Dimineaţa, iulie 1912 (Anul 9, nr. 2989-3019)

1912-07-24 / nr. 3012

Anul II. — No. 30­2 — OP PUBLICITATEA CONCEDATĂ EXCLUSIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER ® Comp. Strada Doamnei No. 8, Etaj I. — Telefon 3/4 . Cu cele din urmă știri din lumea întreagă D­irector: CONST. MIN­E ______Binacurile ziarului: Str. Sărindar No. 11. — București șiBOMMEIFE CO PREMII: Un an Lei 20.—­­ 6 luni Lei 11.—1­3 luni Uei fi. Pentru str.nin­ătate prețul este Îndoit TELEFON 4 LINII: No. 14/10; 34/7»; 14/09 î 12/40 Tuberculoza la sate —-----------------------------------------­ Datorită eredității pe de o parte, iar pe de alta mizeriei și excesului de în­cordare reclamat de multiplele pre­ocupări în lupta­­ pentru existență, care devine din ce în ce mai grea și mai sălbatică, tuberculoza, acea­stă înfricoșătoare boală, a devenit un adevărat flagel, atît la noi, cît și aiurea. Ce se face în alte țări mai înaintate în cultură pentru a­­ceastă boală, care nu iartă, se știe de toți aceia cărora le place să se intereseze de ce se petrece dincolo de țara lui; în ce ne privește însă măsurile de pază sanitară la noi lasă mult de dorit. Unde sunt scui­­pătorile acelea sistematice, pe cari fiecare om trebue să le­ poarte în buzunar? Dacă pe pereții caselor noastre publice stă scris: „Nu scui­pați pe jos“, apoi zadarnic te os­tenești să zărești în vreun colț vreun vas cu destinația de a primi spatele celor cari se perindează pe acolo. Vinovat de această stare de lu­cruri nu e statul — cum am auzit adesea vorbindu-se — ci noi, cari nu vrem să pricepem și să prac­ticăm nici cele mai elementare re­guli de higiena,, așteptînd cu nepă­sare ca statul să ne dea și să ne fie scuipătoarea și mulți poate ca să-i spele și pe picioare. Suntem­ în privința aceasta un po­por foarte înapoiat. Dovadă este și faptul protestării și neexecutării or­dinelor de curățenie și de pază ce ni se dau de serviciul sanitar în timpul epidemiilor. Dar alt rău­ mare voiți să sem­nalez aci, rău­ care trece neluat în seamă de cei mai mulți, iar de alții socotit ca un fapt fără importanță, dar care are cele mai detestabile urmări pentru viitorul neamului no­stru, anume : încuibarea boalelor molipsitoare la sate prin vizitatorii bolnavi, veniți aici pe timpul sezo­nului de vară. Mă întreb : Ce vor devenii cu vremea fru­moasele și sănătoasele noastre sate de la munte, pe cari le inundă ca niște lăcuste distrugătoare oftico­șii orașelor? Obrajii plini de viață ai săteni­lor de prin aceste localități, decla­rate din nenorocire pentru ei sta­țiuni climaterice, iși vor mai păs­tra ei multă vreme bujoreala na­turală ce­ o au? Piepturile lor vor mai respira cu aceeași ușurință aerul binefăcător cu care i-a hărăzit Dumnezeu ? Ce soartă vor avea copilașii lor, cari se joacă nevinovați în praful îmbibat de baccilii tuberculozei, a­­duși de musafiri? Acelora cari vor fi gata să nege cele ce afirm, dîndu-mă drept pro­fet mincinos, le vom­­ pune între­­barea : Unde e Rucărul nostru de odini­oară?... Vizitatorii tuberculoși și mulți la număr l’au mîncat fript. Ce-a rămas din el ?... Capete hi­doase și fete veștejite. Ți se sfîșie inima de durere și te cuprinde jalea în fata acestui în­fiorător tablou. Ce s’a întîmplat cu Rucărul se întîmplă și cu alte sate. Aceeași soartă