Ceahlăul, aprilie-iunie 1972 (Anul 5, nr. 1276-1352)

1972-04-08 / nr. 1282

**a £* ^ DEAHLAUE Sâmbătă, 8 aprilie 1972 EU - individ, NOI - societate Fetele pe care tîlnit în moderna și le-am în­mereu mai impunătoarea cetate a chi­miei, care este Uzina de fibre sintetice Săvinești, purtau pînă mai ieri panglicuțe albe și u­­niforme de liceu. Acum se pregătesc, în acest univers al metamorfozelor macromolecu­­lare, să devină laborante, ope­ratoare sau textiliste, să mînuiască noile instalații și aparate ce vor intra curând în funcțiune. Orizontul, aria de preocupări, însăși per­sonalitatea lor în formare se resimt pozitiv de pe urma a­­cestui contact cu producția, cu exigențele și răspunderile pe care le implică. — Ge te-a determinat să te înscrii la cursurile d­e califi­care din uzină — am între­bat-o pe Elena Golobanea, ab­solventă de anul trecut a lice­ului „Petru Rareș“, o brunetă pe chipul căreia bănuiesc că zîmbetul se stinge arareori. — Dacă aș răspunde că mi-am dorit asta încă din li­ceu, aș minți. Pasiunea m­ea a fost și rămîne muzica, îmi place să cint, vreau să cred că am o voce frumoasă. Doream să devin profesoară de muzică și doar cîteva sutimi m-au des­părțit d­e media cu care am fost admisă. După acest insuc­fi­ces, am rămas un timp dezo­rientată. Nu știam încotro să mă îndrept. O muncă de birou, în care să învîrt de colo, din­colo cîteva hîrtii, nu-mi su­­rîdea, mi-ar fi dat o de inutilitate. Nici să senzație rămân pe capul părinților nu vroiam, după ce m-au ținut la școală at­îția ani. Și­ atunci m-am pre­zentat la concursul d­e admi­tere pentru cursurile de cali­ficare ca laborantă. Chimia am îndrăgit-o încă din liceu, îmi place să cânt,­e adevărat, dar nu mă visez solistă profesio­nistă. Mi-am zis că drumul spre muzică poate trece foarte bine prin uzină. — Când s-au întors foștii colegi, acum studenți, ai în­cercat un sentiment de infe­rioritate ? — La început, poate că da, îmi ziceam că ei vor fi mai bine pregătiți, vor ocupa pos­turi mai înalte în ierarhia so­cială. Dar apoi mi-am dat sea­ma că mă înșelasem, în pri­mul rînd, drumul meu nu este închis, dimpotrivă am convin­gerea că s-a lărgit odată cu venirea în uzină, învăț o me­serie frumoasă și de mare vi­itor, în care cunoștințele că­pătate în liceu îmi sunt de un real folos. Experiența mea de viață se îmbogățește zilnic. Cine mă va opri să studiez mai departe? Din contra, am înțeles că voi fi îndemnată să o fac. Eu cred că diploma de bacalaureat nu poate fi so­cotită exclusiv ca un permis de trecere spre facultate, iar dacă nu reușești la admitere, ca o trambulină către ocupații funcționărești. Ea este, mai mult decît atît, pașaportul că­tre o profesie direct producti­vă, unde cunoștințele din li­ceu să se valorificte din plin. — Nu vi se pare d­ect că ceea ce faceți aici e sub ni­velul pregătirii voastre de bacalaureați, că ar fi un hia­tus în evoluția voastră ? — Nicidecum, intervine E­­milia Giucanu, absolventă liceului din Bicaz și viitoare­a textilistă, mai ales aici unde știința se îngemănează atît de strîns cu producția. Eu am lucrat un timp în învățămînt, ca suplinitoare. Predam isto­ria și geografia. Mă străduiam să fac față, dar am înțeles cu­­rînd că orice muncă trebuie îndeplinită cu dragoste și nu­mai dacă ești temeinic pregă­tită. Cînd am venit la Săvi­­neș­tii, uzina m-a uluit în pri­mul moment. M-am acomodat însă repede. Cursurile teore­tice le-am terminat cu o me­die generală