Curierul Foaea Intereselor Generale, 1888 (Anul 15, nr. 2-144)

1888-07-24 / nr. 82

IASSI Duminică 24 iulie (5 August) 1888. Apare Duminica, Miercurea și Vinerea Anul al XVI-lea No. 82. PREȚUL ABONAMENTULUI ȘI ANUNCIURILOR [N IASSI, pe an, 24 Fr. — pe semestru 12 Fr.— pe trimestru 6 Fr. IN DISTRICTE, pe an, 28 Fr.— pe semestru 14 Fr.— pe trimestru 7 Fr. STREINATATE................................................40 Fr — INSERȚIU­NI ȘI RECLAME, rândul ... 60 Bani- ȘTIRI LOCALE , ... 1 Fr.— EPISTOLE NEFRANCATE, nu se primesc. . . . Anunciuri: Pag. I, 50 b. Pag. 111,40 b. Pag. IV, 30 b. CURIERUL (TH. BALASSAN) FOAEA INTERESELOR GENERALE O aler Ld Larvil Septa­m.­a­n­e­i CONRESPONDENȚI IN STRAINATATE: STIL VECHIO ! pIDA ! PATRONUL P­I­L­E­I | TIMPUL DIN SEPTAMANA STIL NOU | ' ț>­I­U­A j PA­TRONUL ț­ I l­­ M ‘v " | Răs. Soirelui | Apus. Sorelui Tille " Aug. ȚI*­' .. 24 Duminică Martira Cristina 5 Duminică Osvald *', ' 4_51 7—25 25 Luni 1 Adormirea sf. Ane și sf. Olimpia 6 Luni Transfigur v­,1 T­ 4—52 7_23 26 Marți Ieromonahul Ermeliu La 20 Iulie, Pătrarin din urmă, 7 Marți Cajetan” 4—63 7__21 27 Mercuri ! Marele Martir Panteleimon .o­ m.1î 8 Mercuri Chiriac 4—54 7—20 28 Joi Apostolul Proc­or și Nicanor P • 9 Joi Roman 4_55 7_19 29 Vineri Martirul Calinic 10 Vineri Laurent 4—57 7—16 RO An Sila aî .Qîm­an 11 os^uxix a____ i «n­n Han JVr. 20 bani. La 30. Anul 1848. Pentru FRANCIA , se primesc anunciuri la Domnul Adam, négociant-comissionaire 4, rue Clément Paris._ John F. Jones, 31 bis, Faubourg Montmartre &3i, Pas­sage Verdeau, Paris.—Societate mutuală de publicitate pentru anunciuri și reclame, Paris, D-nul Lorette, 51 bis strada St. Anna.-- Pentru AUSTRIA și GERMANIA la Rudolf Mosse Seilerstatte No. 3, Wien. Rotter & C-o Riemergasse 12 Wien.—Pentru ANGLIA a D. John F. Jones, 166, Fleet Street, Londra, E. C. Manuscriptele nepublicate te vor arde. Win J­tr. 20 bani. Radu al X-lea Domnul țarei Românești, se bate in Transilvania cu Moise Sacheli. A. S. R. Domnitorul, strămută cuartierul seu general la Grădini, aprope de Corabia. Mihai Bravul, presentă actele făcute Domn al Transilvaniei, adună­­de Belgrad, care le aprobă. Moise Secheli, Domnul Transilvaniei, mare bătut de Români. Racoti, Domnul Transilvaniei, fiind bătut de Moldoveni e silit să în­­chee pace. Alegerea primilor Domni pământeni, Grigorie Ghica și I. Sturza după epoca Fanarioților. Magheru, scrie Porții, ca cu armata sa și un mic ajutor pate să oprască invasia rusească. La 24. Anul 1603. La 25. Anul 1877. La 26. Anul 1604. La 27. Anul 1605. La 28. Anul 1657. La 29. Anul 1822. I­TIT­LIE Pentru d-nii Abonați Rugem pe toți opor. noștri abo­nați, cari au rămas cu plata ia urmă a­ abonamentelor, să bine-voiasca a oe achita, căci credem că le este cunos­cut tuturora, cu cheltuelile necesitate prin aparițiunea regulată a țjiarului Bont enorme; și mai cu samă când d&usa nu e susținuta decât prin bine­voitorul concurs al abonaților. Cu acest st ocasiune mulțumim d­lor care ne-au achitat regulat abonamen­tul , avem speranță că și D­oii cari nu s’au achitat, vor ține sama de a­­ceata și ne vor plăti ceia ce datoresc Administrațiunei farului „Curierul.