Adevěrul, octombrie 1925 (Anul 38, nr. 12822-12847)
1925-10-14 / nr. 12833
Anul 38. — Nr. 12833. Miercuri 14 Octombrie 1925 ABONAMENTE: FONDATORI ^ BELDIMAN AAUR1 1 CONST. MILLE 600 tei pe an an. 300 Iei pe 8 luni 150 lei pe 3 luni. (Regele la lași) ^LE: București, Str. Sărindar No. 9 —11 Centrala 8/87. Direcția 57/72. TELEFOANE î M 24/73. Ad-strapa 7/69. ' • 40/79 Provincia 1066. „Dreptatea, buna administraţie şi cultura, acestea sunt cerinţele poporului“. Greutatea de-a . Nu arareori ne-a fost dat Să auzim că arta de a guverna e una din cele mai grele. Lucrul nu-i lipsit de adevăr, poate tot în înţelesul plângerea miliardarilor că un om foarte bogat nu-i întotdeauna şi prea fericit. Dar a guverna bine nu e ceva uşor, iar a guverna rău atrage după sine multe neplăceri şi răspunderi, deci iarăşi greu. Era, dar nu mai este, cel puţin în România noastră. Arta de a guverna, astăzi, în această ţară, a devenit cea mai nulă şi mai copilărească. ,Un prunc, un imbecil, primulvenit o poate exercita în perfecţie şi fără nici o grijă cum? Foarte simplu. Înainte vreme guvernele aiveau să conteze cu absoluta libertate a tiparului, cu numeroase şi gălăgioase întruniri publice, cu manifestaţii turbulente pe străzi. Se cunoaşte de toată lumea aceia care, în frunte cu Titu Maiorescu aruncând el însuşi cu pietre şi şarjând cordoanele de soldaţi şi de poliţişti, a răsturnat pe Dimitrie Sturdza de la putere. Guvernele făceau ele ce făceau ca să ţie piept tuturor acestora. Dar trebuiau să facă ceva, să-şi dea mare osteneală, să lupte, să se străduiască în fel şi chip, ca să se ţie pe picioare. De multe ori aveau nevoie şi de inteligenţă, nu numai de cordoane, bătae, scandal, contra scandal. Şi astfel arta de a guverna era anevoioasă, spinoasă, riscantă, deci şi mer un punct. Astăzi însă, nu mai e de loc aşa. Cenzură, ba încă şi cenzură cu abuz ca la Târgul Mureş, interzicerea întrunirilor, totala şi radicala suprimare a manifestărilor de stradă, gâtuiri până şi în parlament, în fine nici una din dificultăţile trecutului. Mai mult, toate măsurile luate cu mâna bieţilor ofiţeri, încât, acuma poţi pune în capul guvernului, cum am spus, o mamâe, un copil, un imbecil, o babă, şi pe urmă să împănezi ministerele cu chiori cu surzi, cu fonfi, cu centenari, cu cine ţi-o eşi mai întâi în cale, fără nici o grijă. Insă orice medalie are două feţe. Pierzând ştiinţa de a guverna, guvernanţii degenerează şi ajung să cadă prin propriile lor demente. E tocmai cazul acum, când guvernul e pe punctul de a pleca fără ca nimeni să-l poată alunga cu vorba sau cu fapta. Cade ca un fruct stricat. Şi mai e ceva, mai grav. Ce zic liberalii de eventualitatea unui guvern bun şi capabil care va continua totuşi să aplice sistemul acesta de interzicere a oricărei practice cetăţeneşti? Aşa-i că, ne mai fi,iici cine să-l mai gonească şi el compunându-se din oameni de seamă, va dăinui în veci la cârmă? Poate deaceia ezită încă liberalii de a pleca, deşi e de mult vremea. I. Teodorescu ■' .