va avea în cu­­­rînd și satul Breaza din jud. Pra­hova, unde în ultimii 2 ani au mu­rit vreo 5—6 tuberculoși, iar vara aceasta, mai mult ca oricînd, ea a devenit o adevărată pepinieră pen­tru cultura baccilului tuberculozei, încălzind la finul ei peste 30 ofti­coși. ♦ Protestăm cu ultima energie con­tra obiceiului nenorocit ce s’a fă­cut de a trimite tuberculoși prin­ sate. Aceasta e tot una cu a omorî 100 de oameni ca să alini suferin­țele unuia singur. Unde-î rațiunea acestui fapt? Cred că nu se găsește nimeni în țara romînească care să aprobe a­­cest fapt și să nu lupte pentru com­baterea lui. Ar trebui ca administrația ace­stor sate să oprească instalarea în ele a celor bolnavi de boale mo­lipsitoare, în special tuberculoza și sifilisul, căci altfel rătăcirea de a­­poi va fi mai rea decît cea dintîî. Ar mai trebui ca doctorii să nu mai recomande cu atîta nepăsare cutarisirea lor la sate, avînd mai ales în vedere egoismul care­ î ca­­­racterizează, molipsind pare că îiv­­tr’adins locurile pe unde trec. Și mai presus de toate trebue să intervină statul, înființînd cu con­cursul inițiativei private niște case­­sanatorii prin anumite localități — fie chiar prin satele de munte —pe cari să le închirieze celor cari își duc boala pe picioare și cari să fie supuși unor regulamente speciale, în ce privește paza de a nu mo­lipsi satele prin cari își tîrăsc ulti­mele zile ale vieții lor. Poate că s’ar mai găsi și alte modalități. In principiu însă trebuesc luate măsuri, căci e păcat a lăsa să se prăpădească, în felul acesta, lumea satelor, care formează pîrghia pe care se reazimă și trăește societa­tea romînească. Altfel răm­ o să devină odată un dezastru social, ireparabil. Breaza de sus. C. OPROIU învățător Un jubileu — 50 DE ANI DE LA ACORDAREA CONSTITUȚIEI NOASTRE — Din partea unui tinăr și inimos student primim următoarele rinduri cărora ne grăbim, să ne dam joc in ziarul nostru, ele fiind pornite din sentimente pe cari cititorii noștri vor ști să le aprecieze: Nu mai e mult pînă cînd Consti­tuția și cele trei coduri cari ne gu­vernează să-șî împlinească jumăta­te de veac de existență. Se știe apoi în ce împrejurări s’au dat acum 50 ani aproape, aces­te legi. Viteza cu care s’ați tradus și trecut prin parlament sau consiliu­l de stat, e de notorietate publică. De aceea în decursul vremii s’au simțit lipsurile și nepotrivirile. Lipsuri mari din cauza progresu­lui, de la care nu ne putem sustrage și nepotriviri din cauza neadaptării acestor legi cu firea acestui popor. Apoi multe dispozițiuni nu mai fac onoare stă­rea noastre actuale și nici măcar nu mai sunt necesare. Deci toată lumea constată cu pă­rere de râu că mantia noastră legis­lativă, nu ne mai prinde. O lege nu poate fi moartă,­cum se pare multora, ci vie pentru pur și simplul motiv că e făcută pentru vii,­ și nu pentru morți. Iar o lege care a domnit o gene­rație sau­ două, trebue să se retragă odată cu ele, făcînd loc alteia mai nouă și tinere. Tempora mutantur et nos in illi.3, trebue să ne mutăm cu legi cu tot pă­strînd între legiuiri doar aceeași legătură care leagă și generațiile­­, experiența ciștic­ată și principiile fundamentale ale dreptului. De aceea îmi iau curajul a propu­ne ca pînă în anul care ar fi să a­­ducă legi și Constituție nouă, toată