Cuvîntul Nou, iunie 1973 (Anul 6, nr. 964-989)

1973-06-10 / nr. 972

JL f A.1 A — '■ De la un timp încoace a­par foarte multe cărţi de interviuri. Dacă pentru un sociolog al lite­raturii fenomenul pare să ofere posibilitatea formulării unor ipo­teze interesante, pentru critica literară lucrurile sînt mai sim­ple. Cărțile respective, atunci cînd n-au fost reeditări (vezi A­­derca, Netea etc.) sau interviuri­­document (Masoff, Carianopol etc.) n-au stîrnit un interes mai deosebit. S-ar putea spune că numai unul ocazional. Altceva s-a întîmplat cu cărţile de pu­blicistică propriu-zisă deşi în­seşi cele de interviuri se cuprind în acest gen. La intersecţia aces­tor modalităţi o carte ca „Impo­sibila întoarcere“ de Marin Pre­da, continuă să fie prezentă în conştiinţa publică. Am mai spu­s-o: împreună cu acelea ale lui Mircea Maliţa, într-un anume sens, publicistica lui Marin Pre­da reaminteşte de cultul pentru valorile clasice. Dar să nu uităm: „Imposibila întoarcere“ s-a năs­cut sub semnul întrebărilor. Au­torul ei a întreţinut în paginile revistei „Luceafărul“, un dialog cu generaţiile. Apoi substanţa a­­cestuia a fost contrasă în volu­mul cu titlul de mai sus. Se ve­de însă că nevoia de clarificare a tinerilor scriitori este perma­nentă. Căci, iată, asistăm la vo­lumul al doilea din „Imposibila întoarcere“, apărut sub titlul de Convorbiri cu Marin Preda. Cine este autorul acestei cărţi? Să fim clari. Nu încerc o departa­jare a drepturilor de autor,­­ ci vreau să marchez un fenomen semnificativ. Autorul cărţii este, fără îndoială, poetul şi publicis­tul Florin Mugur. Este şi nu este. Este, tipografic. Nu este, deoa­rece Florin Mugur se arată a fi un exponent, iar nu o individua­litate, în măsura în care auto­rul Convorbirilor s-a identificat cu conştiinţa generaţiei sale, şi, mai ales, cu aceea a scriitorului Marin Preda, dialogul cu acesta este, în fond, un monolog. In a­­ceasta constă valoarea întreprin­derii lui Florin Mugur. Ea nu este deloc mică, în „Argumen­tul“ cărţii se vorbeşte în general de incomunicabilitatea interviu­lui. Fără îndoială că aşa este. Dar în cazul particular al Con­vorbirilor cu Marin Preda asis­tăm la o comunicare în planul conştiinţei scriitoriceşti. Prin a­­ceastă carte Florin Mugur oferă indirect un exemplu substanţial despre ceea ce înseamnă e­fectele literaturii asupra cititori­lor, asupra generaţiilor. Tînărul scriitor vine către Marin Preda, încărcat, dacă se poate spune a­­şa, de Marin Preda. O spun ast­fel pentru a fi înţeles, încărcat de literatura acestui mare pro­zator al nostru care a reuşit să dea ţăranului român, ca şi Re­­breanu, dimensiunea lui univer­sală. Să-l facă, cu alte cuvinte, exponentul unei laturi a indivi­dualităţii noastre în literatura u­niversală. Că Florin Mugur nu-şi mai aparţine, figurat vorbind, în dialogul cu Marin Preda, iată cîteva exemple. Spuneam că se identifică cu literatura prozato­rului, căruia, odată intrat în in­timitatea sa, îi poate solicita un plus de explicaţii, dar îi poate observa în acelaşi timp şi con­cordanţa dintre vocaţie şi aspi­raţie. Dialogul cu Marin Preda uzează de mai multe modalităţi „tehnice“, întrebări aparent