Cuvîntul Nou, iunie 1973 (Anul 6, nr. 964-989)
1973-06-10 / nr. 972
JL f A.1 A — '■ De la un timp încoace apar foarte multe cărţi de interviuri. Dacă pentru un sociolog al literaturii fenomenul pare să ofere posibilitatea formulării unor ipoteze interesante, pentru critica literară lucrurile sînt mai simple. Cărțile respective, atunci cînd n-au fost reeditări (vezi Aderca, Netea etc.) sau interviuridocument (Masoff, Carianopol etc.) n-au stîrnit un interes mai deosebit. S-ar putea spune că numai unul ocazional. Altceva s-a întîmplat cu cărţile de publicistică propriu-zisă deşi înseşi cele de interviuri se cuprind în acest gen. La intersecţia acestor modalităţi o carte ca „Imposibila întoarcere“ de Marin Preda, continuă să fie prezentă în conştiinţa publică. Am mai spus-o: împreună cu acelea ale lui Mircea Maliţa, într-un anume sens, publicistica lui Marin Preda reaminteşte de cultul pentru valorile clasice. Dar să nu uităm: „Imposibila întoarcere“ s-a născut sub semnul întrebărilor. Autorul ei a întreţinut în paginile revistei „Luceafărul“, un dialog cu generaţiile. Apoi substanţa acestuia a fost contrasă în volumul cu titlul de mai sus. Se vede însă că nevoia de clarificare a tinerilor scriitori este permanentă. Căci, iată, asistăm la volumul al doilea din „Imposibila întoarcere“, apărut sub titlul de Convorbiri cu Marin Preda. Cine este autorul acestei cărţi? Să fim clari. Nu încerc o departajare a drepturilor de autor, ci vreau să marchez un fenomen semnificativ. Autorul cărţii este, fără îndoială, poetul şi publicistul Florin Mugur. Este şi nu este. Este, tipografic. Nu este, deoarece Florin Mugur se arată a fi un exponent, iar nu o individualitate, în măsura în care autorul Convorbirilor s-a identificat cu conştiinţa generaţiei sale, şi, mai ales, cu aceea a scriitorului Marin Preda, dialogul cu acesta este, în fond, un monolog. In aceasta constă valoarea întreprinderii lui Florin Mugur. Ea nu este deloc mică, în „Argumentul“ cărţii se vorbeşte în general de incomunicabilitatea interviului. Fără îndoială că aşa este. Dar în cazul particular al Convorbirilor cu Marin Preda asistăm la o comunicare în planul conştiinţei scriitoriceşti. Prin această carte Florin Mugur oferă indirect un exemplu substanţial despre ceea ce înseamnă efectele literaturii asupra cititorilor, asupra generaţiilor. Tînărul scriitor vine către Marin Preda, încărcat, dacă se poate spune aşa, de Marin Preda. O spun astfel pentru a fi înţeles, încărcat de literatura acestui mare prozator al nostru care a reuşit să dea ţăranului român, ca şi Rebreanu, dimensiunea lui universală. Să-l facă, cu alte cuvinte, exponentul unei laturi a individualităţii noastre în literatura universală. Că Florin Mugur nu-şi mai aparţine, figurat vorbind, în dialogul cu Marin Preda, iată cîteva exemple. Spuneam că se identifică cu literatura prozatorului, căruia, odată intrat în intimitatea sa, îi poate solicita un plus de explicaţii, dar îi poate observa în acelaşi timp şi concordanţa dintre vocaţie şi aspiraţie. Dialogul cu Marin Preda uzează de mai multe modalităţi „tehnice“, întrebări aparent discontinue, dar de cele mai multe ori, întrebări in cel mai pur stil moromeţian: Aţi văzut vreodată o moară de vînt? pentru ca răspunsul să plonjeze într-o specioasă chestiune de literatură comparată. Sau: Vă amintiţi vreun vis?, întrebare care nu este departe de modalitatea exprimării prin descrierea visului, a unor eroi din cărţile lui Marin Preda. Şi ultima: se ştie că una din caracteristicile personajelor lui Preda este dialogul în parabole. Una din cele mai bune pagini ale Convorbirilor este ocazionată de o întrebare-parabolă a lui Florin Mugur (Ce nu putem ierta). Exemplele pot fi înmulţite. Se poate constata aici, şi