Clopotul, aprilie-iunie 1971 (Anul 27, nr. 3094-3171)

1971-04-08 / nr. 3100

La Teatrul „Mihai Eminescu“ VERONICA MICLE Apariția pe scena teatrului botoșănean a unei piese cen­trate pe figura controversată a celei care a fost Veronica Micle, pare un fenomen firesc. Teatrul poartă numele mare­lui poet născut pe meleaguri­le acestea, și tot ce e legat de viața și creația sa, tot ce gra­vitează în jurul personalității sale, e menit să intereseze. Sub­ acest aspect, înscrierea în repertoriu a piesei semnate de poeta Claudia Millian-Minu­­lescu, vine în întîmpinarea unor dorințe și a unei sete de cunoaștere pe care specta­torul contemporan nu o igno­ră. Cu atît mai mult, cu cît teatrul intenționează să în­­tîmpine cu acest spectacol „Zilele Eminescu“ care în a­­cest an vor cunoaște cea de a doua ediție a lor. In acest context, lansarea piesei ar putea să pară con­­juncturală, pur omagială da­că pentru botoșăneni nu ar e­­xista o tradiție. Acea tradiție care a dus la montarea piesei „Eminescu“ de Al. Ștefănes­cu. Alăturarea spectacolelor nu ar fi o idee rea, ar con­stitui probabil un ciclu pen­tru că „Veronica" nu poate fi de fapt, într-un anume sens, despărțită de „Emines­cu". Dar ipso facto, cele două piese sunt perfect auto­nome. Textul dramei „Veronica" este iscălit de o femeie. Vom avea prilejul să arătăm că și regia și scenografia se dato­rează tot unor femei. Nu dorim să facem speculații pe aceas­tă temă. Dacă spectacolul re­zultat poartă o anume pece­te feminină nu e un defect. Poate chiar dimpotrivă. Dar textul piesei nu este exact ceea ce s-ar fi cerut spectacolul intenționat: pentru Desi­gur, nu lipsește poezia (la figurat și la propriu), există momente de mare sensibilita­te, dar substanța proprie este insuficientă. Dacă personaje­le nu s-ar numi Mihai Emi­nescu, Veronica Micle, Ion Creangă, noi, spectatorii ne-am găsi în fața unor oameni oare­care, a unor oameni care-și trăiesc drama, dar nu am fi convinși (de text) că această dramă merită comunicată. Cum însă personajele sunt de fapt personalități, lucrurile se schimbă. Ce a intenționat autoarea ? Un spectacol — document ? O frescă ? In acest caz, am spune că nu a reușit, pentru că nu comunică o imagi­ne care să corespundă cu datele (riguros exacte) pe care le știm, înclinăm să credem mai degrabă că o ma­re dragoste a Claudiei Millian Minulescu pentru cei despre care a scris a dus la intenția unui poem. In acest caz, poe­mul are calități, dar nu e de­­săvîrșit. Scenografia este semnată de Diana Ioan și arh. Vladimir Popov și constituie tare al spectacolului. capitolul Să ne explicăm , este, după părerea multora, una din cele mai reu­șite contribuții scenografice, văzute nu numai la Botoșani ci și prin alte părți. Atmosfe­ra de basm, de feerie este co­pleșitoare. Poezia este mate­rială parcă. Din ramuri picu­ră versuri ... Puterea de su­gestie este absolută. Cine l-a citit pe Eminescu își amintește fără voie cîte o strofă. Și oare cine nu l-a citit ... ? In acest cadru — care cerea per­fecțiune — unele replici pla­te, teatrale, te trezesc bru­tal. Există clipe cînd ai dori tăcerea. Discrepanța dintre poezia decorului și proza u­­nor replici este adesea su­părătoare. Și nu e vina de­corului (care se continuă, de fapt la afiș, la programul de sală și chiar în sală ...). Acest text, cu scăderile lui, trebuia totuși îndrăgit pentru sinceritate și atașament. A­­cestui text îi era imperios ne­cesar un crez pentru a deveni substanță. Regizoarea Zoe Anghel Stanca