Cuventul, octombrie 1927 (Anul 3, nr. 882-912)
1927-10-27 / nr. 908
Anul al Hl-lea No. 908 REDACŢIA SI ADMINISTRA |iA 4, Str.ALA SAKLIOAR, 4* telefon ! Administraţia tetefon. 378/a Redacţia Director politic: TITUS ENACOVICI Director: C. CONGOPOL Publicitatea ziarului, concesionata exclusiv SOCIETATH GENIALE DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER si S. BERGER Str. Eug.Jarada (fostă Karagheorghevici), 9 Telefon: 311/84 ALBA-IULIA ANCHETE POLITICE Am arătat în articolul precedent că liberalii, după împărţirea pământului la ţărani în proporţii de 92 la sută din terenul cultivabil, n’au văzut şi nu văd nici azi, că problema agrară a momentului este crearea unei burghezii de mică proprietate agrară şi că concepţia lor economică generală a condus la proletarizarea ţăranului împroprietărit In nepriceperea mersului evolutiv, liberalii recomandă acestor proletari, cooperaţia, care nu poate fi decât un pas mai departe a micii burghezii agrare, imposibil de realizat înaintea înfăptuirii etapei intermediare. Sub influenţa d-lui Mihalache, care în materie agrară a întrecut ideile socialiste şi a adoptat în întregime vederile sovietice, naţionalţărăniştii urmăresc exproprierea şi celor 8 la sută cât a mai rămas marii proprietăţi, extind exproprierea şi la păduri şi introduc «cooperaţia legiferată» ca sistem de exploatare a terenurilor agrare şi pădurilor, din aceiaşi nepricepere. Cooperaţia nu poate fi creată prin lege, fiindcă lipsesc cooperatorii cari nu pot fi improvizaţi, ci trebue să-i producă evoluţia burgheză, de aceea încercările de Cooperaţie la noi, se termină cu furturi ruşinoase. Îmi propun să stabilesc acea nepricepere ca şi în problema agrară, la ambele partide cari îşi dispută exclusiva guvernare a ţării şi în problema românească a Ardealului. După împărţirea pământului la ţărani, se pune şi în Ardeal problema generală agrară din întreaga ţară Transformarea ţăranului împroprietărit în mic burghez este uşurată în Ardeal prin faptul că ştiinţa agriculturii este mult mai avansată aci decât în restul ţării şi prin faptul că aci există o mică proprietate agrară modern organizată la Saşi şi Şvabi, există deci modelul bun de imitat . Afară de această problemă rămasă fără soluţie ca şi în restul ţării, problema mare şi românească a Ardealului era crearea unei burghezii intelectuale şi comercialo-industriale românească. Burghezia Ardealului era şi este şi azi străină, şi în ciuda ideologiei de ultimă oră, este constatat că şi azi în toate ţările burghezia conduce. Trebue deci creată burghezia românească, căci nu luai astfel Ardealul va fi condus de Români, în statul românesc. Altfel Românii nu vor conduce decât de formă, în fapt ei nefiind decât executorii sugestiilor burgheziei străine existente, dacă ea va fi puternică şi sustrasă influenţii româneşti- Intelectualii români din Ardeal — Intelighenţa — cum li se zice nu sunt burghezi, ci sunt reduşi de vitregia vremurilor trecute la rangul de proletari intelectuali, de aceia influenţa lor, afară de cea electorală, este nulă asupra vieţii Ardealului. Elementul românesc trebue să reprezinte natura economică, căci numai aşa vom fi stăpânii efectivi ai Ardealului; azi suntem numai guvernanţi. Acest lucru l-au priceput Ungurii şi de aceea şi-au creat în Ardealul funciar românesc o burghezie străină, şi au oprit accesul în burghezie a elementului băştinaş, care ar fi dat Românilor contacerea Ardealului, chiar sub Unguri.Pentru a crea burghezia românească prima grijă trebuia să fie câştigarea influenţii asupra burgheziei străine din Ardeal de toate nuanţele. Şi lucrul nu era greu de