Contemporanul, ianuarie-iunie 1971 (Anul 25, nr. 1-26)
1971-03-05 / nr. 10
r m ' s Pakrte frumoase 6 DE VINERI PIHÄ VINERI Vernisaje — Galeria „Galateea* din Calea Victoriei 132 şi-a reînceput activitatea cu expoziţia tinărului pictor Romeliu Copilaş — Theodor Moraru şi Marta Antonescu, expun pictură la galeriile „Simeza". — Pictură şi grafică prezintă George Filipescu la galeria „Amfora". — Sculptura lui Cristea Grosu poate fi văzută la galeria „Orizont“. — In foaierul Teatrului de Comedie este expusă ceramica lui Mihai Gheorghe. După victorie " • DUPĂ ce şi-au tăiat sinii, pentru ca maternitatea să nu le moaie sufletul de amazoană, deşi pe vremea aceea nimeni nu spusese că „omul se ridică deasupra animalului, nu născînd o altă viaţă, ci riscîndu-şi propria viaţă" (deşi chiar de pe atunci era clar că puterea aparţine „nu sexului care naşte, ci aceluia care ucide“), după ce a urcat pe ghilotină strigînd : o libertate !, după ce l-au înjunghiat pe monstru in baie şi au răsucit pumnalul în pielea lui spuzită; după ce s-au războit cu sfintul Ambrozie şi cu Balzac, după ce l-au întărîtat pe Proudhon şi l-au făcut să-şi dea arama pe faţă şi l-au obligat pe el, tenorul echităţii, să apară ca un cămătar urduros din Muntele de Pietate, un Gobseck al principiilor, indignat că ele îşi scot capul de sub patrafir, sufocat că ele dau banchete, cu ce drept? — de vreme ce el, în registrul lui soios intitulat „Pornocraţia sau femeia în epoca modernă“ notase puchinos că ea este mereu 2/3, 2/3 din forţa lui fizică, 2/3 din forţa lui intelectuală, 2/3 din forţa lui morală, că ea e mereu 2X2X2, iar el echitabilul, el însetatul de justiţie, el e mereu 3X3X3 , după ce s-a măturat Trafalgar Square-ul, după ce s-au ars pancartele mototolite, după ce au intrat cu forţa in cabinetul doctorului Asquith şi după ce au ieşit din cabinet ţipind „vote for women“, după ce au ieşit din penitenciarul Oxcaqua ; după ce s-au întors de la mitinşul din Hyde Park ; după ce s-a împrăştiat cortegiul acela care avea în frunte pe una din ele călare pe un cal, un cal pe care vopsiseră chipul reginei Elisabeta ; după ce au trecut prin feminismul devorator al lui Ninon de Lendlos, prin feminismul romantic al lui George Sand, prin feminismul naţionalist al Louisei Otto ; după ce au ţinut piept misoginismului bădăran şi misoginismului galant ; după ce nimeni n-a mai scandat (decit cu voce joasă) Küche, Kirche, Kinder ; după ce au făcut greva foamei şi greva tăcerii şi greva nupţială şi toate celelalte greve, după ce au refuzat să dea tot (cu excepţia laptelui matern), după toate acestea, s-au Întors acasă cu călcîiele băşicate, cu gilcile gloduroase şi s-au aşezat cu mîinile In poală ca să-şi rumege victoria. In sfîrşit erau egale. Egale cu propria lor singurătate. ^_____________________________________|__ OPERA Oaspeţi... • ...de prestigiu au apărut săptămîna trecută pe scena Operei Române. O săptămînâ „plină", afluenţă de public, aplauze. Capul de afiş, soprana Mady Mesplé (Franţa), răsfăţată a multor scene, a polarizat atenţia melomanilor Intruchipînd pe parcursul a citorva seri, trei dintre cele mai cunoscute eroine din literatura lirică : Lucia, Lakmé și Gilda. Mady Mesplé este o mare cîntăreață, cu o voce pură, pe care o pune in valoare cu un rafinament și o bogăție de nuanțe mai rar întîlnite la sopranele de coloratură. In Lakmé, cei doi parteneri ai săi, basul Germain Ghislain (Belgia) şi tenorul Ricardo Casinelli (Argentina), n-au strălucit prea mult : primul — excelent în registrul mediu şi grav, cu un volum apreciabil şi un timbru cu totul particular — s-a resimţit mai ales un registru înalt ; al doilea, a căutat adesea dezorientat mina dirijorului, neavînd de pus în slujba rolului Gerald decit o voce cu o întindere mică, ușor de acoperit de către parteneri. întreaga măsură a valorii sale, Germain Ghislain a oferit-o joi în rolul Mefistofel din Faust, la