în alte pagini ale cărţii, deopotrivă tehnica dialogului la Florin Mugur dar în acelaşi timp şi efectele literaturii lui Marin Preda asupra unei conştiinţe de scriitor şi cititor. Ea îşi continuă forţa de persuasiune şi prin cazul particular al interviului. Din replicile acestuia nu ne apare alt Marin Preda decit cel pe care îl cunoştem şi admirăm din paginile romanelor şi nuvelelor sale sau din acelea ale imposibilei întoarceri. Obsesiile, mai ales, gîndurile şi opiniile sale „intime“ se prelungesc şi în Convorbiri. Au poate un mai pronunţat ton confesiv, sunt învăluite într-o atmosferă neconvenţională. De aceea au şi o adincime sporită, izvorul lor nefiind captat în formele convenţionale, decorative ale unui tipar anume. Este un izvor in stare liberă. Preda gîndeşte cum scrie şi scrie cum gândeşte, ceea ce înseamnă că scriitorul stă întotdeauna de vorbă cu gîndirea sa. E unul din farmecele stilului unic al acestui prozator. De aceea răspunsurile lui Marin Preda sunt încărcate de idei, de replici ce stimulează la replică. Preda vorbeşte prea puţin despre sine în această carte. Sau dacă acest lucru se întîmplă, atunci el se petrece în măsura în care eul scriitorului se defineşte în raport cu problemele umanităţii. Căci ceea ce este dintotdeauna caracteristic acestui „romancier al ţăranului român“ este profunda sa deschidere spre realităţile contemporane de aici şi de pretutindeni. Să fie acesta un paradox, sau o dovadă a valorii creaţiei sale? Este, mai întîi, o profesiune de credinţă cîştigată în timpul exercitării „meseriei de scriitor“, ale cărei atribute etice şi estetice au fost întotdeauna respectate cu sfinţenie. De aceea se poate vorbi de Marin Preda ca desspre o conştiinţă a literaturii româneşti, născută de istoria sa proprie, dar şi de istoria generală. Numai un scriitor adine hrănit de valorile clasice ale umanităţii, de conştiinţa locului său în lumea contemporană românească poate depăşi tentaţia interviului de cabinet, orgolios şi vedetist, pentru a putea afirma deplina sa încredere în forţa spirituală a poporului nostru: „Astăzi, cînd lumea este dominată de superputeri, militare şi nu numai militare, prin ce altceva, dacă nu prin gîndirea filozofică, prin creaţia literară şi artistică, poate să răzbată o ţară cum este România? Aici stă forţa unei naţiuni mici. într-adevăr, nimeni nu are cum împiedica o gîndire artistică sau filozofică să concentreze o mare putere spirituală“. Iată de ce spuneam la început că volumul lui Florin Mugur „Convorbiri cu Marin Preda“ e alcătuit din monologul unei conştiinţe angajate în „circuitul universal“. M. N. RUSU FLORIN MUGUR „Convorbiri cu Marin Preda“ Fag. 2 SIMUL PMIRTIC PERIMA A LIRICII RAMARII Nu de mult, loan Alexandru, vorbind despre creaţia lirică patriotică, arăta pe bună dreptate că „poezia este expresia fericirii omului în comunitatea celorlalţi“, şi poezia Patriei tocmai acest dat fundamental 11 presupune: vieţuirea laolaltă în comunitate cu ceilalţi. Şi ca o profesiune de credinţă, spunea el mai departe, poetul patriot trebuie „să convieţuiască în sinul acestei comunităţi“, să fie „mădular în acest organism străvechi care este un neam şi apoi un popor“. Să fie acea osmoză, acea legătură permanentă cu realitatea, cu oamenii. Pentru că poezia nu-i ,,discurs logic“ său „mimetism fotografic“, ci o cunoaştere prin sentiment care implică lumea în care trăieşti, natura şi oamenii, faptele şi obiceiurile statornicite în timp. Din „tumul de fildeş“ se scrie poezie (dacă se poate numi aşa!) pentru unul, pentru altul. Or, menirea ei este cu totul alta, aceea de a înnobila omul, de a face în el să vibreze glasul inimii, al cugetului, să constituie un bun spiritual pentru toţi. Şi acest lucru cere cunoaşterea vieţii, a