Adevěrul, octombrie 1924 (Anul 37, nr. 12492-12519)

1924-10-14 / nr. 12501

Ani xmn­g. ,2501 3 lei eiemnlarul in toata tara * MarH t* octombre ism e oa­.|jjj 6 Lei exemplarul In străinătate Adever t AL. V. BELKMAS 1883—1897 CONST. HILLS 1897—1925 - 'teca Centrală f­ w Sibiu iAa m Un comunicat oficial afirmă: „guver­nele sunt aduse la conducerea ţării prin voinţa ei şi cu încrederea Coroanei“. ...Bine, dar asta echivalează cu o ade­vărată abdicare!... Agitaţia funcţionarilor Tni şi datoria guvernului Or­­ae câte ori ne-am ocupat e problema salarizării funcţio­­arilor publici am fâcut-o cu e­­lectivitatea şi cu prudenţa re­­lamate de o chestiune aşa de delicată. Dacă ne impresionau suferinţele slujbaşilor statului, osândiţi la un salariu de mizerie, ştiam în acela timp că nici sta­tul nu e înlesnit şi că numai cu greu îşi poate scoate veniturile necesare. Am afirmat însă, şi opinia aceasta o împărtăşim şi astăzi, că guvernul este dator să creeze mijloace suficiente sta­tului pentru ca funcţionarilor să nu li se mai ceară sacrificii pes­te puterile lor şi peste posibilită­ţile de existenţă ale familiilor lor. E regretabil, desigur, că o­­biectivitatea aceasta n’a întâm­pinat la presa guvernamentală o atitudine identică. Viitorul, de pildă, ocupându-se de ultimele noastre articole privitoare la funcţionari, ne acuza că... insti­găm la grevă! Cetitorii ştiu cât de neînteme­iată este această acuzaţie. Nu îndemnăm şî n’am îndemnat nici­odată pe funcţionari să facă grevă. Dimpotrivă, cu ocazia mişcărei celei mari a slujbaşilor publici, noi le-am atras atenţia că greva e o armă periculoasă şi i-am sfătuit să chibzuiască bi­ne pasul pe care era vorba să-l facă. Dacă totuşi unii au recurs la acea demonstraţie disperată, de vină e numai suferinţa provo­cată de o salarizare absolut in­suficientă. Nu îndemnăm, prin urmare, nici astăzi la grevă. Ştim că o asemenea acţiune nu poate iz­bândi, dat fiind mai cu seamă faptul că funcţionarii nu sunt organizaţi şi nu au nici putinţa să se organizeze. Am îndemnat însă şi îndem­năm şi astăzi guvernul să nu privească cu nepăsare noua agi­taţie a funcţionarilor publici, ci să ia măsuri să-i pună capăt , nu cu pumnul, cum a făcut rândul trecut, dar satisfăcându­­le doleanţele cari sunt înteme­iate şi drepte. Funcţionarii statului au făcut până astăzi nenumărate sacri­ficii, răbdând şi resemnându-se la o viaţă chinuită. E imprudent însă să li se ceară sacrificii la Infinit. Crede oare guvernul că este posibil ca funcţionarii să se mul­ţumească cu lefurile ce primesc, atunci când în jurul lor scum­­petea creşte necontenit? Indicele scumpetei constatat în mod oficial este de 40, adică viaţa în general este astăzi de 40 de ori mai scumpă decât îna­inte de războiu. Crescut-au oare şi salariile funcţionarilor cu spo­ruri şi cu indemnizaţii la un loc, de 40 de ori? Crescut-au ele măcar de 30 ori de 25 de ori? Aceasta e realitatea, şi sub prisma acestei realităţi trebue privită problema. Când cifrele sunt aşa cum le arătăm, e o e­­roare gravă sau o orbire con­damnabilă a căuta instigatori aiurea. Instigatorii sunt însăşi disproporţiile dintre salarii şi necesităţile traiului. Când viaţa se scumpeşte ne­contenit, funcţionarii sunt în dreptul lor să ceară sporirea sa­lariilor. Aşa au procedat pretu­tindeni şi nicăeri nu li s’a luat aceasta în nume de rău. Chiar în momentele acestea asistăm la o puternică agitaţie a funcţiona­rilor francezi, cari totuşi sunt relativ mai bine plătite de­cât ai