vocea sa spectaculoasă, de bas, adăugindu-se un joc de scenă dezinvolt şi suplu. In rolul Margaretei, Maria Slătinaru a cîntat corect, cu unele reţineri parcă, uşor de depăşit în viitor. Vineri, Rigoletto a impus, în afara creaţiei Madyei Mesplé şi a conducerii muzicale impecabile a lui Zeljko Straka (R. S. F. Iugogoslavia), un bufon interpretat cu măiestria-i recunoscută de Octav Enigărescu. Nicolae Rafael, în Sparafucile, ne-a reamintit vocea sa plină şi impunătoare de bas profund, pe care din păcate o ascultăm atît de rar. Deci, o saptamina „plină" la Operă, afluenţă de public, aplauze. In schimb, aceeaşi săptămînă, mai slabă pentru tenori, capitol, la care în ultimul timp Opera Română se dovedeşte deficitară. Polyfem DISCUL Noi imprimări • DINTRE imprimările cu muzică simfonică, reţin atenţia discurile : ECE 0494 care cuprinde două lucrări de cameră, cu caracter burlesc, Trei salvari de Matei Socor şi Bur Iescu de Mircea Istrate, în interpretarea unui grup de instrumentişti şi Orchestrei simfonice a Radioteleviziunii: ECE 0496, Arii de concert de Mozart interpretate de soprana Emilia Petrescu, acompaniată de Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Cluj, condusă de Mircea Cristescu , şi ECE 0500, pe care sunt imprimate două sonate de Beethoven — „Nr. 17 in re minor, op. 31“ şi „Nr. 28 în La major, op. 101". La pian, Gheorghe Halmoş. Iubitorii muzicii populare au ocazia să asculte cîteva recitaluri susţinute de soliştii: Ştefan Tudorache — cu muzică muntenească, Gheorghe Roşoga — muzică oltenească, Ion Schipoancă — muzică moldovenească şi Ion Radu — cu un recital de muzică transilvăneană. Muzica populară bănăţeană este prezentă prin imprimarea orchestrei din Caransebeş, dirijată de N. Petrescu, care interpretează Jocuri de la Valea Bistriţei. Dintre discurile de muzică uşoară sunt aşteptate să apară, (unele au şi apărut), imprimările Mihaelei Mihai cu patru piese de compozitorii români: Mă vei iubi şi Acelaşi tango de George Grigoru. Dacă iubeşti fără să speri de Florin Bogardo şi Sub un petec de cer de Al. Mandy, un alt disc care reuneşte patru şlagăre celebre ale repertoriului internaţional cîntate de Octav Zemlicka, şi în sfîrşit, ultimul, intitulat Opt melodii, opt compozitori, opt interpreţi. Doina Moga ..CERBUL DE AUR“ Filmul Festivalului s -AU scurs deci, la ora cînd scriu aceste rinduri, două din cele şase seri aia Concursului şi Festivalului internaţiona de muzică uşoară, Braşov-România 1971. Două seri în care am avut, spre bucuria noastră, a tuturor iubitorilor muzicii uşoare, numeroase motive de satisfacţie artistică. După prezentarea concurenţilor, primele emoţii. Rind pe rînd ne-au încîntat (acompaniaţi de Orchestra Radioteleviziunii, dirijată de Sile Dinicu, şi de sextetul vocal „Cantabile“, condus de Smaranda Toscani), Eliane Dambre (Elveţia), Mimi Ivanova (Bulgaria), Derek John Tilley (Ţara Galilor), Regina Thoss (R.D. Germană), Dova (Spania). În a doua seară de concurs, opt interpreţi, opt stiluri Britt Vendelbo (Danemarca), Lenita Gentil (Portugalia), Nicole Jacqueliita (Belgia), Cătălina Marinescu (România), Fausti (Luxemburg), Eric (Austria), Frederique Vali (Franţa) şi Helena Vondrăchova (Cehoslovacia), in cadrul recitalurilor, hors concours, prilej, din nou, de confruntare a unor stiluri şi concepţii în muzica uşoară, de data aceasta la nivelul unor vedete cu reputaţia bine stabilită : Doina Badea — sobră, cu un repertoriu de ţinută ; Alain Barrière — trubadurul fascinant, trăind tinereţea cîntecelor sale ; Lola Jovanovici — o cîntăreaţă antrenantă, cu un program relaxat ; Charles Trenet — Istoria vie a unei cariere de artist, a unei muzici, a unor generaţii, un interpret care ni s-a impus prin rara distincţie a recitalului său. Nicole Jacquemin vrea să facă un disc numai cu melodii scrise de Jacques Hustin pentru ea... AICI TOTUL ESTE POEZIE ŞI SPERANŢĂ... JACQUES Hustin