Contemporanul, ianuarie-iunie 1971 (Anul 25, nr. 1-26)
1971-03-05 / nr. 10
CUVlNTAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU (Urmare din vot). 1) spus cuvîntul oamenii muncii, apreciind ceea ce este valoros şi criticând lucrurile neizbutite, concepţiile greşite, deficienţele. In cele ce urmează vreau să mă opresc asupra unor tendinţe negative şi asupra unor lipsuri — pe bună dreptate semnalate critic de opinia publică — şi care se mai fac simţite în activitatea arhitecţilor şi proiectanţilor din ţara noastră. Fireşte, este de înţeles aspiraţia arhitecţilor noştri de a aborda şi concepe proiectele diferitelor construcţii într-un spirit şi într-o manieră cît mai modernă.Putem spune că în această direcţie s-au realizat în ţara noastră lucrări deosebit de valoroase. Atît cetăţenii patriei cît şi vizitatorii străini au apreciat şi apreciază îndrăzneala, fantezia creatoare, spiritul novator demonstrat de arhitecţii noştri în realizarea miilor de obiective industriale, a sutelor de mii de locuinţe, de lăcaşuri de cultură şi sănătate înălţate pretutindeni. Totodată, nu putem să nu remarcării faptul că, acţionînd în această direcţie, s-au neglijat adesea tradiţiile bogate şi valoroase ale arhitecturii româneşti, specificul nostru naţional. Or, noi considerăm că arhitectura modernă nu poate să nu ţină seama şi de tradiţiile naţionale, de ceea ce este caracteristic spiritului şi sensibilităţii naţiunii respective, de concepţia despre frumos a fiecărui popor. După cum ştiţi, avem tradiţii culturale bogate; poporul nostru este profund iubitor de frumos. Doresc, de asemenea, să subliniez aici justeţea acelor opinii critice exprimate de cetăţeni care arată că la proiectarea unor cartiere şi mari ansambluri de locuinţe nu a existat întotdeauna preocuparea pentru asigurarea unei ambianţe generale social-culturale cît mai corespunzătoare cerinţelor noi de viaţă ale oamenilor muncii. S-a ignorat adesea crearea a ceea ce am putea numi centrul de gravitate al nucleului arhitectonic, centru constituit din îmbinarea armonioasă a clădirilor destinate locuinţelor, precum şi a celor destinate activităţii comerciale, de deservire şi cu caracter cultural, a spaţiilor afectate odihnei şi recreaţiei, activităţilor distractive şi de altă natură. Există, de asemenea, critici îndreptăţite în legătură cu activitatea de sistematizare desfăşurată de arhitecţii noştri. Cu toate că de multă vreme s-a atras atenţia asupra necesităţii unei amplasări cît mai raţionale a noilor construcţii în oraşe, se constată încă deficienţe în concepţia de sistematizare, în cartiere noi, blocurile sunt dispersate uneori la întîmplare, nu se mai încheagă în străzi şi bulevarde precis conturate, într-o linie urbanistică clară. O asemenea sistematizare are, totodată, drept consecinţă risipa de teren. Procedeul de a păstra între blocuri mari suprafeţe de teren nefolosite nu numai că afectează negativ imaginea arhitecturală a cartierului, a localităţii respective, dar reduce densitatea construcţiilor de locuinţe, împiedică satisfacerea în cele mai bune condiţii a nevoilor de spaţiu locuibil in oraşele respective. Am mai avut ocazia să mă refer şi cu alte prilejuri la tendinţele de gigantomanie manifestate în domeniul construcţiilor industriale, la „pasiunea“ pentru edificii de dimensiuni şi proporţii nejustificate de cerinţele funcţionale reale, de necesităţile concrete ale activităţii producţiei. A existat şi mai există încă tendinţa de a asigura clădirilor industriale exterioare costisitoare, realizate prin folosirea unor materiale scumpe, greu de procurat şi care nu sunt reclamate prin nimic de producţie. Asemenea orientări — în contradicţie de altfel cu practicile uzitate pe plan internaţional, cu tendinţa universală, cu adevărat modernă, spre construcţii simple, raţional dimensionate, cît mai uşoare — duc la o mare scumpire a investiţiilor. In legătură cu aceasta este de criticat şi tendinţa de a se acorda o pondere exagerată construcţiilor