Dimineaţa, ianuarie 1913 (Anul 10, nr. 3171-3200)

1913-01-28 / nr. 3197

Anal X. — No. 3197 — O PUBLICITATEA f CONCEDATA EXCLUSIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei No. 8, Etaj 1 — Telefon »­. Ca cele din urmă știri din lumea întreagă Director: CONST. MILLE Biurourile ziarului: Str. Sărindar No. 11. — București Un an Lei 2».—­ 6 luni Lei 11 St­inul l­ei 6. — Pentru «Irälname prețul este Indult Ce un­esc altenii ! _— Cum au cîștigat bul­garii sprijinul grecilor și al sîrbilor Astati’ au­ reînceput războiul. L’au reînceput împreună tot așa cum l’au pornit împreună. Firește că nici grecii, nici sîrbii n’au acceptat să reintre în campanie fără să aibă motive puternice pen­­tru aceasta. Și este clar pentru ori­cine că au tendința de-a oferi bul­garilor Adrianopolul, împinge pe a­­liați la sacrificiile războiului. Sunt precedente edificatoare în această direcție. Salonicul l-au luat grecii prin surprindere tocmai cînd bul­garii tratau predarea orașului în suria lor. Sîrbii se agită pentru păs­trarea orașelor ocupate de ei și rîv­­niite de bulgari. Aceasta dovedește că, cu tot acordul care se manifestă la suprafață, persistă între aliați neînțelegeri cari spre a fi înlăturate numai pentru moment chiar, trebue să intervie înainte de fiecare acțiune importantă este un acord special. Un astfel de acord a trebuit să întervie între aliați și înainte de reînceperea ostilităților. Fără acest acord sîrbiî nu ar fi aruncat în gura tunurilor turcești zeci de mii de oa­meni la Ceatalgea, Adrianopol și Galipuli. Nici grecii, cari știu cîtă nevoe au­ pentru salvarea demnită­­tel­­or să șî cr­uțe armata de încer­carea războiului, n’ar fi trimes trupe la Dedeagacî ca să sară în ajutorul bulgarilor. V * Bulgarii nu urmăresc numai A­­­­drianopolul. Aspirațiile lor trec mult dincolo de avantajul de­ a dispune de un oraș mare cum este vechea ca­pitală a Padișahilor. Tendința lor este să devină o țară întinsă cu le­gătură deschisă cu lumea din afară; ei vor să realizeze o Bulgarie mare care să se întindă de la Dunăre la marea Egee. Bulgarii mai urmă­resc ceva: ei vor să și întărească și să-și asigure ceea ce a fi cucerit cu prețul au­tor sacrificii. Ei urmăresc să stăpînească și o parte a coastei mărei de Marmara slăbind prin a­­ceasta stăpînirea turcească asupra Dardanelelor. Bulgarii, realizind a­­ceastă tendință a lor, își pregătesc în chip sigur viitoarea stăpinire de­­săvîrșită a celei mai importante po­rțiuni europene. Pentru realizarea acestor tendin­țe bulgarii vor fi siliți să facă nu­meroase concesiuni sîrbilor și gre­cilor. In cazul cînd războiu­l se va isprăvi și de astădată în favoarea aliaților, sirbii își vor întinde stă­pînirea pînă în inima Macedoniei, pâstiind orașele pe cari le-au­ ocu­pat, deși nu cădeau, după înțele­­rea dintîiu, în sfera sîrbească. Gre­cii îșî vor întinde stăpînirea la nor­dul graniței lor de azi, vor rămîne stăpînii Salonicului și ai insulelor ocupate. Bulgarii, întinzîndu-sî gra­nița la sud pînă la marea de Mar­mara și marea Egee, stăpînind și Adrianopolul care nefiind în mîna turcilor nu va mai fi un pericol pentru el, nu vor maî avea motiv să se opună dorințelor sîrbești nicî celor grecești. Aliații cari n’au pornit războiul pentru triumful unei idei, ci pentru satisfacerea propriilor interese, nu l’ar fi reînceput dacă n’ar fi inter­venit această socoteală de oameni practici. Nici sîrbii, nicî grecii nu s’ar fi sim­țit datori să facă noul sacrificii numai pentru a cuceri Bul­gariei Adrianopolul, sau numai pen­tru satisfacția de a fi impus Tur­ciei conditiunî umilitoare. Nouile conditiunî in care aliatii ar dori să indice pacea sunt nouă dovezi că ceea ce regele Ferdinand a numit cruciadă n’a fost decit por­nirea războinică încolțită în sufle­te setoase de dorul mărirea. Fiecare din aliați a drămuit jert­fa pe care trebue s-o aducă în răz­­boi și. Pentru fiece soldat sacrificat, pentru fiece ban cheltuit aliații lor o palmă de pămînt mai mult. Ei n’aîi făcut doar jertfe neutru o idile ca să nu fi precupețit ultimul aju­­tor de care are nevoe Bulgaria de la aliații ei. ■ iii. ^— M. Sărăteanu 6-8-1CM-2 PAGINI Atentatul din India Cu toate că liberalismul englez a căutat să ușureze cit mai mult dominațiunea engleză în India, to­tuși, în populația indigenă nu se poate stinge ura contra stăpînitori­­lor și de multe ori înalții funcțio­nari englezi au scăpat ca prin mi­nune de cursele și loviturile con­spiratorilor indieni. Actualul vice-rege al Indiei, lor­dul Hardinge, n’a fost însă așa de fericit- Venise la Delhi, noua capi­­­tală a Indiei. I se pregătise o pri­mire somptuoasă. Un cortegiu stră­lucit trebuia să-l ducă la noua sa reședință.