obţinut la intervalul 1919-1926, întregul comerţ şi întreaga industrie străină din Ardeal, pe care Pesta nu le mai putea finanţa, trebuiau susţinute şi ajutate de finanţa română. Influenţa ar fi fost ipso-facto câştigată Pe de o parte finanţarea ar fi îngăduit impunerea elementelor româneşti alături de cele străine, în industrie şi comerţ şi în alte posturi decât de cele de salahori şi oameni de serviciu Aşa s’ar fi creat debuşeuri pentru maeştri, funcţionari comerciali, ingineri şi directori români în industriile existente străine. Peste altă parte finanţarea de întreprinderi româneşti acolo unde era locul şi unde dezvoltarea Ardealului şi a ţării o reclama. Politica strimtă şi mărginită numai la interesele Băncii Româneşti şi a domniei la Banca Naţională, practicată de d. Vintilă Brătianiu, a făcut imposibilă realizarea acestui program. Declaraţia de război contra finanţei mondiale, a înlesnit finanţarea Pestei nu numai pentru trebuinţele Ungariei, dar a făcut din Pesta centrul de plasare a banilor englezi şi americani şi pentru Ardeal Azi comerţul şi industria străină din Ardeal sunt finanţate din nou de Pesta Afirm că în situaţia de azi Ardealul este pierdut pentru noi, şi dacă această stare de lucruri continuă, el va fi o provincie ungurească sub stăpânirea Românilor. Politicianilor români le este rezervat rolul d-lui Cosma în concernul Szana, adică avocaţi ai străinilor. Iată rezultatul a 8 ani de politică liberală în Ardeal. Ce opune însă dania acestei politici ! Cu ce vine d-sa ? Cu un program politic şi administrativ faţă de minorităţi, care e desigur mai bun decât cel liberal, dar este insuficient. In Ardeal politicul trebue să cedeze pasul economicului, şi pentru aceasta d Maniu este complet nepregătit. întreaga vină pe care d Maniu o atribue liberalilor în domeniul economic este că Banca Naţională n’a dat mai mare scont Ardealului- Ca şi liberalii d. Maniu nu vede problema şi n’are nici mijlocul de a o rezolva azi, când va trebui luptă mare pentru cucerirea economică a Ardealului- Aveam deci dreptate când afirmam că din lupta care se dă între d. Brătianu şi Maniu, şi care are la bază o pasiune omenească sau idei, pentru ca ţara să folosească ceva, e nevoe ca cel puţin unul din partide să-şi schimbe mentalitatea sacrificându-şi concepţiile- Titus Enacovici Tot despre o încunoştiinţare pornită de la decanatul Facultăţii de Teologie din Cişinău, anunţă pe studenţi că s-a contramandat deschiderea cursurilor. Băieţii nu vor mai veni deci la 1 Noembrie, ci vor aştepta o nouă înştiinţare. Am vrea ca ministrul instrucţiei să acorde acestui aviz, în aparenţă anodin, toată atenţiunea necesară. Dacă nu se redeschid cursurile la 1 Noembre, aceasta se datorează faptului că facultatea nu e în stare săşi reia activitatea. Ştim, d-l dr. Angelescu nu are prea multă simpatie pentru înalta şcoală a Kişindiului. Nici noi nu am avut. Am aminti rezervele exprese pe cari le-am făcut mai ales cu privire la structura ei. Dar nu e vorba de asta. De îndată ce şcoala s’a înfiinţat prin lege şi — da bine, de rău — a funcţionat un an, ea trebue să continue. Este o chestiune de prestigiu; şi ar fi primejdios ca prestigiul statului nostru să sufere vreo atingere, pe o chestiune aşa de delicată, mai ales în noile provincii. Şi pe urmă, nu trebue să se strecoare în inima basarabenilor nici îndoiala că cineva le-ar duşmăni succesul obţnut cu facultatea, succes aşa de scump sufletului lor. Cercurile oficiale ar fi de părere să se continue încă un an regimul acesta de provizorat, cu profesori suplinitori, până când se va modifica legea de organizare a facultăţii. E