anexe in cadrul uzinelor şi combinatelor noi, clădirilor pentru administraţie, pentru activităţi cu caracter neproductiv. Preocuparea de a pune pe primul plan zidurile şi nu elementul determinant al producţiei, maşinile şi utilajele, a costat destul de scump statul nostru. Trebuie spus că înclinaţia spre dimensiuni disproporţionate, practicarea unui stil arhitectural extravagant, costisitor, s-au manifestat şi în domeniul construcţiilor social-culturale. Este limpede că la slaba preocupare a arhitecţilor pentru economicitatea construcţiilor, la fenomenul de ruptură manifestat multă vreme între arhitectură şi producţie a contribuit, într-o anumită măsură, şi faptul că în cadrul programului de studii în învăţămîntul superior, disciplinele legate de eficienţa economică ocupă un loc nesatisfăcător. Cu toate că în timpul din urmă s-au luat unele măsuri în această privinţă, cunoştinţele arhitecturale nu se predau încă într-o legătură strinsă cu problemele economice ale dezvoltării industriei şi agriculturii, ale vieţii social-culturale din patria noastră. De asemenea, cred că trebuie atrasă atenţia asupra unei anumite neglijări de către şcoala noastră superioară a datoriei de a cultiva în rîndul studenţilor tradiţiile arhitecturii naţionale, de a orienta pe viitorii arhitecţi în direcţia îmbinării armonioase a specificului naţional, popular, cu cerinţele construcţiei moderne, astfel încît să rezulte o sinteză originală, proprie noii arhitecturi româneşti, care să exprime cit mai plastic caracteristicile şi gustul poporului nostru, precum şi principiile estetice ale societăţii socialiste. Desigur, arătînd aceste neajunsuri nu înseamnă că negăm — ceea ce am afirmat încă de la început — marea contribuţie pe care arhitecţii şi proiectanţii au adus-o şi o aduc la vasta operă constructivă ce se desfăşoară în ţara noastră. Dar scopul Conferinţei dumneavoastră este, cred, nu numai punerea în evidenţă a lucrurilor bune, ci şi a greşelilor şi orientărilor necorespunzătoare, pentru a se putea contura astfel clar direcţiile dezvoltării de viitor a creaţiei arhitecturale, corespunzător nevoilor societăţii noastre socialiste. In legătură cu aceasta, cred că se impune să subliniem deschis faptul că Uniunea Arhitecţilor, conducerea sa, nu au acţionat cu destulă hotărire pentru rezolvarea problemelor ce stau astăzi în faţa arhitecturii din România. Totodată, o parte din neajunsurile despre care am vorbit mai înainte, se datoresc, cred, şi concentrării exagerate a masei arhitecţilor la centru, în Capitală, faptului că destul de puţini arhitecţi şi proiectanţi lucrează în judeţe, acolo unde se desfăşoară, în practică, nemijlocit, munca de creaţie şi construcţie. De asemenea, nu toţi arhitecţii urmăresc pînă la capăt realizarea proiectelor pe care le concep, nu conlucrează suficient cu constructorii, cu beneficiarii în vederea adoptării soluţiilor constructive cele mai eficiente. Actuala Conferinţă va trebui să definească limpede sarcinile ce stau azi în faţa gîndirii şi creaţiei noastre arhitecturale, pentru cristalizarea unei şcoli româneşti avansate de arhitectură cît mai modernă, care să corespundă cerinţelor actuale ale dezvoltării economico-sociale a României şi, în acelaşi timp, să-şi aducă contribuţia proprie la progresul arhitecturii pe plan internaţional. Noi dorim ca arhitecţii, Uniunea Arhitecţilor să aibă un rol tot mai important în viaţa societăţii noastre socialiste. (Aplauze puternice). Stimaţi tovarăşi, Conferinţa dumneavoastră se desfăşoară în condiţiile cînd întregul popor a trecut cu toate forţele la înfăptuirea prevederilor noului plan cincinal 1971—1975. Cunoaşteţi cu toţii amplul program de construcţie economică, socială şi culturală elaborat de Congresul al X-lea şi pe care îl prevede cincinalul de curînd început. Ceea ce vreau să subliniez în mod deosebit la Conferinţa dumneavoastră este că din totalul de investiţii ce se prevede pentru următorii 5 ani, şi care însumează circa 500 miliarde lei — mai mult decît s-a cheltuit la acest capitol în ultimul deceniu — peste 200 de miliarde vor fi afectate construcţiilor propriu-zise, atît în domeniul economic cît şi în cel social-cultural. Cincinalul actual prevede ridicarea unui număr de peste 1700 obiective industriale şi agricole în toate judeţele ţării, dezvoltarea reţelei de şcoli, a construcţiei de spitale şi policlinici, de creşe, cămine şi alte instituţii publice, realizarea din fondurile statului a peste 500 000 de locuinţe noi. In acelaşi timp, vom acţiona pentru dezvoltarea în continuare a Sistematizării oraşelor. De asemenea, se vor lua măsuri care să asigure realizarea, în următorii 10—15 ani a sistematizării rurale, precum şi crearea de noi centre urbane. Iată, tovarăşi, ce largi perspective de creaţie, de afirmare a talentului şi capacităţii de muncă se deschid în faţa arhitecţilor chemaţi să realizeze, împreună cu întregul popor, vastul program de dezvoltare a patriei stabilit de Congresul al X-lea. (Aplauze puternice.) întotdeauna, dar mai cu seamă astăzi, arhitectura a fost şi este strîns legată de satisfacerea nevoilor reale ale oamenilor, a necesităţilor societăţii; ea are menirea de a da viaţă unor construcţii care să asigure poporului condiţii de muncă şi de trai cît mai bune, să îmbine în modul cel mai armonios utilul cu frumosul. Criteriul fundamental care trebuie să stea în centrul atenţiei tuturor celor care lucrează în domeniul arhitecturii este utilitatea socială a lucrărilor pe care le concep şi le realizează. De altfel, pînă la urmă, valoarea oricărei opere create de mintea şi mina omului este determinată de măsura în care satisface o necesitate a comunităţii umane, răspunde cerinţelor vieţii, ale progresului. Arhitectura este, poate, dintre toate artele, cea mai legată de satisfacerea necesităţilor omului. (Vii aplauze.) In noul cincinal, acţionînd pe linia înfăptuirii politicii partidului de ridicare continuă, susţinută a nivelului de trai material şi spiritual al întregului popor, se prevede, cum am arătat, realizarea unui mare volum de construcţii socialculturale. Este necesar ca noile ansambluri de locuinţe ce se vor ridica în acest cincinal să fie astfel concepute încît, printr-o judicioasă amplasare a construcţiilor de interes social-cultural, să se asigure satisfacerea într-un grad sporit a cerinţelor şi exigenţelor crescînde ale oamenilor muncii. In acelaşi timp, noile ansambluri trebuie să ofere o imagine estetică atrăgătoare, care să îmbine în mod armonios linia simplă şi elegantă a Stilului modern, contemporan, cu frumuseţea plastică a formelor arhitecturale tradiţionale româneşti. Clădirile de utilitate publică ce se prevăd a fi construite trebuie plasate în aşa fel încît fiecare ansamblu de locuinţe să posede un centru social propriu, care să permită locuitorilor o bună aprovizionare, serviciile necesare, o viaţă culturală bogată şi variată, parcuri de recreere şiagrement, terenuri pentru sport şi alte activităţi organizate pentru tineret şi copii. Asemenea centre trebuie să fie un puternic factor de atracţie pentru cetăţeni, cadrul unei ambianţe cît mai plăcute de viaţă. Atît în noile cartiere care se construiesc în prezent, cît şi în cartierele ridicate în ultimii ani, este necesar să se asigure o folosire cît mai raţională a suprafeţelor de teren, o densitate optimă a construcţiilor. In procesul de dezvoltare continuă a oraşelor, cartierelor, străzilor, trebuie să se urmărească şi retuşarea greşelilor de concepţie şi a deficienţelor de sistematizare comise în trecut. Cînd arhitecţii se aşează la planşetă, trebuie să se gîndească în primul rînd la om. Nu trebuie să uite, de asemenea, că ei înşişi vor locui in ansamblurile pe care le proiectează. (Vii aplauze.) Probleme importante se pun, de asemenea, în legătură cu sistematizarea satelor. Pe baza hotărîrilor Conferinţei Naţionale a partidului sunt în curs de elaborare şi definitivare studiile de sistematizare a satelor. In cursul acestui an vor