Cuventul, octombrie 1927 (Anul 3, nr. 882-912)

1927-10-27 / nr. 908

Anul al Hl-lea No. 908 REDACŢIA SI ADMINISTRA |iA 4, Str.ALA SAKLIOAR, 4* telefon ! Administraţia tetefon.­ 378/a Redacţia Director politic: TITUS ENACOVICI Director: C. CONGOPOL Publicitatea ziarului, concesionata exclusiv SOCIETATH GENIALE DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER si S. BERGER Str. Eug.­­Jarada (fostă Karagheorghevici), 9 Telefon: 311/84 ALBA-IULIA ANCHETE POLITICE Am arătat în articolul precedent că liberalii, după împărţirea pămân­tului la ţărani în proporţii de 92 la sută din terenul cultivabil, n’au vă­zut şi nu văd nici azi, că problema agrară a momentului este crearea unei burghezii de mică proprietate agrară şi că concepţia lor econo­mică generală a condus la proleta­rizarea ţăranului împroprietărit In nepriceperea mersului evolutiv, li­beralii recomandă acestor proletari, cooperaţia, care nu poate fi decât un pas mai departe a micii burghezii agrare, imposibil de realizat înain­tea înfăptuirii etapei intermediare. Sub influenţa d-lui Mihalache, care în materie agrară a întrecut ideile socialiste şi a adoptat în în­tregime vederile sovietice, naţional­­ţărăniştii urmăresc exproprierea şi celor 8 la sută cât a mai rămas marii proprietăţi, extind exproprie­rea şi la păduri şi introduc «coopera­ţia legiferată» ca sistem de exploata­re a terenurilor agrare şi pădurilor, din aceiaşi nepricepere. Cooperaţia nu poate fi creată prin lege, fiind­că lipsesc cooperatorii cari nu pot fi improvizaţi, ci trebue să-i pro­ducă evoluţia burgheză, de aceea în­cercările de Cooperaţie la noi, se termină cu furturi ruşinoase. Îmi propun să stabilesc acea­ ne­pricepere ca şi în problema agrară, la ambele partide cari îşi dispută exclusiva guvernare a ţării şi în problema românească a Ardealului. După împărţirea pământului la ţărani, se pune şi în Ardeal proble­ma generală agrară din întreaga ţară­ Transformarea ţăranului îm­proprietărit în mic burghez este u­­şurată în Ardeal prin faptul că şti­inţa agriculturii este mult mai a­­vansată aci decât în restul ţării şi prin faptul că aci există o mică pro­prietate agrară modern organizată la Saşi şi Şvabi, există deci mode­lul bun de imitat . Afară de această problemă răma­să fără soluţie ca şi în restul ţării, problema mare şi românească a Ardealului era crearea unei bur­ghezii intelectuale şi comercialo-in­­dustriale românească. Burghezia Ardealului era şi este şi azi străină, şi în ciuda ideologiei de ultimă oră, este constatat că şi azi în toate ţă­rile burghezia conduce. Trebue deci creată burghezia românească, căci nu luai astfel Ardealul va fi condus de Români, în statul românesc. Altfel Românii nu vor conduce decât de formă, în fapt ei nefiind decât exe­cutorii sugestiilor burgheziei străi­ne existente, dacă ea va fi puterni­că şi sustrasă influenţii româneşti- Intelectualii români din Ardeal — Intelighenţa — cum li se zice nu sunt burghezi, ci sunt reduşi de vi­tregia vremurilor trecute la rangul de proletari intelectuali, de aceia in­­fluenţa lor, afară de cea electorală, este nulă asupra vieţii Ardealului. Elementul românesc trebue să re­prezinte n­atura economică, căci nu­mai aşa vom fi stăpânii efectivi ai Ardealului; azi suntem numai guvernanţi. Acest lucru l-au price­put Ungurii şi de aceea şi-au creat în Ardealul funciar românesc o burghezie străină, şi au oprit acce­sul în burghezie a elementului băş­tinaş, care ar fi dat Românilor con­t­acerea Ardealului, chiar sub Un­guri.Pentru a crea burghezia românea­scă prima grijă trebuia să fie câşti­garea influenţii asupra burgheziei străine din Ardeal de toate nuan­ţele. Şi lucrul nu era greu de