este astăzi în juriu şi am avut parcă o strîngere de inimă cînd l-am văzut acolo. Cameliile şi poezia sa au rămas pe scenă, în ochii noştri ele nu pot fi decit alături de chitara sa. Dar, desigur, vom fi părtaşi şi la această bucurie, în curînd, pare să spună George Sbârcea, directorul artistic al A.R.I.A., numai ochi şi urechi în aceste zile, pentru a ne pregăti, nouă, celor ce ne zbuciumăm ca peştele pe uscat fără muzică uşoară, surprizele turneelor viitoare. Iar Edgar Elian, reprezentantul Casei de discuri „Electrecord“, în inima Festivalului, a strîns deja o tolbă de idei, propuneri, discuri, benzi și alte asemenea lucruri, indispensabile discurilor viitoare (mereu mai bune, sperăm). Ca să fiu sincer, rescriu aceste rînduri a treia oară. Peste o săptămînă v-aș putea face un reportaj, sînt sigur, mult mai complet. Acum însă, cu riscul de a-mi scăpa multe detalii semnificative, nu pot să nu mă abandonez poeziei unei muzici plăcute, calme, pe valurile căreia plutim cu toţii aici. Se cîntă cîntece atît de frumoase (o, gingaşă Eliane Dambre, abandonată tu însăţi ,,au vent leger"!...), zăpada este atît de albă, oamenii atît de minunaţi... CONCURENŢII forfotesc de colo-colo, încep cu Helena Vondráchová. Mica „mafie“ a ziariştilor şi fotoreporterilor acreditaţi a desemnat-o deja, prin vot secret, „miss festival“. Dar ştiţi ce palmares bogat are această fată înaltă (1,72), blondă şi zveltă . O lună la Olympia (en vedette americaine), de două ori la Rio de Janeiro, a doua oară în ’68 în... juriu! („I-am pus lui Paul Anka numai nota 8“), apoi Tokio, Cuba, R.F. a Germaniei şi multe, multe alte ţări, şi oraşe, şi spectatori, şi televiziuni.Ieri, cu un teanc de discuri şi fotografii în mină, am fost interpelat de două jurnaliste din Bratislava, tare singure şi mîhnite că nu prea au strîns nimic. Le-am promis că le ajut, mai ales că Întotdeauna revistele muzicale din Praga şi Bratislava au popularizat Cerbul nostru. Pentru un prim interviu le-am recomandat pe regizorul artistic principal Al. Bocăneţ şi le-am spus să-l aştepte în hol. Apoi, însă, m-am simţit tare ticălos, căci era dimineaţa, iar Bocăneţ nu poate fi „prins“ decât între orele 24 şi 2... noaptea. Ca, de altfel, prezentatorii — Valeria Gagialov și Andrei Magheru —, sau membrii sextetului vocal „Cantabile“, care repetă întreaga zi pe scena teatrului. De membrii Orchestrei Radio-Televiziunii nici nu mai vorbesc. Se va dormi mult după acest festival. Luxemburghezul Fausti „flanează“ prin Braşov, vesel şi de nimic clintit In ale sale. E un fel de Julio Iglesias al Festivalului din acest an. La 31 de ani pare de 18. Nicole Jacquemin nu-şi ascunde satisfacţia de a se întîlni pe plan artistic cu acest foarte talentat compozitor care este Jacques Hristin. Nicole a cîntat în concurs melodia Le sang de la rose și vrea să facă un disc numai cu melodii scrise de Jacques pentru ea. Parteneră a lui René-Louis Laforgue (Macky, în Opera de trei parale), Polly n-are angajament permanent la un teatru, așa incit își poate permite să călătorească, să se ducă la filme şi să mănînce bine, acestea sînt cele trei mari pasiuni ale ei. Fără a uita literatura, pe care o slujeşte în fiecare duminică, prezentînd o emisiune literară dedicată marelui public. Unde ne sînt cîntăreţii care să nu fie doar nişte contururi sonore în lumina reflectoarelor... ? Cum spuneam, sînt aici, în hol, sumedenie de concurenţi, îmbrăcaţi în hainele lor strălucitoare, te derutează prin diversitatea limbilor pe care le vorbesc, a cîntecelor pe care le cîntă, a felului lor de a gîndi. Perechea cea mai simpatică pare a fi aceea a soţilor Juan şi Francisca Vallori. Altfel spus, a cîntăreţei spaniole Dova şi soţul său. Cîteva amănunte legate de viaţa ei nu mi se par inutile. S-a născut la Valencia, s-a stabilit, apoi, la vîrsta de 12 ani, cu întreaga sa familie, la Palma de Majorca, unde, la 18 ani, s-a angajat ca