Contemporanul, ianuarie-decembrie 1972 (Anul 26, nr. 1-27)

1972-01-01 / nr. 1

A JPw Lyu­di ÎN SĂPTÂMÎNA CE VINE... PRIMELE... ..Opere în audiţii Integrale • — DIN punct de ve­dere al contactului cu publicul — ne spune di­rijorul Carol Litvin — primul eveniment al lui '72 îl va constitui o muncă relativ de mult terminată : proiectarea, la televiziune, a filmu­lui cu înregistrarea in­tegrală a operei Ale­xandru Lăpuşneanu de Al. Zirra. — Şi primul concert efectiv al Orchestrei de studio a Radiotelevi­­ziunii . — La 17 ianuarie, cînd prezint în concert opera Puterea destinu­lui. — Distribuţia ? — Numele mă scutesc de comentarii , în ordi­nea importanţei roluri­lor, Ludovic Spiess, Ni­­colae Herlea, Maria Slă­­tinaru, Zenaida Pally, Nic. Florei, Const. Ga­bor, Ion Stoian, Dan Mușătescu, Mihai Pan­­ghe, Mihaela Mărăci­­neanu. ...Expoziţii de la Dalles • CRITICUL Mircea Deac, directorul Oficiu­lui de organizare a ex­poziţiilor, ne anunţă cea dinţii manifestare a a­­nului nou în acest do­meniu : — In ziua de 14 ia­nuarie vă invităm la vernisajul care va avea loc la sala Dalles. O­­biectul său îl va con­stitui Expoziţia de arti­zanat din Cuba. ...Discuri • DESPRE primele discuri ale lul ’72, cele care-şi vor face apariţia In comerţ încă din pri­mele zile ale anului, Edgar Elian ne preci­zează : — Prezenţa cea mai masivă este în domeniul muzicii simfonice şi de cameră româneşti. Pri­mul disc la care ne re­ferim cuprinde Simfo­nia a IlI-a de Gh. Du­­mitrescu, interpretată de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii dirija­tă de Emanuel Elenescu. Aceeaşi formaţie apare­­as pe discul dedicat Concertului nr. 2 pentru ,­­ioară şi orchestră de Carmen Petra-Basaco­­pol, dirijat de C. Bobes­­cu, solist — Şt. Ruha şi * — IN timp ce se pre­găteşte a treia premieră pentru copii din această stagiune — întîmplări dintr-un album după Wilhelm Busch —, de­butul lui ’72 va readuce in actualitate ciclul nos­tru de spectacole „Noc­turne“, ne spune direc­toarea Teatrului „Ţăn­dărică“, Margareta Ni­­culescu. — Ce număr va pui­• — Ia sala de la de­misolul Teatrului, ne spune Elena Deleanu — directoarea „Giuleştiu­­lui“, îşi face debutul în prima decadă a lui ’72, Clubul de poezie şi mu­zică pentru tineret. — Scopul său ? — Organizat împreună cu Comitetul U.T.C. din sectorul 8, el doreşte să ofere acestui adevărat Catalogul cuprinde pes­te 300 de titluri, dar prac­tic exponatele vor fi în număr mult mai mare, căci multe titluri repre­zintă seturi sau servicii complete. Vom avea pri­lejul să admirăm cera­mică, păpuşi­, obiecte de­corative sau cu cele mai variate întrebuinţări practice, podoabe, in­strumente muzicale. Concertului pentru pian şi orchestră de Dan Constantinescu, lucrare distinsă cu Premiul A­­cademiei, interpretat de Iosif Conta şi Al. Hrisa­­nide. Al treilea disc in­clude muzică de cameră da Dinu Lipatti, respec­tiv Sonatina pentru vi­oară şi pian (Cornelia Bronzetti şi Victoria Ştefănescu), Trei dan­suri româneşti pentru două piane (Hilda Jerea şi Suzana Szörényi), lie­duri pe versuri de Elu­ard, Rimbaud, Valéry (Valentin Teodorian a­­companiat de­­ Lisetta Georgescu), Improviza­ţie pentru pian, vioară şi violoncel (Miron Şoa­­rec, Şt. Gheorghiu, Ra­du Aldulescu). „Nocturnul“ In pre- , gătire şi ce va cuprin­de el ? — Al şaselea specta­col (premiera la 10 ia­nuarie), va avea ca sur­să unică de inspiraţie folclorul. Dansurile vor fi interpretate de Mi­riam Răducanu, Raluca Ianegri şi Gh. Căciulea­­nu. în acelaşi specta­col va juca şi Olga Tu­­dorache, oraş, in inima căruia ne aflăm, un nou­ focar de cultură, un loc de intîl­­nire al tineretului. Şi un scop subiectiv : a ne pregăti viitorii specta­tori.