Cuvântul Liber, octombrie-decembrie 1993 (Anul 5, nr. 193-256)

1993-10-01 / nr. 193

PAGINA 2 KUVANTUU­MBER La Consiliul Europei (Urmare din pag. I) turi depline în Consiliul Euro­pei, că reprezentanţii partidu­lui etnic au discutat, printre altele, la Târgu-Mureş, respec­tarea, întocmai­, a absurdelor pretenţii din „memorandum“. Să ne mai mirăm că, doar la o zi după votul favorabil, înfu­riat că nu iese pasienţa, dom­nul deputat Márton Arpad a­­meninţă, în Comisia pentru cultură, arte, mass-media a Camerei Deputaţilor, că se va adresa direct Parlamentului de la Strasbourg. Motivul? Refuzul unui privilegiu! Cât de bine intenţionaţi au fost unii parlamentari şi cât bine ne vor, aţi avut prilejul să vă convingeţi singuri. De fapt, nu-i pentru prima oară când aceştia nu au avut o altă preocupare în afara strădaniei de a ne aşeza în urma Albaniei, ele a împiedica România, prin toate mijloacele, să devină un partener economic şi comercial cu drepturi depline în rândul ţărilor europene. Separaţi prin forţă de alţii, noi trebuia să rămânem pe mai departe în aceeaşi postură convenabilă u­­nora, cea de rudă săracă. Şi nu s-ar putea spune că nu au făcut tot ce a fost posibil să nu ne putem împlini dorinţa d de a ne integra familiei din care firesc facem şi noi parte. Culmea cinismului constă în aceea că unii ne acuză că noi nu vrem să intrăm în Europa — unde de mii de ani suntem! —, dar tot ei ne refuză... un drept şi ne-au ţinut departe de Consiliul Europei! Ei sunt cei care ne-ar fi dorit după o altă posibilă „cortină de fier“. Cum alt­fel ar p „ A.» ţi, crite, expli­cată şi argumentată neîntre­rupta discriminare, în cazul nostru, faţă de aderările prece­dente? Cum poate fi justificat refuzul cu care a fost tratată până acum una dintre primele ţări care au solicitat primirea în Consiliul Europei? Amenda­mentele la „Raportul König“ — în urma unui adevărat rechizi­toriu — referitoare la dreptu-­ rile minorităţilor, la restitui­rea pământului unor biserici (se ştie oare!), la „limbile regiona­le“ şi la homosexuali sunt in măsură să înlăture orice dubiu. Din fericire, mulţi au fost cei care au afirmat că nerecu­­noaşterea vocaţiei europene a poporului român este o nedrep­tate. După un principiu înţe­lept, cei mulţi, care ştiu că-i preferabil un prieten unui duş­man, au considerat că-i mai uşor cu România decât fără ea! Evident, ne suntem recu­noscători pentru serviciul adus poporului român şi nu unui regim sau unui guvern, cum unii sunt încă înclinaţi să creadă. Cu tot vagul sentiment al u­­şoarei umiliri, cu tot sistemul de verificare (echivalent cu o carantină), care va opera din şase de şase luni, votul de la Strasbourg constituie o izbândă a răbdării înţelepte. Nimeni nu se îndoieşte că, aşa cum a făcut-o şi altă dată, România îşi va respecta toate angaja­­man­tele. Până una-alta să aşteptăm şi votul Comitetului Miniştrilor de la 4 octombrie a. c. Minima raţiune şi bunul- Simţ sunt suficiente, sperăm, pentru recunoaşterea unui a­­devăr: Europa n-ar mai fi ea însăşi, dacă ar refuza România! SOCIETATEA AGRICOLA „AGRO-RAŢTONAL“ DIN SOVATA organizează vânzarea, prin li­citaţie, de mijloace fixe, graj­duri, utilaje, etc., a căror listă este afişată la sediul societăţii din Sovata, strada Turturele­lor nr. 22. Relaţii se pot obţine prin telefon 0954­7­88.66, între o­­rele 8—15, — zilnic. Licitația va avea loc la da­ta de 9 octombrie 1993, şi se va repeta în fiecare sâmbătă, după această dată. «sune 1 IC iu li TO 113N­ TaaitMaLA'fcoaa.’tsIcs produse: • Copiatoare și faxuri C­­AîlGîl Centrate telefonice și faxuri Panasonic Maşini de sens electronice «rj•b­irca cu caractere românești *** * BSnA Imprimante laser și matriciale Ssikcsk­a • Calculatoare personale VW*.I compa­tibile IBM Computers ELanaS Calculatoare de birou