici unul la sută din cititori nu ştiu ce-i peninsula Kola. Să nu se ruşineze nimeni căci lucrul e foarte natural. Peninsula aceasta, vecină cu polul nord, e o bucată de pământ cam cât vechea Românie, o întindere de ghiaţă şi de zăpadă care desparte Scandinavia de Rusia şi unde nu cred să existe mai mulţi locuitori decât în Podul Turcului, în mare majoritate laponi. E o regiune izolată, dezolată, fără trecut, prezent şi viitor. Dar iără că dacă descoperirea cu piramidele se adevereşte, peninsula Kola cea îngheţată şi pustie a avut totuşi un trecut mare, frumos, extraordinar chiar, deoarece numai un popor numeros şi bogat, solid organizat în formă de stat, poate clădi piramide, mai cu seamă piramide, care's produsul unui surplus de avere şi a unei abundente mâini de lucru. Ar rezulta prin urmare că acum cine ştie câte zeci de mii de ani, pe când Egiptul nu exista, nici Europa,decât doar ca nişte sălbăticiuni, în peninsula nordică înflorea o veche civilizaţie. Faptul acesta ar arunca asupra omului şi a omenirei o lumină extraordinară. Din descoperirile făcute de curând în insula Creta se bănuia că civilizaţia e cu mult mai veche decât se crede, că înaintea perioadei homerice, situată cam la aceiaşi distanţă înaintea începuturilor vieţii istorice greceşti cât sânt aceste în ceputuri depărtate de era creştină, a existat o perioadă foarte strălucită antehomerică, a căreia durată nu se cunoaşte. Ar fi din cale afară de curios şi de palpitant să se dovedească astăzi că înaintea perioadei antehomerice a mai fost o civilizaţie, îisă zămisli,a fi trăită la ifcumătătea imediată a polului nord 1 • -mtyikuytev » ■ i I ■ T» Guvernul e dator să răspundă într’un comunicat al consiliului de miniştri s’a spus că documentul, pe care l’am publicat şi noi, şi care divulga ordinele date jandarmilor cum să facă ingerinţele în alegeri, este apocrif. Cu multă emfază s’a anunţat că mistificatorii vor fi daţi in judecată. In loc de aceasta, ni s’a comunicat că ancheta orânduită de guvern avea de scop să afle, nut cine-i autorul documentului, ci cu totul altceva, și mume cine a divulgat presei textul circulărei. Nu știm dacă delicventul a fost sau nu aflat. Dar din scrisoarea trimisă ori ziarelor de către d. Sever Dan, se constată că secretand general al partidului naţional îşi ia răspunderea în faţa justiţiei pentru autenticitatea documentului. Prin urmare chestiunea nu mai poate rămâne în suspensie. Dacă guvernul ştie că circulara publicată e apocrifă, el trebue să cheme în judecată pe vinovaţi. Dacă nu o va face, va rămânea pe deplin dovedit că în realitate jandarmii au avut ordin de la centru să lucreze cum au lucrat, şi că parlamentarii liberali nu sânt aleşii poporici, ci numirii jandarmilor. Autoritatea morală a Constituţiei votate de un astfel de parlament nu mai poate fi discutată. Ea este evidentă pentru om cine■ Cronica artistică de VICTOR ION POPA ■'*2'?’ /• Arta , în împlinirea căruia trebueşte ajutată. Anul acesta expoziţia Artei Române, prezintă — ca ansamblu — o vădită inferioritate faţă de anul trecut când nu numai valoarea bucăţilor luate ,în parte, dar totalul lor impunea cu armonia păstrată. Erai pus în faţa unei expoziţii bine închegatei, ale cărei lucrări, tablou de tablou aproape, fuseseră cu îngrijire alese. E mai multă neglijenţă, mai multă dezarmonie acum şi poate nu i-ar fi fost greu unei societăţi aşa de doldora de talente să-şi aleagă mai cu severitate iuperii artistice a mulţimii.