­­ Modalităţile 7 — De două ori pe săp­­tămînă, spectacole la ora 17 în care să se poată asculta muzică şi poezie bună. ...„Nocturne“ din stagiune ...Reprezentaţii ale Clubului de la „Giuleşti“ Rubrică întocmită de Radu RUPEA Petrecerile • BALUL mascat a fost introdus la noi pe vremea lui Caragea, pe la 1815 , dar acum o sută de ani mai era încă genul de petrecere preferat de toată lumea pentru că, sub ocro­tirea măştilor, atît boierii şi boiernaşii, cit şi „prostimea", adică fetele şi băieţii veniţi din fundul mahalalelor, în căutarea unei aventuri, a unei nopţi de basm, reuşeau să se distreze de minune. Balurile mascate începeau chiar din prima săptămînă a anului şi ţineau pînă la sfîr­­şitul „cîşlegilor* — al carnavalului , şase săp­­tămini încheiate. „De dragul acestor petreceri — spune cronicarul — cucoanele lepădaserâ broboadele, mărgelele şi şalvarii orientali, pen­tru a se găti cu rochii cu cozi, sau cu malaco­­vuri; iar boierii dezbrăcaseră antereele şi işli­­cele, adoptind fracurile subţiri, pantalonii strimţi şi pălăriile mari, de castor...“ , iar mai tirziu, adăugăm noi, jobene — acele pălării tari, înalte, care şi-au luat numele de la negustorul francez Jobin, instalat cu prăvălia sa pe Calea Victoriei, cam prin anul 1868. In Bucureşti, din­colo de centru, balurile nu mai erau mascate şi nici nu se numeau baluri, ci „soarele* şi „com­pleturi". Î m—— ——* ~— 11 - 1 , ■ T *1 f*' ft I Tribuna „C­ontemporanuul Profilul intelectualului — azi — AM citit articolul ^Intelectuali şi „intelectuali“* din „Contemporanul“ nr. 51 (17.XII.1971) scris de tovarăşul Corvin Alexe, actor la Teatrul de Stat din Pietroşani. Se ştie că ţara noastră înregistrează progrese frumoase în numeroase sec­toare ale economiei naţionale. Se rea­lizează ritmuri de dezvoltare ului­toare, care reprezintă recorduri. în acest context al progresului mul­tilateral al ţării, în epoca noastră, în faţa intelectualităţii se pun probleme deosebite ce se caracterizează printr-o mare complexitate şi anvergură. Intelectualii de azi trebuie să con­tribuie la răspîndirea culturii, să insufle celor în mijlocul cărora îşi desfăşoară activitatea preocuparea pentru ridicarea nivelului spiritual. Să contribuie la lărgirea ariei preocupă­rilor artistice şi să sădească în inimile celor din jur dragoste pentru frumos. Această preocupare este o trăsătură nouă a intelectualităţii noastre care înnobilează noţiunea de intelectual. Pentru îndeplinirea frumoasei misi­uni de propagator de lumină, intelec­tualul are obligaţia i morală de a-şi îmbogăţi zi de zi fondul spiritual, a­­bordînd cu pasiune tot ce poate con­tribui la aceasta. Din lectura articolului mai sus a­­mintit se pot desprinde, cu uşurinţă, unele concluzii care trebuie să dea de gîndit tuturor intelectualilor patriei noastre, indiferent de sfera preocupă­rilor profesionale. In acest sens îmi exprim dorinţa ca paginile revistei „Contemporanul" să găzduiască o „masă rotundă“ la care să invite intelectuali cu profiluri profesionale variate, care să-şi ex­prime opiniile cu privire la condiţia spirituală a intelectualului zilelor