Curentul, februarie 1943 (Anul 16, nr. 5373-5400)
1943-02-01 / nr. 5373
Profiluri de la Stalingrad■ de PAMFIL ŞEICARU Luptele continuă la Stalingrad. Ruşii îşi reînoesc mereu forţele de atac. O concentrare de artilerie, de tankuri aruncă prăpădul unui bombardament care nu are întrerupere. Dar apărătorii germani şi români nu cedează. Se vor fi rănit rândurile lor, dar mai mai mare este voinţa lor de rezistenţă , omul este mai puternic decât materia, mai măreţ decât creaţia lui. Fiecare zi de prelungire a rezistenţei egalează o victorie şi poate una din cele mai grele victorii prin încordarea eroică de voinţă. Este o luptă care nu încetează, o luptă care continuă zi şi noapte; trupului nu i se mai îngădue să fie ostenit; nervii sunt într-o încordare supraumană; fiecare nu-şi dă seama de unde află în el atâta energie, atâta uitare a vieţii, în concentrarea asupra unui singur gând : rezistenţa. Când citesc telegramele care amnunţă rezistenţa continuă a Stalingradului, revin tot mai măreţe, mai luminoase, chipurile celor doi ofiţeri pe care i cunosc din celălalt războiu : colonelul Brătescu şi colonelul Romică Dumitriu, înaintaţi generali pe câmpul de luptă. Cumintele, silitorul, seriosul elev Brătescu al liceului „Al. Haşdeu“ din Buzău, neîntrecut latinist, păstrând întotdeauna aceeaşi lumină prietenoasă în priviri ce îndulcea zâmbetul de ironie ce-i înflorea în colţul gurii. Observa, cumpănea, străbătea cu privirea până la ascunzişul intenţiilor ascunse într’o frază, dar nu era prea aspru în concluzii, o imensă bunătate îl făcea săi amnistieze greşelile altora pe cât era de sever cu el însuşi. Era destinat să comande, era ofiţer înăscut acest cititor plin de înţelegere al lui Tacit, Salustiu, Horaţiu. Era mândru, ca un firesc aristocratic , şi în ţinuta lui, în gest, în vorbă, ştia să păstreze acelaşi atil de o rară eleganţă. Prin 1932 l-am întâlnit ca ataşat militar la Berlin, dând cea mai frumoasă imagine a ofiţerului român. Observa cu obicinuita lui atenţie serioasă, desprindea esenţialul In câteva Unii simple, armonioase. Inteligenţa lui Brătescu nu suferă ceea ce este confuz. Când a început războiul în Iunie 1941 l’am întâlnit la Statul Major organizând presa şi propaganda pentru front. Era tare plictisit, îmi spuse zâmbind . ,,în loc de lancea In cumpănire vrei să comand pana în cumpănire la un escadron de gazetari?“ Şi zâmbi cu aceeaşi ironie blândă. Vroia să plece, să fie pe front, să trăiască această revanşă care venea aşa de repede. Nimic retoric, o sobrietate care păstra amintirea stilului din „Comentariile“ lui Iuliu Cezar. Dar ce rezonanţă avea fiecare cuvânt rostit ! Nici unul nu avea sprinteneala unei retorici, expresie a preocupării de a se prezenta în condiţii cât mai măgulitoare. O discreţie de sentimente care impunea ţinuta severă a frazei. Aşa este şi acolo la Stalingrad generalul Brătescu : tăcuta lui hotărâre, severa lui disciplină care nu-i îngădue nici o clătinare a voinţei, stă ca un întremător exemplu pentru ofiţeri şi soldaţi. La Stalingrad generalul Brătescu rămâne acelaşi exemplar aristocratic al armatei noastre. La fel, generalul Romică Dumitriu, voinic, vesel, comunicativ, continuă o tradiţie militară, îmi amintesc de generalul Sava Dumitriu, comandantul Brigăzii a II-a din Divizia I, militar de o înaltă conştiinţă a datoriei, pentru care războiul însemna chemarea supremă a unui ofiţer. Şi acelaş spirit îl continuă Romică Dumitriu, neînfricat, glumind cu pericolele, care îl pasionează în măsura riscurilor pe care ie implică înfruntarea acelor pericole. Tot ce are mai specific spiritul oltean trăeşte cu o rară expresivitate în generalul Dumitriu. Ce-i poate spune lui prăpădul bombardamentului de zi şi noapte când nu-i sperie riscurile ? Cu ce pasiune va fi luptând