Cotidianul, aprilie 2002 (Anul 12, nr. 76-101)

2002-04-22 / nr. 94

Cotidianul ___________________________________ SUPLIMENT CULTURAL 22 aprilie 2002 UTERE, ARTE, IDEI Cultură și „Image brand în Europa de Est Când, înaintea meciului de fotbal Româniar Franța din 12 februarie 2002, jurnalele pariziene im­blicau o pagină în care Franța era reprezentată cu fotografii ale jucătorilor ecipei, iar România cu fotografia Mănăstirii Curtea de Argeș, în fața căreia un lăutar cânta la vioară, ne punem întrebarea, firește, în ce fel ar trebui „reconstruită" și comunicată imaginea culturală pe care România dorește să o aibă azi în Europa. Problema nu ne preocupă numai pe noi. Ca dovadă, inițiative originale și, uneori, eficiente, ale unor țări vecine: UNGARIA La sfârșitul lunii februarie, Budapesta inaugurează un „Muzeu al terorii“, într-un imobil de pe strada „Andrássy“ (fost sediu al puterii fasciste între 1944-1945 și al poliției politice începând cu 1948 - AVO - oficiul securității de stat). Subiect al unor violente controverse în presa maghiară, pentru ca „o dată transformat în muzeu, unitatea arhitecturală a unei părți centrale a Budapestei să fie dezechilibrată“, ba chiar calificat drept „muzeu al terorii estetice“ de ziarul „Heta Vilaggazdasag“, muzeul devine rapid un centru de atracție pentru vizitatori (100.000 de persoane în prima săptămână de la deschidere). La intrare, un car de tun T-54, identic celor pe care le-au folosit trupele sovietice pentru a înăbuși insurecția ungară în 1956, în continuare, un parcurs al istoriei comunismului (citit cu ajutorul noilor tehnologii, efecte vizuale și sonore interactive, ecrane tactile prin intermediul cărora ai acces la documente scrise și filmate din epocă) transformă muzeul într-un parcurs interesant pentru generațiile moderne. Fost prizonier în această clădire după 1956, László Balas Ptli consideră că un asemenea muzeu este înainte de orice un avertisment pentru ca un guvern să nu mai posede niciodată o putere absolută. El afirmă, de asemenea: „...după ce parcurgem muzeul suntem gata să apreciem altfel sistemul în care trăim acum, chiar dacă regulile democratice presupun și ele respectul strict al unor principii nu întotdeauna comode...“ Conceput ca un „loc al memoriei“, clădirea-muzeu este, în optica celor doi directori ai săi, un mod de a legitima, în interior și în exterior, distanța definitivă pe care societatea maghiară de astăzi a luat-o față de trecut. „E dovada că timpul ororii a trecut și nu mai face parte din viața noastră“. ESTONIA Decisă, de acum zece ani deja, să termine cu amestecul permanent și iritant cu Lituania sau Letonia, în interiorul grupului așa numitelor „state baltice“, Estonia (1.400.000 de locuitori, capitala­ Tallinn) decide să facă apel la societatea britanică INTERBRAND, pentru bugetul (enorm) de cinci milioane de dolari (!!!). Britanicii nu pierd timpul. Pentru a-i convinge pe oamenii politici din Estonia de necesitatea unei asemenea investiții, ei le arată un așa-numit „clip anticipativ“, în care insula Saarema se descoperă drept o viitoare Miami, designerii locali inundă buticurile pariziene, iar ei, estonienii, devin directori importanți ai instituțiilor Uniunii Europene. Cu asemenea argumente, bugetul necesar este votat. Primele milioane sunt cheltuite pentru a realiza ancheta „ce știu­ despre Estonia“. Rezultatele sunt, cum era de așteptat, dure pentru estonieni: în America, ghidurile turistice afirmă că Estonia nu are șosele și că, dacă ai nevoie de un medic, trebuie să mergi în Finlanda. Urmarea­­ sugestii dintre cele mai extravagante, viceprimarul din Tallinn sugerează să invadeze țara cu reproduceri ale figurilor din tabloul „Dansul Morții“ (pânza care se află în Biserica Sf. Nicolas din capitala estonă), cu schelete și să creeze un festival al umorului negru care va atrage tineri din toată lumea. Șeful serviciilor secrete propune să se renunțe la numele ESTONIA, care „amintește numele unor țări puțin dezvoltate, ca România sau Armenia, și să adopte numele ESTLANDA, ca Finlanda sau Irlanda“. Drapelul ar trebui de asemenea schimbat­­ o cruce ca simbol național ar determina ca țara să fie percepută ca făcând parte din grupul țărilor nordice (Norvegia, Danemarca). în fine, limba vorbită de estonieni este o limbă finno-ugrică și nu una indo­­europeană, ca letona și lituaniana. Această diferență ar trebui să fie folosită ca un argument cultural puternic. Acțiunea grupului britanic trebuie încheiată în cinci ani. Va fi interesant de văzut câte dintre imaginile „clipului anticipativ“ se vor adeveri. Notă: textele despre Ungaria și Estonia sunt traduse și prelucrate din „Courrier International“ nr. 591, 2002. BRANDING BULGARIA Lansat în 2001 de un grup dinamic de manageri și specialiști în imagine, dar mai ales de practicieni culturali obosiți de a vedea cu regularitate imaginea Bulgariei redusă la castraveți, femei cu basmale și cântăreți populari din cimpoi. „Branding Bulgaria“ este un proiect PR extrem de ingenios, promovat de British Council, Soros și Eurobulgarian Center (Sofia), în ce constă el, în primul rând, în a încerca o mai modernă oglindire a unui stat balcanic în 2002, prin intermediul imaginilor inspirate de artiști, dar nu numai, și folosind toate oportunitățile de expunere internațională (de la târgurile de vin și saloanele agricole, până la expozițiile de artă contemporană). Cum funcționează Branding Bulgaria, în urma reuniunilor grupului care a inițiat și întreține proiectul, grup ce se adresează direct diverselor organizații (comerciale, educative, private sau publice), sunt avansate propuneri de colaborare pentru a permanentiza o modernizare a viziunii despre Bulgaria. Originalitatea unei asemenea initiațive este aceea de a determina un grup cultural să se adreseze unor sectoare ne-culturale, incluzându-le într-o perspectivă de colaborare indirectă, dar eficientă și credibilă. A explica și a propune comercianților bulgari ca, pe lângă produsele pe care le vând, să determine o nouă optică despre țara lor, iată o idee bine articulată despre necesitatea economică și politică a culturii. Chiar și în timpuri de tranziție! Să nu ne facem prea mari iluzii. Chiar dacă toate aceste eforturi leagă „imaginea“ unei țări de cultura ei, în forme variate, drumul până la dispariția lăutarului din fața fotografiei cu Mănăstirea Curtea de Argeș nu s-a terminat, nici pentru noi, nici pentru vecinii noștri. Corina Șuteu Y\

Next