­­Vice­ regele și soția lui luaseră loc într­’un luxos baldachin, așezat pe spatele unui elefant. Dar cînd cortegiul trecu pe un bulevard, un om asvirli o bombă de pe un aco­periș. Vice­regele fu rănit la umăr, doi din însoțitorii lui fură uciși. Lordul Hardinge, după o lungă suferință, a scăpat cu viața, dar cu un brat paralizat. Atentatorul a ră­mas necunoscut, deși au avut loc cercetări îndelungate. Vice­regele rănit cu o bombă Importanța luptei de la Galipoli A fost o surprindere că armata bulgară a întreprins o puternică ofensivă contra trupelor turcești din peninsula Galipoli Acțiunea a­­ceasta trebuia să intervie Armata turcească concentrată în peninsula Galipoli constituia o mare piedică pentru acțiunea contra liniei Cea­talgea: într’adevăr, dacă armata din Galipoli compusă din vreo 35 de mii de soldați turci ar fi în­cercat să îa ofensiva și părăsind peninsula ar fi atacat trupele bul­gărești de la Ceatalgea, lupta bul­garilor contra armatei principale turcești ar fi fost periclitată. Lupta contra forțelor turcești din Galipoli a fost așa­dar impusă de nevoia de a asigura libertatea ac­țiunea armatei bulgare la Ceatalge Numai cînd armata turcească din Galipoli va fi cu desăvîrșire distru­să și cînd peninsula va fi ocupată de bulgari, trupele bulgărești de la Ceatalgea îșî vor putea îndeplini misiunea. Peninsula Galipoli în mî­na turcilor în timpul războiului pe­riclita acțiunea bulgară și din alt punct de vede reea­dierea turci­lor posibilitatea de a debarca liber rezervele din Asia mică. In lupta care s’a dat pentru desă­­vîrșita distrugere a forțelor turce­ști din Galipoli, flota grecească pu­tea ușura mult acțiunea aliaților Ea ar fi putut încerca debarcarea de trupe în peninsulă sau în apropierea ei Aceasta, firește, numai în cazul cînd grecii nu ar fi ținut pînă la sfirșit să-și cruțe forțele Lupta în peninsula Galipoli are mai mare importanță ca aceea de la Adrianopol. Contra peninsulei, bul­garii, cu ajutorul sîrbilor și greci­lor, trebuiau să ducă o luptă tot atit de aprigă ca și la Ceatalgea. Răz­boiul îl va decide nu rezultatul pe care îl va avea bombardarea A­­drianopolului, ci soarta pe care o decid armele întîiu la Calipo­, și a­­poi la Ceatalgea. Numai după ce turcii sînt respinși din peninsula Galipoli, acțiunea contra liniei Cea­talgea poate începe cu șansele do­rite de aliați. Atît timp cît aceasta nu s’ar întîmpla, triumful final va fi tot atît de depărtat ca și la începu­ VRUTE ȘI NEVRUTE Să se isprăvească odată! Presa franceză ne atacă cu ve­hementă, ea are o atitudine cu totul dușmănoasă față de revendicările noastre externe. Ziarele engleze ne insultă cu epi­tetele cele mai drastice, in aceeaș chestiune. Ziarele rusești vorbesc de o prefa­cere a Rom­âniei in gubernie rusea­scă ! Austria ne trădează, iar Germania nu ne susține ! Busmant sau neprieteni pretu­tindeni Ar trebui, deci, să ne arătăm și noi colții tuturor acestor neamuri și să le facem și noi cu­ mai mult rău. Haideți să le boicotăm.... literatu­ra ! Să nu mai lăsăm să pătrundă la noi nici o carte franțuzească, engle­ză, rusă sau austriacă să nu le mai jucăm nici o piesă de teatru să nu le mai răsfoim ziarele să rupem orice legătură intelectuală intre noi și­ el. Să ne mulțumim cu puținul pe care-l avem care e al nostru, rodul muzicel și al geniului nostru. Cum vom vedea vreo carte engleză la vi­trina vreunei librării sau­ vreo piesă franceză pe scena­­ Teatrului Natio­nal, să dăm fuga și să publicăm in ziarele noastre de pildă informația următoare: „Printre studenții universitari din Capitals se observă o mare agitație din cauza hotărîrei directorului Tea­­trului National de a reprezenta piesa ungurească „Fracul". Bine­înțeles putemi face o schim­bare neînsemnată : în loc de ungu­rească puneți franceză, engleză sau germană, e același