la cot cu soldaţii! Comenzile lui nu se vor resimţi de cumplita încruntare a împrejurărilor. La Stalingrad, generalul Romică Dumitru a rămas tot acelaş oltean.,, Şi ruşii atacă necontenit, atacă zi şi noapte cu înverşunare. Rezistenţa germanilor şi românilor, la Stalingrad, le apare ca o înfrângere reînoită în fiecare zi. O telegramă anunţă : „trupe sovietice de şoc atacă noaptea îmbrăcate în uniforme germane“. Se va sfârşi într’o zi războiul, pasiunile încleştate in luptă se vor potoli şi atunci ideile, oamenii, evenimentele vor fi judecate fără nici o pornire, cu ochii înseninaţi. Atunci vor afla o dreaptă situare în istorie întâmplările de azi şi va însemna un moment culminant al energiei umane, rezistenţa de la Stalingrad. Se vor profila în severa lor energie chipurile ostaşilor germani şi români, păstrători ai tradiţiilor milenare ale acestei Europe care a stăpânit planeta, tradiţii de onoare, tradiţii de nobleţe militară. Şi ca un contrast se va fixa imaginea abjectă a ruşilor cari „atacă noaptea îmbrăcaţi în uniforme germane“, pentru a dezorienta, a utiliza confuzia, călcând cele mai elementare legi ale onoarei militare. In faţa ostaşilor ei pun ticăloşia, îmi amintesc de o vorbă pe care mi-a spus-o un oltean: pe cele mai inalte piscuri ajunge şi vulturul şi şopârla, numai că vulturul ajunge în sbor iar şopârla pe brânci. Ruşii „atacă noaptea îmbrăcaţi în uniforme germane“. Ce înseamnă onoarea militară pentru ticăloşia mongolică a bolşevicilor? La Stalingrad, germanii şi românii reprezintă tradiţia milenară a onoarei militare ce a nimbcat istoria Europei. Trupele se luptă eroic ROMA 80 (Radar). — FOPOLO DTTALIA publică un articol Intitulat: „Trupele romS.TM ea luptă eroic la Stalingrad". După ce redă pasajul din comunicatul militar german în care s’a subliniat aportul ostașilor români în ultimele lupte dela Stalingrad, ziarul italian adaugă: Aceste trupe înscriu din nou pagini de glorie nepieritoare, luptând, cu nepăsare de moarte contra superiorităţii numerice a inamicului. POPOLO D’ITALIA relevă române la Stalingrad apoi sentimentul de emoţie şi mândrie cu care în România se urmăresc faptele vitejeşti aproape supraomeneşti pe care armata generalului Paulus şi diviziile române le înscriu în zona Stalingradului. Ziarul Italian subliniază în încheere şi marele aport adus de aviaţia română în luptele din regiunea Don, unde a obţinut succese mari în ultima vreme. Proclamaţia Fuehrer«Ini adresată poporului german BERLIN. 30. (Rador). — Fuehrerul a dat Sâmbătă următoarea proclamaţie : „Pentru a zecea oară se Împlineşte astăzi ziua când preşedintele Reichului, Mareşalul Hindenburg, mi-a incredinţat răspunderea pentru conducerea Reichului. Lupta de 14 ani a acţiunei naţional-socialiste In vederea preluării puterii, car®, desvoltându-se din Începuturi foarte modeste, ajunsese atunci cu mult cel mai puternic partid al Reichului, având astfel dreptul legal al formării guvernului, şi-a dobândit astfel încheerea încununată de succes. Este adevărat că această preluare a răspunderii s’a produs abia după ce toate celelalte partide, într’un timp mai lung sau mai scurt își dovediseră incapacitatea de a ridica din nou Germania. Reichul suferea tot mai mUl consecințele înfrângerii după un războiu pe care nu-l voise şi pentru care, din această cauză, nu era de fel pregătit. După o rezistenţă eroică, care timp de patru ani nu a fost frântă de nici o forţă inamică, elementele defetiste, încurajate din afară şi dinăuntru, au reuşit în cele din urmă să treacă la revoluţie făţişe. Preşedintele nord-american Wilson, cu întocmirea celor 14 puncte, a prezentat lumii viziunea amăgitoare a linei păci viitoare, ce era cu atât mai dorită drept adevărată de poporul german cu cât aceasta, în marele sale masse, cât şi