Curentul, decembrie 1940 (Anul 13, nr. 4601-4629)

1940-12-01 / nr. 4601

■Vj I ! Haine, 22 ani de la Unirea Ardealului Mişcarea Legionară organizează la Alba-lulia mari festivitări, in prezenţa conducătorului Malului şi a d-lui Horia Sima Ne chiamă Alba-Iulia! Preşedinţia consiliului de miniştri comunică ! la 1 Decembrie 1040 cu prilejul aniversării a 22 ani de la unirea Ar­dealului vor avea loc la Cetatea lui Mihai Viteazul, ce­tatea suferinţelor celor de pe urmă ale lui Horea, Cloşca şi Cri­­şan, cetatea încoronări întâiului rege al României întregite, va fremăta mâine iarăşi de vuiet co­­borît din istorie, de strigăt ro­mânesc după sfânta dreptate, care nu se poate numi astfel de­cât dacă-i întreagă. Va clocoti mâine iarăşi Alba-lulia de cântec şi de zbucium valah, şi ca şi acum 22 de ani se va ridica până la ce­ruri glasul viilor amestecat cu al înaintaşilor: Una am fost, una vom fi în vecii vecilor! De astădată clocotul din Ceta­tea încoronării va fi mai impe­tuos decât în toţi anii de după 1918, nu numai pentru că nu mai este vorba de prăznuiri, ci ca şi la 1918, de o adevărată mărturi­sire, — dar şi pentru că se va face mâine acolo o întregire : noua generaţie care s’a crescut în atmosfera stăpânirii româneşti vine să se alăture întreagă ge­neraţiei care a făcut Unirea, ca să facă profesiune de credinţă că va reintegra ceea ce a împuţinat fatalitatea, orbirea, abdicarea şi nesocotinţa. Un neam întreg va urmări mâine şi de mâine înain­te mereu această profesiune de credinţă, care nu poate să rămâ­ne infructuoasă. Sărbătorirea zilei de 1 Decembrie in şcoli Ministerul educaţiei naţionale a­­duce la cunoştinţa direcţiunilor şcoa­­lelor de toate gradele că ziua de 1 Decemvrie, va fi sărbătorită în cadrul şcoalelor, ca şi până acum. Alba lulia mari festivi­tăţi organizate de Mişca­rea legionară, la care vor lua parte d. general Ion Antonescu, conducă­torul statului român şi şeful regimului legionar precum şi d. Horia Sima, comandantul Mişcării le­­gionare, care vor vorbi sufletului ardelenesc. Regele Ferdinand ANUL XIII No. 4601­8 PAGINI 3 LEI Martirul unei generalii şi lecţia sa Astăzi va fi culcat în pământ, plâns de toată suflarea româ­nească, şi regretat de toţi prietenii. Căpitanul Legiunii, martirul generaţiei, Corneliu Zelea Codreanu. Va fi culcat de mâini frăţeşti, în rugăciuni, şi va trebui aş­teptată iertarea lui Dumnezeu pentru moartea ce i s’a sorocit de către un guvern scelerat. Oricum, însă, pământul ţării primeşte pe acest fiu-martir, după ce camarazii Lui au putut să facă aceea ce le mai stătea în puteri a face: o revizuire a procesului Său. Focul purificator va trece prin acele teribile hârtii şi for­me cu care s'a urmărit stinge­rea unei aspiraţii, decapitarea unui ideal. N'au învăţat nimic oamenii din suferinţele Sfinţilor. Se do­vedesc fără imaginaţie, nemer­nici şi meschini, ori­ de­ câte­ ori se află în faţa unui om excep­ţional. Ar trebui să constatăm că nici din punctul lor de ve­dere, inferior şi subaltern, ei nu ştiu să se comporte logic , pentru că a persecuta un ideal, este a-i grăbi biruinţa. Lecţiile pe care bunul Dumnezeu le dă oamenilor sunt foarte clare, şi numai spiritele otrăvite şi co­rupte nu le pot înţelege. Căpitanul păşeşte direct în Legendă, beatificat de adora­rea unei generaţii care, pentru salvarea României, s’a răsvră­­tit cu El în frunte, şi a învins. Ce cortegiu