secretară intr-un birou care se ocupa cu tranzacţiile de vinuri. După trei ani petrecuţi în faţa maşinii de scris, în 1960 se căsătoreşte cu micul şi simpaticul Juan (un an speaker la Radiodifuziunea spaniolă, 8 ani director de hotel şi multe alte meserii), ceea ce — se pare — a îndreptat-o către muzică, începe să evite cu adevărat la sfîrşitul anului 1963. Din panoplia sa de succese spicuim: un premiu II la Festivalul mediteranean de la Barcelona (locul I a fost ocupat atunci de vechea noastră cunoştinţă Guy Mardel cu al său N’avoue jamais, iar locul III, de cîntăreaţa de culoare Nancy Holloway), un loc I în cadrul echipei Spaniei la „Cupa Europei“ la Knokke, unde a fost decretată şi cea mai populară cîntăreaţă. Festivalul de la Braşov este al treilea din cariera sa la care participă în calitate de concurentă. Dova vorbeşte cu soţul ei teribil de ciudatul dialect majorcan, iar pe scena Festivalului de la Barcelona a cîntat un cîntec în dialect catalan, Com el vent. Mărturiseşte că datorează foarte multa televiziunii, care i-a facilitat realizarea unor show-uri T.V. în foarte numeroase ţări ale Europei, cum ar fi Anglia, Franţa, Olanda, Luxemburg, Portugalia, R.F. a Germaniei. ÎNTR-UN costum de catifea vişinie, cu o cămaşă din atlas alb, un guler princiar şi mîneci „chevalier“, descins parcă din visele noastre cu prinţi frumoşi şi balcoane, Alain Barriere ne hipnotizează. Să fie oare de vină ochii aceia de culoarea mării lingă coasta bretonă, sau pletele acelea fluturînd pe notele lui Maiie? Jacques Guillot — la pian, Joe Rossi — la orgă și acordeon, Michel Gesmar— la chitară, André Arpino — la baterie, Alain Bodenes — la bas, l-au însoțit pe Alain Barrière în minunata sa călătorie de-a lungul vieţii de artist. Şi era vorba de Elle etait si jolie, Plus je t’entends, Marie Jaconde, En été. Despre Alain Barriére şi despre tot ceea ce gândeşte el despre viaţă, dragoste, muzică şi poezie sperăm să putem reveni într-un cuprinzător interviu. A MAI fi foarte multe lucruri de povestit de aici. N-ar trebui să lipsească, desigur, surpriza pe care ne-a pricinuit-o galezul Derek John Tilley, interpretarea suavă dată de Eliane Dambre cîntecului lui George Grigoriu E vîrsta întrebărilor şi foarte frumoasei compoziţii a lui Alain Morisot, Marie-Laure, sau aranjamentul excepţional al melodiei Nici o lacrima de Ion Cristinoiu, realizat pentru cîntăreaţă spaniolă Dova. în plus, am putea face o serie de anticipaţii, pentru că aici suntem cu adevărat în inima incandescentă a Festivalului. Ne permitem să vă facem doar o singură recomandare, repetind afirmația noastră din prezentarea de acum o săptămînă: mîine seară (sîmbătă) cîntă O.C. Smith, din repertoriul căruia nu vor lipsi cîntecele incluse pe ultimele două discuri L.P. Octavian Uriuletcu Bratov, joi , 4 martie 1971 , Francisca Vallori. Dar telespectatorii o pot recunoaşte, în program, sub numele de Dova. Galezul Derek John Tilley — o surpriză. Helena Vondrăchova, decretată „miss festival" de către ziarişti şi fotoreporteri Ruxandra Ghiaţă — a cărei voce ne-a solicitat aseară... Elvețianca Eliane Dambre — o interpretă suavă. concerte expoziții i——n— I ............ I ■ Erich Bergel iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiimiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiimii NOTAM, în comentariul primului concert al ciclului „Mozart-Bruckner“, importanţa actului de cultură pe care îl îndeplineşte Radioteleviziunea prezentînd trei programe simfonice memorabile ca muzică şi interpretare. Acum, la încheierea acestui ciclu, după ce am urmărit desfăşurarea acestor minunate seri de muzică, semnificaţiile apar şi mai pregnante, nu numai în contextul stagiunii bucureştene, ci şi ca semn al maturităţii artei româneşti. Căci dincolo de alegerea unor opere de maximă valoare ale literaturii simfonice, se impune, in prim plan, felul in care o orchestră românească, dirijată