Curentul, iunie 1942 (Anul 15, nr. 5132-5160)
1942-06-01 / nr. 5132
XV, No. 5132 ( 6 „ASOCIATIUNI 110 PAGINI 5 LEI Truda vremelnicului .... de PAMFIL ȘEICARU ...................... Există o mare ispășitoare a tuturor păcatelor : presa. Evident că se pot svârli presei învinuiri atunci când împrejurările nu-i înrudne să se apere. Și cum s’ar putea apăra astăzi, când libertatea scrisului are atâtea restrângeri, fireşte explicabile, necesare în timp de războiu, dar nu mai puţin libertatea scrisului este absentă. Ne-a surprins, deci, când un publicist — este adevărat, necunoscător al regimului presei de la Februarie 1938 — socoate momentul potrivit să ne judece pe cât de aspru, pe atât de nedrept. Intr’adevăr, d. D. Tomescu se socoate îndreptăţit să afirme : „e lucru limpede că presa noastră n’ai avut niciodată atitudini izvorîe din gândirea ei, ci numai atitudini impuse de împrejurările schimbătoare ale vieţii noastre politice“. Un ziar nu se poate înţepeni într’o atitudine, ignorând realităţile vieţii politice, un ziar este un mijloc de informaţie şi de orentare sugerând, prin comentarul evenimentelor, o atitudine. Nu anticipează faptul, ci îl secondează, sau, plecând de la un fapt, încearcă să determine intri un sens sau într’altul un curent în opinia publică. Să afirmi că „presa noastră n’a avut niciodată atitudini izvorîte din gândirea ei“, este o ofensă cu totul nedreaptă, cel ce aș gârle o așa de gravă acuzare confundă presa de partid cu presa independentă. Nu există o presă liberă — fireşte nu discutăm în înprejurările de azi, când nu se poate pune problema libertăţii presei, — ci numai o presă aservit intereselor personale. Cel ce afrmă are o singură îndreptăţire : nu a lucrat decât în redacţia unui ziar de partid, pe când era directorul ziarului „înfrăţirea“ diin Cluj, de aceia generalizează, sprijinit pe amintirea trecutului său, când trebuia să ducă o luptă de fiecare zi cu comitetele şi corupţiile pe cât de solemne, pe atât de neînţelegătoare. Sunt amărăciuni cari definesc tot restul vieţii. Plecat cu entuziasm la Cluj, d. D. Tomescu s’a iniţiat în tot ce formează măruntele mizerii ale unei prese de partid şi impresia a fost cu atât mai puternică, mai surpătoare de credinţă, cu cât adusese o mai mândră independenţă de gândire. „Aceeaşi presă care, ani de-arâ rndul, întreţinuse haosul democratic şi se speriase de dictatura Brătienilor, am văzut-o nu numai plecându-se frumuşel sub jugul dictaturii lui Armand Călinaşcu, dar sprijinind cu zel doctrnar şi întreaga acţiune a fostului regim“. Evident — cine ar putea nega ? — a fost un tutorat politic al Brătienilor, un registrat din umbră al politicii româneşti şi presa a atacat un privilegiu. Dar eram într’un regim democrat, un regim fie şi de aparente libertăţi, de care presa se folosea. Atunci, climatul politic al Europei era democrat, dogma libertăţii nu admitea schismatici, deci, chiar dacă partidul liberal nu ar fi preţuit-o, el a obligat pentru alte consideraţi s’o suporte. Publicistul craiovean constată că aceeaşi presă agresivă a acceptat, fără nicio împotrivire, „jugul dictaturii lui Călinescu“. Putea oare, să facă altfel? S’a hotărît ca presa să fie dirijată, adică atitudinile să fie luate după un normativ. Nimic mai supărător decât această subordonare şi, fireşte, fiecare gazetă a încercat toate mijloacele să strecoare cât mai mult din gândirea ei proprie, nesocotind normativul. Riscurile ? Le-am încercat, plătind cu o suspendare de zece zile a ziarului „Curentul“, pentru că am afirmat primejdia