Adevěrul, octombrie 1923 (Anul 36, nr. 12171-12197)

1923-10-14 / nr. 12183

'Ami XXXVII No. 121887 lel exemplarul In toata tara 4 Lei exemplarul in străinătate * * Duminecă 14 octombrie 1923 Adeverii! fondatori / ALBV- BELDIMAN 1888-1897 FONDATORI / CONST. MILLE 1897—1920 Crima fasciştilor, guvernului! crima Crima concepută contra multora ,a săvârşit contra unuia. Directorii „Adevărului“ suferă azi între viaţă şi moarte durerile cele mai mari ce poate suferi trupul omenesc. Sufleteşte el simte înălţătoarea mândrie a martirilor căuşelor drepte. El suferă pentru noi toţi câţi la „Adevărul“ ne-am făcut datoria de oameni şi de buni cetăţeni. El plăteşte pentru noi cei cari am înfierat fascismul antisemit, fascismul asasin, fascismul distrugător de ţară; el plăteşte pentru noi toti. Sufletele noastre îndurerate suferă cu el, postiente că soarta lui de azi poate fi soarta noastră de pâine. Fie şi a noastră! Nu ne dăm în lături de a ne solidariza unii cu alţii, nu pregetăm în faţa datoriei de împlinit de aci înainte. Ne vom face-o cum ne-am făcut-o până în prezent, tari în credinţa noastră că apărăm dreptul, legea, pacea internă, liniştea şi munca fiecăruia dintre concetăţenii noştri. De aceea şi glasul opiniei publice, stăpâna celor ce-i servesc interesele, se ridică puternic împotriva mişeilor urzitori de asasinate comise prin surprindere, săvârşite pe furiş, de treizeci contra unuia singur! * * * Opinia unanimă a tuturor oamenlor cinstiţi şi drept cugetători înfierează cum se cuvine mişelia criminalilor atentatori; dar ea reclamă imperios pedepsirea exemplară a criminalilor instigatori, de întreaga ţară bine cunoscuţi, şi a criminalilor moralmente complici. Fără îndemnurile şi aţâţările interesate, neîncetate şi perfide, fără situaţiile înalte dar nemeritate ce ei au în învăţământul nostru, superior, nebunia n‘ar fi cuprins minţile slabe ale unor descreeraţi şi n‘ar fi aruncat asupra întregului nostru tineret şcolar si universitar ruşinoasa pata de care tara noastră roşeşte în fata civilizaţiunei mondiale. Opinia publică care ştie cu câtă stăruinţă şi curaj „Adevărul“ şi vrednicul său director au dus lupta pentru a sili guvernul să ia la timp măsurile ce ar fi curmat de la început criminala sminteală, îşi dă azi ►eama că In guvern nu era decât Incapacitate, orbire si pătimaşă complicitate. Pătimaşa complicitate se adevereşte si dovedeşte neîndoios azi când, în faţa complotului descoperit, încă mai ezită guvernul de a pune mâna pe instigatorii, şefii si autorii morali ai crimelor proiectate din care un început de executare s’a săvârşit asupra amicului nostru Rosenthal. Pentru cei care din adânca experienţă a vieţei au învăţat implacabila Dreptate cerească, sub juridicţiunea cărei toţi mari şi mici ne aflăm, cert este că legile divine se vor aplica. Toţi vinovaţii vor fi pedepsiţi. Pedepsită va fi şi criminala lor nehotărâre, scandaloasa şi bănuita kw complicitate, azi bine vădită. A kw este răspunderea crimei dedoi ani săvârşită împotriva tineretului celui studios, pe care cel turbulent şi smintit l-a îndepărtat dela studii. A lor e crima pactizărei represiuned cu dezordinea prin neiertata trădare a intereselor sociale a căror apărare I« este încredinţată. A lor este răspunderea morală a atentatului săvârşit ?i a celor ce vor mai fi săvârşite. Marele motiv pentru care regele a chemat la putere guvernul ce avem li încă şi mai menţine este nevoia ce ţara are de un guvern tere. Guvern tare n'am avut nici n‘avem, deoarece tăria cea adevărată e tăria morală. Avem la cârmă pe jandarmul cel învoit cu făcătorii de rele, care mai degrabă