obţi­nut la intervalul 1919-1926, întregul comerţ şi întreaga industrie străină din Ardeal, pe care Pesta nu le mai putea finanţa, trebuiau susţinute şi ajutate de finanţa română. Influ­enţa ar fi fost ipso-facto câştigată Pe de o parte finanţarea ar fi îngă­du­it impunerea elementelor rom­â­neşti alături de cele străine, în in­dustrie şi comerţ şi în alte posturi decât de cele de salahori şi oameni de serviciu­ Aşa s’ar fi creat debuşe­­uri pentru maeştri, funcţionari co­­merciali, ingineri şi directori români în industriile existente străine. Pe­ste altă parte finanţarea de între­prinderi româneşti acolo unde era locul şi unde dezvoltarea Ardealu­lui şi a ţării o reclama. Politica strimtă şi­ mărginită nu­mai la interesele Băncii Româneşti şi a domniei la Banca Naţională, practicată de d. Vintilă Brătianiu, a făcut imposibilă realizarea aces­tui program. Declaraţia de război contra finanţei mondiale, a înlesnit finanţarea Pestei nu numai pentru trebuinţele Ungariei, dar a făcut din Pesta centrul de plasare a ba­nilor englezi şi americani şi pentru Ardeal Azi comerţul şi industria străină din Ardeal sunt finanţate din nou de Pesta­ Afirm că în situaţia de azi Ar­dealul este pierdut pentru noi, şi dacă această stare de lucruri con­tinuă, el va fi o provincie ungureas­că sub stăpânirea Românilor. Poli­­ticianilor români le este rezervat rolul d-lui Cosma în concernul Szana, adică avocaţi ai străinilor. Iată rezultatul a 8 ani de poli­tică liberală în Ardeal. Ce opune însă d­­ania acestei politici ! Cu ce vine d-sa ? Cu un program politic şi administrativ faţă de minorităţi, care e desigur mai bun decât cel liberal, dar este insuficient. In Ardeal politicul tre­bue să cedeze pasul economicului, şi pentru aceasta d­ Maniu este complet nepregătit. întreaga vină pe care d Maniu o atribue libera­lilor în domeniul economic este că Banca Naţională n’a dat mai mare scont Ardealului- Ca şi liberalii d. Maniu nu vede problema şi n’are nici mijlocul de a o rezolva azi, când va trebui lup­tă mare pentru cucerirea econo­mică a Ardealului- Aveam deci dreptate când afir­mam că din lupta care se dă între d. Brătianu şi Maniu, şi care are la bază o pasiune omenească sau idei, pentru ca ţara să folosească ceva, e­ nevoe ca cel puţin unul din partide să-şi schimbe mentalitatea sac­rificându-şi concepţiile- Titus Enacovici Tot despre o încunoştiinţare pornită de la decanatul Facultăţii de Teologie din Cişinău, anunţă pe studenţi că s-a contramandat deschiderea cursu­rilor. Băieţii nu vor mai veni deci la 1 Noembrie, ci vor aştepta o nouă înştiinţare. Am vrea ca ministrul instrucţiei să acorde acestui aviz, în aparenţă anodin, toată atenţiunea necesară. Dacă nu se redeschid cursurile la 1 Noembre, aceasta se datorează fap­tului că facultatea nu e în stare să­­şi r­eia activitatea. Ştim, d-l dr. Angelescu nu are prea multă simpatie pentru înalta şcoală a Kişindiului. Nici noi nu am avut. Am aminti rezervele exprese pe cari le-am făcut mai ales cu pri­vire la structura ei. Dar nu e vorba de asta. De îndată ce şcoala s’a în­fiinţat prin lege şi — da bine, de rău — a funcţionat un an, ea trebue să continue. Este o chestiune de presti­giu; şi ar fi primejdios ca presti­giul statului nostru să sufere vreo atingere, pe o chestiune aşa de deli­cată, mai ales în noile provincii. Şi pe urmă, nu trebue să se strecoare în inima basarabenilor nici îndo­iala că cineva le-ar duşmăni succe­sul o­bţnut cu facultatea, succes aşa de scump sufletului lor. Cercurile oficiale ar fi de părere să se continue încă un an regimul acesta de provizorat, cu profesori suplinitori, până când se va modi­fica legea de organizare a facultă­ţii. E