Ceahlăul, aprilie-iunie 1972 (Anul 5, nr. 1276-1352)
1972-04-08 / nr. 1282
**a £* ^ DEAHLAUE Sâmbătă, 8 aprilie 1972 EU - individ, NOI - societate Fetele pe care tîlnit în moderna și le-am înmereu mai impunătoarea cetate a chimiei, care este Uzina de fibre sintetice Săvinești, purtau pînă mai ieri panglicuțe albe și uniforme de liceu. Acum se pregătesc, în acest univers al metamorfozelor macromoleculare, să devină laborante, operatoare sau textiliste, să mînuiască noile instalații și aparate ce vor intra curând în funcțiune. Orizontul, aria de preocupări, însăși personalitatea lor în formare se resimt pozitiv de pe urma acestui contact cu producția, cu exigențele și răspunderile pe care le implică. — Ge te-a determinat să te înscrii la cursurile de calificare din uzină — am întrebat-o pe Elena Golobanea, absolventă de anul trecut a liceului „Petru Rareș“, o brunetă pe chipul căreia bănuiesc că zîmbetul se stinge arareori. — Dacă aș răspunde că mi-am dorit asta încă din liceu, aș minți. Pasiunea mea a fost și rămîne muzica, îmi place să cint, vreau să cred că am o voce frumoasă. Doream să devin profesoară de muzică și doar cîteva sutimi m-au despărțit de media cu care am fost admisă. După acest insucfices, am rămas un timp dezorientată. Nu știam încotro să mă îndrept. O muncă de birou, în care să învîrt de colo, dincolo cîteva hîrtii, nu-mi surîdea, mi-ar fi dat o de inutilitate. Nici să senzație rămân pe capul părinților nu vroiam, după ce m-au ținut la școală atîția ani. Și atunci m-am prezentat la concursul de admitere pentru cursurile de calificare ca laborantă. Chimia am îndrăgit-o încă din liceu, îmi place să cânt,e adevărat, dar nu mă visez solistă profesionistă. Mi-am zis că drumul spre muzică poate trece foarte bine prin uzină. — Când s-au întors foștii colegi, acum studenți, ai încercat un sentiment de inferioritate ? — La început, poate că da, îmi ziceam că ei vor fi mai bine pregătiți, vor ocupa posturi mai înalte în ierarhia socială. Dar apoi mi-am dat seama că mă înșelasem, în primul rînd, drumul meu nu este închis, dimpotrivă am convingerea că s-a lărgit odată cu venirea în uzină, învăț o meserie frumoasă și de mare viitor, în care cunoștințele căpătate în liceu îmi sunt de un real folos. Experiența mea de viață se îmbogățește zilnic. Cine mă va opri să studiez mai departe? Din contra, am înțeles că voi fi îndemnată să o fac. Eu cred că diploma de bacalaureat nu poate fi socotită exclusiv ca un permis de trecere spre facultate, iar dacă nu reușești la admitere, ca o trambulină către ocupații funcționărești. Ea este, mai mult decît atît, pașaportul către o profesie direct productivă, unde cunoștințele din liceu să se valorificte din plin. — Nu vi se pare dect că ceea ce faceți aici e sub nivelul pregătirii voastre de bacalaureați, că ar fi un hiatus în evoluția voastră ? — Nicidecum, intervine Emilia Giucanu, absolventă liceului din Bicaz și viitoarea textilistă, mai ales aici unde știința se îngemănează atît de strîns cu producția. Eu am lucrat un timp în învățămînt, ca suplinitoare. Predam istoria și geografia. Mă străduiam să fac față, dar am înțeles curînd că orice muncă trebuie îndeplinită cu dragoste și numai dacă ești temeinic pregătită. Cînd am venit la Săvineștii, uzina m-a uluit în primul moment. M-am acomodat însă repede. Cursurile teoretice le-am terminat cu o medie generală bună, și asta o datorez, desigur, anilor de liceu. — Ce crezi că a adăugat uzina la optica pe care o ai acum despre viață și despre tine însăți ? — Nu e chiar așa ușor de răspuns, poate fiindcă n-a trecut prea multă vreme de cînd sunt aici, împreună cu colegele, mă pregătesc acum pentru probele practice, care preced obținerea calificării. Și abia în această etapă pot spune că am făcut cu adevărat cunoștință cu colectivul uzinei. Am fost repartizată pe lîngă o muncitoare, Elena Irimia, care pur și simplu mi-a purtat degetele pe fir pînă am deprins și singură cîteva din tainele meseriei, îmi plac mult muncitoarele între care mă aflu și am destule de învățat