dis­continue, dar de cele mai multe ori, întrebări in cel mai pur stil moromeţian: Aţi văzut vreodată o moară de vînt? pentru ca răs­punsul să plonjeze într-o speci­oasă chestiune de literatură com­parată. Sau: Vă amintiţi vreun vis?, întrebare care nu este de­parte de modalitatea exprimării prin descrierea visului, a unor e­­roi din cărţile lui Marin Preda. Şi ultima: se ştie că una din ca­racteristicile personajelor lui Preda este dialogul în parabole. Una din cele mai bune pagini ale Convorbirilor este ocaziona­tă de o întrebare-parabolă a lui Florin Mugur (Ce nu putem ier­ta). Exemplele pot fi înmulţite. Se poate constata aici, şi în alte pagini ale cărţii, deopotrivă teh­nica dialogului la Florin Mugur dar în acelaşi timp şi efectele literaturii lui Marin Preda asu­pra unei conştiinţe de scriitor şi cititor. Ea îşi continuă forţa de persuasiune şi prin cazul parti­cular al interviului. Din replici­le acestuia nu ne apare alt Ma­rin Preda decit cel pe care îl cunoştem şi admirăm din pagi­nile romanelor şi nuvelelor sale sau din acelea ale imposibilei întoarceri. Obsesiile, mai ales, gîndurile şi opiniile sale „intime“ se prelungesc şi în Convorbiri. Au poate un mai pronunţat ton confesiv, sunt învăluite într-o at­mosferă neconvenţională. De a­­ceea au şi o adincime sporită, iz­vorul lor nefiind captat în for­mele convenţionale, decorative ale unui tipar anume. Este un izvor in stare liberă. Preda gîn­­deşte cum scrie şi scrie cum gân­deşte, ceea ce înseamnă că scrii­torul stă întotdeauna de vorbă cu gîndirea sa. E unul din far­mecele stilului unic al acestui prozator. De aceea răspunsurile lui Marin Preda sunt încărcate de idei, de replici ce stimulează la replică. Preda vorbeşte prea puţin despre sine în această carte. Sau dacă acest lucru se întîmplă, atunci el se petrece în măsura în care eul scriitoru­lui se defineşte în raport cu pro­blemele umanităţii. Căci ceea ce este dintotdeauna caracteristic a­­cestui „romancier al ţăranului român“ este profunda sa deschi­dere spre realităţile contempo­rane de aici şi de pretutindeni. Să fie acesta un paradox, sau o­­ dovadă a valorii creaţiei sale? Este, mai întîi, o profesiune de credinţă cîştigată în timpul e­­xercitării „meseriei de scriitor“, ale cărei atribute etice şi esteti­ce au fo­st întotdeauna respecta­te cu sfinţenie. De aceea se poa­te vorbi de Marin Preda ca des­­spre o conştiinţă a literaturii ro­mâneşti, născută de istoria sa proprie, dar şi de istoria gene­rală. Numai un scriitor adine hrănit de valorile clasice ale u­­manităţii, de conştiinţa locului său în lumea contemporană ro­mânească poate depăşi tentaţia interviului de cabinet, orgolios şi vedetist, pentru a putea afirma deplina sa încredere în forţa spi­rituală a poporului nostru: „As­tăzi, cînd lumea este dominată de superputeri, militare şi nu numai militare, prin ce altceva, dacă nu prin gîndirea filozofică, prin creaţia literară şi artistică, poate să răzbată o ţară cum este România? Aici stă forţa unei na­ţiuni mici. într-adevăr, nimeni nu are cum împiedica o gîndire artistică sau filozofică să concen­treze o mare putere spirituală“. Iată de ce spuneam la început că