Cuvântul Liber, aprilie-iunie 1994 (Anul 6, nr. 64-127)

1994-04-01 / nr. 64

M­ii il U HIM! O mare noi­a de tristeţe şi de doliu ne bântuie sufletele noas­tre de ardeleni, români din totdeauna şi pentru totdeauna, pentru că noi n-am venit de nicăieri, noi suntem unde am fost şi rămâ­nem unde suntem. Am pierdut din mare om, după ce, în urmă cu­ câteva luni, o ştire îmbrăcată într-un ambalaj sclipitor, care venea din partea Serviciului de presă şi Ministerului A­­părării Naţionale, spunea (citez din memorie): „Apreciem ca nefondate ştirile apărute în unele organe de presă cu privire la precaritatea sănătăţii generalului Ştefan Cuşe. Generalul Guşe este în perfectă stare de sănătate şi se află la conducerea Armatei a doua române — Buzău". Semnat, ministrul apără­rii naţionale, Niculae Spiroiu.­­ Această „dezminţire", departe de a linişti, a avut darul de a răscoli şi amplifica îndoielile şi durerile din sufletele vitezei noastre armate, generalilor şi ofiţerilor patrioţi, oştirii în ge­neral, dar şi ale celor care au fost cândva ostaşi ai acestei ar­mate şi care, chiar în ciuda vârstei lor, au rămas credincioşi în justeţea cauzei pentru care a luptat armata română în frunte cu generalii săi, de-a lungul veacurilor. Credincioşi şi hotărâţi să pună din nou mâna pe armă când Naţiunea ar fi în pericol, când Patria le-o va cere! Din păcate, ceea ce presa scria acum câteva luni s-a ade­verit, poporul rămân (poporul, nu şi autorităţile „revolu­ţionare") fiind cuprins din nou de jale şi disperare, de un doliu imens în faţa dispariţiei premature şi absolut nedrepte a mare­lui comandant de oşti şi patriot înflăcărat, fostul general lo­cotenent Ştefan Guse. Generalul care, după „sinuciderea" ge­neralului Vasile Milea, în calitatea lui de şef al Marelui Stat Major al Armatei, trebuia să ia locul defunctului, după toate regulamentele militare. Dar n-a fost să fie. A fost printre cei neavansaţi după revoluţie, printre puţi­nii oameni lucizi care d­in acele evenimente neclarificate încă după patru ani şi bunătate, a îndrăznit să-l stopeze ia t­imn fie cei cu mâna p­e telefon cerând intervenţie sovietică, să vină din mu sovieticii şi poate şi Cei din partea de apus să înăbuşe In sânge revolta justificată a poporului român. Drept recom­pensă, ■'en craiul Guşc a fost trimis la Buzău, tinde si-a slujit ION SIMA (Continuare în, pag. a 3-a) ~ MEDIAFAX TRANSMITE RAPORTUL COMISIEI ANTI-CORUPŢIE Comisia anti-corupţie »« defl- JiRii .■cază, astăzi, raportul. Sursa Parlamentare ne-au declarat că deputaţii Ioan Ghişe (PL ’93) şi Ion Mureş­an (PNŢCD) îşi vor­ exprima opinia separat de restul comisiei în „cazurile“ Viorel Hrebenciuc, secretar general al Guvernului și Ioan Oancea, mi­nistrul Agriculturii. Comisia va depune luni, 4 aprilie, la Birou­rile permanente ale celor două Camere, o cerere de dezbatere în plen a raportului. Birourile permanente vor hotărî data la care raportul va fi prezentat. ACTIVITATEA NOTARIA­LA VA FI DEZBĂTUTĂ Şi săptămână viitoare Deputaţii au continuat dezba­terea pe articole a Legii privind activitatea notarială. Discuţite s-au oprit la articolul 29 şi vor continua săptămâna viitoare, in Şedinţa de marţi a Camerei De­putaţilor. LA CEUAŞU DE CÂMPIE CURS DE FORMARE ÎN TURISMUL RURAL Operation Villages Roumains, în cadrul proiectului de dezvoltare turistică în România, în perioada­ 4—8 aprilie 1994, la Ceuaşu de Câm­pie, organizează un curs de formare în turismul rural (agroturism). în comuna Ceuaşu de Câmpie se vor reuni reprezentanţii satelor­­pirot Sebeşu de Sus, Soareş, Ieud, Vadu Izei, Albac, Lăzarea, I­unea livei, Vama Garda de