l-a avut. Co­lectivul actoricesc numai în parte. Poate Igor Hancă în Creangă și Ana Vlădescu A­­ron în Veronica ! Sorin George Zavulovici n-a fost el însuși convins și de aceea personajul Eminescu nu ne convinge nici pe noi. Publicul îl aplaudă pe Eminescu, simpla sa apariție, înainte de a fi spus un singur cuvînt. Pentru că publicul îl iubește pe Eminescu. Acestui public generos și cald trebuie să-i fie dăruită o imagine care să corespundă cu ceea ce știe și­­­ crede el despre Eminescu, des­­­­pre Creangă, despre Veronica,­­ despre destinul lor care se­­ continuă în neant, prin moar­tea care i-a răpit pe toți trei în același an. Aici se termină drama și începe legenda. Poa­te fi frumos ... tulburător de frumos ! Dumitru Petrescu, Doina Alexe - Popescu, Getta Ilies­cu, Smaranda Petrescu, Ște­fan Pană, rii Buzea, Ion Apostoliu, Do­Dorin Brădescu, Ion Plăieșanu și alții (dis­tribuția este bogată, partici­pă cu candoare copii, un elev, două tinere etc.) își aduc con­tribuția la economia piesei — nu întotdeauna motivată de necesitățile construcției dra­­maturgice. Dar asta e altă poveste. Interpretarea lor e curată... Ce reprezintă „Veronica“ pe scena teatrului botoșănean ? „O invitație, la reeditație la poezie“ aici în patria Poe­și­tului ... Și un răspuns la o necesitate, la o nevoie de o „altfel de căldură“, cum spu­nea un publicist, în acest se­col al ciberneticii, al „cifre­lor“. O undă de romantism — aceasta e „Veronica". Din păcate numai o undă ... DOREL SCHOR de Claudia Millian - Minulescu Dostoievskianismul primei cărți de proză a poetului Pla­ton Pardău nu stă atît in forța narativă prin care autorul în­cearcă să propună spre anali­­zaj ipostazele tragice — în declin abulic — ale existenței, cît mai cu seamă în pregnanța caracte­rului liturgic, confesiv, speci­fic unei conștiințe ce ambițio­nează reflectarea lumii prin prisma deformatoare a egocen­trismului. Ca pretext al spove­daniei, autorul evocă moartea unui amic, Grig, căruia din­­tr-un declarat impuls catarctic îi trimite zece scrisori. Inconsistența sub raport epic a acestui cvasiroman, sau pseudojurnal, se expli­că prin înseși argumente­le autorului : „Admir o fluctuație inexplicabilă la scara mea de individ. Mai mult, gîndesc că tocmai în respectiva fluctuație a spiritu­lui exist, prin ea mă deosebesc de ierburi sau de copaci“. (pag. 21). Se justifică aceasta în primul rînd prin tentația expertizei asupra unui dome­niu obscur, lipsit de contururi precise, încă neclarificat, ne­subliniat. Detectarea acestor remanențe faptice, sau numai mentale — psihice, morale, fi­lozofice se produce prin anga­jarea prietenului mort, în ipos­tază de al doilea „pol“ al dis­cuției, al „Scînteii“. Nu îi este străină autorului — judecind după aceeași stratagemă de procedură tehnică — nici in­tenția unui caracter dialogic investit confesiunii, care are, evident, sarcina relevării unei mereu alte fețe a lui Ianus, altui „ego“ al autorului. Dispo­­­ziția pentru afirmația enunția­tivă, lipsită de încărcătură na­rativă și-o manifestă Platon Pardău ca pe un fel de „mea culpa“, absolvibilă doar suflul cvasiconstructiv al prin re­­trospecției obiectivate, detașa­ Note de lectură „SCARA IUI “( Platon Pardău­ șile, în care autorul crede cu adevărat, ca într-un fel de sumum al valorilor individuale — „și ceea ce rezultă sunt eu și nici nu știu de sunt sau nu ale mele fragmentele. Par mai mult termeni ai unor probleme, din ce în ce mai mult termeni obiectivi supuși judecății