Contemporanul, iulie-decembrie 1971 (Anul 25, nr. 27-52)

1971-11-26 / nr. 48

A Pentru o renaştere a recitalului # RECITALUL poate şi are toate şansele să ocupe V11­1'°1 important în bogata noastră viaţă muzicală. Mulţi se vor întreba, oare nu avem recitaluri sufi­ciente ? Răspunsul este foarte simplu. Avem, însă puţine sunt de bună calitate. Ne referim, in primul rind, la recitaluri de lied. Dorim programe unitare şi care să conţină capo­doperele muzicii din toate timpurile. Cîndva, Dan Iordăchescu, Emilia Petrescu, Martha Kessler, Hilda Jerea, ne-au oferit seri Schumann, Schubert, Hugo Wolff, Mahler, nemaivorbind de minunatele seri de cintec românesc. Azi asistăm la concerte de lied cu programe foarte amestecate. Dacă în ceea ce priveşte recitalul de vioară putem vorbi da reuşite, cum a fost acela al lui Mihai Cons­­tantinescu (integrala sonatelor de Bach) sau de cu­plul Ştefan şi Valentin Gheorghiu, in domeniul re­citalului de pian — tocmai acolo unde literatura este cea mai bogată — programele sunt pestriţe şi de cele mai multe ori neconvingătoare. Putem vorbi oare de o integrală a operelor lui Bach sau măcar de prezentarea Preludiilor şi a Fugilor sau a Invenţiunilor ? Ne­­ surprinde faptul că tocmai unii artişti de notorietate nu cultivă recitalul cu programe dense, ocolesc primele audiţii de muzică românească şi contemporană universală. Pe de altă parte, nu cre­dem că este cazul să repetăm la infinit un reper­toriu­­ devenit plictisitor. Afluenţa în sălile de concert din ultimele luni arată cit de mult doreşte publicul să i se ofere acea „unitate în varietate“ şi in ceea ce priveşte alcătuirea programelor. Trebuie să observăm că şi ARIA neglijează ma­rile recitaluri, că programează adesea solişti nu prea convingători (în acest sens, „Scînteia tinere­tului“ şi alte ziare au arătat reale deficienţe). Petre ZARNESCU Bucureşti 0 problemă... cu cîntec • FIIND meloman... fanatic, m-am străduit să mă străduiesc în continuare, ca tot omul, să-mi alcătuiesc şi eu o discotecă. Credeţi că se poate ? încercaţi şi dv. şi o să vedeţi ! încercaţi întîi să 0 luaţi metodic, adică pe epoci (mă gîndesc acum la muzica simfonică) , preclasicii, clasicii, romanticii etc. Veţi constata cu acest prilej cit de incompletă este lista elementară (atenţie, elementară !) de compozitori şi de lucrări editate pe disc, pe care le puteţi găsi, chiar în cele mai pretenţioase ma­gazine de specialitate din Capitală (ce să mai vor­besc de situaţia noastră, a provincialilor). Ai ne­voie de lucrări fundamentale din creaţia muzicală a tuturor timpurilor şi nu le găseşti. Sau găseşti simfonia a IV-a a cutărui compozitor dar nu poţi da de a V-a simfonie a aceluiaşi compozitor. Ce să ne mai gîndim la „integrale“... Visul e prea frumos. In general, mi se pare că „politica“ de editare pe disc a creaţiei muzicale simfonice ro­mâneşti şi universale e lipsită de nişte criterii ju­dicioase, ţinînd de importantul caracter educativ al acestei activităţi. Anton CARPIŞ Medic (Mediaş) Profesionalism şi etică • AM citit în numărul trecut al revistei dv. cronica semnată de Aurel Bădescu la spectacolul Prima zi de libertate. Nu discut acuma opiniile exprimate în cronică şi, de altfel, rău la ele vreau să mă refer. Am citit însă şi alte cronici la aceeaşi piesă, complet diferite, apărute aproape simultan, și m-a izbit cit de contradictorie poate rămîne pentru cititor imaginea finală rezultată din aceste lecturi. Nu e prima oară cînd observ acest lucru. Diver­sitatea punctelor de vedere (vorbesc