imposibil. In regimul acesta, profesorii de anul trecut, şi între ei elemente cu deosebire valoroase nu mai pot funcţiona, căci ei nu se pot stabili la Cişinău, atâta timp cât nimic nu e sigur, şi nici nu se pot deplasa săptămânal pentru 8000 lei pe lună. D-l Dr. Angelescu pretinde că nu poate admite să se numească pro­fesori altfel de­cât în condiţiile obi­cinuite. In principiu are dreptate. In speţă, nu, pentru că facultatea fiind nou înfiinţată, legea veche nu se poate aplica, lipseşte corpul pro­fesoral. O universitate nouă îşi for­mează corpul profesoral după dis­poziţii speciale. Asta a fost şi nece­sitatea din care s-a născut legea d-lui Petrovici. Nici nu se poate vorbi dacă e bună sau rea: ea e pur şi simplu necesară. Credem prin urmare că ministe­rul e dator să asigure facultăţi Ki­­şinăului funcţionarea normală, şi pentru aceasta să proceadă neîntâr­ziat la consolidarea situaţiei după­ndicaţiunile legii. Altă soluţie nu există. Are d. ministru una? Să au­zim ! Dar Kişinăul nu poate aştepta ! N. I. In cercurile politice domneşte o firească agitaţie şi se discută, de­o­camdată încă de factori neautori­zaţi, indirect adică, atitudinea pe care opoziţia o va lua faţă de gu­vernul d-lui Brătianu şi de măsu­rile extreme la care recurge regi­mul spre «a asigura liniştea Ţării», recte a sa proprie. Arestarea d-lui Manoilescu şi te­meiul ei a impresionat — nimic mai natural—toate grupările de opoziţie şi o acţiune comună este cerută de către aceasta, în mod imperios. Un apel către d. Horga şi luliu Maniu D. general Averescu a trimis prie­teni ai d-sale să sondeze pe d. N. Iorga şi conducerea partidului na­­ţional-ţărănesc — d. Maniu nu e în Capitală — asupra dispoziţiei lor, în chestiunea arestării d-lui Manoi­lescu. Mesagerii a­ver­es cani au a­­dresat un apel călduros — autori­zat de d. general Averescu, — pen­tru coalizarea întregii opoziţii, pen­tr­u o protestare energică şi pentru o acţiune comună împotriva guver­nului Brătianu. După informaţ­iunile ce avem, a­­pelul d-lui general Averescu a fost bine primit, atât de d. Iorga, care a răspuns în scris, — un răspuns — protest ce se va ceti şi în Parlament — cât şi de naţional-ţărăniştii cari au chemat telegraf­ic pe d. Iuliu Ma­niu la Bucureşti. Se va face­ blocul opoziţiei? Timpul scurt până la deschiderea Parlamentului nu este o dificulta­te pentru realizarea unui bloc al o­­poziţiei, care, de altfel, din iniţiati­va d-lui N. Iorga se mai tratase a­­cum câtva timp. Putem adăuga un detaliu care poate fi decisiv. In urma invalidă­rii alegerii de la Bălţi, s’a produs în partidul n­aţional-ţărănesc un cu­rent pentru a se oferi locul, d-lui N. Iorga. Rezistenţa d-lui Mirto sprijinită de neamestecul d-lui Iu­­liu Maniu a ţinut chestiunea în sus­pensie. Conducerea partidului na­v­o­ial-ţurănesc i-a cerut din nou sacrificiul,­­ şi, se pare, de astă­­dată, d. Mirto nu va mai rezista. (Evenimentele ultime dau cu totul alt caracter candidaturei d-lui Iorga). In cercurile opoziţiei, deci, ideia unui bloc al opoziţiei, ca după pal­mele de la Sguriţa, se impune tot mai mult, — şi atmosfera este mai mult ca oricând favorabilă. In consecinţă, zilele acestea pot aduce o schimbare radicală a rapor­turilor dintre guvern şi opoziţie, — şi... cine ar mai putea profeţi ce încă ? Problema Ardealului -----00­-00----­Coalizarea opoziţiei contra d-lui Brătianu Un apel averescan către frnii­­­ioraa şi Iuliu Maniu SE VA FACE BLOCUL OPOZIŢIEI 1 --------xox-------­ ----------------(.xx)----------------­ Arestarea d-lui Manoilescu D. M. Manoilescu, fost subsecre­tar de stat, a fost arestat la în­toarcerea dintr’o călătorie şi trans­portat la închisoarea militară