Cuvântul Nou, august 1996 (Anul 7, nr. 1671-1693)

1996-08-01 / nr. 1671

caiiDiAH sicim-Niiiic m JiiDiiinm edvasna Anul Vlí Nr. 1671 Jól 1 august 1996 4 pagini — 120 lei Actualitatea internă și Ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat, miercuri, la pleca­rea spre Paris, că principalul obiectiv al vizitei pe care o întreprinde este impulsionarea eforturilor diplomatice în vederea includerii României în rân­dul statelor membre ale Alianţei Nord Atlantice şi Uniunii Europene. Şeful diplomaţiei române a precizat că Bucu­­reştiul a văzut întotdeauna în relaţiile cu Franţa „o legătură specială" şi că Parisul a fost şi ră­mâne unul din principalii susţinători ai integrării României în structurile economice şi de securi­tate europene şi euro-atlantice. Meleşcanu a informat că agenda vizitei sale la Paris include, pe lângă convorbirile cu omolo­gul său francez, Hervé de Charette, întâlniri cu ministrul pentru Afaceri Europene, Michel Bernier, ministrul Apărării, Charles Milton, secretarul de stat pentru Francofonie, Margie Soudre, şi pre­mierul Alain Juppé. (MEDIAFAX) ■ Preşedintele PDAR, Victor Surd­u, a revenit, miercuri, asupra declaraţiei de marţi, potrivit căreia UNC va susţine în turul al II-lea al ale­gerilor prezidenţiale candidatul Opoziţiei. . Surdu a precizat că o decizie în acest sens nu poate fi adoptată decât în consens de către PDAR, PUR şi MER - cei trei membri ai UNC - şi că ea va fi făcută publică după 3 noiembrie, data primului tur al alegerilor prezidenţiale. Liderul PDAR a sugerat că declaraţia de marţi trebuie interpretată ca una de sprijin pentru propriul pre­­zidenţiabil, Ion Coja, care doreşte să participe la o competite preelectorală pentru desemnarea ,u­­o■ ui candidat unic al Opoziţiei la Preşedinţie. (MEDIAFAX) ŞI MAI BUNE, ŞI MAI RELE Marţi a fost zi fastă pen­tru boxerii Leonard Dorof­­tei şi Marion Simion. Pri­mul l-a întâlnit, în cadrul categoriei 60 kg, pe geor­gianul Koba Gogo­adze, un pugilist combativ, dar nu suficient de puternic, pen­tru a-i rezista românului. ATLANTA ’96 Doroftei şi-a mărit treptat avansul, câştigând, în final, cu 16-8 şi calificându-se în semifinale, unde va dori piept cu campionul mondial al categoriei, cubanezul Arie­ Hernandez. Indiferent de ce se va întâmpla însă în acea întâlnire, boxerul nos­tru are asigurată o meda­lie, ca şi Marian Simion (67 kg), care l-a învins la puncte (16-8) pe turco­­danezul Al Hasan. Cel de-al treilea pugilist român care a evoluat în sferturi, Crin Olteanu, a pierdut fără drept de apel (24-2) în faţa ungurului Kovács István, campionul mondial al­ cate­goriei 54 kg. ^Continuare in pag. a 3-a) Intorsura Buzău­ui - un oraș în care se mai con­struiește ceva. ROCAB S.A. INTORSURA BUZĂULUI Doar justiţia e în măsură să hotărască cine a încălcat legea (2) Pe domnul Marius Obre­­ja, numit în urmă cu o lună ele AGA, provizoriu, administrator şi director al SC Rocab SA Intorsura Bu­zăului, nu l-am găsit luni, 29 iulie, la sediul unităţii, dânsul fiind pl­ecat în inte­res de serviciu la o socie­­tat comercială în vederea definitivării documentaţiei pentru asimilarea unui nou produs. Probabil însă că se aştepta la o descindere a presei, aşa î­ncât vizavi de cazul celor doi foşti sa­a- Aurel GOLCIU (Continuare în pag. 2) O SARBATOARE UITATA: Sântilia la Zagon (3) - Nea Ioane, la 91 de ani, câţi oi, îţi mai amin­teşti de petrecerile de de­­mult. Te mai gândeşti noaptea la ele?