Curentul, noiembrie 1929 (Anul 2, nr. 643-672)

1929-11-26 / nr. 668

ANUL II No* duS 4 PAUM 3 d­ Marţi 26 lioemlfjpre 1 979 Director: FaMFIL ŞEICâRt* REDACŢIA şi ADMlNl&TRAŢlA STRADA SĂRINDAR No. 4 Tch­foa: Direcţia şI Redacţia 364/39 Secretariatul şl provincia 312/2 în Adiţia şl Mica Publicitate 375/2S ABONAMENTE: Lei 700 pe an. Lei 350 pe 6 loni. Lei 200 pe 3 luni. Pentru Bond, Institution­­al Administraţii Publice 1000 lei anual Pentru străinătate: Lei 1700 un an; Lei 850 pe 6 luni Lei 500 pe 3 luni. Abonamentele Încep la l­ei 15 ale fiecărei luni Raţionalizarea agricolă Parlamentul a redactat proiec­­tul de răspuns la mesajul regal şi, cum era de aşteptat, partea refe­ritoare la programul economic şi agricol, ocupă locul de frunte, ca şi în mesajul regal. „Vom uni sforţările noastre, rare, organizarea camerelor agri­culturii prin legea comasării ru­rale, organizarea camerilor agri­cole, organizarea colonizărilor şi asigurarea mutuală agricolă- Gu­vernul se poate răzima pe con­cursul adunărei deputaţilor care nu va întârzia să aprobe legea industrială, reglementarea încu­­rajărei exportului şi legea concu­renţei nereale, îndrumarea producţiunei indus­triale, potrivit nouilor tendinţe de raţionalizare, este calea cea mai potrivită pentru dezvoltarea ei, câştigând în modul acesta dreptul la încurajarea statului, în concor­danţă cu respectarea intereselor agricole, fundamentale faţă de configuraţia economică a ţarei noastre. Politica guvernului şi a Parla­mentului, se conturează tot mai mult, în sensul unei deosebite protecţiunî a agriculturei, fără însă a se lăsa pe planul al doilea industria. Formula din proiectul de răs­puns la mesaj, o găsim foarte fe­ricită. Industria are dreptul la în­curajarea statului, în concordanţă cu respectarea intereselor agri­cole, fundamentale ale ţării. Deci se recunoaşte că tot agri­cultura va rămâne factorul princi­pal de producţiune din România şi că trebuie menţinut echilibrul economic între producţia agricolă şi cea industrială, in proporţie şi în concordanţă cu aportul adus de fiecare în parte, în economia generală a tărei. Am repetat de atâtea ori,­­r­ cu rizicul de a cădea în banalitate— că singura salvare a tărei şi a fi­nanţelor sale, constă în raţionali­zarea şi intensificarea producţiu­nei agricole. Experienţa trecutului, trebuie să ne fie permanentă exemplu şi pentru viitor­ Un an bun agricol, poate salva ţara din toate greută­ţile sale financiare.­­Recolta unui an bun, o putem cifra la cel puţin 100 de miliarde fără nicio exage­rare). Dar, pentru a obţine un „an bun“ agricol este neapărată ne­voie de rezolvarea a două ches­tiuni: creditul a­gricol şi raţionali­zarea producţiunei-Creditul agricol, pentru care sa votat legea încă din sesiunea tre­cută, pentru care au fost în ţară experţi străini, cari au studiat problema participărei capitalului internaţional, constatăm că a in­trat din nou în faza tratativelor-O comisiune numită de minis­terul de agricultură a cercetat şi studiat raportul expertului fran­cez Regard, iar acum s’au expediat la Paris, o­biecţiunile comisiunei şi aşa mai departe. Noi credem că a sosit momen­tul ca această chestiune să intre în faza realităţilor. Până la sosi­rea capitalului străin, participant la înfiinţarea instituţiilor noastre de credit agricol, să se înceapă în ţară, cu capitalul românesc. Să se facă un început, cu con­cursul