trebui realizate schemele orientative pentru sistematizarea teritorială a judeţelor, a comunelor şi satelor. Unul din obiectivele esenţiale ale sistematizării va fi crearea în fiecare judeţ a noi centre urbane în jurul cărora să graviteze 4—5 comune. Totodată se va urmări concentrarea şi folosirea cît mai raţională a clădirilor de utilitate social-culturală, organizarea activităţii de deservire comercială, sanitară, cultural-artistică a populaţiei. Acţionînd cu perseverenţă, în această direcţie, vom asigura ca într-adevăr, în următorii 10—15 ani satul românesc să-şi schimbe în mod radical înfăţişarea. Paralel cu dezvoltarea forţelor de producţie, cu modernizarea producţiei agricole, cu intensificarea întregii vieţi economice, culturale şi sociale a satelor, sistematizarea rurală trebuie să contribuie la apropierea treptată a satului de oraş pe calea ridicării generale a condiţiilor de trai ale ţărănimii, ale tuturor locuitorilor din mediul rural. Aceasta este o condiţie esenţială a făuririi unei societăţi armonios dezvoltate, care să ofere tuturor oamenilor muncii de la oraşe şi sate posibilităţi egale de a se bucura de binefacerile civilizaţiei moderne, de condiţii de viaţă materiale şi spirituale optime. Aceasta este o condiţie de bază a construcţiei societăţii socialiste multilateral dezvoltate, a trecerii la făurirea comunismului în România. (Aplauze puternice.) In ce priveşte construcţiile economice, o atenţie deosebită vor trebui să acorde arhitecţii şi proiectanţii sarcinii ca noile obiective să asigure, prin modul în care sunt concepute şi realizate, condiţii cît mai bune de lucru pentru muncitori, tehnicieni şi ingineri, ţinînd seamă de cerinţele organizării moderne a producţiei, ale protecţiei şi securităţii muncii, de preocuparea constantă a partidului şi statului nostru pentru uşurarea efortului fizic al celor ce muncesc. Trebuie ca şi pe această cale să asigurăm crearea unei ambianţe cît mai adecvate de lucru, să contribuim la transformarea procesului de muncă — care, după cum se ştie, reprezintă o necesitate socială — într-o reală satisfacţie. Pornind de la aceste cerinţe, trebuie evitat însă în proiectarea construcţiilor tot ceea ce este de prisos, costisitor, neeconomicos, tot ce merge pe calea grandomaniei şi extravaganţei. Principala grijă a arhitecţilor trebuie să fie crearea unui cadru cît mai ieftin pentru buna funcţionare a ceea ce este esenţial şi hotărîtor în procesul de producţie , maşinile şi utilajele, instalaţiile tehnice. Linia pe care trebuie să meargă proiectarea este de a micşora continuu, în ansamblul investiţiilor, ponderea cheltuielilor afectate construcţiilor. Trebuie mai bine valorificată în această privinţă atît experienţa pozitivă proprie, cît şi experienţa ţărilor avansate pentru a găsi soluţii de amplasare în aer liber a unor instalaţii şi utilaje, folosindu-se pentru construcţia halelor materiale uşoare şi ieftine, inlocuindu-se cele deficitare şi scumpe. In domeniul construcţiilor industriale preocuparea trebuie să fie nu de a realiza opere arhitecturale „de artă", smulgînd admiraţia trecătorilor pentru înfăţişarea exterioară a unităţilor economice, ci de a crea cadrul corespunzător şi condiţiile necesare pentru ca oamenii muncii să creeze ei opere de artă în domeniul producţiei de bunuri materiale, care să stîrnească admiraţie, atît în ţară cît şi în străinătate, printr-o tehnicitate înaltă, printr-o calitate ireproşabilă, care să poată concura cu succes pe orice piaţă printr-un preţ de cost cît mai scăzut. Procedând astfel, proiectanții obiectivelor industriale vor putea spune că și-au făcut cu adevărat datoria, că și-au înțeles menirea ce le revine în asigurarea progresului economic al țării. (Vii aplauze.) Numai pe calea reducerii dimensiunii construcțiilor industriale, am fi putut obţine, în cincinalul care a trecut, o economie de circa 10 miliarde de lei. Ţinînd seama de volumul mare pe care-l avem de construit în cincinalul următor, printr-o