acum in prin­cipiu) e necesară și salutară, dar atunci cînd ea nu are, de fiecare dată, o solidă bază de argu­mentaţie, nu poate provoca decit derută în rîndu­­rile publicului, iar cronicarii îşi pierd creditul. Ridic această problemă deoarece mi se pare că ea are implicaţii mai complexe decit se crede, de la cele etice pînă la cele ale profesionalismului ga­zetăresc propriu-zis. Nidio TIMOFTE Studentă (Bucureşti) Tristeţe • NU e multă vreme de cînd am asistat la • emisiune TV ce îşi propunea să analizeze cazurile citorva absolvenţi ai diverselor facultăţi din Capi­tală care au refuzat să se prezinte la locurile de muncă unde fuseseră repartizaţi. Am descoperit cu uimire şi tristeţe printre ei o tînără absolventă a I.A.T.C., Dana Bolintineanu. Intîmplător o cunoș­team, căci o văzusem intr-un spectacol pe scena „Casandrei“. Ingîmfata plăpumăreasă, mi se pare. Mărturisesc că am apreciat-o foarte mult, mi s-a părut deosebit de talentată și am regretat că nu a mai fost distribuită (de ce ?) şi în alte spectacole ale studioului. Mi-am amintit atunci şi de alţi absolvenţi ai I.A.T.C. care nu s-au prezentat la teatrele unde au fost repartizaţi, şi mi-am mai a­­mintit de toţi ceilalţi pe care i-am văzut în ultimii ani perindîndu-se pe scena „Casandrei“ şi care acum se află în diferite teatre din ţară. Gîndin­­du-mă la aceştia din urmă, mi-am dat seama că nu mai ştiu aproape nimic despre ei, deşi îmi fu­seseră un timp familiari şi dragi, ca actori. Şi nu mi-am putut reţine tristeţea de a vedea că, deoa­rece o absolventă IATC nu s-a prezentat la post, a fost făcută o emisiune întreagă şi că acum o ştie toată ţara (chiar dacă s-a făcut de ruşine), dar despre colegii ei care-şi fac datoria la Piatra Neamţ, Cluj, Turda sau mai ştiu eu unde, nu suflă nimeni o vorbă atîta timp, nici TV, nici pre­sa — deşi asta ar intra in obligaţiile dv. Mircea ŞANDRU Inginer proiectant (Bucureşti) d INSTITUTUL PEDAGOGIC DE 3 ANI PITEŞTI ,­­ ANUNŢA fi scoaterea la concurs a următoarelor posturi : . ... I. Facultatea de filologie / 1. Conferenţiar, disciplinele limba rusă şi lingvis- 3 s­tică generală, poziţia 2, statul de funcţiuni al ca- |­­­tedrei de limbi străine. 5 . II. Facultatea de ştiinţe naturale 1. Şef de lucrări, disciplinele zoologie şi prepa- » S rarea materialului didactic, poziţia 8, statul de tine- a­c­ţiuni al catedrei de ştiinţe naturale. a ) Candidaţii la concurs vor înainta la Rectoratul­­ SI Institutului pedagogic de 3 ani din Piteşti, str. S . Gh. Doja nr. 41, în termen de 30 de zile de lapu- g - blicarea acestui anunț in Buletinul oficial al R.S.R., 2 . partea a IlI-a, cererea de înscriere la care vor s­ă anexa actele prevăzute de Legea nr. 6 privind 5 . Statutul personalului didactic din R.S.R., publi- si­i cată în Buletinul oficial partea I-a, nr. 33, din 15­­­­ martie 1969 și de Instrucțiunile Ministerului Invă­­s­­­țămîntului nr. 84539/1969. ■ genda 1 - SPORT O zi foarte plină • IATA că echipa României a reuşit să se claseze printre primele opt echipe de fotbal din Europa... Şi nu numai că s-a calificat, dar, fără riscul de a fi prea va­nitoşi, echipa României este, în acest ceas, una din cele mai bune din Europa... Da­că nu este chiar cea mai bună, este, în orice caz, cea mai talentată, deşi în partida cu Ţara Galilor n-a atins punctul ei maxim... Ce te impresionează la aceşti tineri este marele talent cu care natura a avut înţelepciunea să-i înzestreze... Partida cu Ţara Galilor n-a avut dramatism şi nici n-avea cum să-l aibă, dramatismul nu se