bună, și asta o datorez, desigur, anilor de li­ceu. — Ce crezi că a adăugat uzina la optica pe care o ai acum despre viață și despre tine însăți ? — Nu e chiar așa ușor de răspuns, poate fiindcă n-a trecut prea multă vreme de cînd sunt aici, împreună cu colegele, mă pregătesc acum pentru probele practice, care preced obținerea calificării. Și abia în această etapă pot spune că am făcut cu adevă­rat cunoștință cu colectivul uzinei. Am fost repartizată pe lîngă o muncitoare, Elena Iri­mia, care pur și simplu mi-a purtat degetele pe fir pînă am deprins și singură cîteva din tainele meseriei, îmi plac mult muncitoarele între care mă aflu și am destule de în­vățat de la ele. La început e­­ram foarte timidă, nu îndrăz­neam să spun nimic. Colegii m-au ales în biroul UTC și în situația asta a trebuit să le rezolv o serie de probleme. Muncitoarele mai vîrstnice m-au ajutat să înțeleg că nu­mai susținîndu-mi pînă la ca­păt ideile voi reuși să obțin ceea ce ne trebuie. A fost ca un leac pentru timiditatea mea această lecție de viață, în orice caz, am acum mai multă încredere în mine și în ceilalți. — Și pe mine uzina m-a în­vățat să privesc viața cu un plus de responsabilitate, să mă țin pe picioarele mele, o comple­tează Georgeta Tăbîrcă, absol­ventă a Liceului industrial d­e chimie. In școală eram pasi­vă, nu prea mă interesa ce se întîmplă în jurul meu. Aici, încă din primele săptămîni, mi s-a încredințat o răspun­dere, iar acum țin locul tehni­cienii din atelier. Vă închipu­iți că nu mi-e atît de ușor. Trebuie să citesc mult, dacă vreau ca evenimentele să nu mă depășească. Am colege mai vîrstnice, în fața cărora autoritatea se poate întemeia doar pe o foarte bună pregă­tire profesională. — Sînt încă destui absol­venți de liceu care, nereușind la facultate, nu găsesc altceva mai bun de făcut decît să de­vină abonații permanenți ai barului și ai bulevardului. Din perspectiva experienței voas­tre, în ce credeți că rezidă e­­roarea ? — în propria lor slăbiciune, îmi răspunde Elena Coloba­­nea. Vor să meargă pe o sin­gură cale și îndată ce întîl­­nesc un obstacol dezarmează, nu știu să-l depășească, să caute alte posibilități de reali­zare. Poate că nici părinții nu-i ajută, ci îi cocoloșesc. Cînd am venit aici, încă din prima zi ni s-a spus să nu ne temem de anonimat fiind­că, deși sunt atîtea mii de muncitori, fiecare poate să se afirme, dacă dorește cu ade­vărat. Peste cîteva luni, vom intra în producție. E un mo­ment pe care-l aștept cu ne­răbdare, cu emoție, poate și cu puțin trac, dar în mod cert cu dorința de a deveni o bu­nă laborantă și, — de ce nu e o solistă îndrăgită în formația artistică a uzinei. Fetele cu care am stat d­e vorbă au venit pe drumuri diferite către universul trepi­dant al producției. Ele, ca și celelalte bacalaureate care frecventează acum cursurile de calificare sau care lucrea­ză deja în uzină, au înțeles cîteva adevăruri esențiale pentru devenirea lor viitoare. Și știu să le afirme cu tărie, cu o convingere cuceritoare. Mai presus de toat­e au înțe­les că în societatea noastră numai munca pusă efectiv în folosul obștesc îți dă dreptul să privești deschis în ochii oame­nilor și să te consideri util, că numai ea constituie scara pe care poți urca spre propria ta realizarte. Bacalaureații și școala uzinei UN CONTABIL AL BACȘIȘULUI Nu e pentru prima oară cînd prin coloanele ziarului este înfierat un vechi obicei degradant — bacșișul — moș­tenit și