Cuvîntul Nou, decembrie 1971 (Anul 4, nr. 500-526)
1971-12-08 / nr. 506
Pag. 2 IN MEMORIA Mişcarea muncitorească din patria noastră, de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, şi-a găsit în Traian Demetrescu — poetul Tradern, cum a fost cunoscut de cei mulţi — un însufleţit sprijinitor. In articole, poezii sau scurte lucrări în proză, publicate în periodicele muncitoreşti ale timpului, poetul Tradem adresa nedreptăţiţilor îndemnurile sale, făcînd totodată adevărate rechizitorii sociale. Activitatea poetică şi jurnalistică a lui Traian Demetrescu şi-a adus o însemnată contribuţie la făurirea unei literaturi legate de frămîntările şi aspiraţiile maselor populare, la îmbogăţirea tradiţiei de luptă a literaturii noastre. In poezii şi articole, în notaţiile sale referitoare la misiunea artei şi a artistului apar mărturisirile luptei din conştiinţa scriitorului, lupte între tendinţele izolării romantice, fictive, imaginare şi tendinţele realiste izvorîte din viaţa imediată a celor mulţi cu aspiraţiile lor. 150 de ani de la naşterea lui Traian Demetrescu Numele lui Tradem, apare de timpuriu în coloanele revistelor şi ziarelor muncitoreşti : „Guttemberg“, „Munca“, „Lumea nouă“, „Evenimentul literar“, etc. poeziile sale entuziaste, sincere — uneori melancolice din cauza bolii — exprimă revolta. Metoda romantică a versurilor exaltate este refuzată de poet prin opunerea realismului, uneori crud, al societăţii în care trăia. La începutul activităţii poetice. Tradem, nu adînceşte realitatea pentru a afla cauzele, ci se bazează pe efecte exterioare, incapabile de a stîrni revolta reală. Apoi, în a doua parte a creaţiei sale, dezvăluie şi contradicţiile sociale, trezind în inimile cititorilor ura împotriva exploatatorilor, dorinţa de a înfăptui o societate mai dreaptă : „în bălţi de aur fără fund / Se scaldă veşnic unii, / Iar alţii goi, de foame morţi / De astăzi pînă mîine, / Sub munci grozave-şi storc viaţa / Ca să cîştige o pîine“. Tradem nu s-a mulţumit să dezvăluie numai aceste aspecte generale ale realităţii timpului său. In „Proletarii“ şi „In atelier“ apar îndemnurile la revoltă, îndemnuri care electrizează prin mesajul simplu şi entuziast. Idealul socialist al făuririi unei lumi fericite este aici — ca pretutindeni în opera sa — poetică şi jurnalistică — ideea coordonatoare. Printre acei „proletari culţi“ — cum îl numea Dobrogeanu Gherea — pe care mişcarea muncitorească i-a îndepărtat de decepţionism, unul a fost şi Traian Demetrescu. SILVIU TRUŞCA ■ MUNCITORILOR în Mai, cînd rozele’nfloresc Scăldate’n aurul de soare Popoarele sărbătoresc A muncii sfîntă sărbătoare; Şi'mbătrînita omenire In nedreptăţi şi în dureri, E tînără ca’ntreaga fire, Sub cerul dulcei primăveri! Noroadele, prin cugetare, în ziua asta-şi dau cuvint Să şteargă tronuri şi hotare, Să facă pace pe pămînt, Destule uri, destule patimi Ne-au dus la-acelaşi crud omor ; Săracii nu mai au nici lacrimi Să-şi plingă chinurile lor... Şi pînă cind să ni se spună Acelaşi vechi cuvint nebun. Că viaţa-i rea? ... Se face bună Atunci cînd omul este bun! Pămîntul este larg să’ndemne Pe orice om a-şi lua un loc Şi fiecare să-şi însemne Pe el o brazdă de noroc ! Din idealurile voastre, O visători flămînzi şi goi. Vor răsări, ca nişte astre, Senine lumi cu oameni noi; Şi’n vremurile acele sfinte, Pămîntul poate va fi rai, Vor răsuna mai