Contemporanul, ianuarie-iunie 1971 (Anul 25, nr. 1-26)

1971-03-05 / nr. 10

CUVlNTAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU (Urmare din vot). 1) spus cuvîntul oamenii muncii, a­­preciind ceea ce este valoros şi cri­ticând lucrurile neizbutite, concep­ţiile greşite, deficienţele. In cele ce urmează vreau să mă opresc asupra unor tendinţe negative şi asupra unor lipsuri — pe bună dreptate semnalate critic de opi­nia publică — şi care se mai fac simţite în activitatea arhitecţilor şi proiectanţilor din ţara noas­tră. Fireşte, este de înţeles aspira­ţia arhitecţilor noştri de a abor­da şi concepe proiectele diferite­lor construcţii într-un spirit şi într-o manieră cît mai modernă.­­Putem spune că în această direc­ţie s-au realizat în ţara noastră lucrări deosebit de valoroase. A­­tît cetăţenii patriei cît şi vizita­torii străini au apreciat şi apre­ciază îndrăzneala, fantezia crea­toare, spiritul novator demon­strat de arhitecţii noştri în reali­zarea miilor de obiective indus­triale, a sutelor de mii de lo­cuinţe, de lăcaşuri de cultură şi sănătate înălţate pretutindeni. Totodată, nu putem să nu remar­­cării faptul că, acţionînd în acea­stă direcţie, s-au neglijat adesea tradiţiile bogate şi valoroase ale arhitecturii româneşti, specificul nostru naţional. Or, noi conside­răm că arhitectura modernă nu poate să nu ţină seama şi de tradiţiile naţionale, de ceea ce este caracteristic spiritului şi sen­sibilităţii naţiunii respective, de concepţia despre frumos a fiecă­rui popor. După cum ştiţi, avem tradiţii culturale bogate; poporul nostru este profund iubitor de frumos. Doresc, de asemenea, să subli­niez aici justeţea acelor opinii critice exprimate de cetăţeni care arată că la proiectarea unor car­tiere şi mari ansambluri de lo­cuinţe nu a existat întotdeauna preocuparea pentru asigurarea u­­nei ambianţe generale social-cultu­­rale cît mai corespunzătoare ce­rinţelor noi de viaţă ale oameni­lor muncii. S-a ignorat adesea crearea a ceea ce am putea numi centrul de gravitate al nucleului arhitec­tonic, centru constituit din îm­binarea armonioasă a clădirilor destinate locuinţelor, precum şi a celor destinate activităţii comer­ciale, de deservire şi cu caracter cultural, a spaţiilor afectate odih­nei şi recreaţiei, activităţilor dis­tractive şi de altă natură. Există, de asemenea, critici în­dreptăţite în legătură cu activita­tea de sistematizare desfăşurată de arhitecţii noştri. Cu toate că de multă vreme s-a atras atenţia asupra necesităţii unei amplasări cît mai raţionale a noilor cons­trucţii în oraşe, se constată încă deficienţe în concepţia de siste­matizare, în cartiere noi, blocu­rile sunt dispersate uneori la în­­tîmplare, nu se mai încheagă în străzi şi bulevarde precis contu­rate, într-o linie urbanistică cla­ră. O asemenea sistematizare are, totodată, drept consecinţă risipa de teren. Procedeul de a păstra între blocuri mari suprafeţe de teren nefolosite nu numai că a­­fectează negativ imaginea arhitec­turală a cartierului, a localităţii respective, dar reduce densitatea construcţiilor de locuinţe, împie­dică satisfacerea în cele mai bu­ne condiţii a nevoilor de spaţiu locuibil in oraşele respective. Am mai avut ocazia să mă re­fer şi cu alte prilejuri la tendin­ţele de gigantomanie manifesta­te în domeniul construcţiilor in­dustriale, la „pasiunea“ pentru e­­dificii de dimensiuni şi proporţii nejustificate de cerinţele funcţio­nale reale, de necesităţile concre­te ale activităţii producţiei. A existat şi mai există încă tendin­ţa