volumul lui Florin Mugur „Convorbiri cu Marin Preda“ e alcătuit din monologul unei con­ştiinţe angajate în „circuitul u­­niversal“. M. N. RUSU FLORIN MUGUR „Convorbiri cu Marin Preda“ Fag. 2 SIMUL PMIRTIC PERIMA A LIRICII RAMARII Nu de mult, loan Alexandru, vorbind despre creaţia lirică pa­triotică, arăta pe bună dreptate că „poezia este expresia fericirii omului în comunitatea celorlalţi“, şi poezia Patriei tocmai acest dat fundamental 11 presupune: vieţuirea laolaltă în comunitate cu ceilalţi. Şi ca o profesiune de credinţă, spunea el mai departe, poetul patriot trebuie „să con­vieţuiască în sinul acestei comu­nităţi“, să fie „mădular în acest organism străvechi care este un neam şi apoi un popor“. Să fie acea osmoză, acea legătură per­manentă cu realitatea, cu oa­menii. Pentru că poezia nu-i ,,discurs logic“ său „mimetism fotografic“, ci o cunoaştere prin sentiment care implică lumea în care trăieşti, natura şi oamenii, faptele şi obiceiurile statornicite în timp. Din „tumul de fildeş“ se scrie poezie (dacă se poate numi aşa!) pentru unul, pentru altul. Or, menirea ei este cu to­tul alta, aceea de a înnobila o­­mul, de a face în el să vibreze glasul inimii, al cugetului, să constituie un bun spiritual pen­tru toţi. Şi acest lucru cere cu­noaşterea vieţii, a omului pe ca­re îl întâlneşti la fiecare pas şi care vrea să se vadă trăind în poezie, a trecutului de luptă pen­tru apărarea gliei strămoşeşti. Citindu-i pe Alecsandri, Emi­­nescu sau Coşbuc, vezi în ei în­truparea mării tradiţii a poeziei autentice de pretutindeni. în ei sentimentul patriotic transfigu­rat în artă a fost întotdeauna strîns legat de destinele celor mulţi, de năzuinţele colectivită­ţii umane, a fost pus în slujba unor mari idealuri, artistul pa­triot făcîndu-se ecoul şi interpre­tul acestuia. Cînd Eminescu glo­rifica în versuri nemuritoare trecutul istoric al patriei, deplîn­gea prezentul lipsit de vlagă şi suferea că nu găsea în societa­­tea-i contemporană eroi pe mă­sura tradiţiei de puterea şi băr­băţia lui Ştefan sau Mircea. Cînd poeţii paşoptişti cîntau unirea („Hora Unirii“) sau lupta eroică a ostaşilor români în lupta pen­tru independenţă naţională („Os­taşii noştri“), nedreptatea socia­lă („Clăcaşul“),­ se situau pe ace­laşi plan cu visurile, năzuinţele celor mulţi. Desigur, nu întot­deauna creaţiile artiştilor-patri­­oţi, s-au cristalizat în formula cea mai fericită, nu au primit a­­cel lirism propriu marii poezii. Emoţionante însă, ca şi convin­gătoare, mobilizatoare au rămas sinceritatea, dăruirea şi patosul lor. Artişti în primul rînd cetă­ţeni, ei au înţeles poezia, arta în general, ca pe o expresie su­fletească a poporului român, ca o întrupare a frământărilor ce aveau loc în sufletul naţional, creaţia lor devenind sinteza , pe plan artistic a evenimentelor, a simţirilor poporului. Privind în perspectiva timpu­lui, sentimentul patriotic apare ca o permanenţă în lirica româ­nească. Prezent în zilele noastre, acest sentiment a căpătat un conţinut mult mai larg, mai pro­fund, realitatea contemporană o­­ferind poeţilor un nesecat izvor de inspiraţie, în însăşi sfera na­­ţională a patriotismului au in­tervenit esenţiale