Contemporanul, ianuarie-iunie 1974 (Anul 28, nr. 1-27)

1974-04-19 / nr. 17

Proletari din toate ţările, uniţi-vă! Vineri 19 aprilie 1974 Nr. 17 (1432) 10 pag. — 1 leu SĂPTĂMÎNAL AL CONSILIULUI CULTURII ŞI EDUCAŢIEI SOCIALISTE UN MESAJ DE PACE SI COLABORARE ( AZDTJITE la Bucureşti, oraş care in felul acesta şi-a manifestat, incă o dată, vocaţia parlamentară şi dorinţa de a stimula dialogul sincer, civilizat, constructiv intre naţiuni — lucrările Sesiunii de primăvară a Uniunii Interparlamentare s-au desfăşurat sub semnul prestigios al prezenţei şi cuvîntării adresate participanţilor de către preşedintele Republicii Socialiste România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Esenţa parlamentarismului şi condiţia sa liminară o constituie ideea de dezbatere liberă între reprezentanţi liberi şi egali ai opiniei publice ; de aceea nu? De mirare că importanţa vitală acordată in cuvîntarea preşedintelui României socialiste noţiunii de discuţie politică ca metodă-lege pentru rezolvarea tuturor problemelor internaţionale a suscitat in rîndurile parlamentarilor prezenţi adeziunea firească, organică a oamenilor dornici să utilizeze schimbul de opinii ca instrument principal de analiză şi de elaborare a deciziilor. Iluzoriu in epocile caracterizate prin inegalitate intre state şi dictat, schimbul de opinii a cucerit poziţii de seamă în viaţa internaţională a deceniilor din urmă şi se cere dezvoltat pînă la ultimele consecinţe. Aşa cum arăta preşedintele Nicolae Ceauşescu, ,,o importanţă deosebită are faptul că Sesiunea reuneşte parlamentari din ţări cu orînduiri sociale diferite, reprezentînd opinia publică de pretutindeni, năzuinţele tuturor popoarelor de a pune cu hotărîre capăt vechii politici, de a inaugura o eră nouă a relaţiilor interstatale, bazate pe principii de egalitate şi democraţie“. Infăţişind trăsăturile fundamentale ale politicii externe româneşti, reafirmînd cu claritate şi forţă convingerea că singura cale pentru statornicirea unor relaţii sănătoase interstatale o constituie respectarea cu stricteţe a „principiilor independenţei şi suveranităţiii naţionale, egalităţii în drepturi, neamestecului în treburile interne şi avantajului reciproc, eliminarea forţei şi ameninţării cu forţa ca mijloc de rezolvare a diferendelor şi litigiilor, respectarea dreptului sacru al fiecărei naţiuni de a-şi decide de sine stătător calea dezvoltării economico-sociale, de a fi stăpînă pe destinele sale“, expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu a subliniat, cu limpezimea şi francheţea ce definesc politica şi morala internaţională a României, obiectivele centrale ale eforturilor pentru asigurarea păcii şi cooperării în lume. Şi în primul rînd, necesitatea stringentă de a se trece, cit mai degrabă, — în toate domeniile aflate în discuţie — de la abstract la concret, de la declaraţii sau recomandări la fapte. Fapte înseamnă, de pildă, desfăşurarea cu succes şi încununarea cu rezultate tangibile a Conferinţei generale europene pentru securitatea continentului. Fapte înseamnă stingerea prin mjloace politice a focarului de război din Orientul Mijlociu. Fapte înseamnă aplicarea întocmai a acordurilor de la Paris privind încetarea războiului din Vietnam. Fapte înseamnă adoptarea — de atita vreme așteptată — de măsuri concrete, palpabile, matematic demonstrabile, pentru dezarmare. c. (Continuare în pag. 9) ■ " .........