Curentul, noiembrie 1929 (Anul 2, nr. 643-672)
1929-11-26 / nr. 668
ANUL II No* duS 4 PAUM 3 d Marţi 26 lioemlfjpre 1 979 Director: FaMFIL ŞEICâRt* REDACŢIA şi ADMlNl&TRAŢlA STRADA SĂRINDAR No. 4 Tchfoa: Direcţia şI Redacţia 364/39 Secretariatul şl provincia 312/2 în Adiţia şl Mica Publicitate 375/2S ABONAMENTE: Lei 700 pe an. Lei 350 pe 6 loni. Lei 200 pe 3 luni. Pentru Bond, Institutional Administraţii Publice 1000 lei anual Pentru străinătate: Lei 1700 un an; Lei 850 pe 6 luni Lei 500 pe 3 luni. Abonamentele Încep la lei 15 ale fiecărei luni Raţionalizarea agricolă Parlamentul a redactat proiectul de răspuns la mesajul regal şi, cum era de aşteptat, partea referitoare la programul economic şi agricol, ocupă locul de frunte, ca şi în mesajul regal. „Vom uni sforţările noastre, rare, organizarea camerelor agriculturii prin legea comasării rurale, organizarea camerilor agricole, organizarea colonizărilor şi asigurarea mutuală agricolă- Guvernul se poate răzima pe concursul adunărei deputaţilor care nu va întârzia să aprobe legea industrială, reglementarea încurajărei exportului şi legea concurenţei nereale, îndrumarea producţiunei industriale, potrivit nouilor tendinţe de raţionalizare, este calea cea mai potrivită pentru dezvoltarea ei, câştigând în modul acesta dreptul la încurajarea statului, în concordanţă cu respectarea intereselor agricole, fundamentale faţă de configuraţia economică a ţarei noastre. Politica guvernului şi a Parlamentului, se conturează tot mai mult, în sensul unei deosebite protecţiunî a agriculturei, fără însă a se lăsa pe planul al doilea industria. Formula din proiectul de răspuns la mesaj, o găsim foarte fericită. Industria are dreptul la încurajarea statului, în concordanţă cu respectarea intereselor agricole, fundamentale ale ţării. Deci se recunoaşte că tot agricultura va rămâne factorul principal de producţiune din România şi că trebuie menţinut echilibrul economic între producţia agricolă şi cea industrială, in proporţie şi în concordanţă cu aportul adus de fiecare în parte, în economia generală a tărei. Am repetat de atâtea ori,r cu rizicul de a cădea în banalitate— că singura salvare a tărei şi a finanţelor sale, constă în raţionalizarea şi intensificarea producţiunei agricole. Experienţa trecutului, trebuie să ne fie permanentă exemplu şi pentru viitor Un an bun agricol, poate salva ţara din toate greutăţile sale financiare.Recolta unui an bun, o putem cifra la cel puţin 100 de miliarde fără nicio exagerare). Dar, pentru a obţine un „an bun“ agricol este neapărată nevoie de rezolvarea a două chestiuni: creditul agricol şi raţionalizarea producţiunei-Creditul agricol, pentru care sa votat legea încă din sesiunea trecută, pentru care au fost în ţară experţi străini, cari au studiat problema participărei capitalului internaţional, constatăm că a intrat din nou în faza tratativelor-O comisiune numită de ministerul de agricultură a cercetat şi studiat raportul expertului francez Regard, iar acum s’au expediat la Paris, obiecţiunile comisiunei şi aşa mai departe. Noi credem că a sosit momentul ca această chestiune să intre în faza realităţilor. Până la sosirea capitalului străin, participant la înfiinţarea instituţiilor noastre de credit agricol, să se înceapă în ţară, cu capitalul românesc. Să se facă un început, cu concursul Băncei Naţionale şi cu garanţiile hipotecare, conform legii. La un lucru început, mult mai uşor vom convinge capitalul străin la colaborare. In al doilea rând, campania de raţionalizare agricolă, trebuie intensificată. Am relevat deunăzi, circulara ministrului de agricultură, către organele exterioare agricole, prin care se cerea concursul tuturor agronomilor pentru noua îndrumare a Producţiunei şi exploataţiuiei agricole, întreg programul acesta trebuie rezumat într’o singură direcţiune: sporirea producţiei la hectar, a randamentului pe