astăzi de unii indivizi spuși pe căpătuială, care și-au făcut din obținerea de profi­turi materiale, fără a depune o muncă utilă, o adevărată îndeletnicire. Un soi aparte de sperțar l-am întîlnit, nu de mult, printre salariații întreprinderii „Me­talurgica” din Piatra Neamț, stația autoservice. Este vorba de Gheorghe Radu, din co­muna Dobreni, angajat în funcția de spălător, încă din prima zi cînd s-a văzut în această slujbă (mai 1971) a și întrezărit posibilitatea căpă­­tuielii, a îmbogățirii fără mun­că. Era și firesc. Cîte oferte nu i se pot face într-un post ca al lui, la o stație de auto­service. Mai ales într-un oraș turistic cum e Piatra Neamț ! Rar călător să treacă pe aici de la un drum lung fără să apeleze la serviciile stației de autoservice, întrezărind încă de la an­gajare o asemenea posibilita­te de căpătuială, Gh. Radu a ținut cu tot dinadinsul să-și întocmească și o.......evidență contabilă". Să știe omul cîți bani încasează zilnic peste sa­lariu. Intr-un caiet de matema­tică frumos liniar, pe care îl păstra într-un loc anume din fișetul lui, la sfîrșitul fiecărei zile de lucru, cu o punctuali­tate demnă de invidiat chiar și de un veritabil contabil, el își trecea cîștigul realizat. Iată cum arăta bilanțul în prima lună după angajare : 3 mai — 25 lei... 5 mai — 30 lei; 6 mai — 35 lei, 7 mai — 40 lei, 9 mai — 45 lei; 10 mai — 50 lei, 11 mai — 60 lei, 12 mai — 70 lei ; 19 mai - 48 lei; 27 mai — 50 lei. Total lu­na mai - 852 lei. Și treptat, treptat, în lunile următoare, veniturile suplimentare se ma­jorează, dublîndu-se sau chiar triplîndu-se­­ total luna iunie 1971 — 1.606 lei , iulie — 1.772 lei, august — 1.966 lei, sep­tembrie — 2.003 lei etc. La data cînd un grup de o­­fițeri de miliție din cadrul brigăzii economice a I. M. J. Neamț a efectuat un control ad-hoc la stația de autoservi­ce, în fișetul lui Gheorghe Radu s-a mai găsit suma de 430 lei „agonisită“ pe aceeași cale, pe care însă nu apucase să o contabilizeze. Organele de miliție i-au stabilit însă destinația s banii au fost de­puși la CEC, în contul statu­lui. Cazul în speță ne-a intri­gat, revoltîndu-ne chiar. Un om care pentru munca lui este plătit conform principiului so­cialist al retribuției nu ezită să mai încaseze lunar, pentru aceeași muncă, încă cel puțin un salariu. — Obișnuiam să-mi țin a­­ceste „evidențe” pentru a pu­tea vedea cît cîștig în plus față de salariu, ne răspunde Gheorghe Radu la întrebările noastre cam „indiscrete”. — Colegii dumitale știau că primești asemenea sume de bani ? — Probabil că da, deoarece, după ce am fost prins de că­tre organul de miliție, (adică fostul șef Vasile șeful To­­muță— n.n.) nu mi-a zis ni­mic. — Nu v-ajungea salariul pe care-l cîștigați ? — Mi-ajungea, nimic de zis. Mai lucrează și soția la CAP și avem și lotul în folo­sință. Ce era să fac, dacă cli­enții îmi dădeau ? Cum să-i refuz ? Parcă eu nu dau sperț ? Și eu dau. Ha frizer plătesc de fiecare dată pentru un tuns 4 lei, în loc de 3 lei cît este tariful. Alții îmi dau mie, eu dau la alții și tot așa... Iată, așadar, o adevărată „fi­lozofie” a bacșișului, justifi­cat drept unică modalitate de a beneficia de niște servicii, pentru care și așa se plătește un salariu. Spertul nu este degradant numai pentru cel care îl primește, ci și pentru cel care îl oferă, căci și în­tr-un caz și în altul se pro­duce un dezechilibru moral, un act de inechitate socială, care creează unora posibilita­tea