Cuvântul Liber, octombrie 2010 (Anul 22, nr. 194-215)

2010-10-27 / nr. 212

/ /*­MIERCURI, 27 OCTOMBRIE 2010 » ANUL XXII, NR. 212 (5.401) • 12 PAGINI, 1 LEU. " ———JBUITOI­MI/............................—— JAFUL DE LA SINDICATE! n comunicat al Guvernului, difuzat la începutul lunii noiembrie 2008, anunţa că imobilele care au aparţinut patrimoniului sindical din România - Confederaţia Generală a Muncii, Consiliul General al Sindicatelor şi Uniunea Generală a Sindicatelor din România­­ si care au fost preluate de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 până în prezent, „vor fi restituite". Restituirea bunurilor se va face în natură, iar în cazurile în care acest lucru nu este posibil, vor fi stabilite măsuri reparatorii, care se vor acorda potrivit Titlului VI­I din Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei. Documentul mai prevedea înfiinţarea de către confederaţiile naţionale sindicale reprezentative a Uniunii Naţionale pentru Preluarea Patrimoniului Social (UNPPS), având statut de persoană juridică, în vederea preluării în proprietate a imobilelor. Era, repet, în 5 noiembrie 2008! Oare mai aveau ce împărţi? Dacă acea hotărâre de Guvern, rămasă pe hârtie până în zilele noastre, ar fi pusă în aplicare, să zicem, de mâine, pe ce s-ar mai putea certa sindicaliştii? Mărturisesc, încă mai sunt dependentă de TV. Când nu stau cu ochii pe ecranul computerului, mă uit pe cel al televizorului. Asta, fireşte, se întâmplă cu predilecţie noaptea, fiindcă ziua scriu materiale redacţionale. Aşa se face că, deunăzi, am rămas ţintuită pe Pro TV, care difuza o anchetă din ciclul „România,te iubesc!", atacând curajos una dintre cele mai sensibile teme ale ultimelor decenii: patrimoniul sindicatelor. Mai exact... „Cum s-a împărţit patrimoniul sindicatelor: 2,3 mld. $ şi cel puţin 21.000 de imobile". Jurnaliştii de la ProTv au pornit de la realităţile binecunoscute şi trăite de noi, cei de vârsta a doua şi a treia, şi, mergând „pe firul apei", au ajuns la concluzii extrem de interesante. Prima ar fi că vieţuim în Ţara lui Papură Vodă sau, mai bine-zis, a lui Lăcustă Vodă: „înainte de 1989, România era ţara unui singur om, a unui singur partid, a unui singur sindicat. Aproape că nu exista român să nu fie membru UGSR, un sindicat mamut cu o istorie întinsă pe aproape un secol şi un buget pe măsură, toată lumea cotiza, volens-nolens, la fondul acestuia, cu 1% din venituri. Revoluţia a găsit Uniunea Generală a Sindicatelor din România cu 8 milioane de membri­­plătitori, conturi impresionante şi bogăţii considerabile. Mai precis, la Bancorex şi BNR, UGSR dispunea, în 1989, de 4,7 miliarde de lei (peste 300 de milioane de dolari) şi 2 milioane de dolari. Cărţi, tablouri, chiar şi un vapor. Şi 21.000 de imobile: 55 de case de cultură, 19 cluburi sindicale, 17 case de odihnă şi tratament, însemnând nenumărate hoteluri şi vile, zeci de sedii, peste 400 de apartamente, garaje, sute de baze sportive, toate adunate din 1906 încoace. La așa avere, și teama că ea va fi risipită a apărut la scurt timp după decembrie '89, iar temerile de atunci s-au dovedit a fi justificate." Având în vedere faptul că aspectele prezentate în emisiune sunt prea importante pentru a folosi citate scoase din context, afirmaţiile constituindu-se în probe, le voi reda ad literam: „«Vă spun sincer, un moment de teamă a fost acela când am avut o reuniune cu diverşii lideri de federaţii, de confederaţii, chiar sindicate mari din ţară, şi veniseră, la propriu, cu valizele după bani. Să-şi ia partea din patrimoniul UGSJI-ului, şi încercau aproape să mă linşeze», a spus Victor Ciorbea, fost lider sindical la începutul anilor '90, devenit apoi primar al Capitalei şi premier pentru un an. MARIANA CRISTESCU (Continuare în pag. a 3-a) . VOLKSBANK ROMÂNIA Depozite în RON PLATINUM EXTRA scadente la 6 luni, cu dobânda de ~ 7,5% Pentru informaţii suplimentare, vă puteţi adresa la oricare sucursală Volksbank. ROMÂNIA TRĂDATĂ (LV) Dr. Ioan Lăcătuşu­­ Visând spre veacul armoniei în anul 2004, în miez de vară, aproape de Sf. Vie, l-am invitat pe profesorul Ioan Lăcătuşu la Cluj, la emisiunea „Mileniul III", piloj de a discuta despre lumea românească din „Secuime", l-am pregătit atunci şi câteva surprize, aranjând câteva intervenţii în direct. Pe undele radio a apărut mai întâi vocea bunului său prieten, Vasile Lechinţan, cel mai pasionat căutător de documente în Arhivele Naţionale ale Clujului, unul dintre profunzii cunoscători ai istoriei Transilvaniei. Au realizat împreună cercetări ştiinţifice, au descoperit