în procesele mentale ale conducătorilor lui, nu avea vreun obiectiv de război pozitiv. Naţiunea ducea războiul pentru propria ei conservare şi de aceea In unele cercuri a fost chiar aproape recunoscătoare că i s’a oferit o pace de Împăcare şi înţelegere. Imediat după ce prin aceasta poporul german a fost ademenit să-şi predea armele, s’a produs istorica înşelăciune. O călcare a cuvântului cum nu mai cunoscuse până atunci Istoria. In locul păcii de împăcare şi înţelegere s’a produs acel Diktat dela Versailles, care a făcut din naţiunea germană şi din popoarele aliate cu ea sclavi, le-a dezarmat. (Continuare în pag. 7) ■ Monştri de oțel bolşevici — de proveniență americană țintuiți pe loc de grenadietrii germani. Un echipaj român se întoarce din misiune după ce a bombardat coloane Inamice In cotul Donului, (SMP, Stein Petre). Luptă până la victoria absolută Prin telefon de la corespondentul nostru din Berlin BERLIN. 50. — După ce Reichsmaresolul Herman Goering, în apelul său din 30 Ianuarie a arătat in mod neîndoios că forţa militară a Germaniei şi a aliaţilor ei nu numai că nu este un »cădere ţi că nouile operaţiuni de pe frontul de Răsărit prevăzute pentru vara viitoare au fi început a fi pregătite. Cancelarul şi Fuehrerul Adolf Hitler a respins, cu o asprime încă neîntâlnită până acum, orice pace de compromis. Proclamaţia sa culminează prin constatarea că înlupta gigantică cu bolşevismul, cea mai mare luptă a istoriiei, nu poate exista şi nu va exista un învingător sau un Învins, ci numai supravieţuitori sau nimiciţi. Această convingere a lui Adolf Hitler nu se referă numai la poporul german, cil la toată Europa. Proclamaţia sa are din această cauză, o hotărîtoare însemnătate pro-europeană, cu toate că ea se adresează numai poporului german. Niciodată indestructibila comunitate de soartă a popoarelor europene în lupta lor comună împotriva bolşevismului, n'a fost scoasă în evidență cu atâta claritate în vreun apel al lui Adolf Hitler, ca în această proclamaţie, şi niciodată nu s'a pus cu mai multă precizie întrebarea: ce s'ar fi întâmplat cu Europa, dacă îa 22 iunie 1941, forţa armată germană n'ar fi ţinut în ultimul minut puternicul el scut asupra Europei. Se ştie doar că bolşevismul a pregătit militariceşte, timp de 20 ani, distrugerea Europei. Epocala hotărîre a lui Adolf Hitler de a porni cu războiu împotriva bolşevismului e deci pe deplin justificată. Victoria Germaniei şi a aliaţilor ei va însemna şi victoria Europei, altcum, valul bolşevic, pornit din ţinuturile asiatice, ar distruge toată cultura vechiului continent. In cadrul acesta, proclamaţia FuehrerUiUi are Şi o însemnătate militară actuală şi anume acolo unde afirmă că statul naţional-socialist va duce lupta cu tot fanatismul, pe care l-a avut mişcarea, chiar la începuturile ei, şi atunci când a preluat puterea în Germania. Duşmanul s-a bucurat în iarna trecută, crezând că armata germană se va prăbuşi iremediabil, aceiaşi bucurie îl însufleţee şi în iarna aceasta, dar se va dovedi azi ca şi atunci, că forţa ideii naţional-socialiste e mai puternică şi că această ideie va lupta atâta timp, până ce va rezulta un nou 30 ianuarie, adică o victorie decisivă. Supraprivarea retrospectivă, pe care o face Adolf Hitler cu privire la desvoltarea stărilor din Germania culminează în constatarea că duşmanii Germaniei, înainte de toate Angiia şi Franţa, atunci când în 1939 au declarat războiu Germaniei, au declanşat cel mai mare războiu al istoriei, tocmai în momentul, când Reichul era în culmea puterii sale. Calea mişcării naţional-socialiste poate fi imaginată şi înţeleasă numai ca expresia proniei divine de a da posibil,tatea poporului german şi prin aceasta întregul Europe, de a întâmpina victorios cea maii mare ameninţare din toate