unitatea de suprafaţă- Aceasta este cheia raţionalizărei producţiunei agricole. Comprimarea cheltuielilor de producţiune prin economisirea timpului şi a muncei, şi intensificarea aceloraşi lucrări,deşi două chestiuni ce s’ar părea în contradicţie una cu alta), sunt principiile fundamentale ale unei raţionalizării. Căci, ce însemnează de fapt curăţirea şi condiţionarea seminţei, spre exemplu? Sau ce însemnează o arătură bună, făcută regulat şi la timp, faţă de o zgârietură a pământului şi întârziată în efectuarea ei? Nu trebuie să ne speriem de acest cuvânt, atât de des întrebuinţat astăzi: raţionalizarea Raţionalizarea este de fapt efectuarea precisă, la timp şi în condiţii bune a unei lucrări agricole. Raţionalizarea este curăţirea câmpului de burueni, raţionalizarea este adunarea gunoiului şi întrebuinţarea lui pe câmp şi aşa mai departe Inainte raţionalizarea constă în a nu şedea degeaba pe prispa casei, ci a merge şi întrebuinţa timpul zilei muncitoare, într’o lucrare cu folos. Iată deci cheia foarte simplă a salvărei producţiunei agricole şi deci a finanţelor statului , rezolvarea creditului agricol şi raţionalizarea producţiunei prin intensificarea şi ordonarea muncei şi mijloacelor de producţie- Ion Scutaru noul patriotism Câtă întârziere şi câte ezitări, până când ţarul Kalinin să se decidă să aplice şi lui Bessedowski reţeta pe care o aşteptam cu toţii, din prima zi a interviewurilor date de recacitrantul consilier al ambasadei sovietice de la Pscis Astăzi, în sfârşit, ucazul de condamnare ne potoleşte aşteptările, tatuat cu epitetul de „trădător", Bessedowski este asigurat că va fi electrocutat de salvele carabinelor natale, în ziua în care nostalgiile naţionaliste îl vor mâna iarăşi pe pământul Sfintei Rusii. Iar pentru edificarea morală a tuturor candidaţilor la crima de trădare a isteriei roşii, — un decret suplimentar al preşedintelui Uniunii Sovietice făgăduieşte aceeaşi garanţie a morţii punctuale tuturor funcţionarilor sovietici din străinătate, cari vor refuza să se înapoieze in ţară atunci când vor fi poftiţi de minister. Existau, fireşte, până astăzi, şi alte ţâri prin lume, ai căror plenipotenţiari se îmbolnăveau de icter în clipa în care primeau invitaţia de a restitui legaţiunilor respective ştampilele de paşapoarte, spre a porni cu regret spre vatra părintească. Părăseau, bieţii Rumâni (adică, vorba vinei), părăseau bieţii creştini peisagii cu cari se familiarizaseră şi femei cu ale căror capricii abea apucaseră să se deprindă. Să legi atâtea obiceiuri şi prime de viaţă nomadă, spre a te vedea priponit la conovăţul Ministerului de Externe, alături de atâţia alţi pensionari ai lazaretului, exilezi din străinătăţi pe pământul ospitalier şi odios al patriei!... Pentru aceştia, rechemarea în ţară avea ceva din surghiunul plângăreţului Ovidiu pe coastele omicide ale Sarmaţiei, şi în scrisorile lor către cei lăsaţi acasă, .. adică peste hotare, — aceşti nefericiţî confruntaţi cu solul matern şi cu subsolul diplomaţiei, aveau speente cari aminteau pasagiile cele mai mişcătoare ale elegiilor pontice: Barbarus hie ego sum,, quia non întelligor allo, Et rident stolid! verba romana Gettae,... ...De-acum, însă, — după adoptareai sistemului sovietic, — întoarcerea in patrie va începe să capete in. tdesuri mai nevralgice, și mai cafas, nofale. Vom reveni la vremurile de la, începutul veacului trecut, când ca. ilficL'ilvuî de „patriot’ gpea un înțeles tot atât de pejorativ ca „. ..netot", „hughenot", ,,bigot" sau „idiot’ . Vei spune la vizarea unui paşaport: „Am fost rechemat în ţară"“... Iar funcţionare te va urmări prelung, cu o privire compătimitoare,d_şi vii şopti (poate) unei camarade de birou, o vorbă de înduioşare: ,.Săracul de el... Aşa de tânăr, şi totuşi condamnat să-şi revadă preria!”