“ ne vănd are Moșia dăntăceni, 211 falei, din județul Roman, plasa Fundu. — Doritorii se pot adresa la proprietar, strada Buzdu­gan No­i, sau la Redacția «Curierului» IASSI 23 Iulie, 1888. Partea economică și financiară. Câte­va cuvinte asupra biletelor de bancă. Acest fel de intermediar le’s răs­­pândit cu o vițală extra­ordinară, mai in tote țările civilisate ale globului, de­și data invecțiunei lor nu e atât de depărtată, căci cele dioteiu bilete de bancă, au fost emise de câtră bancă de Stockholm în anul 1668, bine în­­țăles ele ou aveau caracterul biletelor de azi, e destul iasă, că de aci a pornit ideia înlocuirei monedei meta­lice cu bilete de bancă. Odată pasul făcut, mai tote țerile cu Englitera In frunte au admis ca intermediar al schimbului biletele de bancă, puține însă le-au adoptat cu folos, căci cele mai multe necumpă­­nindu-și in mod favorabil emisiunea biletelor, au căzut intr’o încurcătură financiară, din care n’au putut eși de­cât cu forte mare greutate și iu modul cel mai oneros. Este de ajuns să cităm exemplul „Assignatelor“ (valori fiduciare de cir­­culațiune emise sub revoluțiunea Fran­coia) cari au pus Franța în cea mai neplăcută posițiune spre a ne convinge de reaua stare a unei bănci ale cărei bilete sânt depreciate. Aceste valori garantate cu ipoteca domeniilor Statului era atât de de­preciate, pe la începutul anului 1796, în­cât nu mai valorau de­cât a 841-a parte din suma înscrisa pe ele, aprope costul fabricațiunei lor. Cu tote sforțările guvernului de a le da un curs forțat deprecierea con­tinuă și ln cele din urmă ministrul de finanțe Remer, ceru consiliului de cinci­ sute să se distrugă placa asig­natelor. Nu trecu mult și asignatele fură înlocuite cu alte valori întitulate man­dat teritorial, cari serviră pentru a scote din circulație asignatele și a ușura crrsa în care se găsea Franța. Emiterea biletelor de bancă, nu este alt­ceva de­cât un model de împru­mut al băncilor de scump, împrumut pe care îl face cu cea mai mare ușu­rința, prin ajutorul acestor etichete, fără nici o valore intrinsecă, căci în­­tr’adevĕr biletul de bancă nu presinta prin sine însuși nici o valore, el este numai o simplă fâgâduialâ, cum că banca va plăti suma înscrisă pe bilet la vedere și la’purtător. D'e­ acest privilegiu, pe care și’l-au apropiat băncile mari, autorizate și garantate de guvern, resultă pentru bancă un profit însemnat, căci în loc de a scumpta banca împrumută fără dobândă. Este prea adevărat, că tot timpul cât emisiunea va fi cumpănită, acest fel de împrumut nu vatima întru ni­­mic societatea, din contra și face mari servicii, căci economicește spesele de transport, îi înlesnește numerarul și ceea­ ce este mai avantagios este că un singur bilet pate representa sume însemnate. B­ietul circulă întocmai ca monedă metalică, fără nici un inconvedient, atât cât banca are încrederea publi­cului ; odată acesta­ încredere perdută, nimeni nu le mai acceptă și cu toții se prezintă la bancă, pentru a le schimba. Eata ce trebue să aibă în vedere o bancă, care emite bilete căci nu e ni­mic mai desastros de­cât deprecia­­rea lor, totu In cele­lalte cazuri, când banca are încrederea necesară, nimeni nu se prezintă spre a cere să i se dea monedă metalică în schi­mbul biletelor ce posedă, afară de câte­va cozuri a­­numite și acestea sunt: 1) Când avem necesitate de mo­nedă măruntă, cu alte vorbe când cifra înscrisa pe bilet nu corespunde sumei ce voim a plăti, fiind mai mare. 2) Când voim să trimitem bani în străinătate. Afară de aceste două cazuri nimeni nu se presinta la bancă spre a cere să i se dea monedă metalică. De aci rezulta, că banca o’are tre­buință să fie o mare cantitate de nu merariu în casă, ceea­ ce face că banca pate să aibă în circulație bilete pentru o mare valore de­cât numerariul ce poseda. De unde reiese pentru bancă un nou privilegiu, de a putea sa specu­leze cu banii publicului fâră a plăti nici o dobândă și fără nici un ne­ajuns, căci prin simplă imprimare a unui ore­care număr de bilete, banca póte sa-și procure sume în destul de în­­semnate. Aci naște însă chestiunea: Până când banca pate să împrumute, cu alte vorbe