noastre. Ing. Gheorghe PREVENDA Dilga, judeţul Ialomiţa Redacţia: Intenţionăm o aseme­nea ,,Masă rotundă Despre trubaduri ! SPER că nu îmi veţi lua în nume de rău îndrăzneala de a vă comunica unele­ sugestii în legătură cu artico­lele de muzică uşoară ce apar în „Con­temporanul“. Sper cu atît mai mult, cu cit calitatea acestor articole nu poate fi pusă la îndoială, nici din punct de vedere literar şi nici din punct de vedere muzical. Mai exact, mă surprinde un lucru foarte ciudat: deşi în aceste articole se acordă o mare atenţie muzicii uşoa­re din ţara noastră, totuşi, numele unor tineri interpreţi şi compozitori români de valoare apar foarte rar (sau chiar de loc) în aceste articole. Şi spunînd aceasta mă refer în primul rînd la acei minunaţi trubaduri afir­maţi în ultimul timp, trubaduri din rîndul cărora îi menţionez doar pe Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Tu­dor Gheorghe, Mircea Popa şi Dorin Liviu-Zaharia. Apoi mă surprinde ponderea foarte redusă în aceste articole a formaţiilor noastre de muzică uşoară, mai ales a­ O nedorită subestimare­­ problematica şcolară cum cînd trei dintre ele s-au dedicat exclusiv creaţiilor de inspiraţie folclo­rică (Phoenix, Olimpic ’64, Mondial), iar altele două (Sfinx şi Roşu şi Negru) compun melodii de factură jazzistică şi simfonică. Dată fiind popularitatea de care se bucură cintăreţii de folk mai sus a­­mintiţi, precum şi formaţiile noastre de muzică uşoară, m­-aş bucura foarte mult să pot citi în „Contemporanul“ cu­ mai multe lucruri în acest sens. Adrian MARCOVICI Bucureşti Redacţia : Cronicarul nostru este de acord. Deşi despre unii dintre ei, e mai scris cite ceva. Pledoarie pentru pasiune — „INDIFERENŢA la valorile eti­ce, la suferinţa umană, răceala sau afectarea răcelii, chiar şi poza indife­­renţiată sunt primejdioase pentru constituţia umană. Ele o alterează, corup umanul în om“. Citatul acesta aparţine criticului Nicolae Balotă şi face parte din pro­logul ultimei sale cărţi. Apărută la Editura „Albatros“, Despre pasiuni este o carte adresată In întregime ti­neretului. Pledoaria pentru pasiune nu este cu totul nouă. Descartes a scris, in secolul al XVII-lea, Pasiunile sufle­tului, în care definea: „Vedem că toate pasiunile sunt bune prin natura lor şi că noi n-avem decît să evităm utilizarea lor greşită sau excesele lor“. în Despre pasiuni, autorul, aşa cum afirmă de la început, se află intr-un dialog imaginar. In prietenul de con­versaţie nu este greu de descifrat ti­neretul zilelor noastre, încercat de dragoste pentru tot ce e frumos. Nu degeaba prima pasiune a unui tînăr este socotită a fi lectura. Despre pasiuni elucidează o serie de probleme încă necunoscute sau nu îndeajuns explorate ale adolescenței. Nu pot să închei mai înainte de a cita ultima frază din carte: „Iată omul, întrupare a pasiunilor, printre care aceea a umanului însuşi ! Iată omul, gata să moară pentru o pasiu­ne care e mai înaltă decît el, cu care voind să coincidă, el însuşi se înalţă pe sine. Iată omul a cărui pasiune nu e niciodată inutilă“. Splendidă definiţie, pe care o asi­milăm întru totul. Valeriu BARGAU Hunedoara — ŞCOALA, factor principal de cultură şi civilizaţie, reţine prea puţin atenţia revistelor­ de cultură. Cu lău­dabile excepţii, tratarea unor teme majore în legătură cu dezvoltarea, perfecţionarea, modernizarea, sporirea valenţelor formative ale procesului