dulci cuvinte în cîntecele lor de Mai ! TRAIAN DEMETRESCU Din volumul „Opere alese“ E.S.P.L.A. 1959. CARNET DE CINEFIL „AEROPORTUL“ — un film mare, sau unul de serie ?... Acesta ar fi tonul hamletian al întrebării! Şi din ea derivă încă altele cîtbva, de genul: filmul lui George Seaton (ecranizare a romanului cu acelaşi nume al scriitorului Arthur Hailey) este simplu meşteşug sau realizare, în sensul împlinirii artistice ? La sfîrşitul proiecţiei, suntem „convinşi“ de puterea de impresionare (fizică şi actoricească) a unui Burt Lancaster ori George Kennedy, sau seducerea noastră se numeşte „emoţie artistică“ ’ ... Foarte greu de răspuns, mai ales în cazul spectatorului obiectiv care este cronicarul de film, şi care „nu se vrea“, ci trebuie să fie un just judecător, dînd, totuşi, o decizie ... O primă (şi necesară) notaţie : tot ce se-ntîmplă în acest film este verosimil, constatarea fiind luată, evident, drept calitate : reconstituirea giganticului aeroport internaţional „Lincoln“ este făcută cu o precizie apropiată de documentar. Intriga este plasată şi ea într-un cadru-timp, posibil, chiar dacă se ajunge, tocmai prin acest „posibil“, la o situaţie-limită : viscolul abătut peste noapte asupra regiunii a tulburat buna funcţionare a aeroportului. Zborurile sînt amînate, avioanele neputînd decola decit cu mare greutate de pe pistele de zbor, metamorfozate de îngheţ în adevărate patinoare. Nu putea lipsi nici elementul care să declanşeze întreaga „serie" dramatică a unei intrigi bine „ţesute“ de realizatori: un enorm turboreactor Boeing se împotmoleşte la aterizare pe singura pistă utilizabilă, situaţie şi ea verosimilă... Şi într-adevăr „seria" dramatică începe. „Global-2“ decolează spre Roma, la bordul lui aflînduse un psihopat decis să se sinucidă prin declanşarea unui „aparat infernal“. Dintr-o dată, viaţa tuturor pasagerilor este pusă în primejdie ... Avionul avertizat de la sol va trebui să se întoarcă la aeroportul „Lincoln", dar singura pistă de aterizare e blocată şi... Rolul nostru nu este insă acela de a povesti filmul care, astfel, şi-ar pierde din interes ! De aceea, notăm mai departe ... Că aici, în această încrîncenare în care e prins prin participare şi spectatorul, poate fi observată deosebita artă de meşteşugari a realizatorilor. Mobilul rămîne, în fond, simplu. Finalul este, oricum, previzibil. Dar desfăşurarea se încarcă de dramatism autentic, destinele personajelor se-ntîlnesc atît de firesc, elementul „primejdie“ este atît de bine dozat, încît spectatorul este „obligat" să participe şi, deci, să simtă.. Nu există, aşadar, senzaţia de „făcut", care ar fi dată de realizarea unor meseriaşi mediocri. Tehnica realizării şi cu verosimilul pot da, însă,un mare film ? Deşi neajunşi la tensiunea marei arte (trebuie, totuşi, s-o recunoaştem...), cei care au realizat acest film frumos (şi asta suntem nevoiţi să apreciem...) au făcut un lucru notabil: au dublat precizia de înregistrare documentară a „vieţii" aeroportului cu o pătrunzătoare analiză psihologică a diferitelor tipuri umane, angrenate-n intrigă, ale căror vieţi depind, în măsură diferită, de acest loc — hotar între pămînt și cer. Mel Bakersfeld (Burt Lancaster) — un director de aeroport, cu o căsătorie sortită eșecului, iubindu-și însă, mai presus de orice, profesiunea ... Vernon Demerest (Dean Martin) — pilotul aflat aproape