Cuventul, octombrie 1927 (Anul 3, nr. 882-912)
1927-10-14 / nr. 895
Anul al 111-lea No. 895 REDACȚIA si ADMINISTRAȚIA 4, STRADA SARINDAR, 4 •Telef.jfX°„id“,nu la Director politic: TITUS ENACOVICI Director! C. C€i!?l(8i©P€3L Publicitatea ziarului, concesionata exclusiv SOCIETĂȚII GENERALE DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER $ S. BERGER Str. Eug. Carada (fostă Karagheorghevici), 9 Telefon: 311/84 O politică nouă... Iarăşi Parlamentul, Noutatea din program, cea dintâi afișare în public a Regenței. Mesajul guvernului cu trei semnături protocolare, neînsumând prestigiul acelei singure de altădată. Acelaș tipic, ca formularele imprimate în care doar câteva locuri goale rămân pentru complectarea manuscrisă. Vor fi şi locuri comune în deajuns dealungul prozei stereotipe, în care nimeni n’a isbutit s’aducă o notă originală. Şi senzaţia de gol, oricare ar fi pomelnicul proectelor, se va desprinde dela primul paragraf al Pomenirei obligatorie, — şi mai ales după încheere. Viaţa politică reîncepe în vechiul e± decor banal. Ilusiunea benevolă despre ceva deosebit, putând trezi un interes, se perimează de la începutul exhibiţiei. Diverşi protagonişti n’au arta, nici mijloacele d’a face să dispară, măcar cât de vremelnic, artificialitatea formelor împrumutate de la alţii, crustă firavă care cade la cea dintâi sgârâetură ca o proastă tencuială, lăsând numaidecât să apară irealitatea, — urîtă, cinicâ, venală... Sugestia care face să vibreze pe spectator la un bun teatru şi chiar la proectarea unui film bine jucat, — nu se produce Lumea cască la frământările absurde dintre clanurile politice, în care toată ideaţia purcede, se svârcoleşte, moare de la o singură dorinţă: guvernarea. Colaborarea morală a straturilor gânditoare, dornice de acţiune, capabile de însufleţire n’ar aştepta a fi solicitată.... De câte ori a fost ispitită de un elan, acesta s’a lovit de aceeaşi filosofie mercantilă a domnilor cu nobile programe—în buzunar. • Şi iată că se vorbeşte acum despre o «politică nouă». Unul dintre conducătorii opoziţiei a reluat acest deziderat arhaic, drept o formulă aducătoare de prestigiu... «Politică nouă»! împerechere de cuvinte ce ar putea afirma un excepţional eveniment, — dar care numai tulbură pe nimeni. Experienţa repetată a deschis ochii până şi naivităţilor tenace. Dacă ar fi timpul pentru o altă politică, desigur ! Nu se simte oare, cum se lărgeşte tot mai mult şanţul, plin de apa murdară a rufelor politice, dintre ţara care suferă, rabdă şi plăteşte, şi liota politicianistă care se stengue, se ceartă şi se bate pe socoteala ei? Cu cât cresc dificultăţile de trai, neajunsurile sociale, apăsarea nesuferită a gândului că răul va spori, fără să se arate perspectiva unui leac, cu atât silet ce a ajuns să inspire secta disputanţilor putere!, se alătură şi ranchiuna legitimă a veşnicilor ignoraţi, — de a doua zi după asaltul urnelor electorale. O politică nouă, adică singura politică valabilă... în care să apară odată şi interesul public, servit chiar prin sacrificarea intereselor politice. O privire nepărtinitoare peste oameni şi partide- ce aşteptare sau ce speranţă să deschidă? Iată, de pildă, aci un mare talent, şi poate cea mai cuprinzătoare inteligenţă, temperament de luptă, animator de prima ordine, preferind să cunoască toate amărăciunile surghiunului în propria lui naţie şi să se ţie izolat între câţiva prieteni inocenţi, — decât să intre în mijlocul unei forţe, căreia i-ar da