mutaţii, ea de­venind mai cuprinzătoare ca ori­­cînd. Dragostea pentru ţară şi popor, respectul pentru trecutul de luptă al patriei, preţuirea va­lorilor materiale şi spirituale se îmbogăţesc astăzi cu un înalt spirit de partid, cu o responsabi­litate înnoită a artistului-cetă­­ţean cu desăvârşirea morală a se­menilor indiferent de naţionali­tate, cu acel sentiment al demni­tăţii naţionale şi umane. Senti­mente posibile de eroism sunt şi astăzi! Căci există în societatea noastră un eroism al muncii, un eroism cotidian izvorît din fap­te fără strălucire orbitoare dar adinei prin semnificaţiile şi ur­mările lor. Izvoarele sunt aşadar nebănuit de multe! Acestea dau durabilitate, viabilitate poeziei, înspre ele s-au aplecat — un lu­cru foarte bun — mulţi poeţi şi şi-au luat seva creaţiei lirice: Mihai Beniuc, Mihu Dragomir, Nicolae Tăutu, Dan Deşliu, Gri­­gore Hagiu, János Székely, Ale­xandru Amdriţoiu, Ion Horea, Ion Brad, Lászloffy Aladár, Ce­­­zar Baltag ş.a. Poezia lor robustă, optimistă, duce adeseori cu gîndul la vii­tor, la acel mîine mai bun,, mai frumos, în care trecutul şi pre­zentul nu sînt decit nişte etape în care trebuie „citite“ premise­le viitorului, şi vom da un e­­xemplu care ni se pare elocvent: „Ţara“ de Zaharia Stancu: „Sub cer albastru pe-albastru ocean Corabia noastră aleargă-nainte Mîndră aleargă-nainte, Spre viitor, spre comunism aleargă ..." IOAN NEGULICI La Sfîntu Gheorghe Expoziţii de sfîr­­şit de an ale elevilor şcolii populare de arta Vineri, 8 iunie, a.c., la Şcoa­la populară de artă din Sfîn­tu Gheorghe, a avut loc des­chiderea a două interesante expoziţii de artă. Este vorba despre expoziţia cercurilor de cusut din Colnic (profesoară Rosa Santa Vilma), Baraolt (profesoară Zakarias Elisabe­­ta) şi Sfîntu Gheorghe (pro­fesoară Hanko Beatrice), cu­­primind creaţii ale cursanţi­lor şcolii populare de artă din cele trei localităţi, creaţii vădind nu numai pasiune şi migală, ci şi o atentă şi meri­tuoasă stimă pentru valorifi­carea folclorului local. Cea de a doua expoziţie, reprezintă suma celor mai re­prezentative creaţii ale sec­ţiilor de pictură, ceramică (profesor Kiss Béla) şi grafică (conducător Bortnyik Eva), a­­parţinind şcolii populare de artă. Expoziţia va fi deschisă timp de două săptămîni, pu­ţind fi vizitată de public du­minica între orele 10—13 și in zilele lucrătoare, între ore­le 8—15 și 16—20. I.D MIRON RUSU BARIAN Veghea rămasa Vorbe ştiute Şi numai pe colţuri De buze, cine Şi-ndeamnă ? Statuile sunt... Statuile mişcă In veghea rămasă Pururea trează. Statuile cresc Cuvintele-flăcări. Şi vremea le suie Pe umeri Crinii visării. Şi ploaia le spală Ploaia le-nstrună Cântecul — clopot, Cântecul — vuiet. Scriitoarea, Tamás Mária în m­ijlocul cititorilor Comitetul judeţean pentru cultură şi educaţie socialistă, orga­nizează miercuri, 13 iunie, la Tîrgu Secuiesc, o întîlnire cu scrii­toarea clujeană Tamás Mária, autoare a mai multor romane pentru tineret. Asemenea întîlnire va avea loc și la Sfîntu Gheorghe în ziua de 15 iunie, in sala „Studio“ a Teatrului maghiar de Stat, din lo­calitate, H.L. CUVÎNTUL NOU Petőfi Sándor — metaloplastie executată de BARA ÁRPÁD. Aniversarea