Băncei Naţionale şi cu garanţiile hipotecare, conform le­gii. La un lucru început, mult mai uşor vom convinge capitalul străin la colaborare. In al doilea rând, campania de raţionalizare agricolă, trebuie in­tensificată. Am relevat deunăzi, circulara ministrului de agricul­tură, către organele exterioare a­­gricole, prin care se cerea con­cursul tuturor agronomilor pentru noua îndrumare a Producţiunei şi exploataţiui­ei agricole, întreg programul acesta trebuie rezumat într’o singură direcţiune: sporirea producţiei la hectar, a randamentului pe unitatea de su­prafaţă- Aceasta este cheia raţio­­nalizărei producţiunei agricole. Comprimarea cheltuielilor de producţiune prin economisirea tim­pului şi a muncei, şi intensificarea aceloraşi lucrări,­­deşi două ches­tiuni ce s’ar părea în contradicţie una cu alta), sunt principiile fun­damentale ale unei raţionalizării. Căci, ce însemnează de fapt cu­răţirea şi condiţionarea seminţei, spre exemplu? Sau ce însemnează o arătură bună, făcută regulat şi la timp, faţă de o zgârietură a pământului şi întârziată în efec­tuarea ei? Nu trebuie să ne speriem de acest cuvânt, atât de des între­buinţat astăzi: raţionalizarea­ Ra­ţionalizarea este de fapt efectua­rea precisă, la timp şi în condiţii bune a unei lucrări agricole. Ra­ţionalizarea este curăţirea câm­pului de burueni, raţionalizarea este adunarea gunoiului şi între­buinţarea lui pe câmp şi aşa mai departe­ In­ainte raţionalizarea constă în a nu şedea degeaba pe prispa casei, ci a merge şi între­buinţa timpul zilei muncitoare, în­tr’o lucrare cu folos. Iată deci cheia foarte simplă a salvărei producţiunei agricole şi deci a finanţelor statului , rezol­varea creditului agricol şi raţio­nalizarea producţiunei prin inten­sificarea şi ordonarea muncei şi mijloacelor de producţie- Ion Scutaru noul patriotism Câtă întârziere şi câte ezitări, până când ţarul Kalinin să se decidă să aplice şi lui Bessedowski re­ţe­ta pe care o aşteptam cu toţii, din prima zi a interviewurilor date de recacitran­­tul consilier al ambasadei sovietice de la Pscis Astăzi, în sfârşit, uca­zul de condamnare ne potoleşte aş­­teptările, tatuat cu epitetul de „tră­­dător", Bessedowski este asigurat că va fi electrocutat de salvele carabi­nelor natale, în ziua în care nostal­­giile naţionaliste îl vor mâna iarăşi pe pământul Sfintei Rusii. Iar pentru edificarea morală a tuturor candida­ţilor la crima de trădare a isteriei ro­­şii, — un decret suplimentar al pre­şedintelui Uniunii Sovietice făgădui­eşte aceeaşi garanţie a morţii punc­­tuale tuturor funcţionarilor sovietici din străinătate, cari vor refuza să se înapoieze in ţară atunci când­ vor fi poftiţi de minister. Existau, fireşte, până astăzi, şi alte ţâri prin lume, ai căror plenipo­­tenţiari se îmbolnăveau de icter în clipa în care primeau invitaţia de a restitui legaţiunilor respective ştam­pilele de paşapoarte, spre a porni cu regret spre vatra părintească. Pără­seau, bieţii Rumâni (adică, vorba vinei),­­ părăseau bieţii creştini peisagii cu cari se familiarizaseră şi femei cu­ ale căror capricii abea apu­caseră să se deprindă. Să legi atâtea obiceiuri şi prime de viaţă nomadă, spre a te vedea priponit la conovăţul Ministerului de Externe, alături de atâţia alţi pensionari ai lazaretului, exilezi din străinătăţi pe pământul ospitalier şi odios al patriei!... Pen­tru aceştia, rechemarea în