Contemporanul, ianuarie-decembrie 1972 (Anul 26, nr. 1-27)
1972-01-01 / nr. 1
A JPw Lyudi ÎN SĂPTÂMÎNA CE VINE... PRIMELE... ..Opere în audiţii Integrale • — DIN punct de vedere al contactului cu publicul — ne spune dirijorul Carol Litvin — primul eveniment al lui '72 îl va constitui o muncă relativ de mult terminată : proiectarea, la televiziune, a filmului cu înregistrarea integrală a operei Alexandru Lăpuşneanu de Al. Zirra. — Şi primul concert efectiv al Orchestrei de studio a Radioteleviziunii . — La 17 ianuarie, cînd prezint în concert opera Puterea destinului. — Distribuţia ? — Numele mă scutesc de comentarii , în ordinea importanţei rolurilor, Ludovic Spiess, Nicolae Herlea, Maria Slătinaru, Zenaida Pally, Nic. Florei, Const. Gabor, Ion Stoian, Dan Mușătescu, Mihai Panghe, Mihaela Mărăcineanu. ...Expoziţii de la Dalles • CRITICUL Mircea Deac, directorul Oficiului de organizare a expoziţiilor, ne anunţă cea dinţii manifestare a anului nou în acest domeniu : — In ziua de 14 ianuarie vă invităm la vernisajul care va avea loc la sala Dalles. Obiectul său îl va constitui Expoziţia de artizanat din Cuba. ...Discuri • DESPRE primele discuri ale lul ’72, cele care-şi vor face apariţia In comerţ încă din primele zile ale anului, Edgar Elian ne precizează : — Prezenţa cea mai masivă este în domeniul muzicii simfonice şi de cameră româneşti. Primul disc la care ne referim cuprinde Simfonia a IlI-a de Gh. Dumitrescu, interpretată de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii dirijată de Emanuel Elenescu. Aceeaşi formaţie apareas pe discul dedicat Concertului nr. 2 pentru ,ioară şi orchestră de Carmen Petra-Basacopol, dirijat de C. Bobescu, solist — Şt. Ruha şi * — IN timp ce se pregăteşte a treia premieră pentru copii din această stagiune — întîmplări dintr-un album după Wilhelm Busch —, debutul lui ’72 va readuce in actualitate ciclul nostru de spectacole „Nocturne“, ne spune directoarea Teatrului „Ţăndărică“, Margareta Niculescu. — Ce număr va pui• — Ia sala de la demisolul Teatrului, ne spune Elena Deleanu — directoarea „Giuleştiului“, îşi face debutul în prima decadă a lui ’72, Clubul de poezie şi muzică pentru tineret. — Scopul său ? — Organizat împreună cu Comitetul U.T.C. din sectorul 8, el doreşte să ofere acestui adevărat Catalogul cuprinde peste 300 de titluri, dar practic exponatele vor fi în număr mult mai mare, căci multe titluri reprezintă seturi sau servicii complete. Vom avea prilejul să admirăm ceramică, păpuşi, obiecte decorative sau cu cele mai variate întrebuinţări practice, podoabe, instrumente muzicale. Concertului pentru pian şi orchestră de Dan Constantinescu, lucrare distinsă cu Premiul Academiei, interpretat de Iosif Conta şi Al. Hrisanide. Al treilea disc include muzică de cameră da Dinu Lipatti, respectiv Sonatina pentru vioară şi pian (Cornelia Bronzetti şi Victoria Ştefănescu), Trei dansuri româneşti pentru două piane (Hilda Jerea şi Suzana Szörényi), lieduri pe versuri de Eluard, Rimbaud, Valéry (Valentin Teodorian acompaniat de Lisetta Georgescu), Improvizaţie pentru pian, vioară şi violoncel (Miron Şoarec, Şt. Gheorghiu, Radu Aldulescu). „Nocturnul“ In pre- , gătire şi ce va cuprinde el ? — Al şaselea spectacol (premiera la 10 ianuarie), va avea ca sursă unică de inspiraţie folclorul. Dansurile vor fi interpretate de Miriam Răducanu, Raluca Ianegri şi Gh. Căciuleanu. în acelaşi spectacol va juca şi Olga Tudorache, oraş, in inima căruia ne aflăm, un nou focar de cultură, un loc de intîlnire al tineretului. Şi un scop subiectiv : a ne pregăti viitorii spectatori. Modalităţile 7 — De două ori pe săptămînă, spectacole la ora 17 în care să se poată asculta muzică şi poezie bună. ...