noastre“. (pag. 68). Tonalitatea ideatică sugerată de titlu se menține, la rîndu-i, atît sub raport tematic cît și ca procedeu tehnic : „Scara patimilor sau a vămilor, plină de suflete costelive și de draci încleștați într-o dramatică lup­tă, plină de capcane și vedenii, de cumpene și șiretlicuri“ este de fapt „Scara lui Climax“. Cartea demonstrează o acope­rire în însuși conținutul vizi­bil circumscris unui perimetru al „păcatelor“ lumești — invi­dia, grandomania, cinismul, spiritul arivistic și deprinderi­le satrapice — slujit pe rîndu-i de o tehnică a prezentării prin „climaxuri“, gradație răspun­­zînd rațiunii de construcție prin limbaj, caracteristică de altfel, în bună parte atribuibi­­lă și noii cărți a lui Platon Pardău, întotdeauna interesan­te, deși uneori veleitățile de reflexivitate ricoșează în diva­gații absconse, concluziile și morala micilor pilde („focul“, „ghiața“), cu fluxul lor confe­siv dau un nou impuls paginii, incitînd la lectura unei cărți astfel greu penetrabile. Pre­ponderența o deține însă sta­rea de semitrezie. Intre halu­cinație și luciditate autorul o preferă pe aceasta din urmă, rămînînd în bună parte dator mai ales din cauza apetenței pentru aglutinare și exhausti­­vant. Constituită din mers, cartea este mai degrabă radiografia unei psihoze, structura aceste­ia conformîndu-se procedeului epistolar, dar distingîndu-se de acesta, prin caracterul oare­cum aleatoriu, al relatării, vi­zibil între altele și în soluția deznodămîntului urmuzian. Grig, mortul, primește o scri­soare în care se vorbește des­pre un alt mort, I., un potentat despotic a cărei manie arivisti­­că și malefică se exercită în chiar mediul familial. Impresia ultimă care se des­prinde la sfîrșitul lecturii este totuși aceea a unei cărți scri­se de un poet care se trădea­ză și care nu reușește să facă deocamdată în proză decît fericită „deconspirare“ a struc­­­turii și predispozițiilor sale poetice, altfel mai expresiv fructificate. ION LAZAR JOI 8 APRILIE 18.00 Deschiderea emi­siunii. 18.30 La volan — emi­siune pentru condu­cătorii auto. 18.50 Mult e dulce și frumoasă. 19.15 Publicitate. 19.20 1001 de seri. 19.30 Telejurnalul de seară. 20.00 Istorie vie. 20.40 50 de ani în 50 de evocări. Anul 1945. 20.50 Antologie lirică. 21.10 Intermezzo folclo­ric cu frații Petreuș. 21.20 Planeta se gră­bește. Film de montaj.documentar Contraste pe plane­tă. Scenariu și regia : Paul Anghel și Ser­giu Verona. 22.00 Telejurnalul de noapte. 22.10 Recital Enrico Macias. 23.00 închiderea emi­siunii. CLOPOTUL • PAGINA 2 In întîmpinarea semicentenarului p.c.r. Biblioteca comunală din Hli­­piceni a găzduit un recital de poezie închinată semicentena­rului partidului, în lectura lui Ion C. Ciubotaru, bibliote­car. Cei prezenți au urmărit cu atenție versurile. In cinstea semicentenarului partidului, Casa creației popu­lare a județului Botoșani a or­ganizat trei manifestări săp­­tămînale: săptămîna teatru­lui de amatori, care se va des­fășura între 19 — 25 aprilie, în comuna Bucecea, săptămîna muzicii ușoare, care se va des­fășura între 25 aprilie — 1 mai , la Dorohoi și săptămîna muzicii populare, care va avea loc între 12 — 18 aprilie la Botoșani. Vor participa cele mai bune formații artistice de amatori din județ. „50 de ani de la crearea par­tidului", așa s-a intitulat ex­punerea ținută de învățătoa­rea Nina Maxim în sala Că­minului cultural din Roșiori. Cei peste 350 de cetățeni aflați în sala căminului au urmărit, în continuare, programul