de morţi îl ur­mează, şi ce lacrime sunt aces­tea care se varsă azi... îngro­păciunea Căpitanului ar trebui să însemneze, pentru fiecare, jertfa răscumpărătoare a păcă­tuiai, iar cine nu va ajunge în cortegiu, să îngenunche la marginea drumului, sau la sine acasă, şi să se roage. Fiindcă nimeni n’a avut de riscat nimic din fiinţa sa, pen­tru a protesta, pentru a ridica baricade împotriva tiraniei care osândea sufletul unei ti­­nerimi nevinovate. Slăbiciunea este, și ea, un păcat. In schimb, Martirul Care se îngroapă astăzi, ce mesaj tri­mite El oamenilor cari l-au o­­sândit? Am ascultat acest me­saj, deunăzi, citit din Cartea Căpitanului; iată-l: — Puterea noastră e Cre­dinţa. — Arma noastră e Iubirea. — Bogăţia noastră e Munca. Am privit cu toţii icoanele; am citit suferinţele sfinţilor; ştim pe dinafară cum s'au pe­trecut martiriile toate, şi cu toate astea n’au fost ochii oa­menilor destul de limpezi, pen­tru a recunoaşte, înainte de a fi prea târziu, că acest tânăr EH după amiază, la orele 3:40, a sosit pe aeroportul Băneasa, venind de la Viena, d. Baldur von Schirach, Gauleiterul Vienei, însoţit de o dele­gaţie, pentru a lua parte la funera­liile Căpitanului, Nicadorilor şi De­frumos, răsărit din cea mai bună plămadă ţărănească, este trimis de Dumnezeu ca să ne izbăvească. Ce se mai poate face azi ? Genunchii cari se apleacă nu pot mărturisi decât despre pă­cătoşenia profundă a sufletului omenesc. Azi sunt sfâşiate vălurile Răului, care împiedecau pe oameni să vadă minunea, dar în aceeaş clipă, Căpitanul care putea să o săvârşească, este pus în pământ... Absolutismul unor guverne păcătoase şi tâl­hăreşte inspirate a adus Nea­mul nostru a plânge Simbolul frânt al unui elan. Aveau oamenii în mână Le­gea, şi n'au guvernat cu ea. Aveau atâta forţă în mâna lor, şi nu le-a fost ruşine să o în­trebuinţeze împotriva unor ti­neri cu braţele puse în fiare, de ei, împotriva unor suflete care n'aveau altă forţă decât pe aceea a Credinţii lor, a Iu­birii lor de oameni. Şi oamenii aceia au minţit, pentru că au făcut ceea ce au făcut, zicând că pentru apăra­rea Patriei fac ce fac. In cele din urmă, Patria a fost părăsită de cei cari au martirizat pe Căpitan și Legiunea lui, iar Pa­tria a avut soarta marelui su­gani. După depunerea coroanei, falan­­giștii au făcut de gardă o jumătate de oră la catafalcull martirilor le­cemvirilor. Tot eri, la orele 3 d. a., a sosit pe aeroportul Băneasa, venind de la Bel­grad, d. Lorentz, Oberfuehrer-ul Hit­ler­jugend-ului din afara Germaniei, flet pe Care-L plânge Naţia astăzi. Este momentul de a ne re­culege, de ne regăsi, de a ne ruga pentru Cei căzuţi, de a ne număra. Român cu Român, Legionar cu Legionar, pentru opera pe care a poruncit-o El. Căpitanul căzut, spiritul viu al României de azi. N'a murit, şi nici nu va mai putea muri. Căpitanul, învierea Lui este învierea Credinţii noastre în propriile noastre puteri. Să ne împăcăm, să ne ce­rem iertare unul altuia, pe mar­ginea acestui mare mormânt, — şi să-L facem să trăiască mai departe, în spirit. Destulă jale, şi destulă prihană a fost sortit să îndurăm. Lecţia marelui su­flet să ne folosească la întări­rea României. Bunul Dumnezeu să-L pri­mească printre cei mai drepţi, cari au suferit, şi au murit pen­tru dreptate. De acolo, de sus, să-L rugăm să vegheze asupra României. Şi să ţinem minte că, întocmai ca toţi marii inspiraţi, El