imposibil. In regimul acesta, profesorii de anul trecut, şi între ei elemente cu deosebire valoroase nu mai pot funcţiona, căci ei nu se pot stabili la Cişinău, atâta timp cât nimic nu e sigur, şi nici nu se pot deplasa săptămânal pentru 8000 lei pe lună. D-l Dr. Angelescu pretinde că nu poate admite să se numească profesori altfel decât în condiţiile obicinuite. In principiu are dreptate. In speţă, nu, pentru că facultatea fiind nou înfiinţată, legea veche nu se poate aplica, lipseşte corpul profesoral. O universitate nouă îşi formează corpul profesoral după dispoziţii speciale. Asta a fost şi necesitatea din care s-a născut legea d-lui Petrovici. Nici nu se poate vorbi dacă e bună sau rea: ea e pur şi simplu necesară. Credem prin urmare că ministerul e dator să asigure facultăţi Kişinăului funcţionarea normală, şi pentru aceasta să proceadă neîntârziat la consolidarea situaţiei dupăndicaţiunile legii. Altă soluţie nu există. Are d. ministru una? Să auzim ! Dar Kişinăul nu poate aştepta ! N. I. In cercurile politice domneşte o firească agitaţie şi se discută, deocamdată încă de factori neautorizaţi, indirect adică, atitudinea pe care opoziţia o va lua faţă de guvernul d-lui Brătianu şi de măsurile extreme la care recurge regimul spre «a asigura liniştea Ţării», recte a sa proprie. Arestarea d-lui Manoilescu şi temeiul ei a impresionat — nimic mai natural—toate grupările de opoziţie şi o acţiune comună este cerută de către aceasta, în mod imperios. Un apel către d. Horga şi luliu Maniu D. general Averescu a trimis prieteni ai d-sale să sondeze pe d. N. Iorga şi conducerea partidului naţional-ţărănesc — d. Maniu nu e în Capitală — asupra dispoziţiei lor, în chestiunea arestării d-lui Manoilescu. Mesagerii averes cani au adresat un apel călduros — autorizat de d. general Averescu, — pentru coalizarea întregii opoziţii, pentru o protestare energică şi pentru o acţiune comună împotriva guvernului Brătianu. După informaţiunile ce avem, apelul d-lui general Averescu a fost bine primit, atât de d. Iorga, care a răspuns în scris, — un răspuns — protest ce se va ceti şi în Parlament — cât şi de naţional-ţărăniştii cari au chemat telegrafic pe d. Iuliu Maniu la Bucureşti. Se va face blocul opoziţiei? Timpul scurt până la deschiderea Parlamentului nu este o dificultate pentru realizarea unui bloc al opoziţiei, care, de altfel, din iniţiativa d-lui N. Iorga se mai tratase acum câtva timp. Putem adăuga un detaliu care poate fi decisiv. In urma invalidării alegerii de la Bălţi, s’a produs în partidul naţional-ţărănesc un curent pentru a se oferi locul, d-lui N. Iorga. Rezistenţa d-lui Mirto sprijinită de neamestecul d-lui Iuliu Maniu a ţinut chestiunea în suspensie. Conducerea partidului navoial-ţurănesc i-a cerut din nou sacrificiul, şi, se pare, de astădată, d. Mirto nu va mai rezista. (Evenimentele ultime dau cu totul alt caracter candidaturei d-lui Iorga). In cercurile opoziţiei, deci, ideia unui bloc al opoziţiei, ca după palmele de la Sguriţa, se impune tot mai mult, — şi atmosfera este mai mult ca oricând favorabilă. In consecinţă, zilele acestea pot aduce o schimbare radicală a raporturilor dintre guvern şi opoziţie, — şi... cine ar mai putea profeţi ce încă ? Problema Ardealului -----00-00----Coalizarea opoziţiei contra d-lui Brătianu Un apel averescan către frniiioraa şi Iuliu Maniu SE VA FACE BLOCUL OPOZIŢIEI 1 --------xox------- ----------------(.xx)---------------- Arestarea d-lui Manoilescu D. M. Manoilescu, fost subsecretar de stat, a fost arestat la întoarcerea dintr’o călătorie şi transportat la închisoarea militară Jilava. Guvernul