căpătuielii pe seama noas­tră, a tuturor. Victor STAN, ofițer de miliție J Primăvara, tractoriștii [UNK] ■B Cîmpul se întinde reavăn și afinat cu­ vezi cu ochii. Al­bastru e cerul și curat, miroase a sevă tînără și aerul în toate e o explozie de viață, cum rareori mi-a fost dat să întîlnesc între zidurile de be­ton ale orașului. —■ Ce-nseamnă, Gheorghe Mitrea, primăvara pentru un tractorist ? — Păi, ce să însemne ? O­­bligația foarte importantă de a însămînța tot terenul coo­perativei pe care o deservim. Stai, că nu zic bine. Nu e vor­ba pur și simplu de o obliga­ție­ pentru care primești sa­lariu, ci de una care ține de conștiință. Eu sînt de aici, din Costișa. Aproape toți frac­­riștii suntem­ localnici. Mi-ar fi rușine de părinții și fra­ții mei, de nevastă — doar toți lucrează în CAP-ul­­ din Costișa — dacă aș semăna de mîntuială. Nu știu cum aș mai ieși prin sat, dacă din pricina mea s-ar compromite recolta. De aceea spun că pri­măvara este pentru tractoriști un fel de probă de îndemîna­­re și de conștiință, repetată în fiecare an. — De cînd ești pe tractor ? — Să tot fie 16 ani. Di­n agricultură muncesc numai de patru. Am fost multă vre­me buldozerist pe șantierele ICH-ului. Acu­ m­ am tras spre casă. — După atîția ani de mese­rie, ce crezi că trebuie să știe un bun tractorist ? — In primul rînd, să fie și un priceput mecanic agricol, a­­poi să cunoască la perfecție toate utilajele cu care lucrea­ză — de la plug și pînă la semănătoare sau combină. Dar mai presus de toate să-i fie drag cîmpul, să fie disci­plinat și conștiincios. In a­ Omul de lungă mine­ gricultură, munca e grea și de răspundere. Nu se lucrează un schimb, ci o zi-lumină, mai ales în vîrf de campanie. — Astăzi la cît ai fost pe cîmp ? — La semănat, am început la șapte fără un sfert, dar la secție am venit la cinci și ju­mătate. — Care-i acum rostul trac­toristului în viața satului co­­operat­ivizat ? — Se pune mare bază ne noi. Aproape toate lucrările se fac mecanizat. Cred eu că bunăstarea obștii depinde în mare parte de calitatea mun­cii noastre. — Dar răsplata lui ? — Anul trecut, la recoltat, am fost împreună cu nevasta pe-o combină. Am depă­șit planul cu mult și coo­perativa m-a premiat cu 388 kg de grîu. Asta, peste salariu. Răsplata-i după mun­că. — Prin ce-i frumoasă me­seria de tractorist ? — Lucrăm în cîmp deschis, în aer liber. E frumos cînd vezi un șir de tractoare la a­­rat, ori la recoltat, cînd treci pe tarla și lanul e înalt și bo­gat și-ți spus: „Aici, eu am arat și am semănat“. — Și ce-i greu în meseria asta ? — Sigur, e o muncă grea, din primăvară pînă toamna tîrziu aproape că nu ai răgaz. Toți silit cu ochii pe noi, și sătenii, și președintele, și in­ginerul... — Și ziariștii. — Da, și ziariștii. Uneori ne critică pe bună dreptate, alteori poate că ar fi mai bine să încerce să ne înțeleagă. Cred că are dreptate Gheor­ghe Mitrea, tractoristul din Costișa pe care l-am întîlnit intr-o dimineață de aprilie la semănatul sfeclei de zahăr. Oamenii aceștia, pe umerii cărora se sprijină recolta o­­goarelor noastre, merită infi­nit mai multă prețuire și cin­ste decît ne-am obișnuit să le acordăm. Iată de ce am vrut să scriu acum, la început de primăvară, despre unul din miile de mecanizatori care ară și seamănă și recoltează bogăția pămînturilor româ­nești. Pagină realizată de Desene de L. MARTIN­­ \ I Constantin CIOSU | Dicționar de moravuri (litera B) Baba-oarba Băiețelul nostru s