floarea inteligenții romînești a ace­stui stat din toate categoriile so­­ciale să înceapă a se gîndi serios la alcătuirea unor proiecte cît mai co­mode pentru noua haină legislativă a națiunei. Ar fi de dorit un armistițiu poli­tic între partide, pentru ca prin dju­­terile tuturor unite, să căpătăm ceea ce simțim bine că ne trebue : Constituție nouă și legi noul. Iar adunarea ce ar fi chemată să dezbată noua Constituție să cuprin­dă tot ce nația are mai bun și in­teligent, dela Vlădică pînă la opincă. Pe lingă aceasta s’ar repune în discuție și o mulțime de probleme cari iar putea căpăta soluțiile prin noua legiuire. Căci oricît ne-am codi, vremea u­­nor mari și strașnice dezbateri se apropie și mai bine ar fi să discu­tăm în tihnă și cu chestiunile pre­parate, decit cine știe în ce strîm­­toare, fie de a fi alți, fie dinăuntru. Căci cine pleacă dintr’un loc, tre­bue să ajungă undeva și noi am ple­cat deja 1859, ne-am poticnit în 1907 și dacă nu vom vedea bine că hamu­rile statului sînt vechi și roase — pe alocuri, de frînghie — putem a­­junge cine știe în ce rîpă. N. T. ----------- ■IIHIII' I Ql»-------------­ ițiiluI CU Un splendid tablou —-----------------­——— executat artistic în culori ......i«n»>­­ ■ — — 10 Bani ro. toată țara ~7~‘—xzz De vânzare la toți librarii și depozitarii de ziare r VEDERI DIN ȚARA Fîntîna meșterului Manole, de la Curtea de Argeș Reangajările In armată S’a înaintat ministerului de răz­boi și următorul memoriu asupra le­gende reangajare în armată a grade­lor inferioare. „Prin reducerea termenului de serviciu activ de la 3 la 2 ani, mini­sterul de război a și-a ajuns scopul: mărirea contingentului de recruți și ca urmare mărirea efectivului arma­tei permanente bine instruită putind desființa trupa cu schimbul. „Termenul scurt de 2 ani făcînd ca serviciul de instructor pentru o­­fițeri și reangajați să fie foarte greu­ (neputîndu-se compta pe gra­dați activi) a determinat pe mini­­sterul de război a sa .mărească numă­rul reangajaților, al căror serviciu s-a constatat că este necesar și folo­sitor armatei. „Prin noua lege de reangajare în armată din 1912 pe lângă sporirea numărului de reangajați, ministerul de războia a­ căutat să îmbunătă­țească și soarta lor,’însă asupra a­­cestui din urmă punet „soarta lor” legea nu și-a atins scopul, și iată de ce: „1) Cere reangaj­aților combatențî să servească­­ în armata activă pînă la vîrsta de 46 ani, ca și reangajați­lor necombatanți. „Se potrivesc greutățile serviciului de combatant întîmpinate în mar­șuri lungi, manevre și mai cu seamă cu cele ale serviciului de necomba­tant? „Nu! „De altfel, legea de organizare a armatei limitează vîrsta fă 38 de ani în armata de operațiuni. In nici un caz ministerul de războiț­ n’a a­­vut dorința de a încadra armata ac­tivă cu elemente nevoiașe, deci ur­mează să se facă cuvenita modifi­care în sensul ca limita de vîrstă în armata activă să fie la 38 de dpi. „Reangajatul ajuns la ac­eastă vîrstă 38 ani fiind prea tînăr a se­ numi pensionar să fie trecut în ser­viciul de necombatant (administra­ție, jandarmerie) unde să continue servicii­ al statului pînă la vîrsta de­­serviciu al statului pînă la vîrsta le­­gală. ^ „2) Gradațiunea în salariu față de timpul servit este prea mică. Astfel plutonierul major în