^ „Arta căţile şi să le aranjeze ceva mai ar-Română“, prin executarea pricepută a principiilor noi de plastică, neinventând nimic dar alegând cu dibăcie şi folosind cu virtuozitate acea ce au invetat alţii şi s’a dovedit a fi mai puţin trecător decât o modă bolnăvicioasă, formează cea de-a doua treaptă. Astfel expozanta de-acum, de la Ateneu, are în ţara noastră un rol monios. O vină de care ar fi de dorit iarăşi să se ferească este şi nefericitul sistem să se primească lucrări care au mai figurat prin expoziţiile personale. Prea miroase a sărăcie de lucrări şi a cârpeală. Şi asta prejudiciază însăşi societatea. $£ *X* vi-Expozanţii, cu vrea scineboxl# V Spuneam cu prilejul expoziţiei pe care a făcut-o de curând „Tinerimea Artistică“ laAteneu, că în mişcarea noastră plastică, aceste două societăţi de artă au rosturi bine definite, şi dacă ele reprezintă două vederi cu totul deosebite, sunt amândouă tot aşa de necesare. In „Tinerimea Artistică“ vedem o artă cuminte, bazată pe vechi şi încercate principii plastice. Ea se menţine in cadrul picturii celei mai cinstite, aproape de tot de obârşia motivelor şi prin asta formează cea dintâi treaptă în dezvoltarea pricesunt acel de anul trecut. Lipseşte d. Jalea pe care-l regretăm şi lipsesc 4 a-nii Maxy, Tomescu şi Gamil Ressu (iscălitura d-sale de pe un portret expus acum trebue să fie apocrifă, prea e făcută lucrarea fără de artă). Nou venit este d. Iorgulescu şi d-sa îşi face o frumoasă intrare în plastică. Şi dacă nu ne înşelăm d-nui Paciurea şi Medrea expun pentru întâia oară cu societatea. Expoziţia e dominată de pictura d-lui Theodorescu.Sion şi sculptura d-luî O. Han. D. Theodorescu-Sion umblă acum pe cărări neumblate şi nu credem că suntem greşiţi spunând chiar mai mult: îşi desfundă un drum al său deocamdată, al nostru al tuturora de-aicî, mai apoi. După ce-a trecut, învins, într’una prin ispitele tuturor viciilor plastice ce-au aparţinut vremii pe care a petrecut-o în străinătate, d-sa, reîntors în ţară a pornit o muncă severă de curăţare incontinuă a elementelor intrate sub penelu-i ager şi totuşi sensibil străine temperamentului său. An cu an l-am văzut schimbându-şi maniera, veşnic nemulţumit de aceia pe care o stăpânea şi astfel dând veşnic impresia să între aceia ce face şi aceea ce vrea să facă e o prăpastie care se încăpăţânează să rămâie hojma deschisă. Anul trecut ni crezusem fixat. Găseam o atât de desăvârşită unitate în tot ceea ce expusese la Arta Română încât ne-a dat ghes dorinţa să-i vedem ei într’o anume formă, ca să afirmi şi să credem cu tot sufletul, că sfârşit a ajuns în drumul potrivlui şi i-am citit iscălitura pe blourile expuse acum la Arta 1mână, şi — de ce n’am spune-o cu mulţumire. Schimbarea acea de acum e mai mult decât, o schiţare de formă, e o schimbare fond. E într’ânsa un șuvoi amesc proaspăt, pe care nu i l’am zut până acum în perfectă arinie cu tot ceea ce s’a schimbat fial în pasta paletei de azi. Pictura d-luî Theodorescu-Sion dă puternice sugestii de pictură mnfmnească, în sfârşit româness Ea se reazimă pe date precis biztine, un reflex cultivat şi mode frate bun nouă, produse ale viei şi ale meleagurilor noastre. In astă azi taina succesului neţârmit al pictorului atât de contestat o moară. Realizându-se pe el insă cu credinţă şi cu cinste neocolită, Theodorescu-Sion impune de-ootrivă celor pricepuţi în artă ca marelui public, strein de mărimşurile meşteşugului (acele mărunturi cari au scos din casa ei inşi arta, uneori ca ariciul din poveste pildă pentru cei care încep încă o dovadă că arta adevăra mereu artă,n n are nevoe de bisecuţe, nu ştie ce ’nseamnă conces (CitiJi continarea in nan.u.