o impulsiune morală remarcabilă... Şi aceasta, fiindcă nu e ales «şef». Dincolo un mare partid de acţiune, a cărui raţiune de a fi e însăşi însemnarea unor alte orientări, mijloace şi moravuri, — legănânduse mereu într’o nehotărîre enervantă, adăpostindu-se după aceleaşi metode şi reticenţe bizantine, încercând parcă a ului nu numai lumea din afară dar şi pe sine însuşi, cu simple fierbinţeli verbale fără să corespunză atitudinei de fapt, destul de încropită. Mereu schiţând doar un gest de îndrăzneală, pe când urechia rămâne aplecată spre şoaptele îndemnurilor protivnice... Sumbri colorişti ai tabloului mizeriilor ţârei, mergând să se culce liniştiţi şi confortabil după ultima imprecaţie retorică. ...Fireşte, nu vom cita şi caricaturile obscene care se mai pitulează în chip de grup or de «partid», în această arenă a vieţei publice). Cât despre puterea guvernantă, care a sărit din cadrul unui partid în înţelesul normal al expresiunei, spre a lua forma monstruoasă a unei amfibii eyclopeene, — acolo ar fi să căutăm orizontul unei politici nouă? Vedeţi-l pe simbolicul d. Vintilă Brătianu, — şi liota Tancrezilor, melci desgustători care iarăşi au scos coarnele şi au început să se târască, aşteptând ceasul să se urce, care se preling nădăjduind din nou să se înalţe. Politica nouă!... Ipocrizie care nu mai poate prinde. Cine s’o încetăţenească pe acest ogor, cu atâtea aspecte de obor? musiuni mai sunt, — dar trei dincolo de muşuroiul cunoscut. Oameni nefericiţi au totdeauna nevoe de o credinţă — care este şi o bază de nădejde. Şi o supapă împotriva acumulărei de necazuri... Domnii vechi şi noui o ştiu. Se sbuciumă în jurul ei după moment şi interese, — şi vechi n’au alt gând, altă febrilă adăstare decât să-i vază, cum speră să se întâmple, crepusculul... . Cine poate şti ce aduce ceasul? Dar deocamdată şi unii şi ceilalţi fără să voiască, au solul unor grădinari, care stropesc cu îngrijire floarea, ce neputând s’o smulgă, ar dori c’o vadă veştedă. C. Gongopol —-----»Ît-Of------- Iarăşi bacalaureatul După rezultatele dezastruoase ale examenului de bacalaureat, publicate în ziare, aşteptăm dacă nu am comunicat oficial, cel puţin un studiu... oficios, care să lămurească lumea şi să exprime în acelaş timp punctul de vedere al ministrului în această gravă chestiune. Situaţia e în adevăr intolerabilă. Ce este examenul de bacalaureat ! Un control, o strungă aşezată la capul unei activităţi de opt ani, ca să se aleagă oile bolnave de gălbează din celelalte? E inadmisibil în situaţia de azi a învăţământului ! Noi am mai spus-o şi altă dată : e nedrept să faci răspunzător pe elev de halul în care funcţionează de la răsboiu încoace şcoala secundară. Ministerul a fost de altă părere. Ministerul şedea pe punctul de vedere că elevii nu învaţă,şi credea că ameninţarea, examenului de bacalaureat va forţa pe copii să fie mai atenţi şi să se controleze mai deaproape în activitatea lor şcolărească. Ministerul nădăjduia deci că nivelul răspunsurilor la examen se va ridica. Ministerul s'a înşelat. Rezultatele sunt din ce în ce mai slabe. Nu s’a mai pomenit până acum, ca o comisuue să respingă 85% din candidaţi. Cad copiii pe capete. Din Basarabia un părinte ni se plânge că un elev, dintre cei din fruntea unei clase, a fost respins la examen în şase sesiuni consecutive. Intr’un oraş din vechiul regat a căzut la examen un elev care nu era numai primul premiat al clasei, dar care a fost excelent cotat chiar în examenul de