a 300 de ani de la naşterea lui Dimitrie Cantemir Recent, la Liceul din Tîrgu Secuiesc, s-a organizat sărbători­rea a 300 de ani de la naşterea marelui cărturar român, Dimitrie Cantemir. Pentru a da un aspect cit mai solemn şi sărbătoresc acestui eve­niment, s-a pregătit o prelegere punctată de proiecţii, ilustrând fotocopii după manuscrise, gra­vuri, litografii, portrete ale dom­nitorului D. Cantemir, ale mem­brilor familiei sale, ale ţarului Petru I, imagini din Petersbur­­gul, care i-a oferit o atît de ge­neroasă găzduire etc. Prelegerea a avut ca principal ţel scoaterea în evidenţă a vieţii lui frământa­te, cu întreaga sa dramă politi­că, înaltul său patriotism, Dimitrie Cantemir a fost un mare scriitor, mînuind toate sti­lurile: liric, satiric, narativ, pre­cum şi stilul ştiinţific, prin care a îmbogăţit limba noastră în mod cu totul remarcabil. El este figura cea mai importantă a ve­chii istoriografii româneşti şi cel­ care, împreună cu Constantin Cantacuzino, stolnicul, contem­poranul său, a enunţat în prefe­ţele lucrărilor de specialitate principiile istorice după care s-au călăuzit în întreaga lor ac­tivitate. Atît în cadrul orelor de litera­tură dedicate special acestui ma­re cărturar, cit şi în orele de di­­rigenţie, la majoritatea claselor, la orele de istorie, elevii au luat cunoştinţă de viaţa şi activitatea literară, istorică şi ştiinţifică a ilustrului om de cultură. Prof. VIORICA TANASE, Liceul de cultură generală Tîrgu Secuiesc (BclLclcLcL Ca o turmă de zimbri împietriţi dorm munţii din Ţara Moţilor, dorm Apusenii, osteniţi de atîta alergătură prin secoli, adăpaţi cu sudoare şi singe, săturaţi cu sudălmi şi obidă, înjugaţi la carul robiei de-o morţie hlamidă. 3. Fe­spinările lor neîncovoiate urmele biciului cu colţi veninoşi încă mai stăruie, mărturie — trandafiri sîngerii mai frumoşi decit îngerii, sfinte pămîntene aduceri aminte. 3. Munţii din Ţara Moţilor dorm liniştiţi, cu capetele pe genunchii cite unui strămoş. 4. Avram Iancu le doineşte de leagăn, dintr-un fluier cioplit din lemn de fulger cu dragoste de libertate altoit. 5. Prin păduri, prin poieni, în preajma unor tainice focuri de strajă, porunca tulnicilor zăboveşte în visul munţilor, trăind aievea ca o fermecată poveste. 6. Pe poteci bătute doar de furtuni şi de ginduri, o roată nebună aleargă, aleargă de la Bălgrad la Ţebea, prin Abrud, prin Cîmpeni, prin Albac ; durerea-i cu nici un chip nu se-mbună, umbra lui Horia tot aspră-i la chip. 7. în urmele ei răsar curcubeie zămislite din singe, din spice de griu, din oprelişti, din albastru surpat în prăpăstii, din păduri de brazi şi goruni,­­ din limpede de izvoare, din ciuture, din doniţe, din ciubăre, din Criş, din Arieş, din Detunata, din privirile lui Horia, Cloşca şi Crişan, din gîndurile lui Avram Iancu, din datini curcubeie care-nfloresc vîlvătăi în altarul sanctuarului de la Ţebea, înveşnicind primăvara luminii astăzi slobodă şi supusă omului­­ moţului, strănepotul robului, stăpînul munţilor şi pădurilor, cu dragostea de ţară înfrăţit, biruitorul nimicniciei, cu dreptate şi libertate răsplătit. 