ar instrumenta contra victimei decât contra criminalului. Cu jandarm complice nici represiune nici dreptate, nici ordine, nici siguranță nu putem avea. Acesta este guvernul cel tare ales de rege. Răspunderile se ridică sus! C. G. Costa-Foru O nouă întorsătura în Germania Văzând că reluarea tratativelor cu aliaţii întârzie şi fiind siliţi de împrejurări să caute a-şi repune în funcţiune uzinele, industriaşii din basiul Ruhr, făcând abstracţie de politica guvernului german au intrat pe cont propriu şi în mod direct în tratative cu autorităţile de ocupaţie. Anumite consorţii au izbutit chiar să încheie acorduri prin care se prevede reluarea prestaţiunilor de cărbuni în contul reparaţiunilor si se recunoaşte autorităţilor ocupante dreptul de a percepe impozite. In felul acesta renunţarea la rezistenţa pasivă începe să-şi producă efectele, chiar iu contra voinţei guvernului german. Nu este exclus ca acordurile directe dintre industriaşi şi ocupanţi să se generalizeze şi în acest caz tratativele cu guvernul german ar deveni pentru moment de prisos. E inutil să spunem că tratativele cu industriaşii au fost primite cu satisfacţie la Paris şi ca nemulţumire la Berlin. Naţionaliştii şi — ceea ce e paradoxal — comuniştii au cerut punerea sub acuzare a industriaşilor pentru înaltă trădare. Fireşte că aceasta nu poate schimba faptele petrecute sub imperiul necesităţii. Fără a anticipa asupra desfăşurării acestei faze nouă în care a intrat problema reparaţiunilor, înclinăm să credem că acordurile industriaşilor vor fi în cele din urmă ratificate de guvernul german, ceea ce va avea de consecinţă o reluare a tratativelor oficiale cu aliaţii. Interesant şi semnificativ e, în orice caz, faptul că puterea industriaşilor germani e mai mare decât a guvernului şi că soluţiile practice ale problemei stau in mâna marilor întreprinderi mai mult decât în aceea a conducătorilor politici sau a Parlamentului. P. Noul Sub-Șef al Marelui Stat Major D. GENERAL TOMA DUMITRESCU Cronica săptămânală de CONSTANTIN BACALBASA Bucureştii de alta dată... LXXI „Tribuna“ din Sibiu anunţă că in ziua de 31 Decembrie 1896 tribunalul din Cluj a conexat pedepsele de un an si trei luni închisoare la stat pentru un articol din „Tribuna“ şi 4 luni temniţă ordinară pentru „Foaia Poporului“ aplicate d-lui Babeş şi l-a condamnat la un an şi 4 luni temniţă ordinară d 300 florini amendă. * In tară începe campania în favoarea votului universal. In Cameră lupta o duce deputatul socialist V. G. Mortun. In tară ţin întruniri senatorul colonel Obedenaru, V. G. Mortun, Vintilă C. A. Roset- V. Vasile Cogâlniceanu şi altii. * La mijlocul lui Ianuarie 1897 s’au făcut numeroase alegeri parţiale sub ministerul Aurelian. După cum era obiceiul, aceste alegeri au dat mult de lucru ziarelor şi li se acorda o mare influenţă asupra soartei guvernului. La Caracal (colegiul I de Cameră) este ales Take Ionescu cu 162 voturi. Iar la colegiul II din Galati se declară balotagiu între Nicolae Filipescu cu 409 voturi, d. Sechiaru candidadul guvernului cu 291; d. Toneamiu, liberal cu 119, Ion Nemteanu liberal 139 si Jenică Atanasiu socialist 99. Dar la balotagiu candidatul liberal Sednari e ales cu 537 voturi contra 452 ale lui Filipescu. Câteva zile mai târziu opoziţia înregistrează şi alte succese. Lascar Catargiu este ales senator la Iaşi fără contracandidat, iar Petre Carp senator la Vaslui. Sturziştii acuză guvernul de incapacitate şi slăbiciune. Ei spuneau că dacă lucrurile vor merge tot aşa în curând liberalii au să fie bătuţi în toată ţara. Vasile Lascăr a venit la departamentul internelor