omului pe care îl întâlneşti la fiecare pas şi care vrea să se vadă trăind în poezie, a trecutului de luptă pentru apărarea gliei strămoşeşti. Citindu-i pe Alecsandri, Eminescu sau Coşbuc, vezi în ei întruparea mării tradiţii a poeziei autentice de pretutindeni. în ei sentimentul patriotic transfigurat în artă a fost întotdeauna strîns legat de destinele celor mulţi, de năzuinţele colectivităţii umane, a fost pus în slujba unor mari idealuri, artistul patriot făcîndu-se ecoul şi interpretul acestuia. Cînd Eminescu glorifica în versuri nemuritoare trecutul istoric al patriei, deplîngea prezentul lipsit de vlagă şi suferea că nu găsea în societatea-i contemporană eroi pe măsura tradiţiei de puterea şi bărbăţia lui Ştefan sau Mircea. Cînd poeţii paşoptişti cîntau unirea („Hora Unirii“) sau lupta eroică a ostaşilor români în lupta pentru independenţă naţională („Ostaşii noştri“), nedreptatea socială („Clăcaşul“), se situau pe acelaşi plan cu visurile, năzuinţele celor mulţi. Desigur, nu întotdeauna creaţiile artiştilor-patrioţi, s-au cristalizat în formula cea mai fericită, nu au primit acel lirism propriu marii poezii. Emoţionante însă, ca şi convingătoare, mobilizatoare au rămas sinceritatea, dăruirea şi patosul lor. Artişti în primul rînd cetăţeni, ei au înţeles poezia, arta în general, ca pe o expresie sufletească a poporului român, ca o întrupare a frământărilor ce aveau loc în sufletul naţional, creaţia lor devenind sinteza , pe plan artistic a evenimentelor, a simţirilor poporului. Privind în perspectiva timpului, sentimentul patriotic apare ca o permanenţă în lirica românească. Prezent în zilele noastre, acest sentiment a căpătat un conţinut mult mai larg, mai profund, realitatea contemporană oferind poeţilor un nesecat izvor de inspiraţie, în însăşi sfera naţională a patriotismului au intervenit esenţiale mutaţii, ea devenind mai cuprinzătoare ca oricînd. Dragostea pentru ţară şi popor, respectul pentru trecutul de luptă al patriei, preţuirea valorilor materiale şi spirituale se îmbogăţesc astăzi cu un înalt spirit de partid, cu o responsabilitate înnoită a artistului-cetăţean cu desăvârşirea morală a semenilor indiferent de naţionalitate, cu acel sentiment al demnităţii naţionale şi umane. Sentimente posibile de eroism sunt şi astăzi! Căci există în societatea noastră un eroism al muncii, un eroism cotidian izvorît din fapte fără strălucire orbitoare dar adinei prin semnificaţiile şi urmările lor. Izvoarele sunt aşadar nebănuit de multe! Acestea dau durabilitate, viabilitate poeziei, înspre ele s-au aplecat — un lucru foarte bun — mulţi poeţi şi şi-au luat seva creaţiei lirice: Mihai Beniuc, Mihu Dragomir, Nicolae Tăutu, Dan Deşliu, Grigore Hagiu, János Székely, Alexandru Amdriţoiu, Ion Horea, Ion Brad, Lászloffy Aladár, Cezar Baltag ş.a. Poezia lor robustă, optimistă, duce adeseori cu gîndul la viitor, la acel mîine mai bun,, mai frumos, în care trecutul şi prezentul nu sînt decit nişte etape în care trebuie „citite“ premisele viitorului, şi vom da un exemplu care ni se pare elocvent: „Ţara“ de Zaharia Stancu: „Sub cer albastru pe-albastru ocean Corabia noastră aleargă-nainte Mîndră aleargă-nainte, Spre viitor, spre comunism aleargă ..." IOAN NEGULICI La Sfîntu Gheorghe Expoziţii de sfîrşit de an ale elevilor şcolii populare de arta Vineri, 8 iunie, a.c., la Şcoala populară de artă din Sfîntu Gheorghe, a avut loc deschiderea a două interesante expoziţii de artă. Este vorba despre expoziţia cercurilor de cusut din Colnic (profesoară Rosa Santa Vilma), Baraolt (profesoară Zakarias Elisabeta) şi Sfîntu Gheorghe (profesoară Hanko Beatrice), cuprimind creaţii ale cursanţilor şcolii populare de artă din cele trei localităţi, creaţii vădind nu numai pasiune şi