Cronica, 1971 (Anul 6, nr. 1-53)

1971-07-24 / nr. 30

Proletari din toate țările, uniți-vă! SAPTAMINAL POLITIC-SOCIAL-CULTURAL • ANUL VI • NR. 30 (285) 9 SÎMBATA 24 VII 1971 • 12 PAGINI 1 LEU CUVINTUL NOSTRU SCRIS-CUVINT AL PARTIDULUI Ne aflăm sub puternica impresie produsă de indicațiile pe care tovarășul Nicolae Ceaușescu le-a dat recent, privind activitatea politico-ideologică. Firesc, din bogăția de idei a acestor indicații, nouă ne atrag atenția în primul rînd cele care se referă la profesia responsabilă a scrisului. In accepția lui superioară, cuvîntul scris înseamnă umanitate plus timp, înseamnă forță colosală capa­bilă să ridice sau să surpe, înseamnă ascuțime a spi­ritului și comunicare afectuoasă. In esența lui supremă, cuvîntul scris a punctat se­colele, semnificativ ca însăși istoria. Umbra creionu­lui, urma cernelei, siropul de tuș — cuvîntul scris a devenit sinteză atunci cînd cel mai de seamă ar­gument al său s-a numit pur și simplu sinceritate. Fără îndoială, valorile de pînă acum ale cuvîntului scris rămîn la rangul lor firesc de veșnicie. Dar noi, oamenii prezentului românesc, adăugăm noțiunii ca­racterele epocii socialiste pe care o trăim și pentru care muncim, ne manifestăm față de cuvîntul scris astăzi și aici intr-un singur fel, fără echivocuri și fără alternative. Poate că niciodată ponderea socială a cuvîntului scris nu a fost atit de evidentă ca acum. In România țară care a optat definitiv și fructuos pentru comu­nism, literele trebuie să fie expresia curentă a aces­tei opțiuni. E vorba, în fond, de cea mai elevată dovadă de uti­litate și de atribuție partinică. Este, in fond, vorba de sarcina pe care comunistul gazetar sau scriitor o are de îndeplinit în ambianța efervescentă a socie­tății noastre. Presa comunistă poartă girul unanimității. Este ceea ce ii crează un loc aparte, de prestigiu, în an­samblul presei mondiale contemporane. Operativă in informare, dar lipsită de artificiul senzației de prost gust, ritmică, dinamică, presa comunistă este în pri­mul rînd purtătoarea de cuvînt a unei colectivități umane care înfăptuiește cea mai dreaptă dintre orîn­­duiri, cea mai dorită societate. Puterea de analiză a presei comuniste, capacitatea ei de prognoză, prezența ei nemijlocită și continuă în miezul tuturor probleme­lor care interesează și animă poporul nostru, fac in­acceptabilă apariția oricărei concepții în afara pro­gramului ideologic al partidului. Particularizînd, presa literară trebuie să devină o tribună a frumosului, o expresie a spiritualității co­muniste, nimic altceva decit o pledoarie neîntreruptă în favoarea unei arte de înaltă ținută artistică, ac­cesibilă și militantă în cel mai nobil sens. Au con­stituit apariții cu totul ilogice în presa noastră li­terară a anumitor manifestări ale incoerenței și con­fuziei, a unei suite de imitații sterile față de unele mode fără viabilitate și fără adeziunea gustului pu­blic. „Critica literar-artistică trebuie să fie o critică comunistă, gazetele și revistele literare trebuie să fie în întregime comuniste“. Spusele secretarului general al partidului jalonează cu înțelepciune și franchețe evoluția cuvîntului scris. „Presa este un instrument al partidului și trebuie să servească răspîndirii poli­ticii partidului in toate domeniile de activitate — in­clusiv in cel literar și artistic“. Descoperim aici propria noastră mărturisire, pro­priul nostru ideal partinic, civic și profesional, des­cifrăm aici profunda substanță a cuvîntului nostru scris — cuvînt al partidului. „CRONICA" P. HARTOPEANU : „Case la Sighișoara" : o\ odă lui Vasile Alecsandri Viu în cugete trăiești, Pe pămîntul României, Bard slăvit de la Mircești Veșnic rege­ al poeziei.. Printre-ai neamului eroi de inalți fără pereche. Zidurile noastre noi Cresc pe temelia-ți veche. Ai lovit