garanţiilor engleze, garanţii inoperante, fiindcă Anglia nu avea organizarea militară pe care o impuneau asemenea garanţii. Articolul publicat în Aprilie 1939 a primit dramaticele confirmări ale evenimentelor ce s’au succedat de atunci. Altă alegere na exista decât: sau supunere, Si cu dispariţie. Este uşor să arunci învinuiri cînd nimic nu te obligă să-ţi trudeşti scrisul în fiecare zi, noi căutăm să dăm frazei mlădierea tiparului, să obţinem compliciitatea cititorului în contrabanda ideilor interzise, a atitudinilor proscrise. De câtă ingeniozitate aveam nevoie, de câtă îndemânare în sugerarea ideilor cărora li se interzisese exprimarea ! Nu orice publicist îşi poate îngădui luxul de a sta deoparte, până ce furtuna vremurilor se mai potoleşte, iar atitudinile nu înfruntă nici un risc. Şi, totuşi, câte adevăruri n’au fost rostite, câte linişti n’au fost tulburate în pofida vigilenţei cenzorilor ! Evident, cine stă deoparte nu cunoaşte condiţiile în care a fost nevoită să lucreze oropsita presă ce s’a plecat „frumuşel sub jugul dictaturii lui Armand Călinescu“. Admiraţia era obligatorie, extazul era normativul cotidian şi fiecare ministru hămesit de publicitate îşi luase ca model vedetele de cinematograf. Nu este redacţie în care să nu se păstreze normativele scrise în ceea ce priveşte ordinea în care să se publice pozele genialilor sfetnici „în profil“, „din faţă“, „în uniformă“ sau „în frac“. Dar vigilenţa cenzurii nu se îndrepta numai asupra atitudinilor politice, nu pândea numai ideile; chiar cel mai nevinovat reportaj, un fapt divers, darea de seamă de la un proces, erau supraveghiate ca să nu tulbure meditaţia reformatoare a unui regim. Presa, ca şi naţia, s’a înclinat, a răbdat şi a aşteptat; „apa trece, pietrele rămân“. La ce-au folosit normativele, risipa de publicitate, laudele obligatori ? Totul s’a îngropat în uitare, cel mult dacă amintirea bietelor palate ale farsei autoritare, face să înflorească un zâmbet de milă pentru larma ridicolului solemn de em. Dacă ar fi lăsat măcar o cât de redusă libertate presei, nu ar fi ostracizat spiritul critic, abuzurile regimului ar fi fost intimidate prin controlul pe care l-ar fi exercitat presa. Ideia de autoritate nu şi-a aflat interpreţii, nu a avut frâna simţului critic , rezultatele s’au văzut. Există un principiu valabil nu numai în ordinea fizică, ci şi în ordinea morală : nu te reazimi decât pe ceea ce îţi rezistă. S’a încercat o construcţie statală sfărâmându-se punctele de rezistenţă ale conştiinţei publice. Era fatal să se năruie construcţia, indiferent de stilul arhitecturii. Când legile echilibrului sunt nesocotite, ele se răzbună în prăbuşiri fulgerătoare la cea mai mică zguduire. Publicistul D. Tomescu încearcă să ne lămurească—în articolul său din „Ramuri“: „Valoarea scrisului“—„rostul şi funcţiunea purtătorilor de condei“ Reproducem pentru frumuseţea lui literară acest fragment: „Intrând Iisus într’un sat, o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei. Ea avea şi o soră numită Maria. In casa celor două femei, era acum mare sărbătoare, fiindcă ele aşteptau de mult pe Domnul. Maria zorită, robotea mereu în toate părţile, diretecând şi pregătind ale mâncării. Maria stătea nemişcată la picioarele Domnului şi asculta pierdută cuvintele Lui. Răzbită de trebi, Marta a venit la El şi I-a zis: „Doamne, nu vezi că sora mea m’a lăsat să gătesc singură ? Spune-i dar să-mi ajute ?