(fi *........... Glose politice Peste 3 luni ■ L nostimă întrecerea in devotament pentru suveran care are loc intre „Viitorul" şi „îndreptarea!" cu prilejul împliniră a 11 ani de domnie ai regelui. Stiliştii respectivi ai celor două redacţii au fost însărcinaţi să dea drumul inspiraţiei fără nici o înfrânare. Şi, fireşte, atât cât ii ajută condeiul, fac oamenii ce pot. „Viitorul" şi „îndreptarea" gem de dinasticism concentrat şi absolut sincer. Eu vă sfătuiesc să păstraţi ambele gazete cu data de 11 octombrie 1925 pentru a face, peste trei luni, o foarte amuzantă confruntare... Este interesant să aveţi înainte adulaţiile, aşa de sincere, de-acum, când veţi ceti somaţiile, reproşurile şi ameninţările ce, ca aceiaşi sinceritate, vor fi servite regelui, care n’a... corespuns aşteptărilor !... In special, o să fie foarte bună de cetit în comparaţie cu proza de azi „îndreptarea" de peste 3 luni... Fiindcă î ii garantez un lucru: cu toată căldura sinceră a devotamentului ei pentru rege, peste 3 luni o să de la putere alt guvern decât cel pe care îl aşteaptă grija ei exclusivă pentru ţară şi dinastie.... Ascultaţi-mă pe vine: păstraţi „Indreptatea" dela 11 Octombrie 1924! Ce mai e de făcut? Oficiosul guvernului, intr’un articol urmare, ia în dezbatere—sub o semnătura extraordinară —chestia : „mai este de făcut ceva pentru consolidarea statului ?“ E o întrebare inutilă pentru cei cari au ochi să vadă că tot ce a fost de făcut, s’a făcut cu vârf şi îndesat... De altfel, autorul extraordinar al articolului, el însuşi, trebue să recunoască cu obiectivitate că ,„a obţinut până azi readucerea la normal a vieţii cu mijloacele existente“. Mă rog, asta nu poate fi contestat de nimeni: am ajuns, în sfârşit, la normal! Ce mai rămâne de făcut ? Cu greu îi e cuiva, oricât ar fi de pretenţios, să spună. Dar, autorul extraordinar al articolului are un adevărat microscop social: el găseşte că, totuş, mai e ceva de făcut. Pretenţios bărbatul lasă această sarcină în seama celor ce vor veni cărora le face o singură recomandare: să-şi dea seama de importanţa operei ce moştenesc... iată, în adevăr, un lucru pe care guvernul viitor nu-l va putea uita cu nici un chip: importanţa zdrobitoare a operei ce e dat să moştenească. Şi, cine ştie de va avea spinarea destul de tare ca s’o ducă!.. Scrisoarea pierdută Scrisoarea d-lui general AveresCu a fost furată, fiindcă ea a ajuns aiurea şi nu destinatarului, d-lui Petrovici. Profesorul de la Iaşi se plânge împotriva infamiei. O fi având dreptate, dar câţi cetăţeni nu i-or fi invidiind situaţia!... De ce ? Fiindcă cel puţin d. Petrovici, fie chiar prin intermediul ziarelor, a putut afla ce-i scrie confidenţial d. general Averescu. Pe când cea mai mare parte a cetăţenilor, fără importanţa d-lui Petrovici, nu ştiu niciodată ce le serin mieteni prin poșta română.... Ziarele nu publică, din nefericire, toate scrisorile ce se pun în cutiile poștale... Interim NAZBATII LA DOMNUL ! Nu sepoate spune că regimul liberal nu, şi dă sufletul împlinind, după datină, toate regulele agoniei. Transportarea integrală a guvernului la Iaşi, unde era adunat soborul bisericesc al ţării, e o faptă de bun , creştin care-şi dă seama că nu mai are mult de trăit şi vrea să-şi dea Duhul în mâinile iertătoare ale Domnului. Numai că nici chiar rugăciunile reunite ale întregului cler românesc, — mai mult, nici, realizarea celui de al 8-lea aşteptat sinod ecumenic — i-ar fi în măsură să cureţe de păcate pe cel mai păcătos dintre cei ce răposează.... , Kix ■ 8 IMP—I — Scăderea taxelor de export Guvernul, sau mai bine zis d. Vintilă Brătianu, a cedat pe chestia taxelor de export, dar numai în parte. La toate produsele au fost ele reduse, însă la grâu şi