Apărarea Patriei, ianuarie-iunie 1970 (Anul 26, nr. 1-52)

1970-04-08 / nr. 14

IMpărarea PatRiei ORGAN CENTRU AL MINISTERULUI FORȚELOR ARMATE ALE REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA AN­UL XXVI • • NR 14 (2008) • • MIERCURI 8 APRILIE 1970 PENTRU PATRIA NOASTRĂ, REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA'! ­n aceeașI CADENȚĂ ! SPRE REZULTATE BUNE ÎN PREGĂTIREA MILITARĂ! La instrucția focului ■S aveai o experiență bogată, dar o folosim prea puțin constatări ale unor specialiști — — Eficacitatea instrucției focului se verifică fără echivoc prin rezultatele la ținte. Principiile și metodele de instruire — bine cunoscute de către comandanți — sînt relativ stabile în con­dițiile folosirii aceluiași tip de armament. Și totuși, în procesul formării militarilor ca buni trăgători sînt lucruri care mai dau de furcă comandanților. Colonel MARIN SICU1 — Cerințele Instruirii un ibimp scurt au imprimat particularități și nod exigențe în organizarea și desfășurarea pregătirii trăgătorilor. ■­Majoritatea comandanților te-ai­ soluționat bine. Alții mai puțin bi­ne. De aceea, rezultatele ședinței de ini­țiere au cuprins, i­d-codo, întreaga gamă a calificati­velor. Majoritatea comandanților au apreciat in mod just că instruirea tinerilor militari trebuie să fie de la început temeinică, că ședința de inițiere nu este un simplu moment din procesul formării trăgătorilor, ci rampa de lansare spre succesele viitoare. Nu pretutindeni însă s-a apreciat astfel. Supraeva­luarea nivelului de instruire anterioară a recruților a dus pe unii comandanți la concluzia eronată că în ca­zarmă ar fi suficientă o pregătire sumară a tinerilor soldați. De aceea s-au repartizat și ore mai puține pentru pregătirea tragerii de inițiere — în medie 12 ore. Locotenent-co­lonel IO­AN PETIC­ARU s — Mai este de semnalat un aspect. Comandanții au simțit necesi­tatea de a instrui cît mai repede trăgători din ciclul inu­i pentru toate categoriile de armament din sub­unitate. Această tendință lăudabilă s-a materializat insă greșit în unitatea despre care ziarul din 2E martie ac. a publicat articolul „Esențial este exerci­țiul, antrenamentul“. In această unitate s-a încercat pregătirea concomitentă — ln 12 ore de instrucție — a două ședințe de tragere. — Și totuși, unii comandanți de plutoane au reușit acest lucru. Nu poate fi considerată « experiență pozitivă ~ I. P.­­ — E­i au acționat succesiv, întâi au construit „baza“ — învățarea tragerii cu pistolul mitralieră. Apoi au urcat treapta : perfecționarea la pistolul mi­tralieră și învățarea tragerii cu pușca mitralieră. Este o cale firească. In fiecare moment al instrucției fo­cului de altfel este consolidat și desăvirșit ceea ce s-a Colonel E. COSTACHESOJ (Continuare In vaa. a //-ai CHENAR SPORTIV, OSTAS, OM Îmi amintesc și acum finala de la Paris a campionatului mondial de handbal. Tele­­spectatorii din țara noastră au fost martorii acestei în­cleștări memorabile de la Palais du Handball din ca­pitala Franței, în care noi, reprezentanții României, pur­­tînd pe piepturi și în inimi stema patriei, ne angajasem într-o luptă acerbă pentru relansarea pe plan mondial a prestigiului handbalului nos­tru. Tensiunea la care se desfășura partida, acea goa­nă nestăvilită după goluri sînt deja cunoscute. Mai pu­țin este cunoscut faptul că antrenorii emeriți N. Nedef, O. Vlase și E. TroȚm vibrau cu noi la unison, se străduiau să dea cele mai potrivite in­dicații tactice, să facă cele mai inspirate schimbări de