de învăţămînt etc., îşi găseşte numai oca­zional, cu intermitenţe, dreptul la lu­mina tiparului în publicaţiile cultu­rale. Programatic, majoritatea revis­telor în discuţie subliniază necesita­tea unor astfel de preocupări publi­cistice, dar în practică ele sunt lăsate în subsidiar sau capătă caracter de campanie. Dovadă că multe săptămî­­nale ori lunare de cultură şi artă au renunţat la paginile lor speciale sau la rubricile dedicate constant vieţii şcolare. „Familia“, „Ateneu“, „Ori­zont“ ar merita — din acest unghi de vedere — consideraţii aparte pentru stăruinţa cu care se ocupă, prin arti­cole de real şi mare interes, de pro­blemele instrucţiei şi educaţiei tinerei generaţii. Viaţa şcolară este complexă, diver­să, din ce în ce mai interesantă şi « natural ca problematica educaţiei co­muniste din şcoală să fie urmărită, la un nivel calitativ superior, în revis­tele noastre. Nu pledăm, fireşte, pen­tru articolul specios, care nu depă­şeşte sfera de interes a unei categorii de profesori sau în care se analizează chestiuni limitate la preocupările unei anume unităţi de învăţămînt, şi nici la „materialul“ ce vehiculează idei cunoscute şi răscunoscute, expuse foarte aproape de litera tratatelor de pedagogie şi metodică, şi lipsite de suportul ideologic şi ştiinţific de ri­goare. Dar, pornind de la dezideratul — subliniat cu pregnanţă în recentele documente de partid — sporirii valo­rii educative şi a însemnătăţii proce­sului de învăţămînt în cadrul societă­ţii socialiste româneşti, periodicele culturale ar putea oferi interesante teme de dezbatere fundamentale şi aplicative (mai ales aplicative !) pri­vind pregătirea şi educarea tineretu­lui şcolar. Chiar publicaţiile de specialitate — „Tribuna şcolii“, „Revista de pedago­gie“ — alunecă nu rareori la Supra­faţa problemelor de invăţămînt sau le prezintă într-o manieră strict li­­vrescă, sofisticată, alambicată, fără le­gături strînse cu practica educaţiona­lă. In ciuda evidentei Îmbunătăţiri, „Tribuna şcolii“, bunăoară, riscă să devină o revistă heteroclită (în care viaţa şcolară este privită şi analizată mai mul „printre rînduri"), redactată de scriitori şi publicişti de profesie, curios lucru, cuvîntul cadrelor didac­tice ocupînd un loc periferic. In actuala atmosferă stimulatorie de muncă şi creaţie, e de aşteptat o abordare constantă a problematicii şcolare în revuistica noastră. Aceasta ar contribui la o substanţială sporire a caracterului educativ, ştiinţific, la o legătură mai strînsă a şcolii cu viaţa- Prof. Val. NEŞTIAN Fiii Tecuciului — O EMOŢIONANTA atenţie ma­nifestă tecucenii faţă de oamenii de vază care s-au născut, au învăţat sau au trăit în acest oraş. In cursul acestui an au răspuns cu amabilitate invitaţiei făcute de orga­nele locale personalităţi de primă mărime ale culturii şi ştiinţei româ­neşti care s-au deplasat la Tecuci, unde au întreţinut un interesant dia­log cu locuitorii de aici. Academicianul Iorgu Iordan a de­dicat o prelegere prezentării princi­palelor momente din istoria oraşului iar, cu acest prilej, a oferit ascultăto­rilor o expunere despre alţi fii „mai vechi“ ai acestor locuri, printre care C. Conachi, Calistrat Hogaş, Ştefan Petică. Scriitorul I. Popovici, acade­micianul Miltiade Filipescu, prof. universitar Mihai Berza, actorul M- N. Matei, sculptorul G. Apostu, pictorul I. Ciobanu, lectorul universitar Lau­­renţiu Stoica şi