secară nu. Avem satisfacţia de-a fi contribuit şi noi întru câtva la aceasta. De ce guvernul n’a făcut-o dintru început? De ce atâta încăpăţânare şi tărăgăneală? Abia acum s’a iscălit jurnalul consiliului de miniştri. Se aştepta oare să îngheţe Dunărea? E o adevărată nătângeală, dacă n’o fi cumva şi ceva mai rău la mijloc. Iată o dovadă. Fetele de pildă nu erau un obiect de cine ştie ce speculă. Ori anul acesta a fost cu totul excepţional pentru pere. Producţia e enormă în calitate şi de-o calitate neîntrecută. Dacă li se scobora taxa din vreme, cantităţi mari ar fi luat calea exportului. Acuma prea târziu. Cele mai multe au mers la cazanul de rachiu. E bine aşa ? Dacă mâine se va dovedi că şi grâul şi secara trebuesc uşurate, va mai fi timp ca să fie util ? Dar ştiu ce l-a reţinut pe dinistru de finanţe: grija echilibrării bugetului. E o socoteală greşită. Ce aduce mai mult in casa statului, o mie de vagoane de grâu exportate cu taxa de 30.000 de lei, sau 50.000 de vagoane cu taxa pe jumătate? Este însă altceva important, o bubă pe care de la început am pus degetul şi astăzi, în fine, recunoscută şi de d. V. Brătianu. Am spus că aceste taxe de export pe cereale, nenorocită născocire făcută după război, nu erau in fond altceva decât an impozit deghizat asupra ţăranilor intru cât guvernul se temuse să fie franc şi curagios robind pe toţi locuitorii, proporţional cu contul lor, la aceleaşi dări. Se lovea astfel de moarte in temelia producţiei ţării pentru că un guvern impopular nu îndrăznea să fie drept cu toată lumea deopotrivă. Acum se recunoaşte aceasta, va să zică ţăranii au sfârşit a o afla chiar din gura unui ministru, să vedeţi că, mâine, în opoziţie, actualii miniştri vor avea curajul să ceară viitorului guvern să fie drept şi în materie de dări. Of, ce politică de bizanţ din arsnile decadenţii I. T. Cuvântările dela la$i ---- • iirfMUÉÉÉr É' ál ÉT • • iM —i~ __•______-___ ■a»*--»*-»» -+m Hegele cunoaşte cerințele poporului Justitia fundamentul statelor Inaugurarea palatului de justiție din Iași, a fost prilejul Unor manifestatiuni retorice cari trec de însemnătatea obicinuitelor discursuri ce se rostesc la asemenea ocaziuni solemne. Mi se pare că d. Herovanu ca decan al baroului ieşan, a fost cu totul în nota justă, când înfaţa suveranului său, nu s’a pierdut cu firea, ci a formulat în mod limpede idealul justiţiei moderne, al justiţiei sociale. „Vorbesc — a spus d. Herovanu — în numele unui corp care şi-ar putea alege ca deviză cuvintele : libertate, drept, progres. Vorbesc într’un loc unde se va împărţi dreptatea şi unde trebue să se spue adevărul, numai adevărul“. Şi cu acea mândrie bărbătească în faţa tronului regesc, care este, după noi, cel mai mare omagiu ce se poate aduce suveranului ce-l ocupă., d. Herovanu şi-a dezvăluit întreg gândul său, spunând, răspicat : „Fiindcă în înţeles larg, ideia de justiţie socială nu se concentrează numai în opera tribunalelor, ci tot atât în cea a puterei legiuitoare cât şi în toate actele curente ale funcţiunei administrative, — fiindcă iarăşi, în pregătirea viitorului, în lunga perioadă de tranziţie pe care o străbatem, viaţa noastră e constant agitată de conflicte nouă, de interese nouă, de probleme nouă,— problema justiţiei sociale capătă şi ea o amploare şi o gravitate pe care n’o atinge nici o alta. In realizarea ei misiunea factorilor