ar­tistic „Iți mulțumim din ini­mă, partid“, susținut de elevi ai școlii și tineret sătesc. Duminică, peste 350 de ță­rani cooperatori din Ionășeni au audiat expunerea „P.C.R., organizatorul insurecției ar­­mate", susținută de directorul căminului cultural din locali­tate. In aceeași zi, artiștii a­­matori din Buimăcelu­, în frun­te cu Dumitru Hariga, direc­torul căminului cultural, au prezentat acestui numeros public un program artistic compus din recitări, textul de brigadă „I-auzi cum mai cîn­­tă satul“, piesa de teatru „Mi­reasa cu mașina“, muzică populară și ușoară, monolo­­guri. „Importanța plenarei C. C. al P. C. R. din 10—11 februarie a­ c.“, așa s-a intitulat expune­rea prezentată In sala Căminu­lui cultural din Trușești de prof. Gheorghe Gavriluță, de la liceul din comună. In conti­nuare, cei peste 300 de specta­tori au urmărit un program artistic susținut de elevi ai liceului, care a cuprins un re­cital de poezie inchinată par­tidului și un concert de muzi­că populară și ușoară.­ ­ "• ' Liceul „A. T. Laurian“ din Botoșani Fotografia : I. HELICI MUZEU AL TRADIȚIILOR Intr-o vitrină de muzeu, o carte : Victor Tufescu „Mode­larea naturală a reliefului și eroziunea accelerată“. Pe pri­ma filă, o dedicație : „Liceului „Laurian" din Botoșani — unde am fost elev — înapoiez creația mea științifică ca un prinos de recunoștință pentru știința pe care mi-a dat-o a­­ceastă școală de mare renu­me“. Alături de această carte și de altele, o scrisoare a prof. univ. dr. Victor Tufescu. O ci­tesc și mă opresc asupra unui paragraf, în care, domnia sa redă o discuție purtată în la­boratorul de lucru al univer­sității din București cu fostul său dascăl Ion Simionescu ca­re, cu cîteva zile înainte de a muri, îi spusese : „Voi care ne urmați aveți datoria să adu­nați la liceul din Botoșani, ca într-un templu al culturii nor­dului Moldovei, tot ceea ce ați publicat valoros fiii aces­tui oraș, să strîngeți acolo manuscrise, fotografii și o­­biecte personale ale marilor botoșăneni, pentru ca ele să fie un îndemn pentru genera­țiile viitoare de a duce mai departe admirabilele tradiții ale culturii botoșănene“. Și iată că, acum, în preaj­ma marii sărbători a partidu­lui nostru, conducerea liceu­lui „Laurian", întregul colec­tiv didactic și cei mai buni e­­levi au organizat în incinta a­­cestui lăcaș de cultură un mu­zeu al tradițiilor. Intrînd în sălile muzeului te încearcă un sentiment de adîncă pio­șenie. Concepția amenajării sale, sobrietatea, ordinea stră­lucită te îndeamnă la contem­plare. Te jenezi parcă să ceri vreo explicație să nu tulburi atmosfera de liniște și reve­lație. Sub privirile lor marilor, oameni, portrete­foști elevi ai liceului, cîndva Ion Păun Pincio, Emil Severin, Si­­mion Sanielevici, Ludovic Dauș, Ion Simionescu, Nico­­lae Iorga este expus drapelul școlii, care are în medalion portretul lui August Treboniu Laurian, lucrat în fir de măta­se aurit, drapel pe care ju­dețul Botoșani îl donează li­ceului în 1898 cu inscripția­­ „Liceului Laurian din Boto­șani, fondat în 1859“.