jucători. Mai puțin cunoscute sînt și trăirile noastre, ale Locotenent-major ing. CRISTIAN GUȚU maestru emerit al sportului ^Cintkmi­re în pag. a VII-ai Căpitanul CORNEL OTELEA LUPTĂ­TORUL SE FORMEAZĂ ÎN TEREN Este binecunoscută ce­rința ca, indiferent de stadiul la care se gă­sește procesul pregăti­rii de luptă, transmi­sioni­știi să fie în mă­sură să asigure ope­rativ și la nivelul ca­litativ corespunzător nevoile de legătură ale trupelor in îndeplini­rea misiunilor primi­te. In scopul pregătiri­­lor, care trebuie să fie raportul Intre instrui­rea In sălile de specia­litate și un teren ’ — Locul principal de Instruire a trupelor de­­ toate armele, deci și transmisioniștilor, ne spune tov. maior Mihai Găină, șeful de stat major al unui ba­talion de transmisiuni, este și trebuie să fie terenul. Desigur, spe­cificul și misiunile fie­cărei unități și subuni­tăți, ale fiecărei cate­gorii de specialiști cer ca o parte a procesu­lui de instruire să se desfășoare în săli. Pentru telefoniști, centraliști, o­­peratori radio și radioreleu și con­structori de linii, sala de specialita­te este necesară numai la începutul ciclului întîi de instrucție cînd co­mandanții trebuie să se fixeze no­țiunile teoretice de bază despre a­­paratura folosită, condițiile tehnice de instalare și regulile de exploata­re pe timpul traficului. In general 1—2 luni sînt suficiente pentru atin­gerea acestui scop. Instruirea telegrafiștilor și mai a­­les a radiotelegrafiștilor necesită fo­losirea unui timp­­ mai îndelungat a sălii de specialitate, întrucît însuși­rea transmiterii și recepției semne­lor alfabetului morse ca și atingerea unor bareme în lucrul individual este un proces de durată. Pentru ciclul doi de instrucție, sala de specialitate asigură creșterea vitezelor de recepție și transmitere, lucrul în condiții de bruiaj mediu și intens, traficul de durată, desă­vârșirea deprinderilor pentru res­pectarea strictă a regulilor de ex­ploatare la stații etc. Avantajul o­­ferit de sală constă în posibilitatea instructorului de a observa și ur­mări cu atenție progresiunea fiecă­rui militar, de a descoperi și înlătu­ra în timp util or­ ce greșeală în lu­cru, particularitățile în transmitere La sală insă se pun doar bazele teoretice și practice ale specialistu­lui de transmisiuni. Avantajele terenului de instruc­ție sînt de altă natură și ele pre­cumpănesc, din multe puncte de ve­dere, asupra celor oferite de sală (Desigur că obiectivele urmărite și într-un caz și în altul se interferea­ză, se completează reciproc, vizînd în ultimă instanță scopul comun) Terenul de instrucție solicită în afară de urechea și mina transmi­­sionistului și condiția lui fizică, re­zistența la eforturi îndelungate, cu­noașterea la perfecție a procedeelor de orientare în teren, a regulilor de mascare, a posibilităților de lucru ale aparaturii din dotare... Terenul face în fond din transmisionist un luptător dîrz și curajos, cu iniția­tivă, disciplinat, care știe și poate să învingă orice greutăți , terenul asigură închegarea acțiunilor în ca­dru­l echipajelor, grupelor, plutoane­lor etc . Pledați, deci, pentru ieșirea cît mai devreme a transmisioniștilor din sălile de specialitate și folosirea intensă a terenului de instrucție. Cum s-a aplicat practic această mo­dalitate, în ciclul trecut ? — Paralel cu exercițiile și antre­namentele planificate pentru scop- Locotenent-major N. RADU (Continuare in pag. a­ll-aj RESPECTAREA LEGALITĂȚII ESTE O OBLIGAȚIE, un act de bunăvoință Grija pentru apărarea și