migală, ci şi o atentă şi merituoasă stimă pentru valorificarea folclorului local. Cea de a doua expoziţie, reprezintă suma celor mai reprezentative creaţii ale secţiilor de pictură, ceramică (profesor Kiss Béla) şi grafică (conducător Bortnyik Eva), aparţinind şcolii populare de artă. Expoziţia va fi deschisă timp de două săptămîni, puţind fi vizitată de public duminica între orele 10—13 și in zilele lucrătoare, între orele 8—15 și 16—20. I.D MIRON RUSU BARIAN Veghea rămasa Vorbe ştiute Şi numai pe colţuri De buze, cine Şi-ndeamnă ? Statuile sunt... Statuile mişcă In veghea rămasă Pururea trează. Statuile cresc Cuvintele-flăcări. Şi vremea le suie Pe umeri Crinii visării. Şi ploaia le spală Ploaia le-nstrună Cântecul — clopot, Cântecul — vuiet. Scriitoarea, Tamás Mária în mijlocul cititorilor Comitetul judeţean pentru cultură şi educaţie socialistă, organizează miercuri, 13 iunie, la Tîrgu Secuiesc, o întîlnire cu scriitoarea clujeană Tamás Mária, autoare a mai multor romane pentru tineret. Asemenea întîlnire va avea loc și la Sfîntu Gheorghe în ziua de 15 iunie, in sala „Studio“ a Teatrului maghiar de Stat, din localitate, H.L. CUVÎNTUL NOU Petőfi Sándor — metaloplastie executată de BARA ÁRPÁD. Aniversarea a 300 de ani de la naşterea lui Dimitrie Cantemir Recent, la Liceul din Tîrgu Secuiesc, s-a organizat sărbătorirea a 300 de ani de la naşterea marelui cărturar român, Dimitrie Cantemir. Pentru a da un aspect cit mai solemn şi sărbătoresc acestui eveniment, s-a pregătit o prelegere punctată de proiecţii, ilustrând fotocopii după manuscrise, gravuri, litografii, portrete ale domnitorului D. Cantemir, ale membrilor familiei sale, ale ţarului Petru I, imagini din Petersburgul, care i-a oferit o atît de generoasă găzduire etc. Prelegerea a avut ca principal ţel scoaterea în evidenţă a vieţii lui frământate, cu întreaga sa dramă politică, înaltul său patriotism, Dimitrie Cantemir a fost un mare scriitor, mînuind toate stilurile: liric, satiric, narativ, precum şi stilul ştiinţific, prin care a îmbogăţit limba noastră în mod cu totul remarcabil. El este figura cea mai importantă a vechii istoriografii româneşti şi cel care, împreună cu Constantin Cantacuzino, stolnicul, contemporanul său, a enunţat în prefeţele lucrărilor de specialitate principiile istorice după care s-au călăuzit în întreaga lor activitate. Atît în cadrul orelor de literatură dedicate special acestui mare cărturar, cit şi în orele de dirigenţie, la majoritatea claselor, la orele de istorie, elevii au luat cunoştinţă de viaţa şi activitatea literară, istorică şi ştiinţifică a ilustrului om de cultură. Prof. VIORICA TANASE, Liceul de cultură generală Tîrgu Secuiesc (BclLclcLcL Ca o turmă de zimbri împietriţi dorm munţii din Ţara Moţilor, dorm Apusenii, osteniţi de atîta alergătură prin secoli, adăpaţi cu sudoare şi singe, săturaţi cu sudălmi şi obidă, înjugaţi la carul robiei de-o morţie hlamidă. 3. Fespinările lor neîncovoiate urmele biciului cu colţi veninoşi încă mai stăruie, mărturie — trandafiri sîngerii mai frumoşi decit îngerii, sfinte pămîntene aduceri aminte. 3. Munţii din Ţara Moţilor dorm liniştiţi, cu capetele pe genunchii cite unui strămoş. 4. Avram Iancu le doineşte de leagăn, dintr-un fluier cioplit din lemn de fulger cu dragoste de libertate altoit. 5. Prin păduri, prin poieni, în preajma unor tainice focuri de strajă, porunca tulnicilor zăboveşte în visul munţilor, trăind aievea ca o fermecată poveste. 