timpurile. întărirea progresivă a frontului defensiv Luptele din sectorul Voronej stau încă tot pe primul plan al acţiunilor de pe frontul de Răsărit. Sovieticii continuă aci cu încercările lor de a străpunge frontul german, cu forţe foarte puternice. Se pot recunoaşte două direcţii principale de şoc, In cari sovieticii işi concentrează toată masivitatea atacurilor lor. In Sud- Vestul Voronejului, atacul bolşevic se declanşează spre Sud, având ca ţintă Rostovul. Apărarea germană a reuşit să zăgăzuiască aci înaintarea sovietică. A doua direcţie de şoc se desenează la Vest de Voronej, între marele trasee de cale ferată Kursk- Voronej şi Moscova-Rostov. Trupele germane au avut de întâmpinat aco. (Continuare in pag. Vii) La semnalul acesta avioanele române din est se pregătesc de decolare. (SMP Scheeser H). Huni 1 Februarie 1943 Director: PAMFIL SEHCARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Strada Belvedere Nr. 6 Redaeţi* Secretariatul Secretarul gen. Redacţia politică Redacţia aportivă Provincia Biroul comenzilor, TELEFOANELE : 8.27.53 3.40.88 4.84.40 8.40.88 8.27.53, 4.8948 Proprietar **»•, Tribunalul Rtov. R«gistruΓ''bublicațlUor. No. 174/1938 Taxa postala */plătitâ£. fft numerar conform adresei directei generejaP. T. T. No. 29.744/1939 Abonamenteîjanual 1200 lei; șase luni 600 lei; trei luni 350 lei Instituții de stat și particulare, două mil dnd sut* lei anual Cab. directorului Adtorul delegat Confab. *1 depot. publicit. Exped. 4.84.47 5.54.82 8.40.80 3.40.84 4.28.32 4.84.48 4.9249 Gospodăria IM într’o lumini nori de Mircea V. Pienescu Problema gospodăriei ţărăneşti este totdeauna de actualitate şi este o adevărată mângâere să constaţi că — în Ciuda celor mai crâncene învălmăşeli de faptă şi gând — cei care s’au dedicat ei ,nu o pierd din vedere. Un exemplu recent ni-l dă d. prof. N. D. Cornăţeanu care, într’o comunicare făcută zilele acestea, ne arată rezultatele cercetărilor sale asupra gospodăriei ţărăneşti oglindită in bilanţurile acestora. Sunt puţini acei care ştiu că gospodăria ţărănească poate fi studiată ca orice întreprindere economică. Se va părea unora că este şi aceasta o teorie ca atâtea altele. De aceia să ne fie crtat a face o scurtă prezentare a metodei in sine. Considerând gospodăria ţărănească ca pe o formă de întreprindere, trebue să-i impunem normele de lucru ale acesteia. Pentru aceasta trebue să ştim care este activul exploatării şi care este pasivul ei şi să ne dăm seama de mişcarea acestor elemente în timp şi in spaţiu. Acest lucru nu este posibil decât ţinând socoteala exploatării după norme consacrate de tehnica contabilă. România nu este ţara in care contabilitatea să fi ajuns la aprecierea care i se cuvine. Prea înseamnă lumină spre a fi preferată înaintea haosului şi a întunericului. Nu este mult de când s’a introdus contabilitatea obligatorie micilor comercianţi. Şi asta din consaeraţiuni fiscale. Am fi deci nedrepţi dacă am condamna lipsa unor socoteli clare in gospodăria ţărănească. D. prof. N. D. Cornăţeanu a trecut peste această stare de fapt şi a invins-o obţinând în intervalul de la 1930 la 1940 circa 4000 de bilanţuri de gospodării ţărăneşti. Asta înseamnă tot atâtea oglinzi ale acestor atât de puţin cunoscute activităţi economice. Cercetând acest material d-sa este astăzi in situaţia de a da cifre care spun mai mult decât orice teorie de economie agrară sau agricolă. Din aceste cifre reţinem câteva. Venitul brut mediu la hectar a fost în ultimul an de 5421 lei la hectar, iar preţul de cost 4923 Iei. Venitul net la hectar a fost de 708 Iei în 1930/31 şi de 2793 lei în anul 1939/40. Procentul ăsta înseamnă un venit net de 7,07 la sută. Comparând aceste cifre, cu datele din alte ţări, se ajunge la concluzia că România are, procentual, unul din cele