întări­rea avutului obștesc, respectarea strictă a legalității, folosirea efici­entă a mijloacelor materiale și bă­nești sînt obiective mereu actuale ale activității comandanților, orga­nelor și organizațiilor de partid, izvorîte din documentele de partid, din necesitatea întăririi continue a armatei noastre, a dezvoltării bazei materiale a instrucției și educării trupelor. Munca educativă desfășu­rată în acest sens dezvoltă grija ca­drelor și militarilor în termen pen­tru folosirea cu chibzuință a bunu­rilor puse la dispoziția armatei de către popor, spiritul gospodăresc de economicitate în toate actele care angajează mijloacele materiale și bănești, răspunderea pentru respec­tarea cu strictețe a legilor țării. Ea se materializează în rezultatele ob­ținute în întreținerea armamentului și tehnicii de luptă, a cazărmilor și a celorlalte bunuri din înzestrare, în munca de prevenire a pagube­lor. Sînt tot mai multe unitățile și formațiunile în care activitatea economică-financiarâ și gospodă­rească, desfășurată în conformitate cu cerințele regulamentelor și in­strucțiunilor, este rodnică iar cazu­rile de risipă sau de daune aduse avutului obștesc sînt ca și inexis­tente Tot mai rar, dar din păcate se mai ivesc totuși cazuri cînd, sub privirile celor puși să îndrumeze și să controleze activitatea în diferite domenii, se fac cheltuieli nelegale sau neeconomicoase, se produc chiar pagube. Aș aminti aici tendința ce se manifestă de a se face cheltuieli, din fonduri care au cu totul altă destinație, pentru a satisface pre-General-maior C­­IMEU tențiile de confort exagerat ale unor persoane. La un control efec­tuat recent acolo unde lucrează ofi­țerul V. Balaș s-a constatat că peste 50 la sută din fondul bănesc a fost folosit pentru fel de fel de cum­părături — flori artificiale, pahare de coniac, scrumiere, cafea etc. Co­mandantul a apreciat a fi mult mai util ca din acest fond să se procure lămpi de birou și lustre decît... să se completeze ochiurile lipsă de la ferestrele unei magazii unde sînt depozitate materiale și aparatură de precizie. Evident, în acest caz este vorba nu numai de o proastă gospodărire ci și de încălcarea unor ordine și dispozițiuni privind folosirea fon­dului respectiv. Cine dă acest drept comandantului ? Cum și-a exercitat șeful serviciului financiar dreptul de control preventiv ? Există și oameni care, odată nu­miți într-o funcție nouă, de mai mare sau de mai mică importanță, în loc să-și concentreze întreaga capacitate pentru a munci perseve­rent în vederea îndeplinirii atribu­țiilor funcționale, folosesc dreptu­rile cu care sînt investiți pentru a-și rezolva interesele personale, a obține o serie de avantaje mate­riale. Este cazul locotenent-colone­­lului I. Anghel care, pe baza unei repartiții primite de la organul de înzestrare, a comandat la o între­prindere 54 mp. covor, întreprin­derea a onorat comanda, serviciul financiar al unității a plătit 13 223 lei iar covoarele au fost înregis­trate în gestiunea serviciului de cazarmare. Uitînd însă că nimănui nu îi este îngăduit să uzeze le funcția sa pentru a se avantaja pe sine, ofițerul a plătit la casieria unității contravaloarea covoarelor, achitate inițial din banii statului, și a devenit proprietarul lor ! Ca bază legală — nimic altceva decît dispoziția sa în calitatea pe care o deținea. Dorința de căpătuială, de a rea­liza venituri pe căi ilicite, care nu (Continuare in pag. a Vil­l­a) In dreptul reperului , a apărut „inamicul" Foto : ȘT IONESCU TELEGRAMĂ Cu prilejul