Cuvântul Liber, ianuarie 2016 (Anul 28, nr. 1-20)

2016-01-15 / nr. 9

CUVÂNTUL VINERI, 15 IANUARIE 2016 Cultul spiritual „ZIUA DE 15 IANUARIE E PENTRU MINE O ZI SEMITA...” O mărturisire a Părintelui Nicolae Steinhardt, Mănăstirea Rohia, 24 martie 1989, făcută cu doar câteva zile înaintea morţii sale (30 martie 1989). Aceasta are valoarea unui testament în eternitate. „Mi-am pus demult întrebarea: dacă mi se va cere să scriu despre Eminescu, oare ce voi face? Să cutez a scrie? Nu va fi imper­tinenţă şi abatere de la modestia cea mai elementară? Iată însă că, până la rezolvarea teoretică a problemei, am scris şi am publicat câteva texte despre Eminescu, în Viaţa românească, în Caiete critice, în volumele Escale în timp şi spaţiu şi Prin alţii spre sine, în cuvântul înainte la Eminescu - abisul ontologic de Svetlana Paleologu. Am învăţat şi predat euforic multe poezii eminesciene la Jilava, Gherla şi Dej. Ştiu bine că am scris copilării şi banalităţi, dar cu teamă, dra­goste, credinţă şi adânc respect. Aşa încât s-ar putea ca păcatul de temeritate şi poftă de fală să-mi fie iertat, îl iubesc pe Eminescu. Ziua de 15 ianuarie e pentru mine o zi sfântă; nu uit, când sunt în Bucureşti, să depun şi eu o floare la statuia din faţa Ateneului, a sculptorului Anghel. Cu ce drept îl iubesc pe Erinescu? Fără nici un drept. Prin declaraţie unilaterală de voinţă, pentru că oricine are dreptul să iubească, oricât de nevolnic şi de neîndreptăţit este. Pentru că, după cum spun englezii, o pisică poate privi un rege. Tot astfel, fără nici o justificare, iubesc în mod arbitrar şi total poporul român şi «feno­menul românesc». Şi­ apoi Eminescu, prin fermi­tatea şi curăţia caracterului, îmi este sprijin de nădejde în credinţa că poporului român îi este menit a se împărtăşi în cultură şi în viaţa spirituală de o soartă cu mult deasupra mediocrităţii - acea binecuvântată soartă în care au crezut Hasdeu, Pârvan, Blaga, Mircea Eliade şi Constantin Noica. Cât de fericit sunt că mi-aţi dat prilejul să-mi mărturisesc dra­gostea pentru Eminescu şi fenomenul românesc!" Părintele­­ GHEORGHE ŞINCAN, paroh la Târgu-Mureş 15 IANUARIE. ZIUA CULTURII NAŢIONALE OMAGIU POETULUI MIHAI EMINESCU în organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, a Primăriei municipiului Târgu-Mureş şi a Consiliului Judeţean Mureş, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Mureş, va avea loc astăzi, 15 ianuarie 2016, ora 18.00, sărbătorirea Zilei Culturii Naţionale şi omagierea poetului Mihai Eminescu, la 166 de ani de la naşterea sa. Evenimentul­­ desfăşurat sub genericul „LA STEAUA... "şi coordonat de d-na inspec­tor şcolar pentru Limba şi Literatura Română - prof. dr. Maria KOZAK, va avea loc la Statuia Poetului M. Eminescu din parcul Centrului Cultural „Eminescu" din Târgu-Mureş şi va debuta la ora 17.30 cu o slujbă de pomenire, care va avea loc la Biserica de Lemn „Sf. Arhanghel Mihail" locul unde, în iunie 1866, a poposit Poetul, în drumul său spre Blaj. Un drum de lumină va lega, simbolic, Biserica de Lemn de Statuia Poetului - cordon viu, cu lumânări aprinse, realizat de elevi ai instituţiilor de învăţământ din judeţul Mureş. Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş va oferi Placheta Eminescu şi Diploma de Excelenţă Culturală unor personalităţi care susţin cu profesionalism şi implicare actul cultural autentic: D-nei conf. univ. dr. MINA MARIA RUSU - inspector general Limba şi Literatura Română, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, D-lui CLAUDIU MAIOR - viceprimar al municipiului Târgu-Mureş, D-lui prof. univ. dr. IULIAN BOLDEA - decan al Facultăţii de Ştiinţe şi Litere, Universitatea „Petru Maior" Târgu-Mureş, D-lui PÉTER FERENC - primar al oraşului Sovata. Invităm locuitorii judeţului Mureş, oamenii de cultură, dascălii şi elevii învăţământului mureşean şi pe toţi cei care doresc să afle cât de bogaţi în Eminescu suntem la o sublimă „Sală pe deal", pentru a celebra împreună un timp cultural ziditor, căruia trebuie să-i înmulţim lumina, valoarea şi virtutea contând pe supremaţia spiritului. Inspector şcolar general prof. ŞTEFAN SOMEŞAN, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş PICŞIRI DE ÎNŢELEPCIUNE Religie şi... ştiinţă w WWW „Iisus Hristos este