Ji­lava. Guvernul pretinde că tânarul locotenent al generalului Averescu ar fi implicat într’o mişcare inte­resând siguranţa statului, şi ca a­tare e dator să se asigure de per­soana rugosului... conspirator. Nu cunoaştem «piesele» pe care le posedă guvernul, şi nici cât de fun­dată este îndreptăţirea lui de-a crea această atmosferă de panică sau de carbonarism romantic. După toate datele noastre, un complot nu poa­te să existe. Sau în orice caz nu poate să existe un complot serios. La o asemnea hipoteza se opune per­soana rugoasă a neliniştitului «con­spirator», a cărui neseriozitate de­finitivă e fixată şi prin chipul în care a crezut că-şi poate împlini misiunea, şi prin împrejurările în care s’a produs arestarea. Realităţile cari pledează pentru comicitatea desăvârşită a tânărului personagiu, sunt aşa de puternice, încât în bună logică ar trebui să credem că nu s’a găsit om serios care să consimtă a colabora într'o acţiune delicată cu fostul subsecre­tar de la finanţe, în orice formă. Iar dacă totuş s’a găsit cineva, cu a­­tât mai rău. Recunoaştem că această «con­spiraţie Manoilescu» cade pentru guvern într’un moment foarte priel­nic, adică tocmai atunci când d. Brătianu ar fi avut tot interesul a întrebuinţa o metodă forte, — dar îi lipsea pretextul. D. Manoilescu s-a grăbit să i-l ofere. Să recunoască însă şi guvernul că procedeul adoptat în speţă, chiar dacă folositor în anumite împre­jurări de politica internă, este cu mult prea tare pentru ca să nu in­fluenţeze defavorabil nu numai si­tuaţia guvernului, dar chiar şi inte­resele mari ale ţării. In perioada aceasta în care avem mai mult ca ori­când nevoe să în­credinţăm străinătatea de normali­­tate a raporturilor publice, aceasta fiind singura posibilitate de a ne asigura peste hotare creditul de care avem o dureroasă nevoe, a­­genţiile telegrafice şi rapoartele miniştrilor plenipotenţiari — şi noi ştim ce spunem — vor duce peste graniţă vestea că un fost mi­nistru a fost depus la Jilava, ci implicat într’un complot împotriva siguranţei statului. Străinătatea nu cunoaşte pe d. Manoilescu; străină­tatea nu are de unde să ştie că toa­tă această gravă afacere nu poate fi decât o ridiculă conspiraţie de ope­retă, ridicată la rangul de complet numai de interese lăturalnice sau de spiritul diletant poliţist al unor oameni cari întâmplător deţin si­tuaţiile cu răspundere. Străinăta­tea va avea încă odată dreptul să vorbească de «revoluţia» din Ro­mânia, iar termenul în care am fi putut nădăjdui să căpătăm pentru nevoile noastre aurul de peste ho­tare, se va depărta iarăş cu câţi­va ani. Pe alte căi şi cu alte metode, d. Ion Brătianu colaborează cu fra­tele său Vintilă la izolarea noastră economică. Guvernul face deed rău ţării. Dar guvernul îşi face pe de altă parte rău lui însuşi. D. Manoilescu a fost transportat la închisoarea militară Jilava, iar comunicatul guvernului indică drept instanţă competentă de judecată a speţei curtea marţia­­la. E -i gravă eroare. Curţi marţia­le nu există astăzi în ţara româ­nească. Vrea guvernul să înfiinţeze una pentru d. Manoilescu? E ridi­­cul. Se referă guvernul la stairea de asediu sub regimul căreia trăim, cel puţin la Bucureşti? Atunci com­petente sunt consiliile de răsboin. Dar şi asta e o greşală. Căci nu se predă un om politic, oricine ar fi el, acuzat de o crimă politică, unei curţi de justiţie care, pe drept sau pe nedrept, trece în opinia publică ca fiind la dispoziţia guvernului. Chiar dacă d. Manoilescu ar fi a­­mestecat într’un complot serios, chiar dacă vina d sale ar fi gravă şi evidentă, o apariţie a d-sale în faţa tribunalelor militare i-ar câşti­ga, prin chiar acest fapt, simpa­tiile opiniei