celei de-a 25-a aniversări a eliberării Ungariei de sub jugul fascist, ministrul Forțelor Armate ale Republicii Socialiste Ro­mânia, general-colonel Ion Ioniță, a transmis o telegramă de felicitare ministrului apărării R.P. Ungare, general-colonel Czinege Lajos, prin care urează militarilor armatei populare ungare noi și importante succese in pregătirea de luptă și politică, pentru apărarea muncii pașnice a poporului ungar, în interesul cauzei socialismului și păcii în lume. In pag. a V-a: Concepția leninistă despre armata statului socialist 9 MAI 1945-1970 Evocând clipele de atunci CĂRĂRILE INIMII NEASEMUITELE PRIVELIȘTI ALE PATRIEI Se spune că a călători înseamnă a cunoaște. Puțini sînt aceia care să nu simtă chemarea drumeției. Sentimentul e vechi de cînd lumea. Dincolo de zare, omul a intuit alte orizonturi pe care firea lui iscoditoare și deschisă către tot ce-i interesant a vrut să și le apropie. Deși civilizația modernă ne aduce zilnic depărtările pe ecranul de cinematograf sau de televizor, „dorul de duca", după cum atît de frumos zice poporul, trăiește viu în noi. O stradă care se pierde în cîmp, șuierul unei locomotive venit de cine știe unde, un­ pom înmugurit, o ilustra­tă, o pagină de carte, un cîntec ne trezesc nos­talgia atîtor locuri care ne­ așteaptă să ne dez­văluie uimitoarele lor frumuseți. Mai mult decît orice stăruie un noi dorința de a străbate, în lung și în lat, pămîntul țării noastre. Sînt atîtea priveliști fără seamăn pe acest pămînt pe care ni l-au lăsat moștenire bunii noștri, încît dacă ai umbla prin munții și pe șesurile lui o viață întreagă și tot n-ai putea sa vezi tot ce trebuie văzut. In a sa Carte a Oltului, Geo Bogza ne-a restituit, cu o covîrși­­toare înțelegere, poezia aspra, nu o dată dra­matică, totdeauna tulburătoare, a meleagurilor întilnite in calea sa de rîul de baladă. Dar sînt atîtea alte ape pe care, dacă le-am însoți în curgerea lor, sălbatică printre steiuri, domoală la șes, am trăi, cu întreaga noastră ființa, alte și alte minunate cârti­i a Mureșului și a Sire­tului, a Ialomiței și Crișurilor, a Jiului și a Bis­triței, a Argeșului și a Timișului și multor multor altora. De-a lungul lor viața a înflorit din cele mai vechi timpuri, ele au fost martore ale deve­nirii zbuciumate și eroice a poporului care le-a cîntat cu toată comoara simțirii sale. Și cîte alte cărți nu ni se deschid înainte primitoare, carți ale­ munților și codrilor, ale obcinelor și dealurilor, ale cîmpiilor, ale Deltei, ale țărmului mării­ și ale lacurilor, cărți care să ne umple inimile și sufletele de culori și linii și sunete, cârți din care să învățăm lecțiile trecutului și ale pre­zentului. Căci nu este coif din ț ara unde să nu întîlnim urmele trudei, și zbaterii, și luptei celor ce-au ridicat-o, generație de generație, pe trep­tele civilizației și au apărat-o ca lumina ochilor, cu o neostoita dragoste de libertate. Oameni care au cuprins în scoarțe, în ii și în fete, în cioplituri și lut, în povești și în versuri splen­doarea naturii ce le-a fost leagăn și adăpost oamenii aceștia au fost demni de ea prin hăr­nicie, inteligentă și vitejie, au umanizat-o prin sudoarea frunții și au păstrat-o viitorimii cu pre­țul sîngelui și al vieții. Virtuțile oamenilor împo­dobesc pămîntul românesc în deplină armonie cu celelalte nestemate ale sale. Cărților rîurilor, și munților, și șesurilor noas­tre, epoca socialistă, cu furtunoasa ei dezlăn­țuire de energii, cu setea ei de muncă, de edi­ficare le dăruiește noi pagini, răscolitoare