de la ele. La început eram foarte timidă, nu îndrăzneam să spun nimic. Colegii m-au ales în biroul UTC și în situația asta a trebuit să le rezolv o serie de probleme. Muncitoarele mai vîrstnice m-au ajutat să înțeleg că numai susținîndu-mi pînă la capăt ideile voi reuși să obțin ceea ce ne trebuie. A fost ca un leac pentru timiditatea mea această lecție de viață, în orice caz, am acum mai multă încredere în mine și în ceilalți. — Și pe mine uzina m-a învățat să privesc viața cu un plus de responsabilitate, să mă țin pe picioarele mele, o completează Georgeta Tăbîrcă, absolventă a Liceului industrial de chimie. In școală eram pasivă, nu prea mă interesa ce se întîmplă în jurul meu. Aici, încă din primele săptămîni, mi s-a încredințat o răspundere, iar acum țin locul tehnicienii din atelier. Vă închipuiți că nu mi-e atît de ușor. Trebuie să citesc mult, dacă vreau ca evenimentele să nu mă depășească. Am colege mai vîrstnice, în fața cărora autoritatea se poate întemeia doar pe o foarte bună pregătire profesională. — Sînt încă destui absolvenți de liceu care, nereușind la facultate, nu găsesc altceva mai bun de făcut decît să devină abonații permanenți ai barului și ai bulevardului. Din perspectiva experienței voastre, în ce credeți că rezidă eroarea ? — în propria lor slăbiciune, îmi răspunde Elena Colobanea. Vor să meargă pe o singură cale și îndată ce întîlnesc un obstacol dezarmează, nu știu să-l depășească, să caute alte posibilități de realizare. Poate că nici părinții nu-i ajută, ci îi cocoloșesc. Cînd am venit aici, încă din prima zi ni s-a spus să nu ne temem de anonimat fiindcă, deși sunt atîtea mii de muncitori, fiecare poate să se afirme, dacă dorește cu adevărat. Peste cîteva luni, vom intra în producție. E un moment pe care-l aștept cu nerăbdare, cu emoție, poate și cu puțin trac, dar în mod cert cu dorința de a deveni o bună laborantă și, — de ce nu e o solistă îndrăgită în formația artistică a uzinei. Fetele cu care am stat de vorbă au venit pe drumuri diferite către universul trepidant al producției. Ele, ca și celelalte bacalaureate care frecventează acum cursurile de calificare sau care lucrează deja în uzină, au înțeles cîteva adevăruri esențiale pentru devenirea lor viitoare. Și știu să le afirme cu tărie, cu o convingere cuceritoare. Mai presus de toate au înțeles că în societatea noastră numai munca pusă efectiv în folosul obștesc îți dă dreptul să privești deschis în ochii oamenilor și să te consideri util, că numai ea constituie scara pe care poți urca spre propria ta realizarte. Bacalaureații și școala uzinei UN CONTABIL AL BACȘIȘULUI Nu e pentru prima oară cînd prin coloanele ziarului este înfierat un vechi obicei degradant — bacșișul — moștenit și astăzi de unii indivizi spuși pe căpătuială, care și-au făcut din obținerea de profituri materiale, fără a depune o muncă utilă, o adevărată îndeletnicire. Un soi aparte de sperțar l-am întîlnit, nu de mult, printre salariații întreprinderii „Metalurgica” din Piatra Neamț, stația autoservice. Este vorba de Gheorghe Radu, din comuna Dobreni, angajat în funcția de spălător, încă din prima zi cînd s-a văzut în această slujbă (mai 1971) a și întrezărit posibilitatea căpătuielii, a îmbogățirii fără muncă. Era și firesc. Cîte oferte nu i se pot face într-un post ca al lui, la o stație de autoservice. Mai ales într-un oraș turistic cum e Piatra Neamț ! Rar călător să treacă pe aici de la un drum lung fără să apeleze la serviciile stației de autoservice, întrezărind încă de la angajare o asemenea posibilitate de căpătuială, Gh. Radu a ținut cu tot dinadinsul să-și întocmească și o.......evidență contabilă". Să știe omul cîți bani încasează zilnic peste salariu. Intr-un caiet de matematică frumos liniar, pe care îl păstra într-un loc anume din fișetul lui, la sfîrșitul fiecărei zile de lucru, cu o punctualitate demnă de invidiat chiar și de un veritabil contabil, el își trecea cîștigul realizat. Iată cum arăta bilanțul în prima lună după angajare : 3 mai — 25 lei... 5 mai — 30 lei; 6 mai — 35 