“ Iisus i-a răspuns: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur Lucru trebueşte. Marta şi-a ales lucrul cel bun“. Vedeţi? De o parte, Marta, reprezentând vremelnicul, de altă parte Maria, reprezentând spiritualul“ „Desfăcuţi de vremelnic, pentru a sta îngenunchiaţi în faţa eternului, aşa-i vedem noi pe ceilalţi slujind gândirii şi adevărului.“ noi o legendă, tot creştină, întâlnit un biet necăjit de ţăran, căruia o roată dela car i se înfundase într’o băltoacă. Sfântul Nicolae îndemnă şi pe Sfântul Cassiu să dea sprijin nefericitului ţăran. Privindu-şi toga albă, Sfântul Cassiu se arătă surprins, cum putea să-şi stropească toga cu noroi şi să se înfăţişeze în astfel de condiţii lui Dumnezeu, rămânând spectator la truda ţăranului, în timp ce Sfântul Nicolae, suflecându-şi mânecile, împingea la carul înfundat în băltoacă, fără să ţie seama de stropii ce-i murdăreau toga. De aceea, spune Soloviev, de la care împrumutăm legenda, Sfântul Nicolae este sărbătorit de două ori pe an, iar Sfântul Cassiu odată la patru ani. Ce comodă este contemplaţia spiritualului şi ce grea este munca vremelnicului! Ofensiva permano-lsitana din Libia rezervă surprize primejdioase inamicului — De la corespondenţii nostru permanent — ROMA, 30. — Discreta anunţare a începutului ofensivei germano-italiene în Libia este astăzi confirmată de comunicatele oficiale de răsboi italiene şi germane cari relevă isbucnirea violentei lupte în deşertul liric împotriva poziţiilor engleze. Oricari vor fi adevăratele obiective ale acestei mari bătălii, începută în perioada cea mai aspră a sezonului nordafrican, se desemnează limpede hotărîrea italo-germană de a elimina orice iniţiativă anglo-americană tinzând la creiarea aşa zisului al doilea front. Axa, conform obiceiului său dovedit, menţine pretutindeni iniţiativa acţiunei şi desigur, această ofensivă a sa, din Africa, previne o eventuală acţiune duşmană. In timp ce ruşii sunt atacaţi în mod hotărîtor de Germania şi aliaţii săi, în timp ce Japonia e gata să invadeze India, Italia îşi reia activitatea şi poziţia de luptă în momentul cel mai potrivit. Se va verifica astfel paradoxala situaţie actuală: în timp ce anglosaxonii se gândesc sau se fac că se gândesc la creiarea unui al doilea front, forţele tripartite deslănţuiesc ofensiva pe trei fronturi împotriva imperiului britanic, obligându-l să lupte, prins într’un cleşte primejdios pentru el. Acţiunea este deabia schiţată dar rezervă primejdioase surprize duşmanului. In Ctrecnaica, în luptă și cu capriciile deșertului ly • * 5 Regele-Impărat decorând pe eroii italieni îl divizii şi id brigazi de taniuri fiolseuici itimite in bătălia dpi ----■........... ■ I-'-'.-": - ... _ —a Charcov Prin (e)efon de la corespondentul nostru din Berlin BERLIN 31. — Un comunicat final al marelui comandament german, care precum se obişnueşte, rezumă rezultatele operaţiilor mai mari, ne dă acum indicaţii precise asupra luptei dela Harkov. In versiunea oficială germană, se poate constata, în primul rând, că, marele succes al luptei de încercuire este opera comună a trupelor germane, române, uţlgare, italiene şi slovace, şi că s’a dovedit, în chip evident, camaraderia de arme a naţiunilor europene şi in primele mari lupte a operaţiunilor din vara aceasta. In cercurile militare berlineze se recunoaşte îndeosebi aportul adus de trupele aliate. Este foarte simptomatic, pentru importanţa strategică a luptei, faptul că sovietele au aruncat în luptă un număr atât de mare de divizii pentru a străpunge frontul german. Precum se știe, comandamentul german superior, a încercuit aceste armate și în cea mai mare parte le-a distrus. E, vorba, anume, de trei armate sovietice cuprinzând în total 20 divizii de infanterie, 7 divizioane de cavalerie şi 14 brigăzi de tancuri. Numărul prizonierilor, ca şi massele enorme de material distrus sau capturat,, tancuri şi tunuri menţionate de înaltul comandament german, reprezintă partea cea mai importantă din muniţiile armatelor sovietice distruse. Importantă ■•- iîru a ceas'.