- --------------------------------------' Republica Socialistă România desfăşoară o largă activitate internaţională, acţionează din toate puterile pentru accelerarea proceselor pozitive care au loc pe arena mondială, pentru promovarea noilor principii de relaţii dintre state, pentru triumful colaborării şi prieteniei între toate popoarele lumii. NICOLAE CEAUŞESCU (Din cuvîntarea la şedinţa inaugurală a Sesiunii de primăvară a Uniunii Interparlamentare, marţi, 16 aprilie, la Palatul Marii Adunări Naţonale) PRAGUL DE DOR Spre tihna lui, răsăritean răsfrintă, Destin gindit la vreme, ca o odă, a cerului rotat ca o brăţară, destin frumos de marş, de rapsodie, — e-un prag pe care pasul scrie, cinta bătrin, viteaz, cumplit, cel mare vodă, fi este omul stemă, steag fi- ţară, cu noi, spre viitoarea bătălie. E pragul naşterii sau poate al nunţii spre bătăliile din firea noastră sau pragul rar atins numai de genii, sau din afară dacă păcii, castei, al dragostei ce ne-o măsoară munţii i se jigneşte toga mult prea castă, şi-o spală lacrimi, dar şi mirodenii, fruncea se iveşte pragul castei. Sau prag ni e al calvarului Columnii, Treizeci de trepte. Pragul nou aşteaptă a iederei de marmură ce suie-n de anul nou al purpuriei naşteri, spirale, cum ii porunciră pumnii naşteri-renaşteri, înviată treaptă, împărăteşti, la ora de statuie, salt in suris din anii suri şi maşteri. E-un prag ce-a fost şi este şi-o să fie Acum sau niciodată, cind deasupra şi care - cum se poate ? - luminează pluteşte clara pasăre măiastră, de aur greu, măreţ fără trufie. — Acum ori niciodată, cind e supla, de lemn de tei cu mierea-n fibre trează coloană-a infinitului, a noastră !Un prag de casă românesc şi simplu, cu verbul românesc, cu neinfrintâ, sau de cetate şi ea românească, — sublimă ridicare-n primăvară, de tur"' de veghe-n care urcă timpul pe-un prag pe care pasul scrie, cinta de scări menite să ne-nvrednicească. fi este omul stemă, steag şi ţară. Al. Andriţoiu Cineaştii MARE familie se află in aceste zile la sfatul ei de treabă, mare nu atît ca efectiv — deoarece Asociaţia cineaştilor din R.S.R. abia cuprinde vreo 560 de membri — ci mare ca efect al produsului muncii lor asupra conştiinţelor . Filmul. I s-a zis acestei arte a cărei consistenţă fizică nu este formată decit din umbre şi lumini — în sensul cel mai propriu al cuvintelor — cea de a 7-a artă, a şaptea, dar nu ultima dintre arte ci, de cîteva decenii bune, arta cea mai larg difuzată, cea mai amplu asimilată, cea mai frecvent prezentă în viaţa lumii contemporane. Breasla întruneşte o diversă categorie de profesiuni, atestînd şi prin aceasta multiplele sensuri ale filmului ca artă de sinteză, la realizarea căreia îşi dau concursul regizori, scriitori, actori, compozitori, filmologi, arhitecţi şi scenografi, reporteri, operatori, producători, redactori, maiştri ai sunetului şi ai luminii, ai montajului şi ai machiajului, precum şi alte vreo două duzini de meserii de strictă specialitate, formînd la un loc marea şi diversa familie a cineaştilor. Conferinţa lor, precedată de amplele dezbateri în jurul tezelor Asociaţiei cineaştilor — cărora în ultimele săptămîni „Contemporanul“ li s-a făcut ecou — pune pe prim plan, sau, folosind un termen al profesiunii, în „gros-plan“, amplificînd-o la dimensiunile panoramicului de idei care îi animă desfăşurarea, un cuvînt-chintesenţă : Actualitatea. Tot ceea ce a constituit pînă acum premisele unei şcoli cinematografice naţionale româneşti, indiferent de genul filmului şi de modalitatea de difuzare, s-a clădit pe acest postulat. Societatea noastră, milioanele de spectatori şi telespectatori prin a căror atenţie şi solicitare filmul românesc se impune şi primeşte infuzia unor sporite exigenţe, solicită din partea cineaştilor, cu unicul şi supremul drept de acceptare a produsului creaţiei lor, abordarea prezentului, inspirarea din actualitatea edificării societăţii socialiste multilateral dezvoltate, elaborarea unor subiecte şi conflicte de amplu ecou, capabile să convingă şi să emoţioneze, contribuind astfel la formarea