noştri. Guvernul francez însă nu se gândeşte la represalii brutale, ci stă de vorbă cu reprezentanţii organizaţiilor funcţionăreşti pen­tru găsirea unor soluţii mulţu­mitoare. Aceasta e calea cea cuminte, care fereşte de convulsiuni pe­riculoase şi de suferinţe inurile. Guvernul nostru să ia aminte. In agitaţia funcţionarilor publici trebue să vadă un fenomen a­­larmant şi să-i dea toată atenţia cuvenită. Să nu se gândească iar la represalii. Pumnul poate cel mult să înăbuşe temporar o agitaţie întemeiată; singură sa­tisfacerea doleanţelor drepte poa­te rezolva problema. I. II. In declaraţiunile ce le-a făcut reprezentanţilor industriei şi co­merţului, d, Vintilă Brătianu le-a recomandat să evite investiţiunile neproductive. Nimic mai just. Dar ministrul de finanţe a enur­mărat printre investiţiunile ne­productive, in primul rând con­­strucţiunile. Aceasta însă nu este întotdeauna exact şi este chiar în cele mai multe cazuri inexact. Intr’adevăr, dacă d. Vintilă Brătianu a avut în vedere oarecarî clădiri de lux, apoi recomanda­­ţiunea d-sale e rezonabilă, dar are numai o însemnătate relativă. Nimeni nu întreprinde acum con­­strucţiuni de lux cari în toate timpurile au fost o excepţiune. Dacă d-sa însă are în vedere construcţiunile în general, atunci e pe o cale cu totul greşită, căci în general construcţiunile sunt de­parte de a fi neproductive. Un industriaş care clădeşte pen­tru a-şi întreţine instalaţiunile, le mări sau a le perfecţiona, sau adaptăndu-le ultimelor cerini tehnice, nu învesteşte bani în cheltueli neproductive, însuşi sta­tul când construieşte pentru tre­buinţele sale, fie din nou, fie pentru a întreţine construcţiunile ce are din vechi, face cheltueli productive. Am zice chiar, şi sunt sute de exemple pe cari le-am putea cita în sprijinul afirmaţiunei noastre, că sunt construcţiuni cari dacă nu se fac, diminuiază şi producti­vitatea şi producţiunea. Amintim halul în care au ajuns, după chiar rapoartele oficiale, reţeaua tele­grafică şi cea telefonică şi conse­cinţele ce decurg din economiile aplicate la construcţiunile şi in­stalaţiunile drumului de fer. Desvoltarea economică a unei ţări nu poate fi întreruptă fără mari primejdii, pentru viitorul ei. Fiecare industrie nouă ce se crea­­ză, înseamnă construcţii noui şi mai înseamnă o investiţiune pro­ductivă nu numai pentru cel di­rect interesat, ci şi pentru întrea­ga economie naţională, fiindcă în­seamnă sporirea producţiei. Mai mult, fiecare investiţiune în construcţii productive în acest fel, însemnează un pas mai mult spre ameliorarea monetei. Şi să se noteze că nu ne ocu­pă­m de problema locuinţelor. Astfel şi sfatul acesta al d-lui Vintilă Brătianu, ni-l arată sclav al formulelor iscodite în biroul său, izolat de realitatea lucrurilor şi de logica acesteia, adesea în contrazicere, mai ales in materie economică, cu logica teoretică. _________ II. Citit! JDEIERUL LITERAR“ despre remaniere "st®,"®­r pentru întregirea Romaniei In ce Tmprejurări ar putea sa fie făcuţi In rândurile liberalilor se dis- zescu si Al. Constantinescu, cută mult asupra r­emanier­ei mi­nisteriale. Se cunosc intenţiile mai vechi ale d-lui I. Brătianu de a da uno­ra dintre actualii miniştri realii importante în consiliile societăţi­lor de comercializare ce sunt pe cale de a se înfiinţa. De­ asemenea se ţine seama de unele făgădueli ale primului mi­nistru făcute unor ministeriabili de a le da satisfacţie la prima o­­cazie şi se crede că ocazia ar fi acum. Dar sunt şi guvernamentali