alţii au evocat figuri de dascăli din anii copilăriei şi ado­lescenţei lor, aspecte din Tecuciul de altădată, au făcut referiri la multi­plele lor preocupări. Sensul educativ al acestor întîlniri este de necontestat. Nu a fost inter­venţie din care să nu reiasă că pre­ţul afirmării este munca hotărîtă, per­severentă, că gloria înseamnă de fapt aspiraţii nobile, efort, renunţare. Date fiind valenţele educative deose­bite, asemenea activităţi ar putea fi întreprinse şi în alte localităţi ale ţării. Prof. Vasile GHICA Tecuci SPORT Fragilă m­­­i­s­t­e • E DESIGUR plăcut să fii tot timpul bombardat de veşti, tero­rizat de îndoieli şi întrebări. Ce-a mai făcut Năstase ? Ce-a mai făcut U.T.A. ? O să reuşim să ne calificăm in sferturile de finală ale campionatului european de fotbal ? E plăcută această stare de încordare, dar parcă şi liniştea îşi are părţile ei bune... Trebuie şi puţină linişte. Sunt frumoase şi zilele în care nervii noştri nu sunt supuşi la nici o încercare. Performanţele lui Năstase şi calificarea în sferturile de finală ale campionatului european de fotbal au fost principalele noas­tre satisfacţii... Poate c-au mai fost şi altele, şi sigur cât au fost, dar acestea două nu s-au întipărit mai adine in memorie.. Se poate spune în toată liniştea că a fost un an bun... Spectaculoasa şi pre­vizibila eliminare a Rapidului n-a putut întuneca indiscutabilul pre­stigiu al fotbalului nostru... Şi apoi, in sport, nu există numai victorii... Totuşi, e greu să păstrezi in­tactă liniştea. Mereu apare cite un gind care vrea s-o tulbure... Degeaba vrem noi să le alungăm, ele dau năvală fără să ne ceară aprobarea. Mă întristează gustul lui Răducanu pentru numerele de circ. E un drum primejdios. Si­gur, el e cel mai talentat, dar ce te faci cu atîtea autogoluri cînd ţi-e lumea mai dragă 7 ! Cele­brul H.H. spunea că n-are ne­voie de portari de geniu, ci de portari normali, care să apere nu­mai mingile parabile — atît — restul e treaba altora. Eu ştiu­­ !... Dar noi ne exprimăm încă o dată încrederea în Răducanu. O s-o scoată el la capăt intr-un fel. De dragostea noastra, a spectatori­lor. Răducanu n-are de ce să se plîngă, ea a mers pină la răsfăţ. Apoi, la 12 ianuarie, mi sa pare, sint tragerile la sorţi ale campio­natului european. Cu cine vom cădea 7 Cu Anglia 7 Cu Italia 7 Cu R. F. a Germaniei 7... Cine ştie. Poate cădem cu Belgia... Şi uite aşa, liniştea imaculată ca o zăpadă visată de cel din sud, s-a destrămat... T. H. Jean Giono: „Să-mi rămînă bucuria“ . /\ PĂRUTĂ in Ă *■ 1935. Que ma joi« demeure era, chiar de la apari­ţie, o carte veche. Fiindcă un roman pastoral, la mijlocul secolului XX, este, ca atitudine existenţială cu­prinsă în el, ca mentalitate tipolo­gică, o carte veche. Are însă un avantaj creat de conjunctură, în­­tr-un moment în care literatura îşi asumă rolul primejdios de a proble­matiza neliniştile ce frămîntă lu­mea acestui secol, devenind, pe rînd, apărătorul şi acuzatorul lor, o carte străină de asemenea preo­cupări, o carte ce invită într-o lume limpede şi inocentă, complet izolată în puritatea ei bucolică, pen­tru care totul este simplu şi în care totul se decide prin puterea sentimentelor, o asemenea carte dar, satisface bruma de vise solare şi nostalgiile îngropate ale omului a­­meţit în egală măsură de civilizaţie şi de născocirile propriei conştiinţe. Să-mi rămînă bucuria este, pe trei sferturi, o