unui om nou, la desăvîrşirea eticii şi echităţii proprii lumii pe care o făurim. Actualitatea devine astfel, în sînul preocupărilor breslei, nui numai un simplu deziderat, ci un comandament al epocii, un sens al esteticii marxistleniniste aplicată la obiect, o raţiune sine qua non a poziţiei militante, atestîndu-i celei de a 7-a arte dreptul de a fi, de a înflori pe baza diversi Ioan Grigorescu (Continuare în pag. 9) CONSTRUCŢIA II N pod a fost ridicat, la sfirşitul veacului trecut, peste apele Dunării, un pod metalic, înalt şi zvelt — pecete a geniului nostru pe aceste păminturi. Pe el trec trenuri, ziua şi noaptea, făcîndu-l să vibreze îndelung, iar el trece peste bătrînul fluviu, parcă prin aer, îndrăzneţ ca un vis, cea mai fericită şi inspirată întruchipare a noţiunii de construcţie. Un vers a fost alcătuit, în limba pe care o vorbim, nu din mai mult de patrusprezece cuvinte, părind că prinde şi opreşte în loc, într-o tulburătoare veşnicie, şi mişcarea săgeţii pornind din arc, şi bătaia inimii noastre : Nu e păcat Ca să se lepede Clipa cea repede Ce ni s-a dat ? Versul acesta este şi el, pe păminturile pe care trăim, o construcţie — iar ea va dăinui, cu cele patrusprezece cuvinte ale ei, încă un secol, şi încă unul, şi un întreg mileniu, după ce măreţul pod de peste Dunăre nu va mai fi decit o amintire. Geo Bogza Ştiinţă şi umanism Spiritul matematic sE vor împlini curînd cinci ani de cînd lui Lucian Blaga i s-a publicat ultima sa carte : Experimentul şi spiritul matematic. Cinci ani de cînd această carte, cu un substanţial comentar Introductiv de Călina Mare, a rămas pe biroul meu, între cîteva cărţi de matematică, cîteva dicţionare şi foarte multe hîrtii. Multe lucruri au dispărut de pe acest birou în decurs de cinci ani. Lucruri şi mai multe au luat locul acestora. Dar cartea lui Blaga a rămas. Ca un reproş şi în acelaşi timp ca o sfidare. Ca un reproş adresat unui matematician de un poet al filosofiei (în acelaşi timp şi filosof în poezie) care se ocupă de matematică de-a lungul a două sute de pagini. Ca o sfidare adusă aceluiaşi de către acelaşi : Et In Arcadia ego. Undeva, la început, îmi pare că citesc, suprapusă peste dedicaţia semnată de fiica poetului, prin grija pioasă a căreia volumul a apărut, întrebarea: Nu te interesează chiar deloc părerea mea despre matematică . Ba da. Mă Interesează enorm. Dar cartea, cu tot stilul ei clar, nu se lasă ușor descifrată de cei care n-au deprins tehnica limbajului filosofic. în cazul lui Blaga se adaugă şi greutatea însuşirii unui vocabular propriu statorului. Cu toate acestea, carteaaste, pentru un om de ştiinţă, de un pasionant interes. Este şi foarte util ca acesta să cunoască efortul extraordinar pe care un filosof, care nu este un lucrător în ştiinţă, l-a făcut ca să surprindă mecanismul creaţiei ştiinţifice. Cu seriozitatea pe care a pus-o în tot ceea ce a construit, autorul s-a înarmat cu o informaţie foarte bogată, nu numai în ceea ce priveşte trecutul, dar şi din ştiinţa contemporană, aşa cum ai apărea ea în jurul anilor ’50, sau cel puţin aşa cum i se prezenta ea în tratatele sau comentariile acelei perioade. Nu am competenţa să formulez o judecată de valoare asupra acestei ultime opere a lui Blaga în întregul ei. Dar nu pot să nu-mi manifest surprinderea faţă de extraordinara intuiţie cu care acest filosof şi poet pătrunde unele mecanisme ale cercetării ştiinţifice şi caracterizează atît de just rolul pe care matematica l-a jucat în edificarea ştiinţei după Galileu şi mai ales după Newton. Dacă amploarea informaţiei şi seriozitatea argumentării dezvăluie structura sa de filosof, viziunea profetică a procesului de fertilă îngemănare a matematicii cu celelalte discipline, proces care avea să ia