Biserica şi Şcoala, 1923 (Anul 47, nr. 1-52)

1923-04-02 / nr. 14

Nr. 14 BISERICA ŞI ŞCOALA Pag. 3 Ştiţi, că creştinismul este prin excelenţă reli­­giunea personalismului. El aşează în centrul tuturor preocupărilor omeneşti, ideia personalităţii, valoarea morală şi demnitatea omului, pe care se sileşte să o înalţe prin credinţa în Dumnezeu, prin devotamentul către voia lui Dumnezeu, şi prin punerea în lucrare a tuturor forţelor spirituale care se desprind din acest devotament. Şi într-adevăr, dacă personalitatea şi va­loarea morală a omului nu ar sta în centrul tuturor preocupărilor noastre, atunci ar trebui să ne schim­băm radical părerile despre valoarea tuturor lucruri­lor acestei lumi şi acestei vieţi, pentru că zis-a Mân­tuitorul: „Ce i-ar folosi omului de-ar dobândi lumea toată, şi şi-ar pierde sufletul său?“ Iată ce înrudire mare găsesc eu între democraţie concepută ca prin­cipiu etic şi între marea doctrină a evangheliei lui Hristos. Pentru aceasta noi, reprezentanţii acestei Evanghelii, salutăm din inimile noastre democraţia şi ne declarăm aderenţii ei, nu aderenţi improvizaţi peste noapte la porunca vremurilor noui, ci aderenţi născuţi şi crescuţi prin toate poveţele tagmei căreia aparţinem (Aplauze prelungite). Noi suntem ridicaţi din popor. Pentru poporul nostru trăim şi pentru el muncim, împrospătându-ne mereu forţele din izvorul neistovit al bogăţiei sufletului lui (Aplauze). Democraţia pe tărâmul politic şi naţional. Acestui mare principiu etic, acestei concepţiuni a democraţiei, i se poate da o­­largă aplicare pe te­renul politic. Pe terenul politic principiul democra­ţiei preconizează îndeosebi două lucruri: Mai întâi o astfel de alcătuire a organelor puterii de stat, care să permită cooperarea şi răspunderea tuturor cetă­ţenilor la conducerea statului şi la buna lui îndru­mare, iar la rândul al doilea democraţia cere o astfel de precizare a scopurilor statului care­ să îngădue şi să facă cu putinţă o cât mai largă şi mai dreaptă împărtăşire a tuturor cetăţenilor la bunurile materiale şi spirituale pe care le acordă statul. Se înţelege că există multe piedici, mai ales de ordin tehnic, pentru a înfăptui democraţia, piedici la care cu ocaziunea aceasta nu mă pot referi mai pe larg. Noi reprezentanţii bisericii concepem principiul democratic în acelaş timp şi ca un principiu naţional. Noi vedem marea variaţiune şi bogăţie de forme în care se înfăţişează popoarele diferind prin originea lor, prin stuctura lor trupească şi sufletească, prin limba şi obiceiurile lor, prin trecutul lor, prin toată conştiinţa cu care se înfăţişează pe arena istoriei. In factorul naţional noi vedem elementul individual şi elementul general omenesc împreunate într’o sin­teză creatoare. Greşesc aceia care cred că naţiona­lismul ar fi un punct de vedere învechit şi care prin urmare se fac purtătorii de cuvânt ai lozincelor tul­buri ale internaţionalismului şi ai altor lozince care au tendinţa de a destrăma operile alcătuite prin pu­terea ideii naţionale. O lege biologică ne spune că speciile din natură, cu cât se desvoltă mai mult, cu atât se diferenţiază mai mult unele de altele şi cu atât se fixează fiecare mai pregnant în interiorul său. Această lege biologică mi se pare că se poate aplica şi pe tărâmul vieţii popoarelor. Spuneţi-mi dv. când au fost popoare ca Francezii, ca Englezii ca Ger­manii, mai naţionaliste în toată fiinţa lor decât as­tăzi, când au ajuns la cea mai înaltă desfăşurare culturală şi de civilizaţie ? Iată cum naţionalitatea, cu cât mai mult va progresa cultura, va rămâne o putere constitutivă a vieţii popoarelor, iar naţionalismul, decurgând din acest fapt al naţionalităţii, va fi un sentiment care va pune în mişcare cele mai nobile şi generoase sentimente, care va disciplina individul ca să-şi tempereze egoismul său şi să se devoteze unor sco­puri mai superioare decât eul său, o putere care va servi ca isvor de însufleţire şi jertfe în clipele mari ale neamului (Aplauze). Rolul clerului faţă de popor. Iată de ce, noi, biserica, îmbrăţişând concepţia etică a democraţiei şi a naţionalismului, ne bucurăm văzându-o pusă la temeliile largi ale constituţiei care ni se prezinte (Aplauze). In noi Domniile Voastre să nu vedeţi reprezen­tanţii întârziaţi ai unor instituţiuni medievale, nici oameni care nu ne ştim adapta cerinţelor vremii, ci noi, reprezentând principiile veşnice ale evangheliei, ne bucurăm când vedem că din cuprinsul lor, fărâmă după fărâmă se realizează tot mai mult în vieaţa omenirii, sub conducerea planului providenţei (Aplauze). Iată de ce vă rugăm ca să staţi şi D-Voastră tot atât de aproape de aşezământul sfânt la care slujitori suntem noi, reprezentând printr’însul intere­sele cele mai superioare ale sufletului neamului no­stru (Aplauze). Nu veţi întâlni niciodată din partea noastră şi a bisericii noastre o piedecă în calea năzuinţelor d-voastră spre înaintare şi spre progres. Biserica noastră este instituţiunea care păstrează, după cum a spus-o I. P. S. S. Mitropolitul Primat, sufletul neamului dealungul veacurilor şi toate co­morile acestui suflet. Biserica a contribuit şi ea prin partea ei de muncă, la înfăptuirea gândurilor şi a aspiraţiunilor mari ale neamului, îndeosebi şi-a dat contribuţia ei însemnată ca sufletul acestui neam să se constitue unul şi acelaş de la o margine etnică până la cealaltă. Impărtăşin­­du-i aceeaşi învăţătură, săvârşind sfânta slujbă în acelaşi dulce graiu românesc şi dând aceleaşi îndru­mări simţirii româneşti de o parte ca şi de cealaltă a Carpaţilor, în ciuda nedreptelor graniţe, această biserică a înfăptuit unitatea sufletească a neamului nostru. (Aplauze). Atunci când a învăţat pe toţi fiii acestui neam a se ruga în vremuri grele la fel, s’a înfăptuit dela Nistru până la Tisa marele front al sufletelor, care front a fost condiţiunea sine qua non ca dorobanţul cu vitejia lui neîntrecută să tragă gra­niţele politice (Aplauze puternice, bravo). Şi astăzi, orice s’ar spune, acest suflet este unul în credinţele şi în toate aspiraţiunile lui (Aplauze). Hristos nu s’a împărţit niciodată, înalt .Prea Sfinte frate, în mijlocul neamului românesc (aplauze) şi acest neam se închină şi astăzi la fel, şi aci şi dincolo, în Ardeal, prin toţi fiii săi, fiindcă biserica noastră ortodoxă a înfăptuit în vremurile cele mai grele, atunci pe când I. P. S. T. nu ai fi avut pe cine reprezenta în mijlocul poporului românesc, a înfăptuit unitatea sufletească şi unitatea de credinţă, care nu a putut fi sdrobită de nici un dușman în sânul neamului nostru (Aplauze).

Next