și manageriale Citizen (ive c­ă sâți în •»­AVU.SQfttQi. R . SC „CRISTINA SIM PRODIMPEX" SRL, strada Cuza Vodă nr. 15, telefon 3.50.97, vinde en-gros o gamă variată de produse de cea mai bună calitate din import: băuturi alcoolice, printre care renu­mitele vinuri Murfatlar (1982, 1985), vvhiski Ballantines, coniac Na­poleon, lichioruri May, Castello, Royal, ciocolată autohtonă și din import. Firma oferă, de asemenea, renumite produse cosmetice — Palmolive, Fa, Camay, detergenți italieni de vase, Ariel, Alo, Vizir. R @ . SC „ELISSA“ SRL, cu sediul în strada Arany János nr. 9, tele­fon 0934-1.52.13, vhide en-gros mărfuri alimentare din import. Vă așteptăm! © • • SC „MOBIL IMPEX“ SRL vinde prin magazinul depozit din D­ulevardul „1 Decembrie 1918" nr. 71, un sortiment variat de pro­di::• alimentare de calitate superioară din import printre care ba­­ni citrice, kiwi, nuci de cocos, mango, orez de Thailanda, mar- S . Linco — Olanda, ciocolată Kiss şi alte dulciuri, ţigări, băuturi alcoolice şi răcoritoare. Firma vinde prin acelaşi magazin lenjerie Lr.i pentru bărbaţi şi femei, detergenţi pentru spălat vase, bătăii. „Maxell“. .. -------------_------- I ? ■ • c. :' i m M* FELICITARE Cu prilejul zilei de 1 octombrie, Ziua internaţională a oamenilor de vârsta a treia. Casa de ajutor reciproc a pen­sionarilor din Târgu-Mureş, cu aleasă stimă şi multă consi­deraţie felicită pe toţi pensionarii, membri sau nemembri ai asociaţiei noastre, pentru frumoasa vârstă împlinită şi munca îndelungată, prestată în interesul societăţii şi al familiilor lor. CONSILIUL DE CONDUCERE Profundă stimă celor de vârsta a treia­ ­Urmare din pag. 11 existenţă, fiind obligaţi să acceptăm umilinţa unor acţiuni filantropice, reproşurile că suntem toleraţi, şi să ne găsim refugiul în tot mai multe renunţări de la calitatea vieţii. Noi încă suntem „optimişti“, aşa cum am fost o viaţă în­treagă, şi încă nutrim „speranţele“ pe care le-am avut de-a lungul existenţei noastre, că acei care conduc destinele ţării vor avea tăria morală să recunoască meritele pensionarilor şi să ne acorde fără şovăire drepturile cuvenite, în raport cu con­tribuţia adusă la crearea avuţiei naţionale. Dorim ca-n anul viitor, cei de vârsta a treia, care vor ajunge să sărbătorească ziua de 1 octombrie, să nu consti­tuie o povară pentru ei înşişi, pentru copiii, nepoţii şi stră­nepoţii lor. Cu prilejul zilei de 1 octombrie, organizaţia noastră, cu­­ cele mai alese sentimente, urează tuturor celor de vârsta a treia multă sănătate şi o viaţă mai bună! Cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a înfiinţării cooperativei meşteşugăreşti CONSTRUCTORUL Târgu-Mureş, ne exprimăm cele mai alese sentimente faţă de toţi aceia care au contribuit la formarea şi dezvoltarea ei. Dorim multă sănătate şi forţă de muncă membrilor fon­datori, foştilor colegi, lucrătorilor actuali şi tuturor colabo­ratorilor. _ Consiliul de administraţie al CONSTRUCTORUL SCCA TARGU-MUREȘ s.c.­.SIM P&A­N str. Strada B. P. Haşdeu nr. 7 (lângă Piaţa Armatei şi în piaţă), telefoane: 3.55.00 şi 4.66.09 vinde la preţuri foarte avantajoase: televizoare color „MEGAVISION“; maşini mici de spălat en­­grois şi en-detail; tenişi de Drăgăşani şi cizme de cauciuc. SC MOPAN SA MUREŞ anunţă: Morile comerciale din Târgu-Mureş (str. Călăraşilor nr. 94), Sighişoara, Reghin, Târnăveni şi Sângeorgiu de Pădure efectuează prestaţii de măciniş grâu începând cu data de 5 octombrie 1993, în următoarele condiţii: — pentru cantităţile de grâu de până la 1.000 kg. Contrava­loarea măcinişului se achită în natură (grâu): •— pentru cantităţile de grâu de peste LOCO kg, contravaloa­rea măcinişului se poate achita şi în numerar (25 lei,/kg); — făina şi tărâţele se vor elibera odată cu predarea grâului; — programul de prestaţie între