„Nocturne“ din stagiune ...Reprezentaţii ale Clubului de la „Giuleşti“ Rubrică întocmită de Radu RUPEA Petrecerile • BALUL mascat a fost introdus la noi pe vremea lui Caragea, pe la 1815 , dar acum o sută de ani mai era încă genul de petrecere preferat de toată lumea pentru că, sub ocrotirea măştilor, atît boierii şi boiernaşii, cit şi „prostimea", adică fetele şi băieţii veniţi din fundul mahalalelor, în căutarea unei aventuri, a unei nopţi de basm, reuşeau să se distreze de minune. Balurile mascate începeau chiar din prima săptămînă a anului şi ţineau pînă la sfîrşitul „cîşlegilor* — al carnavalului , şase săptămini încheiate. „De dragul acestor petreceri — spune cronicarul — cucoanele lepădaserâ broboadele, mărgelele şi şalvarii orientali, pentru a se găti cu rochii cu cozi, sau cu malacovuri; iar boierii dezbrăcaseră antereele şi işlicele, adoptind fracurile subţiri, pantalonii strimţi şi pălăriile mari, de castor...“ , iar mai tirziu, adăugăm noi, jobene — acele pălării tari, înalte, care şi-au luat numele de la negustorul francez Jobin, instalat cu prăvălia sa pe Calea Victoriei, cam prin anul 1868. In Bucureşti, dincolo de centru, balurile nu mai erau mascate şi nici nu se numeau baluri, ci „soarele* şi „completuri". Î m—— ——* ~— 11 - 1 , ■ T *1 f*' ft I Tribuna „Contemporanuul Profilul intelectualului — azi — AM citit articolul ^Intelectuali şi „intelectuali“* din „Contemporanul“ nr. 51 (17.XII.1971) scris de tovarăşul Corvin Alexe, actor la Teatrul de Stat din Pietroşani. Se ştie că ţara noastră înregistrează progrese frumoase în numeroase sectoare ale economiei naţionale. Se realizează ritmuri de dezvoltare uluitoare, care reprezintă recorduri. în acest context al progresului multilateral al ţării, în epoca noastră, în faţa intelectualităţii se pun probleme deosebite ce se caracterizează printr-o mare complexitate şi anvergură. Intelectualii de azi trebuie să contribuie la răspîndirea culturii, să insufle celor în mijlocul cărora îşi desfăşoară activitatea preocuparea pentru ridicarea nivelului spiritual. Să contribuie la lărgirea ariei preocupărilor artistice şi să sădească în inimile celor din jur dragoste pentru frumos. Această preocupare este o trăsătură nouă a intelectualităţii noastre care înnobilează noţiunea de intelectual. Pentru îndeplinirea frumoasei misiuni de propagator de lumină, intelectualul are obligaţia i morală de a-şi îmbogăţi zi de zi fondul spiritual, abordînd cu pasiune tot ce poate contribui la aceasta. Din lectura articolului mai sus amintit se pot desprinde, cu uşurinţă, unele concluzii care trebuie să dea de gîndit tuturor intelectualilor patriei noastre, indiferent de sfera preocupărilor profesionale. In acest sens îmi exprim dorinţa ca paginile revistei „Contemporanul" să găzduiască o „masă rotundă“ la care să invite intelectuali cu profiluri profesionale variate, care să-şi exprime opiniile cu privire la condiţia spirituală a intelectualului zilelor noastre. Ing. Gheorghe PREVENDA