Proasta creștere n-o acoperi cu mărturii mincinoase Era într-o dimineață de de­cembrie, pe șoseaua ce duce din satul Izvoarele, comuna Bahna, înspre Roman. Neculai Sandu, de loc din Izvoarele, pornise de acasă în dhis de dimineață către acea zi vrînd să-și cumpere un oraș, in­strument muzical. Avea asupra sa suma de 2.100 lei. Nu se luminase încă de ziuă, cînd, contrar obiceiului, s-a trezit și Gheorghe Ailincăi, înarmat cu un cuțit, a ieșit la poartă în așteptarea omului despre care avea cunoștință că merge la Roman cu bani asupra sa. Cînd l-a zărit, s-a luat după el, l-a ajuns din urmă și, prin sur­prindere, i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în spate. A dez­brăcat victima de palton și de căciulă, i-a luat și toți banii din buzunarul de la haină, du­pă care a fugit. în situația gravă în care se afla, Neculai Sandu a mai a­­vut putere să strige. A fost auzit de vecinii Dumitru Va­sile și Ion Vasile, care i-au dat ajutor și care l-au văzut pe agresor fugind pe șosea cu o­­biectele furate. Poate că nu am fi ținut să relatăm această faptă, deo­sebit de gravă, dacă pe par­cursul urmăririi penale, efec­tuată ulterior de Procuratura județeană, n-ar fi intervenit al­te situații, care produc o legi­timă indignare. Este de înțeles că părinții încearcă sentimente de durere atunci cînd copiii lor ajung să săvîrșească anumite fapte pe­nale, mai ales de natura celor arătate. Din acest punct de vedere există toată compasiu­nea organelor de anchetă și a opiniei publice. Dar nici noi, și sîntem siguri că nici marea majoritate a cetățenilor, nu pu­tem fi de acord cu conduita a­­celor părinți, care, cunoscînd faptele grave săvîrșite de co­piii lor, încearcă prin orice mijloc să corupă martorii, să zădărnicească cercetările. Așa a procedat Ștefan Ailincăi, ta­tăl infractorului, care timp de aproape o lună a bătut drumu­rile pe la diverse persoane din localitățile Izvoarele, Cîrligi, Buhuși, reușind pentru început să le corupă în a face declara­ții­ mincinoase, obținînd ast­fel de promisiuni, a trecut la o a doua fază — aceea de a întocmi și expedia „jalbe" la diverse organe. Cu fraze meș­teșugite, s-a străduit să acre­diteze ideea că fiul său se află cercetat și arestat, datorită u­­nei erori judiciare, spre ilustrare un pasaj Redăm din plîngerea lui Ștefan Ailincăi: „Tov, prim procuror, vă mai arăt că după ce au fost che­mați martorii cu numele de Du­mitru Vasile și Ion Vasile la procuratură, cînd au venit a­­casă ambii plîngeau și spuneau că l-au băgat pe Gheorghe A­­ilincăi la pușcărie pe nedrept, că merg să se înece... iar ca martori care au auzit aceste cuvinte, propun pe Ioan N. Sandu, Ion Tănase, Gheorghe Tănase și Ștefan Tănase, în vederea stabilirii adevă­rului, s-a depus o activitate suplimentară, care a necesitat timp pentru audierea martori­lor, reaudierea altora, s-au cheltuit fonduri cu îndeplini­rea procedurii, dar, în final s-a dovedit că tot eșafodajul con­struit, cu premeditare și miga­lă, de către petiționar pe temelie mincinoasă, s-a dărîmat­­ în fața evidenței. Prezentîn­­du-li-se probele existente în dosar, cit și în depoziția in­culpatului, care declarase con­stant și în repetate rînduri cu totul altă situație de fapt, mar­torii au fost nevoiți să bată în retragere și, în cele din urmă, să recunoască, cu lux de amănunte, împrejurările în ca­re au fost influențați de Ște­fan Ailincăi și ce i-a învățat să declare mincinos. Pînă la data comiterii