publice, şi ar pune sen­tinţa oricât de îndreptăţită ar fi ea, într’o lumină odioasă. Erau odată prin lipsa de îndemânare sau prin bunăvoinţa guvernului care l-a a­­restat, d. Manoilescu ar deveni erou a doua oară prin trecerea d-sale în faţa instanţelor de judecată mi­litare. Mărturisim, atitudinea d-lui Ion Brătianu în aceste împrejurări în­cordate, este pentru noi o deziluzie. Ne-am exprimat şi altădată neîn­crederea în capacitatea­­ sale de a stăpâni evenimentele — atunci când nu şi te aranjează singur. Am fost convinşi, şi suntem, că d-sa e prin excelenţă omul tare numai când ţiu e în faţa adversităţilor. Dar nu am crezut niciodată că toate aces­te slăbiciuni — pe cari unele împre­jurări le indicau numai până acum — ar fi aşa de acute. D. Brătianu e supus astăzi unui examen care îl angajează in faţa istoriei, şi teamă ne e că nu-l va trece cu cinste. Nae Ionescu Pe margine­le istoriei Unirea: 1856-1859 de Ing. C. BUNESCU -----00­-00----­ Vili. După expirarea termenului de 7 ani, în 1856, Ştirbei şi Ghika se re­trag dela domnie şi Poarta, căreia congresul păcei dela Paris, îi dădu­se mandat a îngriji de facerea ale­gerilor în Principate, pentru diva­nul ad-hoc, numeşte caimacan pe Alex­ Ghica în România şi pe Th. Balş în Moldova. Am văzut că Turcia şi Austria erau ferm decise contra unirei Principatelor, aşa că ambele aceste puteri îşi pun, toate forţele, ca re­zultatul alegerilor să fie favorabil oamenilor lor, adică acelor Români şi Moldoveni, cari, pentru un mo­tiv sau altul, erau contra Unirei. Toate dificultăţile aducerei la în­deplinire a condiţiunilor, concer­­nând România, prin tratatul dela Paris, fiind aplanate, Austria îşi retrage trupele, care ocupau ţara de la declararea răsboiului Crimeii în 1854. Th. Balş caimacanul Moldovei muri la 1 Martie 1856 şi Poarta nu­meşte în locul lui pe grecul Vogo­­rides, care nu vorbea româneşte şi Aruia poarta îi promisese scaunul Moldovei, dacă reuşeşte a aduce în divanul Ad-hoc, deputaţi Anti-U­­nionişti-Comiţ­i­unea de anchetă, orânduită de congresul de la Paris, pentru a cunoaşte dorinţele poporului Ro­mân din ambele principate, soseşte în Bucureşti în luna Martie 1857. Vogoride în Moldova, lucrează pe faţă, în mod neruşinat, contra Unirei, făcând cele mai mari vio­lenţe contra libertăţii locuito­rilor şi manifestărei lor pen­tru alegeri. El e susţinut de consu­lul Austriac şi Turc şi dezaprobat de delegaţia Rusiei, Franţei, An­gliei, Italiei şi Prusiei. In aseme­nea condiţiuni se închide perioada alegerilor. Delegaţii puterilor protestează violent la Constantinopole şi pro­duc chiar, schimbarea Vizirului Re­­şid Paşa, care proteja pe Vogorides şi suspendarea convocărei divanu­lui ad-hoc­ In fine, în luna Iulie, intervine o înţelegere la Osborn, între împă­­ratul Napoleon III, apărător al Uni­rei şi Regina Victoria, acceptând unificarea administrativă a celor două principate. Alegerile din Moldova sunt anu­late şi se dispune facerea de noi a­­legeri ,la 10 Septembrie în Moldova şi 26 în România. Rezultatul aces­tor alegeri în Moldova este favora­bil unioniştilor şi la deschiderea şedinţelor, în ziua de 4 Oct. 1857 se votează o adresă de recunoştinţă puterilor, în urma unui discurs ne­mai auzit al lui Cosâlniceanu, care se termină în aclamaţiunile Came­rei-La 11 Opt. Adunarea se deschide la Bucureşti, sub preşedinţia Mitro­politul Nifon şi conform înţele­­gerei prealabile a membrilor adu­­nărei, se votează o moţiune identi­că cu acea a adunării moldovene. Ambele adunări votează, aproa­pe în unanimitate Unirea; rămâne ca Areopagul European să aprobe, voinţa Românilor. Din nenorocire, Franţa, pentru a complace Angliei, care susţinea Turcia, abandonă u­­nirea; se aprobă însă: 1) Că ambele Principate, să poar­te denumirea de: Principatele-Uni­­te sub suzeranitatea forţei şi ga­ranţia colectivă a puterilor, conti­nuând însă, să fie două state se­parate. 