naşte decit din confruntarea celor egali... N-a fost de fapt o partidă, ci nişte socoteli care s-au incheiat corect şi la timp, după care fiecare şi-a văzut de treburile lui... Duminică 14 noiembrie a strălucit Dobrin, în această miercuri a strălucit Lucescu, dar nici asta n-are prea mare importanţă... Important e că echipa şi-a atins, cînd cu strălucire, cind cu metodă rece, ţelul pe care şi l-a propus... Şi sper că lui Angelo Niculescu n-o să i se ceară demisia drept pedeapsă pentru că a calificat echipa în sferturile de finală ale campionatului european... Au existat păcate şi mai mari care au fost trecute cu vederea... Echipei U.T.A. i se spune, nu ştiu de ce, „bătrina doamnă“... Dacă toate doam­nele ar arăta aşa, nici nu ne-am mai uita la domnişoare... Ce fel de doamnă brăz­dată de riduri şi complexe e echipa asta care-ţi cîştigă odată campionatul, acum se află pe primul joc şi, ajunsă în turul trei al Cupei U.E.F.A., învinge o echipă por­tugheză de prim rang cu tinerescul scor de 3—0 ?... Nu, U.T.A. nu este o „bătrină doamnă“, oricît de dragi ne-ar fi epitetele, ci una dintre cele mai tinere şi mai zvelte formaţii. Jucătorii din această echipă sînt îndrăgostiţi pînă peste cap de jo­cul cu balonul rotund şi iubirea a fost întotdeauna privilegiul tinereţii. Şi apoi se vede de la o poştă că U.T.A. e o echipă, că acolo s-a săvîrşit şi un miracol sufle­tesc... Dar dacă această coeziune sufletească nu se traducea cu 3—0 pe tabela de marcaj, ea oricît de nobilă ar fi fost, n-ar fi avut nici o valoare... în fotbal, golul contează — in rest — totul e zădărnicie. T. M. O nouă editură • — CE este şi ce vrea să fie Edi­tura pentru Turism, abia înfiinţată ? — l-am întrebat pe directorul ei, scriitorul Pop Simion. — Este o casă de editură ale cărei ţeluri şi funcţiuni sunt ca ale tuturor celorlalte edituri din România, la care se adaugă atribuţiile de strictă specificitate, decurgînd din însuşi ca­racterul specific al domeniului la care se referă — turismul. Creată pentru a răspunde sarcinilor propagandei Ministerului Turismului, pe lingă care activează, editura extinde şi di­versifică peisajul editorial al ţării, aflat — de un­­ timp încoace — în con­tinuă efervescenţă şi cristalizare. — Ce tipărituri concură, după o­­pinia dv., la „marca“ noii edituri? — Literatura de drumeţie, bunăoară (cărţi de reportaj, note de călătorie, jurnal, memorialistică, eseuri), con­tribuţii privind structurile şi metodo­logia turismului, ca ramură tot mai afirmată a economiei naţionale, ghi­­duri, monografii, albume pliante, hărţi, afişe, cărţi poştale ilustrate etc. — Cînd veţi demara şi cu ce au­tori ? — începutul de an e şi începutul nostru de drum. Autori ca Paul An­­ghel, Al. Ivan Ghik­a, Ioan Grigo­­rescu, Tom­a George Maiorescu, Darie Novăceanu, Petru Vintilă sau mai ti­nerii Valentin Hossu-Longin, Ştefan Dimitriu, Nicolae Păduraru etc., ne oferă manuscrisele lor şi se alătură astfel, primii, efortului nostru de a cultiva reportajul cu persuasiune şi exigenţe noi; ne gîndim ca după cîţiva ani de activitate editorială, să zicem la finele anului 1975, să fim în posesia unei serii de volume care s-ar recomanda cititorului ca făcînd parte din ceea ce s-ar putea numi noua „Românie pitorească“ a patriei socialiste. — întrevedeţi şi activităţi externe ? — Neîndoios. Mare parte din tipă­riturile noastre vor apare în versi­uni străine. Vom întreţine, de aceea, relaţii cu case de editură similare din străinătate. Forma acestor relaţii : schimburi, traduceri reciproce, coedi­­tări, export