de gingăşia iubirii adevărate ... Bătrîna Ada Quonsett (Helen Hayes — deţinătoare a unui „Oscar“) — veşnica călătoare clandestină, amestec de poezie şi grotesc, de candoare şi viclenie .. D.O. Guerrero (Van Heflin) — dementul — tragic, sinucigaş, datorită neputinţei de a continua — oricum — viaţa .. Astfel încît filmul nu cîştigă numai prin calitatea dezbaterii, dar şi acel „timp al filmului", puţin cam lung, este acoperit de adevărate creaţii actoriceşti. G. DANESCU Cercul tinerilor fotografi Printre cercurile şcolare de la Liceul de cultură generală din întorsura Buzăului care au o activitate bogată se numără şi cel de foto condus de profesorul Oliviu Bobeş. O primă concretizare a activităţii acestor elevi a fost fotomontajul „Plaiuri buzoiene“ la realizarea căruia au contribuit Constantin Todor, Nicolae Ola, Constantin Borcea, Gheorghe Ionescu, Cătălin Morar, Smaranda Dragan, Cristiana Stoica, Gheorghe Suciu ş.a. In prezent se află în pregătire un al doilea fotomontaj care, după cum ne spunea profesorul Oliviu Bobeș, va avea ca temă participarea elevilor, prin muncă patriotică, la realizarea unor obiective din întorsura Buzăului. I. N. ACTIVITATEA (Urmare din pag. 1) decembrie n-a avut loc nici o manifestare cultural-educativă, nici o repetiţie a formaţiilor artistice ! CHICHIŞ, 3 decembrie Orele 21,00. De departe, difuz se zăresc două lumini, una la consiliul popular, alta la şcoală. La sediul consiliului, surpriză, o întîlnim pe directoarea căminului cultural Konáth Klára. — La ora aceasta aici ? — Aşa ne-am obişnuit. E treabă multă la noi. Şi cere... timp. Uitaţi numai în seara aceasta. Activităţi obşteşti, film la cămin, repetiţii la şcoală. Ne-am îndreptat spre şcoală. Intr-o sală, tinerii din comună făceau repetiţii la dansuri, şi la brigada artistică de agitaţie. Mulţi veniseră de la serviciu. Fac cunoştinţă cu aceşti oameni, al căror timp liber este dedicat frumosului, artei. Partin Margit, Györgybiro Piroska, Szöcs Hajnal, Gall Sándor, Körös Árpád, sînt numai cîţiva dintre artiştii care vor fi prezenţi duminică, pe scena căminului la spectacol. Amdiscutat cu ei, şi din vorbă în vorbă mi-au destăinuit că iubesc muzica, dansul, că le plac cărţile, filmele, că vor să aibă unul din multele lucruri frumoase, întîlnite aici la Chichiş, o „secvenţă“ din bogata activitate cultural-artistică, devenită tradiţională în această localitate. VILCELE, 4 decembrie , sîmbătă, ora 18:30. Ziua şi cerasul la care oamenii se odihnesc după o săptămână de efort. Unii vor merge la căminul cultural, alţii la club, pentru a se odihni (de data aceasta) activ ... ... Cu aceste gînduri, pentru a surprinde instantanee dintr-o bucurie a destinderii ca şi cîteva clipe din viaţa culturală, ne oprim la căminul cultural, în timp ce încerc clanţa uşii neprietenoase, Arpi fotografiază afişierul. Semnul întrebării „propus“ de noi, pe această fotografie, ne scuteşte de comentarii.» ... Descindem în faţa căminului cultural. Este ora 19 şi 10 minute. Avem impresia că ne paşte neşansa ! Căci faţada clădirii e-ncărcată de tonurile grele ale lipsei de lumină, de animaţie, de activitate... La intrare ne întîlnim cu nişte tineri. Ne facem curaj împreună, trecem de hol, intrăm şi-n sala mare. Cineva aprinde un chibrit, altcineva răsuceşte comutatorul... şi-ncepem să discutăm cu tinerele noastre cunoştinţe, care rămîn însă pe pragul uşii, situaţie sugestiv „memorată“ de fotoreporterul nostru ... Ion Morezi: „Am venit la film. Trebuia însă să-nceapă la ora 19“. „Cel puţin aşa era anunţat pe afiş“, intervine şi Zoltán Dénes. „Care afiş“ — întrebăm noi, amintindu-ne că la intrarea în cămin, din întuneric nu se „desprinsese“ nici un dreptunghi alb, sau din hârtie... „Păi, cel din centru...