hotărîtori devine nu numai extrem de gingaşe dar chiar covârşitoare. In tot ce este de făcut, în tot ce este de îndreptat, în tot ce este de înfrânat, trebue neapărat să se imprime sentimentul curat al dreptăţei. Nici prea multă asprime pentru rătăcirile în care ne aruncă vremurile aceste tulburi, nici prea multă violenţă în represiune, pentru ca nu cumva excesul să strecoare în suflet*?, pasiunea răsbunărei. In toate dare, cât mai multă obiectivitate, cât fenai multă blândeţe, pentru a evita pe cât e cu PUtinţă vrajba care ne bântue. Ne trebuie linişte, — liniştaIULe cucereşte, ea se câştigă.” Şi teraiinându-şi cuvântarea, d. Herovanu a accentuat gândul său. Justiţia pe care d-sa o zioreşte, este justiţia „atentă la suferinţele celor umili, necruţătoare faţă de orice abuzuri, justiţia care înţelege că datoria ei e mai mult de a ocroti decât de a reprima". *• Ideia călăuzitoare a acestui impozant preludiu, o regăsim spusă cu toată autoritatea regească, în finalul partei retorice a serbării, pe care i-a format cuvântarea suveranului. „Sunteţi chemaţi acum — a spus acesta magistraţilor — să daţi viaţă acestui frumos palat, ca prin activitatea d-voastră, a treia putere a statului, să-şi aibă aci un adevărat templu, la ai cărui slujitori, mulţimea să păşească cu deplină încredere şi unde cei însetaţi de dreptate să găsească leac şi mângâierepentru păsurile lor. Dreptatea, buna administraţie şi cultura, acestea sunt cerinţele poporului...“. Astfel printr’o frază incidentală, Suveranul a arătat că cunoaşte cerinţele poporului si că e preocupat de ele. In fruntea acestor cerinti, noua trinitate pe care toti oamenii noştri politici vor trebui să şi-o noteze, stă dreptatea. Apoi noua administraţie si in fine cultura. Ordinea ar putea fi schimbată. S’ar putea spune că cultura e temelia şi a dreptăţii şi a unei bune administraţii. Dar rămâne adevărat că aceste trei cerinţe ar aduce întriadevăr satisfacţiune mulţimei, aceste trei cerinţe cari, bine înţeles, se pot rezuma în cele din urmă într’un singur cuvânt: democraţie, păci în afară de democraţie, acea dreptate socială, atentă la suferinţele celor umili, de care a vorbit d. Herovanu nu poate fi. Şi fără cultură,din sensul larg şi modern al acestui cuvânt, nu poate fi nici democraţie, nici dreptate, nici bună administraţie. : "■ La ţară , asemenea cuvinte trebue să găsească,iun ecou prielnic. Cu toate rătăcirile al căror sediu este, Iaşul a rămas, cum bine a spus d. Volanski, primul preşedinte al Curţei de apel, oraşul tradiaţiei culturale, întreaga lui aşezare, îndeamnă parcă spre meditaţiune şi studii. Pietrele vorbesc în acest târg istoric, care, adăposteşte comori istorice şi artistice, ca puţine, aş îndrăzni să zic ca nici unul din oraşele vechei Românii şi regele a exprimat aceasta într’o formă vrednică de ideile şi amintirile ce evoca în toastul dela banchetul ce a urmat inaugurării, urând Iaşiului ca să fie în viitor focar de ştiinţă. Astfel, toţi cei cari au ascultat său au citit frumoasele cuvinte ce s-au spus la Iaşi, vor dori ca faptele ce vor urma de acum încolo, să le fie corespunzătoare, ca la Iaşi să se fi deschis o eră nouă, să se fi deschis, pentru, acest popor, după vorba imperativă a ministrului justiţiei, poarta dreptăţei, care este cea mai sigură şi mai solidă temelie a statelor. B. Brănişteanu La Locarno: dificultăţile articolului 16 Nu ştim încă, la ora când scriem, ce s’a discutat in şedinţa de eria conferinţei dela Locarno. Ştim însă că nici Duminica nu a rămas neutilizată pentru un nou pas înainte şi unul hotărîtor.