­­ După un scurt istoric al fi­­lui, prezentat în imagini, într-o vitrină a muzeului sunt expuse publicațiile apărute în decursul anilor, anuare, re­viste școlare, cărți, care, de menționat, un printre vo­lum festiv „Amintiri din via­ța de școlari“ apărut cu oca­zia inaugurării localului re­clădit pe ruinile rămase du­pă primul război mondial. Sub sticla cîtorva vitrine sînt adunate lucrări științifice și literare elaborate de foști e­­levi și profesori, multe donate de autori liceului, cum ar fi teza de licență susținută la Iași în 1885 de eminentul pro­fesor Nicolae Răutu, intitula­tă „Fabula la români", pre­cum și fotografii, fotocopii, manuscrise și scrisori. Mi-a reținut atenția o scrisoare re­centă care salută călduros inițiativa liceului de a orga­niza acest muzeu. Din conți­nutul ei reiese modestul aport al unui fost elev la îmbogăți­rea colecțiilor muzeului cu cîteva fotocopii ce reprezintă figuri de eroi ai neamului ro­mânesc, originari de prin părțile Botoșanilor. Scrisoa­rea poartă semnătura genera­lului - locotenent Vasile Io­nel, adjunct al ministrului Forțelor Armate. Cîteva al­bume prezintă elevilor pe foș­tii directori ai liceului de la înființarea școlii și promoți­ile absolvenților din ultimii ani. Cartea de onoare a liceu­lui este expusă la loc de cinste. La ieșirea din muzeu, o fotoexpoziție înfățișează vi­zitatorilor remarcabile rea­lizări obținute de orașul Bo­toșani. Se bucură faptul că, în în­tîmpinarea semicentenarului partidului, acest colectiv har­nic al școlii a luat inițiativa organizării unui muzeu care, așa cum spunea ilustrul om Ion Simionescu, să fie un în­demn pentru generațiile vii­toare de a duce mai departe admirabilele tradiții ale cul­turii botoșănene. Fie ca a­­cest început merituos să con­stituie un imbold și în acti­vitatea celor peste 1000 de e­­levi care, ziua sau seara la ore tîrzii, se pregătesc pentru a deveni, așa cum spunea to­varășul Nicolae Ceaușescu, cetățeni înaintați, cu un înalt spirit de responsabilitate față de îndatoririle sociale. Prof. ROMEO ȚERINEANU ȘTIRI PIONIEREȘTI • Membrii cercului de lite­ratură de la Școala generală nr. 2 Vatra Hudești au organi­zat o seară literară intitulată „Viața și activitatea comuniș­tilor oglindite în literatura postbelică“. In acest context, elevii Bostan Ion, Mihai Agră­­pinei, Chițac Vasile și Bostan Lucia au prezentat recenzii la volumele „Șoseaua Nordului“ de Eugen Barbu““, „Pămîntul era viu", de N. Jianu, „Ceață“, de C. Bărbuceanu și „N-a fost în zadar“, de Al. Liperco. • Recent, elevii Școlii gene­rale nr. 1 din Vîrfu t­impului au avut în mijlocul lor pe to­varășul Octav Portireanu, se­cretarul comitetului comunal de partid, care a evocat pagini nemuritoare din lupta partidu­lui comunist de la crearea sa in mai 1921, întrebările formu­late de elevi, în continuare, la care au primit răspunsuri, dovedesc dorința justificată a acestora de a cunoaște cît mai multe aspecte din lupta și munca partidului de edificare a noii societăți pe pămîntul Ro­mâniei. Intîlnirea aceasta, e­­moționantă atît pentru gazde, cît și pentru invitatul lor, s-a încheiat cu un bogat program artistic. • Unitatea de pionieri de la Școala generală nr. 1 Drac­­șani, comuna Sulița, a ini­țiat în aceste zile, în co­laborare cu postul de mili­ție Sulița, un concurs pe teme de circulație, intitulat „Știm să circulăm“, la care au participat pionierii și școlarii din clasele V—VIII. Organiza­rea interesantă a concursului, a permis ca fiecare elev din aceste clase să fie interesat a parcurge bibliografia recoman­dată. Iată acum și cîștigătorii: locul I — clasa a VIII-a B a obținut 100 de puncte din 120 posibile, prin reprezentantul ei Bercea Gheorghe ; locul II — clasa a VI-a B, prin Olaru Ro­­dica, a obținut 89 puncte ; lo­cul III — clasa a VlI-a a obți­nut 85 puncte prin reprezentan­tul ei Pușcașu I. Gheorghe. • După cum ne comunică comandantul unității de pioni­eri de la Școala generală nr. 