... Ion Dimitrescu '••yTA/.T S: - T; ■ Azi, Luni, se repetă la Cameră alegerea de chestor, anulată Vineri in urma descoperirii unor pachete de voturi în urnă* Dar voi ce faceţi pe aici, măi băieţi î — Am sp*it că e o alegere cu cântec şi am venit s’o aranjăm noi, ca domnii deputaţi ăştia nu se pricep, şi-i prinde numaidecât urnă ! cu mâța în... Mauriciu Blank Puţini îşi dau seama de adevăratul rol pe care îl joacă banca în viaţa economică a statului modern. Pentru majoritatea oamenilor o bancă este doar un institut de împrumut mai mare sau mai mic pe poliţe. Şi totuşi ritmul precipitat al economiei capitaliste a fost imprimat de bancă, toată industria modernă este o creiaţie bancară. O instituţie ciudata in care totul este în funcţie de circulaţie. Din neastâmpărul banului, bancherul a făcut un isvor de bogăţie, prin credit a multiplicat forţa de impulsie creatoare a capitalurilor. Se creiază o întreprindere industrială, o bancă o finanţează, se fac zi de zi investiţii tot mai mari; ulterior calculele iniţiale se dovedesc greşite, banca suportă toate pagubele pe care le acoperă din beneficiile recoltate în alte întreprinderi mai norocoase, aşa fel că echilibrul vieţii noastre economice nu se zdruncină. Un conducător de bancă este lui animator. Pentru ei durere au altă însemnătate; au sensul virtuaităţilor de energii ce le poate mobiliza. De aceia moartea lui Mauriciu Blank a impus o respectoasă atenţie. Conducând una din cele mai puternice bănci (pornită in 1848), Mauriciu Blank s‘a înfipt in viaţa economică a ţării, s‘a confundat cu însăşi desvoltarea noastră economică. Atâtea ramuri de industrie sprijinite, cu tenaticitate, in vremuri de criză, in atâtea locuri sucursalele, înlesnind credit comerţului, şi întreaga banca resimţindu-se de iniţiativele spornice ale omului de energie tăcută, de socoteală rapidă, de putere înfăptuitoare a lor lui, ce caracterizau pe Mauriciu Blank. Nu era un zgomotos şi politică propriu zis n’a făcut, iar legătură cu partidul libera! era oarecum fireasca, partidul liberal reprezentând tendinţele burgheziei româneşti de a crea o industrie autohtonă. In concepţia lui Mauriciu Blank nu intra amestecul direct, făţiş al omului de bancă in politica, cu atât mai puţin anexa băncii unui partid. Energia lui găsea suficient câmp de muncă in domeniul economic, pentru a nu mai putea fi sedusă de tentaţiile politicei. Şî in definitiv ce poate spune politica unei energii dornice de creiaţii durabile, unui spirit ostil improvizaţiei, sau aşezărilor efemere? Să gâdele o vanitate ce se vrea prinsă de obiectivul actualităţii, să dea iluzia de superioritate şi de putere totuşi aşa de efemeră. Ca dintr’o cetate feudală, puterea omului de finanţe radiază dîntr’o bancă, stimulând permanent mişcarea bogăţiilor. Dincolo de aspectu! mecanic al birocraţiei bancare se frământă o viaţă intensă, imaginatia omului de finanţe trebue sa proecteze posibilităţi nebănuite asupra realităţilor celor mai disparate, întovărăşeşte cu o neostenită atenţie pe geolog şi e gata să verifice o ipoteză ştiinţifică riscând cu o frenetică beţie de succes capitaluri imense, e gata să sprijine o temerară experienţă într’un laborator, lupta industriaşului cu toate variaţiile pieţii nu-i este străină, iar criza preţurilor agricultorului o resimte ca şi termometrul temperatura febrei. Legat in întregime de pulsaţia economică a ţării bancherul plăteşte cu prăbuşirea o socoteală greşită, o prevedere eronată. Unui om de finanţe i se cere să aibă intuiţia posibilităţilor de bogăţie, să poata prinde dintr’o simplă ochire ce este imaginaţie stearpă, ce este o realitate în devenire. Pasiunea de îmbogăţire a tuturor oamenilor îngrămădeşte pe atât în cu cele mai bizare proecte la uşa cabinetului omului de bancă. Pe toate le examinează cu răbdătoare atenţie, înlătură ce este absurd, opreşte ce stă în linia posibilului şi riscă o nouă experienţă pentru a deschide muncii un nou câmp de activitate. Aşa de adânc intrat în