prin sensurile și proporțiile lor. Ritmul înnoirilor, că­rora le suntem­ nu doar contemporani, ci și cti­tori, întinerește zi de zi tara, reisajul marilor Colonel GH. BEJANCU (Continuare în pag. a Vil­ a) PE DRUMURILE DE LUPTĂ ALE ARMATEI ROMÂNE ———_________________­ ____________________________ . _ IN RĂZBOIUL ANTIHITLERIST întÎi am vrut să evoc de aici, din câmpia ungară, tabloul amplu al desfășurării forțelor, să încerc a descrie bătălii, operații și lupte ale trupelor româ­ne — alături de cele sovietice —, răzbătînd înain­te în uriașa încleștare cu inamicul hitlerist, înainte spre victoria asu­pra Germaniei naziste. Am vrut să evoc localități purtind nume sonore care au intrat cu litere mari în istoria celui de-al doilea război mondial și în istoria noas­tră militară. Dar uite, îmi încep reportajul într-o comună care pe hartă apare doar ca un punct minuscul sau nu apare deloc. Sînt la Tapicsalu, în­văluit de o ploaie liniștită, cu stropi ca niște lacrimi lungi ce cad pe mormintul comun al celor 240 de soldați români. Soldați necu­noscuți Stiai din file de arhivă, din do­cumente că pe aceste locuri au că­zut încă mulți alți ostași. Mai în­colo, la Hajdúböszörmény, alți 238, în zona rîurilor ce încep cu Tapio — 1000, în bătălia pentru capitala Ungariei aproape 11000. Ce răsco­litor sună aceste cuvinte : soldați necunoscuți ! Și cum stăm aici, vin spre noi oameni din Tapicsüly. Ploaia s-a oprit I-au­ cunoscut ? — Nu știu dacă au fost ei (femeia ■arată spre monument), dar i-am cunoscut. Dingos Istvanné, văduva de pe strada Principală, i-a găz­duit acolo, în casa cu nr. 46. „Erau băieți buni“, ne spune Bugyi Ferencné. Vecina ei vor­beste despre un soldat mai vîrst ■­nic, căruia îi spunea Florea­baci, care ii aducea si mîncare. István Bacskai spune că „au fost oameni dintr-o bucată“, iar Soltész János­­né de pe strada Zrinyi ne arată fotografia lui Gheorghe Tegles sau Teleagă, nu știe precis numele, a fost subofițer, avea părul negru. A plecat... și apoi alții au spus că a căzut eroic. Poate, cind știe, este și el acolo, între cei 240 din Ta­picsüly, sau cu cei 1000 de pe Un­gă Koka. Ne amintim împreună cu­­ ei adunați in jurul nostru că pînă aici, chiar și pină aici, la Tapic­­süly, drumul a fost deschis prin mii și mii de acte sublime. Ne în­tîlnim aici prin vreme, în casa din Tapicsüly, cu sergentul-major Tra­­ian Ciorogaru, care pe Tisa conti­nua să tragă, deși mai avea o sin­gură mină, și am vrea să-l pof­tim cu o pogace ungurească pe soldatul Miron, care a murit toc­mai la celălalt capăt al acestei tari, la Salgôtarján, asigurînd le­gătura firelor telefonice rupte de explozii, cu Neacșu si toti ceilalți din Regimentul 10 infanterie, care s-au bătut atît de vitejește sub zidul castelului Harkany din preaj­ma lui Megyaszó, cu sergentul Puică si toti ceilalți din Divizia 19 infanterie, care au căzut la poa­lele pădurii Szentkirály. Dar ei nu mai sînt. Ei sînt totuși în noi, ostașii de astăzi, în generațiile de azi. — Si in noi, spune István Bacs­kai, care cu 25 de ani in urmă i-a cunoscut ca „oameni buni“, iar astăzi vede bravura si dăruirea ostașilor sovietici si români imor­talizate nu doar în monumente, ci și în uzina electrică și in cele 2000 de televizoare din comună, și în destinul băieților din Tapic­­salu, dintre care fiecare al treilea sau al patrulea are bacalaureatul, în socialismul care a învins și la noi si la ei. (Continuare în pag. a V-a) PUSTA UNGARĂ IȘI AMINTEȘTE De la trimisul nostru, colonel L. TARCO­

Next