2 din Vatra Hudești, prof. Gheor­ghe Apătăchioaie, cele 7 deta­șamente de pionieri din unita­te au participat la un concurs de interpretare desfășurat re­cent în sala căminului cultural. S-au evidențiat detașamentele claselor a Vl-a și a IlI-a, care au prezentat montajul literar­­muzical , coregrafic „Te slă­vim, partid iubit“ și, res­pectiv, montajul „Al parti­dului drag nume“. In fața asistentei, constituite din pio­nieri și școlari, din părinți ai copiilor și cetățeni din sat, s-au oferit tinerilor interpreți premii și mențiuni colective și individuale. • Elevii Școlii generale din Bodeasa au participat la o in­­tîlnire cu secretarul Comitetu­lui orășenesc Săveni al U.T.C., tovarășul C. Chiriac, ce a luat parte ca delegat la lucrările celui de-al IX-lea Congres al U.T.C. Oaspetele a vorbit ele­vilor despre problemele discu­tate la congres, despre necesi­tatea impulsionării eforturilor in pregătirea școlară, condiție absolut necesară în formarea profilului nou al omului socie­tății socialiste. Căminul cultural din comuna Văculești 50 DE REPORTAJE OIN CIMPIE las DOUA GENERAȚII. ACELEAȘI EFORTURI CONSTRUCTIVE Cu ani in urmă cunoscusem un Ștefănești descris so­nor și mîndru din numele și amintirea marelui domn mol­dovean, dar purtînd pecetea unei vetusteți ornate cu clă­diri în paragină și străzi pline de noroi. Ștefăneștii de azi se trezesc din ce în ce mai mult la o viață nouă, cu reali­tăți și oameni noi. Iată o propoziție banală, dar care ex­primă însă un adevăr incontestabil. Ceea ce m-a surprins plăcut la Ștefănești este unita­tea tuturor generațiilor in efortul de ridicare social - cul­turală a localității. Doi oameni mi s-au părut reprezenta­tivi pentru exemplificarea acestei unități : Gheorghe Ho­­reanu, tînăr director de cămin cultural, profesor, și Ioan Băcăoanu, învățător aflat aproape de vîrsta pensionării. Amîndoi lucrează pe tărîmul culturii, acționînd asupra conștiinței copiilor și consătenilor. Amîndoi își extind ac­tivitatea asupra problemelor care interesează în mod direct viața colectivității. învățătorul I. Băcăoanu împlinește 43 de ani de învă­­țămînt în comuna Ștefănești. Actualmente profesează, îm­preună cu soția, la școala din satul Bădiuți. Două eleve de-ale dumisale îi sunt colege la aceeași școală, îmi per­mit să mai adaug că fiica învățătorului este profesoară la liceul din Ștefănești. — Ne-am făcut, la Bădiuți, școală nouă, cu dotare mo­dernă. In jurul ei am plantat cu elevii 30 de pomi fructi­feri, o mică livadă model — ne spune învățătorul Ioan Băcăoanu. In fata școlii vrem să amenajăm un teren de sport. Sunt, fără îndoială, lucruri obișnuite, dar a căror rea­lizare reclamă spirit de inițiativă și energie. Că tovarășul învățător le are cu prisosință, ne dovedește și următorul fapt : ca președinte al consiliului sătesc al cooperativei de consum s-a străduit din toate puterile să se construiască un magazin în satul Bădiuți. Magazinul s-a construit. Vîrsta nu-i împiedică să muncească pentru oameni, pentru con­sătenii dumisale, pe care îi cunoaște de zeci de ani de zile. Profesorul Gheorghe Floreanu este, putem zice, abia la început de drum. De trei ani de zile i s-a încredințat func­ția de mare răspundere de director al căminului cultural din Ștefănești. E o funcție care presupune contact perma­nent cu cetățenii și cunoașterea tuturor nevoilor lor spiri­tuale. Construirea unei societăți înseamnă și aderarea con­știentă la principiile ei fundamentale. Munca culturală contribuie hotărîtor