de a asigura clădirilor industriale exterioare costisitoare, realizate prin folosirea unor materiale scum­pe, greu de procurat şi care nu sunt reclamate prin nimic de producţie. Asemenea orientări — în contra­dicţie de altfel cu practicile u­­zitate pe plan internaţional, cu tendinţa universală, cu adevărat modernă, spre construcţii simple, raţional dimensionate, cît mai u­­şoare — duc la o mare scumpire a investiţiilor. In legătură cu a­­ceasta este de criticat şi tendinţa de a se acorda o pondere exage­rată construcţiilor anexe in ca­drul uzinelor şi combinatelor noi, clădirilor pentru administraţie, pentru activităţi cu caracter ne­productiv. Preocuparea de a pune pe pri­mul plan zidurile şi nu elementul determinant al producţiei, maşi­nile şi utilajele, a costat destul de scump statul nostru. Trebuie spus că înclinaţia spre dimensiuni dis­proporţionate, practicarea unui stil arhitectural extravagant, cos­tisitor, s-au manifestat şi în do­meniul construcţiilor social-cultu­­rale. Este limpede că la slaba pre­ocupare a arhitecţilor pentru e­­conomicitatea construcţiilor, la fenomenul de ruptură manifestat multă vreme între arhitectură şi producţie a contribuit, într-o anu­mită măsură, şi faptul că în ca­drul programului de studii în în­­văţămîntul superior, disciplinele legate de eficienţa economică o­­cupă un loc nesatisfăcător. Cu toate că în timpul din urmă s-au luat unele măsuri în această pri­vinţă, cunoştinţele arhitecturale nu se predau încă într-o legătură strinsă cu problemele economice ale dezvoltării industriei şi agri­culturii, ale vieţii social-culturale din patria noastră. De asemenea, cred că trebuie a­trasă atenţia asupra unei anumi­te neglijări de către şcoala noas­tră superioară a datoriei de a cultiva în rîndul studenţilor tra­diţiile arhitecturii naţionale, de a orienta pe viitorii arhitecţi în di­recţia îmbinării armonioase a specificului naţional, popular, cu cerinţele construcţiei moderne, astfel încît să rezulte o sinteză originală, proprie noii arhitecturi româneşti, care să exprime cit mai plastic caracteristicile şi gus­tul poporului nostru, precum şi principiile estetice ale societăţii socialiste. Desigur, arătînd aceste neajun­suri nu înseamnă că negăm — ceea ce am afirmat încă de la început — marea contribuţie pe care arhitecţii şi proiectanţii au­ adus-o şi o aduc la vasta operă constructivă ce se desfăşoară în ţara noastră. Dar scopul Confe­rinţei dumneavoastră este, cred, nu numai punerea în evidenţă a lucrurilor bune, ci şi a greşelilor şi orientărilor necorespunzătoare, pentru a se putea contura astfel clar direcţiile dezvoltării de viitor a creaţiei arhitecturale, cores­punzător nevoilor societăţii noas­tre socialiste. In legătură cu aceasta, cred că se impune să subliniem deschis faptul că Uniunea Arhitecţilor, conducerea sa, nu au acţionat cu destulă hotărire pentru rezolvarea problemelor ce stau astăzi în faţa arhitecturii din România. Totoda­tă, o parte din neajunsurile despre care am vorbit mai înainte, se datoresc, cred, şi con­centrării exagerate a masei arhi­tecţilor la centru, în Capitală, faptului că destul de puţini ar­hitecţi şi proiectanţi lucrează în judeţe, acolo unde se desfăşoară, în practică, nemijlocit, munca de creaţie şi construcţie. De aseme­nea, nu toţi arhitecţii urmăresc pînă la capăt realizarea proiecte­lor pe care le concep, nu conlu­crează suficient cu constructorii, cu beneficiarii în vederea adoptă­rii soluţiilor constructive cele mai eficiente. Actuala Conferinţă va trebui să