cari socotesc că nu mai e locul pentru o remaniere ministerială, întru­cât ar mai fi rămas puţin timp până la retragerea guvernului. Alţii cred că d. Brătianu va evi­ta să remanieze ministerul, ca să nu mai aibă încurcături cu de­partamentul internelor. Pentru numirea unui nou titu­lar la interne­t. Brătianu ar avea să aleagă iarăşi între d-nii Măr­Pentru a povesti mulţumitor desfăşurarea unei campanii mili­tare moderne pe toate feţele ei şi a unui război de întregire naţio­nală, e nevoe, pe lângă o pregăti­re laborioasă şi un spirit sintetic, de un curaj şi entuziasm la înăl­ţimea subiectului. Condiţiuni ex­trem de dificile şi rar de întâlnit Războiul mondial înseamnă pentru ţara noastră una din încercările cele mai mari pe care le-ara a­­vut în agitata istorie, în ce pri­veşte existenţa, şi pare a fi cel mai bogat eveniment în rezultate, ca un episod decisiv în rostul po­meoul acestei speranţe­­­porului român. In el s’au concen s’ap putea hotărî să mai abrat forţele întregului popor, cu satisfacă pe unii dintre I pe u­ei ministeriabili, remaniind cabinetul-chinuri, lacrimi şi vibrarea cea mai intensă a credinţei în drepta­tea, trăinicia şi vigoarea neamu­lui. In faţa unui eveniment aşa de imens, evident că trebue o distan­ţă în timp spre a avea perspecti­va de a cuprinde tot complexul factorilor componeneţi şi deter­minaţi şi depărtarea necesară u­­nei priviri lipsită de interes actu­al, de patimă personală, care di­formează obiectul. Cu toate acestea, nevoia unei istorii a războiului nostru era simţită. Fiecare am trăit în parte marelei episod, dar orcât de simţit l-am fi trăit, cunoaşterea lui în întregime, sub toate manifestările ne era necesară atât spre lămuri­re subiectivă a amplitudinii lui, cât şi spre a ne da seama şi a ne explica unele fenomene de azi, e­­fecte directe ale războiului. Cu multă siguranţă şi cu un talent remarcabil, d. Const. Kiri­­tegeu a alcătuit această lucrare. Dimensiunile povestirii sânt im­presionante, dar absolut necesare unei astfel de istorii. Nu e o na­rare searbădă, înşiruire a bătăli­ilor, cu numele comandanţilor, data luptelor şi cantitatea trupe­lor , ci o resuscitare luminoasă a vieţii unui popor în zbucium şi rezistenţă, o totalizare a combi­naţiilor de diriguire şî o gradare a acestor forţe înlănţuite, prea în­cordate, către izbândă. Era ne­voe să se cunoască în sfârşit m­entului şi după discuţia Or, se socoteşte că n’ar fi timp la Adresă, când vor fi cu­noscute atitudinea opozi­ţiei şi dispoziţia regelui. Dacă opozifia va ajun­ge la o înţelegere ca să ducă lupta fin comun con­tra guvernului, dispoziţia regelui nu mai poate fi favorabilă liberalilor şi deci nu va mai putea fi vorba de o remaniere mi­nisterială. Iar dacă opoziţia nu se va înţelege pentru lupta comună In contra guver­nului, d. Brătianu va pu­tea spera la o prelungire a guvernărei sale şi in­te- In două mari volume d. Const. Kintescu fixsazs, pentru generaţiile viitoare, evenimentele războiului mondial pur pentru şeful liberalilor să-şi arate preferinţele în această pri­vinţă. AGITAŢIA MINISTE­­­RIABILILOR Ministeriabilii insă se agită şi pretind să li se dea satisfacţie, fie şi la sfârşitul actualei guvernări, intru­cât nu mai pot aspira că la o nouă venire a liberalilor la condu­cerea ţărei, are să se mai ţină sea­­mă de cei nedreptăţiţi până acum. Atunci altele vor fi împrejurările şi ele vor impune alte elemente, tineretu’ din partid fiind foarte ne­răbdător să participe la guvernarea ţărei. OPOZIŢIA