lei, 7 mai — 40 lei, 9 mai — 45 lei; 10 mai — 50 lei, 11 mai — 60 lei, 12 mai — 70 lei ; 19 mai - 48 lei; 27 mai — 50 lei. Total luna mai - 852 lei. Și treptat, treptat, în lunile următoare, veniturile suplimentare se majorează, dublîndu-se sau chiar triplîndu-se total luna iunie 1971 — 1.606 lei , iulie — 1.772 lei, august — 1.966 lei, septembrie — 2.003 lei etc. La data cînd un grup de ofițeri de miliție din cadrul brigăzii economice a I. M. J. Neamț a efectuat un control ad-hoc la stația de autoservice, în fișetul lui Gheorghe Radu s-a mai găsit suma de 430 lei „agonisită“ pe aceeași cale, pe care însă nu apucase să o contabilizeze. Organele de miliție i-au stabilit însă destinația s banii au fost depuși la CEC, în contul statului. Cazul în speță ne-a intrigat, revoltîndu-ne chiar. Un om care pentru munca lui este plătit conform principiului socialist al retribuției nu ezită să mai încaseze lunar, pentru aceeași muncă, încă cel puțin un salariu. — Obișnuiam să-mi țin aceste „evidențe” pentru a putea vedea cît cîștig în plus față de salariu, ne răspunde Gheorghe Radu la întrebările noastre cam „indiscrete”. — Colegii dumitale știau că primești asemenea sume de bani ? — Probabil că da, deoarece, după ce am fost prins de către organul de miliție, (adică fostul șef Vasile șeful Tomuță— n.n.) nu mi-a zis nimic. — Nu v-ajungea salariul pe care-l cîștigați ? — Mi-ajungea, nimic de zis. Mai lucrează și soția la CAP și avem și lotul în folosință. Ce era să fac, dacă clienții îmi dădeau ? Cum să-i refuz ? Parcă eu nu dau sperț ? Și eu dau. Ha frizer plătesc de fiecare dată pentru un tuns 4 lei, în loc de 3 lei cît este tariful. Alții îmi dau mie, eu dau la alții și tot așa... Iată, așadar, o adevărată „filozofie” a bacșișului, justificat drept unică modalitate de a beneficia de niște servicii, pentru care și așa se plătește un salariu. Spertul nu este degradant numai pentru cel care îl primește, ci și pentru cel care îl oferă, căci și într-un caz și în altul se produce un dezechilibru moral, un act de inechitate socială, care creează unora posibilitatea căpătuielii pe seama noastră, a tuturor. Victor STAN, ofițer de miliție J Primăvara, tractoriștii [UNK] ■B Cîmpul se întinde reavăn și afinat cu vezi cu ochii. Albastru e cerul și curat, miroase a sevă tînără și aerul în toate e o explozie de viață, cum rareori mi-a fost dat să întîlnesc între zidurile de beton ale orașului. —■ Ce-nseamnă, Gheorghe Mitrea, primăvara pentru un tractorist ? — Păi, ce să însemne ? Obligația foarte importantă de a însămînța tot terenul cooperativei pe care o deservim. Stai, că nu zic bine. Nu e vorba pur și simplu de o obligație pentru care primești salariu, ci de una care ține de conștiință. Eu sînt de aici, din Costișa. Aproape toți fracriștii suntem localnici. Mi-ar fi rușine de părinții și frații mei, de nevastă — doar toți lucrează în CAP-ul din Costișa — dacă aș semăna de mîntuială. Nu știu cum aș mai ieși prin sat, dacă din pricina mea s-ar compromite recolta. De aceea spun că primăvara este pentru tractoriști un fel de probă de îndemînare și de conștiință, repetată în fiecare an. — De cînd ești pe tractor ? — Să tot fie 16 ani. Din agricultură muncesc numai de patru. Am fost multă vreme buldozerist pe șantierele ICH-ului. Acu m am tras spre casă. — După atîția ani de meserie, ce crezi că trebuie să știe un bun tractorist ? — In primul rînd, să fie și un priceput mecanic agricol, apoi să cunoască la perfecție toate utilajele cu care lucrează — de la plug și pînă la semănătoare sau combină. Dar mai presus de toate să-i fie drag cîmpul, să fie disciplinat și conștiincios. In a Omul de lungă mine gricultură, munca e grea și de răspundere. Nu se lucrează un schimb, ci o zi-lumină, mai ales în vîrf de campanie. — Astăzi la cît ai fost pe cîmp ? — La semănat, am început la șapte fără un sfert, dar la secție am venit la cinci și jumătate. — Care-i acum rostul tractoristului în viața satului cooperativizat ? — Se pune mare bază ne noi. Aproape toate lucrările se fac mecanizat. Cred