­­.Apoi, ma gândesc, că eu am cântat la vioară 42 de ani. Unchiul meu era pădurar şi la pădure venea un demn care a fost direc­­toru’ şco-lii din Brateş. Toa­tă vara era acolo, că avea 145 d­e iugăre de pădure. Venea cu fiul său şi amân­doi aveau viori. Şi apoi bă­­trânu’ ăla m-a învăţat apu­căturile, m-a învăţat tot. Da’ ă,! mai mare secret mi l-a dat şefu muzicanţilor din Boroşneu­- Când ai început să cânţi la prima dumitale vi­oară ? Ioan DRAGAN (Continuare în pag. 2) DE AZI O NOUA BUCURIE : Se scumpesc şi biletele de tren! A fost suficientă majora­rea preţului la carburanţi şi energie electrică pentru a se declanşa o explozie în lanţ pe spirala scumpirilor. Azi afli de un produs, pe urmă d­e altul, vine aceas­tă importantă săltare a preţurilor într-un domeniu vital al economiei naţiona­le - cum sunt transportu­rile pe calea­ ferată - şi ui­te aşa nivelul nostru de trai se duce şi mai mult de râpă ! Deci, începând de la 1 august 1996, aşadar, de as­tăzi, o nouă scumpire spec­taculoasă devine operativă: SNCFR a adăugat un pro­cent de 35 la sută la costul­­ şi aşa prea „piperat" - al biletelor de tren, un „cadou" ce ne lasă un gust amar acum, în pragul lunii concediilor. Motivaţia con­ducerii Societăţii Naţionale feroviare este „beton", ca de obicei, susţinându-se că în momentul de faţă nu se mai încasează beneficii (!), datorită măririi tarifelor la Horia C DELIU | Blilig-rp* 6 (Continuare în pag. 2) IN ZIARUL DE AZI : • „CUVÂNTUL NOU« LA DISPOZIȚIA DV. NEDEIA MOCĂNEASCA Anual, în prima dumini­că a lunii august, cu oca­zia Sântiliei, la Voineşti- Covasna se desfăşoară tra­diţionala serbare folclorică a ciobanilor din curbura Carpaţilor. In acest an, pri­ma duminică „pică" pe 4 august. Prin urmare, organizato­rii Nedeii mocăneşti, Casa orăşenească de cultură şi Fundaţia „Ius­tinian Tecu­­lescu" din localitate, spriji­niţi de Inspectoratul jude­ţean pentru cultură, vă invi­tă să­­ participaţi la sfârşi­tul acestei săptămâni la sărbătoarea care se va des­făşura, începând cu ora 9, în poiana 6­ din Valea Zâne­lor. (N.O.M.) „MUZEU“ LA SITA BUZĂULUI Ghilimelele se trag de la faptul că nu va fi vorba de un muzeu propriu-zis, ci de un punct muzeal care se află acum în curs de ame­najare. El va cuprinde atât vestigii istorice descoperite de dascălii şi elevii şcolilor pe cuprinsul comunei, cât şi numeroase şi vechi ex­ponate de etnografie şi fol­clor, domeniu de care, ase­meni multor altor comune şi sate din curbura Arcului Carpatic, nu duc lipsă. Dim­potrivă! Acest generos lă­caş de cultură va fi găzduit de clădirea Consiliului lo­cal şi anume , ca amă­nunt nu lipsit de semnifi­caţiei­­ în fosta sală de şedinţe! Marea dorinţă a primarului comunei, dom­nul Vasile Bularca, din ini­ţiativa căruia s-au pornit lucrările, este de a inaugu­ra mica dar importanta realizare a comunei pe da­ta de 1 decembrie, li dorim să reuşească. (C. IOAN) PRACTICA ÎNŞELĂRII CONSUMATORILOR CONTINUA ... De când lumea s-a prac­ticat înşelarea clienţilor ce consumă felurite băuturi alcoolice, sustrăgându-­i-se­ diverse cantităţi la măsu­rătoare. Principiul potrivit căruia „dacă nu curge, pi­că!" s-a inspirat cu sigu­ranţă din manoperele unor chelneri şi barmani necin­stiţi. Un control al Poliţiei din Târgu Secuiesc efectuat pe 26 iulie a.c., a depistat două asemenea cazuri, u­­nul la Societatea Comer­cială ROM­ETA SRL şi altu! la S.C. DEAK SRL, ambele din ,,oraşul breslelor". In primul caz, barmana Fazakas Piroska, a înşelat consumatorii cu 16 ml. bău­turi alcoolice, iar în cel d­e-al doilea, Deak Mihai, i-a vitregit cu 17 ml. Veţi zice că nu-i foarte mult, însă Legea 12/1990 nu se „joacă" Cu asemenea aba­teri, motiv pentru care cei doi comercianţi vor răs­punde pentru faptele lor. IHC.D.I

Next