Biserica şi Şcoala, 1944 (Anul 68, nr. 1-52)

1944-06-11 / nr. 24

Anul LXVIII Arad, 11 Iunie 1944 Nr. 24 BISERICA şi ŞCOALA REVISTA OFICIALA A EPISCOPIEI ARADULUI Redacţia şi Administraţia APARE DUMINECA ABONAMENTE: ARAD, STR. EMINESCU 18 Redactor: Pr. Ilarion V. Felea Pentru 1 an 3oo Lei; 6 luni 15o Lei RÂNDURI PENTRU OMUL LĂUNTRIC Ne aflăm, cu siguranţă, la pragul unei lumi care moare; dar în mijlocul ruinelor care zi de zi se grămădesc în jurul nostru, se înalţă cât un munte înfiorător o îngrijorare care a­­pasă pe toate inimile în care a mai rămas un rest de omenie : asistăm oare la prăbuşirea de­finitivă a tot ce-i omenesc în om ? Trebue să renunţăm pentru totdeauna la toate frumoasele speranţe pe care le puneam în nobleţea omului ? Ne este dat la fiecare sfert de veac să sistăm la deslănţuiri de sălbăticie şi cruzime ca cele de astăzi, fără să putem face nimic împotrivă ? Să nu existe cu adevărat nici un mijloc, dar absolut niciunul în toată zestrea spirituală a omenirii ca omul să poată fi mai bun, mai uman ? Se va zice, poate, asemenea întrebări şi îngrijorări au sbuciumat lumea oridecâte ori a trecut prin încercări ca cele de acum şi totuşi nu s’a făcut mai bună. E adevărat, dar sunt astăzi semne care ne îndreptăţesc să credem că pe viitor nu va mai fi aşa. In primul rând, niciodată omenirea n’a identificat cu atâta pre­­ciziune cauza acestor dezastre, cauză care nu-i alta decât: dezechilibrarea, dezaxarea, desfi­gurarea omului dacă vreţi. Omul nu-i ceea ce trebue să fie şi mai ales omul nu-i ceea ce poate să fie după puterile care dorm în el şi pe care se pare că nimeni nu le deşteaptă. Al doilea semn e că această îngrijorare şi dorinţa ridicării omului lăuntric a pus stă­pânire astăzi pe oamenii de ştiinţă, ca oa­meni de ştiinţă, ceea ce nu s’a mai în­­tâmplat până acum. Şi noi europenii suntem obişnuiţi să ne incredem în pătrunderea şi stă­ruinţa oamenilor de ştiinţă. Oricare vor putea fi rătăcirile lor, îi aşteptăm de aceea cu încre­dere la lucru, convinşi că „numai puţina ştiinţă îndepărtează de Dumnezeu, pe când adevărata ştiinţă duce la Dumnezeu“, şi că acelaş Dum­nezeu e şi isvorul adevărului pe care-l desco­pere ştiinţa şi isvorul adevărului credinţei care ne mântuie. Aşteptând cu bucurie aceste rezultate care nu pot­ decât să ne vină în ajutor, nu suntem totuşi complet dezechipaţi. Avem cu ce porni la drum şi echipamentul nostru e de cea mai bună ca­litate. Sunt principiile Bisericii lui Dumnezeu garantate de cele mai solide chezăşii. In pri­mul rând aceste principii vin de la Dumnezeu şi desigur nimeni nu ştie mai bine ce-i trebue omului decât Dumnezeu care l-a făcut pe om: a doua chezăşie e rodnicia lor de-alungul a douăzeci de veacuri: douăzeci de veacuri de­­arândul aceste principii au fost în stare să scoată din oameni din aceiaşi plămadă ca noi cele mai desăvârşite şi mai înalte exemplare de oameni: sfinţii. O vorbă înţeleaptă spune: „De vrei să ştii ce este în centrul pământului nu e nevoe să scormoneşti scoarţa pământului, e deajuns să te uiţi la lava de pe culmile vul­canilor“. Având să cercetăm pe ce cale s’ar putea ob­ţine ridicarea lăuntrică a omului modern, zdrun­cinat din temelii, ne vom inspira aproape în în­tregime din îndrumările pe care ni le dă ex­perienţa acestor „vulcani“ ai spiritualităţii. * înainte de a trece la aceste îndrumări, Sfinţii Părinţi ne atrag atenţia asupra a două adevăruri de ordin foarte general. Cel dintâi, priveşte semnificaţia, tâlcul deo­sebit al apariţiei omului printre făpturile lui Dumnezeu. Faţă de celelalte făpturi, apariţia omului, ne spun Sf. Părinţi, e o noutate. Şi noutatea acestei apariţii e că omul e singurul animal menit să se absoarbă, să culmineze, să se topească în spiritualitate. Datoria esenţială a omului e să se împingă necontenit de la ani­malitate către spiritualitate şi împreună cu sine să împingă şi pe alţii. Asupra acestui punct sunt astăzi de acord cei mai de seamă înţe­lepţi ai lumii. Unii din ei chiar spun: „După cum omul trupesc nu-i întreg decât bărbat şi femeie, tot aşa omul spiritual nu-i complet de­

Next