cu vederi mai largi şi cu idei mai moderne, el vroia să reformeze administraţia şi să facă din comisarii de poliţie nişte quasi magistraţi. Dar în partid se formează un puternic curent în contra lui Lascăr, cei mai mulţi bătrâni liberali se coalizează contra lui sub cuvânt că atacă vechile tradiţii ale partidului. Un ministru, mai mult zeflemisit decât atacat, este Ştefan Şendrea ministrul justiţiei care poartă şi supranumele de „Mon duc”. De unde-i venea această poreclă? Sub guvernul lui Ion Brătianu Ştefan Şendrea, profesor la facultatea de drept din Iaşi şi om foarte bogat, a fost numit şef al legaţiei române de la Paris. Ministru de externe al Franţei era ducele Decazes. La o audienţă, Ştefan Şendrea — care nu prea era în curent cu terminologia specială a blazoarelor şi a saloanelor, adresându-se ducelui, i-a spus: — Mon duc! De altfel nici nu se știe dacă lucrul s’a petrecut în adevăr astfel, dar ceeace este exact e că povestea a rămas si a apăsat toată viata asupra omului. Un alt ministru zeflemisit pentru lipsa lui de energie combativă era Emanoil Porumbare. Acesta, din cauza aparentei lui blajine si cum era mic si îmbrăcat după ultimul fason, purta porecla de pleosnită. * In tară se constitue Uniunea votului universal. Uniunea tine o serie de întruniri publice prin tară la care vorbesc d-nii Paul Gorgos V. Cogălniceanu, V. G. Mortun, Ion Nădejde, C. Miile, Vintilă C.A. Rosseti si alţii. •e Gheorghe Panu îşi întruneşte partizanii la domiciliul său din str. Romană şi propune intrarea gruparea radicale în partidul conservator. I. L. Caragiale membru al grupărei susţine fuziunea. Dar cum Panu fusese solicitat şi de junimişti ca să intre în partidul lui Petre Carp, hotărârea lui Panu decide sciziunea din partidul conservator. Junimiştii încetează orice colaborare cu vechii conservatori sub cuvântul că partidul acestora a abdicat dela ideile conservatoare de vreme ce s’a putut coaliza cu radicalii lui Panu. In Bucureşti lupta Intre oculta liberală si sturziştii împotriva cabinetului Aurelian Lascăr e, din zi în zi, mai crâncenă, căderea cabinetului Aurelian e chestie numai de săptămâni. In Orient focul începe să se vadă. In Creta răscoala grecilor la proporţii, războiul turco-grec se apropie. Cântăreaţa Elena Teodorini dă ■ la Teatrul Naţional în seara de 31 Ianuarie o reprezentaţie cu opera Gioconda în întregul ei. Pentru întâia oară această operă era reprezentată în Bucureşti întreagă. Societatea Presei se întruneşteîn adunare generală. Este interesant a se cunoaşte proporţiile acestei societăţi şi veniturile ei pe vremuri. Venitul balului mascat dat la 18 ianuarie la Teatrul National este de 5000 lei sumă însemnată pe vremea aceea. La şedinţă au participat 32 membri. In comitet au fost aleşi: D. H. Laurian preşedinte si C. Bacalbasa, vice-presedinte cu câte 30 voturi. Membri în comitet d-nii Al. Brăiloiu 27 voturi, Ştefan Ciocârlan arhitect 23, Al. Olteanuu 21, M. Tomoescu 19. La balotaj au fost aleşi S. Mirto 14 voturi şi Marin 11. Casier e ales C. Petrescu- Conduratu tipograf. Cenzori: Z. Arbore cu 30 voturi, Theodor Speranţă 27 şi Milone Infirmirescu cu 23. Au fost admişi noul membri: pictorul: N. Vermont si publicistii: Pepin Mirto, I. Elian, Alexandrescu-Dorna, Emil, Conduratu, Grigore Conduratu si A. ^bejenaru, poetul. ■ # Războiul turco-grec a izbucnit la începutul lui Februarie 1897. Armata greacă primește decretul de mobilizare. Intâile contigente se îmbarcă la Pireu spre a ocupa Creta. Aceste grave evenimente decid despre căderea cabinetului Aurelian şi revenirea lui Dimitrie Sturza în capul afacerilor. Cel