Dimineaţa, noiembrie 1913 (Anul 10, nr. 3472-3501)

1913-11-26 / nr. 3497

Anal X.—Ho. 34976 SCHULDER Comp. Str. Karageorgavicl 9, Etaj I.—Telefon »/4 6-8-10-12 PAGINI Ca cele din urmă știri din lumea întreagă Director: CONST. MILLE ____Sirourile ziarului : Str. Sărindar No. 11. — București md—«wmr­w ^ABONAMENTE CD PREMII: IV Kn. pia Rei 2».— . [ íani bei 11 /fjiji în firma ]Lei 6. — : JPiAtributr&i o­e í­a­iî­e­g»retail este La«2»1 ’ •':'/f‘: /^TELEFON 4 UNII No. 1 34 3­0. 34/73; 34/99; 18/4* PU93MCITATEA CONCEDATA EXCLUSIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE Femeia in aviațiune Temperament efiîtizîast, dori­toare d’a împărtăși toate pericolele tovarășului­ ei, femeea, în ciuda sioniștilor, a știut să ia parte la toate sporturile, la toate călătoriile nespus de grele, fără să se plîngă sau să se teamă. Am văzut femei exploratoare, în pustiurile Africei, femei înfruntând de mii de ori moartea pe munți și ghețari, sau mai modest și mai su­blim­­păta, lup­tind a vindeca cele mai ucigătoare boale. In Norvegia, o femee e comandant de corabie și in Muntenegru, frum­oasele su­puse ale­ regelui, Nikita, se știe că au încins cartușiera cu gloanțe și nu afi pălit !a­șueratul șrapneldor. Nicăeri însă ca pe terenul sportu­rilor femeea n’a fost mai dornică d’a se egala cu bărbatul. Primită în aviațiune cu oarecare... piedici, și îndoială, ea s’a impus din prima ■m și toți au­ salutat cu bucurie pe Plutind aceea care te înțelegea să glu­mească cu propria ei viață- Cea dintiia aviatoare, de care putem, fi mindre noi femeile, e d-na de la Roche ; d-sa în luna lui Noembrie 1909 a decolat pe cimpoi de la Cha­ Iores — cu un biplan Voisin — fă­când două zboruri desăvârșite: u­­nul de 300 de metri iar al doilea de șase kilometri. După dînsa au­ urmat și alte în­drăznețe străbătătoare ale aerului. Toate s’au supus la munca grea a pilotajului ce comportă după si­ne, scularea, zilnică cu noaptea în cap, șederea de ceasuri întregi pe cîmpurile de aviație în frig și ume­zeală deseori și mai presus de toa­te, înfruntarea temperaturei scă­zute atît de pernicioasă naturilor delicate. D-ra Elina Dutrieu o altă celebră aviatoare franceză a în­făptuit zboruri așa de frumoase în­cât a fost decorată­­ cu „Legiunea în aer... de onoare“. O sărbătoare în ade­văr emoționantă pentru toate fe­meile a fost ziua când­ s’a înmînat la Paris, d-rei Dutrieu, acest bre­vet înalt de curaj și capacitate. D-na Daniel Lesueur, vice-prezi­­denta societății literaților francezi, a rostit cu prilejul acesta un frumos discurs imbrățișînd pe tînăra de­corată. D-ra Dutrieu, făcînd zboruri cit mai dese și mai reușite își stabi­lise un loc de frunte printre avia­toarele franceze pînă cînd, mai de­unăzi, luptînd din nou­ pentru cupa Femina, fu învinsă de altă tova­rășe, anume, de d-na Gallier. Intr’un zbor admirabil de 290 de kilometri, făcut în trei ceasuri și treizeci de minute, d-na Gallier luă premiul I la recentul concurs de a­­viațiune, fiind felicitată și sărbăto­rită de întreg Parisul­" Abilitate, ochi, sigur, curaj' nemaipomenit iată calitățile de care ați dat dova­dă femeile aviatoare. Dacă și for­ța fizică le-ar fi egală cu aceea a bărbaților, atunci de sigur că am fi înscris la activul aviatoarelor raiduri tot așa de minunate ca ale colegilor lor. La noi, până mai a­­cum o lună două, ne lipsea femeile în aviațiune. D-ra Caragiani, însă a ținut să nu rămânem mai prejos de femeile franceze și germane și înscriindu-se în Liga aeriană, a stîrnit stima aviatorilor noștri cu intrepiditatea ei. Despre prima noastră aviatoare imt rezerv însă dreptul a vorbi într’un apropiat ar­ticol. Faimen Citiți în pagina II-a: Dinu­ Milieu Roman de CONST. MILLE Marți 26 Noembrie 1913 Scumpetea chiriilor Romînia fiind