Şl REMA­NIEREA In orice caz chestiunea remaisierei va fi exami­nată de primul ministru, după deschiderea paria­ REP. în adevărata lor lumină cauzele, originile şi pregătirile războiului nostru, atât de­ obscure şi de dis­cutate încă. Nimeni nu se mai­ indoeşte că pe lângă imboldurile unui naţionalism sentimental, a® fost şi alte cauze, de calcul inters şi extern, unele discutabile, altei® necesităţi-conjoncturi inexorabila Sinceritatea d-lui Kiriţescu, con­diţie primordială într’o cunoaş­tere exactă, ne oferă idei juste despre rectitudinea motivelor şi originilor războiului. Tot aşa de importantă era şi cunoaşterea cooperării factorilor componenţi, a rolului şi contribu­­ţiunii fiecăruia. Aceasta interesea­ză mai ales lumea politică. Cum mărturiseşte autorul, se poate ca în această parte să fie lacune, să apară completări şi îndreptări. Totuş directivele diplomaţiei, combinaţiile, prevederile, pregăti­rile, la toate a venit vremea să fie dezvăluite şi e regretabil că se mai tăinuesc în arhivele publice, D. Kiriţescu, în limitele materia­lului ce l-a avut, satisface şi a­­­ceastă cerinţă, cu prudenţă, fe­­rindu-se de judecăţi şi sentinţe. Dar duşmanul ? Puterea mili­tară, morală, forţa de rezistenţă, slăbiciunea — date cari n’au fost îndeajuns prevăzute de factorii responsabili , ne sânt luminate şi acestea, precum şi aliaţii, mai ales alianţa ruso-română. In povestirea evenimentelor de războiu, d. Kiriţescu dovedeşte întreaga-i putere. Intrarea în răz­boiu, precedată de neutralitatea deochiată, este prezintată cu tre­cerea armatelor române în Ardeal, apoi campania din Dobrogea. Mo­ment epic într’o parte şi tragie in alta: încordarea în apărarea Car­­paţilor, invaziunea şi ocuparea Capitalei, succesiunea de momente eroice cu desnădejde şi umilire. Cu aceasta se termină primul vo­lum (527 pag.) In volumul al II-lea (668 pag) este întrunită epoca amărăciunii și a suportării resemnate—cu toa­te turpitudinile pe alocuren — de faftldl continuarea in pag. 0­­O? NAZBAVI­I DEOSEBIRE DE PROZA „Viitorul” conţine un hiran cu figuri în text cu prilejul împlinirii a zece ani dela suirea pe tron a regelui. A­­fară de cuvenitele plecăciuni stilistice, adică „El” „s’a­ dus”, jertfitu-S’a etc., primul himn conţine şi făgăduială de devotament viitor. Cât despre viitor, garantez că în 1926, adică un an de la începutul gu­vernării viitorului minister, oficiosul liberal va scrie cam aşa: „Regele împlineşte azi 12 ani de domnie. M- S. are de reflectat la răspunderile ce-i incumbă acest trecut de glorie, la ca­re partidul liberal a colaborat atât de mult, şi are de tras consecinţele pe care suferinţa ţării le face absolut ine­­vitabile. M. S. nu mai poate impune mai departe ţării un guvern ticălos, nemernic, mizerabil, etc.“* ______ ffx. E un complot Nu de alea de-ale Siguranţei generale, ci un complot adevărat. Foarte palpabil în rezultate, dar foarte misterios în izvoarele lui. Iată-l: Mereu, de vre­un an, aproape în fiecare săptămână, auzim că vom rămânea fără pâine. Noi din Capitală cel puţin. Odată sânt brutarii de vină, altădată morarii, pe urmă brutarii la o laltă cu mo­rarii. Cauza principală e că ne­­fiind grâu, nu poate fi nici pâi­ne. S’a terminat grâul din ta­ră ? Nu. Zilele acestea ni s’a mai spus încă una, care ar tinde să de­monstreze existenţa unui com­plot, foarte întins şi complicat: recoltele de grâu n’au ce transpor­ta. Prin urmare în afară de unii brutari şi unii morari, mai intră cineva în combinaţie, poate