Cronica, 1971 (Anul 6, nr. 1-53)
1971-07-24 / nr. 30
Proletari din toate țările, uniți-vă! SAPTAMINAL POLITIC-SOCIAL-CULTURAL • ANUL VI • NR. 30 (285) 9 SÎMBATA 24 VII 1971 • 12 PAGINI 1 LEU CUVINTUL NOSTRU SCRIS-CUVINT AL PARTIDULUI Ne aflăm sub puternica impresie produsă de indicațiile pe care tovarășul Nicolae Ceaușescu le-a dat recent, privind activitatea politico-ideologică. Firesc, din bogăția de idei a acestor indicații, nouă ne atrag atenția în primul rînd cele care se referă la profesia responsabilă a scrisului. In accepția lui superioară, cuvîntul scris înseamnă umanitate plus timp, înseamnă forță colosală capabilă să ridice sau să surpe, înseamnă ascuțime a spiritului și comunicare afectuoasă. In esența lui supremă, cuvîntul scris a punctat secolele, semnificativ ca însăși istoria. Umbra creionului, urma cernelei, siropul de tuș — cuvîntul scris a devenit sinteză atunci cînd cel mai de seamă argument al său s-a numit pur și simplu sinceritate. Fără îndoială, valorile de pînă acum ale cuvîntului scris rămîn la rangul lor firesc de veșnicie. Dar noi, oamenii prezentului românesc, adăugăm noțiunii caracterele epocii socialiste pe care o trăim și pentru care muncim, ne manifestăm față de cuvîntul scris astăzi și aici intr-un singur fel, fără echivocuri și fără alternative. Poate că niciodată ponderea socială a cuvîntului scris nu a fost atit de evidentă ca acum. In România țară care a optat definitiv și fructuos pentru comunism, literele trebuie să fie expresia curentă a acestei opțiuni. E vorba, în fond, de cea mai elevată dovadă de utilitate și de atribuție partinică. Este, in fond, vorba de sarcina pe care comunistul gazetar sau scriitor o are de îndeplinit în ambianța efervescentă a societății noastre. Presa comunistă poartă girul unanimității. Este ceea ce ii crează un loc aparte, de prestigiu, în ansamblul presei mondiale contemporane. Operativă in informare, dar lipsită de artificiul senzației de prost gust, ritmică, dinamică, presa comunistă este în primul rînd purtătoarea de cuvînt a unei colectivități umane care înfăptuiește cea mai dreaptă dintre orînduiri, cea mai dorită societate. Puterea de analiză a presei comuniste, capacitatea ei de prognoză, prezența ei nemijlocită și continuă în miezul tuturor problemelor care interesează și animă poporul nostru, fac inacceptabilă apariția oricărei concepții în afara programului ideologic al partidului. Particularizînd, presa literară trebuie să devină o tribună a frumosului, o expresie a spiritualității comuniste, nimic altceva decit o pledoarie neîntreruptă în favoarea unei arte de înaltă ținută artistică, accesibilă și militantă în cel mai nobil sens. Au constituit apariții cu totul ilogice în presa noastră literară a anumitor manifestări ale incoerenței și confuziei, a unei suite de imitații sterile față de unele mode fără viabilitate și fără adeziunea gustului public. „Critica literar-artistică trebuie să fie o critică comunistă, gazetele și revistele literare trebuie să fie în întregime comuniste“. Spusele secretarului general al partidului jalonează cu înțelepciune și franchețe evoluția cuvîntului scris. „Presa este un instrument al partidului și trebuie să servească răspîndirii politicii partidului in toate domeniile de activitate — inclusiv in cel literar și artistic“. Descoperim aici propria noastră mărturisire, propriul nostru ideal partinic, civic și profesional, descifrăm aici profunda substanță a cuvîntului nostru scris — cuvînt al partidului. „CRONICA" P. HARTOPEANU : „Case la Sighișoara" : o\ odă lui Vasile Alecsandri Viu în cugete trăiești, Pe pămîntul României, Bard slăvit de la Mircești Veșnic rege al poeziei.. Printre-ai neamului eroi de inalți fără pereche. Zidurile noastre noi Cresc pe temelia-ți