2) Fiecare provincie, va avea un domn şi un drapel separat, va avea însă legi comune, o curte de casaţie comună, cu armatele reparate, însă cu aceeaşi organizaţie etc.In urma acestora şi conform cu deciziunea congresului din Paris, funcţionarea caimacanilor încetea­ză şi se numeşte o locotenentă dom­nească, în fiecare principat, până la alegerea domnilor. In Moldova se numeşte Ştefan Catargiu, Anastase Panu şi Vasi­le Sturdza; în România, Em Bălianu Ion Manu şi Al. Philipescu. La 5/17 Ianuarie 1859 era ziua fixa­tă pentru alegerea prinţului in Mol­dova. Candidaţii boerilor erau: fos­tul Domn a Moldovei Mihail Stur­za şi f­iul său Grigore. Candidaţii partidului Naţional erau: C- Negri, P. Mavrogheni şi Lascar Catargiu. (Citiți continuarea în pag. II-a. Autonomia Macedoniei ----' 83^ *0-----­ Majoritarii Sobraniei au ţinut zi­lele trecute o consfătuire intimă în care s’a desbătut incidentul dela Stip şi politica externă a Bulgariei. Burof şi Liappel s’au întrecut, cu acest prilej, să desmintă legăturile oficiale cu macedonenii revoluţio­nari şi să amintească, în loc de ar­gumente mai subtile, dorinţa de pace a guvernului din Sofia. O for­mulă învechită şi banală, ce a a apli­­cat în cazuri dificile cu aceeaşi de­­sinvoltură, la Sofia ori la Buda­pesta. Golul ei rămâne însă în opi­nia publică între vorbe, oricât de oficiale ele, şi faptele petrecute, cari sunt susceptibile de interpre­tări deosebite, întăreşte bănuiala şi caută lămuriri plauzibile. In fond, cazul de la Stip, în relaţii balcanice, nu prea are importanţă, într’o re­giune muncită de vecinice sbuciu­­mări, asasinatul este un lucru obi­cinuit, aproape cotidian şi scade la nivelul unui simplu fapt divers. Aprecierea locală să pierde şi ce­dează numai în cazurile cari par a fi, chiar şi’n gândul poporului, cau­zate de mâini străine ca precursori a altor nenorociri- Umbra unei Ma­cedonii autonome ce s’aşează de obi­­ceiu peste orice incident de graniţă în această regiune, este, în cazul de faţă un imbold ecundar cu obârşia din­colo de graniţă. Se bănueşte astfel, din înlănţuirea faptelor, că Protoge­­rot, care în fruntea comitetului re­voluţionar doreşte o reînviere a provinciei sfâşiate, împlineşte, fără să vrea şi o misiune străină de idea­lul urmărit. Cu toleranţa, fără în­doială, a oficialităţii din Sofia. Căci orice s'ar zice, macedonenii lui Protogerot există şi acţionează de atâţia ani din însăşi capitala Bulgariei, unde-şi au cartierul lor general. Şi se cunosc, din atâtea ex­perienţe legăturile intime ce-i lea­gă de toate guvernele bulgare. Sco­pul este comun: o luptă neîndura­tă şi fără răgaz împotriva Iugosla­­viei, care deţine cea mai importan­tă parte din Macedonia de odini­oară. Autonomia acestei provincii este înfăţiaştă de către bulgari ca singura soluţie şi ca singurul leac împotriva veciniicelor, incursiuni şi asasinate, cari au creat aci un cuib de nelinişte permanentă. Subt orice formă, dar scoasă din mâna Iugo­­slaviei, Bulgaria ar câştiga, din cauza populaţiunii, în parte covâr­şitoare, bulgară. Autonomia îndeo­sebi ar fi pentru cei din Sofia cel dintâi pas spre o anexare prin ple­biscit. De a fi şi rolul important ce-l joacă in politica Bulgariei macedo­nenii revoluţonari şi îndeosebi se­ful lor Protogerof. Acţiunea aces­tora, însă, în cazul de la Stip, alu­­necând de pe linia dreaptă şi ne­mijlocită a autonomiei, apare de astădată în anumite împrejurări ale politicei internaţionale, cari o trans­formă