de carte, acţiuni comune privind pieţele de desfacere, partici­pări la tîrguri şi expoziţii de carte ş.a.m.d. — De ce n-are editura un nume ? — Va avea : PONTICA, probabil, sugerînd golful de latinitate pe care atît de strălucit îl reprezintă românii pe bătrînul continent. C. M. Cercetarea pedagogică despre azi şi miine • — PUNCTUL 1 pe agenda noastră de lucru — ne spune Virgil Caraba, secretar ştiinţific al Institutului de ştiinţe pedagogice — îl constituie schimbarea de stil şi de ritm în ac­tivitate, deci preocuparea de a ţine pasul, de a răspunde prompt, de a oferi soluţii variatelor probleme pe care le pune învăţămîntul şi educa­rea comunistă a tineretului. — Practic, ce anume aveţi pe şan­tier ? — Am oferit Ministerului proiectul unei „strategii“ a acţiunii de „reno­vare“ a procesului de învăţămînt. Pu­nem la dispoziţie şi unul dintre in­strumentele principale de lucru, un studiu de concepţie, o „scrisoare me­todică“ — cum îi spunem noi. Conti­nuăm o suită de dezbateri însoţite de demonstraţii privind utilizarea tehni­cii în procesul de învăţămînt — mij­loace audio-vizuale, „maşini de învă­ţare“ (VERFIX), televiziune. Iniţiem organizarea a trei laboratoare de o­­rientare şcolară şi profesională. La Iaşi şi Cluj sunt în funcţiune, de aseme­nea, la Bucureşti, la Liceul „Ion Neculce“. — Alte acţiuni ? — Pregătim, în calitate de coautori, sub auspiciile Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, o dezbatere ştiin­ţifică pe tema Pregătirea profesoru­lui pentru şcoala modernă, proiectată pentru această lună. Şt. Dinulescu 1901 • „Sămănătorul“ • IN cuvîntul de prezentare către ci­titori, pe care Vlahuţă şi Coşbuc îl­■ pu­blică in revista literară săptăminălă „Sămănătorul" (Nr. 1, din 2 decembrie 1901), se spune : Ne strîngem cu cre­dinţă şi cu dragoste, în jurul aceluiaşi stindard, stindard de pace, de înseni­nare şi de înfrăţire intelectuală, de a­­postolică muncă pentru dezmorţirea inimilor care tînjesc, pentru redeştep­tarea avîntului de odinioară în sufletele româneşti, pentru chemarea atîtor pu­teri risipite la o îndrumare mai sănă­toasă, la sfînta grijă a întăririi şi a înăl­ţării neamului nostru... Stindardul înăl­ţat de cei doi directori ai „Semănătoru­lui“ avea să adune in jurul său pe cei mai de seamă scriitori ai timpului: Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga, Şt. O. Iosif, D. Anghel, C. Sandu-Aldea, N. Dunareanu, D. Nanu, G. Tutoveanu, N.N. Beldiceanu, O. Densuşianu, I. Sla­vici, P. Cerna, Ion Gorun, Octavian Goga, I.A. Bassarabescu, I. Agârbiceanu, Emil Girleanu, Ilarie Chendi, Corneliu Moldovanu, Elena Farago, V. Pârvan, N. Davidescu, George Murnu, Caton Teo­­dorian,, A. Herz şi alţii. Trecută prin mai multe conduceri, revista „Sămănă­torul“ a apărut pînă la 27 iunie 1910. Lucia Mantu I • PRINTRE tinerele talente descope­rite de revista „Viaţa Românească“ s-a aflat şi Lucia Mantu (Camelia Nădejde, fiica fruntaşului socialist Gheorghe Nă­dejde şi nepoată a soţilor Ton şi Sofia Nădejde). La debutul său ca prozatoare avea numai 19 ani, dar s-a dovedit, de la început, o matură şi desăvîrşită cu­noscătoare a vieţii de familie moldove­nească. Consacrarea definitivă pe tărîm literar şi-a avut-o în anul 1925, cînd ro­manul său Cucoana Olimpia a fost în­coronat cu premiul oferit de ziarul „Di­mineaţa", în cadrul unui concurs. Juriul care hotărîse această premiere fusese format din scriitorii : G. Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu şi Jean Bart, trei nume mari, care-şi puneau girul p­entru această meritată consacrare. In anii ur­mători, alţi scriitori de frunte i-au apre­ciat talentul, dedicîndu-i articole elo­gioase cu referire la scrierile sale (Mi­hai Ralea, George Călinescu, Perpessi­­cius). Una dintre cele mai reuşite cărţi ale Luciei Mantu, Miniaturi, a fost ree­ditată în anul 1969. S-a născut la 19 septembrie 1888. A murit în ziua de 23 noiembrie 1971. Ury Benador • SĂPTAMÎNA aceasta — marţi 23 noiembrie — lumea noastră literară a înregistrat încă o pierdere — a murit scriitorul Ury Benador. împlinise (la 29 aprilie) 76 de ani dar şantierul său literar continua să fie în plină desfă­şurare. începuturile lui scriitoriceşti sînt cunoscute de la vîrsta de 12 ani, cînd protestează împotriva carierei care i se impune de către părinţi, prin­­tr-o piesă de teatru. In presa literară debutează în anul 1924 („Lumea lite­rară“, Iaşi), tot cu o scriere de teatru. Şi-a continuat activitatea în publicis­tică la revistele : „Viaţa Românească“, „Reporter“, „Revista Fundaţiilor“, „Fla­căra“, „Gazeta literară“, „Contempora­nul“ şi altele. A scris mai multe romane, care i-au adus un frumos renume, fiind unanim apreciate de critică : Germinări — 1934 (din ciclul Ghetto, veac XX), Su­biect banal — 1935, Gablonz, Magazin universal — 1961, și altele. Mai recent i-a apărut primul volum din Opere, in care sunt cuprinse principalele lui scri­eri din perioada începuturilor. Ion Munteanu Leopoldina Bălănuţă: Antigona • ÎNTRE două „generale“, Leopol­dina Bălănuţă — Antigona premierei de astă-seară a Teatrului Mic —, ne mărturiseşte : — Este prima dată cînd interpretez unul dintre rolurile tragediei antice. Emoţiile sînt dublate de un sentiment care s­-ar putea numi satisfacţie : tra­gedia antică nu are numai un rol „for­mativ*­ pentru spectatori, ci şi, în pri­mul rind — în ordine cronologică — asupra interpreţilor. Nu numai ca pro­blematică sufletească, ci şi ca tehnică actoricească, căci se cere o continuă echilibrare între inflexibilitate şi tră­ire. Cred că aş fi încercat toate aceste frămîntări chiar dacă aş fi fost dis­tribuită intr-un rol din cor. — Parteneri ? — în regia lui I. Cojar, în sceno­grafia Adrianei Leonescu, Creon va fi Ionescu-Gion, Euridice — Olga Tudo­­rache, Ismena — Monica Ghiuţă, Paz­nicul — Vasile Gheorghiu, Thirezias — Constantin Codrescu. — îmi amintesc că le sfîrșitul Insti­tutului v-am aplaudat într-o excelen­tă Vetă. V-ar tenta o întoarcere la comedie ? — Da, firește. Aștept doar regizorul­­" Care"Să­ aibă curajul să mă distribuie., — Proiecte ? !­ . . — Nu știu deocamdată. Important acum este doar gongul de vineri seara. Radu Rupea c. Dinschiotu: Societatea culturală „Vladimir Streinu“ • — VOM organiza în timp mai multe acţiuni menite a înlesni cu­noaşterea operei lui Vladimir Streinu (23 mai 1902 — 26 no­iembrie 1970). în curînd, la 28 noiembrie, va avea loc la Piteşti un simpozion Vladimir Streinu, organizat de Comitetul judeţean Argeş pentru cultură şi educaţie socialistă, în cola­borare cu Institutul de istorie şi teorie literară „G. Călinescu“, unde Vladimir Streinu a fost prezent pînă la sfîrşitul vieţii. Vor participa personalităţi ale culturii şi literaturii noastre, cercetă­tori ai institutului, editori, cadre uni­versitare, scriitori, prieteni ai lui Stre­inu etc., care, în faţa publicului piteş­­tean, vor evoca opera şi personalitatea autorului Paginilor de critică literară. Actori ai Teatrului „A. Davila“ din Piteşti vor citi cite un fragment din Hamlet de Shakespeare şi din Horaţiu de Corneille, în