8. Dorm munţii din Ţara Moţilor, dorm, după secoli de trudă şi de nesomn. Prin visele lor trec bărbaţi şi femei şi copii şi bătrini, cinstindu-şi strămoşii, pe soartă stăpîni,­ i bătute doar de furtuni cinstindu-şi strămoşii, I duri, pe soartă stăpîni. H ■! M31 wm l s® ! (9 s Ba! ms I mm i • mm i is ■ ea ■ sw i Hi * ara s sa ■ sas j sm nairaifflanisüBaiHniBHüBi! sare ■ ra- ! sz» t e* naşa * ana > be: ; == * == i=uanB l F ADU SELEJAN SORIN TEODORESCU ^prinlui mfítdcw Prinţul moldav Dimitrie Cantemir, Născut din os de răzeş, Nu i-a înf­rînt pe turci La Stănileşti Dar a învins istoria Şi a silit timpul Să-i scrie numele Cu litere de am­in cartea veciilor. Răzeşul Constantin Cantemir — Domn al Moldovei — Era neştiutor de carte. Dar fiul său, Prințul Dimitrie Cantemir, A luminat ca un fulger întunericul acelor epoci medievale. JAKABOS ISTVÁN : „Bătălia fie la Chichiș“ (1848). (Cioplitură în lemn) ANUL VI. Nr. 972 POŞTA PAGINII : Cristifon Purecel — comuna ?­­ Barcani. De fiecare dată, cînd i / primim cite o veste de la­­ I dumneavoastră — veste in- i I semnînd bineînţeles şi poezii / i — gîndul ne poartă spre me­­ţ­­­leagurile Buzaielor — „ţinut A­l de doină şi frumuseţe“. Ca ! I şi în poeziile anterioare, şi în 1 / cele trei creaţii recent primi- ^ ț te la redacţie, inima rapsodu- i | lui popular vibrează intens la ’ t trecutul glorios al ţării, la e- \­­ roii poporului care prin fap- I \ tele 1-----------— ’ \ t tele lor ne-au adus împlinirea , t visurilor, la frumuseţea ţării, \ / a „zilelor de cânt“ pe care le ^ \ trăim azi, cu toţii. Cele trei ^ l poezii le reţinem spre publi- . I care, în legătură cu celelal­­t I te probleme din scrisoare veţi A t primi răspuns prin poştă. J t Silviu Necşoi — comuna I ? Hăghig. Ne rugaţi să vă spu- \ ţ nem părerea noastră despre i ' „încercările“ dumneavoastră ' literare şi în funcţie de aceas- t \\\ A tă apreciere ce sfat să vă l i dăm. Ne este foarte greu să I dăm un verdict avînd la bază I t o singură poezie. Ce vă pu- ^ Atem spune totuşi: înainte de»­­ a ni le trimite, ar fi bine să 5 ) le citiţi în cadrul cercului de ’ A literatură din şcoală, unde ţ 1 profesorul (profesoara) de A­­ limbă şi literatură română, } \ prin opinia lui, prin sfaturile e i ce vi le dă, vă poate călăuzi ţ 1 paşii, încă şovăielnici, pe dru- A * mul frumos, dar dificil, al 1 t poeziei. 1 i Stana Oancea — elevă la Li- ^ J ceul Tîrgu Secuiesc. Din cele i j două creaţii literare primite l­a proza „Soarele cald al vie­­ţ­­­­ii noastre“ este mult mai A t reuşită decit poezia „Ţară“. / ^ Curios lucru, dar să ştiţi că \ i mai multă poezie, mai multă ^ J sensibilitate se desprinde din i \ lucrarea în proză. Furată pro- J A babil de găsirea unor cuvinte- t / metaforă, aţi pierdut din ve-­l­edere ideea, pe parcursul celor/ t două pagini şi jumătate, a- j / bia-abia mai ..sclipeşte“. Mai jj * multă exigenţă, mai multă i \ muncă pe manuscris. Părerea d l noastră este să optaţi pentru ţ ? proză. Sperăm ca viitoarele l ) lucrări literare pe care ni le / A veţi trimite să poarte ampren- t / ta unei autoexigenţe sporite, A I ceea ce, vă asigurăm, că va 1 ) conferi prozelor un plus de | l frumusețe, profunzime în tra- t / tarea tematicii. Le așteptăm, | î__

Next