Cuvântul Liber, octombrie 2015 (Anul 27, nr. 190-212)

2015-10-14 / nr. 199

COTIDIAN MURESEAN DEMOCRATIC SI INDEPENDENT MIERCURI, 14 OCTOMBRIE 2015 • ANUL XXVII, NR. 199 (0.65%) • 12 PAGINI, 1,50 LEI. ir GLORIA CONSTANTINI” SAU... „ÎNTOARCEREA PE SCUT” T­atăl meu se numea Constantin, era militar de carieră, veteran de război, şi un părinte excepţional. Dumnezeu să-l ţină în lumina Sa! Obişnuia să ne îmbrăţişeze, pe mine şi pe fraţii mei,înaintea vreunei încercări mai dificile la şcoală, la universitate ori... pur şi simplu, în viaţă, îndemnându-ne: „Orice vi s-ar s-ar întâmpla, totdeauna să vă întoarceţi pe scut! Nu sub scut!" Am încercat să-i urmez sfatul vizând nu doar onoarea luptătorului rănit, dar victorios şi respectat, ci a demnităţii umane, şi peste ani, inclusiv recent, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a „Punţilor de lumină". Nu acest subiect îl voi dezvolta însă aici, nu amănuntele sunt relevante, ci faptul că, de fiecare dată, la fiecare asemenea întâlniri, în pofida tuturor piedicilor, Dumnezeu „a lucrat". Dumnezeu înseamnă iubire, iar iubirea motivează forţa, solidaritatea, curăţenia sufletească, frumuseţea, înfrânge mizeria, necinstea şi răutatea. Nu voi vorbi nici despre splendida nuvelă „Gloria Constantini", a lui Gala Galaction - unul dintre cei mai mari prozatori români, aruncat în coşul uitării de potrivnicii culturii şi Neamului, doar pentru vina de a fi fost, spre sfârşitul vieţii, preot. Nimic nu este întâmplător. Poate de aceea mi-au răsărit sub ochi, recent, printre miile de... semne ale imaginilor cercetate pe ecranul calculatorului, rândurile de mai jos, însoţite de efigia reprezentând un scut înconjurat, în cruce, de patru capete de cai: „La 29 octombrie 312 împăratul Constantin cel Mare ordonă armatei sale ca Semnul Crucii să fie pus pe steagurile militare, cum îl aveau MARIANA CRISTESCU (Continuare în pag. a 3-a) m COMMENT Vasile, avem mare nevoie de tine! Stai şi te întrebi: cine s-ar fi aşteptat ca dl Dragnea să câştige alegerile interne din PSD, cu toate că a candidat de unul singur? Şi nu doar atât, ci să le mai şi câştige... detaşat, cum se spune. Adică, la mare distanţă de con­­tracandidaţii-lipsă. A fost măreţ, a fost înălţător, toată suflarea pesedistă s-a mobilizat, în ciuda temperaturii scăzute şi a ploii mocăneşti. Activul de partid şi-a luat rolul în serios, secţiile de votare au func­ţionat fără cusur, fiind aşezate, din punct de vedere geografic, la dis­tanţă regulamentară faţă de crâşmă. Au fost destule cabine, destule ştampile, destulă cerneală, destule buletine de vot. Nu s-au înregistrat fraude şi mânăreli, nu s-au furat voturi din urne, procesul electoral a decurs paşnic, democratic şi cu simţ de răspundere, mai mult, s-au făcut şi economii, întrucât au fost localităţi unde secţiile de votare au fost organizate chiar la domiciliul unor membri de partid atât de devotaţi cauzei încât au suportat din buzunarul propriu costurile cu apa, lumina, curentul, pixul şi alte utilităţi, după care, potrivit preve­derilor statutare, un comitet for­mat din reprezentante ale orga­nizaţiei de femei a băgat as­piratorul, a deschis ferestrele, să ILEANA SANDU (Continuare în pag. a 5-a) TURCIA, ATENTATELE ŞI AMENINŢĂRILE LA LINIŞTEA LUMII! Europa, lumea aceasta, uma­nitatea secolului 21, toate, de la o vreme