țara funcționarilor, era firesc ca autoritățile să se pre­ocupe mai ales de acei ce au drep­tul de a nu munci pe socoteala pu­blicului. Și apoi prea se auzea prin Euro­pa vorbindu-se de locuințe eftine pentru ca și Parisul nostru oriental să nu aibă așa ceva fie măcar de formă. La noi, însă, în loc de a se încuraja cît de mult inițiativa privată, sin­gura în stare de a da roade bune, s’a întocmit de inefabilul meu amic și camarad Vintilă Brătianu, între Govora-Călimănești și Tramvaile comunale, și pe același tipic de­ co­interesare. Societatea comunală a locuințelor ieftine, care a fost înzes­trată, în dauna Primăriei București, de privilegii enorme pe cînd orice inițiativă privată, și mai ales cele idividuale, au fost cu desăvîrșire anihilate. Am văzut, cu mirare, ri­­dicîndu-se case plăcute, de stil ro­m­­înesc, de pildă în strada Cluce­rului, cu fața spre aleea Kiseleff, în cartiere bogate, depărtate, și unde locul are o valoare mare. Ca re­clamă pentru oameni superficiali a fost ideală. Fiecare știe că se fac și la noi în București locuințe iefti­ne și estetice pentru lumea săracă. Dar cine sunt acei cari judecă ceva mai adînc, și-și dau seama de re­alitatea lucrurilor? E destul ca su­fletele sensibile, care deplîng câte­odată trista soartă a s­olmanului ca­re nu găsește adăpost, să-și zică­ în­tre Balul Oborului și Revista Tibi­­șorului că are grijă acum Primăria de nevoiași și le dă palate foarte drăguțe, chiar la șosea. Din fericire, amicul meu d-rul I. Costinescu a luat afacerea în mină cu toată dragostea- îndată ce va fi studiat mai bine greaua și compli­cata cestiune, care, de vreo­ șapte­zeci de ani, dă atîta tevatură la o sumă de oameni eminenți, lucrurile se vor perfecționa și regulariza ast­fel Incit, mai ales dacă se­ va în­curaja crearea a nouă societăți par­ticulare, și inaugura o legislație o­­menoasă, dreaptă, poate chiar pu­țin protectoare mijloacelor modeste să le poată, deocamdată cel puțin, procura locuințe cuviincioase mici­lor funcționari, și asigura adăpost familiei lor. La­ baza acestor instituțiunii __ va rămâne însă întotdeauna această ra­cilă. Va fi o soluție artificială, da­torită unor condițiuni anormale. Te­ren ieftin sub cost, în paguba co­munei, scutire de taxe și impozite în dauna celorlalți contribuabili. Singura parte dreaptă și sănătoa­să este ostenirea loturilor prin cum­părare de terenuri întinse, ulterior parcelate, și scăderea costului ma­terialelor prin fabricare în regie, prin procurare cu prețuri de gros, suprimând pe intermediari și deju­­cînd cartelele­ In fine prin reduce­rea costului minei de operă la mi­nimum prin construirea deodată al unor întregi cuartiere prin între­prinderi considerabile. Dificultățile de evitat sunt mai a­­les opunerea publicului, care nu vrea să fie în cuartierat în anume despăr­țiri. Treb­ue să­ se evite uniformita­tea plicticoasă și prea strânse co­­habitare. Administrația trebue să fie tutelară dar nu cicălitoare. îmi a­­mintesc că, la primul grup, cel din strada Lînăriei, arh­itecti prevăzu­se niște cerdacuri foarte estetice și naționale, dar deschise. In timpul ernei cumpărătorul-chiriaș, găsind că-i era cam frig, așeză un geam­lâc la acea loggia. Arh­itectul pri­măriei îl silește să desființeze a­­ceastă lucrare, sub cuvînt că-i stri­că stilul casei. E ușor de înțeles că i se acrește lezne omului de astfel de proprietate. Dar, în fine, toate aceste copilării vor dispare,odată cu experiența, și deocamdată o categorie de chiriași interesanți, dar de o importanță se­cundară ca număr, vor găsi locu­ințe cum se cade- Să revenim însă la categoria cea mai nenorocita și cea mai nume­roasă. Să vedem ce poate fi azi în București locuința muncitorului. In București sînt aproximativ 25 mii de