bacalaureat la alte materii. Astea, sunt cazurile de nedreptăţi, dar ele nu fac regulă. Regula e că în adevăr şcolarii nu merită să treacă pentru că nu posedă cunoştinţe elementare. Şi atunci, se poate continua sistemul ! Cu ce drept interzice statul acestor tineri accesul în şcolile superioare, atunci când acelaş stat nu p în măsură să dea copiilor timp de opt ani un învăţământ real ! Pentru ce trebuesc să plătească părinţii şi copii greşelile ministerului care de la răsboiu nu a isbutit să aibă o politică şcolară fermă şi competentă, că s’a complăcut în cea mai primejdioasă şi iresponsabilă demagogie . Unde este —din partea ministerului — datoria împlinită, pentru ca să se poată cere şi dela şcolar împlinirea datoriei ? Să nu ne ascundem după deget. Bacalaureatul a fost înfiinţat ca un control naţional. El s'a transformat într’unul didactic. Dacă era îndoelnic cel dintâi, cel din urmă este deadreptul revoltător. Pentru că se aruncă asupra, copilului o responsabilitate care de fapt nu poate sta decât în sarcina ministerului. Avem curajul să o spunem, iar dacă cineva se îndoiește, o vom dovedi. Noi aşteptăm cuvântul d-lui dr. Angelescu. Noi. ii PANLIRISM Temperatura vieţii dinainte şi de după răsboiu îi indică veacului XX o proprie conformaţie anatomică şi noui necesităţi fiziologice sau înseamnă cel dintâiu simptom al unei maladii fără leac ştiut? Mercurul se ridică mult peste cifra însemnată cu roşu — gradul de temperatură normală — pe cadranul termometrului. Bătăile pulsului nu se mai succed în ordinea ceasornicului; sângele nu mai curge docil pe drumul predestinat al unei circulaţiuni duble şi complete, plecând prin artere şi întorcându-se prin vine Organele şi-au schimbat dimensiunile, şi-au părăsit funcţiunile călcând rânduiala veche. Precisiunea anatomică este zdruncinată ca într’un cadavru pentru disecţie mutilat de un profesor, maniac, înainte de examen, spre a deconcerta canei’’datul, care va avea să găsească inima în partea dreaptă şi apendicele în gâtlej. Este în această revoluţie organică a dezordinei o altă ordine? Această viaţă este perturbarea patologică a unei stări etern normală sau este o altă viaţă cu legi noui şi proprii cu funcţiuni noui, cu nevoi noui, cu o temperatră a sa şi cu o circulaţie sanguină ritmată altfel? Răspunsul este chestie de tempe naui de MIHAIL SEBASTIAN rament. După cum cineva se va găsi sau nu în inima acestui traiu, îl va recunoaşte drept normal sau sănătos. Problema pusă astfel capătă nepreviziuni metafizice şi îşi pierde, în marginea consideraţiilor noastre cu obiect aşa de lămurit, interesul. Trebuie să subliniem şi să reţinem de aci numai saltul înalt şi deplin, pe care îl înseamnă într’un efort simplu dar încordat viaţa noastră faţă de viaţa «stupidului secol». Să recunoaştem din această întrebare, al cărui răspuns pentru noi nu are importanţă, faptul evident că veacul precedent este încheiat cu desăvârşire şi că urmele sale, câte mai sunt, pot fi precis distinse şi izolate, precum o dungă sedimentară tăind accidental o massă eruptivă. Trebue să recunoaştem deci pornind de aici atributele exclusive ale timpului şi — pentru ca să revenim la obiectul nostru iniţial - să căutăm întru cât ele condiţionează şi transformă existenţa romanului. Diversitatea tumultoasă a vieţii moderne se pretează greu unei sim ili ■ IU plificâri schematice şi redusă numai la o trăsătură îşi pierde înţelegerea. Căci nu este numai amplificarea nuanţată a unui caracter unic- Viaţa