încoace, trăiesc vremuri tulburi, înspăimântătoare de-a dreptul pe alocuri. Vremuri ale violenţelor şi îngrijorărilor! Sâm­băta trecută, la Ankara, au avut loc două atentate teroriste, declanşate de kamikaze, cele mai sângeroase din istoria Turciei, soldate cu 95 de morţi şi 246 de răniţi. O tragedie! Victime au fost membri ai opoziţiei şi activişti kurzi, adunaţi la un miting pentru pace, la Ankara, în capitala Turciei. Autorităţile sunt consi­derate vinovate de acest dublu atentat sângeros, iar preşedintele Erdogan este huiduit: „Erdogan - un ucigaşi", în această stupidă „logică a războiului", în care se duce o luptă acerbă cu militanţii kurzi, pe măsură ce, în Turcia, se apropie alegerile legislative din 1 noiembrie a.c., echilibrul politic este frânt, într-o democraţie turcă aşa şi-aşa. Violenţa creşte, au loc demonstraţii în mai multe oraşe ale Turciei, este criticată atitudinea forţelor de ~ SECVENŢA ^ ordine, cu care au loc dure con­fruntări, deoarece rudele victimelor, opozanţii puterii sunt împiedicaţi să pună garoafe la locul celor două explozii de sâmbăta trecută. împo­triva lor au fost folosite gaze lacri­mogene, participanţii fiind loviţi cu bastoanele de cauciuc. Turcia s-a aflat în trei zile de doliu, întrebarea e: încotro se îndreaptă Turcia? Mai ales în contextul în care, iată, ruşii, după ce Moscova a anexat Crimeea şi şi-a vârât coada în conflictul ucrainean, s-au implicat în Siria, americanii au,în zonă, ambiţiile lor, la Kabul a avut loc un atentat asupra unui convoi NATO, totalita­rismul islamic cultivă, pe toate căile, barbaria, violenţa, teroarea. Copii de cinci ani sunt instruiţi pentru o viitoare generaţie de terorişti - kamikaze, ca „pui ai Califatului", îmbrăcaţi în uniforme de camuflaj, învăţând versete din Coran, puşi să asambleze şi să dezasambleze arme, prezenţi la execuţii publice, încât, în toiul acestor escaladări, o persona­litate a lumii politice se întreba: „Va începe cel de-Al Treilea Război Mondial?". LAZAR LĂDARIU pagina de internet www.d­tmiMilier.ro Realitatea „bate” minciuna şi... publicitatea! Şi înainte de ’89, şi după ’90, marii investitori au fost (sunt) românii, nu străinii! Neîndoios, după intrarea României în NATO şi, mai ales, după aderarea la Uniunea Europeană, România a fost şi este altfel privită de investitorii străini. Aşa cum, odinioară, ţinta acestora _____________ a fost Cehia, Polonia sau alte ţări. Ceea ce, la prima vedere, ar fi un fapt pozitiv. De ce „la prima vedere?" întrucât un lucru nu poate fi eludat. Cei mai mari investitori în economia ţării au fost, în perioada post-aderare la UE, nu străinii, ci românii. Dar acei români care, luându-şi soarta în propriile mâini, lucrează în străinătate. Iar numărul acestora este în jurul a 3,5 milioane, indică statisticile. Cât populaţia unei ţări ca Albania. Argumente? în perioada dinainte de apariţia crizei economice mondiale, în 2006, din­­ economiile (munca) lor au trimis COMENTARIU acasă 5 miliarde de euro, iar în 2007, miliarde de euro. Ce-i drept, după apariţia crizei şi în ţările în care ei muncesc şi trăiesc, banii trimişi acasă nu au mai fost la valorile de mai sus, dar tot sume importante au fost: GHEORGHE GHIURGIU (Continuare în pag. a 5-a) 15-18 Octombrie Tufa de Covoare carpeta JOI vineri sâmbăta duminică Magazin Samira Str. Bartók Béla nr.1-3

Next