Izvorul vieţii creştine. Rădăcina vieţii. Mlădiţele suntem noi, confe­siunile creştine, şi, mergând mai departe pe acest drum, cea mai periferică mlădiţă este cea din urmă sectă. Toate se hrănesc, toate trag seva din Hristos, iar rodurile, strugurii, sunt pe măsura viabilităţii şi rezistenţei coardei. Coardele care se depărtează prea mult de tulpină se retează. Cele crescute stufos la fel. Cele care se usucă se taie şi se aruncă la foc. Cel ce îngrijeşte via este Dumnezeu. Tot el culege roadele, pentru viaţa veşnică". („Bucuriile suferinţei", pag. 77). *** „Anchetatorul puşcăriei îi spune preotului militar, căpitanul deţinut Dimitrie Be­ja­­r: «Ştiinţa e categorică. Omul se trage din maimuţă». Preotul, îi răspunde: «Am auzit asta mai demult. Totuşi, admiţând ca exactă ipoteza lui Darwin, explicaţi-mi cum se face că omul - animal ca şi celelalte animale, materie ca şi cealaltă materie în veşnică cugetare - a reuşit să se ridice în două picioare şi să construiască tehnica, civilizaţia şi cultura de care ne bucurăm noi astăzi. Cum se face că omul a zidit şi a scris, a inventat maşini, a domesticit animale şi a pus stăpânire pe natură - chiar împotriva legilor naturii -, în timp ce restul animalelor n-au fost în stare de absolut nici un progres? Chiar! Boul a rămas bou şi trage-n jug până la sfârşitul lumii, dar niciodată nu va fi în stare să-şi facă grajdul. Iar calul niciodată nu se va potcovi singur fără ajutorul fierarului. Fiind ale naturii, trăiesc fără abatere, conform legilor făcute de marele Creator. Dar omul? Omul a făcut grajd pentru bou şi potcoavă pentru cal. A făcut chiar şi bomba atomică. Merge cu racheta pe alte planete. Dumnezeul acestei forme care este OMUL i-a dat o altă zestre decât boului, calului, mamutului sau leului; i-a dat sufletul raţional, după chipul şi asemă­narea - în spirit - a Creatorului. Şi i-a spus: în numele meu, stăpâneşte pământul» . („Viforniţa cea mare" -Ed. Tehnică, Bucureşti 1996, pag. 249-252). *** „Problema Basarabiei este problema tuturor românilor. Pledez pentru românitatea Basarabiei. Ea este pământ românesc, rupt din trupul Ţării şi al Moldovei. Şi-i stă bine să fie în Ţara Româneacă; au aceeaşi istorie, aceeaşi credinţă ortodoxă, aceeaşi limbă. Pentru că una sunt slavii şi alta sunt românii. Noi toţi de la Nistru până la Tisa suntem români". („Hotarul cu cetăţi" - Ed. Tehnică, Bucureşti 1995, pag. 7). DIMITRIE BEJ­AN (1909-1997), preot militar, căpitan, martir. Născut în oraşul Hârlău, jud. Iaşi, din părinţi ortodocşi răzeşi, de la Ştefan cel Mare şi Sfânt. „ Tatăl meu a păstrat actele de răzeşie, scrise pe pergament, cu scris de mână pe piele de viţel sau oaie. Tata le-a păstrat şi eu le-am dus la Academia Română unde sunt mii de documente". Avea 5 surori şi un frate, pe care l-a înmormântat personal în Odesa, căzut pentru Neam şi Ţară. în perioada 1922-1931, timp de 8 ani, a studiat la Seminarul Teologic din Iaşi „Veniamin Costache". La vârsta de 11 ani, s-a dus singur la examenul teologic din Iaşi. A fost licenţiat în Teologie şi Istorie în perioada 1931-1935 (36), la Bucureşti. Primea trei burse, pentru rezultatele extraordinare la învăţătură. L-a avut profesor pe marele istoric Nicolae Iorga, supranumit şi „Apostolul Neamului". în anul 1935, fiind student la Facultatea de istorie, Dimitrie Bejan a făcut parte din echipele de cercetare sociologică, îndrumate de profesorul Dimitrie Gusti. Aceste echipe au activat 5 ani şi în Basarabia unde au descoperit la est de Prut şi în lungul Nistrului satele răzeşeşti. La vârsta de 31 de ani se căsătoreşte şi pleacă în două rânduri în Sfântul Munte şi Siria. Pe frontul din Crimeea a fost decorat de regele Mihai care i-a pus pe piept „Coroana României"şi Mareşalul erou patriot Antonescu cu mai multe decoraţii şi medalii. Timp de 25 de ani nu şi-a văzut casa părintească şi tatăl care după atâtea ani nu l-a mai recunoscut. A primit cu mare greutate o parohie la Ghindăuani - Neamţ, unde era căutat de mii de credincioşi, ceea ce i-a adus pănă la urmă domiciliul forţat în casa natală unde la o vârstă nonagenară pleacă la Dumnezeu, Cel pe care L-a iubit atât de mult şi L-a slujit cum puţini au făcut-o. Ne-au rămas cărţile sfinţiei sale, ca mărturie în timp: „Bucuriile suferinţei" vol. I