Cuvîntul Nou, iunie 1968 (Anul 1, nr. 17-21)
1968-06-01 / nr. 17
Fag. 2 CUVÎNTUL NOU ANUL I, NR. 17 LITERATURĂ ŞI ARTĂ Kosla şî şevaletul Doua pasiuni, două chemări, despre care ne a vorbit tînărul profesor de desen Andrei Fatrask, autor al mai multor lucrări care s-au bucurat de aprecierea publicului vizitator al expoziţiei judeţene de artă plastică. Din opiniile sale despre viaţa de profesor şi despre creaţia artistică, ni s-a desprins figura unui tinăr pătruns de seriozitate profesională, de spirit cutezător în căutarea personalităţii proprii de artist. Munca la şevalet nu este de loc uşoară după programul zilnic de activitate pedagogică, cuprinzînd o gamă largă de preocupări, de la predarea desenului tehnic şi pînă la responsabilităţile de diriginte. Printre panouri, dintre exponatele lui Patrăsk, atenţia ne-a fost reţinută de cîteva portrete şi peisaje. Ca portretist, tînărul profesor şi artist se inspiră mai ales din poezie, uleiurile lui oferindu-se uneori ca nişte ilustraţii monumentale ale cântului. Prin culorile mînuite cu priceperea însuşită, nu de mult, in mijlocul unor eminenţi artişti ieşeni, vibrează peisajul natal. Pictorul îşi reflectă impresiile într-o tonalitate moderată, ca o sinteză actualizată prin elementele unui modernism disciplinat. Chiar dacă unele lucrări mai conţin reminiscenţe ale dilemei fireşti în căutarea formei şi conţinutului actual, evoluţia acestui tinăr talentat, este promiţătoare. Sperăm să-l mai reîntilnim, eventual, la un vernisaj personal. TOMPA BARNA PATRASE andrei „La plaja“ — ulei JEM' Mill — 1 artist suli a! miilal In zilele acestea s-au împlinit 30 de ani de la moartea prematură a talentatului poet și traducător Jeno Dsida. Artist subtil și rafinat al cuvîntului, Dsida se afirmă ca un poet înzestrat chiar de la primul său volum „Singurătatate pînditoare" (1928). Contemporan cu Lucian Blaga, el reflectă aceleaşi preocupări pentru agnosticism şi transcendental. Curînd însă îşi dă seama că artistul-poet trebuie să se inspire din lumea înconjurătoare, obiectivă. Această tendinţă apare deja pregnant în volumul „Joia mare" (1933). Pe lingă un pronunţat cult al naturii, găsim la Dsida şi aspecte sociale ale vremii. Dar, pe cînd contemporanul său József Attila are accente vehement protestare, Dsida are doar observaţii molcome, în ultimul său volum, apărut postum, „Pe citera îngerilor", expresia poetului se întunecă, atmosfera morţii se înstăpîneşte tot mai mult. Găsim totuşi şi remarcabile versuri erotice născute din veşnicul regret după iubita moartă. Boala sa cardiacă l-a secerat în floarea tinereţii. Această moarte prematură a răpit nu numai un poet talen tat dar şi un bun traducător al literaturii române. Prin traducerile sale din Bolintineanu, Alecsandri, Eminescu, Şt. O. Iosif, Arghezi, Emil Isac, Oct. Şireagu sau Tutoveanu, el a dăruit literaturii maghiare din ţara noastră, preţioase bijuterii. Citind aceste traduceri, ne izbeşte uşurinţa transpunerii, eleganta ţinută artistică cu care Dsida şi-a înveşmîntat tălmăcirile. Cele mai cunoscute traduceri sînt cele din Eminescu. Pînă în prezent se cunosc 11 traduceri, dintre care se remarcă mai ales cele ale poeziilor „Somnoroase păsărele", „Mai am un singur dor", „Glossa" şi „La steaua". Toate acestea au atins cifre record de