eu că bunăstarea obștii depinde în mare parte de calitatea muncii noastre. — Dar răsplata lui ? — Anul trecut, la recoltat, am fost împreună cu nevasta pe-o combină. Am depășit planul cu mult și cooperativa m-a premiat cu 388 kg de grîu. Asta, peste salariu. Răsplata-i după muncă. — Prin ce-i frumoasă meseria de tractorist ? — Lucrăm în cîmp deschis, în aer liber. E frumos cînd vezi un șir de tractoare la arat, ori la recoltat, cînd treci pe tarla și lanul e înalt și bogat și-ți spus: „Aici, eu am arat și am semănat“. — Și ce-i greu în meseria asta ? — Sigur, e o muncă grea, din primăvară pînă toamna tîrziu aproape că nu ai răgaz. Toți silit cu ochii pe noi, și sătenii, și președintele, și inginerul... — Și ziariștii. — Da, și ziariștii. Uneori ne critică pe bună dreptate, alteori poate că ar fi mai bine să încerce să ne înțeleagă. Cred că are dreptate Gheorghe Mitrea, tractoristul din Costișa pe care l-am întîlnit intr-o dimineață de aprilie la semănatul sfeclei de zahăr. Oamenii aceștia, pe umerii cărora se sprijină recolta ogoarelor noastre, merită infinit mai multă prețuire și cinste decît ne-am obișnuit să le acordăm. Iată de ce am vrut să scriu acum, la început de primăvară, despre unul din miile de mecanizatori care ară și seamănă și recoltează bogăția pămînturilor românești. Pagină realizată de Desene de L. MARTIN \ I Constantin CIOSU | Dicționar de moravuri (litera B) Baba-oarba Băiețelul nostru s Proasta creștere n-o acoperi cu mărturii mincinoase Era într-o dimineață de decembrie, pe șoseaua ce duce din satul Izvoarele, comuna Bahna, înspre Roman. Neculai Sandu, de loc din Izvoarele, pornise de acasă în dhis de dimineață către acea zi vrînd să-și cumpere un oraș, instrument muzical. Avea asupra sa suma de 2.100 lei. Nu se luminase încă de ziuă, cînd, contrar obiceiului, s-a trezit și Gheorghe Ailincăi, înarmat cu un cuțit, a ieșit la poartă în așteptarea omului despre care avea cunoștință că merge la Roman cu bani asupra sa. Cînd l-a zărit, s-a luat după el, l-a ajuns din urmă și, prin surprindere, i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în spate. A dezbrăcat victima de palton și de căciulă, i-a luat și toți banii din buzunarul de la haină, după care a fugit. în situația gravă în care se afla, Neculai Sandu a mai avut putere să strige. A fost auzit de vecinii Dumitru Vasile și Ion Vasile, care i-au dat ajutor și care l-au văzut pe agresor fugind pe șosea cu obiectele furate. Poate că nu am fi ținut să relatăm această faptă, deosebit de gravă, dacă pe parcursul urmăririi penale, efectuată ulterior de Procuratura județeană, n-ar fi intervenit alte situații, care produc o legitimă indignare. Este de înțeles că părinții încearcă sentimente de durere atunci cînd copiii lor ajung să săvîrșească anumite fapte penale, mai ales de natura celor arătate. Din acest punct de vedere există toată compasiunea organelor de anchetă și a opiniei publice. Dar nici noi, și sîntem siguri că nici marea majoritate a cetățenilor, nu putem fi de acord cu conduita acelor părinți, care, cunoscînd faptele grave săvîrșite de copiii lor, încearcă prin orice mijloc să corupă martorii, să zădărnicească cercetările. Așa a procedat Ștefan Ailincăi, tatăl infractorului, care timp de aproape o lună a bătut drumurile pe la diverse persoane din localitățile Izvoarele, Cîrligi, Buhuși, reușind pentru început să le corupă în a face declarații mincinoase, obținînd astfel de promisiuni, a trecut la o a doua fază — aceea de a întocmi și expedia „jalbe" la diverse organe. Cu fraze meșteșugite, s-a străduit să acrediteze ideea că fiul său se află cercetat și arestat, datorită unei erori judiciare, spre ilustrare un pasaj Redăm din plîngerea lui Ștefan Ailincăi: „Tov, prim procuror, vă mai arăt că după ce au fost chemați martorii cu numele de Dumitru Vasile și Ion Vasile la procuratură, cînd au venit acasă ambii plîngeau și spuneau că l-au băgat pe Gheorghe Ailincăi la pușcărie pe nedrept, că merg să se înece... iar ca martori care au auzit aceste cuvinte, propun pe Ioan