veacului coboară şi se înalţă pe drumuri multe şi îndepărtate între ele, închide porniri hotărît potrivnice, încearcă împăcarea unor sunete strident străine. Este probabil epoca cea mai sfâşiată în nelinişti şi cea mai cutremurată în aşteptări. Orice etichetă falsifică acum privind numai dintr’o singură parte. Neoclasicism. Neoromantism. Evident şi una şi alta sunt adevărate iar amândouă laolaltă sunt insuficiente. Sporiţi calificativul şi câştigul nu va fi mai mare. Dar, dacă este totuş necesar să rezumăm întrucâtva această vreme şi fără să ne depărtăm de realitatea sa să o privim în ceea ce este mişcare şi viaţă, îi vom semnala sensul şi acceleraţia ritmului. Să ştim să desluşim în fenomenele aşa de diverse şi străine ale zilei, ceea ce le face posibilă simultaneitatea lor. Toate există în ritmul unui absolut lirism. Patetism pur- Toate se nasc, trăesc, se înlăuţite în virtutea unor legi de logică afectivă. Trăim o imensă revărsare emoţională şi astfel de proporţii încât amintirea romantismului se vădeşte falsă şi nesinceră. Este o grozavă cutremurare şi o desţelenire obştească. Ca două strigăte scurte şi potrivnice, misticismul şi sexualismul ne frământă traiuL Integrală valorificare a posibilităţilor, neîncercate încă, inconştientul este prezent. Vremea pateticului deplin se cheamă «PANLIRISM». Cuvântul este al lui Julien Benda. Agreabilul raţionalist al «Scrisorilor către Melisanda» se înspăimântă şi anatemizează: «helphegorism, estetică a femeilor şi a evreilor. Nu mai puţin rămâne, şi din partea aceasta, recunoaşterea realităţii timpului. Cauzele ne interesează deocamdată puţin. Constatăm. • Constatare ce nu este în desvoltarea subiectului nostru o digresiune. Căci influenţele multiple, pe care estetica panlifismului le are asupra artei şi a literaturii nu au cruţat deloc romanul. Dimpotrivă. Prea mult în vecinătatea vieţii, pentru ca să n’o cuprindă şi prea aproape de preocupările timpului, pentru ca să le ignoreze, romanul era sortit să se transforme după firea lor. Pentru patetismul timpului, romanul, specia epică definită, lichidează. Povestea logic construită în jurul unei intrigi cu desfăşurare gradată şi motivată perfect, cu personagii scrutate în ordinea importanţei lor epice, acest întreg angrenaj de amănunte psichologice şi întâmplări încheinduse toate într’un desnodământ echilibrat, nu se împacă nici cu respiraţia cetitorului de astăzi şi nici cu cerinţele esteticei sale- Panlirismul determină — într-o strânsă şi necesară consecvenţă a sa — acel declin al genului epic, de care vorbiam în foiletonul trecut. Cu o estetică, după legile căreia filozofia chiar este patetică (gândiţi-vă că Jules de Gaulthier construește o întreagă metafizică rezemat pe (Citifi continuarea în pag. II a) ----oo^vo--- Intre Ionji Vintilă Noul triunghiu al morpi. Şeful guvernului şi Ardealul. -Vintilă va fi totuşi debarcat. Violenta desminţire pe care oficiosul guvernului a ţinut să o dea informaţiei noastre asupra unei eventuale plecări a d-lui Vintilă Brătianu de la ministerul de finanţe, nu poate schimba cu nimic adevărat® situaţie din sânul guvernului. Vremea va arăta cât de serioase sunt certitudinile «Viitorului», şi de partea cui au fost informaţiile exacte şi sincere. Lupta între două politici Schimbări se vor întâmpla în guvern în orice caz. Că de nu vor avea loc astăzi sau mâine, aceasta e foarte probabil. Căci nu e vorba numai de schimbări de persoane, ci de concepţii şi sisteme. Putem