ţesătura vieţii noastre economice uşor ne putem da seama de câtă chizbuială, de ce tensiune de pricepere, de norocoasă iniţiativă, de curajoasă preîntâmpinare a multiplelor greutăţi i-au trebuit lui Mauriciu Blank, conducătorul băncii Marmorosch Blank. Când Banca Marmorosch Blank şi-a sărbătorit 75 de ani de existenţă a publicat o splendidă monografie, în care figurau toate întreprinderile în legătură cu banca şi numai străbătând acea monografie iţi puteai da bine seama de radierea energiei animatoare a lui Mauriciu Blank. Din primul moment când s-a declarat războiul mondial, Banca Marmorosch Blank a sprijinit din răsputeri acţiunea războiului, fără să clintească un singur moment din linia ce şi-o fixase. Cu aceiaş orgolioasă discreţie Mauriciu Blank a sprijinit in timpul războiului spitale, ambulante, pentru a se bucura de biruinţa românească. Nu i-an cunoscut pe cei ce a rezumat o jumătate de veac din evoluţia vieţii noastre economice, păstrez însă indirect o amintire. Era în 1921, «ia găseam acasă la d. N. Titulescu, pe atunci ministru de finanţe, cu visteria cam pustie. Nu ştiu ce minister — mi se pare cel de comunicaţie — avea nevoe de a efectua o plată urgentă de peste o sută de milioane şi d. N. Titulescu se frământa să găsească o soluţie unei cereri fără păsuire. După câteva momente se opri şi-mi spuse: „Tot Mauriciu Blank ne salvează“ şi telefona; răspunsul a fost cel aşteptat... Bătrânului ce nu şi-a Îngăduit niciodată odihna, care şi-a cheltuit pentru instituţia pe care a iubit-o atâta, până la ultima tresărire de vlagă, îi este dată meritata linişte eternă. Ramfîl Şeicaru Parc naţional şi grădină zoologică la Bucurei de RAULA GALICESCU Asistent Universitar După cum se ştie — căci gazetele au anunţat pe larg cu un exces de vervă şi amănunte un vast program edilitar — primăria Capitalei vestise înfrumuseţarea acesui biet oraş, care nu este atât de urât şi de rău croit pe cât se spune, dar care are nenorocul să lupte neegal cu clima de stepă a câmpiei Dunărei şi neşansa de a fi întotdeauna administrat tocmai de oamenii pe care nu-i merită. Pentru înfrumuseţarea Capitalei e nevoe de cât mai multe grădini şi verdeaţă, unde cetăţeanul să găsească un loc de recreaţie nesilită şi necostisitoare şi unde sa poata respira liniştit. E nevoe ca toată salba de lacuri dela N. E„ care parcă a fost înadins creată de natură la marginea oraşului să fie sistematizata şi transformată.într’o gradină vasta, deasemenea totbrâu! Capitalei, care actualmente este o centura de mizerie şi de murdărie să fie plantat cu pădure. In, regiunea aceasta a lacurilor Capitalei sunt terenuri ideale pentru întrebuinţarea lor la efectuarea unei grădini zoologice atât de necesara Capitalei unei tari de 18 milioane locuitori, din care a 18-a vane traesc îngrămădiţi întrinsa. Căci cât e de necesară o grădină Zoologica care să ne reprezinte fauna noastră atât de variată şi interesantă, care a atras întotdeauna atenţia naturaliştilor şi vânătorilor străini, şi care să fie menită a face educaţia ştiinţifică elevului, studentului şi vânătorului nostru, neobişnuit cu asemenea manifestaţiuni şi care nu vede în vânat decât carne sau blană. Fusesem anunţat că la Casa Grădinilor se găseşte planul de sistematizare şi înfrumuseţare al Capitalei, cuprinzând între altele un mare parc naţional, pentru al cărui plan s‘a chemat arhitect străin necunoscător al condiţiilor geografice-climatice ale Capitalei şi care s’a plătit cu bani grei, pentru a se aproba îndefinitiv tot planul autohtonilor, şi — ceia ce mă interesa în deosebi, o grădină zoologică. După ce am văzut planul şi am constatat realităţile, într-o raită, făcută cu omul cel mai indicat d-l director al Casei Grădinilor în jurul Capitalei, suntem în măsură să arătăm cetăţeanului contribuabil, stors de ultimul ban agonisit cu greu, în viaţa din ce în ce mai grea pe care i-au hărăzit-o