mai ridicate venituri la hectar. Dar nu trebue să ne bucure prea mult acest lucru, căci în cifre absolute venitul la hectar în franci aur este de 55 fr. aur, faţă de 1190 fr. aur in Elveţia. Ce înseamnă aceasta ? Cu cât venitul brut este mai mare procentual, cu atâta este mai mic capitalul investit într-o exploatare. Prin urmare se obţine o producţie oarecare prin mijloace rudimentare. Ori, prin mijloace rudimentare nu se poate obţine şi o producţie calitativă şi cantitativă superioară. Pentru aceasta trebuesc lucrări de amenajare, unelte, maşini etc., ceea ce micşorează procentual rezultatul la hectar, dar îl măreşte în cifre absolute. Cerând iertare pentru această expunere abstractă, vom trage învăţătura care se poate trage din laborioasele cercetări ale d-lui N. D. Cornăţeanu. Gospodăria ţăranului român nu este utilată. Oricât ne-am strădui nu vom obţine o îmbunătăţire fără o utilare serioasă. Această utilare nu este însă cu putinţă fără preţuri remuneratorii pentru fondurile agricole. Cei douăzeci de ani de la împroprietărire nu au asigurat acest preţ produselor agricole şi deci nu au înlesnit acest proces de futilare a gospodăriei ţărăneşti. Cine crede altfel se înşeală, iar criticile aduse micii proprietăţi sunt dovedite şi pe această cale, fără un temei serios. In acelaş timp constatările, înfăţişate mai sus, ne arată şi calea viitorului. Producţia agricolă va trebui să aibă un preţ corespunzător preţului produselor industriale, în aşa fel încât aceasta să poată cumpăra produsele fabricilor. Dacă se va înlătura desechilibrul între cele două categorii de preţuri se va înlătura răul mai mult de jumătate, spunem aceasta pentru că şi o producţie bine plătită nu duce automat la utilarea gospodăriei dacă nu se va învinge şi piedicile de ordin spiritual. Ne gândim la conformismul tradiţional şi la inerţia rurală care vor trebui învinse. Aceasta însă revine altor factori şi scapă de sub putinţa economicului. In ordinea cronologică rămâne însă ca, în primul loc să se realizeze problema preţului produselor agricole. Fără aceasta nu se va putea face un psd înainte, iar criticile aduse micii proprietăţi rămân vorbe goale. Situaţia fronturilor de luptă ————— de ST. BECEANU ............................. — Efortul războiului se desemnează spre Răsărit — In timp ce partida adversă discută, Indiferent unde, la Londra, Washington, Casablanca sau aiurea, fără a putea stabili o înţelegere definitivă sau o unitate de doctrină unică in conducerea războiului, din cauza a- Iiatului principal, Rusia Sovietică, a cărei ideologie, atitudine şi norme de guvernare şi războiu fac o prăpastie enormă care o separă de restul lumii şi deci de aliaţii săi, in acelaş timp Germania îşi mobilizează forţele naţiunei, în totalitatea lor, în vederea obţinerii rezultatelor finale ale războiului şi deci al victoriei. Faţă de lipsa de posibilităţi a unei înţelegeri cu adversarii şi faţă de ameninţarea hotărâtă a acestora, poporul german este nevoit să recurgă la toate sursele vitale ale naturii, ca, într’un formidabil efort de războiu total, să poată ajunge pe calea armelor la deciziune. Rezerve mari de oameni şi material vor fi astfel adunate. Noui armate vor fi formate, instruite şi pregătite pentru războiul modern. Arme noui vor ieşi din uzine, cu mai mare putere de distrugere, cu mai mare rază de acţiune şi cu mai multă eficacitate. Progresul şi tehnica modernă vor fi şi ele de asemenea chemate să-şi dea partea lor de contribuţie. Savanţi şi oameni de ştiinţă vor fi mobilizaţi în serviciul continuării războiului şi obţinerii izbândei. Forţe noul se vor ridica astfel pentru a fi îndreptate pe fronturi şi a lovi cu toată puterea asupra adversarilor. Dintre aceşti adversari, cel mai periculos, cel mai apropiat şi cel care trebue