* D-nii Briand, Chamberlain, Luther şi Stresemann au făcut, împreună, o excursie amicală. Reţineţi mai întâi acest fapt atât de nou şi straniu pentru privirile noastre deprinse aproape fără leac cu aspectele prăpastie săpate în Europa de război. Miniştrii de externe ai Franţei şi Angliei plimbându-se braţ la braţ, prieteneşte cu cancelarul şi cu ministrul de externe al Germaniei şi discutâild în voie, fără rigiditate protocolară, fără solemnitate retorică şi diplomatică, condiţiile unei înfrăţiri durabile. Eşuarea acestei excursii duminicali ne dă. int-^aa măsura a impotenţei operei dfei* Locarno, si nu ne putem mira ca intr’o astfel de difcmzitie dificiltăţile au fost progresiv înlăturate si ultima pedica grea în caleta de înfăptuire a pactului si a intrării Germaniei in Liga Naţiunilor a pornit să se discute. ■ Discuţia susţinută în jurul articolului 16 din stătutul Ligei —căci acesta e greaua, fpiedică — au dus la concluzia că insipoziţiile articolului nu sunt atât de incortuiliabile cu interesele Germanieî. Ca orice impor* Atitudinea aceasta e psân text juridic, articlolul 16 e suscep ”* “* tibil de interpretări felurite. Se pare că miniştrii dr externe de la Locarno au găsit o interpretare de natură să sătisfacă Germania, făcând-o să intre în Ligă fără rezerve. Di îndată după intrarea Germaniei în Ligă, puterile vor provoca o rezoluţie generală în care se va declara ca in cazul aplicării articolului 16 din pactul Ligei, se va ţine seama de situaţia specială geografică şi militară a Germaniei. Soluţia aceasta simplă, rezolvă ,mulţumitor pentru ambele părţi,şi pentru Ligă Ir.1 general, problema articolului 16. Obligaţiile asistenţii mutuale — cari constitue unul din fundamentele Societăţii Naţiunilor — rămâne in picioare şi faţă de Germania cu câteva atenuări numai impuse de poziţia ei particulară de stat dezarmat. Odată acest lucru stabilit, nu va rămâne decât ca pactul de garanţie apusean să fie încheiat şi ca a doua parte a conferinţei — tratatele de arbitraj răsăritene — să Înceapă ' _P. NOTE CASA PARTIDULUI LIBERAL a trecut Sâmbătă printr-o mare emoţie. D. Vintilă Brătianu publicase prin „Viitorul" un comunicat, in care spunea că lefurile funcţionarilor vor fi în orice caz sporite prin viitorul buget si că sporirea nu atârnă de eventualitatea unui excedent. Aceasta ne-a făcut să conchidem că dacă nu va fi excedent, sporul va îi plătit de., casa partidului liberal. In numărul de eri al „Viitorului" insă, d. Vintilă Brătianu revine şi publică două comunicate în cari dovedeşte că vom avea neapărat excedent şi că, prin urmare, sporurile de salarii ale funcţionarilor sunt asigurate. Aşa dar tot din excedent? Bine că s’a precizat odată, căci. o cam băgaseră pe mânecă cei de la Casa Partidului! * . * # . OFICIOSUL AVERESCAN ţine de. rău pe nu ştiri care confrate din opoziţie, fiindcă publică ştiri favorabile opoziţiei alături de alte ştiri favorabile regimului liberal. Anume, pe deo parte publică versiunea că d. Brătianu ar dori să prezideze alegerile viitoare, pe de altă parte aceste speranţe ale premierului liberal sunt luate, peste cită cu asprime de oficiosul averesean, care vede