ţară avea ceva din surghiunul plângă­re­­ţului Ovidiu pe coastele omicide ale Sarmaţiei, şi în scrisorile lor către cei lăsaţi acasă, .. adică peste ho­­tare, — aceşti nefericiţî confruntaţi cu solul matern şi cu subsolul diplo­­maţiei, aveau speente cari aminteau pasagiile cele mai mişcătoare ale e­­legiilor pontice: Barbarus hie ego sum,, quia non întelligor allo, Et rident stolid! verba romana Gettae,... ...De-acum, însă, — după adopta­reai sistemului sovietic, — întoarce­rea in patrie va începe să capete in. tdesuri mai nevralgice, și mai cafas, nofale. Vom reveni la vremurile de la, începutul veacului trecut, când ca. ilficL'ilvuî de „patriot­’ gpea un înțe­les tot atât de pejorativ ca „. ..ne­tot", „hughenot", ,,bigot" sau „idiot’ . Vei spune la vizarea unui paşa­port: „Am fost rechemat în ţară"“... Iar funcţionare­ te va urmări prelung, cu o privire compătimitoare,d_şi vii şopti (poate) unei camarade de birou, o vorbă de înduioşare: ,.Săracul de el­­... Aşa de tânăr, şi totuşi condam­nat să-şi revadă preria!”... Ion Dimitrescu '••yTA/.T S: - T; ■­ Azi, Luni, se repetă la Cameră alegerea de chestor, anulată Vi­neri in urma descoperirii unor pachete de voturi în urnă* Dar voi ce faceţi pe aici, măi băieţi î — Am sp*it că e o alegere cu cântec şi am venit s’o aranjăm noi, ca domnii deputaţi ăştia nu se pricep, şi-i prinde numaidecât urnă ! cu mâța în... M­auriciu­ Blank Puţini îşi dau seama de adevă­ratul rol pe care îl joacă banca în viaţa economică a statului modern. Pentru majoritatea oamenilor o bancă este doar un institut de îm­prumut mai mare sau mai mic pe poliţe. Şi totuşi ritmul precipitat al economiei capitaliste a fost impri­mat de bancă, toată industria mo­dernă este o creiaţie bancară. O instituţie ciudata in care totul este în funcţie de circulaţie. Din neastâmpărul banului, bancherul a făcut un isvor de bogăţie, prin credit a multiplicat forţa de im­pulsie creatoare a capitalurilor. Se creiază o întreprindere in­dustrială, o bancă o finanţează, se fac zi de zi investiţii tot mai mari; ulterior calculele iniţiale se dove­desc greşite, banca suportă toate pagubele pe care le acoperă din beneficiile recoltate în alte între­prinderi mai norocoase, aşa fel că ech­ilibrul vieţii noastre economice nu se zdruncină. Un conducător de bancă este lui animator. Pentru ei d­urere au altă însemnătate; au sen­sul virtuaităţilor de energii ce le poate mobiliza. De aceia moartea lui Mauriciu Blank a impus o res­­pectoasă atenţie. Conducând una din cele mai pu­ternice bănci (pornită in 1848), Mauriciu Blank s‘a înfipt in viaţa economică a ţării, s‘a confundat cu însăşi desvoltarea noastră econo­mică. Atâtea ramuri de industrie sprijinite, cu tenaticitate, in vre­muri de criză, in atâtea locuri su­cursalele, înlesnind credit comer­ţului, şi întreaga banca resimţin­­du-se de iniţiativele spornice ale omului de energie tăcută, de soco­teală rapidă, de putere înfăptuitoa­re a lor lui, ce caracterizau pe Mau­­riciu Blank. Nu era un zgomotos şi politică propriu zis n’a făcut, iar legătură cu partidul libera! era oa­recum fireasca, partidul liberal re­prezentând tendinţele burgheziei româneşti de a cre­a o industrie autohtonă. In concepţia lui Mauriciu Blank nu intra amestecul direct, făţiş al omului de bancă in politica, cu a­­tât mai puţin anexa băncii unui partid. Energia lui găsea suficient câmp de muncă in