definească limpede sarcinile ce stau azi în faţa gîndirii şi crea­ţiei noastre arhitecturale, pentru cristalizarea unei şcoli româneşti avansate de arhitectură cît mai modernă, care să corespundă ce­rinţelor actuale ale dezvoltării e­­conomico-sociale a României şi, în acelaşi timp, să-şi aducă con­tribuţia proprie la progresul ar­hitecturii pe plan internaţional. Noi dorim ca arhitecţii, Uniunea Arhitecţilor să aibă un rol tot mai important în viaţa societăţii noastre socialiste. (Aplauze puter­nice). Stimaţi tovarăşi, Conferinţa dumneavoastră se desfăşoară în condiţiile cînd în­tregul popor a trecut cu toate for­ţele la înfăptuirea prevederilor noului plan cincinal 1971—1975. Cunoaşteţi cu toţii amplul pro­gram de construcţie economică, socială şi culturală elaborat de Congresul al X-lea şi pe care îl prevede cincinalul de curînd în­ceput. Ceea ce vreau să subliniez în mod deosebit la Conferinţa dumneavoastră este că din tota­lul de investiţii ce se prevede pentru următorii 5 ani, şi care în­sumează circa 500 miliarde lei — mai mult decît s-a cheltuit la a­­cest capitol în ultimul deceniu — peste 200 de miliarde vor fi afec­tate construcţiilor propriu-zise, a­­tît în domeniul economic cît şi în cel social-cultural. Cincinalul actual prevede ridi­carea unui număr de peste 1700 obiective industriale şi agricole în toate judeţele ţării, dezvoltarea reţelei de şcoli, a construcţiei de spitale şi policlinici, de creşe, că­mine şi alte instituţii publice, rea­lizarea din fondurile statului a peste 500 000 de locuinţe noi. In acelaşi timp, vom acţiona pen­tru dezvoltarea în continuare a Sistematizării oraşelor. De aseme­nea, se vor lua măsuri care să a­­sigure realizarea, în următorii 10—15 ani a sistematizării rurale, precum şi crearea de noi centre urbane. Iată, tovarăşi, ce largi perspecti­ve de creaţie, de afirmare a talen­tului şi capacităţii de muncă se deschid în faţa arhitecţilor che­maţi să realizeze, împreună cu în­tregul popor, vastul program de dezvoltare a patriei stabilit de Congresul al X-lea. (Aplauze pu­ternice.) întotdeauna, dar mai cu seamă astăzi, arhitectura a fost şi este strîns legată de satis­facerea nevoilor reale ale oameni­lor, a necesităţilor societăţii; ea are menirea de a da viaţă unor construcţii care să asigure po­porului condiţii de muncă şi de trai cît mai bune, să îmbine în modul cel mai armonios utilul cu frumosul. Criteriul fundamental care trebuie să stea în centrul a­­tenţiei tuturor celor care lucrează în domeniul arhitecturii este utili­tatea socială a lucrărilor pe care le concep şi le realizează. De altfel, pînă la urmă, valoarea ori­cărei opere create de mintea şi mina omului este determinată de măsura în care satisface o necesi­tate a comunităţii umane, răspun­de cerinţelor vieţii, ale progresu­lui. Arhitectura este, poate, dintre toate artele, cea mai legată de sa­tisfacerea necesităţilor omului. (Vii aplauze.) In noul cincinal, acţionînd pe linia înfăptuirii politicii partidului de ridicare continuă, susţinută a nivelului de trai material şi spiritu­al al întregului popor, se prevede, cum am arătat, realizarea unui mare volum de construcţii social­­culturale. Este necesar ca noile ansambluri de locuinţe ce se vor ridica în acest cincinal să fie ast­fel concepute încît, printr-o judi­cioasă amplasare a construcţiilor de interes social-cultural, să se a­­sigure satisfacerea într-un grad sporit a cerinţelor şi exigenţelor crescînde ale oamenilor muncii. In acelaşi timp, noile ansambluri tre­buie să ofere o imagine