dimensionare raţională a clădirilor vom putea realiza economii de 15—20 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă echivalentul a peste 300 de mii de apartamente, dacă socotim la prețul de 50 de mii apartamentul. Iată ce mari posibilități de economie există în acest domeniu. Iată de ce, la proiectarea unei uzine trebuie să se pornească nu de la vise, de la viziuni grandioase, ci de la necesitatea folosirii eficiente a fiecărui leu, a fiecărui kg de ciment sau de fier-beton. Pînă la urmă trebuie să vă gîndiţi că sînteţi nu numai arhitecţi şi proiectanţi ci şi beneficiari, proprietari ai tuturor acestor bogăţii — fiecare cetăţean este coproprietar al avuţiei naţionale — şi aveţi obligaţia să vă preocupaţi, ca şi noi, de gospodărirea cît mai bună a mijloacelor materiale şi financiare ale statului, pentru a crea cît mai multe locuinţe, cît mai multe spaţii de lucru pentru populaţie, pentru a contribui la prosperitatea patriei. Numai pe această cale vom putea creşte venitul naţional, vom putea crea condiţii pentru ridicarea tot mai rapidă a bunăstării generale a poporului nostru. (Vii aplauze). In legătură cu aceasta, este necesar să se asigure o strinsă colaborare între arhitecţi, constructori şi beneficiarii direcţi ai noilor construcţii — muncitorii, inginerii şi tehnicienii care urmează să conducă procesul de producţie în unităţile respective. Tot ceea ce se proiectează şi se construieşte în domeniul industrial trebuie să fie rezultatul cooperării acestor factori, sinteza gîndirii şi experienţei lor comune. Este de înţeles că înfăptuirea importantului program de construcţii ce ni-l propunem în cadrul cincinalului actual, scurtarea duratei de execuţie a lucrărilor şi realizarea unor construcţii eficiente, moderne, nu sînt posibile decît în condiţiile asigurării unui grad sporit de industrializare a construcţiilor, utilizării largi a prefabricatelor şi a metodelor industriale de execuţie. Această cerinţă, ridicarea activităţii de construcţii din ţara noastră la nivelul tehnicii mondiale, nu se poate realiza fără asigurarea tipizării proiectării, fără utilizarea pe scară largă a proiectelor tip. Promovînd intens practica elaborării de proiecte tip, trebuie combătută, totodată, mentalitatea că tipizarea proiectelor, introducerea metodelor moderne, industriale în construcţii, trebuie să ducă în mod fatal la monotonie şi uniformitate. Forţa de creaţie, capacitatea şi spiritul de inovaţie al arhitectului modern se verifică tocmai în găsirea soluţiilor care să permită, în condiţiile tipizării proiectelor şi industrializării lucrărilor, realizarea unei largi varietăţi de stiluri, de forme. Noi sîntem convinşi că arhitecţii din ţara noastră dispun de suficient talent, de spirit creator, sînt înzestraţi cu bogată fantezie profesională şi sînt capabili ca, mergînd pe calea tipizării şi industrializării lucrărilor, să creeze opera de mare valoare arhitecturală. O sarcină importantă, care astăzi intră încă foarte puţin în atenţia arhitecţilor şi proiectanţilor, este grija pentru interiorul locuinţelor şi construcţiilor social-culturale, pentru confortul şi ambianţa pe care acesta îl oferă oamenilor muncii. In legătură cu aceasta, se impune organizarea colaborării între arhitecţi şi realizatorii de modele în producţia bunurilor industriale de folosinţă îndelungată. Dimensiunile, forma şi funcţionalitatea mobilierului locuinţelor trebuie concepute paralel cu proiectele arhitectonice ale construcţiilor ; astfel cumpărătorul nu va mai întimpina dificultăţi la amplasarea în locuinţa sa a mobilei existente pe piaţă. Acelaşi lucru e valabil şi în ceea ce priveşte producţia de covoare, de tapete, de instalaţii sanitare şi altele. Printr-o mai bună conlucrare a arhitecţilor cu cei ce proiectează şi realizează aceste bunuri, să dăm posibilitate cetăţeanului să-şi creeze un cadru de viaţă cît mai adecvat, cît mai plăcut. Viaţa, activitatea practică de proiectare şi realizare a construcţiilor ridică în faţa arhitecţilor