Sus, Chileni, Arieşeni, Scărişoara, ai gazde­lor, cuprinşi în proiectul de dezvoltare turistică în România. Prima zi, — luni, 4 aprilie — va fi rezervată informării asupra proiectului de turism rural (agroturism), în sala căminului cultural din Ceua­şu de Campie. In ultima zi a cursului — 8 aprilie — va avea loc o conferinţa de presă, ora 44, la dispensarul medical din localitate. O’ ■X V ZS­ LA C U­ K­ 1-4M Anul VI. Nr. 64 (1.094) Redactor-scî Vineri, 1 aprilie 1994 LAZ­AR l­a bariu COTIDIAN MURESEAN DEMOCRATIC SI INDEPENDENT EDITOR , SC „CUVÂNTUL" SRL, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului Mureș sub nr. J-2S-563-1891 8 pagini, 80 du iei ^rfVAWW*.%Wd»JW^W»VA'^VWV­WU,AV.i’AJW.VJ"»W.Vi**W.*.'V«”.'VAW»VA'­,V»V.VlaV­,,1iiWJV,”,*«V»‘ ' GU JALBA ÎN BĂI, LA CONSILIUL EUROPEI Domniţii dr. Friederich Kö­nig şi Gunnar Jansson, rapor­tori pentru România ai Consi­liului Europei, au făcut o no­uă vizită de informare în tara noastră pentru a vedea stadiul aplicării angajamentelor asu­mate de Guvern și de Parla­ment. Dar iată ce au consem­nat: că s-au produs schimbări importante, că su­nt aplicate legile, că problemele funda­mentale ale drepturilor omu­lui sunt respectate. Referin­­du-se la minorităţi, dl Kilning a afirmat, la conferinţa de presă, că „în toate ţările sunt probleme cu minorităţile“, în contradicţie cu aceste pă­reri, iată că reprezentanţii o­­poziţiei nu văd că aici s-ar fi mişcat ceva şi s-au şi prezen­tat cu jalba vn­ băţ la aceşti raportori, atacând Guvernul şi de cine au putut, acuzându-i că întârzie­­aplicarea măsuri­lor, că se eschivează, că nu introduc în Parlament anumite legi. Domnii Dinu Patriciu, floria Uusu, Dinu Zamfirescu, lideri ai PI, ’93, susţin că nu au fost semnate Carta Euro­peană a autonomiei locale şi Carta Europeană pentru lim­bile regionale sau ale minori­tăţilor. Oare aceşti domni nu cunosc faptul că în România nu sunt limbi regionale şi nu a­re nici un Interes România, stat unitar şi cu o singură limbă oficială, să semneze a­­semenea documente­ care ar di­­fecta grav principiile democra­tice ale exercitării legalităţii? Şi s-au mai plâns liberalii şi ţă­răniştii, cu lacrimi de crocodil, că nu s-au restituit fabricile, că nu s-au dat moşiile înapoi celor care le-au posedat. Dar restituirea proprietăţilor imo­biliare, ca şi a fabricilor cere timp. Să ne gândim şi ce a preluat fostul regim de la acei proprietari. Nişte ma­gherniţe! Ei nu mai văd că problema la zi este utilizarea puternicei baze materiale a societăţii, construită în ultimii 1­00 de ani, şi nu interesul mes-­­­chin al unor parveniţi. Tot atacând Parlamentul, ca şi Guvernul, aceşti domni acu­ză continuu că reforma siste­mului juridic a făcut nași mici, că legea Ministerului Public nu a fost adoptată, că nu a fost trimisă parlamentului nici l­egea Avocatului Public, că Poliția este organizată ca un corp militar, că ea ar obține aprobare pentru ascultarea telefoanelor, în cazuri în care nu sunt stipulate in Legea Si­­ GH BArBULESCU (Continuare în pag. a 3-a) ri,a,',.A.'..,*,,,\’V''..r,VP'.r,i'’;VA^:W,rA\z,,'VVA,WatAiWAW,,­'tAVA\WWW»,nV.VW,«Vt,V»W^AOAAi'VAWaU'iV^iV» Noua valoare a carnetului de proprietate Noua valoare a carnetului cu certificate de proprietate este de 170.000 lei. Această valoare a fost stabilită ieri, de către cele cinci FPP-uri, la sediul Bursei Române de Mărfuri (BRM) și este valabilă pentru trimestrul doi al anului 1994. Valoarea no­minală pentru fiecare certificat este de 33.000 lei pentru carne­tul emis de FPP Banat-Crişana, 34.000 lei pentru FPP Moldova, 34.000 lei pentru FPP Transil­vania, 35.000 lei pentru FPP Muntenia şi 34.000 