publicare. Succesul acesta se datoreşte atît subtilei înţelegeri a originalului cit şi găsirii unor corespondenţe poetice. Sînt, mai bine-zis, nişte transpuneri originale. Greutăţile lexicale nu îl împiedică pe Dsida să adapteze expresii intraductibile, la expresii sinonime maghiare, sau să creeze chiar cuvinte noi. Uneori, imaginile poetice sunt redate prin efecte auditive şi vizuale. Măresc expresivitatea şi multele aliteraţii. îndrăzneala de traducător a lui Dsida culminează în poeziile „Somnoroase păsărele" şi „Glossa". Mai ales in ultima traducere, întroducînd cuvinte vechi sonore, rime minuţios şlefuite, creează o muzicalitate de neegalat. Uneori insă el îşi permite schimbări prea mari — deşi are grijă să nu altereze ideea poeziei. în general însă aceste traduceri rezistă multă vreme timpului. Ca dovadă, ele reapar veșnic în noile culegeri în limba maghiară din opera lui Eminescu L. S. r„VISĂTORUL“ -o nouă revistă şcolară La Şcoala generală din satul Brădet, întorsura Buzăului, a apărut primul număr al revistei literare „Visătorul“. Fondarea acestei noi reviste literare a avut loc în ziua echinocţiului de primăvară, cînd un grup de elevi ai cenaclului literar şcolar a decis să scoată o revistă. Printre „visători“ îi amintim pe Mariana Bularca, Florica Strîmbeanu, Dorina Bularca, Elena I. Sporea, Nicolae Găitan, Alexandru Filip. Sub conducerea profesorului Constantin Mărcuşanu ei au format un colectiv de redacţie care se îngrijeşte de selecţionarea lucrărilor cît şi de apariţia lunară a revistei „Visătorul“. Din paginile primelor două numere apărute pînă acum, evidenţiem culegerile de folclor ale lui Nicolae Găitan, versurile despre satul natal ale elevei Maria Angelescu, poeziile despre anotimpuri, şcoală şi prietenie, ale elevei Mariana Bularca, poeziile închinate partidului, ale Stăncuţei Comăniţă. Aceste creaţii literare se caracterizează printr-o sinceritate şi candoare specifică copiilor, în cuvîntul introductiv, la apariţia primului număr al „Visătorului", profesorul Constantin Mărcuşanu îşi exprimă speranţa că această revistă şcolară va deveni un focar de cultură literară în rîndurile elevilor şcolii din satul Brădet. MARCU GEMINARU „CE ZICI, ŞOFRONEA... ?“ Vasile Popineag, responsabilul cultural din comitetul sindicatului se roşi ca o sfeclă cînd văzu că intră în birou schiţă umoristică Şofronea, directorul clubului. Se răţoi la el cu vrăjmăşie şi nici nu-l pofti să şadă. — Te-am chemat, tovarăşe Şofronea, să-ţi aduc la cunoştinţă că azi am efectuat un control inopinat în dulapurile cu costumele dansatorilor şi am constatat că legiuni întregi de molii s-au cuibărit printre fete, marame, cioareci şi iţari, rozîndu-le care unde au apucat. Găurile rezultate sînt de diferite mărimi, mai mari şi mai mici, dar sînt atît de dese şi de multe încît, numărîndu-le, m-a tăiat plînsul... Te rog nu te foi, tovarăşe Şofronea, fiindcă vorbesc eu, Popineag. Ce, adică, dacă de echipa de dansuri s-a ales cu doi ani in urmă praful, dumneata îţi permiţi să furajezi moliile cu costumele ? Ei află, nene, că puţin îmi pasă de echipă, care nu-i prinsă în nici un inventar, dar fac tărăboi pentru ţoalele ciuruite de molii. N-am chef să-mi vină o inspecţie şi să-mi impute jerpelitele alea de costume. .. Degeaba dai din mîini şi mişti