“ O sobă „pîlpîie“ într-un colţ, iar puţin mai încolo, ochiurile de geamuri sparte se deschid spre începutul de noapte. „Aici e frig, remarcă (!?) Csaba Székely. Mai bine stăm acasă, la căldură !...“ Şi totuşi tinerii vin să-nfrunte frigul, chiar şi pentru un film. E sîmbătă seara ... (Cineva a plecat cu bicicleta să-l cheme pe tovarăşul director al căminului cultural). Tinerii mai prind curaj, ne mai încălzim cu cîte o discuţie. „Am vrut să facem şi noi o orchestră de muzică uşoară. Ne-am cumpărat şi instrumente : Geza Marczi — un saxofon, György Demeter — un acordeon... Voiam şi noi o chitară cu o staţie de amplificare, cît de mică şi puţină îndrumare ... Directorul ne-a spus că staţia se strică...“ In momentul acela apare şi directorul ... Începe cu bună seara şi cu... reproşuri : „De ce vă plîngeţi ? De unde să vă iau eu staţie ? Şi zău, un profesor de muzică nu putem scoate din buzunar...“ Primim scuze din partea tovarăşului director Alexandru Molnar : „E-adevărat, filmul trebuia să-nceapă la ora 19. Dar, de obicei, proiecţia începe cînd se adună lumea...“ Situaţia este obiectivă numai la un moment dat, (pentru că oricum, „întîrziaţii deranjează“) dar nu şi în timp, deoarece cu vremea, cinespectatorii pot fi obişnuiţi să respecte cu stricteţe ora de începere a filmului !... ... Solicităm planul de activităţi. E la şcoală. Dacă vom găsi cheia... Cheia se găseşte și căutăm ziua de sîmbătă, 4 decembrie 1971. Stupoare însă ! Tocmai zilele de 3 și 4 nu sînt trecute în programul de activitate al căminului cultural din Arad. — „Astăzi a fost un concurs de tenis de masă. Apoi, film“... — Doar atît, tovarăşe director ? ... — Mîine (5 decembrie a.c. — n.n) trebuie să aibă loc un program artistic, urmat de dans... „Programul s-a amînat însă pentru 12 decembrie“. Repetiţiile sînt într-un stadiu avansat, dar nu într-unul corespunzător. Aşa că... Nici expunerea „Agricultura ţării noastre înzestrată cu maşini tot mai modernizate“ nu va fi ţinută, pentru că ,,s-a îmbolnăvit inginerul“ ... ... Am venit la Arad, am văzut şi... am plecat, însoţiţi de supărarea directorului Alexandru Molnar că trebuia să-l fi anunţat şi pe dumnealui de raidul nostru... fulger. HAGHIG, 4 decembrie Ora 20 şi 10 minute. Căminul cultural ne primeşte (şi aici) neprietenos. Uşi închise, lumini stinse şi pe unde o fi „cheia“ ? Dar directorul căminului cultural? Pe o stradă, două fetişcane, Arpi ne dă ideea. „Poate merg la căminul cultural“... Poate că, sperăm noi, cineva 1-0 fi deschis între timp. Dar Lenke Szabó şi Monica Jakab, deşi n-au ce face la ora asta, merg la rude. „De obicei, duminica se mai organizează cîte ceva la cămin : film, dans“, ne explică una din fete. Gheorghe Tudor din Feldioara îşi aminteşte că „şi sîmbătă se făcea cîte ceva la căminul cultural de aici"... în concluzie: Două cămine culturale închise, două cu activitate îngheţată, şi la propriu şi la figurat. Şi, în sfîrşit... unul (Chichiş) în activitate. La Araci, pe pragul Căminului cultural ARACI, 4 