necesitatea de a fi în permanenţă la curent cu tot ceea ce aduce nou, avansat experienţa modernă, de a cunoaşte şi studia cuceririle arhitecturii mondiale, realizările cele mai valoroase de pretutindeni. Aceasta face necesară dezvoltarea contactelor, a relaţiilor de colaborare cu arhitecţii şi proiectanţii din străinătate, inclusiv cooperarea internaţională pentru găsirea unor soluţii constructive şi arhitecturale optime, pentru valorificarea cit mai intensă în practică a experienţei mondiale. Este de înţeles că rezolvarea problemelor tot mai complexe izvorîte din cerinţele programului măreţ pe care îl avem de înfăptuit pune în faţa Uniunii Arhitecţilor sarcini şi răspunderi deosebit de mari. Uniunea trebuie să fie cel mai înalt for obştesc de dezbatere a acestor probleme, să aibă un rol activ în elaborarea soluţiilor, a principiilor de bază ale dezvoltării arhitecturii noastre în concordanţă cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale societăţii noastre socialiste. In cadrul Uniunii trebuie să se organizeze în mod sistematic schimburi largi de opinii, o vie activitate de generalizare a practicii originale şi a experienţei internaţionale, care să contribuie la definirea unei şcoli româneşti moderne de arhitectură, receptivă la tot ceea ce este nou, capabilă să îmbine în modul cel mai fericit specificul naţional cu spiritul modern, contemporan, criteriile estetice cu cele de economicitate şi funcţionalitate. Prin întreaga sa activitate, Uniunea Arhitecţilor trebuie să ajute guvernul ţării la elaborarea şi înfăptuirea măsurilor pentru realizarea în cele mai bune condiţii a programului de construcţii ; ea trebuie să devină organul de specialitate — ca să spun aşa — al conducerii de partid şi de stat în domeniul proiectării, forul real şi eficient de orientare şi îndrumare a tuturor specialiştilor din arhitectură, a întregului corp de arhitecţi. (Vii aplauze). In acelaşi timp, Uniunea trebuie să aibă un rol important in ridicarea continuă a nivelului de cunoştinţe al arhitecţilor şi proiectanţilor, în perfecţionarea pregătirii lor profesionale şi ţinerea la curent cu tot ceea ce aduce nou, avansat practica în acest domeniu. Ea trebuie să asigure o mai bună repartizare a forţelor de proiectare pe întregul cuprins al ţării, o mai raţională folosire a cadrelor de arhitecţi pentru acoperirea cerinţelor tuturor judeţelor. Trebuie să avem în vedere că, in perspectivă, oraşele şi comunele vor trebui şi ele să dispună de specialişti. Uniunea trebuie să dezvolte şi să îmbunătăţească activitatea filialelor existente, să-şi organizeze filiale în toate judeţele, unind în cadrul acestora forţele arhitecţilor şi proiectanţilor, dezbătînd problemele pe care le ridică activitatea de construcţie pe plan local. Uniunea Arhitecţilor trebuie să asigure o colaborare strinsă cu alte categorii de specialişti şi oameni ai muncii care concură la ridicarea construcţiilor, la amenajarea lor, la dezvoltarea urbanismului, la sistematizarea oraşelor şi satelor. La dezbaterea problemelor şi la soluţionarea lor, Uniunea trebuie să antreneze, alături de arhitecţi, constructori, economişti, sociologi şi alţi specialişti, organizind împreună cu aceştia grupe speciale de studiu şi de elaborare a soluţiilor. De asemenea, Uniunea trebuie să conlucreze cu organizaţiile sindicale, de tineret, de femei, cu alţi reprezentanţi ai opiniei publice pentru a cunoaşte cît mai bine cerinţele şi punctele de vedere ale tuturor categoriilor de oameni ai muncii. Procedind astfel, Uniunea Arhitecţilor va mijloci în mod eficient legătura arhitecţilor cu întreaga viaţă tumultuoasă a patriei noastre, cu cerinţele pe care le ridică evoluţia societăţii, va face ca munca şi activitatea întregului corp de arhitecţi şi proiectanţi să exprime în mod adecvat dorinţele şi aspiraţiile întregului popor — beneficiarul nemijlocit a tot ceea ce se creează astăzi în România socialistă. O condiţie fundamentală a progresului arhitecturii româneşti, a