în tot ce-i rău Și in jugul ce doboară, Retrezind cu versul tău Sfînta dragoste de țară, Cu avint și drag nespus, Ca prin veacuri să răsune Lira ta drept scut ai pus La hotarele străbune, Și fâcind sub cumpeni pași, Și-n tumult de alte neamuri Proslăvit-ai pe ostași Și vitezele lor flamuri, Unui falnic viitor inchinat-ai totu-n viață, Cu încredere-n popor Și în soarta lui măreață. Cu­ pe lume ne-om mîndri Că suntem­ pe noi stăpînii.. O, Vasile Alecsandri,. j Тi-om cinsti noi,­­ toți românii. Bard slăvit de la Mircești, Veșnic rege­ al poeziei Viu în cugete trăiești .. . Pe pămîntul României. GEORGE LESNEA­C­­ ' ...........J ALECSANDRI­I N­E­P­O­CĂ Dintre scriitorii reprezentativi, de dinainte de Eminescu, nici unul nu s-a bucurat de o înțelegere mai largă de­­cît aceea pe care românii de peste munți i-au acordat-o lui Alecsandri. Faptul trebuie expllicat prin patriotis­mul cald al marelui poet, prin preo­cupările sale multiple, prin limba ac­cesibilă și prin marele rol pe care l-a îndeplinit ,în crearea teatrului românesc. In calitatea sa de reprezentant stră­lucit al ideilor patruzecioptiste și de militant pentru unire, acțiunile între­prinse de el au depășit preocupările celor două țări românești, a căror soartă avea să se hotărască la 24 ianuarie 1859. Ele stîrneau un interes deosebit și în sufletele transilvanilor care nu rămîneau indiferenți la fră­­mîntările de aici. Este de presupus că unii dintre das­călii maramureșeni ai lui Alecsandri, călugărul­ Gherman Vida, care tipărea, la Buda, in 1833, o Gramatică prac­tică romăno-franțuzască, a fost printre cei dinții care au inițiat pe scriitorul de mai tîrziu în problemele Transil­vaniei. Gherman Vida aducea cu el, în Moldova, manuscrisul „Hronicei“ lui Șincai, a cărei primă ediție (fragmen­tară !) avea să apară la Iași, în a­­nul 1843. " ‘­­ < Istoria perturb începutul românilor in Dacia, a lui Petru Maior, de care vor­bește atît C.Negruzzi cit și Kogălni­­ceanu, și, care se publica în a doua ediție (1834), prin grija unui moldo­vean, i-a fost, cu siguranță, cunoscută și lui.. r.gnv­ллуа [UNK]Дй Vorbind despre rolul pe care Alec­­­sandri l-a avut în dezvoltarea Româ­niei moderne, G. Ibrăileanu spunea, printre altele : „Opera sa este, pînă la 1860 și uneori și după aceea, strîns legată de evenimentele importante ale țării. Ea nu se poate studia decit in legătură cu istoria contemporană. A­­ceastă multilateralitate, aceeastă uni­versalitate a preocupării, a activității și a operei sale, este mărimea lui A­­lecsandri. La orice răspintie a istoriei și a culturii române din o bună parte a veacului trecut, îl găsești pe A­­lecsandri. Din cei 100 de anii de cul­tură și literatură modernă română, A­­lecsandri domină aproape cincizeci, de la 1840, cînd apare pe scenă, pînă la 1890, cînd moare" (Note și impresii, Iași, 1920, p. 176-177). Publicul românesc din Transilvania a recepționat cam în aceeași vreme cu moldovenii și muntenii opera lui A­­lecsandri. Se știe că poezia „Deștep­tarea României", intitulată, inițial, „Către români", a fost publicată, mai întîi, la Brașov, în foi volante și re­produsă imediat, în „Foaie pentru minte, inimă și literatură", în mai 1848. Pe lingă „ediția" românească, poezia a fost difuzată, tot pe fai volante, și în limba germană. Ea lipsește din pri­ma ediție a „Doinelor" și explicația a dat-o scriitorul însuși ; tipărit la Pa­ris, volumul respectiv trebuia să trea­că, în drumul spre țară, prin Austria. Publicarea poeziei citate, la Brașov, nu prezintă un caz singular. Poetul a mai tipărit acolo și „Sentinela roma­nă", cea mai populară dintre toate lucrările sale,­­ în Transilvania, reci­tată la toate șezătorile literare și la sărbătorile naționale pînă în preajma celui de al­ doilea război mondial. LA GAVRIL ISTRATE (continuare în pag. 9-a)

Next