Biserica şi Şcoala, 1944 (Anul 68, nr. 1-52)
1944-06-11 / nr. 24
Anul LXVIII Arad, 11 Iunie 1944 Nr. 24 BISERICA şi ŞCOALA REVISTA OFICIALA A EPISCOPIEI ARADULUI Redacţia şi Administraţia APARE DUMINECA ABONAMENTE: ARAD, STR. EMINESCU 18 Redactor: Pr. Ilarion V. Felea Pentru 1 an 3oo Lei; 6 luni 15o Lei RÂNDURI PENTRU OMUL LĂUNTRIC Ne aflăm, cu siguranţă, la pragul unei lumi care moare; dar în mijlocul ruinelor care zi de zi se grămădesc în jurul nostru, se înalţă cât un munte înfiorător o îngrijorare care apasă pe toate inimile în care a mai rămas un rest de omenie : asistăm oare la prăbuşirea definitivă a tot ce-i omenesc în om ? Trebue să renunţăm pentru totdeauna la toate frumoasele speranţe pe care le puneam în nobleţea omului ? Ne este dat la fiecare sfert de veac să sistăm la deslănţuiri de sălbăticie şi cruzime ca cele de astăzi, fără să putem face nimic împotrivă ? Să nu existe cu adevărat nici un mijloc, dar absolut niciunul în toată zestrea spirituală a omenirii ca omul să poată fi mai bun, mai uman ? Se va zice, poate, asemenea întrebări şi îngrijorări au sbuciumat lumea oridecâte ori a trecut prin încercări ca cele de acum şi totuşi nu s’a făcut mai bună. E adevărat, dar sunt astăzi semne care ne îndreptăţesc să credem că pe viitor nu va mai fi aşa. In primul rând, niciodată omenirea n’a identificat cu atâta preciziune cauza acestor dezastre, cauză care nu-i alta decât: dezechilibrarea, dezaxarea, desfigurarea omului dacă vreţi. Omul nu-i ceea ce trebue să fie şi mai ales omul nu-i ceea ce poate să fie după puterile care dorm în el şi pe care se pare că nimeni nu le deşteaptă. Al doilea semn e că această îngrijorare şi dorinţa ridicării omului lăuntric a pus stăpânire astăzi pe oamenii de ştiinţă, ca oameni de ştiinţă, ceea ce nu s’a mai întâmplat până acum. Şi noi europenii suntem obişnuiţi să ne incredem în pătrunderea şi stăruinţa oamenilor de ştiinţă. Oricare vor putea fi rătăcirile lor, îi aşteptăm de aceea cu încredere la lucru, convinşi că „numai puţina ştiinţă îndepărtează de Dumnezeu, pe când adevărata ştiinţă duce la Dumnezeu“, şi că acelaş Dumnezeu e şi isvorul adevărului pe care-l descopere ştiinţa şi isvorul adevărului credinţei care ne mântuie. Aşteptând cu bucurie aceste rezultate care nu pot decât să ne vină în ajutor, nu suntem totuşi complet dezechipaţi. Avem cu ce porni la drum şi echipamentul nostru e de cea mai bună calitate. Sunt principiile Bisericii lui Dumnezeu garantate de cele mai solide chezăşii. In primul rând aceste principii vin de la Dumnezeu şi desigur nimeni nu ştie mai bine ce-i trebue omului decât Dumnezeu care l-a făcut pe om: a doua chezăşie e rodnicia lor de-alungul a douăzeci de veacuri: douăzeci de veacuri dearândul aceste principii au fost în stare să scoată din oameni din aceiaşi plămadă ca noi cele mai desăvârşite şi mai înalte exemplare de oameni: sfinţii. O vorbă înţeleaptă spune: „De vrei să ştii ce este în centrul pământului nu e nevoe să scormoneşti scoarţa pământului, e deajuns să te uiţi la lava de pe culmile vulcanilor“. Având să cercetăm pe ce cale s’ar putea obţine ridicarea lăuntrică a omului modern, zdruncinat din temelii, ne vom inspira aproape în întregime din îndrumările pe care ni le dă experienţa acestor „vulcani“ ai spiritualităţii. * înainte de a trece la aceste îndrumări, Sfinţii Părinţi ne atrag atenţia asupra a două adevăruri de ordin foarte general. Cel dintâi, priveşte semnificaţia, tâlcul deosebit al apariţiei omului printre făpturile lui Dumnezeu. Faţă de celelalte făpturi, apariţia omului, ne spun Sf. Părinţi, e o noutate. Şi noutatea acestei apariţii e că omul e singurul animal menit să se absoarbă, să culmineze, să se topească în spiritualitate. Datoria esenţială a omului e să se împingă necontenit de la animalitate către spiritualitate şi împreună cu sine să împingă şi pe alţii. Asupra acestui punct sunt astăzi de acord cei mai de seamă înţelepţi ai lumii. Unii din ei chiar spun: „După cum omul trupesc nu-i întreg decât bărbat şi femeie, tot aşa omul spiritual nu-i complet de