creşterii capacităţii sale de a răspunde în condiţii cît mai bune cerinţelor sporite pe care le pune dezvoltarea generală a ţării o constituie creşterea preocupării pentru perfecţionarea învăţămîntului superior, pentru legarea lui cît mai strinsă de cerinţele practicii edificării socialismului. In conformitate cu hotărîrile partidului şi guvernului privind perfecţionarea întregului nostru invăţămint, trebuie să se pună un mai mare accent pe dezvoltarea activităţii practice a studenţilor. încă de pe băncile şcolii, viitorii arhitecţi trebuie puşi în situaţia de a soluţiona probleme de proiectare concretă din oraşe şi sate şi nu de a se rezuma la însuşirea unor norme şi principii generale. Trebuie să facem astfel încît în timpul şcolii studenţii să lucreze efectiv la proiectele de construcţie social-culturală şi industrială, ca lucrările de diplomă ale absolvenţilor să reprezinte proiecte reale, soluţii constructive pentru înălţarea unor construcţii economice şi social-culturale concrete şi nu scheme abstracte, simple improvizaţii fără utilitate practică, sau eventual doar pentru exxoziţii. Să înţelegem că viitorii arhitecţi trebuie să lucreze din primul an al facultăţii, începînd cu desenul şi pînă la proiect. Numai aşa şcoala noastră de arhitectură va deveni o şcoală modernă, viitorii arhitecţi vor putea corespunde din prima zi a intrării in timpul muncii cerinţelor practicii, dezvoltării societăţii noastre. Desigur, aceasta e valabil nu numai pentru arhitecţi, dar mă refer acum la arhitectură, unde considerăm că in şcoală se poate face mai mult decît în orice alt domeniu o activitate concretă, se poate lega procesul de invăţămint de activitatea de proiectare zilnică. Se ştie că actuala capacitate de proiectare nu ţine pasul cu nevoile planului de construcţii. Intîrziem din această cauză începerea unor construcţii, in timp ce dispunem de sute şi sute de profesori, conferenţiari, asistenţi, studenţi care ar putea participa efectiv la realizarea acestor lucrări. Aceasta cerem noi învăţămîntului să facă începînd din acest an ! Iată, tovarăşi, cîteva probleme pe care am dorit să le ridic în faţa Conferinţei dumneavoastră, a arhitecţilor şi proiectanţilor din România Am speranţa — mai mult — convingerea că Conferinţa dumneavoastră va marca un moment important în arhitectura din România, că urmările Conferinţei vor fi simţite in cel mai scurt timp în întreaga activitate de proiectare din ţara noastră. Fără îndoială, dezbaterile Conferinţei vor duce la elaborarea unui program concret de acţiune al Uniunii Arhitecţilor, — un larg forum democratic al arhitecţilor din România, care, alături de întregul popor, să contribuie la înfăptuirea cu succes a marilor sarcini trasate de Congresul al X-lea al partidului(Aplauze prelungite). De felul cum veţi dezbate problemele, de oamenii pe care îi veţi alege în conducerea Uniunii depinde activitatea viitoare. Noi dorim ca Uniunea să aibă o conducere activă, care să militeze pentru a realiza în practică marile sarcini ale arhitecturii, să mobilizeze şi să unească eforturile tuturor arhitecţilor. Tocmai de aceea, să alegeţi în conducerea Uniunii pe cei mai buni dintre dumneavoastră — şi profesional şi politic — cetăţeni valoroşi ai patriei noastre, hotărîţi să facă totul pentru a contribui la construcţia socialismului şi comunismului în România, la înălţarea poporului nostru pe culmile civilizaţiei şi progresului. (Aplauze puternice). Doresc să urez succes deplin lucrărilor Conferinţei, tuturor creatorilor din domeniul arhitecturii, de la care poporul român aşteaptă noi şi valoroase proiecte pentru edificiile ce se înalţă pe tot cuprinsul ţării, un aport şi mai mare la ridicarea luminosului edificiu al socialismului pe pămîntul României. (Aplauze prelungite). Vă doresc dumneavoastră, tuturor arhitecţilor şi proiectanţilor, succese cît mai mari în activitatea viitoare, multă sănătate şi fericire ! (Aplauze puternice, prelungite). IWRI Centrul de calcul C.F.R.-Bucureşti