Dilga, judeţul Ialomiţa Redacţia: Intenţionăm o asemenea ,,Masă rotundă Despre trubaduri ! SPER că nu îmi veţi lua în nume de rău îndrăzneala de a vă comunica unele sugestii în legătură cu articolele de muzică uşoară ce apar în „Contemporanul“. Sper cu atît mai mult, cu cit calitatea acestor articole nu poate fi pusă la îndoială, nici din punct de vedere literar şi nici din punct de vedere muzical. Mai exact, mă surprinde un lucru foarte ciudat: deşi în aceste articole se acordă o mare atenţie muzicii uşoare din ţara noastră, totuşi, numele unor tineri interpreţi şi compozitori români de valoare apar foarte rar (sau chiar de loc) în aceste articole. Şi spunînd aceasta mă refer în primul rînd la acei minunaţi trubaduri afirmaţi în ultimul timp, trubaduri din rîndul cărora îi menţionez doar pe Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Tudor Gheorghe, Mircea Popa şi Dorin Liviu-Zaharia. Apoi mă surprinde ponderea foarte redusă în aceste articole a formaţiilor noastre de muzică uşoară, mai ales a O nedorită subestimare problematica şcolară cum cînd trei dintre ele s-au dedicat exclusiv creaţiilor de inspiraţie folclorică (Phoenix, Olimpic ’64, Mondial), iar altele două (Sfinx şi Roşu şi Negru) compun melodii de factură jazzistică şi simfonică. Dată fiind popularitatea de care se bucură cintăreţii de folk mai sus amintiţi, precum şi formaţiile noastre de muzică uşoară, m-aş bucura foarte mult să pot citi în „Contemporanul“ cu mai multe lucruri în acest sens. Adrian MARCOVICI Bucureşti Redacţia : Cronicarul nostru este de acord. Deşi despre unii dintre ei, e mai scris cite ceva. Pledoarie pentru pasiune — „INDIFERENŢA la valorile etice, la suferinţa umană, răceala sau afectarea răcelii, chiar şi poza indiferenţiată sunt primejdioase pentru constituţia umană. Ele o alterează, corup umanul în om“. Citatul acesta aparţine criticului Nicolae Balotă şi face parte din prologul ultimei sale cărţi. Apărută la Editura „Albatros“, Despre pasiuni este o carte adresată In întregime tineretului. Pledoaria pentru pasiune nu este cu totul nouă. Descartes a scris, in secolul al XVII-lea, Pasiunile sufletului, în care definea: „Vedem că toate pasiunile sunt bune prin natura lor şi că noi n-avem decît să evităm utilizarea lor greşită sau excesele lor“. în Despre pasiuni, autorul, aşa cum afirmă de la început, se află intr-un dialog imaginar. In prietenul de conversaţie nu este greu de descifrat tineretul zilelor noastre, încercat de dragoste pentru tot ce e frumos. Nu degeaba prima pasiune a unui tînăr este socotită a fi lectura. Despre pasiuni elucidează o serie de probleme încă necunoscute sau nu îndeajuns explorate ale adolescenței. Nu pot să închei mai înainte de a cita ultima frază din carte: „Iată omul, întrupare a pasiunilor, printre care aceea a umanului însuşi ! Iată omul, gata să moară pentru o pasiune care e mai înaltă decît el, cu care voind să coincidă, el însuşi se înalţă pe sine. Iată omul a cărui pasiune nu e niciodată inutilă“. Splendidă definiţie, pe care o asimilăm întru totul. Valeriu BARGAU Hunedoara — ŞCOALA, factor principal de cultură şi civilizaţie, reţine prea puţin atenţia revistelor de cultură. Cu lăudabile excepţii, tratarea unor teme majore în legătură cu dezvoltarea, perfecţionarea, modernizarea, sporirea valenţelor formative ale procesului de învăţămînt etc., îşi