faptei de tîlhărie, Gheorghe Ailincăi a avut — după cum o spun oamenii din Izvoarele — o con­duită contrară regulilor de conviețuire socială statorni­cite. Mai tot timpul umbla sub influența băuturilor alcoolice, provoca scandal în locuri pu­blice, profera expresii lipsite de cuviință la adresa bătrîni­­lor, femeilor, copiilor. Cît des­pre activitatea sa în coopera­tiva agricolă, nici nu poate fi vorba. Despre toate aceste ma­nifestări avea cunoștință și ta­tăl său, dar, după cum s-a vă­zut, prin modul în care a înțe­les să acționeze, nu a făcut alt­ceva decît să-l încurajeze în rău pe fiul său. Poate că dacă acest părinte, împreună cu locuitorii din Iz­voarele, ar fi acționat la timp și cu fermitate, Gheorghe A­­ilincăi n-ar fi ajuns în situația în care se află. Ion PASCARU, procuror la procuratura județeană Legea în detaliu înșelăciunea Infracțiunea de înșelăciune contra avutului personal sau particular este astfel regle­mentată în Codul penal : „in­ducerea în eroare a unei per­soane prin prezentarea ca a­­devărată a unei fapte minci­noase sau ca mincinoasă a u­­nei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o­ pagubă...” Persoana care să­­vîrșește o astfel de infracțiune este pedepsită de legea penală cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. Infracțiunea mai are și o altă variantă, prevăzută în aliniatul 3 al art. 215 din Co­dul penal, așa zisa înșelăciu­ne în convenții. în acest caz, acțiunea de inducere în eroa­re sau de amăgire se produce cu ocazia încheierii sau exe­cutării unei convenții, a unui contract. Pentru existența in­fracțiunii în această formă se cere ca inducerea în eroare, să se fi produs în așa fel nicit fără acea eroare, cel amăgit nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul în condiții­le stipulate. Obiectul material al infrac­țiunii de înșelăciune în dauna avutului personal sau parti­cular îl constituie orice su­mă de bani, bunuri de uz cas­nic, înscrisuri cu valoare patri­monială, care, ca urmare a erorii în care se găsește proprieta­rul ori posesorul acestora, da­torită acțiunii autorului in­fracțiunii, trec în posesia in­fractorului. Există și o a treia modali­tate și anume : „înșelăciunea săvîrșită prin folosire de nu­me sau calități mincinoase, ori de alte mijloace fraudu­loase", care se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani. In situația cind infractorul, prin procedeele arătate, cau­zează cu intenție directă o pagubă avutului obștesc co­mite infracțiunea de înșelă­ciune în paguba avutului ob­ștesc, faptă prevăzută și in­criminată la art. 229 Cod pe­nal. Avînd în vedere perico­lul social ridicat pe care-l prezintă înșelăciunea în pagu­ba avutului obștesc, pedeapsa ce se aplică infractorului este mult mai aspră. Astfel, înșe­lăciunea în paguba avutului obștesc, săvîrșită în modali­tatea simplă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar în modalitatea cali­ficată (cînd infractorul folo­sește nume sau calități min­cinoase, ori alte mijloace fra­uduloase) pedeapsa este în­chisoare de la 1 la 7 ani. Pentru tragerea la răspun­dere penală a făptuitorului nu este necesar ca infracțiu­nea să fi fost consumată deci să se fi produs o pagu­bi­nă, întrucît legea penală pe­depsește și tentativa la infrac­țiunea de înșelăciune, atît în paguba avutului obștesc, cît și contra avutului personal sau particular. Col. Ioan BOBU, șeful Inspectoratului miliției județululi Neamț. «HWWMBUJ

Next