veche. Ai lovit în tot ce-i rău Și in jugul ce doboară, Retrezind cu versul tău Sfînta dragoste de țară, Cu avint și drag nespus, Ca prin veacuri să răsune Lira ta drept scut ai pus La hotarele străbune, Și fâcind sub cumpeni pași, Și-n tumult de alte neamuri Proslăvit-ai pe ostași Și vitezele lor flamuri, Unui falnic viitor inchinat-ai totu-n viață, Cu încredere-n popor Și în soarta lui măreață. Cu pe lume ne-om mîndri Că suntem pe noi stăpînii.. O, Vasile Alecsandri,. j Тi-om cinsti noi, toți românii. Bard slăvit de la Mircești, Veșnic rege al poeziei Viu în cugete trăiești .. . Pe pămîntul României. GEORGE LESNEAC ' ...........J ALECSANDRII NEPOCĂ Dintre scriitorii reprezentativi, de dinainte de Eminescu, nici unul nu s-a bucurat de o înțelegere mai largă decît aceea pe care românii de peste munți i-au acordat-o lui Alecsandri. Faptul trebuie expllicat prin patriotismul cald al marelui poet, prin preocupările sale multiple, prin limba accesibilă și prin marele rol pe care l-a îndeplinit ,în crearea teatrului românesc. In calitatea sa de reprezentant strălucit al ideilor patruzecioptiste și de militant pentru unire, acțiunile întreprinse de el au depășit preocupările celor două țări românești, a căror soartă avea să se hotărască la 24 ianuarie 1859. Ele stîrneau un interes deosebit și în sufletele transilvanilor care nu rămîneau indiferenți la frămîntările de aici. Este de presupus că unii dintre dascălii maramureșeni ai lui Alecsandri, călugărul Gherman Vida, care tipărea, la Buda, in 1833, o Gramatică practică romăno-franțuzască, a fost printre cei dinții care au inițiat pe scriitorul de mai tîrziu în problemele Transilvaniei. Gherman Vida aducea cu el, în Moldova, manuscrisul „Hronicei“ lui Șincai, a cărei primă ediție (fragmentară !) avea să apară la Iași, în anul 1843. " ‘ < Istoria perturb începutul românilor in Dacia, a lui Petru Maior, de care vorbește atît C.Negruzzi cit și Kogălniceanu, și, care se publica în a doua ediție (1834), prin grija unui moldovean, i-a fost, cu siguranță, cunoscută și lui.. r.gnvллуа [UNK]Дй Vorbind despre rolul pe care Alecsandri l-a avut în dezvoltarea României moderne, G. Ibrăileanu spunea, printre altele : „Opera sa este, pînă la 1860 și uneori și după aceea, strîns legată de evenimentele importante ale țării. Ea nu se poate studia decit in legătură cu istoria contemporană. Această multilateralitate, aceeastă universalitate a preocupării, a activității și a operei sale, este mărimea lui Alecsandri. La orice răspintie a istoriei și a culturii române din o bună parte a veacului trecut, îl găsești pe Alecsandri. Din cei 100 de anii de cultură și literatură modernă română, Alecsandri domină aproape cincizeci, de la 1840, cînd apare pe scenă, pînă la 1890, cînd moare" (Note și impresii, Iași, 1920, p. 176-177). Publicul românesc din Transilvania a recepționat cam în aceeași vreme cu moldovenii și muntenii opera lui Alecsandri. Se știe că poezia „Deșteptarea României", intitulată, inițial, „Către români", a fost publicată, mai întîi, la Brașov, în foi volante și reprodusă imediat, în „Foaie pentru minte, inimă și literatură", în mai 1848. Pe lingă „ediția" românească, poezia a fost difuzată, tot pe fai volante, și în limba germană. Ea lipsește din prima ediție a „Doinelor" și explicația a dat-o scriitorul însuși ; tipărit la Paris, volumul respectiv trebuia să treacă, în drumul spre țară, prin Austria. Publicarea poeziei citate, la Brașov, nu prezintă un caz singular. Poetul a mai tipărit acolo și „Sentinela romană", cea mai populară dintre toate lucrările sale, în Transilvania, recitată la toate șezătorile literare și la sărbătorile naționale pînă în preajma celui de al doilea război mondial. LA GAVRIL ISTRATE (continuare în pag. 9-a)