pretinde că tânarul locotenent al generalului Averescu ar fi implicat într’o mişcare interesând siguranţa statului, şi ca atare e dator să se asigure de persoana rugosului... conspirator. Nu cunoaştem «piesele» pe care le posedă guvernul, şi nici cât de fundată este îndreptăţirea lui de-a crea această atmosferă de panică sau de carbonarism romantic. După toate datele noastre, un complot nu poate să existe. Sau în orice caz nu poate să existe un complot serios. La o asemnea hipoteza se opune persoana rugoasă a neliniştitului «conspirator», a cărui neseriozitate definitivă e fixată şi prin chipul în care a crezut că-şi poate împlini misiunea, şi prin împrejurările în care s’a produs arestarea. Realităţile cari pledează pentru comicitatea desăvârşită a tânărului personagiu, sunt aşa de puternice, încât în bună logică ar trebui să credem că nu s’a găsit om serios care să consimtă a colabora într'o acţiune delicată cu fostul subsecretar de la finanţe, în orice formă. Iar dacă totuş s’a găsit cineva, cu atât mai rău. Recunoaştem că această «conspiraţie Manoilescu» cade pentru guvern într’un moment foarte prielnic, adică tocmai atunci când d. Brătianu ar fi avut tot interesul a întrebuinţa o metodă forte, — dar îi lipsea pretextul. D. Manoilescu s-a grăbit să i-l ofere. Să recunoască însă şi guvernul că procedeul adoptat în speţă, chiar dacă folositor în anumite împrejurări de politica internă, este cu mult prea tare pentru ca să nu influenţeze defavorabil nu numai situaţia guvernului, dar chiar şi interesele mari ale ţării. In perioada aceasta în care avem mai mult ca oricând nevoe să încredinţăm străinătatea de normalitate a raporturilor publice, aceasta fiind singura posibilitate de a ne asigura peste hotare creditul de care avem o dureroasă nevoe, agenţiile telegrafice şi rapoartele miniştrilor plenipotenţiari — şi noi ştim ce spunem — vor duce peste graniţă vestea că un fost ministru a fost depus la Jilava, ci implicat într’un complot împotriva siguranţei statului. Străinătatea nu cunoaşte pe d. Manoilescu; străinătatea nu are de unde să ştie că toată această gravă afacere nu poate fi decât o ridiculă conspiraţie de operetă, ridicată la rangul de complet numai de interese lăturalnice sau de spiritul diletant poliţist al unor oameni cari întâmplător deţin situaţiile cu răspundere. Străinătatea va avea încă odată dreptul să vorbească de «revoluţia» din România, iar termenul în care am fi putut nădăjdui să căpătăm pentru nevoile noastre aurul de peste hotare, se va depărta iarăş cu câţiva ani. Pe alte căi şi cu alte metode, d. Ion Brătianu colaborează cu fratele său Vintilă la izolarea noastră economică. Guvernul face deed rău ţării. Dar guvernul îşi face pe de altă parte rău lui însuşi. D. Manoilescu a fost transportat la închisoarea militară Jilava, iar comunicatul guvernului indică drept instanţă competentă de judecată a speţei curtea marţiala. E -i gravă eroare. Curţi marţiale nu există astăzi în ţara românească. Vrea guvernul să înfiinţeze una pentru d. Manoilescu? E ridicul. Se referă guvernul la stairea de asediu sub regimul căreia trăim, cel puţin la Bucureşti? Atunci competente sunt consiliile de răsboin. Dar şi asta e o greşală. Căci nu se predă un om politic, oricine ar fi el, acuzat de o crimă politică, unei curţi de justiţie care, pe drept sau pe nedrept, trece în opinia publică ca fiind la dispoziţia guvernului. Chiar dacă d. Manoilescu ar fi amestecat într’un complot serios, chiar dacă vina d sale ar fi gravă şi evidentă, o apariţie a d-sale în faţa tribunalelor militare i-ar câştiga, prin chiar acest fapt, simpatiile