Cuvântul Liber, decembrie 2009 (Anul 21, nr. 235-255)

2009-12-02 / nr. 235

MIERCURI, 2 DECEMBRIE 2006 • ANUL XXI, Nrr. 235 (5.16») • 12 PAGINI, 10 BANI. EDITORIAL, SÂNGELE APA NU SE face. Din 1990 încoace, am fost de mai multe ori în Basarabia, atât ca simplu cetăţean român, ajuns acolo să-mi văd şi să-mi cunosc fraţii, cât şi ca demnitar al statului, deputat în Parlamentul României. Doream încă demult, din timpul studenţiei clujene, să păşesc pe pământul moşiei Ştefane, furat de muscal, nu atât cu sabia, ci, mai degrabă, cu „mucul condeiului". O vedeam mereu, în reprezentările mele, cu pumnalul împlântat între omoplaţi, de ruşi şi de mulţi vânduţi „cre-ai casei", deopotrivă, rusofonii comunişti, samsari pe pământul natal. Şi, de fiecare dată, în minte îmi reveneau cuvintele lui Mihai Eminescu: „A rosti numele BASARABIA e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti"; „Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ drept al nostru, cucerit cu plugul, apărat cu arma..." Am văzut Basarabia, în căutarea acelor rădăcini adânci, iubitoare de pământ basarabean, mai întâi pe vremea amăgitoarelor „poduri de flori", pentru a-i întâlni pe cei din Leuşeni, Crânţeni, Anenii Noi, Hânceşti, Dubăsari, Soroca, ai căror părinţi şi fraţi au albit cu oasele lor drumul spre Kolâma, Vorkuta şi Magadan, până dincolo de Cercul Polar, când, mereu în umbra doliului, şirul deportaţilor între 1944-1949 a scris cartea durerii, purtându-şi crucea în urcuşul Golgotei în „glorioasa epocă stalinistă". Puţini dintre ei au mai făcut calea întoarsă, mulţi având interdicţia de a mai reveni în locurile natale. Venea puhoiul roşu, atât de dramatic „prins" de Ion Valerian în poezia „Aiasta n-o putem uita!": „Acolo unde râsul luminase cerul/ In suflet cald de multul seceriş,/ Păgânii împlântară fierul/ Şi grâul fu luat în chiot din hambare./ Din fiecare bob - o lacrimă de gospodar,/ Iar pâinea noastră, frământată-n trudă,/ O hăpăi duşmanii-n sânge udă,/ Şi crucea de pe turla aurită/ Pe inima lui Dumnezeu fu prăvălită./ Ardeau troiţele pe la răscruce/ Şi-n noi murea un Crist pe cruce,/ în stepe, fraţii iar porniră-n şir/ în vaier lung, pahodul na Sibir,/ Și hohotul mongol pe câmp sălta,/ Aiasta n-o putem uita!" LAZĂR LAZARIU (Continuare în pag. a 3-a) O SINGURA ROMÂNIE! O singură Românie a fost visul de secole al poporului nostru, înfăptuit cu mari sacrificii, la 1 Decembrie 1918. O Românie unită, puternică, pe care, mai apoi, bunicii şi străbunicii noştri au apărat-o cu preţul vieţii lor. O Românie a noastră, a tuturor. 1 Decembrie este ziua în care, cu toţii, trebuie să privim cu seriozitate şi calm înspre viitorul acestei ţări. Să căutăm acele resurse, de care poporul nostru nu duce lipsă, menite să ne dea tăria sufletească de a ne uni forţele pentru un singur scop: o Românie bogată şi modernă, o Românie a valorilor creştine, o Românie puternică. Toate acestea însă pot fi construite cu o singură condiţie, aceea de a ne recăpăta mândria de a fi români. Am speranţa că 1 Decembrie 2009 este ziua în care toţi românii şi-au dat mâna pentru viitorul copiilor acestei ţări. ALEXANDRU PETRU FRĂTEAN, preşedintele PSD Mureş % Destrămarea monarhiei austroungare şi, mai puţin, cadrul istoric al desfăşurării Revoluţiei din Rusia au determinat partizanii Antantei şi ai Puterilor