la educația socialistă a oamenilor, la încrustarea în conștiința lor a principiilor fundamentale ale societății socialiste. Efectele muncii culturale se vă­desc nu numai în fapte culturale, ci, în general, în fapte sociale constructive. Există azi la Ștefănești repere ferme care prefigurează imaginea unei localități într-un perma­nent urcuș al progresului. Am văzut zidurile la roșu ale unui complex comercial, care ia locul clădirilor în para­gină. Un liceu, un spital, o brutărie, un viitor complex meșteșugăresc sunt reperele pentru viitor. Pe aceste co­ordonate ale construcției și evoluției pășesc cetățenii din Ștefănești. Ele le sunt descrise la căminul cultural, pe ele sunt îndemnați, de către activiștii culturali, să pășească cu încredere, începusem să vorbesc de profesorul Gheorghe Horea­­nu și am enumerat realizările din Ștefănești. Nu e nici o contradicție în această alăturare pentru că, de fapt, acesta este conținutul muncii culturale , tot ceea ce se face nou de către oameni. Iar oamenii trebuiesc educați mereu pen­tru a se convinge de necesitatea noului. Pentru întărirea acestei convingeri în conștiința oamenilor militează cu a­­ceeași consecvență bătrînul învățător I. Băcăoanu și tînă­­rul profesor Gh. Horeanu. Două generații, aceleași eforturi constructive, o perfectă unitate în lupta de transformare a omului și a societății. DORIN BACIU VINERI 9 APRILIE Program de dimineață 6.00 Buletin de știri. 6.05 Radiomatineu. 6.30 Actualitatea în agricul­tură. 7.00 Medicul vă sfătuiește. 7.30 Breviar legislativ. Program de seară 17.00 Buletin de știri. 17.10 Pe portativul undelor, melodia preferată. 17.45 Preocupări cotidiene. 18.00 De la muzica ușoară la jazz. 18.30 Prezențe românești pe glob. 18.50 Cîntare României socia­liste. 19.00 Radiojurnal. 19.15 Muzică populară româ­nească. 19.30 Orizonturi. 19.45 Din creația corală ro­mânească. 20.00 Șapte arte. 20.30 Pagini literare. 22.10 De la caffe - concert la... music-hall. Citiți zilnic ziarul „Clopotul“ Culturale • Din inițiativa că­minului cultural din A­­vrămeni, recent s-a or­ganizat o șezătoare la care au participat un mare număr de cetățeni de toate vîrstele. In timp ce gospodine sat, venite cu lucru din la șezătoare, torceau, co­seau și croșetau, artiști amatori ai căminului, alți cetățeni din sat se întreceau în joc și cîn­­tec, antrenînd pe toți cei prezenți. Din pro­gramul artistic al șe­zătorii spicuim ! Con­stantin Chelaru, Nela Ignătescu și Maria O­­laru au interpretat ve­chi dansuri moldovenești — merișorul, galopul ș.a. ; Ion Macovei prezentat un scurt pro­­­gram de datini, iar Gheorghe Porai și Ion Adăniloaie au prezentat tradiționalul căluț și ca­pră împodobite cu o­­glinzi, zurgălăi și pan­glici. Alți artiști ama­tori, Ștefania Bucă­­taru, Cristina Perișan, Ilie Gavriliuc și Florea Pălăncianu au interpre­tat diferite piese de mu­zică populară și ușoară. • Peste 120 de parti­cipanți, trei ore plăcute, instructive, așa s-ar pu­tea sintetiza, în cîteva cuvinte, frumoasa șe­zătoare organizată re­cent la Căminul cultural din Vîrfu Cîmpului. Bo­gata expoziție cu obiec­te de artă, realizată prin stăruințele învă­țătoarelor Maria Huțu, Maria Țurcanu, Saveta Satco și Aspazia Ciubo­­tărașu, cîntecele, ghi­­citorile, prevestirile și întîmplările comunicate celor prezenți de Nicu­­lai Tanța, Dumitru C. Huțanu și Dumitru V. Halici au determinat pe participanți să se des­partă cu regret de aceas­tă veche și actuală, tot­odată, manifestare cul­turală

Next