astfel de carte. Pe un platou bătut de vînturi, o mină de fermieri trăiesc la începu­tul veacului XX, intr-o istorie ră­masă parcă pe loc, o viaţă de agri­cultori din alte vremuri, în totală inocenţă de ce se întîmplă dincolo de spaţiul lor, cultivînd, la suges­tia unui străin nimerit pe acolo, un sentiment bizar pe care, din lipsă de termeni, probabil, îl numesc bucu­rie şi care devine, cu timpul, un fel de scop al existenţei, un ideal aşadar, pur panteist, dar un ideal realizabil exclusiv prin efort co­mun. Utopia este evidentă şi mai mult ca sigur aşa trebuie să-şi fi închipuit socialiştii utopici falanste­rele. Natura ar fi spaţiul bucuriei şi toate activităţile legate de botanică şi zoologie, mijloacele ei. Un para­dis terestru, prin reîntoarcerea la natură — iată mirajul locuitorilor acelui colţ de lume. Şi ar fi reu­şit, fără îndoială, la capătul efortu­lui lor, dacă Giono, cu toată pa­siunea lui pentru puritate, pentru botanică, pentru viaţa pastorală din Gessner, cu tot utopismul său, nu şi-ar fi reamintit că el, scriitorul, este contemporan cu Sartre, cu Ca­mus, cu şcoala psihoanalitică, apoi cu marile monopoluri, cu criza din fizică şi cu criza individului, cu zgomotul şi cu alienarea. Şi pentru că şi-a adus aminte de toate aces­­a­tea, a introdus printre personajele romanului (între altele toţi locuitorii platoului Gremona par a fi des­cendenţii — copii, tineri, maturi şi bătrîni — ai lui Dannis şi ai Hloei) unul care duce cu­ sine o conştiinţă nefericită. Bobi, străi­nul care sugerează băştinaşilor sentimentul bucuriei ca pe o tînjită şi unică permanenţă, tocmai el va sfîrşi lamentabil, lovit de trăsnet pe cînd, chinuit de conştiinţa neferici­rii şi a eşecului, încerca să se eli­bereze de sine însuşi prin renun­ţare. Cu acest final ce nu mai are nimic din luminozitatea pastorală, cu acest Bobi care a învăţat bine lecţia monologului interior şi a de­dublării, dar care nu suportă con­cluzia logică a recunoașterii ab­surdului (semnul eşecului său • dat de sinuciderea unei fete care avea oarecari sentimente pentru ei) romanul întreg se arată, subit, In­ M - -- 'V4 . I ' . % ' - 1^- „Vî W V? . tr-o altă lumină. Pentru o­munitate să poată trăi su bucuriei, în înţelesul, fir ideal al existenţei — pare scriitorul — trebuie ca membru al ei să-i rămînă fată dar că utopia socială dată de condiţia individulu­­iono nu-şi permite s-o­­m putea înţelege din­­ lui din partea a doua a­­ şi, mai ales, din final, că e­­ele sînt mai tari decît individului, că spaima de e mai tare decît visul pan cele două sinucideri care mează pe Bobi), că, în s­iele vieţii sunt mai tari utopie. Concluzie adevăr, tristătoare dar incapabil gă accentul aşa de geni al mesajului cărţii lui ■' timental şi abstract vt ca din tot ce faci bucuria, iar ce faci să asta, înseamnă, prin c dorinței, o victorie. Privit mita cazurilor individuale, acesta semnifică, de mul Victorie , la Pyrus. ...„Şi-a venit mai an".........