estetică atrăgătoare, care să îmbine în mod armonios linia simplă şi elegantă a Stilului modern, contemporan, cu frumuseţea plastică a formelor ar­hitecturale tradiţionale româneşti. Clădirile de utilitate publică ce se prevăd a fi construite trebuie pla­sate în aşa fel încît fiecare an­samblu de locuinţe să posede un centru social propriu, care să per­mită locuitorilor o bună aprovi­zionare, serviciile necesare, o via­ţă culturală bogată şi variată, parcuri de recreere şi­­agrement, terenuri pentru sport şi alte acti­vităţi organizate pentru tineret şi copii. Asemenea centre trebuie să fie un puternic factor de atracţie pentru cetăţeni, cadrul unei am­bianţe cît mai plăcute de viaţă. Atît în noile cartiere care se construiesc în prezent, cît şi în cartierele ridicate în ultimii ani, este necesar să se asigure o folo­sire cît mai raţională a suprafe­ţelor de teren, o densitate optimă a construcţiilor. In procesul de dezvoltare continuă a oraşelor, cartierelor, străzilor, trebuie să se urmărească şi retuşarea greşelilor de concepţie şi a deficienţelor de sistematizare comise în trecut. Cînd arhitecţii se aşează la planşetă, trebuie să se gîndească în primul rînd la om. Nu trebuie să uite, de asemenea, că ei înşişi vor locui in ansamblurile pe care le proiectează. (Vii aplauze.) Probleme importante se pun, de asemenea, în legătură cu sistema­tizarea satelor. Pe baza hotărîrilor Conferinţei Naţionale a partidului sunt în curs de elaborare şi defini­tivare studiile de sistematizare a satelor. In cursul acestui an vor trebui realizate schemele orienta­tive pentru sistematizarea terito­rială a judeţelor, a comunelor şi satelor. Unul din obiectivele esen­ţiale ale sistematizării va fi crea­rea în fiecare judeţ a noi centre urbane în jurul cărora să gravite­ze 4—5 comune. Totodată se va urmări concentrarea şi folosirea cît mai raţională a clădirilor de utilitate social-culturală, organiza­rea activităţii de deservire comer­cială, sanitară, cultural-artistică a populaţiei. Acţionînd cu perseve­renţă, în această direcţie, vom asi­gura ca într-adevăr, în următorii 10—15 ani satul românesc să-şi schimbe în mod radical înfăţi­şarea. Paralel cu dezvoltarea for­ţelor de producţie, cu moderni­zarea producţiei agricole, cu in­tensificarea întregii vieţi econo­mice, culturale şi sociale a sate­lor, sistematizarea rurală trebuie să contribuie la apropierea trepta­tă a satului de oraş pe calea ridi­cării generale a condiţiilor de trai ale ţărănimii, ale tuturor locuito­rilor din mediul rural. Aceasta este o condiţie esenţială a făuririi unei societăţi armonios dezvoltate, care să ofere tuturor oamenilor muncii de la oraşe şi sate posibi­lităţi egale de a se bucura de bi­nefacerile civilizaţiei moderne, de condiţii de viaţă materiale şi spirituale optime. Aceasta este o condiţie de bază a construcţiei societăţii socialiste multilateral dezvoltate, a trecerii la făurirea comunismului în România. (A­­plauze puternice.) In ce priveşte construcţiile eco­nomice, o atenţie deosebită vor trebui să acorde arhitecţii şi pro­iectanţii sarcinii ca noile obiective să asigure, prin modul în care sunt concepute şi realizate, condi­ţii cît mai bune de lucru pentru muncitori, tehnicieni şi ingineri, ţinînd seamă de cerinţele organi­zării moderne a producţiei, ale protecţiei şi securităţii muncii, de preocuparea constantă a parti­dului şi statului nostru pentru uşurarea efortului fizic al celor ce muncesc. Trebuie ca şi pe această cale să asigurăm crearea unei ambianţe cît mai adecvate de