Curierul Foaea Intereselor Generale, 1891 (Anul 18, nr. 1-130)

1891-07-24 / nr. 73

Anul al XlX-lea No. 73. IASSI Mercur­ 24 Iulie (5 August) 1891. Apare Duminica, Miercurea și Vinerea. PREȚUL ABONAMENTULUI ȘI ANUNCIURILOR IN IASSI, pe an, 24 Fr. — pe semestru 12 Fr. pe trimestru 6 Fr. IN DISTRICTI, pe an, 28 Fr.—pe semestru 14 Fr. pe trimestru 7 Fr. 3 TREINATATE..................................................40 Fr.— INSERTICNI ȘI RECLAME, rândul ... 60 Bani. ȘTIRI LOCALE , . . . 1 Fr.— EPISTOLE NEFRANCATE, nu se primesc. Aauoc­uri: Pag. I, 50 b. Pag. 111,40 b. Pag. IV, 30 b. Redacția ți Administrația ISO. - Strada 3D© Stas.— ISO. (TH. BALASSAN) FOAEA INTERESELOR GENERALE CONRESPONDENȚI ÍN STRÉINATATE: Pentru FRANCIA: se primesc anunciuri la Dl. Adam, négociant-comissionaire 81, rue des Saints-Pères Paris.— John F. Jones, 31 bis, Faubourg Montmartre ,fc 81, Pas­sage Verdeau, Paris.— Societate mutuală de publicitate pentru anunciuri și reclame, Paris, D-nul Lorette, 51 bis strada St. Anna.-- Pentru AUSTRO-UNGARIA prin d. A. Oppelik, primul Biurou de Anunciuri austriac, Wien, I. Stubenkaster No. 2.— Pentru GERMANIA la Rudolf Mosse Seilerstatte No. 8, Wien, STIL VECHIC I­­>­I­D­A__ I PATRONUL Z­­I­L­E­I | TIMPUL DIN SFIPTÃMANA | STIL NOU | ț>­I­U­A­I PATRONUL pILII | Râs. Sarelui | Apus. Sórelui Iulie | ---------------- ■' ■ — —.... |-------­­ jr . - - - ■-------- ■­­.....................^ • '■ ■ [UNK] 11 ......— 21 Duminică C.v. Păr. S­ime °n î» Mn “l“3 Duminică Portincula 4­49 7-22 22 Luni Sf. Mironosița Maria Magdalena * 3 Luni Eliasar 4-60 7-21 f, ÎVJL äSÄ.“ s‘ *'*“ 1 î-t‘„ a»*'“ ts5§ ts S .,di . ț Ador. Sf. Abb și Sf. Olimpi. 6 Joi f) Sel.l.ul, la față 4-18 7-17 21. Vineri Ieromonahul Ermeliu 7 Vineri Caietan * 4-64 7—16 _____27_________ Sâmbătă_______t Marele martir Panteleimon___________________________ _ Sâmbătă Chiriac _____________________________4­66__________—14 Rotter & C­ o Biemergasse 12 Wien.—Pentru ANGLIA la D. John F. Jones, 166, Fleet Street, Londra, E. C. Manuscriptele nepublicate se vor arde. Un iVr. 90 bani. Oa.lexxdLa­r­ul Septa. xxx & n­e I­ Iia.ll. La 21, anul 1711. Sultanul Ah­med III vine în Iași spre a libera pe Turcii robi Închiși de Dumitrașcu-Vodă. La 22, anul 1877. Tzaiul și Marele Duce Nicolae roagă pe M. S. Domnitorul a le veni in ajutor. La 23, anul 1877. Divisia II și III din ar­mata Română pornește spre Corabia. La 24, anul 1603, Radu , Domnul­­orei Românești, se bate la Transilvania cu Moise Secheli. La 2,5 anul 1877, A. S. R. Domnitorul, strămuta cuartierul său general la Grădini, aprope de Corabia. La 26, anul 1476. Lupta lui Ștefan cel ma­re la Valea Albă. La 27, anul 1605, Moise Secheli, Domnul Transilvaniei, mare bătut de Români. AVII Rugăm pe toți d-nii abo­nați din localitate ai ziaru­lui nostru, cari n’au achitat costul abonamentului, să bi­­ne-voiască a ne trimete direct la tipografia nostru sumele cuvenite. Asemenea și d-nii a­­bonați din județe sunt rugați #a ne trimite costul abonamen­tului ce datoresc prin mandat poștal.—Mulțumim cu acesta ocasiune tuturor acelor d-ni a­­bonați cari sunt în curent cu plata abonamentului, apreci­ind în timpul de față munca și cheltuiala aparițiunei zia­rului. Administrația. Eminei stnilor Faciltatii ie litere si Dob­ropa de la 21-23 i­u­­nie 1891. (Urmare) x) Sâmbata 22 Iunie la 6 7* dimioața pornim spre Iglița. „România“ se desprinde lin, despica in alunecarea ei, imensa pielita sub care simți ba­­tând ușor dar puternic viața apelor, o ferece pe lângă bastimente și corăbii enorme, nemișcate ca niște monștri adormiți, lasă