găseşte numai ocazional, cu intermitenţe, dreptul la lumina tiparului în publicaţiile culturale. Programatic, majoritatea revistelor în discuţie subliniază necesitatea unor astfel de preocupări publicistice, dar în practică ele sunt lăsate în subsidiar sau capătă caracter de campanie. Dovadă că multe săptămînale ori lunare de cultură şi artă au renunţat la paginile lor speciale sau la rubricile dedicate constant vieţii şcolare. „Familia“, „Ateneu“, „Orizont“ ar merita — din acest unghi de vedere — consideraţii aparte pentru stăruinţa cu care se ocupă, prin articole de real şi mare interes, de problemele instrucţiei şi educaţiei tinerei generaţii. Viaţa şcolară este complexă, diversă, din ce în ce mai interesantă şi « natural ca problematica educaţiei comuniste din şcoală să fie urmărită, la un nivel calitativ superior, în revistele noastre. Nu pledăm, fireşte, pentru articolul specios, care nu depăşeşte sfera de interes a unei categorii de profesori sau în care se analizează chestiuni limitate la preocupările unei anume unităţi de învăţămînt, şi nici la „materialul“ ce vehiculează idei cunoscute şi răscunoscute, expuse foarte aproape de litera tratatelor de pedagogie şi metodică, şi lipsite de suportul ideologic şi ştiinţific de rigoare. Dar, pornind de la dezideratul — subliniat cu pregnanţă în recentele documente de partid — sporirii valorii educative şi a însemnătăţii procesului de învăţămînt în cadrul societăţii socialiste româneşti, periodicele culturale ar putea oferi interesante teme de dezbatere fundamentale şi aplicative (mai ales aplicative !) privind pregătirea şi educarea tineretului şcolar. Chiar publicaţiile de specialitate — „Tribuna şcolii“, „Revista de pedagogie“ — alunecă nu rareori la Suprafaţa problemelor de invăţămînt sau le prezintă într-o manieră strict livrescă, sofisticată, alambicată, fără legături strînse cu practica educaţională. In ciuda evidentei Îmbunătăţiri, „Tribuna şcolii“, bunăoară, riscă să devină o revistă heteroclită (în care viaţa şcolară este privită şi analizată mai mul „printre rînduri"), redactată de scriitori şi publicişti de profesie, curios lucru, cuvîntul cadrelor didactice ocupînd un loc periferic. In actuala atmosferă stimulatorie de muncă şi creaţie, e de aşteptat o abordare constantă a problematicii şcolare în revuistica noastră. Aceasta ar contribui la o substanţială sporire a caracterului educativ, ştiinţific, la o legătură mai strînsă a şcolii cu viaţa- Prof. Val. NEŞTIAN Fiii Tecuciului — O EMOŢIONANTA atenţie manifestă tecucenii faţă de oamenii de vază care s-au născut, au învăţat sau au trăit în acest oraş. In cursul acestui an au răspuns cu amabilitate invitaţiei făcute de organele locale personalităţi de primă mărime ale culturii şi ştiinţei româneşti care s-au deplasat la Tecuci, unde au întreţinut un interesant dialog cu locuitorii de aici. Academicianul Iorgu Iordan a dedicat o prelegere prezentării principalelor momente din istoria oraşului iar, cu acest prilej, a oferit ascultătorilor o expunere despre alţi fii „mai vechi“ ai acestor locuri, printre care C. Conachi, Calistrat Hogaş, Ştefan Petică. Scriitorul I. Popovici, academicianul Miltiade Filipescu, prof. universitar Mihai Berza, actorul M- N. Matei, sculptorul G. Apostu, pictorul I. Ciobanu, lectorul universitar Laurenţiu Stoica şi alţii au evocat