domeniul eco­nomic, pentru a nu mai putea fi sedusă de tentaţiile politicei. Şî in definitiv ce poate spune politica unei energii dornice de creiaţii du­rabile, unui spirit ostil improviza­ţiei, sau aşezărilor efemere? Să gâdele o vanitate ce se vrea prinsă de obiectivul actualităţii, să dea iluzia de superioritate şi de putere totuşi aşa de efemeră. Ca dintr’o cetate feudală, pute­rea omului de finanţe radiază dîn­­tr’o bancă, stimulând permanent mişcarea bogăţiilor. Dincolo de as­pectu! mecanic al birocraţiei ban­care se frământă o viaţă intensă, imaginatia omului de finanţe trebue sa proecteze posibilităţi nebănuite asupra realităţilor celor mai dispa­rate, întovărăşeşte cu o neostenită atenţie pe geolog şi e gata să ve­rifice o ipoteză ştiinţifică riscând cu o frenetică beţie de succes ca­pitaluri imense, e gata să spriji­ne o temerară experienţă într’un laborator, lupta industriaşului cu toate variaţiile pieţii nu-i este străi­nă, iar criza preţurilor agricultoru­lui o resimte ca şi termometrul temperatura febrei. Legat in între­gime de pulsaţia economică a ţării bancherul plăteşte cu prăbuşirea o socoteală greşită, o prevedere eronată. Unui om de finanţe i se cere să aibă intuiţia posibilităţilor de b­o­găţie, să poata prinde dintr’o sim­plă ochire ce este imaginaţie stear­pă, ce este o realitate în devenire. Pasiunea de îmbogăţire a tuturor oamenilor îngrămădeşte pe atât în cu cele mai bizare proecte la uşa cabinetului omului de bancă. Pe toate le examinează cu răbdătoare atenţie, înlătură ce este absurd, o­­preşte ce stă în linia posibilului şi riscă o nouă experienţă pentru a deschide muncii un nou câmp de activitate. Aşa de adânc intrat în ţesătura vieţii noastre economice uşor ne putem da seama de câtă chizbuială, de ce tensiune de pricepere, de no­rocoasă iniţiativă, de curajoasă preîntâmpinare a multiplelor greu­tăţi i-au trebuit lui Mauriciu Blank, conducătorul băncii Marmorosch Blank. Când Banca Marmorosch Blank şi-a sărbătorit 75 de ani de exis­tenţă a publicat o splendidă mono­grafie, în care figurau toate între­prinderile în legătură cu banca şi numai străbătând acea monografie iţi puteai da bine seama de radie­rea energiei animatoare a lui Mau­riciu Blank. Din primul moment când s-a declarat războiul mon­dial, Banca Marmorosch Blank a sprijinit din răsputeri acţiunea răz­boiului, fără să clintească un sin­gur moment din linia ce şi-o fixase. Cu aceiaş orgolioasă discreţie Mauriciu Blank a sprijinit in timpul războiului spitale, ambulante, pen­tru a se bucura de biruinţa româ­nească. Nu i-an­ cunoscut pe cei ce a re­zumat o jumătate de veac din evo­luţia vieţii noastre economice, păs­trez însă indirect o amintire. Era în 1921, «ia găseam acasă la d. N. Titulescu, pe atunci ministru de fi­nanţe, cu visteria cam pustie. Nu ştiu ce minister — mi se pare cel de comunicaţie — avea nevoe de a efectua o plată urgentă de peste o sută de milioane şi d. N. Titules­­cu se frământa să găsească o so­­luţie unei cereri fără păsuire. După câteva momente se opri şi-mi spuse: „Tot Mauriciu Blank ne salvează“ şi telefona; răspunsul a fost cel aşteptat... Bătrânului ce nu­ şi-a Îngăduit niciodată odihna, care şi-a cheltuit pentru instituţia pe care a iubit-o atâta, până la ultima tresărire de vlagă, îi este dată meritata linişte eternă. Ramfîl Şeicaru Parc naţional şi grădină zoologică la Bucurei d­e RAUL­A