I și II reangajare are 130 lei, iar a III-a și următoarele 140 lei lunar, după 10-15 ani de serviciu. Tot asemenea și pen­tru elevi de administrație. TRAFOURÎLE Cu prilejul­ cercetărilor ce se face în New-York cu privire la scandalul tripourilor din capitala Statelor­ U­­nite , s’au dat la iveală fapte de nemaî­pomenită venalitate, la poli­țiști. Intr’adevăr, un fost prefect de poliție declară că dacă­­ s’ar fi­ pretat la „afacerea” ț pe care i-o propuneau proprietarii tripourilor ar fi avut pe an un venit de miliardar. Proprietarii tripourilor plătesc po­liției americane sute de milioane de dolari pe an. Un polițist care făcea­ pe intermediarul între superiorii săi și direcțiunile tripourilor mărtu­risește că a încasat pentru polițiști suma de peste 2.­ȘO0.0O0 de­­ dolari. In comparație cu veniturile poli­ției din New­ York ce ridicule apar veniturile „pe de lături” ale poliției noastre, venituri carii se învîrtesc în­tre un șpriț și un pol! Di­ flota sfiailo­ii mort împăratul Japoniei era un om foar­te muncitor. Foarte rar părăsea pa­­­latul. Dela 6 dimineața pînă se înse­ra Mikado-ul lucra la rezolvarea a­­facerilor statului. Totuși dădea o de­osebită atenție și sacrifica mult timp educației copiilor săi și în special a principelui moștenitor Ioshihito. A­­vea o deosebită admirație pentru ar­tă și asculta cu plăcere la concerte împăratul Mutsu­hito cultiva cu deosebita atenție legăturile sale cu corpul diplomatic străin. La ziua­ lui, în 3 Noembrie și în ziu­a de Ű Februarie cinci se comemorează înte­­meerea imperiului, împăratul invita întreg corpul diplomatic la palat, unde dădea un banchet în onoarea miniștrilor străini aflători în capi­tala Japoniei. Toți aceia cari au avut prilejul să cunoască pe împărat vorbeau cu multă admirație despre el, suveranul care deși nu cunoștea nici o limbă străină și nu făcuse nici un fel de studii superioare, era totuși de o in­teligență rară și de o bogăție de cu­noștințe neîntrecută. Mikado-ul decedat era în curent cu tot ce se întîmpla în Europa în direc­ție politică și chiar în­ direcție cultu­rală. Era foarte mulțumit că fiul său, principele moștenitor, a putut căpăta o educație europeană și îl îndemna fără încetare să se adape la cultura modernă. Vizite la capete încoronate n’a fă­­cut niciodată și nici­ n’a prea pri­mit. Singurele vizite pe care le-a pri­mit în lunga sa domnie sunt vizitele făcute de principele moștenitor al Austro-Ungariei și de actualul țar Nicolae II pe cînd era încă principe moștenitor. Marț! 24 ia­lle 1912 NUVELELE „DIMINEȚII­Veșnicul cîntec de LIA HÂRLU In tresărirea făpturei­ei întregi, cînd s’a întîlnit întîia oară, femeea a înțeles că în clipa aceea, în sufle­tul ei pustiu, dragostea, divina și mult așteptata dragoste a pătrunsa dintr'odată, așa, pe neașteptate, ca o rază puternică de lumină. Și după cum puternica rază de soare te orbete cînd îi simți strălu­cirea­­ vie, tot astfel și sufletul ei a rămas o clipă uimit, amețit de vău­l paia puternică a iubireî. Icetul cu încetul ’i s’a limpezit însă simțirea și a înțeles suprema fericire. Atîta amar de vreme, atîția ani de singurătate, numai ea și dorul acela nestăpînit de iubire, îi uciseră aproa­pe în suflet nădejdea. închisă ceasuri întregi în odaia ei plină de nimicuri dragi, în odaia