lu­cru, să contribuim la transfor­marea procesului de muncă — care, după cum se ştie, reprezintă o necesitate socială — într-o reală satisfacţie. Pornind de la aceste cerinţe, trebuie evitat însă în proiectarea construcţiilor tot ceea ce este de prisos, costisitor, neeconomicos, tot ce merge pe calea grandoma­niei şi extravaganţei. Principala grijă a arhitecţilor trebuie să fie crearea unui cadru cît mai ieftin pentru buna funcţionare a ceea ce este esenţial şi hotărîtor în pro­cesul de producţie , maşinile şi utilajele, instalaţiile tehnice. Linia pe care trebuie să meargă proiec­tarea este de a micşora continuu, în ansamblul investiţiilor, ponde­rea cheltuielilor afectate construc­ţiilor. Trebuie mai bine valorifi­cată în această privinţă atît expe­rienţa pozitivă proprie, cît şi ex­perienţa ţărilor avansate pentru a găsi soluţii de amplasare în aer liber a unor instalaţii şi utilaje, folosindu-se pentru construcţia ha­lelor materiale uşoare şi ieftine, in­­locuindu-se cele deficitare şi scum­pe. In domeniul construcţiilor in­dustriale preocuparea trebuie să fie nu de a realiza opere arhitec­turale „de artă", smulgînd admi­raţia trecătorilor pentru înfăţi­şarea exterioară a unităţilor eco­nomice, ci de a crea cadrul co­respunzător şi condiţiile necesare pentru ca oamenii muncii să cre­eze ei opere de artă în domeniul producţiei de bunuri materiale, care să stîrnească admiraţie, atît în ţară cît şi în străinătate, prin­tr-o tehnicitate înaltă, printr-o calitate ireproşabilă, care să poată concura cu succes pe orice piaţă printr-un preţ de cost cît mai scăzut. Procedând astfel, proiec­tanții obiectivelor industriale vor putea spune că și-au făcut cu ade­vărat datoria, că și-au înțeles me­nirea ce le revine în asigurarea progresului economic al țării. (Vii aplauze.) Numai pe calea reducerii dimen­siunii construcțiilor industriale, am fi putut obţine, în cincinalul care a trecut, o economie de circa 10 miliarde de lei. Ţinînd seama de volumul mare pe care-l avem de construit în cincinalul următor, printr-o dimensionare raţională a clădirilor vom putea realiza economii de 15—20 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă echivalentul a peste 300 de mii de apartamen­te, dacă socotim la prețul de 50 de mii apartamentul. Iată ce mari posibilități de economie există în acest domeniu. Iată de ce, la pro­iectarea unei uzine trebuie să se pornească nu de la vise, de la viziuni grandioase, ci de la nece­sitatea folosirii eficiente a fiecă­rui leu, a fiecărui kg de ciment sau de fier-beton. Pînă la urmă trebuie să vă gîn­­diţi că sînteţi nu numai arhitecţi şi proiectanţi ci şi beneficiari, proprietari ai tuturor acestor bogă­ţii — fiecare cetăţean este copro­prietar al avuţiei naţionale — şi a­­veţi obligaţia să vă preocupaţi, ca şi noi, de gospodărirea cît mai bună a mijloacelor materiale şi finan­ciare ale statului, pentru a crea cît mai multe locuinţe, cît mai multe spaţii de lucru pentru populaţie, pentru a contribui la prosperitatea patriei. Numai pe această cale vom putea creşte venitul naţional, vom putea crea condiţii pentru ridicarea tot mai rapidă a bunăstării gene­rale a poporului nostru. (Vii aplauze). In legătură cu aceasta, este ne­cesar să se asigure o strinsă cola­borare între arhitecţi, constructori şi beneficiarii direcţi ai noilor construcţii — muncitorii, inginerii şi tehnicienii care urmează să con­ducă procesul de producţie în uni­tăţile respective. Tot ceea ce se proiectează şi se construieşte în do­meniul industrial trebuie să