­ 1 IMP de patru zile, urările stră­bune de Anul Nou au fost ros­tite, pentru bucureşteni, în ogrăzile gospodăriilor moldave din Muzeul Satului sau în cluburi de uzină, de peste 250 de tineri, veniţi din toate colţurile Moldovei cea atît de bo­gată în tradiţii şi obiceiuri de în­ceput de an. Cu pluguşorul, cu ca­pre lucrate din piei de animale, din stuf, din hîrtie colorată, cu cerbul, cu ursul, cu căluţii, cu buhaie şi dobe, cu fluieraşi s-au făcut urări de belşug şi fericire, totul consti­­tuindu-se intr-un spectacol original, plin de autenticitate şi pitoresc, care a animat uliţele muzeului. Din Mălinii Sucevei, Mălinii lui Labiş, numele poetului s-a înfrăţit o clipă cu legenda şi mitul . Ecoul dobelor s-a stins, casele au recăzut în liniştea lor muzeală. Au rămas în urmă doar cîteva elemen­te de recuzită, — capre, măşti, că­luţi — într-o expoziţie plină de farmec şi fantezie. Glasul urătorilor răsună, însă, acum, pe uliţele sate­lor lor, harapnicele pocnesc, bu­haiul se vaită, alaiul măştilor vine să alunge spaimele, să deschidă drum rîsului, bucuriei, speranţei. Le urăm şi noi, la rîndul nos­tru. La mulți ani ! Adriana Stoica Muscă populară din județul Suceava. Și vorbim despre. Rezonant • PRECUM am apucat, da cerind ca de sărbători să ne dem unii cu elfii, am fost vizită la buna mea amică, nu fiziciană. Cucoană fiind, nu pentru ce, deși sărbâtoare-săt­­oare, nu prea­­ erau boli­le din care cauză,' vorbirăm așa: Ea : — Iată-ne, mai Imbi­lifi, la capătul incă a unui Eu : — Știu... Cih... Ea: — Cină a venit, se tenta zglobiu, de el regîndi speranțe peste speranțe... Eu: — Știu... Acum ai vrei mă convingi că în acest an te-ai instalat în casă nouă. c acest an nu fi-ai luat decis cu brio, că în acest an nu intrat luna la artele plastice in acest an... Ea : — Vezi... Cu tine nu poate discuta. Eu : — Ți se pare, în ceea te privește, pentru te miri gata fiind să uiți frumoasele de la Aranjuez. Ea : — Care zile ? Care moaşe ? Care Aranjuez ? spuneam eu. Cu tine nu se­­ discuta. Eu­: — Intr-adevăr. Act fiind realitatea crudă, nu-ţi vine decit să-mi spui și despre Anul Nou. Ea : — Ce să-fi spun ? întîmpin cu fel și fel de gin deși gata sint să leg de el mai bucurii. Eu : — După cum te-aud vorbești, îmi aduci aminte o caricatură, apărută nu știu ! Se afla acolo un mult prea s­­olid transatlantic. Cu două ruri, două, cu două jazz-uri,­­ cu două piscine, două și pasagerii, mai­­mult decit rar în plină bătaie a soarelui. A­ceasta euforie, ce să vezi ? personagiu cu pardesiu pe e glumantanul lingă el, bine stalat într-o barcă de sal preparat nu glumă pentru eventual, apropiat, naufi înțelegi, mata ? Ea : — Știi că am văzut­­ o caricatură. Se afla acolo, ti o pădure seculară, o das« întindere de cioturi gărn Intre aceste jalnice noduri, să vezi ? Un personagiu stropitoarea în mină. In­­ muta ? Eu : — De înțeles, înțeleg, păcatele mele, nu zic să cioturile cu stropitoarea, dar să ne instalăm în barca de vare. Oricum şi oricînd, în pilărie ca şi la maturitate, nou rămînind în toată splend­­ul, An Nou. Şi oricît de de de satisfacţii a fost cel a­dus, şi mai multe urmea, avem în Anul ce vine. Ea : — Văd că ai ajuns s prelucrezi. Eu : — Dacă aş­a este, p­re-mi să-ţi citez, din gând, c­­ă a lui Francis Bacon : A­dea este un soi de bucurie, asemenea aurului în foiţi desfăşoară şi se întinde « tuturor clipelor de viaţă. Ea: — Deci ce propuneţi mare domnule educator ? Eu : — Considerîndu-vă o toană elevată, . nedormnd terre-a-lene^jfiU#,­, undemi intraţi In rezonanţă. 'Ea : — Să intru în rezon Este aici ceva care-m­i scap ’ Eu : — Tocmai de aceea, a nu ne surprinde ceea c scapă, cu toate pînzele sa, intrăm în rezonanţă. După cele de mai sus, nu preciza că ne-am despărţi „La mulţi ani, cu bucurie“ bucurie şi la voi să fie. Mihai Popesc STOP O ION DOGAR MARINI

Next