lucru: toți ne sint dușmani, prieteni ne suntem­ nu­mai noi, să trăim numai cu noi în­șine. Orb­it de genială ar fi opera literară străină care ar căuta—infa­ma! — să escaladeze zidurile uria­șe ridicate de supărarea noastră, to­tuși n oi să stăm de veghe și­ s­ă luăm de git dacă va reuși să se strecoare în cetatea noastră. Să primim, aci, la noi numai lite­ratura prietenilor noștri. Dacă azi vom încheia o convenție pentru ex­portul scindărilor cu Muntenegru, să desc­hidem largi brațele magnifi­cei literaturi a acestui regat. S'ar putea prea bine să primim dovezi de simpatie din partea Marocului, Boliviei sau Indochinei, cu litera­tura acestora deci să ne hrănim su­fletul. Nimic de la dușmani, studenți­ să stea vecinii neadormiți și „să se observe printre ei o mare agitație din­ cauză, etc., etc...­­Aceasta e adevărata cale pe care trebue, s’o urmăm. Pînă cînd la­șitatea de a te cultiva cu talentul și geniul francez, maghiar, german sau englez ?! Să se isprăvească odată cu această rutină Waglaila. Luni 28 Ianuarie 1913 Funcționarismul Și enteza elector­ală Cu ocazia constituirei ministeru­lui Briand, ziarul „La Dépéche”l reamintește diferitele obiceiuri ce însoțiau altă dată în Franța schim­bările de guvern. Intre alte obiectiuni în timpul Re­­staurațiunea era și acela de a da a­­fară, odată cu schimbarea ministe­rului, pe vechii funcționari și a-i înlocui cu partizanii noului regim. Asta se întîmpla în Franța dintre anii 1815 și 1830. Și totuși ziarului din Toulouse i se pare extraordi­nar de revoltător, că au putut să existe cîndva în Franța oameni și guverne cari să tolereze ca fiecare post să aibă de fapt doi titulari : u­­nul care aștepta să plece odată cu venirea unui nou guvern și altul ca­re ardea de nerăbdare să-i ia locul, odată cu venirea „a­lor săi“ la pu­tere Ce-ar zice ziarul francez dacă ar ști că la noi, nu la 1815, dar chiar acum cîțiva ani schimbarea tuturor slujbașilor statului odată cu veni­rea la putere a unui nou guvern, era un principiu de guvernămînt. Se înlocuiau nu numai funcționa­rii, dar, chiar portarii și uișierii mi­nisterelor, întreg personalul admi­nistrativ și pînă chiar și sergenții de oraș. Fiecare partid venea la putere cu ceata sa de agenți electorali cari trebuiau neapărat plasați în posturi ocupate de partizanii partidului ad­vers. Din fericire astăzi stăm mult mai bine, deși rușinea înlocuirii funcționarilor numiți de guvernul precedent, n’a dispărut încă cu to­tul din moravurile noastre. Sînt încă administrații : primăriile, pre­fecturile, polițiile, avocaturile sta­tului în cari personalul se primene­ște odată cu schimbarea guvernului Cit sintem­ însă departe de vre­mea cînd odată cu venirea la pu­tere a unui nou­ guvern, curgeau și decretele de destituiri și de numiri, cînd pentru a ocupa sau a rămîne într’un post se cerea ca singură condiție aceea de a fi înscris în clubul partidului care era la putere. * De cîțiva ani s’a găsit un alt mi­j­loc pentru a satisface clientela e­­lectorală : nu se mai dau afară ve­­chii funcționari, ci se crează pos­turi noul. Fiecare guvern, fiecare­­ ministru mai încarcă budgetul sta­tului cu încă cîteva milioane și se numesc astfel în posturi din nou create partizanii noului guvern sau noului ministru. S’au creat astfel sute de posturi inutile, s’au împănat ministerele și administrațiile publice de funcționari cari n’au ce face, s’au inventat posturi încît se poate vorbi astăzi la noi cu multă drep­tate de plaga funcționarismului. Și cînd mijloacele budgetare sînt to­tuși insuficiente, se găsește soluția așa de comodă a diurnelor. Sînt la noi administrații publice in cari fi­gurează mai mult! funcționari diur­­niști, de­cît budgetari. Imediat ce se prezintă un nou postulam care „trebue neapărat satisfăcut“, i ss crează o funcțiune plătită cu diurnă, de multe ori din fonduri cari ar trebui să aibă cu totul altă destina­ție. Și astfel devine funcționaris­­mul pentru a satisface interesele politicianilor, un adevărat parazi­tism și în loc de a avea numai nu­mărul necesar de funcționari pe cari să’i plătim cu salarii cari sa satisfacă cerințele vieții, introducem în administrația statului un număr înspăimîntător de flămînzî­­nt maî mulți și cît mai prost plătiți. Al.

Next