figuri de dascăli din anii copilăriei şi adolescenţei lor, aspecte din Tecuciul de altădată, au făcut referiri la multiplele lor preocupări. Sensul educativ al acestor întîlniri este de necontestat. Nu a fost intervenţie din care să nu reiasă că preţul afirmării este munca hotărîtă, perseverentă, că gloria înseamnă de fapt aspiraţii nobile, efort, renunţare. Date fiind valenţele educative deosebite, asemenea activităţi ar putea fi întreprinse şi în alte localităţi ale ţării. Prof. Vasile GHICA Tecuci SPORT Fragilă miste • E DESIGUR plăcut să fii tot timpul bombardat de veşti, terorizat de îndoieli şi întrebări. Ce-a mai făcut Năstase ? Ce-a mai făcut U.T.A. ? O să reuşim să ne calificăm in sferturile de finală ale campionatului european de fotbal ? E plăcută această stare de încordare, dar parcă şi liniştea îşi are părţile ei bune... Trebuie şi puţină linişte. Sunt frumoase şi zilele în care nervii noştri nu sunt supuşi la nici o încercare. Performanţele lui Năstase şi calificarea în sferturile de finală ale campionatului european de fotbal au fost principalele noastre satisfacţii... Poate c-au mai fost şi altele, şi sigur cât au fost, dar acestea două nu s-au întipărit mai adine in memorie.. Se poate spune în toată liniştea că a fost un an bun... Spectaculoasa şi previzibila eliminare a Rapidului n-a putut întuneca indiscutabilul prestigiu al fotbalului nostru... Şi apoi, in sport, nu există numai victorii... Totuşi, e greu să păstrezi intactă liniştea. Mereu apare cite un gind care vrea s-o tulbure... Degeaba vrem noi să le alungăm, ele dau năvală fără să ne ceară aprobarea. Mă întristează gustul lui Răducanu pentru numerele de circ. E un drum primejdios. Sigur, el e cel mai talentat, dar ce te faci cu atîtea autogoluri cînd ţi-e lumea mai dragă 7 ! Celebrul H.H. spunea că n-are nevoie de portari de geniu, ci de portari normali, care să apere numai mingile parabile — atît — restul e treaba altora. Eu ştiu !... Dar noi ne exprimăm încă o dată încrederea în Răducanu. O s-o scoată el la capăt intr-un fel. De dragostea noastra, a spectatorilor. Răducanu n-are de ce să se plîngă, ea a mers pină la răsfăţ. Apoi, la 12 ianuarie, mi sa pare, sint tragerile la sorţi ale campionatului european. Cu cine vom cădea 7 Cu Anglia 7 Cu Italia 7 Cu R. F. a Germaniei 7... Cine ştie. Poate cădem cu Belgia... Şi uite aşa, liniştea imaculată ca o zăpadă visată de cel din sud, s-a destrămat... T. H. Jean Giono: „Să-mi rămînă bucuria“ . /\ PĂRUTĂ in Ă *■ 1935. Que ma joi« demeure era, chiar de la apariţie, o carte veche. Fiindcă un roman pastoral, la mijlocul secolului XX, este, ca atitudine existenţială cuprinsă în el, ca mentalitate tipologică, o carte veche. Are însă un avantaj creat de conjunctură, într-un moment în care literatura îşi asumă rolul primejdios de a problematiza neliniştile ce frămîntă lumea acestui secol, devenind, pe rînd, apărătorul şi acuzatorul lor, o carte străină de asemenea preocupări, o carte ce invită într-o lume limpede şi inocentă, complet izolată în puritatea ei bucolică, pentru care totul este simplu şi în care totul se decide prin puterea sentimentelor, o asemenea carte dar, satisface bruma de vise solare şi nostalgiile îngropate ale omului ameţit în egală măsură de civilizaţie şi de născocirile propriei conştiinţe. Să-mi rămînă bucuria este, pe trei sferturi, o