orele 8—13 în zilele lucrătoare. — morile realizează un randament superior de făină — 72 la sută. Informații suplimentare la sediul morilor respective. REGIA AUTONOMA PENTRU ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC TARGU-MUREŞ anunţă în data de 15 octombrie 1993, ora 10, la sediul regiei, din strada Fabricilor nr. 1/B, se licitează lucrarea „Decolmatarea bazinului de canotaj“ la Complexul de agrement Mureşul. Informaţii la telefon 3.20.35­8 dl ing. Oltean loan. de CONSILIUL MUNICIPAL (Primăria) TARGU-MUREȘ organizează concurs pentru ocuparea postului de INSPECTOR LA BIROUL BUGET-CONTABILITATE. Cerințe: studii medii, vechime în munci economice 5 ani. Concursul va avea loc în ziua de 13 octombrie 1993, ora 9, la sediul instituţiei din Piaţa Victoriei nr. 3. Cererile pentru concurs vor fi depuse până în ziua de 8 octombrie 1993, la ser­iciul dezvoltării economico-sociale, camera 70 şi vor fi însoţite de: curriculum vitae (autobio­grafie); copii xerox după actele de studii; copie xerox după Cartea de muncă; caracterizare de la locul de muncă. Informații suplimentare la telefon 2.59.12 sau la serviciul dezvoltării economico-sociale, camera 70. 1. Astăzi Vineri 1 OCTOMBRIE Soarele răsare la ora 6,14 apune la ora 17,56. Zile trecute 274, zile răma­se 91. CINEMA 1, 2 şi 3 octombrie TARGU-MUREŞ — Arta: Lovituri fulgerătoare. Unirea: In pat cu duşmanul. Progresul: Familia Addams. Select: In­dochina. Tineretului. Ceva în plus- SIGHIŞOARA — Lumina: Pururea tânăr. REGHIN — Pa­tria: Gladiatorul. TARNAVENI — Melodia: Hudson Hawk. LUDUŞ — Flacăra: Lady Dra­gon. SOVATA — Doina: Ochii nopţii.. IERNUT — Lumina: Bătălie disperată 2. SÂRMAŞU — Popular: După gratii. FILARMONICA DE STAT, azi, ora 19, în sala mare a Pa­latului culturii. CONCERT.. SIMFONIC. Dirijor: Alan Ton­gue (Anglia). Solist: Marin Ca­­zacu, violoncel. In program — Mozart: Uvertura la opera „Don Juan“; Elgar: Concert pentru violoncel şi orchestră; Brahms Simfonia IV. SPICUIRI DIN PROGRAMUL TV Sâmbătă, 2 octombrie 8.0 Bună dimineaţa de la Iaş) 9.00 Actualităţi 9.10 Ba da, ba nu 10.00 Noile aventuri ale lui Black Beauty (s. ep. 171 10.40 Din lumea animalelor (do. 9) 11.10 Pompierii vă informează 11.30 Tradiţii 12.00 Ora de muzică 13.00 Alfa şi omega 11.00 Ora 24 — Tranzit TV. Ştiri. D. a.: Atlas. Mapamond. Topul muzical european Povestiri cu fi­nal neaşteptat (s­. 19.15 Teleenciclo­­pedia 20.00 Actualităţi, meteo, sport 20.35 Ora tranzit TV Casca­dorul (s.) Varietăţi .Internaţionale 23.10 Midnight Caller (s, ep. 0.10­3 din 10 pentru un show Duminică, 3 octombrie 8.00 Bună dimineaţa 9.10 Abra­cadabra 10.00 Noile aventuri ale lui Black Beauty (s. 18) 10.30 Lu­mină din lumină 11.30 Viaţa sate­lui 12.55 Mozaic muzical foii ,­0 --13.30 Reflecţii rutiere 14.10­­inaeo, magazin 17.10 Star Trek: generaţia­­ următoare (3). 18.00 Robingo (cs). 19.00 — Dallas (s. ep. 270). 20.00 Ac­tualităţi, meteo, sport 20.35 Răsfă­ţaţi de zei (p. II) 22.10 Duminica sportivă 22.30 Nopţi la malul mării ... Mamaia (I) 23.15 Actualităţi 23.30 Nocturna de duminică SOCIETATEA COMERCIALA AGROINDUSTRIALA sâncraiu de mureş sa (fost IAS Sâncrai) cu sediul în comuna Sâncrai­u de Mureş, strada Principală nr. 201, judeţul Mureş oferă pentru vânzare en-gros următoarele produse: — cartofi pentru consum — 100 lei/kg + TVA; — cartofi sub STAS — 25 lei/ kg (preţ cu amănuntul); — mere consum — 80 lei/kg + TVA; — mere pentru industrializare — 32 lei/kg + TVA; — vin soiuri — 708 lei/litru I (preţ cu amănuntul); — rachiu, 55 grade—1.200 lei/­­ litru (preţ cu amănuntul). Angajează, pe perioadă de­ •­terminată, personal pentru vânzarea în pieţe a produse­lor de mai sus. Condiţii de angajare, con­form Legii nr. 22/1969 (vârstă, cazier, garanţie). Relaţii suplimentare la te­lefon 1.55.24.

Next