şi-a jertfit fiinţa Sa, iar Bise­rica Sa a lăsat să fie ridicată de Apostoli. Să le ajute Dumnezeu s-o ri­dice. Dumnezeu, — şi noi toţi, laolaltă, la cunoştinţă că în aceas­tă zi cursurile şcolare sunt suspendate în toată ţara. Aceasta, pentru a putea permite tuturor legionarilor, corpului studenţesc şi Frăţiilor de Cruce să participe la fes­tivităţi. Ministerul muncii, sănătăţii şi ocrotirilor sociale, aduce la cuno­ştinţă că, toate întreprinderile in­dustriale şi comerciale din ţară vor fi închise în ziua de 30 Noembrie 1940, toată ziua. Se exceptează de la această dis­poziţie următoarele magazine ali­mentare, care vor fi închise numai între orele 9—18 : Măcelăriile, mezelăriile, lăptă­­riile, brutăriile, pescăriile, prăvălii­le de zarzavaturi, fructe, vânzările de ouă şi păsări, cafenelele- cofe­tăriile, plăcintăriile, ceainăriile, re­staurantele, berăriile, bodegile şi cârciumile. Şi activitatea instanţelor jude­cătoreşti este­­ suspendată Ministerul justiției comunică: Azi, 30 Noembrie a. c. activita­tea la toate instanţele judecătoreşti şi serviciile auxiliare justiţiei, este suspendată. Pricinele ,se vor judeca la nouă termene pentru care procedura se va­ îndeplini din oficiu ,fără plata vreunei taxe. Şefii instanţelor judecătoreşti din Capitală, vor lua parte la ceremo­nia înmormântării, la ora anunţa­tă ,în robe. In celelalte localităţi din ţară, magistraţii, vor lua parte la tede­­um-ul ce se va oficia „CURENTUL" Omagiul falangiştilor spanioli pentru martirii legionarii D. Louis Benegto, cu o delegaţie de falangişti spanioli, a depus în seara zilei de 29 Noembrie, la ora 18 o coroană la catafalcul Capi­tanului, în biserica Sf. Ilie Gor­­gionari. Delegaţia germană a sosit în Capitală Şcolile, autorităţile şi întreprinderile particulare nu lucrează astăzi COMUNICAT Sâmbătă, 30 Noembrie, cu ocazia reînhumării osemintelor Căpitanului, ale Nicadorilor şi ale De­cemvirilor, toate Serviciile Publice din întreaga Ţară sunt suspendate. Magazinele şi prăvăliile vor fi deschise până la ora 9 dimineaţa, apoi vor fi închise până la ora 18, când se vor redeschide. Astăzi, 30 Noembrie,ale Căpitanului, ministe­ 1940, fiind ziua reîncăto­­rul educaţiei naţionale, porii sacrelor oseminte­a cultelor şi artelor, aduce li -l, y - Căpitanul II, Horia Sima la cata­falcul Căpitanului Coroana d-lui dr. Fabricius D. consilier dr. Hoffman de la legaţia germană, însărcinat de Excelenţa Sa d. dr. Wilhelm Fa­bricius, ministrul Germaniei la București,.jim bpws seara zilei de 29 Noembrie la ora 19 o co­roană la catafalcul Căpitanului, în biserica Sf. Ilie Gorgani. înhumarea se va face la Casa Verde Pelerinajul început încă din zo­ii zilei, devine din ce în ce ma numeros, fiind­­ nevoe de un ade­vărat serviciu de ordine. Slujbele religioase se fac în per­manenţă, iar în faţa sicriilor stră­­juesc comandanţi legionari. In tot cursul nopţii, legionarii şi publicul s-au perindat prin faţa osemintelor martirilor. Tot astă noapte o echipă de gar­dă a fost schimbată de comandan­tul Mişcării Legionare, Horia Si­ma, care a străjuit la catafalcul Găitanului. înhumarea sfintelor oseminte ale martirilor are loc astăzi la Casa Verde.