în ea ,,duplicitate" si „isteţimea de a dauia la doua nunti". Nu ştiu la ce anume se referă ziarul averescan. Dar dacă e aţă cum scrie, atunci confratele in chestie nu face decât să aplice maxima politică: „A se sta de vorbă cu toţi" şi a le trage chiulul fiecăruia! Dar cum autorul acestei maxime e A. general Averescu, de ce se supără tocmai îndreptarea? * * * VEDEM IN „VIITORUL" un lung articol intitulat: „învăţăminte. Factorii care determină însănătoşirea unei monede". Ne oprim la titlu şi nu cetim meci departe. Ei, dac’ar cunoaşte ă. Vintilă Brătianu factorii care determină însănătoșirea unei monede! Dar de la d-sa, sau mai bine zis din activitatea d-sale, putem afla cel mult factorii cari determină... îmbolnăvirea unei monede1 Pan După inaugurările de la Iaşi serbei Dar, pentru cine or fi ridicat, frate, palatul ăsta frumos? - Ventu -ou? Doamne necunoscute, Justiţia şi Administraţia... toate ca ademenite de frumuseţea casei, te pomeneşti c’or veni şi pe la noi! Necesitatea fuziunei partidelor opoziţiei de Prof. Dr. CASSIU MANIU Din partea d-lui profesor dr.veni înrâurire asup Cassiu Maniu, cunoscutul fruntaş ardelean, primim următorul, articol: Fiecare generaţie are datoria să resolve problemele mari ale epocei în care trăeşte. Generaţia României Mari are de asemenea datoria de a se înălţa la grandoarea epocei de azi, care a adus unirea, independenţa şi libertatea naţională. Odată cu înălţarea naţiunii române la vrednicia sa actuală, noi toţi, societatea, partidele şi instituţiile publice româneşti, simţim necesitatea ■ inexorabilă de a ne ridica de a ne desăvârşi şi găsim că cel mai potrivit mijloc este o evoluţie sănătoasă a partidelor şi a parlamentarismului român, căci aceste două sunnt indisolubil legate una de cealaltă. Tempora mutantur et nos mutamur in lltis... Făurirea acestui stat mare naţional a adus cu sine lipsuri, tendinţe şi aspiraţiuni nouă, pe cari savantul, bărbatul de stat şi filozoful sunt chemaţi şi datori să le precizeze, iar parlamentul are datoria să le înfăptuiască. Dar parlamentul nostru nu va fi în stare să rezolve problemele aceste nouă politice, culturale, economice, financiare şi administrative, până când partidele opoziţiei nu se vor mărturisi ca alcătuind, în România Mare, o personalitate politică mare, reprezentând forţă mare, autoritate, triorală mare şi hotărîre mare. Această creştere a personalităţii politice a opoziţiei atârnă de la fuziunea partidelor opoziţiei. Când norocul, schimbă pasul, tiu aduce anul ce aduce ceasul. Cu fuziunea partidelor opoziţiei, norocul neamului românesc va schimba pasul său şi România Mare se va transforma spre mai bine în toate fiinţa sa politică internă şi externa. Corabia statului român este în continuă mişcare, bătută, de furtunele mari ale vieţei politice generale. Cârmaciul acestei corăbii este guvernul. Dacă vrem înaintarea corăbiei printre stânci, trebue să ateste cârmuită corabia statului, înrâurirea aceasta este un drept cardinal şi inviolabil al societăţii colective naţionale şi cetăţeneşti. Dar acest drept, pentru a fi şi folosit, are lipsă de partide mari politice UNITARE IN SCOP, OMOGENE IN ALCĂTUIRE şi cari să fie la înălţimea vremurilor de azi. Amânarea fuziune? Înseamnă indepărtarea societăţii,, a cetăţenilor, dela putinţa exercitării dreptului lor suveran de a inraurî in mod hotăritor asupra direcţiunii