in stânga malul inalt al Brăilei, docurile ei rânduite mai jos și se aflata îmbărbătată spre Ma­cin, lăsând in urma’i valuri frisate, cu ciucuri de argint, ce se pierd in luciul apei, departe... Trecem printre ostrave cu păduri dese ca peria, ală­turi de grădini cu legume, cotim pe lânga bălți stufose, stârnind sborul sperios al paserilor de apă; iar de­desubtul nostru bătrâna Dunăre, ne­păsătore, călătorește lin și falnic pe același drum vecinic, vecinic aceeași, maestosă și mută. Ea duce in abisul marei misterele văzute, poveștile au­rite, de a lungul drumului său, in mii de veacuri, clipe pentru ea, care a adormit timpul •••­­ la depărtare apar ca’n negura mun­ții Dobrogei, cu delurile lor colțurate și zimțate, ca niște uriași rezemați intr’o mână odihnindu-se pe malurile Dunărei ce-i scaldă de secole. Suntem pe brațul Dunărei vechi pe locul unde au fost asvârlite in aer, la 1877 două monitore turcești. „Du­­du-Seyfi și Lufd-Gelil“, primul botez de sânge al tin­erei nostre marine. Pe lângă noi trece par’ea­tupilându-se un „coana“ turcesc mânat de câți­va turci cu ochii adormiți bl­d­diți și sprențăroși, mirându-se de atâta glota de tineri pe bordul unui vapor de răsboiu. „România“ sprintenă alerga voiosa ii spre Măcin, mâncând cu poftă crescândă din apa Dunărei. O admirabilă panoramă e Macinul, bă­trânul Arrubium , in mijlocul grădi­nilor, pe povîrnișul dealurilor, stau ascunse la umbră casele cu olane, ge­muie cu minarete subțirele cu gâturi de cocostârci și morile de vînt asvir­­lite pe câte o movilă. Mai la o parte pe culmea unui deal ce cade drept ia Dunăre par­câ’i retezat, stă înfiptă cazarma, și ’n jurul ei presărate ruici de parapete, de pe când Mâcinul era cetate turcéscu. Ne oprim aci câte­va minute numai ca sa luăm cu noi o călăuză și pornim spre Iglița la ora 7 și jumatate , trecem pe lângă delul ce cade abrupt la Dunăre și iodârâ­­tul nostru pare ca fug cele șapte de­luri pietrone din spatele Măcinului. Acum incepe o pantă dulce, o vale frumosa așternuta cu covore de livezi și de semănături, țintuită ca o albie intre munții Măcinului de o parte și delurile Igliței de alta. Pentru prima ora „România“ tae pe aici apa Du­nărei și de aceea sondeza, la fie­care minut au­ fi glasul blând, femenic, al sergentului de la „tribort“ (partea drepta a vaporului) strigând : „Bună apă, tribord,“ urmat de vocea sonora, metalică, a căprarului de la „barbot“ (partea stângă a vasului­) „Bună apă, babord“ și peste ei planând glasul soldatului de sus care asvârle funia și maséra adâncimea: „șase metri tri­bord, șase, fund nisip.“ In acea fugă pe luciul apei ce onduleza ca un ba­laur verde, e o nespus de plăcută musicâ in acestA alternare regulată a unor strigăte de mateloți, amestecate cu hohotele de veselie debordantă a 70 de studenți. Peste o jumatate de or a­jungem in dreptul satului „Caracalu,“ sat li­­povinesc, se cunoște după caracteri­stica biserică bine zidită, parcâ-i nouă, cu turnuri veri și largi, cu trupul lă­tăreț și îndesat. Aci s’a găsit in aoul trecut o forte interesantă inscripțiune din timpul celor 8 fii ai lui Constan­­tin cel mare, care vorbește despre o i­târitura ridicată prin partea locului de Sappo, „dux limitis Scythicae“ pen­tru a resista năvălirilor tâlharilor din stânga Dunărei. Acesta inscripție a fost comunicată de d. Tocilescu, ca condescendența pentru simpatica pri­mire ce a avut in Roma, d-lui Tou­­tain, elev al acelei franceze din Roma, care a publicat-o și comentat-o intr’o broșură recenta. Astă inscripție arată și mai mult ca forța Românilor era grămădită pe malul