şi II, „Cranki: amintiri din captivitate", „Viforniţa cea mare", „Hotarul cu cetăţi". (Sunt cărţi cutremurătoare şi de mare valoare, pe care vi le recomand cu multă căldură; o să se schimbe ceva în dvs. după ce le parcurgeţi), (n.a). „1001 CUGETĂRI” Preot ortodox român ILIE BUCUR SARMASANUL E­minescu Cuvintele pot să te cuprindă Căci tu, pe toate le-ai născut din nou Şi-ai plămădit poemelor o limbă Un grai etern, cu infiniţii ecou, Tu străluceşti acolo, între stele Vibrând de dorul tainelor lumeşti, Luceafăr pe vecie între ele, Pe cerul poeziei româneşti! Au învăţat copacii să recite Sara pe deal, dar buciumele tac, Sunt stânele pustii şi părăsite Dar numeni plutesc şi-acum, pe lac. Prin sufletele noastre zbuciumate Mai umblă versul tău. Ce dulce vers! Tu n-ai murit te-ai dus o vreme, poate Poeme să presari în univers. EMILIA AMARIEI r ................ .................... „Să iubeşti pe aproapele tău” Pentru a-şi renova casa, un japonez a făcut o spărtură într-un perete. Casele japoneze au, în mod normal, un spaţiu gol între pereţii de lemn. Cu surprindere a observat acolo o şopârlă blocată din cauza unui cui bătut din afară într-unul din picioarele sale. I s-a făcut milă de ea când a văzut-o, dar dându-şi seama că acest cui fusese bătut cu ani în urmă, când a fost construită casa, a fost curios să vadă ce se întâmplă. Cum a supravieţuit şopârla în această poziţie atât de mult timp, într-un perete despărţitor, închis de mai mulţi ani, fără a se mişca? Părea imposibil de crezut S-a oprit din muncă pentru a observa şopârla, pentru a vedea ce face şi cum se hrăneşte. Ceva mai târziu, a apărut o altă şopârlă cu o insectă în gură. Şopârla prinsă în cui a fost hrănită ani de zile de către altă şopârlă. Nu-i abandonaţi niciodată pe cei dragi... Nu le spuneţi că sunteţi ocupaţi, atunci când au nevoie de voi... Este posibil să aveţi întreaga lume la picioarele voastre, dar voi aţi putea fi întreaga lume pentru ei. O inimă înţeleaptă La mijlocul lui ianuarie, înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Soci, un copil, mare fan sportiv, care şi-ar fi dorit din suflet să participe la emoţiile olimpice, a murit de...bătrâneţe, îl chema Sam Berns. Bătrâneţea i-a luat viaţa la o vârstă fragedă. Sam s-a născut cu o boală genetică foarte rară, progeria. Această boală cauzează îmbătrânirea precoce. Copiii cu această boală îşi trăiesc viaţa în „fast-forward". Majoritatea mor de bătrâneţe la 13 ani. Sam s-a născut din părinţi medici, care atunci când şi-au dat seama de diagnostic, şi-au dedicat toate eforturile intelectuale şi financiare în lupta pentru avansarea cercetării acestei boli, iar Sam, un copil carismatic, isteţ, fermecător, a devenit o imagine publică a bolii. Sam s-a hotărât să îşi trăiască viaţa cât de repede şi de bine posibil, fără să îşi plângă de milă, fără să piardă vremea. Unul din citatele sale preferate era: „Viaţa se mişcă foarte repede. Dacă nu zăboveşti din când în când să te uiţi în jur, poate să treacă pe lângă tine" - Ferris Bueller. Sam a avut ambiţii de viitor, deşi ştia că viitorul nu există. A vrut să meargă la facultate, să se facă om de ştiinţă şi a studiat cu seriozitate pentru a-şi atinge scopul de neatins. Şi-a dat şi luat examenele, şi-a dat şi luat testele, şi-a finalizat proiectele, a luat şcoala foarte în serios. Dar s-a şi distrat, şi-a făcut hobby-uri, în care a pus mult suflet. Unul a fost sportul. Deşi nu a putut să participe fizic la jocuri sportive, le-a urmărit cu dragostea pasionaţilor. A iubit muzica şi a devenit membru al unei formaţii de muzică şi al fanfarei colegiului unde a studiat. A visat să mărşăluiască cu fanfara, bătând la tobă, instrumentul său preferat. Dar Sam cântărea doar 20 de kg. Nu putea să care o tobă. Sam nu s-a dat bătut. A început un proiect ingineresc şi, cu ajutorul celor din jur, a construit o tobă, foarte uşoară, cu un dispozitiv de agăţat care să nu îi traumatizeze pieptul său fragil. Şi aşa Sam a mărşăluit cu fanfara şi a devenit imaginea fanfarei, imaginea ambiţiei sănătoase, imaginea celui care e mic şi bolnav, dar care nu se dă bătut, imaginea buturigii mici care poate răsturna carul mare al obstacolelor vieţii. V____________________________________________________| AUREL VAGA

Next