din buze, tovarăşe Şofronea. N-am să-ţi dau cuvîntul, ca să-ncerci a te dezvinovăţi. Decit să faci grimasuri, mai bine ciuleşti urechea la ce-ţi spun trebuie să declarăm război moriilor ! Cum? Mai întîi scoatem costumele din dulap şi le dăm la cîrpit. Că de fapt asta e marea deosebire între o echipă de dans şi un iţar : echipa cînd a „plesnit“ n-o mai poţi cîrpi, pe cînd fetele şi cioarecii roşi de molii, abia apucă să le peticeşti... Deci le scoatem la cîrpit. Să tocmeşti o femeie care se pricepe şi la puricat de molii... Apoi, după ce costumele sînt cîrpite, le aşezăm din nou în dulap, dar într-un chip cu totul nou : punem un cioarece, şi-un rînd de naftalină ; o fotă şi-o mînâ de levănţică ; un rînd de marame şi iar naftalină ; iţarii şi deasupra levănţică. Conservare ideală ! Viaţă fără de moarte vor avea aceste obiecte culturale de inventar, precum moarte fără viaţă avu echipa de dansuri. Supravieţuind costumele, vom avea oricînd la îndemînă moaştele trecutelor activităţi artistice... Ei, ce zici, Şofronea ? începem atacul contra moliilor ? Zîmbetul tău imi dă mari speranţe în izbinda finală. Să salvăm ce mai putem din gura nesătulelor alea de molii. Că, ce naiba, activiști culturali sîntem, nu ?! A. SOCACIV arilor poeziei simboliste româneştii — Editura pentru literatură 1968 — O carte de o incontestabilă utilitate şi, totodată un eveniment literar însemnat, marchează apariţia în vitrinele librăriilor a volumului „Antologia poeziei simboliste româneşti“. După discuţii contradictorii, care au dus la elucidarea însemnătăţii curentului simbolist, şi după studii valoroase, („Simbolismul românesc“ de Lidia Bote, „Literatorul“ de Adriana Iliescu) se simţea nevoia şi a unei antologii prin care cititorul să verifice pe text numeroasele afirmaţii despre acest curent literar, novator în peisajul poeziei româneşti al epocii. Răsfoind antologia constatăm că dintre cei 42 de autori prezentaţi, 29 poeţi sunt mai puţin cunoscuţi de actualii iubitori de poezie: Al. Odobescu, I. C. Săvescu, Al. Gherghel, Al. T. Stamatiad, Alice Călugăru, I. Davidescu etc. Fapt regretabil, deoarece, în frunte cu Macedonski, Bacovia şi Minulescu, aceştia au format un grup unitar, fiecare aducîndu-şi contribuţia sa la primenirea liricii româneşti. Pe lingă meritul readucerii în universul poetic actual a unor personalităţi poetice, remarcăm acel ghid scurt, dar competent, al Lidiei Bote, care precedează antologia. Ne-au surprins, de asemenea, plăcut notele bio-bibliografice pentru fiecare poet prezentat. Regretăm însă lipsa ilustraţiilor, a portretelor, precum şi selectarea uneori prea superficială a poeziilor. Simţim alteori, lipsa unor poezii reprezentative, mai ales la Elena Farago, Alice Gălugăru, I. Minulescu sau Al. T. Stamatiad Din creaţia lui Stamatiad se publică, de exemplu, poezii „Iubirea noastră moare“, ţintă a unor atacuri maliţioase ale lui Ilarie Chendi, Eugen Lovinescu, G. Gălinescu, din antologie lipsind însă poezi remarcabile ca „Templul iubirii“ sau „Pastel marin“. Prin calităţile sale, „Antologia poeziei simboliste romăneşti“ este utilă atît elevilor şi studenţilor, cît şi profesorilor şi cercetătorilor literari tuturor categoriilor de cititori care găsesc în paginile sale datele necesare pentru investigaţii mai ample. I AJOS SIPOS I