afirma cu preciziune că d. Ion Brătianu a fost definitiv câştigat pentru o politică potrivnică celei a, fratelui său, vistiernicul. D-sa a avut, în ultimele luni, prilejul repetat de a constata nu numai roadele nefaste ale acestei politici, dar chiar şi nenumăratele contradicţii în care faptele constrâng pe d. Vintilă Brătianu să cadă, precum şi anarhia de gândire financiară în care se complace acesta. Atâta timp cât ministrul nostru de finanţe avea un sistem, fratele său îl respecta. Astăzi, când «sistemul» a intrat în disoluţie şi când d. Vintilă Brătianu încearcă o colaborare cu străinătatea, primul ministru constată că deţinătorul portofoliului finanţelor nu are nici putinţa practică, nici autoritatea morală ca să iniţieze noul curs. D. Vintilă nefipid decât un teoretician falimentar. Contraofensiva ministrului de finanţe Dar d. Vintilă Brătianu nu se dă bătut. D-sa a şi conceput un vast plan de acaparare a politicei economio-financiare a guvernului, prin ocuparea punctelor strategice cu oameni de încredere: Tancred Constantinescu la industrie. Vasile Sas au la domenii, finanţele, industria şi domeniile fiind cele trei vârfuri ale triunghiului strategic al economiei naţionale (în mânile d-lui Vintilă Brătianu, un al doilea triunghiu al morţii). II va reuşi această încercare? Şi cât? Şeful guvernului are alte păreri Primul ministru are motive serioase de opunere. D-sa îşi dă seama că o descălecare a partidului liberal în Ardeal, unde stă inebranjabil centrul insurecţiei antiliberale, nu se poate face atâta timp cât instituţiile economice româneşti mor de inaniţie, în timp ce firmele străine stabilesc pe zi ce trece legături din ce în ce mai strânse şi mai rodnice cu cercurile financiare din Pesta. In afară deci, de necesităţile politicei financiare, probleme de ordin intern, şi se ştie cât de acute sunt acestea astăzi, impun d-lui Ion Brătianu schimbarea politicei. «Vintilă e bolnav»... Soarta d-lui Vintilă Brătianu e deci pecetluită. Dislocarea d-sale fie la finanţe nu e decât o chestie de timp şi oportunitate. Trebue să se conteze între altele şi cu faptul că şeful guvernului e sigur că sacrificarea fratelui său ar însemna şi o creştere personală de prestigiu. De aceea intimii au şi început să insinueze: «Vintilă e ameninţat de surmenaj. Lucrează prea mult. Cura de la Royal i-a priit în adevăr. Dar poate el să reziste până la viitoarea cură?» Aţi înţeles. Şi «Viitorul» care desminte... Devine d. Vintilă Brătianu «rezonabil»? In «Aurora» de oricetim că s’a renunţat la anularea, de altfel imposibilă, a comenzii de medicamente din Germania. Profesorii însărcinaţi cu examinarea contractului şi-au depus raportul; o parte din materialul sanitar trebuie înlocuit. Aceasta intră în prevederile învoielii cu fabricile germane. Şi ceea ce ameninţă să devină un scandal, se transformă într’un succes. Nu vom recepţiona instrumentele şi leacurile socotite de prisos. Şi ne încearcă un regret la gândul că asemenea revizuiri făcute de specialişti, n’au fost cu putinţă la toate furniturile de Stat din străinătate- Imense cantităţi de fiare vechi păstrând în mod înşelător forme de mitraliere, tunuri, maşini şi avioane, n’ar mai fi îmbulzit depozitele armatei sau ale căilor ferate. Să trecem. In cele din urmă, nu furnitura de medicamente, nici tentativa de a o transforma într’o afacere a neo - constantinescului Tancred interesează atât. Asemenea operaţiuni sau consacrat obiect al pământului şi e un drept al