6. Pe poteci bătute doar de furtuni şi de ginduri, o roată nebună aleargă, aleargă de la Bălgrad la Ţebea, prin Abrud, prin Cîmpeni, prin Albac ; durerea-i cu nici un chip nu se-mbună, umbra lui Horia tot aspră-i la chip. 7. în urmele ei răsar curcubeie zămislite din singe, din spice de griu, din oprelişti, din albastru surpat în prăpăstii, din păduri de brazi şi goruni, din limpede de izvoare, din ciuture, din doniţe, din ciubăre, din Criş, din Arieş, din Detunata, din privirile lui Horia, Cloşca şi Crişan, din gîndurile lui Avram Iancu, din datini curcubeie care-nfloresc vîlvătăi în altarul sanctuarului de la Ţebea, înveşnicind primăvara luminii astăzi slobodă şi supusă omului moţului, strănepotul robului, stăpînul munţilor şi pădurilor, cu dragostea de ţară înfrăţit, biruitorul nimicniciei, cu dreptate şi libertate răsplătit. 8. Dorm munţii din Ţara Moţilor, dorm, după secoli de trudă şi de nesomn. Prin visele lor trec bărbaţi şi femei şi copii şi bătrini, cinstindu-şi strămoşii, pe soartă stăpîni, i bătute doar de furtuni cinstindu-şi strămoşii, I duri, pe soartă stăpîni. H ■! M31 wm l s® ! (9 s Ba! ms I mm i • mm i is ■ ea ■ sw i Hi * ara s sa ■ sas j sm nairaifflanisüBaiHniBHüBi! sare ■ ra- ! sz» t e* naşa * ana > be: ; == * == i=uanB l F ADU SELEJAN SORIN TEODORESCU ^prinlui mfítdcw Prinţul moldav Dimitrie Cantemir, Născut din os de răzeş, Nu i-a înfrînt pe turci La Stănileşti Dar a învins istoria Şi a silit timpul Să-i scrie numele Cu litere de amin cartea veciilor. Răzeşul Constantin Cantemir — Domn al Moldovei — Era neştiutor de carte. Dar fiul său, Prințul Dimitrie Cantemir, A luminat ca un fulger întunericul acelor epoci medievale. JAKABOS ISTVÁN : „Bătălia fie la Chichiș“ (1848). (Cioplitură în lemn) ANUL VI. Nr. 972 POŞTA PAGINII : Cristifon Purecel — comuna ? Barcani. De fiecare dată, cînd i / primim cite o veste de la I dumneavoastră — veste in- i I semnînd bineînţeles şi poezii / i — gîndul ne poartă spre meţleagurile Buzaielor — „ţinut Al de doină şi frumuseţe“. Ca ! I şi în poeziile anterioare, şi în 1 / cele trei creaţii recent primi- ^ ț te la redacţie, inima rapsodu- i | lui popular vibrează intens la ’ t trecutul glorios al ţării, la e- \ roii poporului care prin fap- I \ tele 1-----------— ’ \ t tele lor ne-au adus împlinirea , t visurilor, la frumuseţea ţării, \ / a „zilelor de cânt“ pe care le ^ \ trăim azi, cu toţii. Cele trei ^ l poezii le reţinem spre publi- . I care, în legătură cu celelalt I te probleme din scrisoare veţi A t primi răspuns prin poştă. J t Silviu Necşoi — comuna I ? Hăghig. Ne rugaţi să vă spu- \ ţ nem părerea noastră despre i ' „încercările“ dumneavoastră ' literare şi în funcţie de aceas- t \\\ A tă apreciere ce sfat să vă l i dăm. Ne este foarte greu să I dăm un verdict avînd la bază I t o singură poezie. Ce vă pu- ^ Atem spune totuşi: înainte de» a ni le trimite, ar fi bine să 5 ) le citiţi în cadrul cercului de ’ A literatură din şcoală, unde ţ 1 profesorul (profesoara) de A limbă şi literatură română, } \ prin opinia lui, prin sfaturile e i ce vi le dă, vă poate călăuzi ţ 1 paşii, încă şovăielnici, pe dru- A * mul frumos, dar dificil, al 1 t poeziei. 1 i Stana Oancea — elevă la Li- ^ J ceul Tîrgu Secuiesc. Din cele i j două creaţii literare primite la proza „Soarele cald al vieţii noastre“ este mult mai A t reuşită decit poezia „Ţară“. / ^ Curios lucru, dar să ştiţi că \ i mai multă poezie, mai multă ^ J sensibilitate se desprinde din i \ lucrarea în proză. Furată pro- J A babil de găsirea unor cuvinte- t / metaforă, aţi pierdut din ve-ledere ideea, pe parcursul celor/ t două pagini şi jumătate, a- j / bia-abia mai ..sclipeşte“. Mai jj * multă exigenţă, mai multă i \ muncă pe manuscris. Părerea d l noastră este să optaţi pentru ţ ? proză. Sperăm ca viitoarele l ) lucrări literare pe care ni le / A veţi trimite să poarte ampren- t / ta unei autoexigenţe sporite, A I ceea ce, vă asigurăm, că va 1 ) conferi prozelor un plus de | l frumusețe, profunzime în tra- t / tarea tematicii. Le așteptăm, | î__