de un interpret român, poate oferi melomanului realizări artistice ce susţin comparaţia cu cele mai redutabile performanţe ale artei interpretative contemporane. Ne-am bucurat deci că, asistînd la asemenea evenimente, descifrăm în valoarea realizărilor un orizont a cărui perspectivă exclude limitele. Desigur, meritul principal, prin care o idee a căpătat asemenea strălucire, revine lui Erich Bergel. Nu mai este un secret că ceea ce a constatat publicul în aceste concerte, muzicianul Orchestrei Radioteleviziunii a putut observa de-a lungul unor repetiţii de înaltă ţinută artistică şi pedagogică. Erich Bergel şi-a convins colaboratorii, i-a condus spre zonele înaltelor zboruri, angajîndu-i într-un act creator ce oferă marea satisfacţie a împlinirii muzicianului. Simfoniile mozartiene — in special celebra Simfonie în sol minor — s-au dezvăluit sub un aspect cu totul nou, prin pulsaţia vitală ce Ie-o transmite interpretul. Delicateţe, subtilitate a planurilor sonore, forţă de sugestie a imaginii, expresivitate dramatică şi lirică totodată, iată elementele principale ale înţelegerii marelui vienez clasic. Trecînd apoi la epopeile bruckneriene, Bergel edifică marile arhitecturi ale romanului muzical romantic In perspective monumentale, covirşitoare prin vigoare tragică şi elan poetic. Nu rareori, sentimentul regretului că totuşi timpul trece a fost prezent în ambianţa redării acestor simfonii. Să amintesc, de pildă, finalul Simfoniei a IX-a sau partea lentă, funebră, a celei de a VII-a, pentru a numi doar cîteva momente, greu de ales de altfel, din noianul de impresii care ne-a fascinat. Erich Bergel, astăzi unul dintre marii şefi de orchestră ai contemporaneităţii, cunoaşte insă şi măsura admiraţiei pentru cei care au pregătit drumul glorios al artei româneşti. Cu un gest de o rară nobleţe, în încheierea acestui ciclu, ce i-a oferit şi lui imense satisfacţii, Bergel a dedicat realizarea simfoniilor lui Mozart şi Bruckner marelui George Enescu. A făcut aceasta ca un adevărat artist. Interpreted, ca epilog al serilor muzicale de la Radioteleviziune, Menuetul lent din Suita în Do major a Maestrului. O interpretare unică, restituind tradiţiei noastre artistice dimensiunea respectului datorat de muzicieni şi public unei personalităţi care a făcut posibilă evoluţia strălucitoare a muzicii româneşti. Grigore Constantinescu Martha Kessler aiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii ARTISTA a cîntului plin de cultură şi întemeiată pe o tradiţie îndelungată de cultivare a poeziei muzicale, Martha Kessler ne-a oferit alături de Nicolae Rădulescu (pe care-l pot trăda uneori degetele dar care nu trădează spiritul textului niciodată) un recital pilduitor prin consistenţa programului. Ne-au emoţionat cel mai mult splendidele Kindertotenlieder dovedind incă o dată că simfonistul Mahler este încă şi mai mare în lieduri, care-i fecundează, de altfel, întreaga creaţie. O altă plăcere, elevaţia muzicală a cîntecelor în primă audiţie de Nicolae Coman, care, fiind nu numai compozitor ci şi poet are o aplecare specială spre îngemănarea versului cu viersul. Cu participare mereu egal de intensă (Dvorak, Musorgski), Martha Kessler se dăruieşte artei sale cu o plinătate mişcătoare, pe care am dori-o doar, cîteodată, colorată de nuanţe sufleteşti mai multiple. Există, chiar in dăruire, un dozaj a cărui valoare, eminenţa muziciană, de altfel, fireşte că o ştie. Concert Stravinskiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii LAWRENCE Foster, la Filarmonică, a realizat un bun, dar nu remarcabil, concert Stravinski, reamintindu-ne că, deși arhicunoscut, baletul Petruțka rămine mai captivant decit muzica de divertisment agreabil în genul Concertului de coarde. Reeditînd, după ciţiva ani, interpretarea Concertului pentru pian şi suflători, Liana Şerbescu i-a împrumutat un plus de autoritate şi incisivitate ritmică. Alfred Hoffman