familii compuse din părinți cu cel puțin 3—4 copii, cite odată și doi bătrîni, a căror venit total este de 600—1­000 lei. Tatăl, salahor sau muncitor, cîș­tigă 3 lei pe zi și are circa două sute zile lucrătoare pe an. Cu ce am­gonisește pe ici pe colo, vr’un copil măricel, să zicem că ajunge la ve­nitul de mai sus, maximul de o mie lei. Maximul chiriei­ ce poate plăti este deci de 250 lei pe an adică cir­ca 21 lei pe lună. Un om singur fără familie mai poate găsi un pat, poate chiar o încăpere mizerabilă cu 10—15 lei pe lună, într’o casă mai mare. Cu un sistem de cazărmi bine cumpărate s’ar putea, poate,­ da­ chiar o odăiță convenabilă și a­­proape igienică, dar o asemenea în­treprindere ar fi mai mult filantro­pică, decit ,rentabilă, și deci desti­nată a nu se prea întinde.­­Dar cînd e vorba de familii, pro­cesul cazărmilor este, de mult, com­plect și irevocabil pierdut. Azi nu se mai discută formula ș­i casă de fiecare familie. Mai ales la noi și chiar și mora­vurile și necesitățile locale impun casa unică. La noi muncitorul e fiu de țăran și vine la oraș cu deprin­derile de țăran. La noi din fericire nu se cunosc încă genealogiile de proletari născuți, crescuți, și trăiți în case cu chirie, claie peste gră­madă, în cea mai abjectă, groazni­că și neigienică promiscuitate, cu singura intrare prin circiuma unde consumația e obligatorie pentru chi­riaș. La noi, muncitorul îndată ce în­temeiază o familie, n’are de­cît un vis, o dorința—să-șî facă bordeiul. Își impune cele mai mari sacrificii, numai și numai să știe că e la dân­sul­ acasă și că dacă bate un cui fa­mine al lui și al copiilor­ Aceasta dorință pe care filantro­pii cei mai înaintați, cu mari sacri­ficii și toate îndemnările și încu­­rajările posibile nu o pot inspira pro­letarului apusan, care nu mai are tradiția vetrei familiare și totdeauu­­na este gata a-și bea salariul prin circiume, există la muncitorul ro­mân, ca cel mai mare deziderat și său. Tot ce a făcut stăpânirea pentru dînsul a fost să-l împiedice. Să le­gifereze în contra lui legi draconi­­ane și excepționale, taxe împilătoa­re și dacă din fericire și în această cestiune, omenia și venalitatea func­ționarilor celor mici au împiedicaQ aplicarea dispozițiunilor drastice și nechibzuite a legilor, ar fi trebuit ori să se golească Bucureștiul de muncitori, ori să izbucnească o re­­­voluție mai năprasnică decât cea agrară de la 1907. Virgilie Pîeșo­aiu GNPURI SIMPLE Mici corespondențe Sub acest titlu void răspunde scri­sorilor ce bunii mei amici și ginga­șele cititoare îmi trimit, cerînd răs­­puns f. f. urgent. D-ra Floricica Danubiană din Gi*­lați, cu un zâmbet fin, pe hîrtia high­liffe, îmi spune că nu las cucoane#" în pace, fiindcă îmi sunt dragi, dar că uneori prea îmi arăt arama, de zeflemist­­ —■ „Dacă d-voastră bărbații nu arî acorda sumele enorme pentru con­fecționarea luxului, îndrăcitul bolo­van, n’ar avea pe cine zeflemisi“. Ce-i da făcut d-lor soți și părinți? După cum vedeți sexul cel slab, dar­­ frumos și vicleană aruncă toată vina tot asupra noastră! Deci nu mai acordați sume enorme pentru lux, și o să se scriu și­ un articol special, ca să nu zică așa și ««a. D-ra Ghizela din Focșani, întrea­bă de ce nu se începe o luptă ener­gică pentru ostenirea traiului. Răs­pund: — Cu cine? Și ce fel de luptă? Să facem întruniri și să răgușim ți­pând contra infamilor negustori? Cred că mare ispravă n’o să fie. Gre­va consumatorilor. Tot ce e prea scump nu cumpărații Consumatorii să se carteleze ca și negustorii și tot ce e scump să fie lăsat să se strice în prăvălia exploatatorului. Vă place soluția ! Eu din parte-mî o găsesc genială! Dar rubricuța e gata­ și cu regret amîn, corespondența asta sărată și pipărată pentru mîine. Stan Bolovan,

Next