Cuvîntul Nou, februarie 1992 (Anul 3, nr. 549-569)

1992-02-01 / nr. 549

O propunere: „Cartea de onoare a donatorilor“ pentru Liga cultural-creştină „Andrei Şaguna“ Mă numesc Vladimir Stoi­ca şi locuiesc în Braşov. Pă­rinţii mei se trag din judeţul Covasna. I-am citit tatălui meu proiectul statutului Ligii cultural-creştine „Andrei Şa­­guna“. Nu am încheiat să-l citesc şi a venit prima consta­tare: ,,Parcă-i rupt din statu­tul „Astrei“. Ce treburi bune a făcut pe vremuri „Astra“ pentru românii din judeţul Co­vasna! Au reînflorit tradiţiile, şcoala a fost pusă­ pe picioa­re trainice. Toate idealurile românilor erau atinse ,prin gîndirea, experienţa, acţiunea şi solidaritatea liber exprima­te de membrii „Astrei“, care pentru noi toţi a fost ca o a doua mamă. Le dau un sfat celor de acum, membri şi sim­patizanţi ai Ligii cultural­­creştine „Andrei Şaguna“. (Doamne, ce nume predestinat pentru dezrobirea românilor de-a lungul veacurilor!), o­­biectivele pe care şi le pro­pun se pot realiza numai prin participarea fiecăruia, a tutu­ror românilor, prin fapte şi acţiuni diverse, printr-o co­laborare cu toţi românii din ţară şi, aş zice, din toată lu­mea, pentru că reuşita dezghe­ţului cultural la care aspiră liga poate avea loc numai prin solidaritate şi comporta­ment umanist pînă la ultima fibră morală“. Vrem să rugăm colectivul de iniţiativă, dacă ii este în putinţă, să încerce să facă mai mult cunoscute prevederi­le statului prin toate mijloacele posibile, căci suntem­ convinşi că prin­ acţiuni concrete şi încredere în izbîndă va reuşi să atragă cit mai mulţi sim­patizanţi şi membri. Aici ve­nim cu o propunere pentru îmbunătăţirea statutului. Toa­te persoanele — fizice, juridi­ce, instituţii, asociaţii, agenţi economici etc. — care vor fa­ce donaţii sau vor sprijini prin alte forme activităţile prevă­zute în statut să fie trecute în „Cartea de onoare a do­natorilor“, care să se facă publică. Vă dorim succes şi aşteptăm cu încredere noi veşti. Vladimir STOICA, Braşov Cu ce, dear friend ? Asistăm la o accentuare a luptei electorale în cadrul căreia fiecare partid şi candidat­ se prezintă cu programe care de care mai promiţătoare, în urma împlinirii cărora toate problemele mari şi mici ale societăţii româneşti vor fi rezolvate. Alţii ne ademenesc cu o altă formulă „origi­nală“, cică nu promit nimic, dar vor vedea alegătorii ce vor face şi vor drege ei dacă vor fi aleşi. Altă Mărie... Ceea ce se feresc să aprofundeze şi unii, şi alţii — iar motivele sunt lesne de înţeles — este sursa fondurilor pen­tru a-şi împlini promisiunile. De aceea i-aş întreba pe vii­torii noştri primari: Cum vei face, vericule? Cunoscînd cit de cit neputinţa actuală a primăriilor, neauzind de nici un proiect de lege care să aducă schimbări şi bani, nu pot fi decît pesimist şi... necredincios, ca Tom­a. Este clar că, deo­camdată, primăriile vor rămîne în stadiul imposibilităţii re­zolvării acelor probleme care sunt cu adevărat stringente: locuinţe, străzi asfaltate, aprovizionare, asigurarea apei şi a încălzirii. Iar de promisiuni se va alege praful. Stupefiantă este şi poziţia unora de la care ne-am aştep­ta la mai multă luciditate. Iată, acea misiune americană a Institutului republican internaţional care a