partidelor de guvernământ de a se înfrupta, în proporţii variabile, din ele. Nu toţi fii ţării cari şi-au făcut o profesiune din pretenţia de a ne guverna, pot fi satisfăcuţi doar cu gloria corespunzătoare, ori cu siguranţa funeraliilor naţionale sau a unui bust în grădina publică a oraşului natal. Ei preferă să sconteze bronzul statuilor inevitabile, în monedă cu zimţi, încercarea liberalilor de a se alimenta şi cu medicamente, după ce au consumat în atâtea rânduri substanţe mult mai greu de digerat, din toate cele trei regnuri, încape în cea mai strictă tradiţie politicianistă. Când d. Vintilă Brătianu se lasă dus de r.'.ginile ei Infailibile nu poate pulea greş. Şi niciodată nu ne nelinişteşte a-sa, când se menţine om al rutinei, automat al moravurilor stăpâne. Ci de iniţiativele sale ne temem, de momentele în care inovează şi intervine în mersul lucrurilor, ne îngrozim. Atunci îşi trădează d. Vintilă Brătianu, felul său de a gândi, — ştim că termenul acesta în cazul de faţă e o exagerare, — şi îşi desvăluie pornirile hrăpăreţe. De aceea, chestiunea medicamentelor ne-a părut interesantă. Fiindcă d. Vintilă Brătianu, înainte de a se resemna, a năzuit să o anuleze cu desăvârşire. A vrut să-i substituie afacerea Wolf Kind. Tentativa a făcut-o pe când se afla cu d. Titul eseu în străinătate. La Paris, în faţa comisiunei reparaţiunilor, înmărmurită, d. Vintilă Brătianu pur.tr o serie de demersuri stângace, a dat a înţelege că o afacere cu România nu e valabilă, dacă nu e încheiată sub un guvern liber»" D. Vintilă Brătianu încercă să lumineze cercurile financiare şi politice apusene, asupra realităţilor dela noi. Căută să demonstreze că «s’au ars» cei ce au luat în serios prezenţa unui guvern neliberal la Bucureşti şi au contractat cu dânsul. In afacerile româneşti intervine o pauză, când e primejdios să tratezi şi să închei orice învoială. E pauza în care partidul liberal se retrage în opoziţie, trecând peceţile Statului în mâna unor oameni neserioşi, minori politiceşte, şi lăsaţi să se joace câtva timp de-a guvernare. Pe viitor, stăruia d. Brătianu, străinătatea să ţină seama de această situaţie, puţină răbdare şi partidul liberal, revine sistematic, la cârmă şi reia tranzacţiunile durabile. Efectul vi-l închipuiţi. Comisiunea de reparaţiuni a înţeles foarte bine luarea în proprietate a statului român de către d. Vintilă Brătianu, dar nu putea să admită bazele drept atât de fragile nici să admită, în raporturile internaţionale, situaţia absurdă a două feluri de guverne româneşti: cele întregi şi valabile ale liberalilor, cerând vremelnic puterea guvernelor iresponsabile şi puse sub interdicţie. Cu o politeţă rece, oferta Wolf a d-lui Brătianu a fost respinsă. D. Brătianu a ameninţat. A înţeles insă că răţoielile d-sale sunt inutile. A propus atunci împărţirea cotelor Dawes pe anii 1927—1929 între furnizorii de medicamente şi grupul Kind. In zadar- Şi astăzi arăm că d. Vintilă Brătianu s’a resemnat să-şi introducă omul de af’aceri in comanda materialului sanitar şi să amelioreze furnitura cu ajutorul specialiştilor. Nenorocul însă ne-a pândit, intr’o altă comandă, — de material agricol — pe care d. Brătianu a reuşit să o anuleze. Dar a trebuit să o plătească. Să o plătească fără a mai obţine materialele refuzate. Se vede bine: cu preţul oricăror pagube, d. Vintilă Brătianu, nu redează decât în faţa imposibilului. Nu adoptă o soluţiune normală decât după sforţări disperate de a face rău. A fost până