Amvonul, 1892 (Anul 2, nr. 1-46)
1892-01-15 / nr. 3
ANUL TI. No. 3. BUCUREȘTI. 15 IANUARTE 1892. A/’a/n venit să stric, ci să piinesca. XIV' . Math. 5.17. AP (ps ORGAN AL CLERULUI?; SP REDACTAT DE COMITETUL SOCIETATEI „AMVONUL ROMÂN“. PREȚUL ABONAMENTULUI In țară............................10 lei anual » » ................. 6 „ Vs ane In străinătate..............12 lei anual. --------------------*---------O&A. I Apare de patru ori pe luna. f %% cA PENTRU CORESPONDENŢĂ a se adresa : Econ. C. Demetrescu bis. St. Dimitrie str. Carol. Scrisorile nefrancate se refusă. Bucureşti 15 Ianuarie 1892. CUM S’AU ÎNFIINŢAT PAROHIILE? Numele „Parohie“, stricat de apuseni din grecescul „Parokhia“ (napotxia),se întrebuinţază acum şi la noi forţe adese. Cestiuni de mare însemnătate pentru noi preoţii stau în legătură cu acest nume. Aşa fixarea numărului parohiilor în Ţară şi a drepturilor de care trebue să se bucure titularii lor, preocupă actualmente la noi pe totă lumea. S. Sinod în marginile competenţei sale a resolvit parte din aceste cestiuni. Toţi aşteptăm acum, ca Guvernul şi viitoarea representaţiune naţională să le dea putere de lege. In aceste împrejurări credem, că nu este fără de orecare interes pentru cititorii noştri cestiunea cum s’a înfiinţat în Biserica creştină parohiile. Şi acesta cu atât mai mult, cu cât o parohie este focarul vieţeî religiose a poporului nostru, este isvorul, din care trebue să se reverse asupra lui preceptele mântuitore ale credinţei şi moralei creştine, ajutorul şi mângâerile religiunei după trebuinţă. Biserica creştină s’a organisat în servirea sa conform organisărei Imperiului Roman, în mijlocul căruia a început activitatea sa. Cetăţile (civitates) de prin provinciile imperiului n’au fost nici de cum ceea ce sunt astă-zi oraşde noastre; de ele ţineaţi şi satele învecinate, pe când ast.i-tili satele formezâ comuni independente de oraşe. Apostolii însă propoveduiră mai întâiui, în cetăţi şi întemeiară în ele comunităţi religiose, iar administrarea lor o încredinţară Episcopilor, cărora le dete ca ajutători pe presbiteri şi diaconi. De aceste comunităţi se alipiau la început şi puţinii credincioşi de pe la ţară. Episcopii conduceau totul in personă, dar se serveau şi de sfatul presbiterilor, parte chiar de al diaconilor, care formau astfel presbiteriul lor (Voaxslov, senatus). Episcopii savârşiau cultul, el propoveduiau, iar preoţii numai le ţineau locul, când erau împedicaţi sau când serviciul avea să se facă afară din cetate. Creştinii de prin sate veniau Duminica în cetate, ca să asiste la serviciul divin în aceeaşi casă de rugăciune sau biserică. Dar după ce credincioşii se îmulţiră în oraş şi la ţară, ei nu se mai putură aduna în o singură biserică. Deci a trebuit întâi şi pe la cetăţile mari să se ridice mai multe biserici în lăuntrul zidurilor precum şi afară. ,, In ele săvărşiau serviciul divin şi propoveduiau presbiteri trimişi de episcop. Dar aceste biserici erau ale întregei comunităţi, iar nu ale unei părţi din ea. Acesta se dovedeşte