opiniei publice, şi ar pune sentinţa oricât de îndreptăţită ar fi ea, într’o lumină odioasă. Erau odată prin lipsa de îndemânare sau prin bunăvoinţa guvernului care l-a arestat, d. Manoilescu ar deveni erou a doua oară prin trecerea d-sale în faţa instanţelor de judecată militare. Mărturisim, atitudinea d-lui Ion Brătianu în aceste împrejurări încordate, este pentru noi o deziluzie. Ne-am exprimat şi altădată neîncrederea în capacitatea sale de a stăpâni evenimentele — atunci când nu şi te aranjează singur. Am fost convinşi, şi suntem, că d-sa e prin excelenţă omul tare numai când ţiu e în faţa adversităţilor. Dar nu am crezut niciodată că toate aceste slăbiciuni — pe cari unele împrejurări le indicau numai până acum — ar fi aşa de acute. D. Brătianu e supus astăzi unui examen care îl angajează in faţa istoriei, şi teamă ne e că nu-l va trece cu cinste. Nae Ionescu Pe marginele istoriei Unirea: 1856-1859 de Ing. C. BUNESCU -----00-00---- Vili. După expirarea termenului de 7 ani, în 1856, Ştirbei şi Ghika se retrag dela domnie şi Poarta, căreia congresul păcei dela Paris, îi dăduse mandat a îngriji de facerea alegerilor în Principate, pentru divanul ad-hoc, numeşte caimacan pe Alex Ghica în România şi pe Th. Balş în Moldova. Am văzut că Turcia şi Austria erau ferm decise contra unirei Principatelor, aşa că ambele aceste puteri îşi pun, toate forţele, ca rezultatul alegerilor să fie favorabil oamenilor lor, adică acelor Români şi Moldoveni, cari, pentru un motiv sau altul, erau contra Unirei. Toate dificultăţile aducerei la îndeplinire a condiţiunilor, concernând România, prin tratatul dela Paris, fiind aplanate, Austria îşi retrage trupele, care ocupau ţara de la declararea răsboiului Crimeii în 1854. Th. Balş caimacanul Moldovei muri la 1 Martie 1856 şi Poarta numeşte în locul lui pe grecul Vogorides, care nu vorbea româneşte şi Aruia poarta îi promisese scaunul Moldovei, dacă reuşeşte a aduce în divanul Ad-hoc, deputaţi Anti-Unionişti-Comiţiunea de anchetă, orânduită de congresul de la Paris, pentru a cunoaşte dorinţele poporului Român din ambele principate, soseşte în Bucureşti în luna Martie 1857. Vogoride în Moldova, lucrează pe faţă, în mod neruşinat, contra Unirei, făcând cele mai mari violenţe contra libertăţii locuitorilor şi manifestărei lor pentru alegeri. El e susţinut de consulul Austriac şi Turc şi dezaprobat de delegaţia Rusiei, Franţei, Angliei, Italiei şi Prusiei. In asemenea condiţiuni se închide perioada alegerilor. Delegaţii puterilor protestează violent la Constantinopole şi produc chiar, schimbarea Vizirului Reşid Paşa, care proteja pe Vogorides şi suspendarea convocărei divanului ad-hoc In fine, în luna Iulie, intervine o înţelegere la Osborn, între împăratul Napoleon III, apărător al Unirei şi Regina Victoria, acceptând unificarea administrativă a celor două principate. Alegerile din Moldova sunt anulate şi se dispune facerea de noi alegeri ,la 10 Septembrie în Moldova şi 26 în România. Rezultatul acestor alegeri în Moldova este favorabil unioniştilor şi la deschiderea şedinţelor, în ziua de 4 Oct. 1857 se votează o adresă de recunoştinţă puterilor, în urma unui discurs nemai auzit al lui Cosâlniceanu, care se termină în aclamaţiunile Camerei-La 11 Opt. Adunarea se deschide la Bucureşti, sub preşedinţia Mitropolitul Nifon şi conform înţelegerei prealabile a membrilor adunărei, se votează o moţiune identică cu acea a adunării moldovene. Ambele adunări votează, aproape în unanimitate Unirea; rămâne ca Areopagul European să aprobe, voinţa Românilor. Din nenorocire, Franţa, pentru a complace Angliei, care susţinea Turcia, abandonă unirea; se aprobă însă: 1) Că ambele Principate, să poarte denumirea de: Principatele-Unite sub suzeranitatea forţei şi garanţia colectivă a puterilor, continuând însă, să fie două state separate. 