pentru FPP Oltenia. Reprezentanţii celor cinci FPP-uri au discutat şi regulamentul de funcţionare a pieţei secundare a certifica­telor de proprietate. Primul bi­rou de schimb al acestor certifi­cate va fi deschis în sediul BRM. NOUTĂŢI DE SENZAŢIE • înn pragul zilei de astăzi au început lucră­­rile la pasajul subteran din municipiul Târgu- Mureş. Numeroase forţe umane, materiale, fi­­nanciare sunt puse în mişcare. Sub pământ, ma­şinile care sfredelesc pământul înaintează mil­imetru cu milimetru, centimetru cu centimetru, metru cu metru, până la kilometrul zero. Pasa­jul va fi dotat cu cele mai sofisticate instalaţii de coborâre şi urcare, de aer condiţionat şi u­­tilat cu un radar de detectat subpământeni.­­ Astăzi, la ora 3 p.m., primarul municipiu­lui Târgu-Mureş, dl Nagy Győző, îşi va pre­­zenta demisia, cerută mai demult de dl consilier Eugen Crişan. De astă dată, uniţi în cuget şi simţiri, într-o unanimitate de Interese, consilierii vor aplauda frenetic, bucuroşi că totul e bune când se sfârşeşte cu bine. « IRAGCL anunţă că toţi rău-platnicii asocia­ţiilor de locatari vor fi evacuaţi necondiţionat din locuinţele propi­ie­tate a Regiei, de acum în cinsprezece zile. » O puternică explozie sa va produce un a­­murgul zilei de astăzi în Aleea Carpaţi. Pasa­rela peste râul Mureş va fi dinamitată. Se cau­tă pirotehnişti cu studii adecvate, care vor­ fi plătiţi la faţa locului. Se acordă spor de peri­culozitate, iar drept recompensă câte un colac de­ salvare. „ Marea eclipsă de formă şi de fonduri, o veţi putea urmări în seara aceasta, la lumina Lunii, pe stadionul „Electromureş între cei­ dintâi privitori, nimeni alţii decât componenţii echipei de fotbal nu acelaşi nume. • O mare operaţie de mutare, se va produce , tot astăzi. Sediile partidelor politice vor fi tran­­ferate la Depozitul de armăsari. Cât mai puţine penalizări la... săriturile peste obstacole! » „Noi, membrii turmelor de oi din judeţul­ Mureş — se arată intr-un comunicat primit prin fax la redacţie —• organizăm, astăzi un mare miting pe centru, protestând vehement că dom­nul Ioan Stoica, patronul firmei „Caritas", ne păstoreşte mioarele în calitatea lui „oficială" de lup la stână. Rugăm organele de ordine să nu intervină“. * „Piaţa neagră“ s-a mutat în Parcul Bine­facerii, aprobat a fi aşezat intre strada Liber­tăţii — Piaţa Victoriei — străzile Cutezanţei — Sargubiţei — Muncii, colţ cu strada Justifiei. O reparaţie necesară din partea organelor abilitate.­ D. BEICEANU IN INTERIORUL ZIARULUI: • Pagini publicitare : — SC PROD-SIMPEX­­CARPATIN ; — st. pitoni,ACTA ; • Revoluția din decembrie, așa cum a arătat ea în spita­le; • Cum ne-a fost răpită Basarabia ! Sta!» fsil­lurile tfrfcotaralirai roş­ii »a 1 Ii- v­erde, li IMflS -„CONSFĂTUIRE DE iliCI“ MANIERĂ INCALIFICABILĂ: CONDUCE­REA U.D.M.R. A CERUT IMPERATIV: „Cei ne­­invitaţi să părăsească sala!“. (OR, CEI „NECHE­MAŢI“ ERAU... DESIGUR, Z!­A­RIKTlI ROMÂNI, INCLUSIV RTV DE LIMBA ROMÂNĂ), îrslr-o discreţie ciudata, UDMR organizează,­miercuri, 30 martie 1994, la sediu, o întâlnire cu re­prezentanţi ai Guvernului Unga­riei, ca şi ai Ambasadei ungare de la Bucureşti, lideri ai UDMR, primar, subprefect, alte persoa­ne, în preziua întâlnirii, postul local de radio difuzează în ca­drul emisiunii de limba maghia­ră o ftire vagă legată de o ma­nifestare găzduită de UDMR la Târgu-Mureş. Curioşi­­din fire, am contactat telefonic sediul UDMR, unde ni se spune iniţial că „nu se întâmplă nimic“, apoi că „se întâmplă ceva, dar fără presă". Nu e prima dată când suntem „menajaţi“ de UDMR şi ILEANA SANDU E.M. PAŞCAN (Continuare în pag. a 2-a)

Next