fie re­zultatul cooperării acestor factori, sinteza gîndirii şi experienţei lor comune. Este de înţeles că înfăptuirea importantului program de con­strucţii ce ni-l propunem în cadrul cincinalului actual, scurtarea du­ratei de execuţie a lucrărilor şi realizarea unor construcţii eficiente, moderne, nu sînt posibile decît în condiţiile asigurării unui grad spo­rit de industrializare a construcţii­lor, utilizării largi a prefabricate­lor şi a metodelor industriale de execuţie. Această cerinţă, ridicarea activităţii de construcţii din ţara noastră la nivelul tehnicii mon­diale, nu se poate realiza fără a­­sigurarea tipizării proiectării, fără utilizarea pe scară largă a proiec­telor tip. Promovînd intens practica elaborării de proiecte tip, trebuie combătută, totodată, mentalitatea că tipizarea proiectelor, introducerea metodelor moderne, industriale în construcţii, trebuie să ducă în mod fatal la monotonie şi uniformitate. Forţa de creaţie, capacitatea şi spi­ritul de inovaţie al arhitectului modern se verifică tocmai în gă­sirea soluţiilor care să permită, în condiţiile tipizării proiectelor şi industrializării lucrărilor, reali­zarea unei largi varietăţi de stiluri, de forme. Noi sîntem convinşi că arhitecţii din ţara noastră dispun de suficient talent, de spirit crea­tor, sînt înzestraţi cu bogată fan­tezie profesională şi sînt capabili ca, mergînd pe calea tipizării şi in­dustrializării lucrărilor, să creeze opera de mare valoare arhitectu­rală. O sarcină importantă, care astăzi intră încă foarte puţin în atenţia arhitecţilor şi proiectanţilor, este grija pentru interiorul locuinţelor şi construcţiilor social-culturale, pentru confortul şi ambianţa pe care acesta îl oferă oamenilor muncii. In legătură cu aceasta, se impune organizarea colaborării între arhitecţi şi realizatorii de mo­dele în producţia bunurilor indus­triale de folosinţă îndelungată. Di­mensiunile, forma şi funcţionali­tatea mobilierului locuinţelor tre­buie concepute paralel cu proiec­tele arhitectonice ale construcţii­lor ; astfel cumpărătorul nu va mai întimpina dificultăţi la amplasarea în locuinţa sa a mobilei existente pe piaţă. Acelaşi lucru e valabil şi în ceea ce priveşte producţia de covoare, de tapete, de instalaţii sa­nitare şi altele. Printr-o mai bună conlucrare a arhitecţilor cu cei ce proiectează şi realizează aceste bu­nuri, să dăm posibilitate cetăţeanu­lui să-şi creeze un cadru de viaţă cît mai adecvat, cît mai plăcut. Viaţa, activitatea practică de proiectare şi realizare a construcţii­lor ridică în faţa arhitecţilor ne­cesitatea de a fi în permanenţă la curent cu tot ceea ce aduce nou, avansat experienţa modernă, de a cunoaşte şi studia cuceririle arhi­tecturii mondiale, realizările cele mai valoroase de pretutindeni. Aceasta face necesară dezvoltarea contactelor, a relaţiilor de colabo­rare cu arhitecţii şi proiectanţii din străinătate, inclusiv cooperarea in­ternaţională pentru găsirea unor soluţii constructive şi arhitecturale optime, pentru valorificarea cit mai intensă în practică a experienţei mondiale. Este de înţeles că rezolvarea problemelor tot mai complexe iz­­vorîte din cerinţele programului măreţ pe care îl avem de înfăptuit pune în faţa Uniunii Arhitecţilor sarcini şi răspunderi deosebit de mari. Uniunea trebuie să fie cel mai înalt for obştesc de dezbatere a acestor probleme, să aibă un rol activ în elaborarea soluţiilor, a principiilor de bază ale dezvoltării arhitecturii noastre în concordanţă cu cerinţele actuale şi de perspec­tivă ale societăţii