dintâi semn faste alegerea lui Dimitrie Sturza ca preşedinte al Senatului. Beizadea Dimitrie Chica, cunoscut mai popular sub numele de Beizade Mitică, moare la vârsta de peste 80 de ani. Prinţul a jucat un rol politic covârşitor în toate luptele politice a celor din urmă 50 de ani. Intrat în viaţa publică ca conservator a murit ca liberal şi preşedinte al Senatului * La sfârşitul lui Februarie, încep în Bucureşti reprezentaţiile trupei franceze de comedii: Antoine, Josset şi Cocquelin cu comedia Amants de Maurice Donnay. S’au mai jucat Les Demi-Vierges de Marcel Prevost şi La Parisienne de Henri Becque. * O tristă veste soseşte din : (Citiţi continuarea un pas, * * * * NAZBATII A păţit-o... Pentru realizarea remanierii, primulministru se hotărâse să ceară demisia Câtorva dintre colegi şi să aducă în locul lor pe câfiva dintre cei cari pândesc la uşă. Când să ceară, acestera, demisia, s’a pomenit, că demisionează aceia pe cari îi dorea să rămână, şi astăzi şeful guvernului se află în situaţia de a se găsi la un foc cu indezirabilii, la cari se adaogă alţii cărora vroia să le tragă chiulul. Grozav aşi vrea să asist la toaleta d-lui Brătianu, să văd şi eu pe unde scoate cămaşa! KIX. Bandiţii organizaţi pentru spargere de capete, au renunţat la nume pentru a răspunde doar la un număr. ...Singurul lucru care le incomodează acum „principiile1* e îmbrăcămintea! Tribulaţiunile remanierei Suntem în preajma deschidere! Camerelor şi remanierea tot nu s’a făcut. Vor spune unii guvernamentali că informaţiunile presei nu au fost exacte, că d. Brătianu nici nu s‘a gândit să remanieze acum guvernul. Nu vor avea dreptate. Sunt miniştri cărora preşedintele consiliului le-a spus că nu vor mai rămâne la departamentul lor și cari au anunțat subalternilor lor că semnează ultimul decret. Amici de-ai d-lui Ionel Brătianu au manifestat mai de mult un fel de supărare că presa se ocupa atâta de remanierea proiectată. Ei conveneau că remanierea se va face, dar considerau că interesul ei e minimal pentru că va privi mai mult persoanele, principiile călăuzitoare ale politicei generale şi ale politicei economice şi financiare rămânând neschimbat aceleaşi. Şi noi am exprimat în acest loc aceiaşi părere cu privire la însemnătatea politică a remanierei, dar ne-am ocupat totuşi de dânsa, fiindcă noi ştim că de vreme ce nu ne găsim cu adevărat sub un regim parlamentar, chestiunile de persoane continuă a fi cele mai însemnate şi pot provoca încurcături mai mari chiar decât cele de principii. Pentru a obţine un portofoliu ministerial, politicianii noştri sacrifică lesne un principiu, dar sunt teribili în mânie şi incalculabili în acţiunealor, când e vorba să scape sau să obţină portofoliul. Se pare că primul ministru a scăpat din vedere acest adevăr experimental. Poate că a contat și prea mult pe prestigiul d-sale, pe autoritatea d-sale asupra partidului liberal, tare prin disciplina membrilor săi. Existau oarecari temeri din partea d-lui Alexandru Constantinescu, dar în ultimul timp ministrul de domenii luase o atitudine atât de conciliantă, de jovială, încât primul ministru a putut crede că e tot atât de sigur de dânsul, ca şi de cel mai uic partizan. Cu atît mai zguduitoare trebue să fi fost trezirea. Căci d., Al. Constantinescu a ieşit deodată cu condiţii şi demisii, şi a dus pe primul ministru în situaţiunea de la alege, când acesta credea că va avea numai de hotărât. Şi dificultatea alegerei se iveşte tocmai în chestiunea persoanelor, căci în ce priveşte condiţiunea principială pusă de, ministrul domeniilor, ea nu prezintă vre-o dificultate. Această