analizat condi­ţiile desfăşurării campaniei electorale din România (şi că­reia Guvernul român i-a răspuns joi destul de ferm) a cri­ticat, printre altele (conform postului de radio BBC) şi fap­tul că partidele nu sunt subvenţionate, că nu au suficiente posibilităţi de propagandă la TV­’şi radio. I-aş întreba şi pe ei: Cu ce, sir? De unde bani dintr-o ţară secată de fonduri, sărăcită de comunism? In America e simplu: ai două par­tide mari şi late, fiecare cu sponsori ce au beneficii anuale mai mari decit întreaga producţie industrială a României. La noi însă cred că nimeni nu mai ştie exact cite partide sunt, iar dacă s-ar promite din nou cite 1 milion (cel puţin) pen­tru campania electorală, numărul lor s-ar dubla în cîteva ore. Apoi, în America sînt alegeri din patru în patru ani, pe cînd la noi... luna şi alegerile. în ce priveşte televiziunea şi radioul, diferenţa dintre cele două ţări este şi mai fla­grantă. Aşadar, de ce nu ne spui, doar friend, cu ce să ne ridicăm la înălţimea, exigenţelor tale? — Gabriel FLORESCU • PROGRAMUL SAPTAMÎNAL TV. — Domnule Tatu, ce virstă aveţi? — Apropo de întrebare, îmi place o vorbă: „Nu ştiu cîţi ani am, dar trei zile suflu în luminările tortului ca să le sting“. Am 51 de ani, mulţu­mesc, la fel. — Care sînt noutăţile zilei cu urbea, în Primărie? — Triste, din păcate. Anul Nou nu a adus optimism în viaţa Primăriei şi nu datorită alegerilor, ci volumului mare de lucrări efectuate cu pre­gătirea listelor pentru alegeri, afişarea lor, stabilirea secţiilor de votare, în plus a fost şi re­censămîntul. Există apoi sca­denţe legate de Legea fon­dului funciar. Toate acestea au făcut s-avem foc conti­nuu, cum se zice, lucrînd in­ • Interviu cu domnul D­AN TATU, viceprimar la Primăria municipiului plusiv sîmbăta şi duminica în Primărie, dar, în acelaşi timp, datorită acestora am fost mai puţin eficienţi in asigurarea unor artere de circulaţie vali­de în municipiu. Ne confrun­tăm încă cu greutăţi mari in asigurarea gazului metan, nu avem peste tot apă, în secto­rul public. — O notă pesimistă. Nu­mai atit? — Există şi o rază de lu­mină pentru perioada urmă­toare. Primăria are în pro­gramele ei soluţiile pentru finalizarea alimentării cu apă şi extinderea reţelei de gaze Doru MOLDOVAN (Continuare in pag. 2) SERIE NOUA Cotidian social-politic al judeţului Covasna Anul III Nr. 549 Sîmbătă 1 februarie 1992 4 pagini — 5 Iei O urmă de bine într-o lume plină de apariţii şi dispariţii TRELETR DE Curat SîlVIBRTflB* murdar! Demagogie, corupţie, afronturi politice, agricultură în pom, industrie la pămînt, miticism, festivism etc., etc.... Caţavenci, Tipăteşti, Miţe, Năici, Ziţe, Zoicici, români verzi, moftangii se plimbă nonşalant şi azi printre noi, amenin­­ţindu-ne cu vorbe, sfaturi, minciuni, matrapazlîcuri, cu par­­fumuri de varii­­sme. Parcă şi mai mult acum, în campania electorală. Şi cînd vezi şi auzi , din două, una daţi-mi voie... Că România de la Traian... Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa dumitale, eu voi să ştiu de România mea şi numai de România... Mi se pare că altcineva amăgeşte opinia publică... Să-şi vază de trebile ei Europa... Urlă tîrgul, dom­nule... Pentru că noi suntem­ pentru descentralizare... Pentru că, daţi-mi voie să vă spui, din punctul de vedere economic stăm rău... Noi aclamăm munca, travaliul care nu se face deloc în ţara noastră... Pînă cînd să n-avem şi noi faliţii noştri — ce să mai spui? Vivat Caragiale! Curat murdar! Teribil eşti, nene lan­cuie, la 140 de ani de la naştere ! N. IONAŞCU Istoria şcolilor româneşti în judeţul t­rei Scaune (8) Şcoala din Vîlcele fiinţează încă din secolul al XV-lea, fiind atestată documentar din 1429. în diploma în care este menţionată şcoala se­­ spune că învăţătorul Johannes a fost citat într-un proces de divorţ. Pe amplasamentul vechii şcoli a fost construită una ticită, în anul 1850, „existenţa ei fiind datorată absolutismului, cînd comunităţile care nu a­­veau şcoală, au fost obligate proxima­tiv 250 de elevi. Sala­riul său a fost de opt găleţi de cereale şi 40 de creiţari de la fiecare elev, în urma la Arad­, în anul 1868, şcoala era frecventată de 45—50 de elevi,­­ învăţător fiind Vlădă­­reanu Koszti. Deoarece şcoala devenise neîncăpătoare, în anul, 1871, învăţătorul Majlat János a i­­niţiat construirea unui nou local. Timp de 20 de ani, a fost învăţător Kasas György, care datorită rîvnei sale a reuşit „să o doteze cu tot ce este necesar şi să o transfor­m­an I. EŞANU Continuare în pag. a 2-a) să-şi construiasca“. decesului său, în anul 1856. Primul învăţător a fost i-a urmat nepotul său Buksa Buksa György, care avea a­ Sándor, care in 1858 a plecat — Hoimlnii m­­­ecitime — „Preşedintele“ Transilvaniei — Impostor şi trădător de ţară (II) „Preşedintele“ Guvernului Transilvaniei în exil, Dan Za­­haria, numit de autorităţile de la Budapesta în această func­ţie inventată într-o perioadă de oarecare acalmie, chiar de îmbunătăţire a relaţiilor cu România, datorită mai ales e­­forturilor Guvernului român, se declara cînd colonel, cînd inginer, după cum ii erau mai favorabile împrejurările sau cu ce „personalităţi“ poli­tice discuta. Deci, s-a născut la 6 februarie 1946 în bra­şov, a absolvit Liceul militar din Breaza, după care a intrat la Şcoala de ofiţeri din Bra­şov. Pentru abateri grave este exmatriculat, dar reuşeşte la Facultatea de electronică din Bucureşti, loc de unde este, de asemenea, dat afară, în­cepe viaţa-viaţă pentru acest om pus pe fapte mari.. Astfel, în anul 1974 este condamnat pentru prima dată la 14 luni Închisoare — prin sentinţa nr. 321 din 3 septembrie a Jude­cătoriei Făgăraş — pentru trafic de influenţă. In 1982 este condamnat la 4 luni în­chisoare de Judecătoria Bra­şov. In­ 1983 este condamnat la 1 an muncă corecţională de Judecătoria Slobozia pentru Preda NIŢA­ ­Continuări In pag. a 2-a) Incomode La o recentă reuniune a Comisiei pentru probleme­le politice a Consiliului Europei, doamna Catherine Lalumiére, secretar general al Consiliului Europei, a a­­preciat că „pentru respec­tarea drepturilor persoane­lor aparţinînd minorităţilor naţionale trebuie îndeplini­te două condiţii: minorită­­­­ţi­le să fie loiale statului în care trăiesc, iar ţara de o­­rigine să se abţină de la orice manifestare ce ar pu­tea fi interpretată ca ames­tec in treburile interne ale statului respectiv“. Noi suntem­ convinşi că şi U.D.M.R. va promova a­­ceste principii, impunîn­­du-le și Guvernului de la Budapesta. Sau nu? (G.F.) Incomode

Next