decembrie un cămin cultural cu care să se mîndrească. CUVlNTUL NOU Librarul vă recomandă : EDITURA EMINESCU Maria Arsene — O.K. Un transport masiv de benzină albastră destinat Wermachtului, în toamna anului 1942 plecat din Cîmpina cu destinaţia Germania. Ruta, iniţial pe Dunăre, se complică, vagoanele trec prin Ungaria, Cehoslovacia, Polonia... Bombardierele şi avioanele de vînătoare fasciste nu vor folosi însă nici o picătură de benzină. Luptătorii din ilegalitate, rezistenţa subterană, organizată şi condusă de comunişti, vor împiedica în final, nu fără sacrificii, atingerea punctului terminus. Români, bulgari unguri, cehi, polonezi, ruşi, francezi, englezi, eroi ai rezistenţei vor da totul ca maşina de război hitleristă să primească lovitură după lovitură. O acţiune captivantă, cu virtuţi cinematografice, figuri remarcabile de oameni simpli, animaţi de ideea fierbinte a eliberării şi a construirii unei lumi noi, chiar cu preţul vieţii. Cartea este un omagiu închinat miilor de astfel de bărbaţi şi femei, necunoscuţi, anonimi, cărora umanitatea le datorează atîta. EDITURA MILITARĂ Sever Noran — SFÎRŞITUL „MARELUI PREOT“ Autorul — acelaşi care a scris cărţile „Secretul globului de argint“ şi „Formula magică“ — istoriseşte de astă dată o întîmplare extraordinară, cu personaje din lumea pasionaţilor de arheologie. „Marele Preot“, coborît parcă din lumea legendelor, utilizează în acţiunile sale un întreg arsenal de mijloace, de la mesaje scrise cu caractere cuneiforme pînă la otrăvuri orientale care pot da aspectul de moarte aparentă. Cu toate acestea „Marele Preot“ îşi va găsi, sfîrşitul, activitatea despionaj fiind curmată la capă-' tul unor acţiuni pe cît de ingenioase, pe atît de curajoase ale maiorului Bota, personaj care, în intenţia autorului, va apărea şi în alte viitoare cărţi de acest gen. I. FLOREA BS Covor de zăpadă... Fotó : IMREH ALBERT M. Bene — Moacşa. — Unitatea care v-a desfăcut contractul de muncă, ca urmare a trecerii dvs. în gradul III de invaliditate şi acordarea pensiei corespunzătoare, nu este obligată a vă reprimi în serviciu, dacă nu are locuri de muncă, după cum potrivit Legii nr. 1/1970, nici dvs. nu mai sînteţi obligată să vă mai duceţi la locul vechi de muncă. Unui grup de elevi — Sfîntu Gheorghe — Angajaţii care urmează o şcoală (curs) de calificare, sînt obligaţi, potrivit art. 21 din Legea nr. 1/1970, să lucreze timp de 5 ani în întreprinderea care i-a şcolarizat. înscrierea la Liceul seral, în afară de dorinţa cursantului, este determinată şi de recomandarea unităţii care nu poate aviza urmarea cursurilor decît după verificarea în muncă şi comportarea în serviciu a celui interesat. Lengyel V. — Tîrgu Secuiesc. — Art. 32 din Legea pensiilor nr. 27/966, menţionează că părintele (tată, mamă) are dreptul la pensie de urmaş, dacă a împlinit vîrsta de 60 de ani, tatăl, sau 55 ani mama, pe tot timpul vieţii , a devenit invalid de orice grad pe toată durata invalidităţii , nu sunt încadraţi în muncă şi nu exercită o profesie sau meserie pe cont propriu. Francisc M. — Ozun. — Redacţia ziarului nu se poate pronunţa în litigiile băneşti survenite între salariaţi şi întreprindere. Numai organele de jurisdicţie, prin hotărîrile definitive şi executorii, pot stabili cine are dreptate şi a cui a fostvina producerii pagubei în avutul obştesc. Constantin B. — Barcani. — Potrivit Decretului