chiar căile ferate însăşi. Se ţine deci a ni se demonstra că sântem ameninţaţi cu foame­tea, dar din pricini aşa de com­plicate şi de complexe că nimeni nu le mai poate da de capăt. Să vă spun eu ce este în fond: se urmăreşte preţul liber al pâinii sau urcarea din nou a preţului. Fiţi siguri că în ziua aceia va fi grâu din belşug. Tot ce ni se a­­firmă în afară de această ţintă sânt mofturi. Rămâne de ştiut numai dacă şi primăria şi guvernul au intrat în complotul lipsei grâului. Dacă nu, mai avem o ţară de nădejde, da-mai aveţi ce scurma. Adevăr zic vouă, aceasta e încă una din proorocirile noastre cele negre, care se va izbândi în zilele cele grele ale vieţii de mânie. Index Note Ministrul de finanţe al ţării româ­neşti este desigur Logica personifi­cată. Pentru d-sa problema scum­­pirei traiului e cea mai simplă pro­blemă şi cea mai uşoară de desle­­gat. Cum d-sa e inginer, e multă pr­obabilitate că toţi termenii proble­mei sunt puşi de d-sa în forma unei equaţii de gradul I cu o singură ne­cunoscută, pe care o rezolvă după regulele elementare ale algebrei. — Ce doreşte toată lumea, şi-n special funcţionarii Statului? — Mărfuri mai ieftine! , — Care e cauza scumate.­ mărfu­rilor? — Desigur, mărirea salariilor, căci salariile mari fac să se prezinte pe piaţă un număr mai mare de cum­părători. Lupta pentru a pune mâ­­na pe mărfuri, fiind mare, preţul lor se urcă! — Cum vom face deci să scadă preţul mărfurilor? — Făcând să fie cererea mică, să­răcind adică pe consumatori şi — fiindcă noi, pe noi înşine nu ne pu­tem sărăci. — vom cobori salariile proletarilor! E perfect de logic după cum vedeţi. Ţine pe funcţionarii salariaţi ai Sta­tului într’o mare mizerie. I se pare însă că a mai apărut „o necunos­cută" un X, care — cu toată mize­ria slujbaşilor statului — ţine viaţa mereu scumpă. „Eureca" strigă el dăunăzi! Sunt funcţionarii comerţu­lui şi industriei! De aici porneşte sfatul logic, să se coboare şi sala­riile acestor salariaţi! Uită însă d-sa, că rămâne imensa mulţime a celorlalţi muncitori Sunt croitorii, cismarii, tipografii, tinichigiii, zidarii, mecanicii, sala­horii, etc., etc., de cari nu ne putem dispensa, cum te dispensezi de un învăţător sau preot (un ministru a afirmat această enormitate). Muncitorii aceştia manuali ştiin­­du-se indispensabili, îşi pretind, şi li se dă, preţul muncii lor în valoare­­aor, precum în aur se plăteşte mun­ca producătorilor agricoli. Acestor muncitori fericiţi puţin le pasă că muncitorii statului nu-şi pot dobân­di nimic de pe piaţă, cu salariile lor, şi foarte puţin le pasă de urcarea valorii mărfurilor la infinit, căci ei ştiu să-şi urce valoarea muncii lor după indicele de scumpete. Şi cei cari afirmă că o urcare a salariilor funcţionarilor va avea ca urmare o urcare a preţului mărfurilor, uită desigur că imensa majoritate de con­sumatori cumpărători de mărfuri, o formează categoriile din urmă de salariaţi muncitori manuali. Dar dacă­­ Brătianu ar fi vizi­tat băile de la Buziaş, ar fi suferit o schimbare radicală în logica d-sa­ca da, scurmaţi-vă în curând în, pungă şi pentru scumpirea^ de li- s-a vândut şi se vinde cu 3 (trei) lei noavă a pâinei, presupunând ca j^gr. şi carnea cu 15 lei... Studiind acest bizar fenomen ar fi găsit un alt X. şi problema scum­­pirei traiului ar fi luat pentru d-sa un cu totul aspect. Ar fi văzut, că nu e în funcţiune de mărirea salariilor, ar fi scăpat de cercul vîţios în care se învârteşte (mărirea salariilor — scumpirea tra­iului, apoi: scumpirea traiului —mă­rirea salariilor). Şi s’ar fi convins că e în funcţiune numai de pro­­ducţiune. Producţiune mare — măr­furi muite — preţuri mici. Dar as­tea sunt tot atâtea equaţiuni, care cer logic şi imperios o schimbare a întregului program economico-politic al d-lui Brătianu. Exemple de risipă Sub impresia articolului „Jaful cu automobilele statului", publicat de noi în „Adevărul" din zilele tre­cute, un cititor ne aduce la cunoş­tinţă cazuri de risipă similară ce se face la direcţiunea centrală a poştelor şi telegrafelor. Numai atât că aci, în loc de au­tomobile de cari n’au parte decât directorul general şi primul sub­director, ceilalţi funcţionari supe­riori şi anume al doilea subdirec­tor, cei doi inspectori generali, doc­torul etc., au cupeuri şi trăsuri, cumpărate şi intreţinute, bine­în­ţeles, tot din banii statului. Şi corespondentul nostru ocazio­nal se întreabă indignat: nu este aceasta o risipă? Fireşte că da. Nu se prevede în nici un regula­­ment şi statul n’are nici o obligaţie să pună la dispoziţia tuturor sluj­başilor săi mijloace gratuite de transport, cari sunt mai de­grabă mijloace gratuite de plimbări, pe­treceri şi excursii. Contribuabilii nu sunt sdrobiţi de povara biruri­lor pentru ca cei din fruntea bu­catelor sau cutare funcţionar favo­rit să-şi permită toate fanteziile. Cu automobilele statului se face nu numai risipă, ci se săvârşeşte totdeodată şi un act profund imo­ral . Se cheltuesc inutil zeci și sute de milioane în vremuri ca cele de as­tăzi când sunt nevoi atâta de ur­gente și lipsuri atâta de dureroase. ___ ELD. lui pm In­ îi Intra Praga, 11­ — Potrivit cu statisticele oficiale, în luna Septembrie se plăteau subsidii la 7,700 persoane lipsite de lu­cru contra 9233 din luna precedentă. S’au vărsat subventiuni indirecte la 26,130 persoane pe când In Septem­brie din anul trecut 56,606 persoane lipsite de lucru încasau ajutoare di­recte și 37.856. ajutoare indirecte. ­ Cronica literară neînţelegerii __ de B. !• SUCHOUIS fraymond Radiguet a mtfrit. Pu­tem deci sa nu-i precupeţim lau­dele, de teamă ca astfel să-l stri­căm pe viitor talentul. Putem spu­ne fără înconjur cartea sa din urmă: „Le bal du comte d’Orgel“ este un cap de operă al genului, al unui gen care la rândul lui este un cap de operă al technicei lite­rare. E , rtomanul“, aşa cum se va scrie el multă vreme de aci înainte. Dacă am vrea să rezumăm strict subiectul cărţii, am spune că e vor­ba de amorul dintre un bărbat şi o femee. Banalitatea aparentă a subiectului e soarta tuturor scrie­rilor mari. Solness Constructorul nu este el în esenţă povestea unui arhitect care se suie pe o casă şi fi­ind fiam la vârstă, e cuprins de a­meţeală care îl face să cadă? Dacă, totuşi drama lui Ibsen e ceva mai mult decât acest fapt divers, e pen­tru technica cea nouă a dramatur­gului, şi pentru crezul estetic şi moral care însufleţeşte această tech­nică. „Le bal du Comte d'Orgel" are şi el o semnificaţie mai adâncă. Am putea-o formula spunând că întrea­ga carte e o vastă variaţie pe te­ma acelui eveniment sufletesc pe care francezii îl numesc: „malen­­tendu“. Este ceva mai precis şi mai grav decât o neînţelegere, şi mai normal, mai puţin caricatural de­cât quiproquo-ul scrierilor humo­­ristice. Cum în româneşte cuvân­tul n’are echivalent, ne vom resem­na să-l proptim între ghilimele, fără a-l mai traduce. „Malen ten­du“-al e faptul psiho­logic cel mai nedreptăţit de litera- I torii de până acum. Să ne gândim­­ la cei mai mulţi