GALICESCU Asistent Universitar După cum se ştie — căci gaze­tele au anunţat pe larg cu un ex­ces de vervă şi amănunte un vast program edilitar — primăria Capi­­talei vestise înfrumuseţarea aces­­ui biet oraş, care nu este atât de urât şi de rău croit pe cât se spu­ne, dar care are nenorocul să lupte neegal cu clima de stepă a câmpiei Dunărei şi neşansa de a fi întot­deauna administrat tocmai de oa­menii pe care nu-i­ merită. Pentru înfrumuseţarea Capitalei e nevoe de cât mai multe grădini şi verdeaţă, unde cetăţeanul să gă­sească un loc de recreaţie nesilită şi necostisitoare şi unde sa poata respira liniştit. E nevoe ca toată salba de lacuri dela N. E„ care parcă a fost îna­dins creată de natură la marginea oraşului să fie sistematizata şi transformată.într’o gradină vasta, deasem­enea tot­­brâu! Capitalei, care actualmente este o centura de mizerie şi de murdărie să fie plan­tat cu pădure. In, regiunea aceasta a lacurilor Capitalei sunt terenuri ideale pen­tru întrebuinţarea lor la efectuarea unei­ grădini zoologice atât de ne­cesara Capitalei unei tari de 18 milioane locuitori, din care a 18-a vane traesc îngrămădiţi întrinsa. Căci cât e de necesară o grădină Zoologica care să ne reprezinte fauna noastră atât de variată şi interesantă, care a atras întotdeau­na atenţia naturaliştilor şi vânăto­rilor străini, şi care să fie menită a face educaţia ştiinţifică elevului, studentului şi vânătorului nostru, neobişnuit cu asemenea manifesta­­ţiuni şi care nu vede în vânat de­cât carne sau blană. Fusesem anunţat că la Casa Gră­dinilor se găseşte planul de­­ siste­matizare şi înfrumuseţare al Capi­talei, cuprinzând între altele un mare parc naţional, pentru al cărui plan s‘a chemat arhitect străin ne­­cunoscător al condiţiilor geografi­­ce-clim­atice ale Capitalei şi care s’a plătit cu bani grei,­ pentru a se aproba în­­definitiv tot planul au­tohtonilor, şi — ceia ce mă interesa în deosebi, o grădină zoologică. După ce am văzut planul şi am constatat realităţile, într-o raită, fă­cută cu omul cel mai indicat d-l di­rector al Casei Grădinilor în jurul Capitalei, suntem în măsură să a­­rătăm cetăţeanului contribuabil, stors de ultimul ban agonisit cu greu, în viaţa din ce în ce mai grea pe care i-au hărăzit-o conducă­torii săi, ce s a făcut şi ce se va mai face în tendinţa de aplicare a faimosului plan. . Deşi s-au cheltuit 18 milioane lei cu exproprierile şi lucrările mişcă­rilor de teren în vederea creerei Parcului Naţional şi încă 5 milioa­ne pentru pepiniera acestui parc, anul acesta Casei grădinilor nu­­, s-a­­i­tai alocat nici un fond pentru continuarea lucrărilor, iar statul este ameninţat să piardă 80 milioa­ne cu uscarea puieţilor din pepi­nieră care nu se transplantează la timp în „parcul naţional“, şi care ar trebui transplantaţi cel mai­ târziu la primăvară alocându-se Casei grădinilor 15 milioane în 3 ani, câte 5 milioane anual. Politica e înfiptă ca cuţitul în ini­ma acestei instituţii care este Casa Grădinilor şi care e menită să­ fie şi să rămână independentă, nu nu­mai pentru a lăsa mână liberă unor oameni­­ de bine, devotaţi ţârei, cu simţirea şi raţiunea lor care lucreu­(Continuare în pag. 11­a) Evadaţii fiscului şi vameşii contribuabililor Ca un corolar al introducerei carnetelor de contribuabil născo­cite de grija d-lui Teianu ca te­zaurul să poată face faţă tuturor obligaţiunilor statului, la