cât timp pate o bancă sâ’și mărească emisiunea ? Iată principala chestiune, ce ar trebui sâ’și pună o bancă și în special băn­­cile de scocopt, căci acestea din urmă sunt acelea care liberează în schimbul tratelor cu termine mai mult sau mai puțin lungi, bilete platibile la vedere și la portar. Dacă banca de scumpt nu s’ar fi bucurat de acest privilegiu, de­sigur căt beneficiile ce ar fi realizat ar fi fost minime și serviciile ce ar fi adus pu­blicului, ar fi rămas neînsemnate. In interesul său și pentru înlesnirea publicului banca înlocuește sumele pla­­tibile la termen, prin altele platibile vedere. Neapărat în circunstanțe normale, serviciile ce aduce o bancă de scumpt sunt enorme, dar câte­odată și chiar adesea­ ori băncile în loc de a da ser­vicii publicului, îi aduc fel de fel de ne­ajunsuri, prin aceea câ’l forțată a plăti pentru o aceiași sumă de monedă metalică, o sumă mai mare de bilete. Diferența între suma de argint ori aur și între cea de bilete să numește după cum știm „agio“, care ne-a dat acum în urmă multă bătae de cap. Să reluăm cestiunea relativă la emi­terea biletelor și să vedem dacă o barcă póte emite la nesfârșit, înainte de a demonstra acestat pro­blemă, vom­ face o mica parantesa, care de­sigur va avea importanța ei. Adam Smith, marele economist en­glez, a expus într’un mod demn de admirat, diferitele cause care influen­­țazâ asupra deprecierea biletelor de bancă, din nefericire însă prea puțini l’au înțeles. Ori­ ce om cu ore­care bun simț, când are între degetele sale un bilet de bancă, nu’și pune el oare acesta cestiuoe. Care este causa, că publicul acordă atâta acestor bilete și le primește în­tocmai ca monedă metalica ? Sau acesta: Până când aceste etichete vor func­ționa, în locul monedei metalice. Răspunsul este forte scurt, dar în același timp profund , un bilet de banca este admis în locul pieselor de mo­nedă pentru că el pate fi schimbat, cu alte vorbe înlocuit în fie­care mo­ment și fără nici o pedecă, de câtră banca, prin monedă metalică, pentru o aceiași valore. Dacă aceste condițiuni n’ar fi fost îndeplinite de biletul de bancă, ni­meni nu l’ar fi acceptat, toți ar fi cerut moneda metalică, căci acesta are va­lore în sine și póte fi schimbată ori­când, ori înlocuită în tot minutul de un obiect ce voește a avea posesorul monedei. Deci banca a trebuit să aibă în ve­dere aceste două lucruri: 1) Să plutesca fără nici o dificultate. 2) Să plutesca în tot minutul. A’și mai putea adauga o a treia condițiune și acesta este din cele mai importante, banca trebue să plătească în monede metalice de aur, sau de argint, sau de argint, sau și de una și de alta după cum este făcută con­venția la emitere. De aceea banca trebue să aibă în casă, pe lângă portofoliul său și o­are­care sumă de numerariu cu care să puta face plățile și acesta sumă a fost evaluată, fară ca cine­va sa’și dea seamă pentru ce la o treime din va­­lorea biletelor în circulație, căci se presupune că ar fi cu neputință ca în­­tr’o singură zi sau în două să se potä presentă mai mult de 1­3 din bile­tele emise spre a fi schimbate. (Națiunea). N. N. Pop Neaplicarea legilor la noi. Citim în „Românul“ : Ziceam aci încă din anul trecut și în dese rânduri că, pe hârtie, avem o colecțiune de legi mai completă de­cât ce trebue statelor europene celor mai civilisate. Și mai adăugeam că, dacă aceste legi ar fi aplicate, n’am mai avea tre­buință de altele toui cel puțin zece ani de-a rândul. Dar din 5 legi dacă se aplică una în ăsta țară menită a rîvni mereu și a nu fi îndestulată nici odată ! Cele­lalte remân hârtie scrisă și alta­ ceva nimic. Ne’ogrijirea, nepăsarea, roua-voință și ignoranța