* Chestia zilei Scopul soldelor Ofiţeri! capătă câte un adaos de soldă după cum au un copil, doi sau trei; mărimea adaosului e preţ porţională cu gradul ofiţerului. (Ziarele ) ro» Bucata mea de pâine e mai mică decât a ta. .. — Păi eu trebuie să mănânc mai mult decât tine, că tăticii mea e mai mare în grad decât tăticu tău. Intre sârbi si bulgari de El. BATZAMA - Cu prilejul unui articol din „l’Echo de Bulgarie” - „Echo de Bulgarie“, ziarul de la Sofia scris în franţuzeşte, consacră un prim-articol care se întinde pe o pagină întreagă, ca să ne arate că ne-am înşelat atât când am, socotit de folos să relevăm încercările de apropiere a diferitelor popoare slave. Acelaş ziar ne asigură că panslavizîaiul a murit şi că Bulgaria, pocăită, cuminţită şi revenită la realitate, nu urmăreşte nici o revanşă, nici un gând ascuns şi că dorinţa ei ar fi de a întreţine raporturi de o sinceră prietenie cu toată lumea şi cu toate statele de pe glob-Să nu ne ia în nume rău „Echo de Bulgarie“, dacă, pentru motive bine întemeiate, nu-i putem primi fără rezervă asigurările sale şi declaraţiile de dragoste şi pace universală. Şi aceasta, între altele, pentru că atitudinea de azi a acestui ziar nu mai este atitudinea lui de ori şi nu va mai fi atitudinea de mâine. In adevăr, să nu se uite că „Echo de Bulgarie“ nu este un organ de partid, nu este organul uneia şi aceleiaşi grupări politice, indiferent dacă această grupare este la guvern sau înopoziţie, ci e un organ pus în slujba tuturor guvernelor bulgăreşti, fără să se îngrijească câtuşi de puţin de deosebirea, de contradicţia de program, şi de linia de conduită dintre guvernele care se duc şi cele care vin. „Echo de Bulgarie“ n’are decât o singură linie de conduită: s’o susţină, prezintând-o ca cea mai bună şi mai desăvârşită, politica oricărui guvern bulgăresc. Bunăoară, în războiul mondial armatele bulgăreşti ocupaseră Macedonia şi o bună parte din Serbia veche. Guvernul bulgar de atunci îşi manifesta dorinţa de a anexa definitiv toate teritoriile invadate. „Echo* de Bulgarie“ găsea că e foarte îndreptăţită o astfel de dorinţă şi se silea să dovedească cu un lux de argumente că nu numa Macedonia, ci şi o bună parte din vechia Serbie sunt teritorii cu bulgăreşti. Mai târziu, când Basarabia s unit cu vechiul regat acelaş ziar sarăta foarte indignat şi cerea ca în afară de Dobrogea, pe care o vroia întreagă, şi o parte din Basarabia să fie dată Bulgariei. Intr’un cuvânt, n’a fost din parte bulgarilor o întreprindere cât d aventuroasă, n’a fost program c’ de megaloman, care să nu fie avu aprobarea şi sprijinul entusiast ; sampitemului oficios scris în limb lui Voltaire, * * Lămuririle de mai sus* arată c declaraţiile şi asigurările lui „Eele de Bulgarie“ sunt departe de a .cuvinte de Evanghelie şi sunt * mai departe de a fi expresiunea unor convingeri oarecum sincere. In niciun caz ele nu sunt de urtură die a ne abate dela datoria c o avem şi care constă în a urmă, de aproape cu toată băgarea d seamă tot ce se petrece la vecii şi activitatea stăruitoare ce se desfăşură in vederea apropierei ci mai strânse a statelor şi popoareiie de rasă slavă. Nu în „Echo de Bulgarie“ vor căuta informaţii despre o astfel activitate, precum şi despre sforţurile ce se fac dintr’o parte şi alt. Informaţiile noastre sunt luat de surse mai autentice şi dintr’ cunoaştere ce pretindem că avei despre starea de spirit ,a vecinilo noştri.Aşa, de pildă, nu scria mai deinăzi un ziar de la Sofia — dar acesta un ziar neaoş bulgăresc— , bulgarii ar trebui să-i ajute p sârbi pentru ca aceştia, să ocup Salonicul, pe când bulgarii, sprijiţi de fraţii lor sârbi, să pună mâ (Citiţi continuare în pag. 11).