* luptă de încercuire este şi extinderea spaţială a câmpului de bătaie, care, după părerea cercurilor informate militare, cuprinde 3500 km. p. intrecând, astfel, cu o mie de km. p. peninsula Kerci, primul teatru de război al acestui an. Oraşul Harkov, n’a fost în nici un moment al luptei, în mod serios, ameninţat, ci a rămas cu totul neatins de luptele, care s’au dat în partea de sud-est şi est a oraşului. Justa evaluare a importanţei strategice a luptei dela Harkov va trebui să fie făcută in legătură cu bătălia de la Kerci, care a avut loc câtva timp înainte. Amândouă au fost îndreptate împotriva frontului sovietic de Sud, de sub comanda lui Timoşenco, cauzând o slăbire considerabilă a forţelor sovietice şi aducând germanilor câştig de teren, care uşurează, în deosebi Kerciul, operaţiile împotriva Caucazului. Importanţa materială a succesului obţinut de conducerea germană, se ilustrează dintr-o comparaţie cu celelalte mari lupte de pe frontul de Est. Au fost astfel distruse sau capturate în luptele de la Bialistok şi Minsk terminate la 10 iunie 1941: 323.891 prizonieri, 3332 tancuri şi 1809 tunuri, iar, în lupta dela Smolensk, terminată la 5 Aug. 1941 au fost luaţi 310.000 prizonieri, capturate 3205 tancuri şi 3120 tunuri. In lupta dela Est de Kiev din Sept. 1941 au fost luaţi 665.000 prizonieri, capturate 884 tancuri şi 3510 tunuri. In luptele duble dela Briansk şi Viasma, sfârşite la 17 Oct. 1941 au fost făcuţi 648.196 prizonieri, s’au capturat 1197 de tancuri şi 5529 tunuri. Prada de războiu dela Harkov, dovedeşte că această luptă (Continuare in pag. 9-a) MAREŞALUL REITEL Prăbuşirea unui avion de transport de pe linia Tasmany-Melbourne STOCKHOLM, 30 (Radar). — Corespondentul Agenţiei D. N. B transmite: Un avion de transport de pe linia aeriană Tasmany-Melbourne s’a prăbuşit în mare în strâmtoarea De Bass. Pilotul şi cei trei pasageri ce se afla lu bordul avionului și-au gătea. I« egn na d-lui mareşal ion Mloieseg adresată f«gei:'a. von Halstein Cu ocazia strălucitei victorii a armatelor germane şi române din Crimeea, domnul Mareşal Antoneu a trimis domnului general von Manstein următoarea telegramă: „DOMNL T GENERAL VON MANSTEIN Vă felicit răldiios pentru ful-j g^rătoarea și străjuit» victorie^ Sunt fericit să •*’b' «Runt '■* Ma j jestatea Sa Regele va conferi ordinul „Mihai Viteazul” i-ias 11-a, pe care i '''b '.oai inima să-l puiţi t MARE ..Ai ANTONESUVi ■castă telegramă d. general von Mm. . ■ ■.ein a răspuns după cum urmează: „ Domnului Mareşal Antonescu, Conducătorul Statului Român. La felicitările pentru decoraţia conferită mie de Majestatea Sa ? , vă exprim adâncile mele ,dumini. . -fa eu recunoştinţă, ftul trupelor rom subordinele mele, cari uit atât de mult la victorism! IL VON MLANSTEIN” 8.27.53 8.40.86 4.84.40 3.40.88 3.27.53 4.89.28 Cunt 1 Iunie 1942 Director: PAMFIL ŞEICARU I REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Strada Belvedere Nr. 6 * TELEFOANELE: Redacţia 8.27 JS3 Cab. directorul nr Secretariatul 3.40.86 Adtorul delegat Secretarul gen. 4.84.40 Contab. $1 depoz. Redacţia politici 3.40.88 Abonaţi publicit. Redacţia sportivă 3.27.53 Control gen. Exped. 