traducerea lui Vladi­mir Streinu, piese pe care intenţionăm a le introduce mai tîrziu în repertoriul teatrului nostru. De asemenea, se vor citi cîteva din poeziile sale. In după-amiaza aceleiaşi zile vom participa la Teiu, comuna natală a scriitorului, la redeschiderea muzeu­lui local de etnografie şi artă popu­lară, căruia i s-a adăugat şi o secţie dedicată lui Vladimir Streinu. Tot a­­tunci va avea loc şedinţa de consti­tuire a Societăţii culturale din comu­nă, căreia terenii vor să-i dea nume­le lui Vladimir Streinu. Ioana Voicu Marcel Anghelescu, Moş Ion Roată • — CUM vă simţiţi in noua dv. calitate de director al Teatrului de Stat din Ploieşti ? — Mulţumesc, foarte bine... Lucrez cu un colectiv harnic şi talentat, dor­nic să se ridice pe o treaptă profe­sională superioară, dornic de realizări cit mai interesante. Iar eu, trebuie să vă mărturisesc, am luat, ca în tot ceea ce am întreprins în cariera mea, treaba în serios. Şi, cu asta, cred că aţi înţeles ceea ce am vrut să spun gîndindu-mă la responsabilitatea ce-mi incumbă o astfel de calitate. Ca să nu mai amintesc de emoţiile pe care le am... — Cum v-aţi început activitatea di­rectorială ? —între altele, citesc de zor piese, pentru alcătuirea unui repertoriu­ cu un bogat conţinut de idei, pentru montarea unor spectacole atractive, folositoare... — Cu ce debutaţi ? — E bine spus „debutaţi“ pentru că noi, slujitorii teatrelor, debutăm mereu. Iar de data aceasta o voi face de două ori în acelaşi timp , şi ca director şi ca actor. La sfîrşitul lu­nii are loc premiera cu piesa Cuza Vodă de Mircea Ştefănescu, pe care o pune în scenă maestrul Sică Ale­­xandrescu. îl interpretez pe Moş Ion Roată, personaj care mă pasionează prin umanitatea, umorul şi bunul simţ pe care le degajă... — Ce mai aveţi în pregătire ? — In primele zile ale lui decem­brie vom începe repetiţiile cu savu­roasa comedie a lui Aurel Baranga Interesul general (regia Háry Eliád). Pe lista viitoarelor premiere mai fi­gurează . De cu seară pină a doua , de Victor Rozov, Avarul de Moliére, Despot Vodă de Vasile Alecsandri. — Alte acţiuni ale teatrului ? — Turnee în localităţile din judeţ. Am alcătuit echipe care se deplasea­ză cu regularitate în fabrici şi uzine, la Casele de cultură, unde publicul — cu care dorim să ne întîlnim cit mai des — ne așteaptă întotdeauna cu interes. S. Naumescu Valeriu Moisescu debutant în pictură • În foaierul Teatrului Mic, 7 ule­iuri şi 13 guaşe constituie debutul ca artist plastic al cunoscutului regizor Valeriu Moisescu. — De cînd pictaţi, Valeriu Moi­sescu ? — De cînd eram mic. Aşa cum o fac toţi copiii, dar senzaţia mea este că atunci pictam cel mai bine. In această perioadă am primit sfaturile lui M. H. Maxy, singura mea „academie“ în a­­cest domeniu. Nu am abandonat pic­tura nici după ce am intrat în teatru. Am făcut scenografie la aproape 20 de spectacole, insă nu mă gîndeam să ex­pun. Pictam ca pentru a-mi satisface o nevoie lăuntrică. — Cum aţi ajuns, totuşi, la expozi­ţia de azi ? — M-a decis insistenţa oamenilor din jurul meu, dar cu o deosebită e­­moţie. Cu cîteva zile înainte de ver­nisaj, nu eram convins încă dacă nu ar fi mai bine să renunţ. — Şi acum ? — Confruntarea cu oamenii e nece­sară din timp în timp, deci... — Pictorul Valeriu Moisescu are proiecte ? — M-am străduit totdeauna să fiu sincer cu mine însumi, să nu fiu in­fluențat de mode. Pictura însemnează pentru mine o descoperire a lumii și a mea, ca un proces firesc, deci nu pot să nu am proiecte. Al. Dinu Să vorbim despre... Important • DE cite ori am trecut pe lin­gi noul aeroport Gtopeni, ultin­­du-n­i la nacela din înălţimi, îmi tot Spuneam că o să curgă şi pe la a mea moară apa, că o să-mi vie şi mie ziua să iau drumul de­părtărilor. Ivindu-mi-se sorocul, avînd ceea ce neamţul denumeşte „Rei­sefieber“, adică febra plecării, în­tr-o bună dimineaţă am călcat pragul bastimentului de unde se ia zborul. Că înainte de despăr­ţire n-am putut da un ultim tele­fon, toate cele trei aparate ale impunătorului aeroport, plivi ochi, nemaireţinind nici o fişă, mi-am zis : ce importanţă are ! Ci n-am putut să-mi iau un ziar, o revistă, chioşcul cu presa fiind închis, mi-am zis : ce importanţă are ? Ci pe generoasa scară inte­rioară. Ce duce la restaurantul din monumentala sală de unde se pleacă, cărind zarzavaturi in vă­zul călătorilor, si certau două ţaţe, mi-am zis: ce importanţă are ? Intimplindu-mi-ne să nu plec pentru prima oară, după închide­rea avionului, mă aşteptam, ca de obicei, o voce cristalină să ne spună bun venit, să ne anunţe cu ce epavăt zburăm, la ce înălţime vom călători, cu cîţi kilometri pe oră, urîndu-ne, în acelaşi timp, din partea echipajului, călătorie plăcută. Ceea ce, ca să o spun pe a dreaptă, nu s-a întîmplat. De aceea ai­ continuat să-mi zic: ce importanţă are ? Şi am început să urcăm în nori, brusca schimbare de altitudine supărător făcînd să-ţi ţiu­ie ure­chile. Atunci mi-am amintit că altădată, îndatoritoare, o domni­şoară ne oferea nişte bomboane. Că bărfindu-le în gură, obligaţi in a mişca maxilarele, ţiuitul se fă­cea mai suportabil. Necăpătînd insă bomboanele şi ţiuitul rămî­­nind ţiuit, iarăşi mi-am zis: ca importanţă are ? Precum spuneam, necălătorind pentru prima oară, ştiam că pe parcurs, ni se anunţă cînd ne aflăm deasupra Budapestei, cind ne aflăm deasupra Vienei, ceea ce de asemenea nu s-a intimplat, şi mai departe mi-am zis : ce im­portanţă are ? Apoi, nişte june a c­tat profesiune, dacă nu sînt alăturea cu drumul, este zimbe­­tul şi amabilitatea, fără a ne adresa cuvîntul, ne-a adus ceva de-ale gurii, fără zîmbet şi fără de amabilitate, şi din nou mi-am zis : ce importanţă are ? Din pă­cate, solicitind acolo o picătură de sare, întunecată, o domnişoară, aşa ca să mă simt, mi-a pus pe tavă, nici mai mult nici mai pu­ţin de patru micuţe solniţe, în ceea ce mă priveşte, in conti­nuare spunindu-mi: ce impor­tanţă a­re ? După cum se vede, tot bătin­­du-mă gîndul asupra a ceea ce este important, aşa s-a făcut că mi-am amintit că in genere socie­tăţile aviatice lucrează în pier­dere, aparatele, instalaţiile şi toa­te ette le necesită zborul in văz­duh depăşind tarifele practicate. Ceea ce, după cele citite în presă, nu este cazul cu TAROM, onor societatea noastră de navigaţie aeriană fiind excedentară. Lucru important. Deci n-are decit să nu ne dea bomboane. Şi plecînd in depărtări, tot în­­virtindu-mi-se mintea in jurul a ceea ce este important, mă gîn­deam că sansonetistul Gilbert Bicaud binevoiască să incinte pe alții cu „L’important c’est la rose"... Mihai Popascu / STOP CADRU ION DOGAR MARINESCU T­URISM Pentru fiecare judeţ • „AŢI făcut o alegere fericită venind să vă petreceţi va­canţa pe aceste meleaguri ale României. Vă aşteaptă zeci şi zeci de surprize plăcute ! O infinitate de peisaje inedite; un paradis al pescarilor şi vânătorilor ; uimitoare monumente ale naturii ; muzee şi biblioteci vestite ; numeroase posibili­tăţi de divertisment ; specialităţi culinare specifice !