conducătorii săi, ce s a făcut şi ce se va mai face în tendinţa de aplicare a faimosului plan. . Deşi s-au cheltuit 18 milioane lei cu exproprierile şi lucrările mişcărilor de teren în vederea creerei Parcului Naţional şi încă 5 milioane pentru pepiniera acestui parc, anul acesta Casei grădinilor nu, s-aitai alocat nici un fond pentru continuarea lucrărilor, iar statul este ameninţat să piardă 80 milioane cu uscarea puieţilor din pepinieră care nu se transplantează la timp în „parcul naţional“, şi care ar trebui transplantaţi cel mai târziu la primăvară alocându-se Casei grădinilor 15 milioane în 3 ani, câte 5 milioane anual. Politica e înfiptă ca cuţitul în inima acestei instituţii care este Casa Grădinilor şi care e menită să fie şi să rămână independentă, nu numai pentru a lăsa mână liberă unor oameni de bine, devotaţi ţârei, cu simţirea şi raţiunea lor care lucreu(Continuare în pag. 11a) Evadaţii fiscului şi vameşii contribuabililor Ca un corolar al introducerei carnetelor de contribuabil născocite de grija d-lui Teianu ca tezaurul să poată face faţă tuturor obligaţiunilor statului, la ministerul de finanţe s’a luat hotărîrea alcătuirii unei legi împotriva evadărilor de la impozite. Şi, cum era şi firesc, o comisiune anume a fost numită cu însărcinarea de a studia problema în toate detaliile ei şi a alcătui un proect de lege ce urmează a fi supus parlamentului în prima jumătate a lunii ianuarie. Şi comisiunea a constatat, din compararea datelor oficiale asupra populaţiei ţării şi a listelor cuprinse la percepţii, că, pe când mişcarea demografică este in ascensiune continuă, numărul contribuabililor scade mereu- Zeci de mii şi, chiar poate, sute de mii de cetăţeni nu găsesc de cuviinţă să plătească dări către stat- Nu e vorba numai de populaţia rurală- Mişcarea acesteia este asigurată prin prezenţa jandarmilor, cari cunosc pe toţi locuitorii din raza lor de pază şi prin perceptori al căror control devine acerb când se ştiu supravegheaţi de centru. Contribuţia acestora este aproape asigurată. Cî de cetăţenii din toate oraşele, foarte cumsecade în societate, de. liber profesionişti şi de rentieri, de aşa zişii simpli particulari şi chiar de negustori, cari dacă sunt trecuţi pe rolurile fiscului scapă până la urma urmei, ieftin, ba chiar şi Ieftin de tot, după cum ştiu să se aranjeze.Mai pe scurt, comisiunea s’a declarat convinsă de bănuiala că oraşele stint pline de aceşti chiulangii ai fiscului. De bună voe sau din îndemn, bâta mi interesează. Şi, totuşi, ea interesează cel puţin într’o oarecare măsură. In măsura în care aparatul nostru fiscal nu corespunde menirii lui. Cu un aparat fiscal, care nu se prezintă la contribuabil, decât pentru a-şi lua jetoanele de prezenţă, care impune pentru viitor — după cum a fost răsplata aranjărilor din trecut, care te învaţă cum să scapi mai ieftin la impunere, şi care îţi deschide toate portiţele de strecurare, cu un aparat fiscal, care nu vine cu jandarmii şi cu toba, decât la cel ce nu se lasă ciupit, cu un astfel de aparat, trebue să recunoască, însuşi ministerul de finanţe că, oricât de drastică ar fi legea ce o pregăteşte, ea nu va da rezultatele aşteptate de toată lumea ca o echitate socială. Se va răspunde: dacă funcţionarii fiscali sunt aşa de prost salarizaţi? Funcţiunea lor e o funcţiune de încredere. Deci trebue să-i plăteşti corespunzător sarcinei ce le dai, pentru ca în îndeplinirea ei, să nu fie în funcţie de lipsa de mijloace faţă de nevoile lor. Răspunsul acesta îl ştim, de câţiva ani. Şi îl ştie şi ministerul de finanţe. Dar răspunsul, este, mai mult, un motiv. Dacă am admite temeinicia acestui răspuns ar însemna că, in Capitală, faţă de zecile de mii de chiulangii ai fiscului, avem câteva mii de agenţi fiscali Ceea ce este inadmisibil, oricâtă agentură electorală ar fi plasată în acest corp. Nu de necesitatea de a face faţă acestor nevoi s-a