conditiune priveşte modificarea politicei economice şi financiare. D. Ion Brătianu însă, nu fac şi d-sa de părere că această politică trebue îndrumată pe o nouă cale, şi nu numai că a spus-o d-lui Vintilă Brătianu, ci, după cât ni se afirmă, i-ar şi fi dat un termen până la care să-i facă o expunere asupra nouilor directive şi a modului cum înţelege să le puie în practică. Dar, de acord cu ministrul domeniilor asupra condiţiunei de principiu, primul ministru nu e de acord cu dânsul asupra chestiunei persoanelor. Nici chiar, şi mai ales nu, când d. Alexandru Constantinescu îi pune la dispoziţie portofoliul său şi al prietenilor săi. D. Ion Brătianu se gândeşte probabil la faimosul „Timeo Danaos”, şi ded. Alex. Constantinescu în guvern se teme mai puţin decât de d. Constantinescu în afară, chiar dacă-i făgădueşte „tot sprijinul“. Cum se vede, dificultăţile pe care remanierea le-a întâmpinat în clipa când şeful guvernului credea că nu va avea decât să supuie spre semnare decretele de numire, — dacă nu privesc o chestiune de principiu nu privesc însă nici simple chestiuni personale, indiferente în fond pentru situaţia partidului liberal și a șefului său. Căci pe taprt e chestiunea restrângerii puterilor acestuia din urmă, absolute până acum, și schimbarea structurei celui dintâi, prin faptul că unii membri ai lui cer să aibă o parte efectivă în conducerea lui. Cu alte cuvinte, principiile reprezentării democratice, pe cari oamenii noştri aşa zişi cu experienţă de guvern le-au gonit chiar din Parlament. bat puternic la uşa organizaţiei partidului vestit până acum drept cel mai tare, fiindcă era cel mai disciplinat, adică lăsase şefului puteri discreţionare. Să se fi isprăvit şi cu aceasta? In tot cazul si oricum s‘ar isprăvi actualele tribulafiuni ale remanierei, ceasul opoziţiei se apropie. Dacă ea s’ar gândi la morala parabolei despre fetele cuminte si fetele nebune, nu ar fi rău.Sincerus Bestiile numerotate Povestea cu sora şi cu onoarea Bestiile numerotate sărbătoresc un triumf: undeva, într’un pat de spital, un om de omenie, de talent şi de muncă, se zbate în chinuri cumplite. Şi aceasta e opera lor! Şi cu cât eroim, cu câtă jertfire de sine au săvârşit-o! S’au adunat vreo treizeci, s’au înarmat foarte bine, si-au urmărit victima cu cea mai meticuloasă precautiune, o săptămână întreagă, spre a-$i alege momentul cei mai favorabil pentru lovitură si pentru fugă. In sfârşit, extrem de modeşti — ca toti eroii adevăraţi, — au lovit pe la spate, căci nu vineau să primească felicitări şi ovaţii. Este maximul de sălbătăcie, îmbinat cu maximul de laşitate. In faţa acestei revărsări de obiecţ bine, sentimentul care ne covârşeşte nu este nici durerea pentru suferinţele unui prieten, nici revolta în contra unei acţiuni criminale, ci scârba: o scârbă adâncă, imensă, înecătoare. Nu ne-a surprins atentatul, prin el însuşi. Fusesem preveniţi de câteva zile, în chip special şi precis, că Rosenthal este „pe listă“. Şi, de altfel, de mult ne resemnaserăm cu toţi , din prima clipă în care bestia multiplă a prins să-şi răspândească veninul în toată ţara; am ştiut că oricare dintre noi este expus aceleiaşi primejdii; am ştiut că, rămânând la postul de luptă, fiecare articol, fiecare rând pe care-l dăm la gazetă poate deveni şi testamentul nostru. Ne-a surprins totuşi un detaliu: condiţiile de o mişelie un adevăr fără exemplu, am zice , de o mişelîe superioară, în cari s’a comis atentatul. Pasă-mi-te, suntem optimişti incorigibili: nu ne-am închipuit că decăderea omenească poate merge atât de departe. Păstram încă un rest de iluzii şi credeam că