distrus pentru a se obţine deciziunea finală, rămâne armata sovietică în fruntea căreia stă regimul bolşevic. Iată clar că frontul de Răsărit se desemnează în mod net ca obiectivul principal al viitoarei acţiuni de mare amploare. Lichidarea acestui front, in faza când Rusia Sovietică a ajuns la ultimele sale sforţării, este atât de imperioasă, încât nu mai suferă nici o discuţiune. Ofensiva din iarna aceasta în jurul căreia s’a făcut atâta vâlvă, face parte în esenţă, din ultimele eforturi disperate ale Sovietelor. Rezultatele ofenisvei bolşevice sunt pecetluite şi nici ei nu se aşteaptă la altceva. Teama de urmările acţiunilor viitoare din partea armatelor germane , şi aliate a devenit o obsesie pentru guvernul lui Stalin. Aşa se explică că, în timp ce la radio Moscova, Londra şi Washington se trâmbiţează victorii strălucite ale armatelor roşii în Răsărit, la Casablanca statele majore prezintă preşedintelui Roosevelt şi d-lui Churchill, situaţia Rusiei Sovietice atât de sumbră, încât determin pe cei d®i bărbaţi de Stat, cari s'au întâlnit acolo, să declare că vor face tot posibilul ca să înlăture presiunea asupra armatei roşii. Este deci dela sine Înţeles că una este situaţia militară prezentată opiniei publice internaţionale, prin prizma ofensivei de iarnă bolşevice, şi alta este cruda realitate în fondul ei de nepătruns. Rusia Sovietică, cu toate atacurile de mare amploare pe care le deslănţue in momentul de faţă în spaţiul sectorului de Nord, la Sud de lacul Ulmen şi Ladoga, in spaţiul sectorului de Sud la Vest de Voronej sau mai la Sud pentru a deschide calea armatelor ca să lovească asupra stâlpului strategic Rostov; cu toate victoriile anunţate, trece totuşi printr’o criză care necesită grabnica intervenţie a ajutorului aliat. Şi acest ajutor, atât de mult solicitat, i s’a promis în conferinţa dela Casablanca. Dar până ce va sosi, forţele naţiunei germane care acum se mobilizează în totalul lor printr’o lege, vor interveni mai înainte, şi vor lichida definitiv cu frontul din Răsărit, care constitue obiectul principal către care urmează să se îndrepte efortul de războiu al Germaniei şi aliaţilor săi. Celelalte fronturi, pot fi socotite secundare, sau în tot cazul pot fi menţinute cu forţe neînsemnate un anumit timp, suficient pentru a se obţine deciziunea în Est. O deciziune în Est este salvatoare şi bine venită, chiar şi pentru acei cari astăzi in aparenţă sunt cei mai de temuţi adversari. Nu avem decât să aducem In sprijinul afirmaţiilor noastre presa americană care vede chiar cu îngrijorare I penetraţiunile armatei Roşii către Vest. Aşa, spre exemplu, ziarul „Sunday Times“, într-o corespondenţă de la Washington arată că opinia publică americană este îngrijorată de situaţia unei eventuale păci neaşteptate, în care Rusia Sovietică ar trebui să aibă cuvânt hotărâtor. „Mai mult încă, scrie ziarul, acţiunea Rusiei din punct de vedere militar, nu a izbutit să entuziasmeze pe nimeni, dimpotrivă ele au avut darul de a spori îngrijorarea acelora care au mintea limpede se gândesc la noua orânduire a lumii“. Iată dar câtă uşurare ar produce întregei lumi conştiente de viitor, o deciziune în Răsărit. Pentru a se obţine, se mobilizează astăzi forţele totale ale naţiunei germane, căci nu mai este nici o îndoială că efortul acestui războiu trebueşte îndreptat către Răsărit. După respingerea inamicului pândarul şi comandantul grapei , bine echipați — asigură odihna binemeritată a oamenilor adunați în adăposturi după o luptă grea. (SMP). Şedinţa secretă a Camerei japoneze TOKIO, 30 (Rador). — Corespondentul agenţiei D.N.R. transmite : Camera japoneză s’a întrunit Sâmbătă dimineaţa într’o şedinţă secretă în cursul căreia un reprezentant al guvernului a făcut o dare de seamă asupra politicei externe.