nr. 285/1960 (modificat), republicat în Buletinul Oficial nr. 100/1971, dvs. beneficiaţi de alocaţie de stat pentru copil, avînd dreptul să primiţi începînd cu 1 septembrie 1971, suma de 100 lei lunar. Unui grup de salariaţi de la Fabrica de şuruburi Tîrgu Secuiesc — Impozitul se reţine progresiv, la salariul cumulat pe luna respectivă. Indemnizaţia de concediu se calculează pe baza salariului mediu zilnic pe ultimele 12 luni. I. LASCU — procuror Poşta juridică r Ferice de locurile binecuvîntate de unda cea răcoroasă a apei care-şi adună gîndurile de ducă în cîntece făurite din dulci murmure... Ea aduce la malurile sale şi cîntăreţii din frunză, şi visătorii, şi răbdarea nesfîrşită a „căutătorului“ de peşti, şi unduirile de plîngeri ale sălciei... Ferice de locuitorii Breţcului pentru asemenea daruri ! Şi, ca totul să fie cît mai frumos, piruil Breţcu nu face drumul — de la izvor pînă la vărsarea nu ştiu unde — pe la cîţiva kilometri de comună. Nu ! El trece chiar prin inima Breţcului. Pînă aici, toate bune. Şi Sena „taie“ Parisul, şi Dîmboviţa — Bucureştiul şi nu mai ştiu cîte rîuri şi rîuleţe se-mplîntă prin inimi de cetăţi. Astfel încît apariţia podurilor a devenit un lucru firesc şi necesar. Arcuri aruncate pînă peste cele mai modeste pîrîiaşe, ele au căpătat largi semnificaţii de înlesnire, de comunicare... Un şansonist a cîntat podurile Parisului... Un român purtat pe acolo le-a comparat cu „omonimele“ lor bucureştene... Reminiscenţele acestea îmi umplu mintea îngheţată de grijă, în timp ce mă-ncumet să mai fac un pas pe podeţul — punte de peşte... pîrîul Breţcu, îmi odihnesc puţin frica de prăjina care se vrea parapet. Măsor cu talpa îngheţată lăţimea stîlpului — podeţ-punte : 30—35 centimetri. Mai fac un pas, ca să nu mă-nţepenească răceala betonului. De pe malul celălalt, un alt echilibrist se-ncumetă. Mă crede umbră tremurîndă şi vrea, vanitosul, NOTE sau a nu fi... echilibrist să treacă prin mine ! Cu tot cu sacul pe care-l poartă spre moara de alături. Mi-e cam foarte frică să fac drumul îndărăt, iar el, rezonabil, alune, că pe „pîrtia“ de 30—35 centimetri, lasă sacul jos și mă mai încălzește cu plăcerea gratuită a unei şuete. „Apăi, măi frăţie, de ce te-ai apucat să ai curajul ăsta aşa, fără antrenamente ? Acum, îţi spui eu drept, ai avut noroc ! (Mi-au îngheţat mîinile şi nu ştiu cu ce cuvinte să le mai înfierbînt...) Că acu’ şase ani, dacă treceai puntea fără să te faci frate cu..., apăi, te putea lua apa cu tot, de ziceai că mergi şi pe plute, pe Breţcu-n jos ... Da’ vezi că noi sîntem oameni „inventivi“ şi facem punţi moderne, din stîlpi de beton, chiar dacă erau aruncaţi ei acolo, într-un şanţ... Şi să ştii măi frăţie, că pe aici, pe la noi, trecerea „podului“ se plăteşte ! Uite două femei, Ana Tărlungeanu şi Ana Melinte, au avut curajul, săracele, să-ncerce aşa, cum ai încercat şi mata, şi a fost prăpăd de oase... Noroc că eşti tînăr, ai oase serioase pentru antrenamente ...“ Sacul muşteriului morii de-alături a-nceput să se deşerte de adevăruri adevărate, care alunecă prin aerul îngheţat al înserării, nedat încă cu cenuşă, copiii care merg la căminul de zi, pe-acilea trec... Cei care locuiesc pe deal, şi cei de la Mărtăruş, care o pornesc spre moară, ori spre şoseaua naţională, tot aşa ... Curajoşi oamenii, dar, mai ales, cu antrenament...“ DAN FOCŞANEANU” ANUL IV. Nr. 506