4.23.32 Provincia 4.89.28 Tipograma 4.84.48 Biroul comenzilor, Personalul, Contenciosul 4.92.59 Proprietar: „Curentul” S. A. R. Tribunalul Hton. Registrul (ÎtibUcaţiilor,No 174/1938 Taxa poștali plătită In numerar, fetfiiform adresei direcției gea^p P. T. T. Nji ' 29.744/1939 Abonamente: t&vartaob Jel j^las* luni 600 lei ; • lei . , Instituții culare, 1 anual 4.84.47 5.54.82 8.40.80 3.40.84 două m'l r»--» Falsa elocventă a d lui Churchill de P. NEMOIANU In anul 1934, sub titlul„ English Prost Style“, Herbert Read, prof. la Universitatea din Edinburgh, a publicat o carte în care, reproducând, la pp. 191-192, un fragment din lucrarea „The World Crisis“ (Criza omenirii) scrisă de d. W. Churchill, îl da ca un exemplu tipic de elocvenţă falsă, sfătuind pe englezi să se ferească de aşa ceva. înainte de a reproduce pasagiul cu bocluc, profesorul Read stabileşte, mai întâi, care este adevărata elocvenţă, de unde izvorăşte şi pe ce se întemeiază. Trei condiţiuni sunt necesare, spune profesorul Read, elocinţei: întâi, un subiect adecvat, al doilea, o gândire sinceră şi nepărtinitoare şi, al treilea, o putere de susţinere sau perseverenţă. Este o greşeală să se facă uz de elocvenţă în slujba unui subiect rău pentru că rezultatul este întotdeauna îndoelnic, dând loc la ironii şi la expresii ca „elocvenţă de ceară“. După această introducere rezumată, profesorul Read reproduce următorul pasagiu referitor la revoluţia rusă şi pe care îl dăm în traducerea exactă : „(Ţarismul) Este pe cale de a fi doborât. O mână întunecată, înmânuşată mai întâi în nebunie, intervine acum. Moarte Ţarului! Expuneţi-i pe el şi pe toţi pe cari ii iubeşte, rănilor şi morţii. Nimiciţi-i eforturile, insultaţi-i memoria, dar opriţi-vă apoi spre a ne spune cine altul a fost găsit capabil. Cine, sau ce ar putea conduce Statul Rus? Oameni înzestraţi şi energici, oameni ambiţioşi şi mândri, spirite îndrăzneţe şi conducătoare — de aceştia nu este lipsă. Dar niciunul nu putea răspunde puţinelor şi lămuritelor chestiuni de care atârnă viaţa şi faima Rusiei. Cu victoria în cuget, ea căzu în iarbă, sfâşiată de vie, ca şi Irod din antichitate, de viermi. Uriaşul lovit de moarte, avu tocmai timpul să treacă, cu puteri sfârşite, torţa spre Est, peste Ocean, unui nou Titan căzut de mult în uitare, care acum se deştepta îi începea să se înarmeze. Imperiul Rusiei căzu la 16 Martie, iar la 6 Aprilie Statele Unite intrară in războiu.“ (The Rt. Hon. Winston Churchill, The World Crisis, 1916— 1918, Part. I., p. 225). Când această mostră literară, profesorul Read adaugă : „O asemenea elocvenţă este falsă, pentru că ea este artificială. Ea este una din multele greşeli în care poate să cadă un scriitor atunci când concepţia lui despre un „scris frumos“ nu este secondată şi de o structură interioară, de o „gândire frumoasă“. Aci, imaginile sunt ţapene, metaforele violente, întregul pasagiu exală o falsă atmosferă dramatică, coborindu-se până la o copilărească folosire a expresiilor dramatice ca „Moarte Ţarului". Este un rolu de expresii retorice imperative urmate de o întrebare ironică de neînlăturat. Mai departe, comparaţia cu viermii lui Irod, este mult prea cunoscută pentru a mai produce o scontată înfiorare. Apoi, un rând din versul (Dar nn zadar, etc.) şi un mănunchiu de imagini grele ca: uriaş, torţă, Titan. Şi spre complectarea imaginei, o netedă şi foarte exactă afirmare a motivului acestei întregi false elocvenţe." Cu tot avertismentul profesorului Read, publicul englez încă nu a tras o