noastre socialiste. In cadrul Uniunii trebuie să se or­ganizeze în mod sistematic schim­buri largi de opinii, o vie activitate de generalizare a practicii originale şi a experienţei internaţionale, care să contribuie la definirea unei şcoli româneşti moderne de arhitec­tură, receptivă la tot ceea ce este nou, capabilă să îmbine în modul cel mai fericit specificul naţional cu spiritul modern, contemporan, criteriile estetice cu cele de econo­micitate şi funcţionalitate. Prin întreaga sa activitate, Uniunea­ Arhitecţilor trebuie să ajute guvernul ţării la elaborarea şi înfăptuirea măsurilor pentru realizarea în cele mai bune con­diţii a programului de construc­ţii ; ea trebuie să devină organul de specialitate — ca să spun aşa — al conducerii de partid şi de stat în domeniul proiectării, forul real şi eficient de orientare şi în­drumare a tuturor specialiştilor din arhitectură, a întregului corp de arhitecţi. (Vii aplauze). In acelaşi timp, Uniunea trebuie să aibă un rol important in ridi­carea continuă a nivelului de cu­noştinţe al arhitecţilor şi proiectan­ţilor, în perfecţionarea pregătirii lor profesionale şi ţinerea la curent cu tot ceea ce aduce nou, avansat practica în acest domeniu. Ea tre­buie să asigure o mai bună repar­tizare a forţelor de proiectare pe întregul cuprins al ţării, o mai ra­ţională folosire a cadrelor de arhi­tecţi pentru acoperirea cerinţelor tuturor judeţelor. Trebuie să avem în vedere că, in perspectivă, oraşele şi comunele vor trebui şi ele să dispună de specialişti. Uniu­nea trebuie să dezvolte şi să îmbu­nătăţească activitatea filialelor existente, să-şi organizeze filiale în toate judeţele, unind în cadrul acestora forţele arhitecţilor şi pro­iectanţilor, dezbătînd problemele pe care le ridică activitatea de construcţie pe plan local. Uniunea Arhitecţilor trebuie să asigure o colaborare strinsă cu alte categorii de specialişti şi oameni ai muncii care concură la ridicarea construcţiilor, la amenajarea lor, la dezvoltarea urbanismului, la siste­matizarea oraşelor şi satelor. La dezbaterea problemelor şi la solu­ţionarea lor, Uniunea trebuie să antreneze, alături de arhitecţi, constructori, economişti, sociologi şi alţi specialişti, organizind împreună cu aceştia grupe speciale de studiu şi de elaborare a soluţii­lor. De asemenea, Uniunea trebuie să conlucreze cu organizaţiile sin­dicale, de tineret, de femei, cu alţi reprezentanţi ai opiniei publice pentru a cunoaşte cît mai bine cerinţele şi punctele de vedere ale tuturor categoriilor de oameni ai muncii. Procedind astfel, Uniunea Arhitecţilor va mijloci în mod eficient legătura arhitecţilor cu întreaga viaţă tumultuoasă a patriei noastre, cu cerinţele pe care le ri­dică evoluţia societăţii, va face ca munca şi activitatea întregului corp de arhitecţi şi proiectanţi să exprime în mod adecvat dorinţele şi aspiraţiile întregului popor — beneficiarul nemijlocit a tot ceea ce se creează astăzi în România so­cialistă. O condiţie fundamentală a pro­gresului arhitecturii româneşti, a creşterii capacităţii sale de a răs­punde în condiţii cît mai bune ce­rinţelor sporite pe care le pune dezvoltarea generală a ţării o con­stituie creşterea preocupării pentru perfecţionarea învăţămîntului su­perior, pentru legarea lui cît mai strinsă de cerinţele practicii edifi­cării socialismului. In conformitate cu hotărîrile partidului şi guvernu­lui privind perfecţionarea întregu­lui nostru invăţămint, trebuie să se pună un mai mare accent pe dezvoltarea activităţii practice a studenţilor. încă