Centrale să încline „balanţa" intereselor de putere. Victoria Antantei să redea României Mari Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale să redea Basarabia. Peste ani, în care România a avut tribut de plătit celor alături de care a luptat în cele două conflagraţii mondiale, mărturie rămâne voinţa, năzuinţa naţiunii române, care au stat la baza temeliei României Mari. Conjucturi istorice care au marcat parcursul Primului Război Mondial au fost evocate, ieri, în Piaţa Victoriei din Târgu-Mureş, de către istoricul prof.univ. dr. Cornel Sigmirean, relatând semnificaţiile Sărbătorii naţionale. Evocarea sa a urmat întâmpinării oficialităţilor de către Garda de Onoare, solistul vocal Ciprian Istrate dând glas Imnului Naţional. Şirul alocuţiunilor a fost deschis de către prefectul Marius Paşcan, cu urarea „La mulţi ani!" târgumureşenilor, care în număr mare au participat la sărbătoare. „Naţiunea şi statul român au reuşit să se pregătească coeziv pentru ideea de unitate naţională, pentru a trăi într-un stat naţional şi indivizibil", a precizat în alocuţiunea sa prefectul judeţului, amintind de Unirea mică realizată de Alexandru Ioan Cuza, de actele istorice care ar trebui să reunească românii de astăzi. LIA VINȚELER (Continuare în pag. a 3-a) „Steagul este România! Pentru a 91-a oară, clopotul cel mare din Catedrala Reîntregirii Nemului, de la Alba lulia, cu dangăt trimis spre depărtări, a chemat românii, precum în acel 1 Decembrie 1918, spre locul Marii Uniri, „la Meca noastră,în Ardeal". Din toate colțurile României, cei cu dor de Alba lulia în suflet au răspuns chemării, mergând la marea sărbătoare. Sub acelaşi dangăt al clopotului, a mai ajuns o dată până la noi rugăciunea primului Patriarh al României, Elie Miron Cristea, cu adâncă dragoste de neam şi de ţară, luptător pentru propăşirea României, mare personalitate a timpului, care, după slujba religioasă, şi-a început predica astfel: „Doamne, Tu ai văzut strâmtorarea părinţilor noştri,/ Şi ai auzit strigarea lor./ Căci se făcuseră ei ca floarea de brumă/Şi plecat spre pulbere era sufletul lor,/ Şi trupul lor lipit de pământ." De la Chişinău la Alba lulia, a răsunat cântecul „Trei culori", cântat odinioară de Doina şi Ion Aldea Teodorovici: „Străine pofte ne-au răpit,/ Când via dulce, când ogorul,/ Dar nimeni LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 6-a) !/ Tuturor mureşenilor si ardelenilor ? ! care vorbesc şi simt româneşte Marea Unire din 1918 rămâne pagina cea mai sublimă din întreaga istorie a românilor de pretutindeni. Unitatea naţională a României nu este opera niciunui om politic, a niciunui guvern, a niciunui partid; este opera glorioasă a întregii naţiuni române, este opera unor generaţii de bărbaţi care au realizat cea mai adâncă şi mai puternică dorinţă a neamului nostru: unitatea naţiunii române, întregirea Statului Naţional Român. Aşa cum spunea, pe bună dreptate, Florin Constantiniu în lucrarea „O istorie sinceră a poporului român". „ O necesitate istorică - naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional-s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat Deputat CIPRIAN DOBRE, preşedinte PNL Mureş (Continuare în pag. a 6-a) dr Florin Piersic Ladislau Bölöni . Gazda evenimentului Mihai Tatuci , 3 decembrie, ora 19. Teatrul Naţional 1 luinw no. vi"