2) Fiecare provincie, va avea un domn şi un drapel separat, va avea însă legi comune, o curte de casaţie comună, cu armatele reparate, însă cu aceeaşi organizaţie etc.In urma acestora şi conform cu deciziunea congresului din Paris, funcţionarea caimacanilor încetează şi se numeşte o locotenentă domnească, în fiecare principat, până la alegerea domnilor. In Moldova se numeşte Ştefan Catargiu, Anastase Panu şi Vasile Sturdza; în România, Em Bălianu Ion Manu şi Al. Philipescu. La 5/17 Ianuarie 1859 era ziua fixată pentru alegerea prinţului in Moldova. Candidaţii boerilor erau: fostul Domn a Moldovei Mihail Sturza şi fiul său Grigore. Candidaţii partidului Naţional erau: C- Negri, P. Mavrogheni şi Lascar Catargiu. (Citiți continuarea în pag. II-a. Autonomia Macedoniei ----' 83^ *0----- Majoritarii Sobraniei au ţinut zilele trecute o consfătuire intimă în care s’a desbătut incidentul dela Stip şi politica externă a Bulgariei. Burof şi Liappel s’au întrecut, cu acest prilej, să desmintă legăturile oficiale cu macedonenii revoluţionari şi să amintească, în loc de argumente mai subtile, dorinţa de pace a guvernului din Sofia. O formulă învechită şi banală, ce a a aplicat în cazuri dificile cu aceeaşi desinvoltură, la Sofia ori la Budapesta. Golul ei rămâne însă în opinia publică între vorbe, oricât de oficiale ele, şi faptele petrecute, cari sunt susceptibile de interpretări deosebite, întăreşte bănuiala şi caută lămuriri plauzibile. In fond, cazul de la Stip, în relaţii balcanice, nu prea are importanţă, într’o regiune muncită de vecinice sbuciumări, asasinatul este un lucru obicinuit, aproape cotidian şi scade la nivelul unui simplu fapt divers. Aprecierea locală să pierde şi cedează numai în cazurile cari par a fi, chiar şi’n gândul poporului, cauzate de mâini străine ca precursori a altor nenorociri- Umbra unei Macedonii autonome ce s’aşează de obiceiu peste orice incident de graniţă în această regiune, este, în cazul de faţă un imbold ecundar cu obârşia dincolo de graniţă. Se bănueşte astfel, din înlănţuirea faptelor, că Protogerot, care în fruntea comitetului revoluţionar doreşte o reînviere a provinciei sfâşiate, împlineşte, fără să vrea şi o misiune străină de idealul urmărit. Cu toleranţa, fără îndoială, a oficialităţii din Sofia. Căci orice s'ar zice, macedonenii lui Protogerot există şi acţionează de atâţia ani din însăşi capitala Bulgariei, unde-şi au cartierul lor general. Şi se cunosc, din atâtea experienţe legăturile intime ce-i leagă de toate guvernele bulgare. Scopul este comun: o luptă neîndurată şi fără răgaz împotriva Iugoslaviei, care deţine cea mai importantă parte din Macedonia de odinioară. Autonomia acestei provincii este înfăţiaştă de către bulgari ca singura soluţie şi ca singurul leac împotriva veciniicelor, incursiuni şi asasinate, cari au creat aci un cuib de nelinişte permanentă. Subt orice formă, dar scoasă din mâna Iugoslaviei, Bulgaria ar câştiga, din cauza populaţiunii, în parte covârşitoare, bulgară. Autonomia îndeosebi ar fi pentru cei din Sofia cel dintâi pas spre o anexare prin plebiscit. De a fi şi rolul important ce-l joacă in politica Bulgariei macedonenii revoluţonari şi îndeosebi seful lor Protogerof. Acţiunea acestora, însă, în cazul de la Stip, alunecând de pe linia dreaptă şi nemijlocită a autonomiei, apare de astădată în anumite împrejurări ale politicei internaţionale, cari o transformă