şi principiilor , după cari trebue guvernată Romania Mare. „ Forţă, autoritate şi hotărire mare de a fuziona sunt cele trei lucruri pe cari Ie pretinde azi conştiinţa publică românească, de la conducătorii partidelor opoziţiei. Autoritatea ei mare faţă de membrii partidelor ; forţă mare faţă cu partidul liberal; hotărire mare de a se lepăda de acele obişnuinţe cari au putut fi bune in epoca dinainte de răsboiul mare al unirii tuturor românilor.. In situaţia nouă — fericită Prin libertatea generală naţională a neamului românesc, — nu au îndreptăţire politică şi morală obişnuinţele unor orizonturi strâmte, provinciale, în cari ne-au încătuşat sugestiunile ungurilor, austriacilor, muscalilor şi liberalilor. De toate aceste ne-am ştiut emancipaţi prin actul de naştere ,ai României mari, care, pentru toţi ro-românii, va fi pururea odorul cel mai scump al geniului naţional. Balastul trecutului trebue aruncat peste bord!... . Balastul va fi azvârlit peste bord , prin aceia că tot ce a fost calitativ curat românesc, va deveni cantitativ ceea ce a devenit însuşi neamul românesc prin unirea sa în junii regelui şi tronului sau. Căci adevăr vă spun, fără unire politică şi fără independenţă, per.Citiți continuarea în pag. 1ia). (Cititi continuarea in pag. Il-a). Cronica artistică Deschiderea sezonului de expoziţie Uneori meseria de cronicar deirta este ingrată. Expoziţiile se înşiră dealungul lunilor de toamnă, de vară, şi de primăvară, cu un pustiu de frumuseţe care tocmai bine oboseşte mintea, ochii şi genunchii celui care îşi ia asupra să le cutreere cu seriozitate. Iar dacă mai vine şi cu avânt, avântul i se schimbă, în scurt timp în ironie, şi ironia zâmbitoare la început, nu întârzie să se schimbe la rândul, ei cât de curând în amărăciune. Amărăciune dată de artă! Iată unul din lucrurile cele mai ciudate de care se poate vorbi, căci despre artă nu se poate spune cu dreptate, nici că este amară nici că este dulce. Dar este? Toate ar fi bune dacă expoziţiile slabe nu s’ar năpusti ele tocmai la începutul anului. Altminteri decât la celelalte arte, sezonul se deschide îndeobşte cu ce este mai puţin interesant şi mai deloc important. Pictorii mediocrii virtui eei Hintui de ŞTEFAN X. XIENIŢESCU Tot anul ei lucrează cu acest gând: nimeni să nu le ia înainte, ei să încerce piaţa, ei să cucerească şi să imbie publicul odihnit de lunile de vacanţă. Ca un stol de lăcuste vin, se abat in sălile goale, atârnă sumedenii de tablouri, pe zidurile abia şterse de praf şi de case de păianjeni. . . . Socoteala este simplă. Recolta se întoarce de pe câmp, din grânare se încarcă in vagoanele care aşteaptă flămânde prin gări, porneşte în ţări sărace sau spre provincii pedepsite cu secetă sau cu piatră, iar banii, hârtii mari poposesc în zbor de porumbei la corabia lui Noe a pungilor câtva timp mai pline, chiar şi pe vreme de criză. Şi pe acest stol vor întâi expozanţi să-l prindă în reţelele lor de coloare. Poate că şi din această pricină ei expun tablouri încă umede, lipicioase de ulei, odată. I se zice „caimacul“. Cine-i ia face o afacere, se compromite întrucâtva, dar se umple de bani. Artiştii mai de seamă găsesc nu de demnitatea lor să facă această speculă, ceilalţi dimpotrivă. Din toamnă arvunesc sălile pentru toamna viitoare, şi de îndată ce li se pare că lumea s’a întors în Capitală, se prezintă şi ei