ministe­rul de finanţe s’a luat hotărîrea alcătuirii unei legi împotriva eva­dărilor de la impozite. Şi, cum era şi firesc, o comisiune anume a fost­ numită cu însărcinarea de a studia problema în toate detaliile ei şi a alcătui un proect de lege ce urmează a fi supus parlamen­tului în prima jumătate a lunii ia­nuarie. Şi comisiunea a constatat, din compararea datelor oficiale asu­pra populaţiei ţării şi a listelor cu­prinse la percepţii, că, pe când mişcarea demografică este in as­censiune continuă, numărul con­tribuabililor scade mereu- Zeci de mii şi, chiar poate, sute de mii de cetăţeni nu găsesc de cuviinţă să plătească dări către stat- Nu e vorba numai de populaţia rurală- Mişcarea acesteia este asigurată prin prezenţa jandarmilor, cari cu­nosc pe toţi locuitorii din raza lor de pază şi prin perceptori al că­ror control devine acerb când se ştiu supravegheaţi de centru. Con­tribuţia acestora este aproape a­­sigurată. Cî de­ cetăţenii din toate oraşele, foarte cum­se­cade în societate, de. liber profesionişti şi de rentieri, de aşa zişii simpli particulari şi chiar de negustori, cari dacă sunt trecuţi pe rolurile fiscului scapă până la urma urmei, ieftin, ba chiar şi­ Ieftin de tot, după cum ştiu să se aranjeze.­­Mai pe scurt, comisiunea s’a de­clarat convinsă de bănuiala că o­­raşele stint pline de aceşti chiu­langii ai fiscului. De bună voe sau din îndemn, bâta mi interesează. Şi, totuşi, ea interesează cel puţin într’o oarecare măsură. In măsura în care aparatul nostru fiscal nu corespunde menirii lui. Cu un aparat fiscal, care nu se prezintă la contribuabil, decât pen­tru a-şi lua jetoanele de prezenţă, care impune pentru viitor — după cum a fost răsplata aranjărilor din trecut, care te învaţă cum să scapi mai ieftin la impunere, şi care îţi deschide toate portiţele de strecurare, cu un aparat fiscal, care nu vine cu jandarmii şi cu toba­, decât la cel ce nu se lasă ciupit,­­ cu un astfel de aparat, trebue să recunoască, însuşi mi­nisterul de finanţe că, oricât de drastică ar fi legea ce o pregă­teşte, ea nu va da rezultatele aş­teptate de toată lumea ca o echi­tate socială. Se va răspunde: dacă funcţio­narii fiscali sunt aşa de prost sa­larizaţi? Funcţiunea lor e o func­ţiune de încredere. Deci trebue să-i plăteşti corespunzător sarci­­nei ce le dai, pentru ca în îndepli­nirea ei, să nu fie în funcţie de lipsa de mijloace faţă de nevoile lor. Răspunsul acesta îl ştim, de câţiva ani. Şi îl ştie şi ministerul de finanţe. Dar răspunsul, este, mai mult, un motiv. Dacă am admite temeinicia a­­cestui răspuns ar însemna că, in Capitală, faţă de zecile de mii de chiulangii ai fiscului, avem câteva mii de agenţi fiscali­ Ceea ce este inadmisibil, ori­câtă agentură e­­lectorală ar fi plasată în acest corp. Nu de necesitatea de a face faţă acestor nevoi s-a creat, în oraşe, mai cu seamă, această si­tuaţie, în care unii cetăţeni plă­tesc prea mult după cum a fixat arbitrar fantezia fiscului, alţii prea puţin, iar alţii de loc. Cercetat-a vreo­dată, ministerul de finanţe, câte imobile din Ca­pitală sunt averea agenţilor fiscu­lui? Interesatu-s’a, la prefectura de poliţie, câte automobile de piaţă, sunt proprietatea acestora? Aflat-a ministerul de finanţe cât costă chefurile perceptorilor? . De legi, slavă Domnului, n’a dus lipsă ţara noastră, nici odată. Numai că n’a fost cine să le execute. Cu aparatul