deunăzi, luni convenit, aci între noi, că suntem proprietatea unui îndărătnic nepriceput, înfipt de împrejurări țiute, la postul de comandă al Staului. Dar era un fel de secret al aturora, o tăcută ruşine unanimă. D. Vintilă Brătianu a profitat de ultima sa călătorie, să o proclame oficial peste graniţă- De-acum Înainte, tot ceea ce ne priveşte, se va trata, direct, numai cu d-sa, I. Vine« -----------------k_... ________ 0 declaraţiune de proprietate UWW5Pa»TVIIIWI* l'l III UN FAPT DIVERS ■-----ppifcop----- întâmplarea în sine nu va provoca interesul pe care îl merită. Suntem aşa de osteniţi sufleteşte încât nu reacţionăm nici sub forma unei curiozităţi şi totuşi adesea chiar într’ un fapt divers poţi întâlni sensul profund, al evenimentelor. Să povestim: un individ Erlich Lazăr, din Buzău, la 1916 a fost uiut cu alţi tineri în vârstă de recrutare în Moldova. La Focşani dispare şi se reîntoarce la Buzău. In timpul ocupaţiei a intrat în serviciul nemţilor, cum de altfel au mai făcut o şi alţii, dar Erlich Lazăr a ţinut să se specializeze în arta represiunii. Familiile ofiţerilor retraşi in Moldova, îi stimulau o perversă dorinţă de răzbunare. Scoşi din oase şi svârliţi pe străzi în plină iarnă, părinţii ofiţerilor erau batjocoriţi, pălmuiţi de sinistrul copil de 18 ani L- Eirlich. Autorităţile militare germane s’au înspământat de râvna lui nemernică încât s’au văzut nevoiţi să-i dea recomandaţii de domolire a exceselor ce le comitea ca nominat de ură străveche. Sinistrul Lazăr Erlich continuă operaţiile de represiune împotriva bieţilor bătrâni cari purtau cumplita povară a grijilor de copiii lor sortiţi morţii. Un oraş întreg terorizat de sufletul nemernic al băiatului de 18 ani Lazăr Erlich. Şi când a venit retragerea precipitată a nemţilor, chinuitorul, batjocoritorul părinţilor ofiţerilor români şi-a făcut rost de un paşaport şi s-a adăpostit la Paris. Bani strânsese şi pentru a nu sta degeaba popula sălile de întrunire comuniste pentru a protesta împotriva alipirii Basarabiei la ţara românească, pentru a protesta împotriva teroarei albe din România, căci Erlich Lazăr ţinea, să dovedească o neîntreruptă legătură cu ţara La moartea Regelui Ferdinand sigur pe o amnistie ce-ar ocroti şi pe dezertori, sigur că nu va mai fi recunoscut de nimeni s’o întors în ţară. Dacă nu ar fi încăput pe mâna autorităţilor militare, populaţia oraşului Buzău l’ar fi linşat şi pe bună dreptate ar fi aplicat singura sancţiune posibilă. Este uşor de imaginat cum s’au deschis stăruitoare pungile familiei Erlich Lazăr, ce îngrămădeală de presiuni la consiliul de război corp. O armată, pentru a salva pe tânărul erou al ocupaţiei şi mai uşor se condamnă un nenorocit de ţăran, făcut fără voie prizonier, de cât o canalie procopsită. Lăsând procesul militar se pune o problemă de ordin naţional şi uman: ce rost mai are într’o ţară pe care nu nurmai că a renegat-o, dar pe care a şi batjocorit-o, zelosul agent nemţesc din timpul ocupaţiei, vrednicul agent al întrunirile comuniste de la Paris: Lazăr Erlich? Ce mai caută? Ce mai vrea? Sau are o discretă însărcinare de la ambasada sovietelor? Pentru românii din oraşul Buzău, pentru camarazii ai căror părinţi au fost pălmuiţi şi chinuiţi cu o drăcească voluptate de eroul ocupaţiei Erlich Lazăr, pentru cei ce mi-au scris am un sfat: sancţiunea directă. Şi mama celui ce, scrie aceste rânduri, o biată mamă oarbă a fost svârlită în miezul iernii în stradă de tânărul erou al ocupaţiei, biată