să iau la’ntrecere pentru a zădărnici ori­ce bun, ori­ce folos. Un exemplu tipic ne sosesce din comuna Olteni, plasa Telejen, județul Prahova. La 1 Decembre 1878, adică acum zece ani de z­le, guvernul dăruesce sculei ce avea să se facă—căci nu era și nu este scola in comuna Olteni,— 17 pagooe de pământ arabil ca să fie zestre a scalei viitore. Statul dăruia acest pâmânt din pro­prietatea sa pendinte de comună. Nimic mai înțelept. Ministrul de pe atunci ș’o fi zis pate: până când scala se va clădi, a­­cest pământ arendat va produce sumă modestă, dar pentru scala m­­o­rală îndestulare a intimpina primele ei trebuințe. Deci, se arendeza de primărie,cele 17 pogooe, proprietate a viitórei scoli din comuna Olteni in anul 1879. Aci incep minunile, sau mai bine ne­legiuita stupiditate a administrațiunei. Pe anii 1879, 1880, 1881 și 1882, d. A. N. din comuna Vălenii este a­­rendașul celor 17 pogone. Primăria i le-a dat fără contract, și deșteptul primar împreună cu deștepții consi­lieri nu a trecut, pate după sfaturile chiar ale arendașului, nu a trecut ve­nitul pogonelor sculei în budgetul co­munei. Patru ani de zile a 12 lei pogonul fac suma de 816 lei. Unde sunt? Nicâeri. Arendașul zicea în 1882 că sunt la Casa de depuneri, și ei nu sunt. Contract nu e; în budgetul primăriei pe patru ani venitul celor 17 pogone nu este trecut. Perceptorul comunei tace. Contro­lul fiscal nu știe nimic, iar revisorul școlar ocupat póte cu­nnalte cesti nni de „metafisică pedagogică“ și de „pe­dagogie metafisicâ“ nici nu știe că e­­xistă în plasa Teleajinului o comună nenorocită. Oltenii. Pe 1888 și 1884, după o formă de licitație și cu contract se dau po­­gonele cu 13 lei, 60 bani pogonul d-lui V. D. Acesta respunde trei câș­­tiori, dar de­ore-ce venitul acesta nu fusese ca și pe trecut înscris în bud­getul comunei, banii sau.... rătăcit în sumă de lei 462 și bani 40. Mergem înainte. Pe 1885, iarăși fără a se prevede­a budget se dă pământul școlei, pe preț de lei 10 și bani 50 pogonul, d-lui G. F. Acesta,­­jlie-se a dat 120 lei, și încolo iar nu se știe ce s’a fă­cut cu banii. Pe 1886 și 1887, pământul școlei dat altui arendaș, produce 408 lei, cari ou s’au încasat. Prin urmare, nefericitele 17 po­­gone, zestre oropsita a unei școle ce avea să se facă și care de­­ zece ani nu se face, au produs o sumă de peste 2000 de lei. Presupuneți o primărie părintescă, deștaptă și onestă, cari ar fi căutat să încaseze și să plaseze banii aceș­tia. Ani, cu acele 2000 de lei și cu venitul ce ar fi dat parte din ei, pri­măria ar fi clădit școla, viitórea gcala a comunei Olteni, fără să mai fi aler­gat după pomană ministerială. Nici șcala nu e clădită, nici banii nu se știe unde sunt. Elevii din Olteni in număr de 10- 15, dintr’o sută de copii, se duc la Văleni să învețe, la o distanță de 5 kilometri de Olteni, iarna, pe viscole, pe când stimabilul primar și stima­bilii consilieri stau la căldură și biau țuică caldă la cârciuma satului,—căci dacă nu e șcâla, cârciumă este tot­­deauna in ori­ce comună. Și tote aceste stupidități infame se comit la fie­care, in decurs de­­ zece ani de z­ile. Nu e era de desperat când vezi atâta nepăsare din partea autorități­lor mai înalte și mai luminate, căci nu credem pe controlorul fiscal, pe revisorul școlar, pe vre­un inspector sau cine știe ce „ișlic“ din rangurile superiore ale administrațiunei cari au trecut pe acolo, s- va fi avut curio­­sitatea de a întreba: dar cu școla cum o duceți ? Cel puțin revisorul, dacă nu vre­un altul! Căci e probabil cât un revisor șco­lar când merge într’o comună, nici nu face strînsură de grâu, nici nu cumpără pe nimica pui de gârnit, nici

Next