într’un simplu instrument mijlocitor. Intr’un reflex al unei manevre internaţionale, în care i se păstrează un rol secundar’. Asasina­tul de la Stip împreună cu inciden­tele premergătoare de la graniţa sărbo-bulgară apar ca răspunsuri scrise cu glonţul şi pumnalul pe marginea alegerilor generale di­n Iugoslavia, cari, în intenţiile lor intime, primejduiau interesele Ita­liei. O ceartă deci, între Bulgarii şi Iugoslavia, cari erau în ajunul unei politici de apropiere, era ne­cesară. Pe căi piezişe, ce duceau la oamenii lui Protogerof. Liniştea ce-a domnit, în aparenţă, de la în­chiderea incidentelor de la Tirana până la Stip, a fost, cu toate inter­venţiile diplomatice, liniştea som­nolentă a pisicei la pândă. In clipa prielnică, acţiunea a venit promptă şi necruţătoare. Atitudinea presei italiene, care sprijineşte făţiş — la Belgrad, cu prilejul înmormântării generalului Kovacevici au fost de­monstr­aţii şi împotriva Italiei —­ acţiunea macedonenilor, scoate ca­pul de la Stip din cadrul aprecierii locale şi-i împrumută o amploare internaţională. Şi o notă specifică, din care se desprinde, pe urmele Austriei înlocuite, spiritul lui Ma­­cchiaveli şi pumnalul lui Cezar* Borgia. Grigore Ion tau­ militarizat Cu cât îmbătrâneşte, cu atât d. Vintlă Brătianu devine mai... bis­­matic, adică tot mai constipat, mai arţăgos şi mai bizar, în concepţiile sale. Se spune că proectul de reorgani­zare al ministerului de­ finanţe este o halima... Pe de altă parte d. Vintilă Bră­tianu pretinde să aibă controlul a­­supra întocmirei tuturor proectelor, colegilor săi. De aceea a cerut şi obţinut un jur­nal al consiliului de miniştri prin care sar­cina întocmirei proectelor­ de lege se atribue consiliului legis­lativ, ministerele furnizându i datele necesare şi eventual un consilier tehnic. Tare pe acest drept un delegat al onor, Consiliilui legislativ s’a pre­zentat la ministerul de... răsboi, spre a cere să i se pue la dispoziţie tot materialul pregătit pentru alcă­tuirea proectului de reorganizare al ministerului, legei de înaintare în armată şi regulamentului ei. Dacă a fost o surpriză, — şi dacă s’a râs în birourile severului depar­tament! — «Bine, dar dv. sunteţi la curent cu chestiunile militare, vă puteţi da seama de mecanismul armatei, de toate complexele elemente cari intră în fixarea unor anumite nor­me şi nu a altora, fie în determina­­rea organizărei administrative, cât mai ales în a înaintărilor, modi­ficărilor, de comandamente etc.? Delegatul consiliului legislativ a trebuit să aibă un moment de inde­­cisiune. Apoi, de­sigur, spre a men­ţine prestigiul instituţiei a putut zice: «— Hm! De­sigur, poate să fie oare­cum deficit, însă... hm! ştiţi, putem să ne desluşim şi noi... hm! şi pe urmă, de, jurnalul conciliului de miniştri este categoric... avem, hm! această atribuţiune... Vom cău­ta.... să., hm! . .... Se pare că ministerul de râs, boi, care şi-a văzut de treabă, fi­reşte, a vrut să facă şi o încercare. A trimis consiliului regulamentul legei de înaintare. Consiliul l-a încredinţat unui membru al său. Este mai bine de o lună de atunci. Bietul consilier a căpătat migrenă. Are vedenii... in urechi i se pare că-i sună mereu trâmbiţe, tobe, sal­ve. Când întâlneşte o companie de soldaţi pe uliţă, ia poziţie de «drepţi!» şi ca un recrut timid are oroare să se întâlnească cu gene­rali. Cât despre regulament, îi face rău numai când îl vede. Zile şi nopţi s’a chinuit cu el. Imposibil să priceapă ceva... Şi treaba stă pe loc. Colognelul Ilamollot greta că ar­mata se recrutează dintre civili. D. Vintilă Brătianu vrea s’o re­organizeze prin juriști... X. & Y. —------0X0-------­ --------0X0--------­

Next