Biserica şi Şcoala, 1938 (Anul 62, nr. 1-52)

1938-01-02 / nr. 1

Nr. 1 ,2 Ianuarie 1938 BISERICA $I SCOALA Pag­ 3 strămoşu ai nostru Adam. Până n’a cunoscut păcatul, n’a ştiut nici ce este boala. A călcat porunca dumne­­zeească, a cunoscut durerea şi moartea. Pe când trăind noi o viată virtuoasa, vom fi mai tari decât necazul omenesc, sărăcia. Sărăcia, în sine, nu este nici păcat nici viciu, dar în majoritatea cazurilor este urmarea lor. Regele David zice: Am fost tiner şi am îmbătrânit, dar pe cel neprihănit nu l-am văzut părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pânea“ (Ps. 37, 25). Cel drept întot­deauna are milă de cei lipsiţi şi-i ajută şi, cu toate acestea, avuţia dânsului nu se micşorează. Apa din râu curge necontenit şi, cu toate acestea, nu se face mai mică. Asemenea şi averea celui milostiv, cu toate că dânsul ajutând pe cei lipsiţi, o risipeşte într’una. De altfel, ce valoare are bogăţia înaintea celui drept ? El e bogat şi în sărăcie. Cine-şi câştigă existenţa cu mâinile proprii, cu munca sa, pentru acela e dulce şi pâinea neagră. Tot aşa, cine trăieşte viaţă de om drept, acela nu rămâne nici desonorat. Pentru că, cei virtuoşi sunt stimaţi şi respectaţi chiar de cei fără frică de Dum­nezeu. Iar dacă se şi întâmplă vreodată, că răutatea omenească, întrecându-se pe sine, ocăreşte pe cel drept, aceasta rămâne liniştit şi senin, fiindcă sufletul lui e curat şi conştiinţa liniştită. De altfel adevăratul creştin nu caută feţele oamenilor, ci pe a lui Dumnezeu.. Dacă vom urma viaţa celor drepţi, atunci nici în nenorocire nu vom simţi amărăciunea ei; uşor şi curând vom scăpa de ea , ori că o suportăm cu mai mare uşurinţă. Pentru cel drept, şi amărăciunea vieţii îşi are dulceaţa ei. Dreptul, chiar şi suferinţa o suportă cu bucurie, pentru că conştiinţa lui e curată ca zăpada. După furtună urmează zi senină, timp frumos, ase­menea şi la cel drept: după amărăciune şi durere, sufletul lui devine mai senin, mai împăcat. «Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca făcători de rele... dimpotrivă, dacă sufere ca creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu“. (1 Petru 4, 15-16). Cu un cuvânt: Dacă voim să trăim ca cei drepţi, atunci tot ce e necesar pentru viaţa noastră ni se va da chiar din belşug. „Căutaţi mai întâi împărăţia Lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă“. (Mt. 6, 33). Adecă: nu uitaji lucrul esenţial în viaţa omului­ trăiţi întru dreptate; şi tot ce este necesar pentru existenţa voastră — hrană, îm­brăcăminte şi acoperământ — se va da vouă... La început de An Nou, e tocmai momentul po­trivit: să ne rugăm Lui Dumnezeu să ne ajute, ca, deodată cu acest An Nou, să putem începe o viaţă nouă şi fără prihană, pentru vremea când vom fi chemaţi, şi noi ca cei de mai nainte de noi, în faţa Scaunului de Judecată a nemitarnicului Judecător. Situaţia juridică actuală a Cultelor din România de Pr. Dr. Roman Popa In viata unui Stat, latarea cea mai importantă este religia, soclul sufletesc pe care se razimă toată activitatea socială. Această lăture, piatra din capul unghiului, a fost mai puțin socotită de legiuitorul român. După răsboiu în toate ramurile de activitate so­cială, economică, financiară etc. s'a legiferat la timp şi amănunţit; numai viaţa religioasă în Stat a suferit în urma tardivităţii cu care s'a legiferat pentru regle­mentarea ei. Aşa bunăoară legea Cultelor apare în 1928, la 10 ani după Unire , iar Legea încadrării preo­ţime! Ardelene la Casa generală de pensiuni a Sta­tului, la II ani de la întregirea ţării, şi altele. Primele principii de bază şi orientare, în linii generale, le dă Constituţia din 22 Martie 1923, în Art. 22, unde aflăm următoarele cu privire la Culte şi viaţa religioasă. „Libertatea conştiinţei este absolută. Statul ga­rantează tuturor Cultelor o deopotrivă libertate şi pro­­tecţiune, întrucât exerciţiul lor nu aduce atingere or­­dinei publice, bunelor moravuri şi legilor de organi­zare ale Statului. „Biserica creştină ortodoxă şi cea greco-catolică sunt biserici româneşti. „Biserica ortodoxă română fiind religia marei ma­jorităţi a Românilor este biserica dominantă în Sta­tul român, iar cra greco-catolică are întâetatea faţă de celelalte culte. „Biserica ortodoxă română este şi rămâne nea­târnată de orice chiriarhie străină, păstrându-şi însă unitatea cu Biserica ecumenică a Răsăritului în pri­vinţa dogmelor. „In tot regatul României, Biserica creştină orto­doxă va avea o organizaţie unitară. Cu practicarea tuturor elementelor ei constitutive, clerici şi mireni.... „Raporturile dintre diferitele culte şi Stat se vor stabili prin lege“. A trebuit să treacă cinci ani, ca acestea rapor­turi dintre Cultele recunoscute şi Stat, să fie regle­mentate definitiv, prin Legea pentru regimul general al Cultelor din anul 1928. După promulgarea Legii pentru regimul general al Cultelor, care se ocupa de raporturile dintre Stat şi Culte, bineînţeles a celor recunoscute de Stat, a mai rămas nereglementată starea Cultelor sau mai bine zis a Sectelor religioase, cari n’au obţinut recunoaş­terea formală din partea Statului până acum. Decizia ministerială din 21 Aprilie 1937 umple şi această lacună, prin Coordonarea principiilor din Constituţie cu art. 1 şi 24 din Legea pentru regimul general al Cultelor. Aşadar după legile noastre actuale în vigoare şi din punct de vedere juridic, putem distinge trei categorii de Culte, existente pe teritoriul Statului român. In prima categorie întră Cultele, a căror fiinţă este recunoscută de Stat, bucurându se de toate drep­turile şi a căror doctrină este în conglăsuire cu legile de organizare ale Statului. In conformitate cu art. 21 din Legea pentru Regimul general al Cultelor acestea sunt: „Pe lângă Biserica ortodoxă, a cărei organizare este stabilită prin lege specială (1925) în Statul român mai există următoarele culte istorice: a) Cultul român greco-catolic (unit); b) Cultul catolic (de rit latin, greco-rutean și armean); c) Cultul reformat (calvin); d) Cultul evanghelic-luteran ; e) Cultul unitarian ; f) Cultul armeano-gregorian ; g) Cultul mozaic (cu diferitele sale rituri).

Next