la post, ca nişte sentinele. , Regularitatea recoltei lor artistice este desigur demnă de toată admiiraţia. Regularitatea par’că te face să crezi că arta pentru ei este îrtr’adevăr o nevoie fiziologică, şi nu doar o tehnică deprinsă în cine ştie ce academie de belle-arte. Regularitatea lor te face să crezi, că nu trăesc decât pentru artă, şi că nu sunt de învinuit cu numele de diletant. Se ştie că nu sunt tocmai puţin acei cari au încredere in filozoful de la Königsberg, şi că nu sunt tocmai puţini acei care laudă pe Kant, mai ales fiindcă era aşa de precis în viaţă că ieşea să se plimbe la aceiaş oră, cronometric de exact, în fiecare zi, pe orice vreme ar fi fost, făcând mereu aceeaş plimbare, fără variaţii, 40 de ani de-a rândul. Cunosc deasemeni bărbaţi în vârstă cari pe vremea CUC, ligidinadc UC UiCl. _ v^xovm. wv* In termen , de atelier szettul de fier de student eşeau si se intordeschidere,, luna Octombrie %se uniceau"la o oră atât de precisa, se nume de diScret Si de invidie totde- nlimbau şi salutau la ooră atât de precisă, închideau geamul, şi deschideau uşa la o oră atât de precisă, că vecinii ajunseseră să-şi potrivească prologiile , după dânşii, botezându-i chiar „omul ceasornic“. Dar sunt şi oameni, cari din nenorocire pentru impresionanta şi imperturbabila regularitate a câtorva pictori, nu izbutesc să creadă că numai plimbarea la aceiaș oră l’a făcut pe Immanuel Kant să fie filozoful care este, iar pe studentul ceasornic l’a făcut să ajungă om de seamă. Sezonul se deschide, lucru trist, cu regularitate. Și oricând ar expune A. Bordenache şi N. ,Ţinc este o deschidere de sezon întrucât priveşte regularitatea. Toamna, recolta este transformată în culă de bănet, şi dornici de „caimac“, speculatorii gustului celor îmbogăţiţi în pripă se înfiinţează cu jaful lor artistic, iar primăvara, ţarinile se deschid, nădejdea recoltelor fenomenale joacă în faţa ochilor ca vara apa morţilor pe câmpiile încinse, îmbogăţiţii de fantezie sunt dispuşi să colinde expoziţiile, şi iarăşi speculatorii escontatorilor de nădejdi se înfiinţează cu regularitatea lor monotonă. Căci sunt două feluri de caimac: cel de toamnă şi cel de primăvară. Pentru cumpărător, starea sufletească noată să difere, pentru expozanţi „specia“ nu dife- . ră intru nimic, precum nu diferă nici producţia lor, dacă se chiamă Bordenache sau altfel. Dar autalent? Ei fac totdeauna un mare serviciu. Tablourile lor — Bordenache aduce peste 200 de tablouri cu preţul dela 3.000 la 30.000 şi ceva. cine aduce peste 100 de tablouri cu preţul dela 3.000 la 20.000 —se înşiră întotdeauna la acest fel de pictori, din podele până sub tavan, aşa că totdeauna, în orice anotimp ar veni cred că tot s’ar afla case de păianjeni, praf prin colţuri, şî alte minuni ale soarelui şi ale pământului, pe care numai ei au înălţimea necesară ca să le şteargă. Chiar numai din această pricină ceilalţi pictori ar trebui să le fie recunoscători, iar administraţia Ateneului—căci amândoi artiştii pomeniţi expun în cele trei săli de jos ale Ateneului, sălile Exarcu,— ar trebui^ să le dea o primă, o recompensă pentru serviciile de îmbunătăţire higienică, aduse localului. Că nici Bordenache nici cine s’ar părea că nu bănue rugăciunea breslei din care fac parte—Doamne ! iartă-ne pictura noastră zilnică ! — este oare un păcat, dar este oare o nebăgare de seamă din