fiscal, pe care îl avem, speră ministerul de finanţe în roadele noiuei legi ce o pre­pară ? Pe lângă atâtea alte legi, fie şi aceasta. Dar înaintea ei trebue o lege de reorganizare a aparatului fiscal, o lege împotriva vameşilor fiscului, care lucrează în numele statului, pe cont propriu. Altfel roadele ce scontează ministerul de finanţe de pe urma aplicării legii proectate, vor fi doar o iluzie. Şi cu iluzii nu se alimentează tezaurul statului. I.Bic­olla Cluburi uliţe Anii din urmă ne-au adus o ino­venţie, in materie de tripouri: Clubu­rile mixte. Prin definiţie, cluburile mixte sunt case de joc în care alături de bărbaţi, sunt admise şi femeile, printre jucă­tori. Vreţi să ştiţi care e, in fapt, rolul lor ? Permiteţi-mi să răspund prin altă întrebare: Care e rolul râmei, prinsă în cârligele unei undiţe?.. Au socotit, adică, patronii caselor de joc, că viţiul jocului — pur şi sim­i,­piu — nu prezintă garanţii suficien­te că jucătorul se va lăsa despoiat până la piele. Există, in conştiinţa celui mai pătimaş jucător, clipe de luciditate. Sunt mulţi cari, in aseme­nea clipe, sau ridicat de mai masă şi, legându-se cu grele jurăminte, au e­­şit din club şi... buni-duşi au fost. Ei bine, tocmai aceasta vo­rei să evite. Şi, întru atingerea acestui scop au început inovaţiile. „Bufetul” —­ boget asortat in bău­ turi spirtoase — s’a dovedit Insu­fi­­cîent și... rte practic. Foarte car se în­tâmpla ca un jucător să-și bea• min. file. Iar când, totuși, aceasta se în., tâmpla, lucrul prezintă grsive incon­veniente. Stimulat de efectele a'mpo. laiul, decavatul devenea, nu arare ori, agresiv. Roadele îndelungatelor lui observaţii ii­eşeau, din gură, sub forma unor invective oribile adresa­te onoratei direcţiuni: __ „Exctocîloc! Pungaşilor!. Ban­diţilor!...’’ Etc... ■ Atunci, maniera de­ a reacţiona, de­pindea de obrazul şi, mai ales, de ta­­lia jucătorului. Cei aleii, sau fără importanţă, erau scoşi, in brânci,­ cu ajutorul personalului. Ceilalţi erai­ luaţi... cu binişorul. Li se restituia o Infimă fracţiune din proprii lor bani __ percepuţi de „cagniotă” — şi e­rau conduşii cu o compătimitoare de­­ferenţă, până la uşă. Se întâmpla, însă, şi altfel. Câte una dintre victime recurgea la argu­mente... contondente. (Se citează ca­zul unuia care a reuşit să facă un dublu”; sabot-u! spuncat cu sete, in capul crupierului, a ricoşat in capul comisarului...) Reţeta cluburilor mixte a venit tocmai la timp. E constant, în psiho­­logia jucătorului, respectul pentru femei. Şi-atunci, osebit de rolul lor de „nadă’­, prezentat femeilor, într-un club, e menit să încătuşeze explo­ziile de indignare ale sărmanelor vic­­time. Unde mai pui că, sub presiu­­nea unui genunchiu rotund şi cald, jucătorul lasă să cadă, cu mai multă uşurinţă, pe postavul verde al mesei, fisele — de 100, de 500 sau de l.Cfi­ de lei — a căror noţiune a pierdut-o complect, de altfel. In scurt, femeile sunt, într’un tri­­poo, o circumstanţă agravantă. Iar pentru obvnarea ei, soluţia e simplă. Să se examineze lista femener ca frequentează cluburile. Cele mări­tate sau cari er. un rost, să fie trime­se să.și vadă de treabă. Cât pentru celelalte — cele cari trag un profit sigur, din calitatea de membre ale cluburilor — există rubrici speciale, pentru ele, in anumite registre sie Brigadei de moravuri, unde pot figu­­ra cu mai mult drept­ cuvânt... Grigore Patriciu

Next