până şi brutele cele mai perfecte ar putea să aibă un pic de omenie. Ne cerem scuze noi şi înşine pentru această nepermisă rătăcire. De altfel, bestiile numerotate îşi complectează portretul, când, pentru a-şi colora mai puţin hidos nemernicia, Inventează acum povestea cu sora şi cu onoarea. Ucigaşul atât de îndemânatic şi atât de discret, — e domnul ca numărul 1473 — a dat cu măciuca, pentru a repara onoarea unei surori. Ah! câtă sensibilitate şi câtă delicateţă ştie dumnealui să-şi scocorească în băilgarul care-i formează nobilul suflet. ...Şi se constată că numărul celor afiliaţi unor asemenea brute e de 1500, şi asta probabil numai în Bucureşti. Este posibil ca decăderea să fie atât de întinsă ? Cu toate dezamăgirile încercate, ne dedăm bucuros unei ultime iluzii şi sperăm din tot sufletul că ea se va dovedi întemeiată: numeroşii afilia« au fost victima unei înșelăciuni grozave. Ei nu știau cu cine au a face. Acum, când văd bine ce venin și ce spurcăciune se ascunde sub „ideea“ care-i ademenise, vor regreta amar contactul de o clipă. Const. Graur Părintele nemângâiat După d. A. C. Cuza, care s’a grăbit să declare că n’are nici o legătură cu complotiştii şi că dezaprobă proiectul de complot, d. Zelea-tatăl s’a grăbit să facă, în faţa tribunalului, declaraţii identice. D. Zelea-tatăl este cel mai înfocat partizan al d-lui Cuza. Era deci firesc să vorbească la fel cu şeful, cum si face întotdeauna. De astă dată a mai avut însă şi un motiv special să nu iasă din cuvântul şefului. In adevăr, justiţia îl socoteşte complice şi inspirator al fiului său, organizatorul de comploturi. Or, Zelea-tatăl nu finea de loc să i se confirme mandatul. Din nefericire pentru d-sa, tribunalul a pus mai mult temeiu pe ce-a constatat instrucția decât pe ce-a spus d. Zelea-tatăl. Mandatul de arestare a fost confirmat. Și iată-l pe vajnicul agitator antisemit în ipostaza de părinte nemângăiat, dublu nemângăiat, şi pentru depunerea fiului său şi pentru propria sa depunere. N’avem de exprimat vre-o părere despre confirmarea mandatului. Cu fiul mergem la sigur, de vreme ce mărturiseşte el însuşi că a pus la cale câteva omoruri. Cu tatăl nu ştim cum stăm, de vreme ce el tăgăduieşte, iar temeiurile instrucţiei nu ne sunt cunoscute. Vom trăi — dacă putem hazarda o asemenea profeţie, în zilele acestea în cari viaţa oamenilor e atât de nesigură — vom trăi şi vom vedea. Deocamdată luăm de bună declaraţia d-lui Zelea-tatăl. Dacă e sinceră, nevinovăţia îi va fi recunoscută. Cu fiul însă nu poate fi vorba de aşa ceva, astfel că d. Zeiea-tatăl va rămânea totuşi părinte nemângăiat. Ei bine, în cazul acesta trebue să spunem că e pedepsit pe unde a păcătuit. Căci propaganda pe care a făcut-o întotdeauna a fost brutală şi sanguinară, iar fiul-complotist tot dela el s’a inspirat, chiar dacă n’a existat îndemnul direct. D. Zelea-tatăl și-a nenorocit copilul. Acesta e faptul tragic. Politica împrumuturilor Ministrul de finanţe persistă ,în ceea ce numeşte politica de deflatiune. El refuză circulaţiunei si creditului numerodul de care are nevoe si provoacă tot mai mult paralizia vieţei noastre economice. Dar oricine poate vedea că în asemenea conditiuni politica de deflațiune e numai o politică negativă. Ea închide robinetul emisiunei de bilete, deși și aceasta numai până la un oarecare punct, dar nu remediază relele inevitabile ce decurg din aceasta. Or, în acest punct trebue să intervie politica pozitivă. D. Vintilă Brătianu nu a spus până acum ce voeşte săîntreprindă în această privinţă. D-sa trece peste criza care se manifestă în măsură tot mai largă, cu vorbe. Ba