într’un simplu instrument mijlocitor. Intr’un reflex al unei manevre internaţionale, în care i se păstrează un rol secundar’. Asasinatul de la Stip împreună cu incidentele premergătoare de la graniţa sărbo-bulgară apar ca răspunsuri scrise cu glonţul şi pumnalul pe marginea alegerilor generale din Iugoslavia, cari, în intenţiile lor intime, primejduiau interesele Italiei. O ceartă deci, între Bulgarii şi Iugoslavia, cari erau în ajunul unei politici de apropiere, era necesară. Pe căi piezişe, ce duceau la oamenii lui Protogerof. Liniştea ce-a domnit, în aparenţă, de la închiderea incidentelor de la Tirana până la Stip, a fost, cu toate intervenţiile diplomatice, liniştea somnolentă a pisicei la pândă. In clipa prielnică, acţiunea a venit promptă şi necruţătoare. Atitudinea presei italiene, care sprijineşte făţiş — la Belgrad, cu prilejul înmormântării generalului Kovacevici au fost demonstraţii şi împotriva Italiei — acţiunea macedonenilor, scoate capul de la Stip din cadrul aprecierii locale şi-i împrumută o amploare internaţională. Şi o notă specifică, din care se desprinde, pe urmele Austriei înlocuite, spiritul lui Macchiaveli şi pumnalul lui Cezar* Borgia. Grigore Ion tau militarizat Cu cât îmbătrâneşte, cu atât d. Vintlă Brătianu devine mai... bismatic, adică tot mai constipat, mai arţăgos şi mai bizar, în concepţiile sale. Se spune că proectul de reorganizare al ministerului de finanţe este o halima... Pe de altă parte d. Vintilă Brătianu pretinde să aibă controlul asupra întocmirei tuturor proectelor, colegilor săi. De aceea a cerut şi obţinut un jurnal al consiliului de miniştri prin care sarcina întocmirei proectelor de lege se atribue consiliului legislativ, ministerele furnizându i datele necesare şi eventual un consilier tehnic. Tare pe acest drept un delegat al onor, Consiliilui legislativ s’a prezentat la ministerul de... răsboi, spre a cere să i se pue la dispoziţie tot materialul pregătit pentru alcătuirea proectului de reorganizare al ministerului, legei de înaintare în armată şi regulamentului ei. Dacă a fost o surpriză, — şi dacă s’a râs în birourile severului departament! — «Bine, dar dv. sunteţi la curent cu chestiunile militare, vă puteţi da seama de mecanismul armatei, de toate complexele elemente cari intră în fixarea unor anumite norme şi nu a altora, fie în determinarea organizărei administrative, cât mai ales în a înaintărilor, modificărilor, de comandamente etc.? Delegatul consiliului legislativ a trebuit să aibă un moment de indecisiune. Apoi, desigur, spre a menţine prestigiul instituţiei a putut zice: «— Hm! Desigur, poate să fie oarecum deficit, însă... hm! ştiţi, putem să ne desluşim şi noi... hm! şi pe urmă, de, jurnalul conciliului de miniştri este categoric... avem, hm! această atribuţiune... Vom căuta.... să., hm! . .... Se pare că ministerul de râs, boi, care şi-a văzut de treabă, fireşte, a vrut să facă şi o încercare. A trimis consiliului regulamentul legei de înaintare. Consiliul l-a încredinţat unui membru al său. Este mai bine de o lună de atunci. Bietul consilier a căpătat migrenă. Are vedenii... in urechi i se pare că-i sună mereu trâmbiţe, tobe, salve. Când întâlneşte o companie de soldaţi pe uliţă, ia poziţie de «drepţi!» şi ca un recrut timid are oroare să se întâlnească cu generali. Cât despre regulament, îi face rău numai când îl vede. Zile şi nopţi s’a chinuit cu el. Imposibil să priceapă ceva... Şi treaba stă pe loc. Colognelul Ilamollot greta că armata se recrutează dintre civili. D. Vintilă Brătianu vrea s’o reorganizeze prin juriști... X. & Y. —------0X0------- --------0X0--------