N. Sandu, Ion Tănase, Gheorghe Tănase și Ștefan Tănase, în vederea stabilirii adevărului, s-a depus o activitate suplimentară, care a necesitat timp pentru audierea martorilor, reaudierea altora, s-au cheltuit fonduri cu îndeplinirea procedurii, dar, în final s-a dovedit că tot eșafodajul construit, cu premeditare și migală, de către petiționar pe temelie mincinoasă, s-a dărîmat în fața evidenței. Prezentîndu-li-se probele existente în dosar, cit și în depoziția inculpatului, care declarase constant și în repetate rînduri cu totul altă situație de fapt, martorii au fost nevoiți să bată în retragere și, în cele din urmă, să recunoască, cu lux de amănunte, împrejurările în care au fost influențați de Ștefan Ailincăi și ce i-a învățat să declare mincinos. Pînă la data comiterii faptei de tîlhărie, Gheorghe Ailincăi a avut — după cum o spun oamenii din Izvoarele — o conduită contrară regulilor de conviețuire socială statornicite. Mai tot timpul umbla sub influența băuturilor alcoolice, provoca scandal în locuri publice, profera expresii lipsite de cuviință la adresa bătrînilor, femeilor, copiilor. Cît despre activitatea sa în cooperativa agricolă, nici nu poate fi vorba. Despre toate aceste manifestări avea cunoștință și tatăl său, dar, după cum s-a văzut, prin modul în care a înțeles să acționeze, nu a făcut altceva decît să-l încurajeze în rău pe fiul său. Poate că dacă acest părinte, împreună cu locuitorii din Izvoarele, ar fi acționat la timp și cu fermitate, Gheorghe Ailincăi n-ar fi ajuns în situația în care se află. Ion PASCARU, procuror la procuratura județeană Legea în detaliu înșelăciunea Infracțiunea de înșelăciune contra avutului personal sau particular este astfel reglementată în Codul penal : „inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă...” Persoana care săvîrșește o astfel de infracțiune este pedepsită de legea penală cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. Infracțiunea mai are și o altă variantă, prevăzută în aliniatul 3 al art. 215 din Codul penal, așa zisa înșelăciune în convenții. în acest caz, acțiunea de inducere în eroare sau de amăgire se produce cu ocazia încheierii sau executării unei convenții, a unui contract. Pentru existența infracțiunii în această formă se cere ca inducerea în eroare, să se fi produs în așa fel nicit fără acea eroare, cel amăgit nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul în condițiile stipulate. Obiectul material al infracțiunii de înșelăciune în dauna avutului personal sau particular îl constituie orice sumă de bani, bunuri de uz casnic, înscrisuri cu valoare patrimonială, care, ca urmare a erorii în care se găsește proprietarul ori posesorul acestora, datorită acțiunii autorului infracțiunii, trec în posesia infractorului. Există și o a treia modalitate și anume : „înșelăciunea săvîrșită prin folosire de nume sau calități mincinoase, ori de alte mijloace frauduloase", care se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani. In situația cind infractorul, prin procedeele arătate, cauzează cu intenție directă o pagubă avutului obștesc comite infracțiunea de înșelăciune în paguba avutului obștesc, faptă prevăzută și incriminată la art. 229 Cod penal. Avînd în vedere pericolul social ridicat pe care-l prezintă înșelăciunea în paguba avutului obștesc, pedeapsa ce se aplică infractorului este mult mai aspră. Astfel, înșelăciunea în paguba avutului obștesc, săvîrșită în modalitatea simplă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar în modalitatea calificată (cînd infractorul folosește nume sau calități mincinoase, ori alte mijloace frauduloase) pedeapsa este închisoare de la 1 la 7 ani. Pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorului nu este necesar ca infracțiunea să fi fost consumată deci să se fi produs o pagubină, întrucît legea penală pedepsește și tentativa la infracțiunea de înșelăciune, atît în paguba avutului obștesc, cît și contra avutului personal sau particular. Col. Ioan BOBU, șeful Inspectoratului miliției județululi Neamț. «HWWMBUJ