drept al Dunărei, pe culmile delurilor iofipte lângă apă. Reese din ea, după cum ne-a atras atenția d. Tocilescu, — și e o lacună la broșura d-lui Toutaii i o­astă pri­vință — că organisarea militară a co­ Iooilor romani din aceste părți era analogá cu a moștenitor noștri. La spatele Carcalaului cu multe mori de vânt, probabil și cu multe cârciumi, (căci precum se spune Li­povenii de amândouă sexele sunt de o destrăbălare bahhică) se zărește tu­­pilat satul „Grecii“ cu vii renumite, joc de petrecere pentru Braileul pe culesul viitor, locuit de vr’o 200 fa­milii creștine (mulți români, câți­va italieni) și de vr’o 50 d­e familii tur­cești. Pe lunea vecină umbla a­lene cirezi de vite ale satului. Acum cotim spre crusta Igliței, se zărește falfâind tricolorul românesc în­fipt pe un umbrar, veste bună, trebue sa fim primiți de cine­va. La ora 8.80 „România“ ancoreza in dreptul ca­selor d-lui Désiré More, frances, pro­prietar al Igliței. Vadul e nămolos, țâranii cari vor sa prindă funia aruncată de pe bord se scufundă până la genunchi, ușu­rel atingem puntea de scânduri de la vapor la târao și imediat, ca o le­giune cuceritore la asalt plecăm spre culmile apropiate unde sunt urmele a două lagare romane. Primul lagăr e așezat pe o colină circulară ce se inalță drept din apa Dunărei, e plin de hârburi și cărămizi desgropate de curând. Al 2-lea lagăr, construit probabil mai târziu, e mai greu de atacat, mai ușor de apărat. In jurul lui era municipiul Troes­­nis. Aci sunt făcute mai multe săpă­turi și mai sistematict vezi desgropate urmele locuințelor strămoșilor noștri, falnici legionari, care cu piepturile lor de aramă facea zagaz potopului co­tropitor, care venea furios și nesfârșit de la Nord și Răsărit. Pe țărâna mor­mintelor lor, mișcați de amintirea glo­riei de odiaióra, cu gândul in nóptea vécurilor apuse, venim acuma noi, strănepoții lor, in mâna cu alte urme, in cap cu alte gânduri, ca să înviem o lume morta, sa furam din adâncu­rile pământului, din noptea timpului, de pe fața mohorîta a pietrelor, din graiul inscripțiilor și să arătam in fața lumei marirea străbunilor, luptele tor uriașe, rabdarea lor de martiri. Scepticii pot se rîdfi. Și în adevĕr vor rlde toți aceia cari au la cap constracții vagi și abstracte, fără de înțeles viu, farâ viață. Când iasă ai ia fața ta, sub piciorele tale, putând să vezi și se pipăi, o lume care a fost și din care a i­eșit, gândul mărginit la personalitatea sa, ia drumuri ne­umblate, capătă viață nouă, se lărgește, se întinde și se apropie de infinit. Te simți mai puternic când știi că tu faci parte dintr’o familie care nu­mără mulți membri, și cu atât puter­nicia devine mai mare, cu cât ai mai directă cunoștință despre dânșii. Cu atât mai mult trebue se te simți mai puternic, când eși din ziua de astă­zi și te avânți cu gândul spre o viață reală trec ta, pe care o simți solidară cu tine și care te face să fii solidar cu ea. Nemărginirea nu e numai in spațiu; nemărginirea e și în timp— și dacă cucerirea de pământ îți mă­rește puterea națiunei în spațiu , cu­cerirea vremilor trecute ți-o lărgește în timp. La acesta din urmă lărgire are o consecința cu mult mai bine­­facatare, cu mult mai morală, mai înaltă pentru sufletul omenesc și mai cu samă pentru un grup de suflete omenești. Cucerirea în spațiu e le­gată cu simpatia actuală, care trebue să se obiecteze sub tote formele t iei contrare: ura, invidie, aviditate, ego­ism ; ea in timp rămâne pururea li­niștită, senină, departe de tot ce in­­veninezft sufletul omenesc. Reînvierea timpului trecut, simțirea lui, cu