­­Alte amănunte în corpul ziarului) Oameni de stat germani în audienţă la Duce ROMA, 29 (Rador). — Ducele a primit pe preşedintele consiliului de miniştri bavarez şi preşedinte al Academiei germane, d. Siebert, cu care a avut o cordială întreve­dere. D. Siebert a ilustrat activitatea Academiei germane şi răspândirea din ce în ce mai remarcabilă a ce­­lo­r două limbi italiană și germană respectiv în Germania și Italia. Duminică 1 Decemvie 1940 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Stradă Belvedere No. 6 TELEFOANELE: Secret. Gen 4.84.40 Căp. Directorului 3.40.83 Administr. del. 5.43.0^5 Administrator .â.â&âî Contab. şi Dep. '484.48 Abon. şi Public. I convorbiri cu Provincia '/& ' „Curentul” S. A. R. Registrul publicațiilor, No. 174­038, plătită în numerar conf. ord. Dir. Gen. P. T. T. No. 29744­939 Abon.; Anual 700 lei; 6 luni 350 lei; 3 luni 200 lei. Instituții de Stat și particulare una­mie anual 4.84.47 3.40.80­­ 3.40.84 A?;­ 3.40.86 Director: PAMFIL SEIH­A PU Toţi generalii români şi toată armata fac zid în jurul generalului Antonescu O categorică desminţire pentru postul de radio Budapesta Postul de radio Budapesta a anunţat că un număr de ge­nerali români ar fi demisionat din armată în urma evenimen­telor din 27 Noembrie 1940. Ministerul Apărării Naţionale dă cea mai categorică desmin­­ţire acestei ştiri neadevărate şi tendenţioase. Toţi generalii români şi toată armata română mai mult ca ori­când fac zid neclintit în jurul Generalului Antonescu, Conducătorul Sta­tului Român. D. general Ion Antonescu, Conducătorul Statului a hotărât: Asanarea datoriilor ofiţerilor debitori la „Casa Oştirii" Soldele vor fi plătite integral începând din Decembrie Subsecretariatul de stat al ar­matei de uscat comunică următoa­rele : D. general Ion Antonescu, con­ducătorul statului, preocupat de situaţiunea grea în care se află membrii „Casei Oştirii“ cari au contractat împrumuturi, a cerut a­­cestei case, să realizeze asanarea datoriilor membrilor săi, până la data de 30 Noembrie 1940. In baza acestei asanări, întreaga datorie a celor împrumutaţi este stinsă dintr’o dată, iar începând din luna Decembrie, membrii de­bitori vor primi soldele întregi, fără a li se mai reţine rata la îm­prumut. Datoriile membrilor, vor fi a­­mortizate numai prin plata coti- Primii delegaţi ai Germaniei, s zaţiilor lunare obligatorii şi dobân­­taliei şi Uniunei Sovietice reîntor­cia la capitalul împrumutat timp de 5 ani. Casa Oştirii, graţie situaţiunei financiare înfloritoare, rezultat al unei gestiuni chibzuite, care i-a permis să-şi constitue un activ im­portant în titluri de Stat, a putut realiza această operaţiune, prin­­tr-un împrumut pe care l-a obţi­nut de la Banca Naţională a Ro­mâniei, pe baza acestor titluri de Stat. Cupoanele titlurilor de Stat, vor fi plătite Băncii Naţionale a Ro­mâniei timp de 10 ani, servind ast­fel la amortizarea împrumutului contractat de Casa Oştirii, împru­muturile ipotecare şi cele acordate sinistraţilor nu sunt cuprinse in a­­ceastă operaţiune de asanare. Eri a avut loc o şedinţă plenara a Conferinţei Dunării In corpul ziarului Reabilitarea Căpitanului Desbateriie procesului rejudecat eri I______în faţa Curfii de Casaţie cându-se din capitalele respective­­a avut loc ori o şedinţă plenară a Conferinţei Dunării sub preşedin­ţia d-lui ministru V. V. Pella, pri­mul delegat al României. La şedinţă au participat toţi membrii celor patru delegaţiuni în­soţiţi de numeroşi experţi. Conferinţa îşi continuă lucrările într’un spirit de colaborare, stu­­diindu-se diversele chestiuni în­scrise pe ordinea de zi.

Next