creat, în oraşe, mai cu seamă, această situaţie, în care unii cetăţeni plătesc prea mult după cum a fixat arbitrar fantezia fiscului, alţii prea puţin, iar alţii de loc. Cercetat-a vreodată, ministerul de finanţe, câte imobile din Capitală sunt averea agenţilor fiscului? Interesatu-s’a, la prefectura de poliţie, câte automobile de piaţă, sunt proprietatea acestora? Aflat-a ministerul de finanţe cât costă chefurile perceptorilor? . De legi, slavă Domnului, n’a dus lipsă ţara noastră, nici odată. Numai că n’a fost cine să le execute. Cu aparatul fiscal, pe care îl avem, speră ministerul de finanţe în roadele noiuei legi ce o prepară ? Pe lângă atâtea alte legi, fie şi aceasta. Dar înaintea ei trebue o lege de reorganizare a aparatului fiscal, o lege împotriva vameşilor fiscului, care lucrează în numele statului, pe cont propriu. Altfel roadele ce scontează ministerul de finanţe de pe urma aplicării legii proectate, vor fi doar o iluzie. Şi cu iluzii nu se alimentează tezaurul statului. I.Bicolla Cluburi uliţe Anii din urmă ne-au adus o inovenţie, in materie de tripouri: Cluburile mixte. Prin definiţie, cluburile mixte sunt case de joc în care alături de bărbaţi, sunt admise şi femeile, printre jucători. Vreţi să ştiţi care e, in fapt, rolul lor ? Permiteţi-mi să răspund prin altă întrebare: Care e rolul râmei, prinsă în cârligele unei undiţe?.. Au socotit, adică, patronii caselor de joc, că viţiul jocului — pur şi simi,piu — nu prezintă garanţii suficiente că jucătorul se va lăsa despoiat până la piele. Există, in conştiinţa celui mai pătimaş jucător, clipe de luciditate. Sunt mulţi cari, in asemenea clipe, sau ridicat de mai masă şi, legându-se cu grele jurăminte, au eşit din club şi... buni-duşi au fost. Ei bine, tocmai aceasta vorei să evite. Şi, întru atingerea acestui scop au început inovaţiile. „Bufetul” — boget asortat in bău turi spirtoase — s’a dovedit Insuficîent și... rte practic. Foarte car se întâmpla ca un jucător să-și bea• min. file. Iar când, totuși, aceasta se în., tâmpla, lucrul prezintă grsive inconveniente. Stimulat de efectele a'mpo. laiul, decavatul devenea, nu arare ori, agresiv. Roadele îndelungatelor lui observaţii iieşeau, din gură, sub forma unor invective oribile adresate onoratei direcţiuni: __ „Exctocîloc! Pungaşilor!. Bandiţilor!...’’ Etc... ■ Atunci, maniera de a reacţiona, depindea de obrazul şi, mai ales, de talia jucătorului. Cei aleii, sau fără importanţă, erau scoşi, in brânci, cu ajutorul personalului. Ceilalţi erai luaţi... cu binişorul. Li se restituia o Infimă fracţiune din proprii lor bani __ percepuţi de „cagniotă” — şi erau conduşii cu o compătimitoare deferenţă, până la uşă. Se întâmpla, însă, şi altfel. Câte una dintre victime recurgea la argumente... contondente. (Se citează cazul unuia care a reuşit să facă un dublu”; sabot-u! spuncat cu sete, in capul crupierului, a ricoşat in capul comisarului...) Reţeta cluburilor mixte a venit tocmai la timp. E constant, în psihologia jucătorului, respectul pentru femei. Şi-atunci, osebit de rolul lor de „nadă’, prezentat femeilor, într-un club, e menit să încătuşeze exploziile de indignare ale sărmanelor victime. Unde mai pui că, sub presiunea unui genunchiu rotund şi cald, jucătorul lasă să cadă, cu mai multă uşurinţă, pe postavul verde al mesei, fisele — de 100, de 500 sau de l.Cfi de lei — a căror noţiune a pierdut-o complect, de altfel. In scurt, femeile sunt, într’un tripoo, o circumstanţă agravantă. Iar pentru obvnarea ei, soluţia e simplă. Să se examineze lista femener ca frequentează cluburile. Cele măritate sau cari er. un rost, să fie trimese să.și vadă de treabă. Cât pentru celelalte — cele cari trag un profit sigur, din calitatea de membre ale cluburilor — există rubrici speciale, pentru ele, in anumite registre sie Brigadei de moravuri, unde pot figura cu mai mult drept cuvânt... Grigore Patriciu