“ Cu aceste cuvinte se deschide interesantul şi frumosul ghid al judeţului Mureş, pe care autorii lui — voind, desigur, să arate cit este de cuprinzător cu toate că are un volum rela­tiv mic — l-au numit „compendiu turistic“. N-am văzut, pînă acum, multe ghiduri de felul acesta. De la prima impresie, el atrage şi convinge. Prezentarea judeţu­lui este completă, destul de originală şi de multe ori inspi­rată. Autorii lucrării sunt modeşti, vorbesc despre judeţul lor cu măsură şi cu seriozitate, ca despre „unul din cele 39.“ Iată invitaţia adresată turiştilor de pretutindeni : „înainte de a vă decide unde să vă petreceţi vacanţa, sau măcar o parte din ea, vă sfătuim să consultaţi ghidul de faţă, în care vă prezentăm tabloul panoramic al judeţului Mureş, unul din cele 39 de judeţe ale Republicii Socialiste România“. Pentru cei ce nu-l cunosc încă, judeţul acesta, al cărui pă­­mînt a fost populat din vremuri străvechi, după cum atestă urmele materiale, din epocile bronzului şi fieruri, păstrate la Muzeul de istorie din Tîrgu Mureş, prezintă un ansamblu foarte variat de valori turistice Astfel, pot fi văzute urmele castrelor romane din Brîncoveneşti, Gurghiu, Sînpaul şi al­tele, care formau linia de apărare romană împotriva dacilor liberi. Pe teritoriul judeţului se păstrează vestigii preţioase ale răscoalelor antifeudale din anii 1437, 1514 şi 1562, precum şi ale luptelor revoluţionare date de muncitorii forestieri din Valea Mureşului. Ghidul evocă şi acţiunile de protest ce au avut loc acolo împotriva dictatului de la Viena din 1940, care aducea o gravă ştirbire suveranităţii naţionale a României, şi rezistenţa fermă a populaţiei împotriva barbariilor fasciste, şi contribuţia adusă în luptele pentru eliberarea ţării. O notă aparte, deosebit de interesantă, o dau acestor locuri minunate faptul că, de-a lungul vremurilor, pe teritoriul ju­deţului Mureş, alături de români, au convieţuit maghiari, germani şi populaţii de alte naţionalităţi. Expresia spiritului creator al populaţiei, desfăşurîndu-se astfel, pe game foarte variate, a dus la realizări pline de farmec şi de real interes folcloric. Arhitectura satelor şi oraşelor este marcată de a­­ceastă varietate , iar trecerea prin epocile istorice, din Evul Mediu pînă in zilele noastre, Se face armonios şi pitoresc, In sensul cel mai bun al acestor termeni. Tg. Mureş, Sighişoara, Reghin, Tîrnăveni, Luduş, Sovata sunt localităţi urbane in care turiştii vor avea întotdeauna prilejul să contemple cetă­ţile medievale, romanticele străduţe străjuite de salcîmi, edi­ficiile gotice măiestrit ornamentate, castelele în stil baroc, ad­mirabilele artere moderne, parcurile mari şi îngrijite cu dra­goste de edili şi de locuitori. Staţiunile balneare din judeţul Mureş — Sovata, Sîngeorgiu de Mureş, Ideciu de Jos — sunt foarte frecventate de turiştii din ţară şi din străinătate. Renumele lor se datoreşte faptului că apele cu o concentraţie puternică de clorură de sodiu şi iod, nămolurile iodurate, dau acestor staţiuni mari calităţi terapeutice, amplificate de clima reconfortantă a întregului teritoriu, situat, în medie, la cîteva sute de metri altitudine. Ghidul mureşean nu uită nici lumea feerică a monumente­lor naturii, nici serbările populare tradiţionale, după cum are grijă să menţioneze, că adresele exacte şi numerele de telefon, hotelurile, restaurantele, campingurile, cabanele şi felurile de mîncare specifice pe care le puteţi gusta, savura acolo. Notăm că este un judeţ din cele 39 la fel de frumoase, de bogate in comori turistice. Așteptăm și ghidurile lor. M. G.

Next