documente care CONSTANTIN MUSTAŢĂ (Continuare în pag. a 3-a) UN BRAND DE ŢARĂ: „ASTRA” - ISTORIE ŞI TRADIŢIE CULTURALĂ ÎN SPAŢIUL MUREŞEAN (I) I LAZĂR LĂDARIU - MARIANA CRISTESCU -PENTRU CREDINŢĂ, NEAM ŞI ŢARĂ” Un documentar de excepţie­­ pe urmele unor personalităţi mureşene ale ASTREI, cercetare asiduă devenită arc peste timp şi spaţiu, ca să folosim o sintagmă arhicunoscută - au întreprins neobosiţii cărturari Mariana Cristescu şi Lazăr Lădariu, acesta din urmă fiind şi un înfocat CEZARINA ADAMESCU (Continuare în pag. a 5-a) . Gafe, deruta, trădare?! Amatorismul halucinant al aleşilor neamului i-a împins pe deputaţii gafeuri, demni de cascadorii râsului, până şi în gura presei internaţionale! După ce au făcut pe deplinul plac al PSD, PNL şi PC, votând, cu mare entuziasm, reducerea TVA la 5% pentru produsele alimentare de bază (de fapt, o măsură benefică, mult aşteptată de români!) şi neimpozitarea pensiilor până la 2.000 de lei (douăzeci de milioane de lei vechi), întristându-l pe domnul Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în ţara noastră, tocmai în ziua în care sosea pe meleagurile mioritice, parlamentarii Puterii au strigat ca din gură de şarpe: „Eroare!". Unii, printre ei aflându-se chiar şi miniştrii Udrea, Botiş şi Ialomiţianu, au votat ca la Marea Adunare Naţională, din „eroare", alţii în deplină cunoştinţă de cauză. Iresponsabilitate la nivel parlamentar! Oriunde în lume, pentru o astfel de gafă eşti dat afară. Bine ar fi ca ei să ceară singuri plecarea din Parlament! Acest fel de a-şi da cu stângul în dreptul îl determină pe preşedintele Traian Băsescu să-i urecheze, zdravăn, acuzându-i că „au votat după deget!". Cam ştim ce vrea el să spună, bătând spre fariseismul politic de azi. Din păcate, oamenii Puterii continuă să calce, în continuare, prin străchini, anunţând că PDL, UDMR, UNPR, deputaţii reprezentând minorităţile nu vor participa la votul moţiunii de cenzură. O hotărâre fără precedent din partea Puterii! Ordin! Motivul acestui „ordin" stupid? Frica! Frica şi spaima că, la vot, unii din puternicii clipei ar putea vota moţiunea, iar ei ar putea pierde ciolanul. Se gândesc că se termină slănina. Cum adică - se întreabă românul -, partidele aflate la guvernare nu se vor prezenta la vot? Să înţelegem că, prin acest gest, similar cu un abandon, ei nu susţin şi nu respectă Guvernul şi pe Boc? Parcă Puterea nu ar fi avut-şi aşa! - o imagine destul de proastă! Să nu uităm, apoi, şi contextul unei actuale situaţii sociale tensionate. La protestele din faţa palatului de la Cotroceni, caz unic, trei mii de ofiţeri şi gradaţi în rezervă au dat foc pozelor comandantului suprem, Traian Băsescu! Grav! Mahării zic: „E jenant!" Jenant e că s-a ajuns aici! Doar jenant? Şi mai ales pentru cine? Iar în tot acest timp, capul blond al doamnei Udrea doreşte „găsirea unor mijloace legale" pentru stoparea mişcărilor de protest de azi. Cum să le stopeze? Să le interzică? S-ar putea să fie şi un asemenea gând ticălos?! Se vorbeşte că s-au făcut presiuni asupra celor care au asigurat mijloacele de transport spre Bucureşti! Domnul Gheorghe Flutur, vicepreşedinte al PDL, printr-o sfidare grosolană a bunului simţ, consideră protestele nemulţumiţilor români, drept „instigare la revoltă". Aşadar, parlamentarii PDL, UDMR, UNPR, ai minorităţilor ameninţă că nu vor participa la vot. O laşitate! înseamnă că tocmai ei nu mai susţin Guvernul Boc V?! Gândul ascuns se cunoaşte! în faţa unei astfel de mentalităţi imbecile, românul se întreabă, pe bună dreptate: de ce nu pleacă ei din Parlament, nu de la vot! LAZĂR LĂDARIU LANSARE DE CARTE Pentru credinţă, neam şi tară” 9 7 9 9 de Leizăr Lădariu si Mariana Cristescu Joi, 28 octombrie, cu începere de la ora 17, la Centrul de Dezba­teri Social-Politice şi Culturale „Aurel Dandea" din Târgu- Mureş, va avea loc lansarea volumului „Pentru credinţă, neam şi ţară (ASTRA melea­gurilor mureşene)" de Lazăr Lădariu şi Mariana Cristescu, apărut recent la Editura NICO. Prezintă scriitorii: dr. Nicolae Băciuţ - directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patri­moniul Cultural Naţional Mureş, editorul cărţii, dr. Valentin Marica, senior editor la RadioTârgu- Mureş - ambii, vicepreşe­dinţi ai Despărţământului Mureş al ASTREI, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, can­celarul Universităţii „Petru Maior", prof. univ. dr. Vasile Dobrescu, istoric, şi prof. Dimitrie Poptămaş, preşe­dinte al Fundaţiei Culturale „Vasile Netea". Vă reamintim că scriitorul Lazăr Lădariu este preşedintele ASTREI mureşene.

Next