astfel de carte. Pe un platou bătut de vînturi, o mină de fermieri trăiesc la începutul veacului XX, intr-o istorie rămasă parcă pe loc, o viaţă de agricultori din alte vremuri, în totală inocenţă de ce se întîmplă dincolo de spaţiul lor, cultivînd, la sugestia unui străin nimerit pe acolo, un sentiment bizar pe care, din lipsă de termeni, probabil, îl numesc bucurie şi care devine, cu timpul, un fel de scop al existenţei, un ideal aşadar, pur panteist, dar un ideal realizabil exclusiv prin efort comun. Utopia este evidentă şi mai mult ca sigur aşa trebuie să-şi fi închipuit socialiştii utopici falansterele. Natura ar fi spaţiul bucuriei şi toate activităţile legate de botanică şi zoologie, mijloacele ei. Un paradis terestru, prin reîntoarcerea la natură — iată mirajul locuitorilor acelui colţ de lume. Şi ar fi reuşit, fără îndoială, la capătul efortului lor, dacă Giono, cu toată pasiunea lui pentru puritate, pentru botanică, pentru viaţa pastorală din Gessner, cu tot utopismul său, nu şi-ar fi reamintit că el, scriitorul, este contemporan cu Sartre, cu Camus, cu şcoala psihoanalitică, apoi cu marile monopoluri, cu criza din fizică şi cu criza individului, cu zgomotul şi cu alienarea. Şi pentru că şi-a adus aminte de toate acesatea, a introdus printre personajele romanului (între altele toţi locuitorii platoului Gremona par a fi descendenţii — copii, tineri, maturi şi bătrîni — ai lui Dannis şi ai Hloei) unul care duce cu sine o conştiinţă nefericită. Bobi, străinul care sugerează băştinaşilor sentimentul bucuriei ca pe o tînjită şi unică permanenţă, tocmai el va sfîrşi lamentabil, lovit de trăsnet pe cînd, chinuit de conştiinţa nefericirii şi a eşecului, încerca să se elibereze de sine însuşi prin renunţare. Cu acest final ce nu mai are nimic din luminozitatea pastorală, cu acest Bobi care a învăţat bine lecţia monologului interior şi a dedublării, dar care nu suportă concluzia logică a recunoașterii absurdului (semnul eşecului său • dat de sinuciderea unei fete care avea oarecari sentimente pentru ei) romanul întreg se arată, subit, In M - -- 'V4 . I ' . % ' - 1^- „Vî W V? . tr-o altă lumină. Pentru omunitate să poată trăi su bucuriei, în înţelesul, fir ideal al existenţei — pare scriitorul — trebuie ca membru al ei să-i rămînă fată dar că utopia socială dată de condiţia individuluiono nu-şi permite s-om putea înţelege din lui din partea a doua a şi, mai ales, din final, că eele sînt mai tari decît individului, că spaima de e mai tare decît visul pan cele două sinucideri care mează pe Bobi), că, în siele vieţii sunt mai tari utopie. Concluzie adevăr, tristătoare dar incapabil gă accentul aşa de geni al mesajului cărţii lui ■' timental şi abstract vt ca din tot ce faci bucuria, iar ce faci să asta, înseamnă, prin c dorinței, o victorie. Privit mita cazurilor individuale, acesta semnifică, de mul Victorie , la Pyrus. ...„Şi-a venit mai an"......... 