tótel formele lui de groază, de frică, de­ sălbătăcie, iubirea lui, nu este o for­­­­mă, care arată o lipsă a simțimân­­tului de progres și o dorință de a se întorce spre trecut, precum pretind unii; ea e forma cea mai bine­facă­­tare a omed­rei, care a trăit și care a murit pentru voi. Trecutul vecini lui Christ crucificat, care este stă desupra și ia urma­­ nóstru, și care a suferit pentru viața nóstra da as­­tă­zi. Idealul, care juca așa de mare rol în viața artiștilor și in viața cu­getătorilor și care sub diferitele lui forme mai vagi, mai nesigure și mai puțin inalte, se găsește în activitatea tuturor și are râdacioa acolo în tre­cut , căci numai in trecut găsim i­­magina, care prin îusă­și natura ei phisologica, de a consuma mai puțină forță nervosa ca sensația, ce apare lipsita de durere, adică tocmai aptă de a forma construcțiunea fericirii spre care, plină de ilusiune, omenirea se avântă. Aceste reflecții întăresc și trebue sa intaresca in judecata tuturor celor cari cugetă, că fie numai din acest punct de vedere pur moral, istoria a­­re cel puțin aceeași insemnatate, ca cea mai înaltă dintro arte, și că a­cesta insemnatate devine infinit mai puternică, dacă in vinele ei nu circu­lă sângele anemic al abstracției, ci sân­gele viguros și plin de viață al in­tuiției, al văzului și pipăitului.... D. Tocilescu însoțit de numerósa nóstra cota, care se ratocea in gru­puri printre gropile de molos și de pietre cioplite de curând scase, isbuti­te pe adune, la intrarea castrului al doilea și se ve dea numerose expli­cationi asupra felului cum se constru­iau castrele romane și asupra existen­ții municipiului Troesmis, care in ve­chime se afla in acele locuri. Percurseram apoi un cruciș și cur­meziș cel de al doilea castru, mai visibil, din pricina săpăturilor mai sis­tematici, și contralarăm­­ de vis“ spu­sele învățatului nostru profesor. Apoi de pe inalțimea priporului ce­lui înalt, care incepe din lătarea de apus a castrului și cade ia Dunăre, sub razele anriose a söreiul, printre praful de var stârnit de atâta lume, ne coborâm cam pe alunecos, pe ma­lul cel mai de jos al Dunării, unde e­recere și sălcii stufosc, ne micul a­­râm de o stâncă de granit masiv, mare cât o insulă, țișuită in mijlocul Dunăni; și apoi asudați de atâta um­blet ne interferăm liniștiți pe țărmul mare și umed al fluviului la umbra­rul pregătit lângă un bordeiu. Acolo sub administratorul plășei Macin, d. Ovidiu Botean, care prin­sese de veste, mai dinainte că venim,­­ne-a făcut plăcuta și mulțumit0rea ; surprisa, de a ne primi cu ceea ce­­ trebue unor tineri cari umblaseră prea mult prin sőre se osteniseră prea mult. Pâine, mezeluri, friptură, vin și apă, ne aștepta sub un umbrar de ocazie, pe niște mese rustice și cu atât mai mult pline de indemn. Căci in vale, Dunărea curgea liniștită pâna in pă­durea de Beleli de dincolo, in față a­­vem delurile verzi ale țârii, și împre­jurul nostru figurele simpatice ale țăranilor cari venisera se ne primesca. Era de remarcat—ca efect al spo­­elei nóstre de civilisație pripită și ne­­ințelese—costumul primarului, sinte­­sa Orientului și Occidentului: șalvari bulgărești, cămașă de oraș și o ele­gantă pălărie de pae. (Va urma). M. Dragomirescu. TELEGRAME Moscova 30 Iulie.—Regele Serbiei a sosit în timpul serei; a fost primit cu onorurile militare; a tras la Kremlin. Roma 31 Iulie.—Proprietarul și di­rectorul litografiei Fustimoni din Como au fost puși in libertate. Paris 31 Iulie. ~D. Bourgeois, mi­nistru al instrucției publice, a zis în dis­­cursul ținut la distribuirea premiilor con­

Next