de pe băncile şcolii, viitorii arhitecţi trebuie puşi în situaţia de a soluţiona probleme de proiec­tare concretă din oraşe şi sate şi nu de a se rezuma la însuşirea unor norme şi principii generale. Trebuie să facem astfel încît în timpul şcolii studenţii să lucreze efectiv la proiectele de construcţie social-culturală şi industrială, ca lucrările de diplomă ale absolven­ţilor să reprezinte proiecte reale, soluţii constructive pentru înăl­ţarea unor construcţii economice şi social-culturale concrete şi nu scheme abstracte, simple improvi­zaţii fără utilitate practică, sau eventual doar pentru ex­xoziţii. Să înţelegem că viitorii arhitecţi tre­buie să lucreze din primul an al facultăţii, începînd cu desenul şi pînă la proiect. Numai aşa şcoala noastră de arhitectură va deveni o şcoală modernă, viitorii arhitecţi vor putea corespunde din prima zi a intrării in timpul muncii cerinţe­lor practicii, dezvoltării societăţii noastre. Desigur, aceasta e valabil nu numai pentru arhitecţi, dar mă refer acum la arhitectură, unde considerăm că in şcoală se poate face mai mult decît în orice alt domeniu o activitate concretă, se poate lega procesul de invăţămint de activitatea de proiectare zilnică. Se ştie că actuala capacitate de proiectare nu ţine pasul cu nevoile planului de construcţii. Intîrziem din această cauză începerea unor construcţii, in timp ce dispunem de sute şi sute de profesori, conferen­ţiari, asistenţi, studenţi care ar putea participa efectiv la reali­zarea acestor lucrări. Aceasta ce­rem noi învăţămîntului să facă în­cepînd din acest an ! Iată, tovarăşi, cîteva probleme pe care am dorit să le ridic în faţa Conferinţei dumneavoastră, a arhi­tecţilor şi proiectanţilor din Româ­nia­ Am speranţa — mai mult — convingerea că Conferinţa dum­neavoastră va marca un moment important în arhitectura din Româ­­nia, că urmările Conferinţei vor fi simţite in cel mai scurt timp în întreaga activitate de proiectare din ţara noastră. Fără îndoială, dezbaterile Confe­rinţei vor duce la elaborarea unui program concret de acţiune al Uni­unii Arhitecţilor, — un larg forum democratic al arhitecţilor din România, care, alături de între­gul popor, să contribuie la înfăp­tuirea cu succes a marilor sarcini trasate de Congresul al X-lea al partidului(Aplauze prelungite). De felul cum veţi dezbate pro­blemele, de oamenii pe care îi veţi alege în conducerea Uniunii de­pinde activitatea viitoare. Noi do­rim ca Uniunea să aibă o condu­cere activă, care să militeze pentru a realiza în practică marile sarcini ale arhitecturii, să mobilizeze şi să unească eforturile tuturor arhitec­ţilor. Tocmai de aceea, să alegeţi în conducerea Uniunii pe cei mai buni dintre dumneavoastră — şi profesional şi politic — cetăţeni valoroşi ai patriei noastre, hotărîţi să facă totul pentru a contribui la construcţia socialismului şi comu­nismului în România, la înălţarea poporului nostru pe culmile civi­lizaţiei şi progresului. (Aplauze puternice). Doresc să urez succes deplin lucrărilor Conferinţei, tuturor crea­torilor din domeniul arhitecturii, de la care poporul român aşteaptă noi şi valoroase proiecte pentru edificiile ce se înalţă pe tot cu­prinsul ţării, un aport şi mai mare la ridicarea luminosului edificiu al socialismului pe pămîntul Româ­niei. (Aplauze prelungite). Vă doresc dumneavoastră, tutu­ror arhitecţilor şi proiectanţilor, succese cît mai mari în activitatea viitoare, multă sănătate şi fericire ! (Aplauze puternice, prelungite). IWRI­ Centrul de calcul C.F.R.-Bucureşti

Next