o neobişnuită amploare după ce Blaga şi-a redactat notele, este viziunea unui poet. Să nu uităm că influenţa profundă pe care teoria mulţimilor avea să o aibă asupra reaşezării întregului edificiu matematic, că algebra abstractă, cu toate ramificaţiile ei neaşteptate care sunt destinate să înlesnească o a doua reaşezare a matematicii, că apariţia ordinatoarelor constituind ele însele o revoluţie în desfăşurarea gîndirii ştiinţifice în general, toate aceste lucruri îi erau necunoscute sau prea puţin cunoscute lui Blaga. Nu mă pot împiedica de-a gîndi că avem nevoie, acum, de un al doilea Lucian Blaga, care să-şi consacre puterea sa de gîndire sintetică — aşa cum primul a făcut-o aşa de strălucit, cu aşa-numita ştiinţă „galileo-newtoniană“ , asupra proceselor de creaţie în ştiinţa de astăzi, în care noi, matematicienii, fizicienii, chimiştii, biologii suntem simpli lucrători. Ca observator din galerie a desfăşurării evenimentelor pe scena culturală a ţării noastre, îi acord, în inima mea, un loc special lui Blaga. Miron Nicolescu (Continuare in pag. 9) INEDIT Ce-ai făcut? Unde vintul mă aruncă Cautu-mi odihna-n muncă. Tu ce f aci l-am întrebat, Mi-a răspuns că stă in pat. Eşti bolnav, mă rog frumos ? Nici de cum, sint sănătos. Sănătatea să te ţie Teafăr pinâ-n agonie Că pe urmă, ca un vis, Ai un post in Paradis. Tudor Arghezi ! Consemnări] Ploaia PLOUA ca o lungă aducere aminte. Şi, înalt, firul ierbii, uscat de vînt, deschide gură de floare. S-a aprins sub obloane trandafirul — carnea lui, prag de piersică rupt cu dinţi descîntaţi mă întoarce cu gîndul în sipet de sidef şi-mi coboară pe suflet cîntul tainic deşteptat de o mină de fată atingîndu-şi pîntecul pîrguit de dragoste. Cînd plouă, ştiu de la Dunăre, magii trec prin grîu. Ploaia se ţine de mină cu păunii şi de sub paşii lor răsar pe toate cărările maci roşii şi se face orzu cu podu’ secara cu scara roadelor noroadelor. Plouă. După întinse săptămîni de secetă. Ploaie grea ca bocancii soldatului. Rupeţi rîndurile cîţi vă rupeţi coatele prin birouri şi priviţi pe geam. Ce sminteală frumoasă prin crengi ! Viţa de vie, care începuse să crape ca sfîrcul biciului de cînepă, îşi spală coarnele în degetare de miere. Pe cîmpiile cufundate In ceaţă albastră, dimineaţa, scapără şi joacă flacăra verde a celei mai de seamă comori : griul , griul curgînd pe sub burta vîntului, printre fîntîni şi troiţe, spre secera lunii mirosind a pelin şi a sînziene cu care se leagă snopul înainte de-a fi aşezat în clăi. Născută în miază-noaptea porumbului, intr-un cap de pepene dulce, ploaia ce cade mereu în serile acestea de spus viorilor și banjoului, mă Fănuş Neagu (Continuare a pag. 9) Ochi limpede Procedeul „pri- virii proaspete“ a străinului, a copilului, a inocentului şi-a relevat de mult virtuţile în literatură. Societatea — cu relaţiile ei interumane, moravurile şi năravurile ei, bine constituite sau pe cale de a se înfiripa — se refractă în unda limpede a privirii dezinteresate, sensibile şi avide de cunoaştere, cu o pregnanţă maximă. Ochiul copilului, al adolescentului nu plăteşte tribut uzurii morale. Lentilă enorm măritoare, el vede lumea din jur, pătrunde in tainiţe ce se credeau în deplină siguranţă, pune în lumină nobile trăsături, modest retrase în umbră, ale unui caracter, sau întoarce, pe adevărata ei faţă, ipocrizia. Pe toate, copilul, adolescentul, le judecă fără cruţare, uneori inuman de sever. E vulnerabil şi inflexibil. E Judecătorul. Severitatea lui e direct proporţională cu elevaţia valorilor morale pe care le slujeşte. Pentru care suferă. Un asemenea personaj e Ina, eroina de 17 ani a romanului Caruselul de Eugenia Tudor Anton. Ina e un copil al zilelor noastre. Maria Banuş (Continuare in pag. 9)