învăţătură definitivă din manifestările d-lui Churchill. Şi după un sfert de veac, el scrie, vorbeşte şi gândeşte fals, căci aceasta este structura lui spirituală şi sufletească, oglinda sa în artă, în politică, ca şi în strategie. De astă dată, flancat de doi Titani — dintre cari unul cu „mâna întunecată, inmănuşată mai Întâi în nebunie", d. Churchill trece „torţa" imperiului britanic dincolo de Oceane şi prea puţini englezi recunosc încă falsitatea retorismului său, care suntem siguri că, şi a doua oară, este menit să intre în antologia engleză ca un exemplu tipic de falsitate. Un proces oribil în Franţa PARIS 30 (Rador). — Corespondentul agenţiei C. N. R. transmite: Curtea cu Juri din Versailles a condamnat pe cele patru infirmiere, cari în vara anului 1940 au otrăvit pe şapte bolnavi încredinţaţi îngrijirilor lor şi care nu puteau să fie transportaţi, făcându-le injecţii cu o substanță toxică, la următoarele pedepse: infirmiera şefă a fost condamnată la 5 ani închisoare iar celelalte la câte un an. Curtea a acordat suspendarea pedepsei, ceea ce a avut ca urmare că după citirea sentinței infirmierele au fost puse în libertate. Generalul Smuts a sosit la Londra STOCKHOLM, 30 (Rador). — Corespondentul Agenţiei DNR transmite : Serviciul de informaţii britanic anunţă că d. Smuts, primul ministru al Uniunei Sud Africane, a sosit Sâmbătă cu avionul în Anglia, Situaţia fronturilor de luptă --------------------------de ST. BECEANU _—”” Stindardul Românesc s'a împodobit la Charcov cu o nouă glorie Comunicatul Marelui Cartier general german in cuvinte ostăşeşti, scurte, clare şi precise sintetizează bătălia dela Charcov, care este terminată : „In sectorul generalului feldmareşal von Bock, armatele generalului von Kleist şi ale generalului de unităţi blindate Paulus, au transformat apărarea împotriva atacurilor de mare amploare ale inamicului într’o măreaţă victorie de nimicire totală a inamicului“. „Un corp de armată român de sub comanda generalului Corneliu Dragalina, spune comunicatul, precum şi câte o formaţiune italian- ungară şi slovacă, au luptat alături de trupele germane, împodobindu-şi stindardul cu o nouă glorie“. Citarea generalului Dragalina — fiul cunoscutului erou din războiul trecut — într’un comunicat al înaltului comandament german, alături de proeminentele figuri de mari strategi: von Bock, von Kleist şi Paulus, este un omagiu pe care germanii au ţinut să-l aducă conducerii româneşti şi vitejiei armatei român©, care dua până departe in inima Rusiei faima soldatului român de bun luptător şi care ştie să se bată tot aşa de bine ca şi camarazii săi germani. Harta pe care o redăm în cuprinsul cronicei de astăzi completează comunicatul german în mod schematic şi poate să dea o idee generală asupra celor ce s’au petrecut la Charcov, unde s'a realizat marea victorie germană, la care am contribuit şi noi într’o măsură, iar cu elanul şi bravura ridicate la un mare potenţial, datorită căruia s'a înscris definitiv vestita biruinţă din primăvara anului 1942 — care vine la rând după aceia dela Kerci, obţinută şi aici cu contribuţia românească şi desigur vor urma apoi şi altele, după cum vor urma apoi şi altele, tot aşa de măreţe şi poate chiar şi mai strălucite. Războiul în Africa de Nord In Marmarica, lupta continuă cu aceeaşi îndârjire, spune comunicatul Cartierului general Italian. „Duşmanul opune o îndârjită rezistenţă presiunea unităţilor mecanizate şi de infanterie ale Axei, care sunt angajate in lupte grele“. CHARCOW Kraskorda o FROMT iniTIAL ACTUAL.