mamă se făcuse vinovată de a avea un fiu ofiţer în armata română. In aplicarea sancţiunii directe vor găsi un colaborator în mine. Nu este vorba în cazul tânărului erou al ocupaţiei Erlich Lazăr, de o slăbiciune slugarnică ce s’a grăbit să se pună în serviciul armatei germane, este o excepţională perversiune, o precoce criminalitate ce germina într’o iară satanică întru nimic justificată. Şi cel care a pălmuit s’a întors să-şi primească răsplata, nu dela autorităţi căci nu m’ar mira ca tânăra canalie a ocupaţiei să fi fost şi bursier pentru studii la Paris, răsplata să vină dela cei ai căror părinţi au fost chinuiţi, batjocoriţi. Se pot uita multe, se pot ierta şi mai multe, dar nu se poate ierta şi nici uita acela ce ne-a pălmuit părinţii. îndrăzneala întoarcerii este o provocare. Faptul divers capătă un sens mai profund, recheamă sentimente uitate şi acel spirit al tranşeelor pe care l-am înăbuşit şi pe care îl vor deştepta umbrele tuturor mârşăviilor uitate, iertate. Un fapt divers sguduie memoria larg îngăduitoare a noastră a tututrora. Pamfil Şeicaru --------------0X0-------------Ulii (diffi a Ijfjii. li« Nimeni nu poate spune că țara românească stă prea strălucit din punct de vedere cultural. Avem încă destui analfabeţi, destule reviste şi cărţi proaste, precum şi dascăli înmormântaţi în politică cari se ocupă cu ce vrei, numai cu luminarea elevilor nu. Paralel cu aceasta trebue să relevăm şi iniţiative frumoase menite să umple lacunele semnalate mai sus. Se fac sforţări, se cheltuesc bani şi iarăşi nimeni nu poate nega că dela 1900 până astăzi nu s’au făcut reale progrese. Dar ceia ce s’a făcut în 27 de ani d. Oct. Goga de curând întors din străinătate, voeşte să facă în câteva luni. Progresul a plecat la drum cu şoşeni, fostul ministru de interne îi va pune la dispoziţie spre începutul anului 1928 un automobil. Fără doar poate vom fi invidiaţi de ţările vecine dar farul culturii româneşti va trimită lumină până şi în aştrii stinşi cari rătăcesc aiuriţi în spaţiu. Aşa va fi şi aceasta datorită numai şi numai echipelor de cugetători concentrate de poetul «Pătimirii Noastre». Iată despre ce este vorba: Revista «Ţara Noastră» este chemată să joace un mare rol în ofensiva culturală proectată. Spiritele împotmolite în obscurantism trebuesc luate repede în primire şi dacă se poate pe două fronturi: la Cluj şi Bucureşti. Pentru Cluj va fi mobilizată echipa de cugetători No. 1 în frunte cu d. Sandu Hodoş. Bineînţeles, dânsa nu va ocoli nici o problemă fie ea de ordin politic, social economic sau chiar metafizic. Adăugăm aceste lucruri deoarece echipa nu este formată din elemente care să ne facă de ruşine peste graniţă ci în cazul cel mai rău numai în ţară. Este însă o eventualitate pe care o excludem de la început. Echipa No. 1 va fi compusă din d-nii D. I. Cucut Ciurezu, fraţii Iacob, Osvadă etc. La Bucureşti acţiunea culturală care ne va ridica la rangul de stat eminamente cultural este încredinţat d-lui Jeni Goga, secondat de I. Ghica, Tilică Ioanid şi alţi străluciţi practicanţi în cultul vieţii interioare. Avem deci şi echipa No. 2, care cu deosebire de prima, va cugeta cât se poate de intens în suprafaţă şi adâncime, fără gazetă... Nu este un inconvenient căci ştiut este că toate ideile mari, dinamice, circulă în aer şi totul depinde de forţa intelectuală a celui ce ştie să le valorifice. Dacă vreun cititor, cunoaşte echipe mai bine alcătuite îl rugăm să ni le aducă la cunoştinţă. e. n.