1 IMP de patru zile, urările străbune de Anul Nou au fost rostite, pentru bucureşteni, în ogrăzile gospodăriilor moldave din Muzeul Satului sau în cluburi de uzină, de peste 250 de tineri, veniţi din toate colţurile Moldovei cea atît de bogată în tradiţii şi obiceiuri de început de an. Cu pluguşorul, cu capre lucrate din piei de animale, din stuf, din hîrtie colorată, cu cerbul, cu ursul, cu căluţii, cu buhaie şi dobe, cu fluieraşi s-au făcut urări de belşug şi fericire, totul constituindu-se intr-un spectacol original, plin de autenticitate şi pitoresc, care a animat uliţele muzeului. Din Mălinii Sucevei, Mălinii lui Labiş, numele poetului s-a înfrăţit o clipă cu legenda şi mitul . Ecoul dobelor s-a stins, casele au recăzut în liniştea lor muzeală. Au rămas în urmă doar cîteva elemente de recuzită, — capre, măşti, căluţi — într-o expoziţie plină de farmec şi fantezie. Glasul urătorilor răsună, însă, acum, pe uliţele satelor lor, harapnicele pocnesc, buhaiul se vaită, alaiul măştilor vine să alunge spaimele, să deschidă drum rîsului, bucuriei, speranţei. Le urăm şi noi, la rîndul nostru. La mulți ani ! Adriana Stoica Muscă populară din județul Suceava. Și vorbim despre. Rezonant • PRECUM am apucat, da cerind ca de sărbători să ne dem unii cu elfii, am fost vizită la buna mea amică, nu fiziciană. Cucoană fiind, nu pentru ce, deși sărbâtoare-sătoare, nu prea erau bolile din care cauză,' vorbirăm așa: Ea : — Iată-ne, mai Imbilifi, la capătul incă a unui Eu : — Știu... Cih... Ea: — Cină a venit, se tenta zglobiu, de el regîndi speranțe peste speranțe... Eu: — Știu... Acum ai vrei mă convingi că în acest an te-ai instalat în casă nouă. c acest an nu fi-ai luat decis cu brio, că în acest an nu intrat luna la artele plastice in acest an... Ea : — Vezi... Cu tine nu poate discuta. Eu : — Ți se pare, în ceea te privește, pentru te miri gata fiind să uiți frumoasele de la Aranjuez. Ea : — Care zile ? Care moaşe ? Care Aranjuez ? spuneam eu. Cu tine nu se discuta. Eu: — Intr-adevăr. Act fiind realitatea crudă, nu-ţi vine decit să-mi spui și despre Anul Nou. Ea : — Ce să-fi spun ? întîmpin cu fel și fel de gin deși gata sint să leg de el mai bucurii. Eu : — După cum te-aud vorbești, îmi aduci aminte o caricatură, apărută nu știu ! Se afla acolo un mult prea solid transatlantic. Cu două ruri, două, cu două jazz-uri, cu două piscine, două și pasagerii, maimult decit rar în plină bătaie a soarelui. Aceasta euforie, ce să vezi ? personagiu cu pardesiu pe e glumantanul lingă el, bine stalat într-o barcă de sal preparat nu glumă pentru eventual, apropiat, naufi înțelegi, mata ? Ea : — Știi că am văzut o caricatură. Se afla acolo, ti o pădure seculară, o das« întindere de cioturi gărn Intre aceste jalnice noduri, să vezi ? Un personagiu stropitoarea în mină. In muta ? Eu : — De înțeles, înțeleg, păcatele mele, nu zic să cioturile cu stropitoarea, dar să ne instalăm în barca de vare. Oricum şi oricînd, în pilărie ca şi la maturitate, nou rămînind în toată splendul, An Nou. Şi oricît de de de satisfacţii a fost cel adus, şi mai multe urmea, avem în Anul ce vine. Ea : — Văd că ai ajuns s prelucrezi. Eu : — Dacă aşa este, pre-mi să-ţi citez, din gând, că a lui Francis Bacon : Adea este un soi de bucurie, asemenea aurului în foiţi desfăşoară şi se întinde « tuturor clipelor de viaţă. Ea: — Deci ce propuneţi mare domnule educator ? Eu : — Considerîndu-vă o toană elevată, . nedormnd terre-a-lene^jfiU#,, undemi intraţi In rezonanţă. 'Ea : — Să intru în rezon Este aici ceva care-mi scap ’ Eu : — Tocmai de aceea, a nu ne surprinde ceea c scapă, cu toate pînzele sa, intrăm în rezonanţă. După cele de mai sus, nu preciza că ne-am despărţi „La mulţi ani, cu bucurie“ bucurie şi la voi să fie. Mihai Popesc STOP O ION DOGAR MARINI