aratăcă vina asupra volumului afacerilor contractate în trecut ba asupra setei de câştig a oamenilor întreprinzători şi de iniţiativă. Şi între timp viaţa economică stagnează. Industrii importante în curs de creaţiune, sunt lichidate, întreprinderi vechi se văd silite să restrângă producţia, când în sporirea ei e salvarea noastră. — Iar, dacă-i vorba să credem unele zvonuri, alte întreprinderi, pentru a-şi face aer, se înstrăinează sau înstrăinează participaţiunile lor, în afaceri importante ce deţin. Cu chipul acesta intră ceva bani în ţară, cari înlătură pentru un moment oprirea de care e ameninţată circulaţiunea. — dar oare nu e conducătorul politicei noastre economice d. Vintilă Brătianu ? Să nu vadă tocmai d-sa că cu chipul acesta iese din tară mult mai mult decât intră? Este o cale pentru a ieși din actuala criză, fără a modifica politica deflationiseta a d-lui Vintilă Brătianu ? Cum am mai spus, nu suntem inflationisti, dar nu socotim nici deflationismul ca o panacee. Practicii englezi, aşa se anunţă, ar fi chiar pe punctul să remedieze la relele consecinţe ale deflatiunei prin... inflatiune. Noi însă nu ne putem permite acest lux, din cauza valoarei scăzute a leului nostru. Dar nici luxul politicei deflationiste nu ne prieşte. Atunci iarăşi, ce-i de făcut ? Se pare că d. Vintilă Brătianu e pe o cale, care ar fi oarecum un leac pentru criza actuală. Oare cari împrumuturi, cari să îngădue punerea în circulaţiune a unei cantităţi de bilete, acoperite, ar fi în curs de tratare. Ar fi ceva, deşi, bineînţeles, nu salvarea. Plutus Chestia ziM Emigrarea mahomedanilor din Dobrogea de N. BATZARIA Sunt multi ani de când hogi si agitatori trimişi de Abdul-Hamid si oamenii lui cutreierau oraşele şi satele Dobrogei româneşti, îndemnând pe mahomedani să emigreze din ţară şi să se ducă în Anatolia, unde l-ar fi aşteptând toate bunătăţile. Cei ce s’au lăsat convinşi de această propagandă la baza căreia era fanatismul religios, în loc di bunătăţile promise, au avut parte de tot felul de mizerii şi privaţiuni. Emigranţii s’au căit că şi-au lăsat vechiul cămin, dar pocăinţa venea prea târziu. Au trecut ani la unl’ioc. De atunci nu s’a mai vorbit de emigrarea mahomedanilor din Dobrogea. Urmar’e propagandei de care am vorbit, au fost că din judetul Constanta si Tulcea au emigrat mai ales turcii (turcii ca element etnic). Tătarii au ascultat mai puţin de îndemnurile venite dela Constantinopol. Aşa se face că astăzi marea majoritate a populaţiei mahomedane din cele două judeţe este de origină tătară. * Acum însă este iarăşi vorba de emigrare. Ştirile primite de la corespondentul nostru la Constanţa arată că atât judeţele Dobrogei vechi, cât şi acelea ale Cadrilaterului sunt din nou cutreierate de hegi şi agenţi, cari îndeamnă pe mahomedani să se ducă în Turcia. Această propagandă pare că prinde. In adevăr, câteva sute de mahomedani au părăsit ţara, având mai toţi alte paşapoarte decât româneşti, cu toate că emigranţii sunt cetăţeni români. Lăsând politiei si autorităţilor administrative grija de a cerceta cum si de către cine au fost date aceste paşapoarte, să ne oprim puţin asupra fondului chestiunei. In primul rând, emigrarea nu se produce decât atunci când e stimulată si provocată de afară. Lăsată la propria ei inspiraţie, populaţia mahomedană n’are gând de ducă. Să mai elucidăm o chestiune. N’or fi oare şicanele sau nedreptăţile administraţiei si ale celorlalte organe ale statului, cari îi silesc pe turci si pe tătari să profite de cel dintâi prilej, de cel dintâiu îndemn si să-şi ia lumea in cap ? (Citiți continuarea in pag. II a)