din eroii romane­­j,­ curente. Sceneta-tip a technicei nuvelistice de totdeauna este aşa zisa „explicaţie“ între două perso­nagii. Cutare supra-om se „explică" în permanenţă, şi la bine şi la rău, cu ceilalti conlocuitori ai romanu­lui. Oamenii se Invectivează, se destăinuesc unii alto­ra, se răpesc reciproc cu accese de comunicativă eloquentă, se întrelămuresc fără preget. Dacă totuşi, uneori, neînţe­legerea persistă, e datorită unui simplu accident. Romancierul nu a avut vreme să mai lungească po­vestirea până la o nouă „explica­re". Dacă vigoarea autorului revi­ne, concordia între eroi reapare iară.­In realitate însă, viata e puţin cam alta. Legea noastră de aramă ( 6 acea singurătate perpetuă pe care­­ odinioară o jelea Sully Prudbom-­­me. Intre suflete e o despărţitură­­ opacă. Oamenii, — ori care le-ar­ fi sensibilitatea şi deşteptăciunea—? sunt impermeabili unii altora Fapt tele noastre sunt întotdeauna in-2 terpretate greşit de ceilalţi, da a-* ceea greşită va fi şi reacţia aces­tora. Şi eroarea, creşte mereu: re­­acţiunea la rândul ei e interpreta­tă greşit de cel ce o primeşte, spre mirarea celui de la care porneşte care la rândul său îşi schimbă în consecinţă atitudinea, atitudine nouă care nu poate fi tălmăcită decât tot fals de ceilalţi­» * • • • • * • Şi aşa mai departe, mereu. Ade­vărul intenţiei dintâi se pierde, în­­necat în încurcata împletitură a interpretărilor greşite. Eroarea este pârghia Istoriei, şi . Malenten­­duu-vâ întruparea sa vizibilă. Ne­înţelegerea e la baza tuturor dra­melor. Poate că tot ea prezidează şi la înfăptuirea tuturor pro­vrese­­lor.Căci să ne închipuim că legea comună ar fi cea inversă, că pu­tem înţelege perfect gândul altui­’. Atunci nici o legătură stabilă în­tre oameni n’ar mai fi cu putinţă. Am fi nevoiţi să ne schimbăm ne­contenit tablele de valori, după fap­tele fiecăruia. Ne-ar trebui cinci vieţi, ca să putem trăi cinci minute. Pe când aşa cum e, ce deosebire, şi ce comoditate! Fiecare om e ceea ce crede­m noi despre el- E ti­tularul unei interpretări pe care putem conta, de vreme ce ea por­neşte din caracterul nostru pro­priu, adică din ceva relativ stabil. Cu t un asemenea .,aproape" putem sta de vorbă şi eventual face din el un amic. Numai neînţelegerea poate opera concordia între oa­­meni. Şi aceasta fără paradox. Din potrivă. Nu ştim oare că două e­rori pot duce la un adevăr? De­nUrlă silogismul : „Toţi oamenii sunt Dumnezei; Eu­ sunt Dumnezeu Deci eu sunt, om“, duce, printr’o raţionare corectă, dela două premise false la o con­cluzie exactă. Cam aceasta e sche­ma, mecanismul tuturor exemple­lor de concordie între oameni. Ab­surdităţi, neînţelegeri, erori, ce duc la înfrăţire şi la consensuri ge­nerale. Nu s’a făcut încă filozofia ..Mn­­lentendut­-ului. Romancierul Radi­­guet i-a făcut în chip literar, psi­­chologia- Alegând aşa, a căzut pe ce are viaţa omenească mai esen­ţial. De fapt, s-au mai încercat şi alţii. Găsim preocuparea „mnlentendu“­­ului în „Frau Maria Grubbe“ a lui Takobsen şi în romanele lui Proust. Şi de altfel. Radivuet samănă cu amândoi Dar la el ..malentendum­­ul e problema central, piatra un­­ghiulară a techn’cel de constr-nc­ţie literară, resortul cel r­­î de al istoriei oamenilor.Aceasta îi e noutatea, şi-l face să fie, într-‘un sens, şeful romanului de mâine. D. T. FIJCIPANL CiTxpsfiai wA*g­\ S­imatful — De ce m’ați dat afară, că guvernul spune că prin muncă o să ne refacem? — Da, prin muncă, dar fără muncitori. Citiţi „Sporiţii“

Next