aceea de visări și uitare de lume, ea trăia numai cu închipuirea. O, închipuirea ei! O feerie de ima­gini. Pămînturi necunoscute, cu plante rare și flori fără nume, cu ulei de portocali și smochini, cu păduri întunecoase cu cam­­elfere și cobolzii dănțuesc danturi fantastice, țări cu soare arzător și vînturî ucigătoare în deșerturile nemărginite. Plimbări pe lună în legănarea adormitoare a gondolelor și în cîntecul dulce al gondolierilor. Palate mărețe, stînd neclintite de veacuri, cu turnurile lor crenelate, cu geamurile în ogivă, în cari apu­surile de soare își scaldă razele îna­­l— a _ <Ia a rfi oti­n rro ofiPnen Tinrv‘u• iute no a ow trunși și piramidele fără moarte. Apoi, podoabe de preț, pietre scum­pe, smaragde și rubine, safire și to­paze, ametiste și diamante și perlele splendide, simbolul lacrimilor de fe­cioară. Femeea visa. Și pe dinaintea ochi­lor minte­ ei treceau în culori vii și întunecate, stofe bogate și scumpe, lăsînd în urma lor un zgomot ușor ca un zumzet de albine, venit din mari depărtări. Și în pustiul sufletului ei, dorul de dragoste întruchipa făpturi minore de cavaleri medievali, îmbrăcați în oțel și petrecea cu mintea din turnu castelului ei închis ca o cetățue, cînd porneau la luptă, zuruindu-și pla­toșele. Cînd se trezea din visurlle ei fru­moase și privea pustiul din jururi și din suflet, o cuprindea o desnădejde de moarte.­­ „’Mi ești drag” ’i-a șoptit ea întîia oară. „’Mi ești mai drag decit pala­tele și bogățiile închipuirii mel. Te-am așteptat în ceasurile de sin­gurătate și deznădejde. Te-am visat în clipele de dorinți pătimașe. Te privesc bine și văd că ești așa cum te vedeau ochii sufletului meu dornic de tine. Ești aidoma visul mou de întotdeauna. Ochii tăi, cu privirea lor blindă și copil, gura ta ca sîngele, trupul tău voinic și pătimaș, toate mi te fat drag.­­In privirile tale văd bunătatea sui fletuhiî tăil ; în sărutările tale simt voluptatea nesecată a dorinței; ii strîngerea brațelor» tale puternic« simt senzația amețitoare a biruinței Mi-ești drag. Nimeni nu mi-a fost drag pînă la tine. Ești al meu, și a meu te vreau”. El a privit-o mirat. Ce fel de sufle avea femeea asta ? I s’a lăsat în bra­țe, pierdută, aiurită, ca o halucinată Cunoscuse dragostea femeei coch­e­te, ațîțătoare, a femeei plătite, a fa­meei femee. Ii chinuise cocheta cu ispititoare făgăduinți, îl dezgustase dragostea tarifată a femeei de stradă, îl lăsa»­ nepăsător dragostea femeei femee. Și ce căuta străina asta de viațî în calea lui ? Ce cîntec bizar pe care el nu-l înțelegea, îi spunea vorbele ei In trupul ei de statuă era numai iubire, în glasul ei era iubire. îr ochii ei era iubire. Era însăși întru­parea iubirii. In sufletul ei vibra o armonie divi­nă de simțiri și imagini, veșnicul și sublimul cîntec : Iubirea. El nu l’a înțeles. A privit-o încă­­odată — pentru cea din urmă oară — cu privirea lui blîndă și mirată, a mai sărutat-o încă odată cu buzele lui roșii și voluptoase, a stríns încă­­o dată trupul ei de statuă, și s’a în­tors iar la chinurile femeei cochete și ațîțătoare, la dezgustul femeei care își tarifează dragostea, la nepăsarea femeei femee. LIA HARSU Ziarele „AdeSfirUS“ și „Om­il­i­ngața“ primesc abonamente de vilegiatură cu: Lei 1.50 pe lună în ța*& 1 ' „ 3— „ * „ străinătate

Next